Curs 1

Apariția și dezvoltarea activității

de audit financiar
1.1 Etimologia sintagmei de audit financiar
Pentru definirea şi evidenţierea auditului financiar şi a evoluţiei acestuia, un
prim pas il constituie cunoaşterea etimologiei acestui termen. Potrivit Dicţionarului
Român, termenul de audit desemnează o funcţie de control, precum şi o funcţie de
revizuire contabilă a situaţiei unei companfi. Totodată, Dicţionarul Român consideră
că acest termen poate semnifica un proces prin care persoane independente,
competente şi acreditate, evaluează şi colectează informaţii de natură financiară cu
scopul de a-şi forma opinia asupra gradului de corelare între evenimentele observate
sau realizate şi anumite criterii prestabilite.
Potrivit dicţionarului francez LaRouuses, auditul este o procedură ce are rolul
de a se asigura că informaţiile prezentate de către o companie au caracter credibil,
complet şi în concordanţă cu reglementările în vigoare, de a garanta credibilitatea
acestora diferitelor persoane ce prezintă interese în cadrul entităţii auditate, şi nu în
ultimul rănd, de a furniza o opinie cu privire la calitatea şi rigoarea activităţii de
management, respectiv a modalităţii în care gestiunea financiară a întreprinderii este
analizată.
Din punct de vedere etimologic, se consideră că termenul audit provine din
cuvântul latinesc „audius" care înseamnă auzire, termenul „audire" care inseamnă a
asculta, cuvinte ce derivă din termenul „auditum" ce simbolizează ascultare. În trecut,
auditul era utilizat ca tehnică de ascultare a înregistrărilor efectuate şi citite de către un
contabil în vederea verificării acestora. Astfel, ca demers de ascultare, de anchetă şi în
cele din urmă de sugerare a unor soluții prompte, auditul permite realizarea unui
raționament independent. În condiţiile în care auditul financiar este aplicat pentru
prima dată elementelor de natură financiară, considerăm că auditul este un element ce
nu trebuie să asigure echilibrul societăţii, ci care trebuie doar să verifice, să evalueze şi
să certifice situatiile financiare ale companiei auditate. Ţinând cont de elementele
enunţate anterior, s- ar putea afirma că prin audit financiar se inţelege acea operaţiune
ce are ca scop auditarea situaţiilor financiare şi care vizează oferirea unor elemente de
asigurare a acestora. În condiţiile în care misiunea de audit se bazează pe certificarea
situaţiilor financiare întocmite, adică dacă acestea au fost realizate corect în funcţie de
performanţele financiare şi în funcţie de cadrul de raportare legal, rolul pe care auditul
îl are este acela de a exprima o opinie care să contribuie la ridicarea gradului de
încredere a utilizatorilor de situaţii financiare sau a utilizatorilor care prezintă interes
în evoluţia şi perspectivele companiei auditate.
În ceea ce privește literatura de specialitate, se poate afirma că nu există o
definiţie unanimă a termenului de audit, dat fiind faptulcă acesta este evidențiat diferit
în funcție de standardele de contabilitate aplicate.
Potrivit Standardelor de Audit General Acceptate (GAAS), auditul este un
raport ce se axează pe analizarea şi verificarea înregistrărilor contabile ale unei entităţi,
precum şi pe inspecţia fizică a activelor sale. Se consideră că auditul este realizat doar
de persoane certificate care trebuie să-şi exprime o opinie cu privire la credibilitatea şi
relevanţa situaţiilor financiare în raport cu activitatea firmei şi cu standardele de
raportare existente.
Standardele Internaţionale de audit (ISA) prin intermediul ISA 200 nu oferă o
definiţie a
auditului, dar evidenţiază faptul că scopul unui audit este acela de a permite
auditorului să-și exprime o opinie asupra modalităţii în care situaţiile financiare sunt
întocmite, din toate punctele de vedere, în concordanţă cu standardele de raportare
recunoscute sau cu alte criterii existente. Astfel, opinia auditorului reflectă dacă
situaţiile financiare sunt corect prezentate, ţinând cont de toate aspectele semnificative,
precum şi dacă oferă o reprezentare fidelă şi corectă în conformitate cu cadrul de
raportare existent.
Potrivit aceloraşi standarde, acestea solicită auditorului ca pe parcursul
efectuării operaţiunii de audit să exercite raţionament profesional şi să păstreze un
anumit scepticism profesional astfel încât să aibă abilitatea de a identifica şi de a
evalua eventualele riscuri la care compania este supusă, apărute fie datorită unor erori
de înregistrare, fie datorită unor fraude financiare. De asemenea, aceştia ar trebui să
solicite suficiente probe de audit astfel încât opinia furnizată să fie fundamentată şi să
reflecte autenticitatea situaţiilor financiare, ţinând cont de principiile internaţionale de
raportare contabile acreditate.
O definiție cu un caracter mai general, în ceea ce priveşte auditul, este conferită
de către Asociaţia Americană de Contabilitate care stipulează faptul că auditul este un
proces sistematic bazat pe obţinerea şi evaluarea obiectivă a probelor privind acţiunile
și activităţile economice, in vederea stabilirii gradului de corelare și de corespondenţă
între aceste afirmaţii şi criteriile bazate pe comunicarea rezultatelor financiare
persoanelor care manifestă interes în compania respectivă.
În acest sens, auditul se bazează pe un plan dinainte fundamentat, fiind un
proces independent de conducere a întreprinderii, care îşi desfăşoară activitatea bazată
pe principiul obiectivităţii. Prin intermediul acestuia, se certifică credibilitatea
informaţiilor din situaţiile financiare şi se furnizează o opinie acreditată pentru
utilizatorii de situaţii financiare interesaţi.
În ceea ce priveşte studiile realizate în domeniu, Humphreya, Loftb şi Woods
(2009), consideră că trebuie acordată o importanţă nevoii de cercetare, de dezvoltare şi
de supraveghere a auditului, pentru asigurarea unei legături a acestuia cu contextul
macroeconomic aflat în continuă schimbare. Jasch (2000) se axează pe îmbunătăţirea
funcţionalităţii şi calităţii oferite de rapoartele de audit în condiţiile în care influenţa
acestora asupra domeniului economic nu poate fi omisă.
Dacă iniţial, auditul era orientat spre a verifica dacă au fost corect înregistrate
încasările şi plăţile din contabilitate, fiind doar un audit de numerar, auditul modern nu
verifică doar tranzacţiile în numerar, ci şi celelalte tipuri de tranzacţii şi se axează pe
corectitudinea/conformitatea acestora.
Considerăm oportună prezentarea istoriei şi evoluţiei activităţii de audit
financiar deoarece modificările apărute în timp şi tratamentele existente la un moment
dat pot să reapară, iar mutaţiile apărute în cadrul auditului financiar pot influenţa şi alte
activităţi, precum raportarea financiară şi de ce nu referenţialele contabile, fie
internaţionale IAS/IFRS fie naţionale sau europene. Nu în ultimul rând, rolul auditului
financiar, necesitatea funcţiei de audit şi teoriile care justifică demersul de audit
financiar trebuie să fie analizate în raport cu evoluţia acestuia.

