Sunteți pe pagina 1din 93

NORMATIV

PRIVIND CALCULUL TERMOTEHNIC AL ELEMENTELOR DE


CONSTRUCŢIE ALE CLĂDIRILOR
Indicativ C 107 – 2005

Partea a 5-a - NORMATIV


PRIVIND CALCULUL TERMOTEHNIC AL ELEMENTELOR DE
CONSTRUCŢIE ÎN CONTACT CU SOLUL
C 107/5

Ediţie revizuită de:

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURA ŞI URBANISM „ION MINCU” – Bucureşti

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCŢII – Bucureşti

INSTITUTUL DE CERCETĂRI ÎN CONSTRUCŢII ŞI ECONOMIA CONSTRUCŢIILOR


I N C E R C – Bucureşti

COORDONATOR:

ASOCIAŢIA INGINERILOR DE INSTALAŢII DIN ROMÂNIA – AIIR


Prof. dr. ing. Liviu DUMITRESCU

Elaboratori: dr. ing. MIHAELA GEORGESCU


1. OBIECT ŞI DOMENIU DE APLICARE
1.1 Prezentul normativ se referă la calculul termotehnic, pentru timpul iernii, al elementelor de
construcţie în contact termic cu solul.

1.2 Prevederile normativului se aplică la elementele de construcţie care delimitează, faţă de sol,
spaţiile încălzite şi neîncălzite ale clădirilor de locuit, social culturale şi industriale, în condiţii de
exploatare normală.

1.3 Prevederile prezentului normativ nu se aplică la elementele de construcţie aferente clădirilor


şi încăperilor la care se impun cerinţe speciale ale regimului de temperatură şi de umiditate, cum
sunt: spaţiile frigorifice, cu mediu agresiv, ş.a.

1.4 Izolarea termică a elementelor de construcţie în contact cu solul, care delimitează încăperile
încălzite, se realizează în vederea asigurării climatului interior impus de cerinţele igienico-
sanitare la clădirile de locuit şi social - culturale, de condiţiile necesare desfăşurării muncii şi
procesului tehnologic la clădirile industriale, precum şi pentru reducerea, în cât mai mare
măsură, a consumului de energie şi combustibil în exploatare.

1.5 La încăperile neîncălzite delimitate de elementele de construcţie în contact cu solul, aplicarea


prevederilor prezentului normativ permite determinarea temperaturii interioare a acestor spaţii,
pe baza unui calcul de bilanţ termic.

1.6 Elementele de construcţie în contact cu solul, care fac obiectul prezentului normativ sunt
următoarele:
− plăcile pe sol, amplasate la nivelul terenului sistematizat sau peste acest nivel, pe
umplutură;
− plăcile de la partea inferioară a subsolurilor şi a altor spaţii subterane;
− pereţii de pe conturul exterior al subsolurilor parţial îngropate în pământ şi al
demisolurilor;
− pereţii de pe conturul exterior al subsolurilor şi al altor spaţii subterane, complet
îngropate;
− plăcile de la partea superioară a spaţiilor subterane acoperite cu pământ;
− pereţii de pe conturul interior al subsolurilor parţiale.

1.7 Prevederile prezentului normativ se aplică tuturor elementelor de construcţie, sau unor părţi
din acestea, amplasate sub un plan orizontal care trece prin pereţii de pe conturul clădirii, situat :
− pentru plăcile pe sol - la nivelul superior al pardoselii de la parter;
− pentru pereţii de pe conturul interior al subsolurilor parţiale - la nivelul planşeului de
peste subsol;
− pentru celelalte elemente - la nivelul terenului sistematizat din exteriorul clădirii.

1.8 Normativul este întocmit în următoarele ipoteze generale :


− transferul termic se face în regim staţionar;
− toate caracteristicile termofizice sunt independente de temperatură;
− toate calculele termotehnice se bazează pe calculul numeric automat al câmpului plan,
bidimensional, de temperaturi.

2
1.9 Pe baza prevederilor din prezentul normativ se pot determina :

− Rezistenţele termice specifice corectate ale elementelor de construcţie în contact cu solul,


cu luarea în considerare a influenţei punţilor termice şi a aportului pământului, permiţând :
▪ compararea acestor valori, calculate pentru fiecare încăpere în parte, cu
rezisţentele termice minime necesare din considerente igienico-sanitare;
▪ compararea acestor valori, calculate pentru ansamblul clădirii, cu rezistenţele
termice minime normate, în scopul economisirii energiei în exploatare;
▪ determinarea coeficientului global de izolare termică, în scopul stabilirii nivelului
de performanţă termotehnică de ansamblu a clădirii şi a comparării cu valoarea
normată, stabilită în vederea limitării consumului de energie pentru încălzirea
clădirilor;
▪ utilizarea rezistenţelor termice specifice corectate şi a coeficienţilor liniari de
transfer termic la calculul necesarului de căldură, în vederea proiectării instalaţiilor
de încălzire.

− Temperaturile pe suprafaţa interioară a elementelor de construcţie în contact cu solul,


permiţând :
▪ verificarea riscului de condens superficial, prin compararea temperaturilor
minime cu temperatura punctului de rouă;
▪ verificarea condiţiilor de confort interior, prin asigurarea indicilor globali de
confort termic PMV şi PPD, în funcţie de temperaturile medii de pe suprafeţele
interioare ale elementelor de construcţie perimetrale.

1.10 Pentru cazuri speciale şi studii termotehnice, prin efectuarea unui calcul numeric automat al
câmpului plan, bidimensional, de temperaturi, pe baza prevederilor din prezentul normativ, se
pot determina şi reprezenta grafic :
▪ variaţia temperaturilor pe suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie în
contact cu solul;
▪ curbele izoterme în sol (geoizotermele).

2. ACTE NORMATIVE CONEXE

Prezentul normativ se va utiliza împreună cu următoarele reglementări tehnice :

[1] C107/3 Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale


clădirilor.

[2] C107/4 Ghid pentru calculul performanţelor termotehnice ale clădirilor de locuit.

[3] *) Calculul necesarului anual de căldură al clădirilor de locuit.

[4] SR ISO 7345-Izolaţie termică. Mărimi fizice şi definiţii.

[5] STAS 7109-Termotehnica construcţiilor. Terminologie, simboluri şi unităţi de măsură.

[6] STAS 737/10-Sistemul internaţional de unităţi (SI). Unităţi ale mărimilor caracteristice
fenomenelor calorice.

[7] *) Calculul transferului de masă (umiditate) prin elementele de construcţie

[8] STAS 6472/6-Fizica construcţiilor. Proiectarea termotehnică a elementelor de construcţie


cu punţi termice.

3
[9] STAS 13149-Fizica construcţiilor. Ambianţe termice moderate.Determinarea indicilor
PMV şi PPD şi nivele de performanţă pentru ambianţe.

[10] C 107/1-Normativ privind calculul coeficienţilor globali de izolare termică la clădirile de


locuit.

[11] C 107/2-Normativ privind calculul coeficienţilor globali de izolare termică la clădiri cu


altă destinaţie decât cea de locuire.

Pentru utilizarea prezentei reglementări tehnice se pot consulta standardele europene în domeniu:

[12] EN ISO 13370 – Thermal performance of buildings – Heat transfer via the ground –
Calculation method.

[13] EN ISO 6946-Building components and building elements – Thermal resistence and
thermal transmittance – Calculation method.

[14] EN ISO 10211-1 Thermal bridges in building construction – Heat flows and surface
temperatures – Part 1: General calculation methods.

[15] EN ISO 10211-2 Thermal bridges in building construction – Calculation of heat flows
and surface temperatures – Part 2: Linear thermal bridges.

[16] EN ISO 14683-Thermal bridges in building construction – Linear thermal transmittance-


simplified methods and default values.

[17] EN ISO 13789 Thermal performance of buildings – Transmission heat loss coeficient
Calculation method.

3. DEFINIŢII ŞI SIMBOLURI

3.1 Definiţii

Pentru necesitaţile prezentului normativ, se dau următoarele definiţii specifice :


▪ Cota terenului sistematizat (CTS): Nivelul pământului în exteriorul clădirii, după
executarea sistematizării pe verticală.
▪ Cota stratului invariabil (CSI): Nivelul la care temperatura în pământ este constantă tot
timpul anului (nivelul până la care se resimt oscilaţiile anuale ale temperaturii exterioare).
▪ Nivelul hidrostatic maxim (NHM): cota superioară maximă la care poate ajunge stratul
acvifer subteran.
▪ Placă pe sol: Placă de beton slab armat rezemată direct pe sol, la nivelul CTS sau peste acest
nivel, pe o umplutură din pământ.
▪ Subsol: Spaţiu accesibil şi utilizabil, dispus total sau parţial sub CTS. Subsolurile pot fi
încălzite (în cazul când sunt prevăzute cu o instalaţie de încălzire) sau neîncălzite.
Subsolurile pot fi generale sau parţiale.
▪ Flux termic: Cantitatea de căldură transmisă la, sau de la un sistem, raportată la timp.
▪ Densitatea fluxului termic: Fluxul termic raportat la suprafaţa prin care se face transferul
căldurii.
▪ Rezistenţă termică: Diferenţa de temperatură raportată la densitatea fluxului termic, în
regim staţionar.
▪ Coeficient de transfer termic (transmitanţă termică): Fluxul termic în regim staţionar,
raportat la aria de transfer termic şi la diferenţa de temperatură dintre mediile situate de o
parte şi de alta a unui sistem. Inversul rezistenţei termice.

4
▪ Coeficient de cuplaj termic: Fluxul termic în regim staţionar, raportat la diferenţa de
temperatură între două medii care sunt legate între ele din punct de vedere termic, printr-un
element de construcţie.
▪ Coeficient liniar de transfer termic (transmitanţă termică liniară): Termen de corecţie
care ţine seama de influenţa unei punţi termice liniare, faţă de un calcul unidirecţional al
coeficientului de transfer termic.
▪ Geoizoterme: Linii care unesc punctele având aceleaşi temperaturi în sol, determinate pe
baza unui calcul al câmpului plan, bidimensional, de temperaturi.
▪ Linii de flux: Curbe perpendiculare pe geoizoterme reprezentând direcţia şi sensul fluxului
termic în sol .
▪ Suprafaţă adiabatică: Suprafaţă prin care nu se produce nici un transfer termic.
▪ Regim (termic) staţionar: Ipoteză convenţională de calcul termotehnic, în cadrul căreia se
consideră că temperaturile nu variază în timp.
▪ Calcul unidirecţional (1D): Model de calcul termotehnic simplificat, în care se consideră că
liniile de flux sunt perpendiculare pe elementul de construcţie.
▪ Calcul bidimensional (2D): Model de calcul termotehnic, în care se ţine seama de influenţa
punţilor termice liniare şi care se bazează pe un calcul plan, bidimensional, al câmpului de
temperaturi.
▪ Calcul tridimensional (3D): Model de calcul termotehnic, în care se ţine seama de influenţa
tuturor punţilor termice – liniare şi punctuale – şi care se bazează pe un calcul spaţial,
tridimensional, al câmpului de temperaturi.

3.2 Simboluri şi unităţi de măsură

Simbolurile şi unităţile de măsură ale principalilor termeni utilizaţi în prezentul normativ sunt
daţi în Tabelul I.
Majoritatea simbolurilor folosite sunt cele prevăzute în: SR ISO 7345 şi STAS 737/10; pentru
unii termeni s-au menţinut simbolurile prevăzute în STAS 7109-86.

Observaţii:
1. Temperaturile şi diferenţele de temperatură se pot nota şi cu simbolurile θ şi respectiv Δθ.
2. Se dă mai jos corespondenţa între simbolurile utilizate în cadrul prezentului normativ şi
simbolurile folosite în prescripţiile tehnice elaborate anterior :

θr = τ r Φ= Q ψ = k’
c = cp q= q R’nec = Ronec
s = sm R = Ros R’m = Rom
A=S R’= R’os R’min = Rom min
n=N U=k

5
3.3 Indici

În prezentul normativ se utilizează în principal, următorii indici:

i interior
e exterior
si suprafaţa interioară
se suprafaţa exterioară
u spaţiu neîncâlzit
p pământ
w apă
r rouă, condens
t timp
m mediu
min minimum
max maximum
nec necesar

3.4 Sistemul de unitaţi de măsură

Se foloseşte sistemul internaţional de unitaţi de măsură (SI).


Pentru unele transformări se pot folosi şi relaţiile :
1W = 1 J/s = 0,860 kcal/h
1J =1W.s = 2,39 . 10-4 kcal
1 W . h = 3600 J = 0,860 kcal
1kcal/h = 1,163 W = 1,163 J/s

SIMBOLURI ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ


TABELUL I
RELAŢIA
SIMBOL TERMENUL DE U.M.
DEFINIRE
1 2 3 4 5
Te exterioară de calcul
Ti interioară de calcul
Tu în spaţiile neîncălzite
Tp Temperatura pământului la CSI - o
C
Tsi pe suprafaţa interioară
Tse pe suprafaţa exterioară
θr punctului de rouă
∆T între Ti şi Te Ti - Te
∆Tp Diferenţa de între Ti şi Tp Ti - Tp
K
∆Ti temperatură între Ti şi Tsi Ti - Tsi
∆Te între Ti şi Tse Tse – Te
ζ Raportul ecartului de temperatură superficială Ti - Tsi
---------- -
Ti - Te
Rsi Rezistenţa termică interioară 1/αi
superficială m2K/W
Rse exterioară 1/αe
αi Coeficientul de interior q/∆Ti
transfer termic W/(m2K)
αe superficial exterior q/∆Te
1 2 3 4 5
λ Conductivitatea termică de calcul - W/(mK)
a unui material
c Capacitatea calorică masică la
de construcţie - J/(kgK)
presiune constantă

6
ρ Densitatea aparentă - kg/m3
s Coeficientul de asimilare termică - W/(m2K)
D Indicele inerţiei termice a unui element de construcţie Σ [(d/λ) . s] -
ϕi Umiditatea relativă a aerului interior - %
n Viteza de ventilare a spaţiilor neîncălzite (numărul de
- h-1
schimburi de aer pe oră)
d unui element de construcţie
sau a unui strat al elementului
de construcţie
f Grosimea totală a straturilor plăcii pe sol
sau a plăcilor inferioare ale
subsolurilor
- m
g totală a pereţilor subsolului
b clădirii, subsolului, ş. a.
B Lăţimea considerată în calculul
câmpului plan de temperaturi
l Lungimea -încăperii, clădirii, ş. a.
-punţilor termice liniare
z de la faţa superioară a
pardoselii, la CTS
h de la faţa superioară a plăcii
Înălţimea
din beton armat, la CTS.
H subsolului încălzit
Hu subsolului neîncălzit
P Perimetrul (încăperii, subsolului, ş. a.) - m
A Aria (de transfer termic) - m2
V Volumul (încăperii, subsolului) - m3
Q Cantitatea de căldură - J
Φ Fluxul termic (puterea termică) dQ/dt W
q Densitatea fluxului termic Φ/A W/m2
ψ Coeficientul liniar de transfer termic (transmitanţa
- W/(mK)
termică liniară)
R unidirecţională (Tj - Tk)
-----------
Rezistenţa q
R' termică corectată -
R'm (specifică) a unui medie - m2K/W
R'nec element de necesară ∆T
construcţie --------------
αi ∆Ti, max
R'min minimă -
U Coeficientul de Unidirecţional(ă) 1 Φ
transfer termic -- = --------
(transmitanţa R A(Tj - Tk)
W/(m2K)
U' termică) al/(a) unui Corectat(ă) 1
element de --
construcţie R'
L Coeficientul de cuplaj termic al unui element de Φ
construcţie ----------- W/K
(Tj - Tk)

4. CARACTERISTICI TERMOTEHNICE

4.1 Caracteristicile termotehnice ale pământului

Caracteristicile termotehnice ale pământului depind de o serie de factori, şi în primul rând de


natura minerală şi de mărimea particulelor, de porozitatea şi de densitatea aparentă, de
umiditatea şi de gradul de saturaţie, precum şi de starea pământului în raport cu fenomenul de
îngheţ.