1.2 Evoluția și dezvoltarea auditului financiar

Auditul a fost cunoscut la începuturile secolului al XVIII – lea, fără a fi
precizată data exactă sau localizarea geografică într-un stat.
Istoria economică delimitează mai multe etape ale auditului, diferențiate în
funcție de categoria socială care ordona auditul, numiți ordonatori de audit, în funcție
de auditori și de obiectivele auditului.
ETAPA I
Până la începutul secolului al XVIII – lea, auditul era ordonat de regi, împărați,
biserică și stat cu un singur obiectiv: cel de pedepsire a hoților pentru fraudă și
prevenirea unor astfel de fapte cu scopul de a proteja patrimonial propriu al acelei
entități.
Auditorii erau numiți din rândul preoților și primau calitățile morale ale
acestora.
ETAPA II
Frământata istorie a secolului al XVIII – lea până la jumătatea secolului al
XIX– lea a produs schimbări și în rândul ordonatorilor de audit. Statele, tribunalele
jurisdicționale și acționarii au luat locul vechilor clase sociale, iar auditorii erau
preferați din categoria celor mai buni contabili. Auditul își extinde obiectivele asupra
reprimării fraudelor, a pedepsirii celor care le produceau și a căutării soluțiilor pentru
păstrarea integrității patrimoniului.
ETAPA III
Sfârșitul secolului al XIX- lea conturează relația între audiați și auditorii aleși
din rândul profesioniștilor contabili sau juriști. Obiectivul lor: atestarea realității
situațiilor financiare, cu scopul de a evita erorile și frauda.
ETAPA IV
Perioada anilor 1940-1970, când comerțul internațional se dezvoltă, este
dominată de schimburi între state cu bunuri și servicii, ordonatorii de audit își lărgesc
sfera în rândul băncilor, patronatului și al instituțiilor financiare datorită piețelor de
capital. Executarea auditului este realizat de profesioniști de audit și contabilitate, iar
obiectivele cunosc o formă elevată de atestare a sincerității și regularității situațiilor
financiare. În această perioadă datorită dezvoltării profesiei contabile și a influențelor
asupra cadrului contabil conceptual, anglo-saxonii dezvoltă activitatea de audit pe
continentul European.
ETAPA V
În perioada 1970-1990, obiectivele auditului sunt orientate spre atestarea
controlului intern, respectarea cadrului conceptual contabil (postulate, principii și
reguli de evaluare) și a normelor de audit.
Cei care ordonau auditul sunt statele, terții, acționarii, băncile, întreprinderile
s.a., iar auditorii sunt tot profesioniști de contabilitate și consiliere, organizate ca
profesii liberale, independente, societăți de expertiză și audit.
ETAPA VI
În țara noastră, profesia contabilă a fost umbrită la limita simplului funcționar
de aplicare a celor mai simple operații matematice, în lunga istorie a deceniilor
comuniste. După aproape 55 de ani(1994) această profesie onorabilă și responsabilă
este repusă în drepturile sale.
Astăzi, fenomenele social economice sunt complexe și nu mai pot fi utilizate
analizate multilateral pentru a clarifica anumite aspecte decât cu concursul
specialiștilor de înaltă probitate morală și profesională. Faptele anlizate, operațiunile și
documentele aveau ca scop formularea unor opinii care atestă imaginea fidelă a
conturilor, calitatea controlului intern, respectarea normelor și protecția contra
fraudelor naționale și internaționale.
Auditorii, ca specialiști cu o pregătire teoretică superioară, cu o autoritate și
competență sunt denumiți experți. Își face apariția activitatea de expertiză, care
reunește profesioniști cu cunoștințe teoretice și practice care, în urma contractelor
primite de la terți, cercetează situațiile financiare.