7
Caracteristicile termotehnice ale pământului variază în limite foarte mari, în funcţie de loc
(amplasamentul şi adâncimea faţă de CTS) şi de timp (conţinutul de umiditate şi starea faţă de
fenomenul de îngheţ).

Având în vedere cele de mai sus, precum şi dificultăţile de determinare a caracteristicilor


termotehnice reale ale solului pentru fiecare situaţie în parte, calculele termotehnice se vor face
considerând următoarele valori, acoperitoare pentru majoritatea situaţiilor :

− Conductivitatea termică de calcul:


▪ pâna la adâncimea de 3,0 m de la CTS λp = 2,0 W/(m
K)
▪ sub adâncimea de 3,0 m de la CTS λp = 4,0 W/(m K)
− Capacitatea calorica masică cp = 1110 J/(kg K)
− Densitatea aparentă în stare uscată ρ = 1800 kg/m3
− Capacitatea calorică volumică ρ•cp = 2,0.106 W.s/(m3. K)

Se precizează că tabelele 1....18 au fost întocmite pe baza conductivităţilor termice arătate mai sus.

În anexa A se dau unele date informative referitoare la caracteristicile termotehnice ale


pământurilor.

4.2 Caracteristicile termotehnice ale materialelor de construcţie

Caracteristicile termotehnice de calcul ale materialelor de construcţie care se utilizează la


alcătuirea elementelor de construcţie în contact cu solul, se vor considera în conformitate cu
anexa A din [1].

Pentru materialele utilizate la elementele de construcţie în contact cu solul, neprotejate sau


insuficient protejate hidrofug, valorile conductivităţilor termice de calcul se vor majora, în
funcţie de umiditatea previzibilă a acestor materiale.

În anexa B sunt precizate caracteristicile termotehnice ale materialelor utilizate în cadrul


prezentului normativ, pentru determinarea valorilor din tabelele 1...18, precum şi în exemplele
de calcul.

4.3 Rezistenţele termice superficiale

La calculele termotehnice ale elementelor de construcţie în contact cu solul se vor utiliza


următoarele rezistenţe termice superficiale :

▪ Suprafeţe exterioare orizontale (la nivelul CTS) sau verticale :


1 1
Rse = ---- = ------ = 0.042 m2K/ W
αe 24

▪ Suprafeţe verticale, în spaţii încălzite :


1 1
Rsi = ---- = ------ = 0.125 m2K/ W
αi 8
▪ Suprafeţe orizontale, în spaţii încălzite, la fluxul termic de sus în jos :
1 1
Rsi = ---- = ------ = 0.167 m2K/ W
αi 6
▪ Idem, la fluxul termic de jos în sus :

8
1 1
Rsi = ---- = ------ = 0.125 m2K/ W
αi 8
▪ Suprafeţe orizontale sau verticale, în spaţii neîncălzite, ventilate :
1 1
Rsi = Rse = ---- = ------ = 0.084 m2K/ W
αi 12
▪ Suprafeţe verticale, în contact cu pământul sau suprafaţă orizontală în pământ, la CSI :
Rsi = Rse = 0

La colţurile ieşinde ale clădirilor, pe o lungime de 25 cm, se consideră o variaţie liniară a


coeficientului de transfer termic superficial interior, de la αi = 8 W/(m2. K) în câmp, la αi = 6 W/
(m2. K) la colţ.

5. TEMPERATURI DE CALCUL

5.1 Temperaturile exterioare (Te)


Se consideră temperaturile exterioare convenţionale de calcul conform [1], în funcţie de zonele
climatice.

5.2 Temperaturile în pământ (Tp)


La cota stratului invariabil (CSI), considerată la adâncimea de 7,0 m de la CTS, temperatura
este constantă tot timpul anului şi are valorile din tabelul II, în funcţie de zona climatică.

În fig.1 se prezintă variaţia convenţională a temperaturilor în sol, rezultată din calcul


unidirecţional, pe baza temperaturilor Te şi Tp din tabelul II şi a conductivităţilor termice
precizate la pct. 4.1.

Se precizează caracterul convenţional şi acoperitor al variaţiei temperaturilor în sol, între


valorile temperaturilor de calcul Te (la CTS) şi Tp (la CSI)

9
TEMPERATURI CONVENŢIONALE DE CALCUL
TABELUL II
zona
Caracteristica U.M. climatică
I II III IV
Temperatura exterioară Te -12 -15 -18 -21
o
Temperatura pământului la CSI (la Tp C +11 +10 +9 +8
adâncimea de 7 m de la CTS)
Adâncimea (măsurată de la CTS) la care -- m 2,56 2,96 3,60 4,19
T = 0 0C
Temperatura rezultată la CTS - -11,6 -14,6 -17,6 -20,5
(Rp = 2,54 m2K/W) la 3 m de la - o
C +2,0 +0,2 -1,6 -3,4
CTS

5.3 Temperaturile interioare ale încăperilor încălzite (Ti)

10
Se consideră aceleaşi temperaturi interioare convenţionale de calcul utilizate şi la proiectarea
instalaţiilor de încălzire.

Dacă încăperile au temperaturi de calcul diferite, dar există o temperatură predominantă, în calcule
se consideră această temperatură; de exemplu, la clădirile de locuit se consideră Ti = + 20oC.

Dacă nu există o temperatură predominantă, temperatura interioară de calcul se consideră


temperatura medie ponderată a tuturor încăperilor de la acelaşi nivel:

Σ T i j . Aj
Ti = --------------- în care :
Σ Aj
Aj = aria incăperii “j”, având temperatura interioară Ti j.

5.4 Temperaturile interioare ale spaţiilor neîncălzite (Tu)

Temperaturile interioare ale spaţiilor neîncălzite (încăperi supraterane sau subsoluri) se


determină pe bază de bilanţ termic, în funcţie de temperaturile de calcul ale încăperilor şi
spaţiilor adiacente.

În calcule se va ţine seama în mod obligatoriu şi de viteza de ventilare a spaţiului neîncălzit.

Pentru subsolurile neîncălzite, temperaturile interioare se vor determina pe baza relaţiilor de


calcul de la pct. 7.5.3 şi din anexa E, precum şi a valorilor din tabelele 14, 16 şi 17.

6. DIMENSIUNI DE CALCUL

6.1 Ca principiu general, suprafeţele se delimitează prin axele geometrice ale elementelor de
construcţie interioare şi prin feţele interioare ale elementelor de construcţie perimetrale.

6.2 Suprafeţele orizontale (placa pe sol, plăcile inferioare şi superioare ale subsolurilor încălzite
şi neîncălzite, precum şi ale spaţiilor subterane complet îngropate) se delimitează prin axele
geometrice ale pereţilor interiori structurali şi nestructurali şi prin conturul interior al pereţilor
exteriori (fig. 2).

11
Pe ansamblul nivelului, suprafaţa orizontală este delimitată exclusiv prin conturul interior al
pereţilor exteriori.
A = ΣAj= A1 + A2 + ..... An

12
6.3 Suprafeţele verticale exterioare (pereţii exteriori ai subsolurilor şi ai spaţiilor subterane
complet îngropate) se delimitează pe orizontală prin axele geometrice ale pereţilor interiori
structurali şi nestructurali, precum şi prin colţurile, intrânde sau ieşinde, ale feţelor interioare ale
pereţilor exteriori (fig. 2).
Pe verticală, suprafeţele suprafeţele verticale exterioare se delimitează conform fig. 3 (cota H la
încăperi încălzite şi cota Hu la spaţii neîncălzite).

6.4 Partea subterană a pereţilor subsolurilor - care face obiectul prezentului normativ - este
delimitată pe verticală prin faţa superioară a pardoselii subsolului şi prin cota terenului
sistematizat CTS (cota z din fig. 3 – cazurile 2, 3, 5).
Pe ansamblu, suprafaţa verticală subterană este : A = z . Σ lj = z . P

6.5 Lungimile “ l ” ale punţilor termice liniare se stabilesc, în principiu, în funcţie de lungimile
reale pe care se prevăd detaliile respective, cu următoarele precizări:
- lungimile se măsoară în cadrul ariilor A determinate conform pct. 6.2 şi 6.3; în
consecinţă ele sunt delimitate la extremităţi de conturul suprafeţelor respective ;
- intersecţiile punţilor termice orizontale cu cele verticale se includ atât în
lungimile punţilor orizontale, cât şi în cele ale punţilor verticale.

6.6 Volumele încăperilor şi ale spaţiilor încălzite şi neîncălzite se calculează pe baza ariilor
orizontale determinate conform pct. 6.2 şi a înălţimilor H, respectiv Hu.

7. DETERMINAREA CARACTERISTICILOR TERMOTEHNICE ALE ELEMENTELOR


DE CONSTRUCŢIE ÎN CONTACT CU SOLUL

În acest capitol se dau relaţii de calcul pentru determinarea rezistenţelor termice specifice
corectate ( R’ ) si a coeficienţilor de transfer termic (transmitanţelor termice) ( U’ = 1/R’ ) ale
elementelor de construcţie în contact cu solul.

Rezistenţele termice specifice corectate (R’) se caracterizează prin următoarele:


- sunt raportate la diferenţa de temperatură între mediul interior încălzit sau
neîncălzit şi mediul exterior (Ti - Te), respectiv (Tu - Te);
- se bazează pe un calcul bidimensional (2D), ţinând deci seama de efectul punţilor
termice;
- includ aportul pământului.

În Tabelul III se prezintă o sistematizare a cazurilor curente care apar în proiectare, precum
şi o sinteză a relaţiilor de calcul care se utilizează, iar în fig. 3 sunt reprezentate principalele
cinci cazuri caracteristice.

Relaţiile de calcul pentru determinarea rezistenţelor termice specifice corectate ( R’ ) sunt date
în funcţie de coeficienţii liniari de transfer termic (ψ) care ţin seama de toate efectele
bidimensionale (colţuri, punţi termice ş.a.), precum şi de efectul specific al transferului termic
prin pământ.

Pentru situaţiile curente şi uzuale, coeficienţii ψ sunt daţi în tabelele 1....18 , cu menţiunea că
pentru pereţii subsolurilor parţial îngropate ( tabelele 11 şi 14 ), precum şi pentru pereţii
subsolurilor parţiale ( tabelele 15 şi 16 ), în loc de coeficienţi ψ, se dau direct valorile
rezistenţelor termice R’.

Coeficienţii ψ au valori pozitive sau negative şi ei se introduc în relaţiile de calcul cu semnele


lor; coeficienţii cu valori pozitive conduc la micşorarea rezistenţelor termice R’, în timp ce
coeficienţii cu valori negative conduc la creşterea acestora.

13
Referitor la relaţiile de calcul şi la tabelele care se dau în acest capitol, se fac următoarele
precizari :
• Temperaturile T şi coeficienţii liniari de transfer termic ψ se introduc în relaţiile de
calcul cu semnele lor algebrice.
• Având în vedere valorile apropiate ale conductivităţilor termice ale pământurilor şi
ale betonului, dimensiunile fundaţiilor nu influenţează asupra valorilor ψ şi R’ din
tabele.
• Tabelele 14, 16 şi 17, care se referă la subsoluri neîncălzite, pot fi utilizate şi în cazul
unor subsoluri încălzite având temperaturi interioare convenţionale de calcul T i =
10...12 oC, prin extrapolarea valorilor din tabele.
• Valorile din tabelele 1….18 s-au determinat pe baza unor calcule numerice efectuate
pentru zona II climatică şi pentru o temperatură interioară a încăperilor încălzite
Ti = + 20oC, dar ele sunt valabile şi pentru alte zone climatice precum şi pentru
temperaturi interioare de calcul Ti = +18 oC.....+ 22 oC

În cazul unor detalii care diferă substanţial de detaliile aferente tabelelor 1...18, coeficienţii ψ şi
rezistenţele termice R’ se vor determina pe baza unui calcul automat al câmpului plan,
bidimensional (2D), de temperaturi, conform indicaţiilor din anexa C.

x x
x

Pe baza rezistenţelor termice specifice corectate R’ şi a coeficienţilor de transfer termic


(transmitanţelor termice) U’, se pot calcula coeficienţii de cuplaj termic (L) şi fluxurile termice
(Φ), cu relaţiile :

A
L = U’ . A = ------ [W/K]
R’

A . ( T j - Tk)
Φ= L . ( Tj - Tk ) = ---------------- [W]
R’

14
SINTEZA CAZURILOR ŞI RELAŢIILOR DE CALCUL

TABELUL III
CAPI- TABE-LE
NR CAZUL PLACĂ PERETE TOL
R R' R R' R'm

1 PLACĂ PE SOL 2 1 - - - 7.1 1...10, 18

SUBSOL PARŢIAL
2 ÎNGROPAT (SAU 5 4 3 Tabel 6 7.2 11 , 18
DEMISOL)
SUBSOL 1
PARŢIAL
ÎNGROPAT - - 3 8 6 12
3 C (SAU DEMISOL) 7.3.
A SUBSOL 2
COMPLET 5 4 3 7 - 12 , 18
ÎNGROPAT

4 SPAŢIU SUBTERAN, 10 9
COMPLET ÎNGROPAT*) ----- ---- 3 7 - 7.4. 12, 13, 18
5 4

5 SUBSOL NEÎNCĂLZIT, 13 12 - Tabel - 7.5. 14


PARŢIAL ÎNGROPAT

6 SUBSOL ÎNCĂLZIT 5 4 3 Tabel - 7.6.1. 15 , 18

B
SUBSOL NEÎNCĂLZIT 13 12 - Tabel - 7.6.2. 16

7 SUBSOL ÎNCĂLZIT + SUBSOL 5 4


NEÎNCĂLZIT **) --- --- - - - 7.7. 17 , 18
13 12

LEGENDĂ:
R rezistenţa termică specifică unidirecţională
R' rezistenţa termică specifică corectată
R'm rezistenţa termică specifică corectată medie a pereţilor în întregime ( partea subterană + partea
supraterană).
A SUBSOLURI ÎNCĂLZITE
B SUBSOLURI PARŢIALE
C DOUĂ SUBSOLURI SUPRAPUSE
*) La numărător placa superioară, la numitor placa inferioară
**) La numărător subsol încălzit, la numitor subsol neîncălzit

15
16
7.1 Placa pe sol

7.1.1 Placa pe sol este un planşeu cu o alcătuire constructivă specifică, care reazemă direct pe
pământ, la nivelul CTS sau peste acest nivel.
În alcătuirea plăcii pe sol intră toate straturile cuprinse între cota superioară a pardoselii (
± 0,00 ) şi cota superioară a pământului natural sau a pământului de umplutură ( pe grosimea f ).
Placa pe sol include o placă de beton armat, straturile pardoselii, straturile termoizolante dispuse
peste sau sub placă, hidroizolaţia orizontală şi eventualul strat de pietriş de sub placă.

7.1.2 Relaţiile de calcul de mai jos, precum şi tabelele aferente sunt valabile pentru încăperile
încălzite amplasate peste CTS, având 0,20 m ≤ z ≤ 1,50 m.

7.1.3 Rezistenţa termică specifică corectată a plăcii pe sol R’1 şi respectiv coeficientul de
transfer termic U’1 = 1 / R’1 , se determină cu relaţia :

1 1 ∆Tp Σ (ψ1 . l)
U’1 = ------- = ------- . ------- + ------------- [W/(m2 K)] (1)
R’1 R1 ∆T A
în care :
A aria încăperii sau a întregului parter (m2);
l lungimea conturului exterior al clădirii, aferent suprafeţei cu aria A (m);
R1 rezistenţa termică specifică unidirecţională a tuturor straturilor cuprinse între cota
± 0,00 şi cota stratului invariabil CSI, (m2K/W);
ψ1 coeficientul liniar de transfer termic aferent conturului exterior al clădirii
(W/mK).

7.1.4 Rezistenţa termică specifică unidirecţională a plăcii pe sol R1 se calculează cu relaţia :

1 dp1 + z - f dp2 d
R1 = ---- + --------------- + ----- + Σ ----- [m2K/W] (2)
6 λp1 λp2 λ
în care :
f = Σd
dp1, dp2, λp1, λp2 - conform fig. 1.

7.1.5 Valorile R’1 şi respectiv U’1 se pot calcula atât pentru fiecare încăpere, cât şi pentru
întreaga suprafaţă a parterului.

17
Pentru încăperile care nu au laturi adiacente conturului exterior al clădirii, termenul al doilea al
relaţiei (1) este nul.

Dacă detaliul de alcătuire a soclului este acelaşi pe tot conturul exterior al clădirii, la calculul
valorilor R’1 si U’1 pentru ansamblul clădirii, în locul termenului
Σ (ψ1 . l ) P
----------- , se consideră termenul ψ1 ------ , în care P este perimetrul clădirii.
A A

7.1.6 Coeficienţii lineari de transfer termic ψ1 se determină, de regulă, pentru situaţiile curente
şi uzuale, din tabelele 1....10, cu următoarele precizări:

a) Se consideră coeficienţii ψ1, aferenţi plăcii pe sol, coeficienţii ψo din tabele urmând a fi
avuţi în vedere la calculul termotehnic al pereţilor exteriori de la parter; se admite ca
pentru simplificarea calculelor aferente pereţilor, coeficienţii ψ1 să fie majoraţi cu
valorile corespunzătoare ψo .

b) Valorile ψ se obţin prin dubla interpolare sau extrapolare a valorilor din tabele, în
funcţie de înălţimea h şi de rezistenţa termică R1;

c) Dacă înălţimea z a soclului are valori diferite pe conturul clădirii (de ex. în cazul unui
teren sistematizat în pantă sau în cazul unor denivelări interioare), se vor considera în
calcule valori ψ corespunzătoare.

d) Valorile ψ din tabele sunt calculate pentru cazul unei plăci de 10 cm grosime, dar ele
pot fi utilizate şi în cazul în care grosimea plăcii are alte valori - între 7 şi 15 cm.

e) Înălţimile h şi z nu includ şi straturile trotuarului din jurul clădirii.

f) Dacă terenul sistematizat are pante pe direcţia perpendiculară pe soclu, înălţimile h şi z


se măsoară la o distanţă de cca. 3,0 m de la faţa exterioară a soclului.

7.1.7 Influenţa punţilor termice interioare, create prin întreruperea continuităţii termoizolaţiei în
dreptul pereţilor interiori structurali sau nestructurali, se poate neglija sau se poate avea în
vedere la calculul valorilor R’1 , introducând în relaţia (1) coeficienţii ψ9 din tabelul 18,
multiplicaţi cu lungimile aferente.
Coeficienţii ψ9 se obţin prin interpolare în funcţie de rezistenţa termică R9 şi de înălţimea h.

7.1.8 Pentru 0,00 m ≤ z ≤ 0,60 m, rezistenţa termică specifică corectată R’1 se poate determina
şi pe baza prevederilor din anexa D1.

7.1.9 În cazul prevederii pe conturul exterior al clădirii a unor fâşii termoizolante dispuse
orizontal sau vertical, coeficienţii lineari de transfer termic ψ1 se vor micşora cu valoarea ∆ψ,
care se determină conform anexei D2.

7.2 Subsol încălzit, parţial îngropat

7.2.1 În alcătuirea peretelui şi plăcii subsolului încălzit se cuprind toate straturile cuprinse în
grosimile g şi respectiv f.

7.2.2 Relaţiile de mai jos sunt valabile pentru spaţiile încălzite amplasate parţial sub CTS :

18
- demisoluri având z ≥ 0,20 m
- subsoluri având z ≤ 2,50 m

7.2.3 Rezistenţa termică specifică corectată a pereţilor subsolului R’3, calculată în cadrul
acestui capitol, se referă exclusiv la porţiunea subterană a acestora, pe înălţimea z, între CTS şi
cota superioară a pardoselii de la subsol; pentru zonele de pereţi exteriori ai subsolului de peste
CTS, se aplică relaţiile de calcul folosite la pereţii exteriori curenţi [1].

7.2.4 Pentru situaţiile curente, rezistenţa termică specifică corectată R’3 se determină prin
dubla interpolare sau extrapolare a valorilor din tabelul 11, în funcţie de înălţimea h şi de
rezistenţele termice specifice unidirecţionale R2 şi R3 .
Sunt valabile precizările de la pct. 7.1.6.b......7.1.6.f.

7.2.5 Rezistenţa termică specifică unidirecţională a pereţilor R3 se calculează cu relaţia :

1 d
R3 = ----- + Σ ---- [m2K/W] (3)
8 λ

g = Σd

7.2.6 Rezistenţa termică specifică corectată a plăcii subsolului R’2 se determină cu relaţia :

1 1 ∆Tp Σ (ψ2 • l)
U’2 = ------- = ------- . ------- + ------------- [W/(m2K)] (4)
R’2 R2 ∆T A
în care :
A aria încăperii sau a întregului subsol încălzit [m2];
l lungimea conturului exterior al subsolului, aferent suprafeţei cu aria A [m];

19
R2 rezistenţa termică specifică unidirecţională a tuturor straturilor cuprinse între cota
pardoselii de la subsol şi cota stratului invariabil, CSI [m2K/W];
ψ2 coeficientul liniar de transfer termic aferent conturului exterior al subsolului [W/
(mK)].

7.2.7 Rezistenţa termică specifică unidirecţională R2 se calculează cu relaţia:

1 dp1 - z - f dp2 d
R2 = ---- + --------------- + ----- + Σ ----- [m2K/W]
(5)
6 λp1 λp2 λ
în care :
f = Σd
dp1, dp2, λp1, λp2 – conf. fig. 1

7.2.8 Coeficienţii lineari de transfer termic ψ2 se determină, de regulă, pentru situaţiile curente
şi uzuale, din tabelul 11, prin dubla interpolare sau extrapolare în funcţie de înălţimea h şi de
rezistenţele termice R2 şi R3 . Sunt valabile precizările de principiu de la pct. 7.1.6.c......7.1.6.f.

7.2.9 Valorile U’2 şi respectiv R’2 se pot calcula atât pentru fiecare încăpere, cât şi pentru
întreaga suprafaţă a subsolului încălzit.
Pentru încăperile care nu au laturi adiacente conturului exterior al subsolului, termenul al doilea
al relaţiei (4) este nul.
Dacă detaliile de alcătuire a pereţilor şi plăcii subsolului sunt aceleaşi pe tot conturul exterior al
subsolului, la calculul valorilor U’2 şi R’2 pentru ansamblul clădirii, în locul termenului
Σ (ψ2 . l) P
--------- , se consideră termenul ψ2 . ---- , în care P este perimetrul subsolului.
A A

7.2.10 Influenţa punţilor termice interioare, create prin întreruperea continuităţii termoizolaţiei
în dreptul pereţilor interiori structurali sau nestructurali, se poate neglija sau se poate avea în
vedere la calculul valorii R’2 , introducând în relaţia (4) coeficienţii ψ9 din tabelul 18,
multiplicaţi cu lungimile aferente.
Coeficienţii ψ9 se obţin prin interpolare, în funcţie de rezistenţa termică R9 şi de înălţimea h.

7.2.11 Pentru determinarea rezistenţei termice specifice corectate R’m aferente pereţilor exteriori
ai subsolurilor în întregime ( partea subterană + partea supraterană ) se utilizează relaţia :
Ao + A3
R’m = ------------------------- [ m2 K/W] (6)
Ao . U’o + A3 . U’3
în care indicele o se referă la zona supraterană iar indicele 3 - la zona subterană a pereţilor
subsolului.

7.3. Două subsoluri încălzite, suprapuse

7.3.1 În acest capitol se dau relaţii de calcul ale rezistenţelor termice specifice corectate pentru :
− porţiunea subterană (sub CTS) a peretelui demisolului sau subsolului 1, pe înălţimea z4
(indici 4);
− peretele subsolului 2, pe înălţimea z3 (indici 3) ;
−placa inferioară a subsolului 2 (indici 2).

7.3.2 Relaţiile de calcul de mai jos sunt valabile pentru spaţiile încălzite amplasate sub CTS,
având înălţimile z3 şi z4 astfel încât :
z ≤ 6,0 m

20
z4 ≥ 0,0 m

7.3.3 Pentru rezistenţa termică specifică corectată aferentă zonei de peste CTS a pereţilor
subsolului, se aplică relaţiile de calcul folosite la pereţii exteriori curenţi [1].

7.3.4 Pentru situaţiile curente, rezistenţele termice specifice corectate (R’3 şi R’4) ale pereţilor
subsolurilor pe înălţimile z3 şi z4, se determină cu ajutorul valorilor ψ 1... ψ 15, care se dau în
tabelul 12.
Valorile ψ 1.... ψ 15 se determină prin interpolarea valorilor corespunzătoare din tabel, în
funcţie de înălţimea z, de rezistenţa termică specifică a peretelui (R3 = R4) calculată pe baza
relaţiei (3) şi de rezistenţa termică specifică a plăcii inferioare a subsolului 2 – R2.
Sunt valabile precizările de principiu de la pct. 7.1.6c….7.1.6f.

7.3.5 Rezistenţele termice specifice corectate R’3 şi R’4 se calculează cu relaţiile:


1 1 a1 a2
U’3 = ---- = ---- • (----- ψi + ψ i+1 +.. + ψ n + ---- ψ n+1 ) [W/(m2K)]
(7)
R’3 z3 0.4 0,4

1 1 0,4 - a1
U’4 = ---- = ---- . ( ψ1 + ψ2+ ....+ ---------- ψi) [W/(m2K)] (8)
R’4 z4 0,4

7.3.6 Pentru determinarea rezistenţei termice specifice corectate a plăcii subsolului R’2 sunt
valabile relaţiile (4) şi (5) precum şi prevederile de la pct. 7.2.9 şi 7.2.10.

21
Coeficienţii ψ2 se determină, de regulă, din tabelul 12, prin interpolare sau extrapolare în funcţie
de înălţimea z şi de rezistenţele termice R2 şi R3 .
Sunt valabile precizările de principiu de la pct. 7.1.6.c....7.1.6.f.

7.3.7 Pentru determinarea rezistenţei termice specifice corectate R’m aferente pereţilor exteriori
ai subsolului 1 în întregime (partea subterană + partea supraterană) se utilizează relaţia (6), în
care produsul A3 . U’3 se înlocuieşte cu produsul A4 . U’4.

7.4 Spaţiu subteran încălzit, complet îngropat

7.4.1 În acest capitol se dau relaţii de calcul ale rezistenţelor termice specifice corectate pentru :
− placa inferioară a spaţiului subteran (indici 2) ;
− peretele spaţiului subteran (indici 3) ;
− placa superioară a spaţiului subteran (indici 5) .

7.4.2 Relaţiile de calcul de mai jos sunt valabile pentru spaţiile încălzite amplasate sub CTS,
având înălţimea astfel încât :
z ≤ 6,0 m
z’ ≥ 0.8 m
z3 ≤ 5,2 m

7.4.3 Pentru situaţiile curente, rezistenţa termică specifică corectată R’3, aferentă peretelui, pe
înălţimea z3, se determină cu ajutorul valorilor ψ 1 ..... ψ15.
Valorile coeficienţilor specifici lineari de transfer termic ψ1..... ψ15 se determină prin
interpolarea valorilor corespunzătoare din tabele, în funcţie de rezistenţa termică specifică
unidirecţională a peretelui R3, calculată pe baza relaţiei (3) şi de rezistenţele termice specifice
unidirecţionale ale plăcilor, R2 şi respectiv R5.
De regulă, se va considera un număr aproximativ egal de coeficienţi ψdin cele 2 tabele astfel :
- pentru jumătatea inferioară a înălţimii libere z3 - tabelul 12 ;
- pentru jumătatea superioară a înălţimii libere z3 - tabelul 13.
Numărul de coeficienţi care se iau din cele 2 tabele pot fi diferiţi, urmărind să se obţină o
variaţie continuă a valorilor pe verticală, pe înălţimea z3 , cu precizarea că în zonele adiacente
colţurilor, pe înălţimi de cel puţin 80 cm, trebuie să se utilizeze valori din tabelele aferente.
Pe zona mijlocie se pot adopta valori intermediare, între valorile corespunzătoare din cele două
tabele.
Racordarea coeficienţilor ψîn zona mijlocie a înălţimii z3 se recomandă a se verifica pe cale
grafică.
Rezistenţa termică specifică corectată R’3 se calculează cu relaţia (7) .
7.4.4 Pentru determinarea rezistenţei termice specifice corectate a plăcii inferioare R’2 sunt
valabile relaţiile (4) şi (5), precum şi prevederile de la pct. 7.2.9 şi 7.2.10.

Coeficienţii lineari de transfer termic ψ2 se iau din tabelul 12, prin interpolare sau extrapolare,
în funcţie de înălţimea z şi de rezistenţele termice specifice R2 şi R3.

22
7.4.5 Rezistenţa termică specifică corectată a plăcii superioare R’5 se determină cu relaţia :
1 1 Σ (ψ5 . l)
U’5 = ----- = ------ + ------------ [W/(m2K] (9)
R’5 R5 A
în care :
R5 rezistenţa termică specifică unidirecţională a tuturor straturilor cuprinse între tavan
şi CTS [m2K/W];
A aria încăperii sau a întregului spaţiu subteran [m2];
l lungimea conturului exterior al încăperii, aferent suprafeţei A [m]

Coeficienţii liniari de transfer termic ψ5 se iau din tabelul 13, prin interpolare sau extrapolare
în funcţie de înălţimea z’ şi de rezistenţele termice R3 şi R5 .

7.4.6 Rezistenţa termică specifică unidirectională R5 se calculează cu relaţia:

1 d ( z’ - f’) 1
R5 = ----- + Σ ------ + ------------- + ---- [m2K/W] (10)
8 λ λp1 24
în care :

23
f’ = Σd
z’ ≤ 2,8 m
λp1 – conf. fig.1

7.5. Subsol neîncălzit, parţial îngropat

7.5.1 În acest capitol se dau relaţii de calcul ale rezistenţelor termice specifice corectate pentru :
▪ placa inferioară a subsolului neîncălzit;
▪ peretele subsolului neîncălzit pe înălţimea z.
Se dau deasemenea şi relaţii de calcul pentru determinarea temperaturii Tu în subsolul neîncălzit.

7.5.2 Se folosesc următoarele notaţii :


Tu temperatura aerului în subsolul neîncălzit (oC);
Uo coeficientul de transfer termic unidirecţional al peretelui exterior al subsolului
peste CTS, de suprafaţă Ao [W/(m2K)];
U’1 coeficientul de transfer termic corectat, aferent planşeului de peste subsol, de
arie A1 [W/(m2K];
U’6 coeficientul de transfer termic corectat, aferent plăcii inferioare a subsolului, de
arie A6 [W/(m2K)];
U’7 coeficientul de transfer termic corectat, aferent peretelui exterior al subsolului
sub CTS [W/(m2K)].

Coeficienţii de transfer termic Uo , U’6 şi U’7 sunt raportaţi la diferenţa de temperatură (T u - Te),
în timp ce coeficientul U’1 este raportat la diferenţa de temperatură (Ti - Tu).

7.5.3 Temperatura aerului în subsolul neîncălzit se determină pe baza bilanţului termic, cu


relaţia :

(Ao Uo - A6 U’6 + A7 U’7)Te + A1 U’1 Ti + 0.34 n V Te


Tu = ------------------------------------------------------------------------ [oC] (11)
Ao Uo + A1 U’1 - A6 U’6 + A7 U’7 + 0,34 n V

în care :

24
Ao = h • P [m2]
A7 = z • P [m2]
V = A6 • Hu [m3]
P perimetrul subsolului neîncălzit [m];
V volumul interior al subsolului neîncălzit [m3];
n viteza de ventilare a subsolului neîncălzit, respectiv numărul de schimburi de aer
pe oră, aferent ventilării naturale a subsolului neîncălzit [h –1].

7.5.4 Coeficientul de transfer termic corectat U’6 se determină cu relaţia:

1 1 (Tp - Tu) Σ(ψ6 . l)


U’6 = ---- = ----- . ----------- + ------------- [W/(m2K)] (12)
R’6 R6 (Tu - Te ) A6

Coeficienţii ψ6 se iau din tabelul 14, prin interpolare în funcţie de înălţimea z.


Coeficientul de transfer termic corectat U’6 se introduce în relaţia (11) cu semnul algebric
rezultat din calculul cu formula (12).

7.5.5 Rezistenţa termică specifică unidirecţională R6, se determină cu relaţia:

1 dp1 - z - f dp2 d
R6 = ---- + --------------- + ----- + Σ ----- [m2K/W] (13)
12 λp1 λp2 λ
în care :
f = Σd
dp1, dp2, λp1, λp2 – conf. fig. 1.

7.5.6 Coeficientul de transfer termic specific corectat aferent pereţilor subterani ai subsolului,
U’7 = 1/R’7 , se determină pe baza valorilor R’7 din tabelul 14, prin interpolare în funcţie de z.

7.5.7 Coeficientul de transfer termic specific unidirecţional aferent pereţilor supraterani ai


subsolului, Uo , se calculează cu relaţia :
1 1 d 1
Ro = ---- = ----- + Σ ------ + ---- [m2K/W] (14)
Uo 12 λ 24
în care :
g = Σd

7.5.8 Rezistenţa termică specifică corectată R’1 şi respectiv coeficientul de transfer termic
U’1 = 1/R’1 , aferente planşeului de peste subsolul neîncălzit se determină pe baza relaţiilor de
calcul şi a coeficienţilor ψ din [1]; la calculul rezistenţei termice unidirecţionale R1 se consideră:
Rsi + Rse = 0,250 m2K/W

7.5.9 În absenţa unor cerinţe speciale, viteza de ventilare naturală n a subsolului neîncălzit,
respectiv numărul de schimburi de aer pe oră, se va alege în funcţie de destinaţia subsolului şi de
alte considerente :

0,4 h-1 ≤ n ≤ 0,8 h - 1

Determinarea vitezei de ventilare naturală a subsolului neîncălzit, în funcţie de aria golurilor


prevăzute în pereţii exteriori supraterani ai subsolului şi de viteza de calcul a vântului, se va face
conform anexei E.

7.5.10 Deoarece valorile ψ6 şi R’7 din tabelul 14 sunt în funcţie de temperatura aerului din
subsol, determinarea acesteia, precum şi a rezistenţelor termice specifice corectate R’6 şi R’7 se
va face prin încercări succesive.

25
7.6 Subsoluri parţiale

7.6.1 Subsol încălzit

În aceasta situaţie, subsolul încălzit se realizează numai pe o parte din suprafaţa clădirii, pe restul
suprafeţei încăperile de la parter având la partea inferioară o placă pe sol (cazul 1 combinat cu
cazul 2 din tabelul III).

Cele două zone se calculează separat, cu următoarele precizări:

- La subsolul încălzit se consideră şi fluxul termic care se transmite prin pereţii interiori care
delimitează subsolul de sol ; rezistenţa termică specifică corectată R’3 a acestor pereţi se
determină din tabelul 15, prin interpolare, în funcţie de înălţimea H a subsolului, de
rezistenţa termică unidirecţionala R3 a peretelui, care se calculează cu relaţia (3) şi de
rezistenţa termică unidirecţională a plăcii inferioare a subsolului R2, calculată cu relaţia (5).

- La determinarea rezistenţei termice specifice corectate R’2 a plăcii inferioare a


subsolului, în relaţia de calcul (4) se introduce şi produsul ψ2 . l , în care l este lungimea
pereţilor interiori de pe conturul subsolului, iar ψ2 - coeficientul linear de transfer termic, a
cărui valoare se ia din tabelul 15, prin interpolare, în funcţie de înălţimea H şi de
rezistenţele termice R2 şi R3 , care se calculează cu relaţia (5) şi respectiv (3).

- Pe o lungime de 2,0 m de la intersecţia pereţilor interiori de pe conturul subsolului, cu pereţii


exteriori, valorile U’3 = 1/R’3 şi ψ2 , determinate conform tabelului 15, se vor dubla.

- Pentru a evita comportarea defavorabilă din punct de vedere termotehnic a zonei de colţ de
la intersecţia pereţilor exteriori ai subsolului cu pereţii interiori de pe conturul subsolului,
este necesar ca termoizolaţia verticală a pereţilor exteriori ai subsolului să fie prevazută şi în
continuare, pe faţa exterioară a soclului adiacent plăcii pe sol, pe o lungime de cel puţin 60
cm şi pe întreaga înălţime a subsolului; se va urmări, în măsură cât mai mare, să nu se
întrerupă continuitatea straturilor termoizolante.

- La determinarea rezistenţelor termice specifice corectate ale plăcii pe sol şi ale planşeului de
peste subsol, în calcule se neglijează coeficienţii liniari de transfer termic ψ din zona
intersecţiei acestora cu pereţii subsolului.

- Stratul termoizolant aferent plăcii pe sol de la cota ±0,00 va depăşi zona intersecţiei cu
pereţii subsolului cu cel puţin 30 cm.

26
7.6.2 Subsol neîncălzit

În această situaţie, subsolul neîncălzit se realizează numai pe o parte din suprafaţa clădirii, pe
restul suprafeţei încăperile de la parter având la partea inferioară o placă pe sol (cazul 1
combinat cu cazul 5 din tabelul III).

27
Cele două zone se calculează separat, cu următoarele precizări:

- La determinarea temperaturii Tu din subsolul neîncălzit cu relaţia (11), se va ţine


seama şi de fluxul termic care se transmite prin pereţii interiori care delimitează subsolul
de sol; în relaţia (11) produsul A7 . U’7, aferent acestor pereţi, se introduce, atât la
numărător cât şi la numitor, cu semnul minus. Rezistenţa termică specifică corectată R’7
a acestor pereţi se determină din tabelul 16.

- La determinarea rezistenţei termice specifice corectate R’6 a plăcii inferioare a


subsolului, în relaţia de calcul (12) se introduce şi produsul ψ6 . l, în care l este
lungimea pereţilor interiori de pe conturul subsolului, iar ψ6 - coeficientul linear de
transfer termic, a cărui valoare se ia din tabelul 16.

- La determinarea rezistenţei termice specifice corectate R’1 a plăcii pe sol de la


cota ±0,00 , în relaţia de calcul (1) se introduce şi produsul ψ1 . l în care l este lungimea
pereţilor interiori de pe conturul subsolului, iar ψ1 - coeficientul liniar de transfer termic,
conform tabelului 16.

- Valorile R’7 , ψ1 şi ψ6 se obţin din tabelul 16, prin dublă interpolare, în funcţie de
înălţimea Hu şi de rezistenţa termică a stratului termoizolant de la planşeul de peste
subsol (Rt = d1/λ1).

- Având în vedere că valorile ψ1 , ψ6 şi R’7, din tabelul 16 diferă în funcţie de


temperatura Tu, determinarea acesteia, precum şi a rezistenţelor termice specifice
corectate R’1 , R’6 şi R’7, se va face prin încercări succesive.

- Pe o lungime de 2,0 m de la intersecţia pereţilor interiori de pe conturul subsolului cu


pereţii exteriori, valorile ψ1, ψ6 şi U’7, determinate conform tabelului 16, se vor dubla.

- La determinarea rezistenţei termice specifice corectate a planşeului de peste subsolul


neîncălzit, se neglijează coeficienţii liniari de transfer termic ψ din zona de intersecţie
cu pereţii subsolului.

7.7 Subsol încălzit + subsol neîncălzit

7.7.1 Acest capitol se referă la situaţia în care numai o parte din suprafaţa subsolului este
încălzită, restul subsolului fiind un spaţiu neîncălzit, ventilat (cazul 2 combinat cu cazul 5 din
tabelul III).

7.7.2 Rezistenţele termice specifice corectate aferente planşeelor de peste cele două tipuri de
subsoluri, precum şi cele aferente pereţilor dintre subsoluri, se determină conform prevederilor din
[1].

La determinarea rezistenţei termice specifice corectate aferente pereţilor dintre subsoluri,


R’8, coeficienţii liniari de transfer termic ψ de la baza pereţilor, se consideră egali cu zero,
valorile corespunzătoare fiind incluse, pentru simplificarea calculelor, în coeficienţii ψ2 şi ψ6
aferenţi plăcilor de la partea inferioară a subsolurilor.

7.7.3 La determinarea temperaturilor Tu din subsolul neîncălzit se va ţine seama şi de fluxul


termic care se transmite prin pereţii interiori care separă zona încălzită de zona neîncălzită,
introducând în relaţia (11) la numărător termenul A8 . U8 . Ti iar la numitor termenul A8 .U8.

28
7.7.4 La determinarea rezistenţei termice specifice corectate a plăcii de la partea inferioară a
subsolului încălzit R’2, în relaţia (4) se va introduce şi produsul ψ2 . l în care l este lungimea
peretelui dintre cele două subsoluri.

7.7.5 La determinarea rezistenţei termice specifice corectate a plăcii de la partea inferioară a


subsolului neîncălzit R’6, în relaţia (12) se introduce şi produsul ψ6 . l în care l are aceiaşi
specificaţie ca mai sus.

7.7.6 Coeficienţii liniari de transfer termic ψ2 şi ψ6 se iau din tabelul 17, prin dublă interpolare,
în funcţie de rezistenţele termice specifice unidirecţionale R2 şi R8.

7.7.7 Având în vedere că valorile ψ2 şi ψ6 din tabelul 17 diferă în funcţie de temperatura Tu,
determinarea acesteia, precum şi a rezistenţelor termice specifice corectate R’2 şi R’6 se va face
prin încercări succesive.

7.7.8 Înălţimile de calcul ale subsolurilor se vor considera :


-H pentru subsolul încălzit;
- Hu pentru subsolul neîncălzit.

7.7.9 Pentru a evita comportarea defavorabilă din punct de vedere termotehnic a zonei de colţ de
la intersecţia pereţilor exteriori ai subsolului încălzit cu pereţii interiori care separă cele două
zone ale subsolului, este necesar ca termoizolaţia verticală a pereţilor exteriori ai subsolului
încălzit să fie prevăzută şi în continuare pe peretele exterior al subsolului neîncălzit, pe o
lungime de cel puţin 60 cm. Se va urmări, în măsură cât mai mare, să nu se întrerupă
continuitatea straturilor termoizolante.
Stratul termoizolant aferent planşeului de peste subsolul neîncălzit va depăşi zona intersecţiei cu
peretele dintre cele două subsoluri, cu cel puţin 30 cm.

7.7.10 Prevederile din acest capitol, inclusiv valorile din tabelul 17, se pot utiliza şi în situaţiile
în care cele două spaţii alăturate sunt amplasate la nivelul terenului sistematizat sau chiar peste
CTS; valorile din tabelul 17 sunt, în aceste cazuri, acoperitoare.

29
7.8 Pereţi interiori pe sol

7.8.1 Acest capitol se referă la influenţa negativă pe care o determină întreruperea continuităţii
straturilor termoizolante orizontale asupra rezistenţelor termice specifice corectate :
R'1 la plăcile pe sol;
R'2 la plăcile inferioare ale subsolurilor şi ale spaţiilor subterane încălzite.

7.8.2 Prin luarea în consideraţie a coeficienţilor liniari de transfer termic ψ9, se reduc într-o
oarecare măsură, valorile rezistenţelor termice specifice corectate, calculate cu relaţiile :
(1) - în cazul plăcilor pe sol : cap. 7.1 ;
(4) - în cazul plăcilor inferioare ale subsolurilor şi ale spaţiilor subterane încălzite: cap.
7.2, 7.3 (subsolul 2 ), 7.4, 7.6.1 şi 7.7 (subsolul încălzit).

7.8.3 În cazul în care distanţele dintre pereţii interiori (structurali şi nestructurali) sunt relativ
mari şi/sau grosimea acestora este mică, influenţa întreruperii continuităţii stratului termoizolant
orizontal este redusă şi se poate neglija în calcul.

7.8.4 Luarea în consideraţie, în calcul, a influenţei prezenţei pereţilor interiori, se face prin
introducerea în relaţiile (1) şi (4) a produsului ψ9 . l , în care :
- coeficienţii ψ9 depind de alcătuirea şi de grosimea pereţilor interiori şi se iau din
tabelul 18, prin interpolare, în funcţie de adâncimea h şi de rezistenţa termică
unidirecţională R9;
- lungimile l reprezintă lungimile pereţilor interiori din cadrul ariilor A ale
încăperilor sau ale întregului spaţiu încălzit; lungimile golurilor de uşi se scad din
lungimile pereţilor interiori.
Se atrage atenţia asupra faptului că valorile ψ9 din tabelul 18 corespund unei jumătăţi din
grosimea peretelui (d/2), astfel încât, în situaţia în care calculul se face pentru ansamblul
spaţiului încălzit, lungimile l trebuie să fie dublate.

Rezistenţa termică specifică unidirecţională R9 a tuturor straturilor cuprinse între cota superioară
a pardoselii şi cota stratului invariabil CSI se calculează cu relaţiile:
(2) – la placa pe sol (R9 = R1)
(5) – la placa inferioară a subsolurilor încălzite (R9 = R2)

7.8.5 Valorile ψ9 din tabelul 18 sunt date pentru două situaţii extreme şi anume :
- cazul 1 (tabelul III) - placă pe sol, h = 120 cm peste CTS;
- cazul 2 (tabelul III) - subsol încălzit, h = 240 cm sub CTS.
30
Pentru situaţii intermediare, interpolarea se face între valorile extreme ψ9 date în tabel,
corespunzătoare unei diferenţe de înălţime de 120 + 240 = 360 cm.

7.8.6 La pereţii interiori amplasaţi în cadrul unei fâşii de 2,0 m lăţime de-a lungul pereţilor
exteriori, valorile coeficienţilor ψ9 se vor dubla.

8. EFECTUL APEI SUBTERANE

De regulă, stratul acvifer are o influenţa redusă asupra cuantumului fluxului termic prin sol.
În ceea ce priveşte modul de considerare în calcul a prezenţei apei subterane în sol, se disting 3
cazuri:

a) Stratul de apă subterană este imobil iar nivelul hidrostatic maxim este la o adâncime mai mare
de 5,0 m de la CTS.
În acest caz, nu se ţine seama în calcul de existenţa stratului de apă subterană.

b) Stratul de apă subterană este imobil iar nivelul hidrostatic maxim este la o adâncime mai mică
de 5,0 m de la CTS. În acest caz, în calcul se operează următoarele modificări :

- temperaturile Tp din tabelul II se consideră nu la adâncimea CSI (7,0 m de la


CTS), ci la nivelul hidrostatic maxim, cu precizarea că NHM va fi amplasat mai jos decât
faţa inferioară a plăcii eventualelor subsoluri ;

- rezistenţele termice specifice unidirecţionale R1, R2 şi R6 se vor calcula


considerând toate straturile cuprinse între cota superioară a pardoselii şi NHM (în loc de
CSI), iar conductivitatea termică a pământului se va considera cu valoarea unică λp = 2,0
W/(mK) pe întrega adâncime între CTS şi NHM.

Valorile coeficienţilor liniari de transfer termic ψ şi ale rezistenţelor termice R'3 şi R'7
din tabelele 1....18 rămân valabile.

c) Stratul de apă subterană este mobil iar viteza de curgere a curentului subteran este
semnificativă.

În această situaţie se produce un flux termic suplimentar, care este cu atât mai mare cu cât viteza
este mai mare, cu cât adâncimea la care se găseşte nivelul superior al stratului acvifer este mai
mică şi cu cât termoizolaţia plăcii de pe sol (sau a plăcii inferioare a subsolului) este mai redusă .

Dacă se cunosc viteza şi adâncimea apei subterane, se poate calcula un factor de multiplicare
supraunitar Gw care majorează coeficienţii de transfer termic U’, micşorând corespunzător
rezistenţele termice specifice corectate R’ ale tuturor elementelor de construcţie în contact cu
solul.
Factorul de multiplicare Gw se determină conform anexei F.
Concomitent se aplică - dacă este cazul - modificările referitoare la calcul, precizate la cazul b).
9. DETERMINAREA TEMPERATURILOR PE SUPRAFAŢA INTERIOARĂ A
ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE ÎN CONTACT CU SOLUL

9.1 Temperatura pe suprafaţa pardoselii la plăcile pe sol ale încăperilor încălzite, în câmp curent,
se determină cu relaţia :

Ti - T e
Tsi = Ti - ---------- [oC] (15)
αi R1
în care :

31
αi = 6 W/(m2K)
R1 rezistenţa termică unidirecţională a plăcii, inclusiv aportul pământului, calculată
cu relaţia (2).

Temperatura pe suprafaţa pardoselii la plăcile inferioare ale subsolurilor şi ale altor spaţii
subterane încălzite, în câmp curent, se determină cu relaţia (15) în care în loc de R1 se introduce
rezistenţa termică unidirecţională R2, calculată cu relaţia (5).

9.2 Temperatura pe suprafaţa tavanului la spaţiile subterane încălzite, complet îngropate (cazul 4
din tabelul III), în câmp curent, se determină cu relaţia :
Ti - T e
Tsi = Ti - ----------- [oC] (16)
αi . R5
în care :
αi = 8 W/(m2K)
R5 rezistenţa termică unidirecţională a plăcii superioare, inclusiv aportul pământului,
calculată cu relaţia (10)

9.3 Temperaturile minime de pe suprafaţa interioară (T si min) a elementelor de construcţii în


contact cu solul, rezultate din calculul câmpului plan de temperaturi, se iau din tablelele 1.....11,
15, 17 şi 18, prin interpolare.
Valorile din tabele sunt valabile pentru zona II climatică şi pentru o temperatură interioară Ti = + 20 0C
Pentru alte condiţii de temperatură (T’e şi T’i) , temperatura minima (T’si min ) se poate determina
cu relaţia :
T ’i - T ’e
T ’si min = T ’i - ----------- ( Ti - Tsi min) [0C] (17)
T i - Te
în care :
Ti = + 20 oC
Te = - 15 oC
Ti - Te = 35 K

9.4 Temperatura superficială medie, aferentă unui element de construcţii în contact cu solul, se
poate determina cu relaţia :

Ti - Te
Tsi m = Ti - ---------- [oC] (18)
αi . R’
în care :
αi = 6 sau 8 W/(m2K), conform pct. 4.3.
R’ rezistenţa termică specifică corectată, calculată conform cap. 7.

9.5 Pe baza temperaturii superficiale medii Tsi m se poate calcula raportul ecartului de
temperatură superficială medie, cu relaţia :

Ti - Tsi m Rsi
ζm = ------------ = ------ [-] (19)
T i - Te R’

în care R’ este rezistenţa termică specifică corectată, cu luarea în consideraţie a influenţei


punţilor termice şi a aportului pământului.

9.6 La colţurile ieşinde (în plan) ale clădirilor, temperaturile T si colţ de la intersecţia pardoselii cu
suprafeţele verticale interioare ale pereţilor adiacenţi, se pot determina - dacă nu se iau măsuri de
izolare suplimentară a acestor zone - cu relaţia:

32
Tsi colţ = 1,3 Tsi min - 0,3 Ti [oC] (20)

în care Tsi min este temperatura minima de la intersecţia pardoselii cu pereţii adiacenţi,
determinată conform pct. 9.3.

Aceeaşi relaţie de calcul se utilizează şi pentru determinarea temperaturii de la intersecţia


tavanului cu suprafeţele verticale interioare ale pereţilor adiacenţi (la cazul 4).

9.7 Pentru alte detalii şi situaţii decât cele din tabelele 1.....11, 15, 17 şi 18, precum şi pentru
determinarea curbei de variaţie a temperaturilor superficiale, se va efectua un calcul numeric
automat al câmpului plan, bidimensional, de temperaturi, pe baza prevederilor din anexa C. În
fig. 4 se prezintă un exemplu de reprezentare grafică a temperaturilor superficiale pe peretele şi
pe placa inferioară a unui subsol încălzit.

9.8 Pentru determinarea mai exactă a temperaturii Tsi colţ, este necesar a se face un calcul numeric
automat al câmpului spaţial de temperaturi (3D).

9.9 Prin efectuarea unui calcul numeric automat al câmpului plan de temperaturi (2D), se pot
reprezenta grafic curbele izoterme atât în sol (geoizotermele) cât şi în elementele de construcţie.
În figurile 5, 6, 7, şi 8 se prezintă - exemplificativ - alura geoizotermelor şi a liniilor de flux
termic, pentru cazurile 1, 2 şi 4 din tabelul III, în ipoteza convenţională că Te = -15 oC.

33
34
35
36
10. VALORI NORMATE

10.1 Rezistenţa termică minimă, necesară din considerente igienico-sanitare se calculează cu


relaţia:

(Ti - Te)
R ’nec = ------------- [m2K/W] (21)
αi . ∆Ti max

în care ∆Ti max este diferenţa maximă de temperatură, admisă între temperatura interioară şi
temperatura medie a suprafeţei interioare : ∆Ti max = (Ti - Tsi m)

Valorile ∆Ti max se dau în tabelul IV, în funcţie de destinaţia clădirilor şi de tipul elementului de
construcţie.

10.2 Rezistenţele termice specifice corectate R’ ale tuturor elementelor de construcţie în contact
cu solul, calculate pentru fiecare încăpere în parte, trebuie să fie mai mari decât rezistenţele
termice minime necesare :

R ’ ≥ R ’nec [m2K/W] (22)

La pereţii subsolurilor parţial îngropate condiţia (22) trebuie verificată separat pentru cele 2
zone: sub şi peste CTS.

10.3 În scopul reducerii consumului de energie în exploatare, rezistenţa termică corectată, medie
pe clădire, a fiecărui element de construcţie în contact cu solul, trebuie să fie mai mare decât
rezistenţa termică minimă prescrisă în actele normative în vigoare. Trebuie să fie îndeplinită
condiţia :

R’m ≥ R’min [m2K/W] (23)

10.4 Temperaturile de pe suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie în contact cu solul,


atât în câmp curent şi în dreptul punţilor termice, cât şi la intersecţii şi colţuri trebuie să fie mai
mari decât temperatura punctului de rouă θr:

Tsi ( Tsi min , Tsi colt) ≥ θr [0C] (24)

Temperatura punctului de rouă se determină din anexa B din [1], în funcţie de temperatura interioară
de calcul Ti şi de umiditatea relativă a aerului interior ϕi , considerată conform tabelului IV.

10.5 Cu ajutorul temperaturilor superficiale medii, aferente elementelor de construcţie în contact


cu solul, determinate conform pct. 9.4., se pot calcula şi verifica indicii globali de confort termic
PMV şi PPD, precum şi indicatorii specifici disconfortului local: temperatura suprafeţei
pardoselii, variaţia pe verticală a temperaturii aerului şi asimetria temperaturii radiante.

37
VALORI NORMATE ∆Ti max
TABELUL IV
∆Ti max [K]
Grupa ϕi Pereţi Pardoseală pe :
Destinaţia clădirilor
clădirii % sub peste Tavan A B C
CTS CTS
I - Clădiri de locuit, cămine,internate
- Spitale, policlinici, ş.a.
60 3,5 4,0 3,0 2,5 2,0 1,5
- Creşe, grădiniţe
- Şcoli, licee, ş.a.
II - Alte clădiri social-culturale cu
50 4,0 4,5 3,5 3,0 2,5 2,0
regim normal de umiditate
III - Clădiri sociale cu regim ridicat de
umiditate
60 5,0 6,0 4,5 3,5 3,0 2,5
- Clădiri de producţie cu regim
normal de umiditate
IV - Clădiri de producţie cu regim ≤
0,9∆Tr ∆Tr 0,8∆Tr 4,0 3,5 3,0
ridicat de umiditate *) 75
A PLACA PE SOL
B PLANŞEU PESTE SUBSOL NEÎNCĂLZIT
C PLACA INFERIOARĂ A SUBSOLULUI ÎNCĂLZIT
*) ∆Tr = Ti - θr

38
ANEXA A
CARACTERISTICILE TERMOTEHNICE ALE PĂMÂNTURILOR

1. Conductivitatea termică

1.1 Conductivitatea termică a pământurilor variază în limite foarte largi, între 0,4 şi 4,5 W/(mK),
dar mai frecvent între 0,6 şi 3,5 W/(mK).

Factorii care influentează semnificativ asupra conductivitaţii termice λp a pământurilor sunt


următorii :
− Densitatea aparentă a pământului uscat, care este în funcţie de porozitate, adică de
raportul dintre volumul porilor şi volumul total, exprimat în procente; conductivităţile
termice sunt cu atât mai mari cu cât porozitatea este mai mică şi densitatea mai mare. In
cazul unor pori de dimensiuni mari şi care comunică între ei, apar şi fenomene
convective, care conduc la mărirea conductivitaţilor termice.
− Umiditatea pământului, adică raportul dintre masa apei conţinută în pori şi masa
particulelor solide, exprimată în procente; pe măsură ce umiditatea creşte, creşte şi
conductivitatea termică.
− Natura minerală şi dimensiunile particulelor care intră în alcătuirea pământului;
pământurile nisipoase au, în general conductivitaţi mai mari decât pământurile argiloase
şi mai mici decât cele stâncoase.
− Starea pământului în raport cu fenomenul de îngheţ; în general, solurile îngheţate au
conductivitaţi termice mai mari decât cele neîngheţate. La unele roci îngheţate,
conductivitatea termică depinde şi de natura, amorfă sau cristalină a rocii, precum şi de
direcţia de propagare a căldurii în raport cu planurile de clivaj.

1.2 Densitatea aparentă a pământului în stare uscată, în funcţie de porozitatea acestuia, se poate
determina cu relaţia :
n
ρ = (1 - ------ ) ρs [t/m3]
100
în care :
ρ densitatea aparentă a pământului în stare uscată - în t/m3
ρs densitatea aparentă a particulelor de pământ - în t/m3, cu următoarele valori :
− pământuri argiloase ρs = 2,8 t/m3
− pământuri nisipoase ρs = 2,6 t/m3
n porozitatea pământului
volum pori
n = ----------------- 100 [%]
volum total

Orientativ, se pot considera următoarele valori :


− pământuri argiloase
- loessuri n = 40 - 60 %
- argile moi n = 50 - 70 %
- argile consistente şi vârtoase n = 30 - 50 %
- argile tari n = 20 - 30 %
− pământuri nisipoase n = 20 - 50 %

Pentru valorile extreme ale porozităţilor se obţin următoarele densităţi aparente :


Argile ρ = 0,8 .....2,2 t/m3 în medie 1,5 t/m3
Nisipuri ρ = 1,3 .....2,1 t/m3 în medie 1,7 t/m3
1.3 Umiditatea pământului, adică raportul dintre masa apei conţinută în pori şi masa particulelor
solide, se poate determina cu relaţia :
mw
w = -------- 100 [%]

39
ρ
în care :
mw masa apei conţinută în pori (t/m3)

Umiditatea maximă (pământ saturat) se calculează cu relaţia :


n
wmax = ----- [%]
ρ

Cu valorile de mai sus, rezultă următoarele umiditaţi maxime (de saturaţie) :


- pământuri argiloase wmax = 10 .... 90 %
- pământuri nisipoase wmax = 10 .....40 %

In mod uzual, pământurile pot avea următoarele umiditaţi :


- pământuri argiloase w = 10 ..... 40 %
- pământuri nisipoase w = 5 ........20 %
- pământuri stâncoase w ≤ 3 % (cu excepţia rocilor poroase)

40
41
1.4 În figurile A1 şi A2 se dau grafice care permit determinarea conductivitaţilor termice ale
pământurilor neîngheţate, argiloase şi nisipoase, în funcţie de densitatea aparentă şi de
umiditatea pământului. Graficele sunt construite pe baza relaţiilor lui Kersten.

1.5 Pentru straturile de pământ vegetal şi pentru umpluturi se pot considera următoarele
conductivitaţi de calcul :
• cu umiditate naturală ρ = 1,8 t/m3 - λp = 1,2 - 1,5 W/(mK)
• în stare îngheţată ρ = 2,0 t/m3 - λp = 1,5 - 1,8 W/(mK)

1.6 Pentru pământurile stâncoase (roci omogene) se pot considera următoarele conductivităţi de
calcul, în funcţie de densitatea aparentă :
• ρ = 2,0 t/m3 λp = 2,5 W/(mK)
• ρ = 2,5 t/m3 λp = 3,5 W/(mK)
• ρ = 3,0 t/m 3
λp = 4,5 W/(mK)

1.7 Dacă plăcile pe sol se amplasează pe un strat de umplutură realizat din materiale cu
proprietaţi termoizolante (nisipuri uscate, pietriş, zgură, granulit, ş.a.), caracteristicile
termotehnice se iau din anexa A din [1].

2. Capacitatea calorică

2.1. Capacitatea calorică masică a pământurilor la presiune constantă (cp) se poate determina cu
relaţia :
cw .w
cp = cs + ----------- [ J/(kgK)]
100
în care :
cs capacitatea calorică a particulelor de pământ, în J/(kg.K):
cs = 1000 J/(kgK) - pentru argile şi nisipuri
cs = 800 J/(kgK) - pentru roci omogene
cw capacitatea calorică a apei, în J/(kgK);
cw = 4180 J/(kgK) , la +10oC

42
w umiditatea pământului, în % din masa pământului uscat ;

Cu valorile cs şi cw de mai sus şi cu valorile uzuale w de la pct. 1.3, rezultă :


- pământuri argiloase cp = 1400 ...2600 J/(kgK)
- pământuri nisipoase cp = 1200 ...1800 J/(kgK)
- pământuri stâncoase cp = 800 J/(kgK)
2.2. Capacitatea calorică volumică se obţine prin multiplicarea capacitaţii calorice masice cu
densitatea aparentă a pământului în stare uscată (ρ ); uzual, se pot considera următoarele valori :
- pământuri argiloase ρ = 800....2200 kg/m3 - în medie 1500 kg/m3
- pământuri nisipoase ρ = 1300 ...2100 kg/m3 - in medie 1700 kg/m3
- pământuri stâncoase ρ = 2000 ...3000 kg/m3 - in medie 2500 kg/m3

Rezultă următoarele valori medii pentru capacitatea calorică raportată la unitatea de volum :
- pământuri argiloase ρ • cp = 3,0 x 106 J/(m3K)
- pământuri nisipoase ρ • cp = 2,5 x 106 J/(m3K)
- pământuri stâncoase ρ • cp = 2,0 x 106 J/(m3K)

x
x x
Considerentele din această anexă permit efectuarea calculelor termotehnice pe baza unor
caracteristici termotehnice ale pământurilor, mai apropiate de condiţiile specifice reale.

În acest sens, există următoarele posibilitaţi:

a) În toate cazurile în care este posibil, şi în funcţie de importanţa clădirii, se pot


determina caracteristicile termotehnice ale pământului pe baza încercărilor efectuate în
laboratoare a probelor luate din amplasament.
Probele se vor lua din zona viitoarei clădiri şi din imediata ei vecinatate (4 - 5 m în
jurul cădirii), pe o adâncime de 6-7 m de la CTS.
Se va ţine seama de condiţiile specifice locale privind umiditatea pământului,
ascensiunea capilară a apei din stratul de apă freatică, adâncimea de îngheţ şi alte
fenomene care pot varia în timp.

b) Dacă varianta a) de mai sus nu este posibilă, dar există un studiu geotehnic
corespunzător, caracteristicile termotehnice ale pământului se pot evalua pe baza
indicaţiilor cuprinse în cap.1 şi 2 din prezenta anexă. Este indicat ca, faţa de
umiditatea naturală constatată, să se aibe în vedere o oarecare majorare, care să ţină
seama de posibilitatea creşterii umidităţii pământului în timp.
Se va avea în vedere - ca şi în varianta a) - că pe o înălţime de 1,0 ... 1,5 m de la CTS,
iarna, adică în perioada pentru care se fac calculele termotehnice, straturile de pământ
sunt îngheţate, având deci conductivitaţi mai mari, cu pâna la 60 %, decât aceleaşi
pamânturi în stare neîngheţată.

c) Dacă nu exista aviz geotehnic, dar se cunosc totuşi unele date privind natura
pământului, la calculele termotehnice se pot avea în vedere caracteristicile
termotehnice din tabelul A3.

Tabelul A3
Conductivitatea Capacitatea
Categoria Descrierea termică λp calorică ρ • cp
W/(mK) J/(m3K)
1 Pământuri argiloase cu umiditate 1,5 3,0 x 106

43
redusă
-Pământuri argiloase cu umiditate
ridicată
2 2,0 2,5 x 106
-Nisipuri şi pietrişuri cu umiditate
redusă
Nisipuri şi pietrişuri cu umiditate
3 2,5 2,5 x 106
ridicată
4 Roci omogene 3,5 2,0 x 106

44
ANEXA B

CARACTERISTICILE TERMOTEHNICE ALE MATERIALELOR DE CONSTRUCŢIE


UTILIZATE ÎN CADRUL NORMATIVULUI

Densitatea Conductivit Coeficientul


Nr crt.
aparentă atea termică de asimilare
din
Denumirea materalului de calcul termică
ANEXA ρ λ s
A din [1]
kg/m3 W/(mK) W/(m2K)
5 BITUM 1100 0,17 3,37
6 BETON ARMAT 2500 1,74 16,25
7 BETON SIMPLU 2200 1,39 13,62
15 MORTAR DE CIMENT 1800 0,93 10,08
22 PLĂCI DE VATĂ MINERALĂ TIP G 100 100 0,048 0,51
23 PLĂCI RIGIDE DIN FIBRE DE BAZALT 160 0,050 0,66
TIP PB 160
35 UMPLUTURĂ DE PIETRIŞ 1800 0,70 8,74
63 ZIDĂRIE DIN CĂRĂMIZI PLINE 1800 0,80 9,51
1700 0,75 8,95
ZIDĂRIE DIN CĂRĂMIZI CU GĂURI
1550 0,70 8,26
64 VERTICALE,
1450 0,64 7,64
TIP GVP
1350 0,58 7,02
ZIDĂRIE DIN BLOCURI TIP GBN 35 725 0,30 3,70
DE BETON CELULAR
67
AUTOCLAVIZAT CU
TIP GBN 50 825 0.34 4,20
ROSTURI OBIŞNUITE
FÂŞII ARMATE DIN TIP GBN 35 625 0,25 3,13
68 BETON CELULAR
AUTOCLAVIZAT TIP GBN 50 725 0,28 3,57
72 POLISTIREN CELULAR 20 0,044 0,30
75 COVOR PVC FĂRĂ SUPORT TEXTIL 1800 0,38 8,49
76 PÂNZĂ BITUMATĂ, CARTON 600 0,17 3,28
BITUMAT

45
ANEXA C
CALCULUL NUMERIC AUTOMAT

1. Generalitaţi

Metodele de calcul numeric automat pot fi utilizate pentru determinarea caracteristicilor


termotehnice ale elementelor de construcţie în contact cu solul, în combinaţie cu metoda de
calcul dată în cap.7 (şi în completarea acesteia) sau ca o metoda alternativă, astfel :

a) Metoda utilizată în cap.7, care furnizează coeficienţi lineari sau punctuali de transfer
termic :
1 - calcul plan, bidimensional (2D) al câmpului de temperaturi, care permite
determinarea coeficienţilor liniari de transfer termic (ψ)
2 - calcul spaţial, tridimensional (3D) al câmpului de temperaturi, care permite
determinarea coeficienţilor punctuali de transfer termic ( χ).

b) Metoda alternativă, care dă direct rezultatele pentru o anumită clădire:


1 - calcul plan, bidimensional (2D) al câmpului de temperaturi;
2 - calcul spaţial, tridimensional (3D) al câmpului de temperaturi.

Indicaţiile cuprinse mai jos, în prezenta anexă, se referă exclusiv la utilizarea calculului plan
(2D) al câmpului de temperaturi, care oferă un grad de precizie suficient pentru situaţiile şi
calculele curente.
Câmpul spaţial de temperaturi este recomandabil a fi utilizat pentru determinarea temperaturilor
superficiale Tsi colţ la colţurile ieşinde ale clădirilor.
Se precizează că indicaţiile din prezenta anexă sunt date în condiţiile utilizării programelor de
calcul automat existente actualmente în ţară

2. Modelul geometric

Spre deosebire de calculul câmpului de temperaturi aferente intersecţiilor şi altor punţi termice
de la suprastructura clădirilor, la calculele numerice efectuate pentru elementele de construcţie în
contact cu solul, modelul geometric trebuie să aibe dimensiuni mult mai mari.

46
Pentru calculul cu metoda a1, se vor adopta următoarele dimensiuni ale modelului geometric
plan (fig. C1) :
- în interiorul clădirii Bi =10,0 m
- în exteriorul clădirii Be =10,0 m
- peste cota ± 0,00 la placa pe sol (cazul 1) Bo ≥ 1,2 m (fig. C1,C2)
- peste cota plăcii la cazul 7 B ≥ 1,2 m (fig. C6)
- peste CTS la cazurile 2, 3 şi 5 B ≥ 1,0 m (fig. C3,C4)
- peste cota pardoselii, la pereţii interiori
pe sol (cap. 7, 8) B ≥ 1,0 m (fig. C7)
- sub CTS, în toate situaţiile Bp = 7,0 m

Pentru calculul cu metoda b1, poziţiile planurilor de decupaj, care separă modelul de restul
clădirii, sunt aceleaşi ca mai sus, cu următoarele diferenţe :
− modelul cuprinde întreaga lăţime convenţională (B’) a clădirii, cu distanţe Be pe ambele
laturi ;
− lăţimea convenţională a clădirii este egală cu aria clădirii (A) împărţită la jumatate din
perimetru (P) :
A 2A
B’= --------- = ----------
P/2 P

− poziţia planului vertical de decupaj din exteriorul clădirii este determinată de distanţa :

47
5A
Be = 2,5 . B’= ------
P
Lăţimea convenţională B’ reprezintă “dimensiunea caracteristică” a clădirii.

3. Subdiviziunile modelului geometric

Modelul geometric, cuprins între planurile verticale şi orizontale de decupaj se subîmparte cu


planuri auxiliare, formând reţeaua de calcul a câmpului plan de temperaturi.

In mod normal, distanţele dintre planurile auxiliare vor avea o creştere gradată spre planurile de
decupaj şi nu trebuie să depaşească :
- 25 mm - în interiorul elementului de construcţie ;
- 50 mm - primele 6 distanţe de la feţele interioare şi exterioare ale elementelor de
construcţie ;
- 100 mm - următoarele 3 distanţe ;
- 200 mm - următoarele 2 distanţe ;
- 500 mm - următorii paşi până la distanţa de 3,0 m de la feţele elementelor de
construcţie ;
- 1000 mm - până la max. 10,0 m de la feţele elementelor de construcţie;
- 2000 mm - în rest.

4. Temperaturile de calcul

Calculul câmpului de temperaturi se va face pe baza temperaturilor din cap. 5 din normativ, cu
următoarele precizări :
− planurile verticale de decupaj, precum şi planul orizontal de decupaj de la partea
superioară a modelului geometric sunt adiabatice;
− planul orizontal de decupaj de la partea inferioară a modelului geometric,
amplasat la adâncimea de 7,0 m de la CTS, are o temperatura impusă, constantă
(Tp) ;
− temperatura în interiorul spaţiilor neîncălzite va fi egală cu temperatura Tu
rezultată dintr-un calcul de bilanţ termic.

5. Caracteristicile termotehnice de calcul

Conductivitaţile termice de calcul ale materialelor de construcţie şi ale pământului, precum şi


rezistenţele termice superficiale se vor lua, de regulă, conform cap. 4 din normativ, cu
următoarele precizări :
- pentru calculul cu metoda b1 , dacă există date certe privind caracteristicile
termotehnice ale pământului din amplasament şi din imediata vecinătate a clădirii, se pot
utiliza şi alte valori pentru conductivitatea termică a pământului, în conformitate cu
indicaţiile din anexa A ;
- în condiţiile în care fundaţiile sunt înglobate într-un sol cu λp = 2,0 W/(mK),
pentru simplificare, se poate considera că betonul din fundaţii are aceeaşi conductivitate
cu cea a pământului, astfel încât fundaţiile pot fi eliminate din modelul geometric de
calcul al câmpului de temperaturi ;
- straturile de aer neventilat înglobate în elementele de construcţie vor fi introduse
în calculul câmpurilor de temperaturi cu o conductivitate termică echivalentă λa:
da
λa = --------- [W/(mK)]
Ra
în care:
da = grosimea stratului de aer, în metri ;
Ra = rezistenţa termică a stratului de aer, conform [1].

48
6. Programele de calcul automat

Se vor folosi exclusiv programe de calcul atestate,care dispun de următoarele facilităţi :


- permit alcătuirea unei reţele de calcul cu un număr mare de paşi (cel puţin
200x200 paşi);
- pot furniza temperaturile Tsi pe suprafeţele interioare ale elementelor de
construcţie, în condiţiile considerării la colţurile interioare ieşinde, a unei variaţii a
rezistenţei termice superficiale ;
- permit considerarea a 3 medii cu temperaturi diferite ;
- pot furniza fluxurile termice Φ, aferente oricăror porţiuni din suprafeţele
interioare, valoriile Φfiind determinate pe baza relaţiei :
Φ= Σ αi • l . (Ti - Tsi) [W/m]
sau
Φ= Σ αi • l . (Tu - Tsi) [W/m]
în care l reprezintă lungimile aferente fiecărui punct din reţeaua de calcul.

Pentru a verifica corectitudinea datelor de intrare, se recomandă ca una din verificări să fie
compararea temperaturilor Tsi şi Tse de la toate marginile modelului geometric, rezultate din
calculul automat, cu cele rezultate dintr-un calcul unidirecţional (1D).

7. Relaţii de calcul

Se dau mai jos relaţiile de calcul pe baza cărora s-au calculat valorile ψ şi R’ din tabelele 1....18
şi care se pot folosi în cazuri similare, pe baza unui calcul automat (2D) al câmpului de
temperaturi.

Placa pe sol (tabelele 1....10)


1 Bi ∆Tp
ψ1 = ------- ( Φ1 - -------- ) [W/(mK)]
∆T R1
în care :
Φ1 fluxul termic pe lătimea Bi , rezultat dintr-un calcul automat (2D) [W/m] - fig.C2 ;
R1 rezistenţa termică unidirecţională [m2K/W], relaţia (2).

Placa inferioară a subsolului încălzit (tabelele 11, 12, 15)


1 Bi ∆Tp
ψ2 = ------- ( Φ2 - -------- ) [W/(mK)]
∆T R2
în care :
Φ2 fluxul termic pe lătimea Bi , rezultat dintr-un calcul automat (2D) [W/m] - fig.C3;
R2 rezistenţa termică unidirecţională [m2K/W], relaţia (5)

Placa superioară a spaţiului subteran complet îngropat (tabelul 13)


Φ5 Bi
ψ5 = ------- - ------- [W/(mK)]
∆T R5
în care :
Φ5 fluxul termic pe lătimea Bi , rezultat dintr-un calcul automat (2D) [W/m]
R5 rezistenţa termică unidirecţională [m2K/W] , relaţia (10)
Placa inferioară a subsolului neîncălzit (tabelele 14,16)

1 Bi . (Tp - Tu)
ψ6 = --------- [ Φ6 - --------------- ] [W/(mK)]
(Tu - Te) R6
în care :

49
Φ6 fluxul termic pe lătimea Bi , rezultat dintr-un calcul automat (2D) [W/m] - fig.C4;
fluxul Φ6 se consideră în calcul cu semnul + .
R6 rezistenţa termică unidirecţională [m2K/W] , relaţia (13)

Peretele exterior peste placa pe sol (tabelele 1....10)

Φo Bo
ψo = ----------- - ------- [W/(mK)]
∆T Ro
în care :
Φo fluxul termic (2D) pe înăltimea Bo [W/m] fig.C2 .
Ro rezistenţa termică unidirecţională (1D) aferentă peretelui exterior de peste cota
± 0.00, pe înălţimea Bo [m2K/W].

Peretele subsolului încălzit, parţial îngropat (tabelul 11)

1 1 Φ3 B
U’3 = ----- = ----- ( ----------- - ------- ) [W/(m2K)]
R’3 z ∆T R
în care :
Φ3 fluxul termic (2D) [W/m] pe înălţimea B3 = z + B - fig.C3
R rezistenţa termică unidirecţională (1D) a zonei de perete de peste CTS, pe
înălţimea B [m2K/W].

Pereţii subsolurilor încălzite suprapuse şi ale spaţiilor subterane încălzite complet


îngropate (tabelele 12 şi 13)

Φj
ψj = ----------- [W/(mK)]
∆T

în care :
Φj fluxul termic (2D) [W/m] aferent zonei j (j = 1....15) de 0,4 m înălţime.

Peretele subsolului neîncălzit, parţial îngropat (tabelul 14)

1 1 Φ7 B
U’7 = ----- = ----- [ ----------- - ------- ] [W/(m2K)]
R’7 z (Tu - Te) R
în care :
Φ7 fluxul termic (2D) [W/m] pe înălţimea B7 = z + B - fig.C4
R rezistenţa termică unidirecţională (1D) a zonei de perete de peste CTS, pe
înălţimea B [m2K/W].

Peretele interior al subsolului parţial,încălzit (tabelul 15)


1 Φ3
U’3 = ----- = ----------- [W/(m2K)]
R’3 H.∆ T
în care :
Φ3 fluxul termic (2D) [W/m] pe înălţimea liberă a subsolului.

Peretele interior al subsolului parţial, neîncălzit (tabelul 16)


1 Φ7
U’7 = ----- = --------------------- [W/(m2K)]
50
R’7 Hu (Tu - Te)
în care :
Φ7 fluxul termic (2D) [W/m] pe înălţimea liberă Hu a subsolului - fig.C5
Placa pe sol adiacentă subsolului parţial, neîncălzit (tabelul 16)

1 Be . ∆Tp Bi . (Ti - Tu)


ψ1 = --------- [ Φ1 + Φ - --------------- - -------------- ] [W/(mK)]
∆T R1 R
în care fluxurile termice Φ1 şi Φsunt figurate în figura C5.

Placa inferioară a subsolului încălzit + neîncălzit (tabelul 17)

1 B2 . ∆Tp B8 . (Ti - Tu)


ψ2 = --------- [ Φ2 + Φ8 - --------------- - -------------- ] [W/(mK)]
∆T R2 R

1 B6 .(Tp - Tu) B . (Ti - Tu)


ψ6 = --------- [ Φ6 + Φ - --------------------- - ---------------- ] [W/(mK)]
T u - Te R6 R
în care fluxurile termice Φ2 , Φ6 , Φ şi Φ8 sunt figurate în figura C6 .

Pereţi interiori pe sol (tabelul 18)

1 B9 . ∆Tp
ψ9 = --------- ( Φ9 + Φ - --------------- ) [W/(mK)]
∆T R9
în care fluxurile termice Φ9 şi Φsunt figurate în figura C7

x
x x
În general, coeficientul linear de transfer termic ψ se determină cu relaţia :
ψ = L2Dj - Uj • lj [W/(mK)]
în care :
L2Dj coeficientul de cuplaj termic obţinut pe baza unui calcul (2D) al câmpului de
temperaturi pe suprafaţa “j”, de lăţime “lj” şi un metru lungime [W/(mK]
Uj coeficientul de transfer termic al suprafeţei “j” obţinut printr-un calcul
unidirecţional [W/(m2K)]
lj lăţimea adoptată la calculul (2D) al coeficientului de cuplaj termic [m]

Relaţia de mai sus este valabilă în condiţiile în care valorile Lj şi Uj sunt raportate la aceeaşi
diferenţă de temperatură.

51
52
53
54
ANEXA D

DETERMINAREA REZISTENŢELOR TERMICE CORECTATE


- VARIANTĂ DE CALCUL -

Prezenta anexă a fost întocmită utilizând prevederi din [12] EN ISO 13370 – Thermal
performance of buildings – Heat transfer via the ground – Calculation method.

D1. Placa pe sol

Relaţiile de mai jos sunt valabile în următoarele cazuri :


−fără termoizolaţie orizontală sau cu termoizolaţie orizontală generală, peste sau sub placă
;
−fără termoizolaţie verticală ;
−fără punţi termice semnificative între placă şi soclu ;
−diferenţa de nivel între cota superioară a pardoselii şi CTS, cel mult 60 cm.

Se calculează grosimea echivalentă :


df = g + λp (Rsi + Rf + Rse) [m]
Rsi = 0,17 m2 K/W
Rse = 0,04 m2 K/W
Rf = Σ(d/λ)

Se calculează lăţimea caracteristică, convenţională, a clădirii sau a încăperii :


2A
B’ = --------- [m]
P
în care A este aria şi P este perimetrul clădirii sau al încăperii .

a) df < B’ - plăci neizolate sau moderat izolate

1 2 . λp π B’
U’1 = ----- = --------------- ln ( --------- + 1 ) [W/(m2K)]
R ’1 π . B’ + df df

b) df ≥ B’ - plăci foarte bine izolate

1 λp
55
U’1 = ------ = ------------------ [W/ (m2K)]
R’1 0,457 B’ + df

Observaţie
Se utilizează logaritmi naturali ; între logaritmii naturali (ln) şi logaritmii zecimali (log) există
relaţia :
ln A = 2,3026 . log A

Exemple de calcul

1) Se consideră o placă din beton armat de 15 cm grosime şi o şapă din mortar de ciment de 5
cm grosime. Dimensiunile clădirii sunt 25 x 8 m. Soclul are 40 cm grosime, iar conductivitatea
termică a pământului este 2 W/(m/K). Să se calculeze R’1.

A = 25 x 8 = 200 m2
P = (25 + 8)2 = 66 m

2 . 200
B’ = ----------- = 6,06 m
66
0,15 0,05
df = 0,40 + 2,0 ( 0,17 + ------- + ------- + 0,04) = 1,10 m
1,74 0,93
df < B’

1 2 . 2,0 3,142 . 6,06


--- = --------------------------- ln ( ----------------- + 1 ) =
R ’1 3,142 . 6,06 + 1,10 1,10

= 0,198 . ln18,31 = 0,198 . 2,907 = 0,575 W/(m2K)

1
R’1 = -------- = 1,74 m2K/W
0,575

2) Idem ca mai sus, dar cu un strat termoizolant din polistiren celular de 15 cm grosime .
0,15
df = 1,10 + 2,0 ------- = 7,92 m
0,044
df > B’

1 2,0
---- = --------------------------- = 0,187 W/(m2K)
R’1 0,457 . 6,06 + 7,92

1
R’1 = -------- = 5,34 m2K/W
0,187

2. Izolaţii perimetrale la placa pe sol

In acest capitol se dau relaţii de calcul a coeficienţilor lineari de transfer termic aferenţi unor
fâşii de termoizolaţie, orizontale sau verticale, dispuse pe conturul exterior al unor plăci pe sol
amplasate la nivelul CTS, sau la cel mult 60 cm peste CTS.

56
Coeficienţii ∆ψ au valori negative şi conduc la rezistenţe termice specifice corectate mai mari.

Coeficienţii sunt valabili atât în cazul unor plăci neizolate cât şi în cazul unor plăci având o
termoizolaţie de grosime constantă dispusă pe toată suprafaţa plăcii.

Coeficienţii sunt valabili numai în cazul în care lăţimea fâşiei termoizolante suplimentare este
mică în raport cu lăţimea clădirii.

Coeficienţii sunt valabili în cazul absenţei unei punţi termice între placă şi soclu, dar pot fi
utilizaţi şi în cazul existenţei unor punţi termice de dimensiuni reduse (sub 10 cm).

Dacă se prevăd atât fâşii verticale cât şi orizontale, se consideră coeficienţii ∆ψ cu valorile
absolute cele mai mari.

Se determină :
Rt rezistenţa termică a stratului termoizolant suplimentar, vertical sau orizontal :

dt
Rt = ----- [m2K/W]
λt
în care dt este grosimea fâşiei termoizolante, în metri.

∆R rezistenţa termică suplimentară :

dt
∆R = Rt - ----- [m2K/W]
λ

în care :
λ este conductivitatea termică a materialului înlocuit, faţa de situaţia din câmp
curent şi anume :
− pământ sau pietriş, dacă fâşia suplimentară este dispusă sub placă;
− mortar sau nisip, dacă fâşia suplimentară este dispusă peste placă.

d’ grosimea suplimentară echivalentă

d’ = ∆R • λp [m]

df grosimea echivalentă generală


df = g + λp( Rsi + Rf + Rse )
df = g + λp( 0,21 + Rf )

a) Izolaţii perimetrale orizontale

57
Stratul suplimentar poate fi dispus sub sau peste placă; stratul termoizolant general poate de
asemenea fi dispus sub sau peste placă.

λp D D
∆ψ = - ----- [ ln ( --------- + 1 ) - ln ( ---------- + 1 ) ] [W/(mK)]
π df df + d'

în care D este lăţimea fâşiei termoizolante, în metri.

b) Izolaţii perimetrale verticale

Stratul suplimentar poate fi dispus în interiorul sau în exteriorul peretelui.


λp 2D 2D
∆ψ = - ---- [ ln ( -------- + 1 ) - ln ( ---------- + 1 ) ] [W/(mK)]
π df df + d'

x
x x

Coeficienţii ∆ψ se utilizează astfel:

1) Dacă coeficienţii de transfer termic U’1 s-au determinat conform cap. 1 din prezenta
anexă, rezistenţa termică corectată se determină cu relaţia :
58
1 2∆Ψ P∆Ψ
U’ = ------- = U’1 + ------------ = U’1 + --------- [W/(m2K)]
R’ B’ A
în care: U’1 este coeficientul de transfer termic corectat al plăcii pe sol fără influenţa
fâşiei termoizolante perimetrale.

2) Dacă coeficienţii liniari de transfer termic ψ1 s-au determinat pe baza tabelelor 1...10
din Normativ, valorile ∆ψ se adună algebric cu valorile ψ1.

Exemple de calcul

1) Să se calculeze valorile ∆ψ pentru fâşii termoizolante perimetrale orizontale/verticale de 1,0 m


lăţime şi 10 cm grosime având λ = 0,05 W/(m . K).
Placa de beton armat are 15 cm grosime, iar pardosela este realizată din mortar de ciment în
grosime de 5 cm.

Se consideră :
λp = 2,0 W/(m . K)
D = 1,00 m
dt = 0,10 m
λt = 0,05 W/(m . K)
g = 0,40 m

Se calculează :
0.15 0,05
Rf = -------- + ------- = 0,14 m2K/W
1,74 0,93

df = 0,40 + 2,0( 0,21 + 0,14) = 1,1 m

0,10
Rt = --------- = 2,00 m2K/W
0,05

0,10
∆R = 2,00 - ------- = 1,95 m2K/W
2,00

d’ = 1,95 x 2,0 = 3,90 m

• Termoizolaţie orizontală :
2,0 1,00 1,00
∆ψ = - ------ [ ln ( -------- + 1 ) - ln ( ---------------- + 1 ) ]
3,14 1,10 1,10 + 3,90

= - 0,636 (ln 1,909 - ln 1,200) = - 0,636 (0,647 - 0,182)


∆ψ = - 0,29 W/(mK)

• Termoizolaţie verticală :
2,0 2x1,00 2x1,00
∆ψ = - ------ [ ln ( -------- + 1 ) - ln ( ---------------- + 1 ) ]
3,14 1,10 1,10 + 3,90

= - 0,636 (ln 2,818 - ln 1,400) = - 0,636 (1,036 - 0,336)


∆ψ = - 0,44 W/(mK )

59
2) Să se calculeze influenţa unor fâşii termoizolante perimetrale orizontale asupra rezistenţei
termice specifice corectate a plăcii pe sol, pentru o clădire de dimensiuni în plan 25 x 8 m, cu
alcătuirea conform schiţei alăturate, amplasată în zona climatică II, în cazul determinării
coeficienţilor ψ1 conform prevederilor din Normativ..

Conform Normativ, cap.7.1.:


1 0.15 0,05 3,25 4,00
R’1 = ------- + --------- + -------- + -------- + -------- = 2,957 m2K/W
6 1,74 0,93 2,00 3,90

Conform tabelului 1, pentru :


h = 40 cm
d = 36,5 cm
λ = 0,8 W/(mK)
rezultă :
ψ1 = 1,50 W/ (mK)

Conform exemplului de calcul (1) : ∆ψ = - 0,29 W/(mK)

Noul coeficient ψ, cu influenţa izolaţiei orizontale suplimentare :


ψ = ψ1 + ∆ψ = 1,50 - 0,29 = 1,21 W/(mK)

Se calculează suprafaţa şi perimetrul :

A = 200 m2
P = 66 m

Rezistenţa termică corectată în varianta fără fâşii perimetrale :


1 1 1
R’1 = ----- = -------------------------------------- = ----------- = 1,69 m2K/W
U’1 1 10 1,50 . 66 0,592
--------- . ------- + ---------------
2,957 35 200

Rezistenţa termică corectată în varianta cu fâşii perimetrale :


1 1 1
R’ = ------ = -------------------------------------- = ----------- = 2,02 m2K/W

60
U’ 1 10 1,21 . 66 0,496
--------- . ------- + ---------------
2,957 35 200
sau :
1 1 1
R’ = ----- = -------------------------------------- = ----------- = 2,02 m2K/W
U’ 0,29 . 66 0,496
0,592 - -----------------
200

61
ANEXA E

VENTILAREA SUBSOLULUI NEÎNCĂLZIT

Prezenta anexă a fost întocmită utilizând prevederi din [12] EN ISO 13370 – Thermal
performance of buildings – Heat transfer via the ground – Calculation method.

Viteza de ventilare naturală, respectiv numărul de schimburi de aer pe oră, aferent ventilării
naturale a subsolului neîncălzit, se determină cu relaţia :

2124 . Ag . v
n = ---------------------- [h-1]
V
în care :
n numărul de schimburi de aer pe oră aferent ventilării naturale a subsolului neîncălzit [h – 1]
V volumul interior al subsolului neîncălzit [m3]
Ag aria golurilor de ventilare naturală din pereţii subsolului, distribuite pe conturul
acestuia [m2]
v viteza de calcul a vântului, în apropierea solului în funcţie de zona eoliana şi de
clasa de adăpostire [m/s], conform tabelului E1.

Viteze de calcul ale vântului (m/s)


Tabelul E1
Clasa de Zona eoliană
adăpostire I II III IV
1 Clădiri neadăpostite 1,00 0,80 0,60 0,40
2 Clădiri moderat adăpostite 0,50 0,40 0,30 0,20
3 Clădiri adăpostite 0,25 0,20 0,15 0,10

Încadrarea localităţilor în zone eoliene se face conform hărţii din fig. E2, în funcţie de viteza
convenţională, medie, în extravilan, a vântului la înălţimea de 10 m de la CTS, considerată astfel
:
- zona I 10 m/s
- zona II 8 m/s
- zona III 6 m/s
- zona IV 4 m/s

Clasa de adăpostire se consideră astfel :


• Neadăpostite - clădiri în mediul rural sau la periferia oraşelor;
• Moderat adăpostite - cladiri în interiorul oraşelor cu minimum 3 clădiri în
apropiere;
• Adăpostite - clădiri în centrul oraşului sau în păduri.

62
63
ANEXA F

INFLUENŢA STRATULUI MOBIL DE APĂ FREATICĂ

Prezenta anexă a fost întocmită utilizând prevederi din [12] EN ISO 13370 – Thermal
performance of buildings – Heat transfer via the ground – Calculation method.

Efectul unui strat mobil de apă freatică se consideră în calcul prin multiplicarea coeficienţilor de
transfer termic U' ale tuturor elementelor de construcţie în contact cu solul cu un factor
supraunitar Gw.

Valorile factorului Gw sunt în funcţie de următorii parametri :


- adâncimea zw – adâncimea măsurată de la CTS, a nivelului superior al stratului
acvifer [m];
- viteza vw – viteza medie (aparentă) de curgere a curentului subteran [m/s];
- conductivitatea λp – conductivitatea termica a pământului [W/(mK)];
- rezistenţa termică Rf - rezistenţa termică unidirecţională a plăcii pe sol sau a
plăcii inferioare a subsolului, incluzând toate straturile existente între suprafaţa pardoselii
şi pământ precum şi rezistenţele termice superficiale [m2K/W]

Factorul Gw se determină pe ansamblul clădirii şi el este cu atât mai mare cu cât viteza vw este
mai mare şi cu cât adâncimea zw , conductivitatea λ p şi rezistenţa Rf au valori mai mici.

Valorile Gw se iau din tabelul F2, în funcţie de rapoartele zw /B’, df/B’ şi lw/B’, în care:

• B’ lăţimea caracteristică, convenţională, a plăcii (m) :


A 2A
B’ = --------- = -------
0,5 . P P
în care :
A aria plăcii (m2)
P perimetrul plăcii (m)
Lăţimea caracteristică variază între B’ = l / 2 ( la un pătrat cu latura l) şi B’ = l (la un
dreptunghi cu lăţimea l şi lungimea infinită).

• df grosimea echivalentă a plăcii (m)


df = g + λp . (Rsi + Rf + Rse)
în care :
g grosimea totală a peretelui exterior, cuprinzând toate straturile (m)
d
Rf = Σ ------
λ

Pentru λp = 2 W/(m K) şi Rsi + Rse = 0,21 m2K/W


rezultă :
d
df = g + 0,42 + 2 . ∑ ------
λ
• lw lungimea convenţională care stabileşte o relaţie între fluxul termic prin
conducţie, şi fluxul termic determinat de existenţa stratului mobil de apă freatică [m]

λp
lw = ------------------- în care :
ρw . cw . vw

64
cw capacitatea calorică masică a apei la presiune constantă (4180 J/kg . K)
ρw densitatea apei ( 1000 kg/m3)
ρw . cw= 4,18 x 106 Ws/m3K

Pentru λp = 2 W /(mK) , rezultă :


478
lw = -----------
109 . vw

Viteza medie de curgere a curentului subteran de apă freatică vw se poate determina aplicând
legea lui Darcy :

vw = k . i [m/s]
în care :
k coeficientul de permeabilitate Darcy [m/s];
i panta hidraulică a stratului acvifer [o/o o].

Coeficientul de permeabilitate Darcy se determină fie experimental în laborator, fie prin


măsurători directe pe teren, efectuând probe de pompare în mai multe foraje de studiu.
Orientativ, în tabelul F1 se dau câteva valori ale coeficienţilor k, în funcţie de natura
pământurilor.
Coeficienţi de permeabilitate k
Tabelul F1
k
Natura pământurilor
m/zi cm/s
Nisipuri argiloase 1-5 0,001 - 0,006
Nisipuri fine 5-10 0,006 - 0,012
Nisipuri cu granule mijlocii 15-25 0,017 - 0,029
Nisipuri cu pietriş 50-150 0,058 - 0,174
Pietriş cu nisip 75-150 0,087 - 0,174
Pietriş cu granule mari 100-200 0,116 - 0,231
Bolovăniş cu pietriş 300 0,347

Panta hidraulică se stabileşte cu ajutorul nivelurilor de apă măsurate simultan în reţeaua de


foraje de studiu; în general, panta hidraulică a stratului acvifer nu depăşeşte 10 o/o o (i < 0,01)
Factori de multiplicare Gw
Tabelul F2
lw zw/B’ = 0,00 zw/B’ = 0,50 zw/B’ = 1,00
---- df / B df / B’ df / B’
B’ 0,1 0,5 1,0 0, 1 0,5 1,0 0,1 0,5 1,0
0,00 2,00 1,74 1,39 1,20 1,12 1,08 1,05 1,04 1,02
0,02 1,78 1,50 1,28 1.11 1,08 1,05 1,04 1,03 1,02
0,10 1,33 1,20 1,13 1,06 1,04 1,02 1,03 1,03 1,01
0,20 1,16 1,11 1,07 1,05 1,03 1,01 1,02 1,02 1,01
1,00 1,01 1,01 1,01 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00

65
Exemplu de calcul

Se consideră o clădire cu următoarele caracteristici:


• Dimensiunile clădirii 30 x 10 m
• Conductivitatea termică a pământului λp = 2,0 W/(mK)
• Grosimea totală a peretelui exterior g = 0,55 m
• Adâncimea, măsurată de la CTS, a nivelului
stratului mobil de apă freatică zw = 4,5 m
• Alcătuirea plăcii pe sol :
- pardoseală din mortar de ciment 5 cm
- polistiren celular 10 cm
- placă beton armat 15 cm
- pietriş 10 cm
• Panta hidraulică a stratului acvifer i = 0,005
• Coeficientul de permeabilitate Darcy k = 0,001 m/s

Se cere să se determine coeficientul de multiplicare Gw

A = 30 x 10 = 300 m2
P = (30 + 10)2 = 80 m

2.A 2 x 300
B’ = --------- = ------------ = 7,5 m
P 80

d 0,05 0,10 0,15 0,10


Σ ---- = ------ + -------- + -------- + -------- = 2,555 m2 K/W
λ 0,93 0,044 1,74 0,70

df = 0,55 + 0,42 + 2 . 2,555 = 6,08 m

vw = k . i = 0,001 . 0,005 = 0,5 . 10-5 m/s

478 .105
lw = -------------- = 956 . 10- 4 m
109 . 0,5

Rezultă următoarele rapoarte :

zw 4,5
--- = ------- = 0,60
B’ 7,5

df 6,08
---- = ------ = 0,81
B’ 7,5

lw 956 . 10 - 4
---- = ---------------- = 0,0127
B’ 7,5

Pentru aceste rapoarte, conform tabelului F2, prin interpolare, rezultă: Gw = 1,065

66
67
68
69
70
71
72
73
74
75
76
77
78
79
80
81
82
83
84
85
86
87
88
89
90
91
92
93