TEHNOLOGIA PRODUCERII DE SĂMÂNŢĂ LA

FLOAREA-SOARELUI, ÎN CONDIŢIILE ANULUI

2010, LA S.C. AGROCOMPLEX S.A. LUNCA,
PAŞCANI

Sursa: www.agrocomplex.ro

1
 INTRODUCERE.............................................................................................4

CAPITOLUL I - CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND

PRODUCEREA DE SĂMÂNŢĂ LA FLOAREA-SOARELUI..........................6
1.1. Importanţa culturii florii soarelui........................................................6
1.1.1. Importanţa alimentară...........................................................................7
1.1.2. Importanţa economică...........................................................................8
1.1.3. Importanţa agrotehnică..........................................................................9
1.2. Importanţa procesului de producere de sămânţă la floarea-soarelui
1.2.1. Menţinerea la un nivel ridicat a capacităţii de producţie şi a însuşirilor
valoroase ale soiurilor şi hibrizilor..........................................................................11
1.2.2. Păstrarea sănătăţii materialului semincer............................................14
1.2.3. Asigurarea tuturor unităţilor agricole cu sămânţă de calitate
superioară................................................................................................................14
1.2.4. Constituirea fondului de stat al seminţelor..........................................15
1.2.5. Organizarea producerii seminţelor......................................................16

CAPITOLUL II - CERINŢELE FLORII-SOARELUI FATĂ DE

FACTORII ECOLOGICI.....................................................................................17
2.1. Cerinţele faţă de temperatură..............................................................17
2.2. Cerinţele faţă de umiditate...................................................................18
2.3. Cerinţele faţă de lumină........................................................................18
2.4. Cerinţele faţă de sol...............................................................................19
2.5. Zonarea florii-soarelui în România.....................................................19

2
 CAPITOLUL III - CADRUL NATURAL LA S.C. AGROCOMPLEX
S.A. LUNCA PAŞCANI........................................................................................22
3.1. Prezentarea unităţii - administrativă şi economică, structura
culturilor.................................................................................................................22
3.2. Repere geografice şi relieful unităţii.....................................................23
3.3. Condiţii de sol.........................................................................................26
3.4. Condiţiile de climă..................................................................................27
3.5. Flora cultivată şi flora spontană...........................................................30

CAPITOLUL IV - TEHNOLOGIA SPECIFICĂ LOTURILOR PENTRU

PRODUCEREA DE SĂMÂNŢĂ COMERCIALĂ LA HIBRIZII DE
FLOAREA-SOARELUI ÎN CADRUL S.C. „AGROCOMPLEX" S.A.
LUNCA, PAŞCANI...............................................................................................33
4.1. Amplasarea loturilor cu formele parentale (şi suprafeţe)...................33
4.2. Rotația în cadrul asolamentului.............................................................34
4.3. Fertilizarea...............................................................................................35
4.4. Lucrările solului.......................................................................................38
4.5. Semănatul.................................................................................................39
4.6. Lucrările de întretinere...........................................................................40
4.7. Lucrări speciale.......................................................................................41
4.8. Recoltare, producţii obţinute..................................................................43
4.9. Condiţionare, ambalare, etichetare, depozitare...................................44

CAPITOLUL V - EFICIENŢA ECONOMICĂ A CULTURII DE

FLOAREA-SOARELUI PENTRU SĂMÂNŢĂ.................................................46

CAPITOLUL VI – CONCLUZII.................................................................49

BIBLIOGRAFIE............................................................................................51

3
 INTRODUCERE

În anul 1931, N. Vavilov a situat originea florii - soarelui în partea de nord a Mexicului şi
în statele americane Colorado şi Nebraska. Descoperirile arheologice din America de Nord au
relevat prezenţa de achene şi porţiuni de calatidii de floarea- soarelui, îndeosebi în statele
Colorado şi New Mexico.
Prin intermediul exploratorilor spanioli, floarea- soarelui şi-a făcut apariţia în Europa.
Cultivată, în principal, ca plantă ornamentală, specia s- a răspândit repede de- a curmezişul
continentului (Franţa, Italia, Europa de Nord şi de Est), ca o curiozitate botanică; la sfârşitul
secolului al XVI-lea, numeroase scrieri o semnalau în Belgia, Olanda, Elveţia, Germania,
Anglia, ca plantă ornamentală.
Primele dovezi ale extragerii uleiului de floarea- soarelui datează de la sfârşitul secolului
al XVIII-lea, dar abia între anii 1830-1840 seminţele de floarea-soarelui au fost prelucrate la
scară industrială. La sfârşitul secolului al XIX-lea cultura ocupa deja 150.000 ha (îndeosebi în
Ucraina şi Kuban) În anul 1999 (după Statistica1 Annual Report, 2000) pe glob s-au cultivat cu
floarea-soarelui 21,8 mii. ha, rezultând o producţie medie anuală de 1.190 kg boabe/ha şi o
producţie globală de 25,84 mii tone.
În România, floarea-soarelui a fost introdusă pentru producerea uleiului, pe la mijlocul
sec. XIX în Moldova, fiind principala plantă producătoare de ulei alimentar, floarea- soarelui a
cunoscut un ritm de dezvoltare fară precedent. Cultivarea pe suprafeţe mai mari a debutat în sec.
XX, cu 672 ha în 1910, ajungându-se la 200.000 ha în 1938; dupa al doilea război mondial
suprafeţele au crescut la 416 mii ha în 1948, 496,5 mii ha în 1950 şi 526,7 mii ha în perioada
1971- 1975. în ultimii ani, suprafeţele cu floarea- soarelui au fost fluctuante, cunoscând un
oarecare regres în 1990 (395 mii ha) şi ajungând la peste 700 mii ha începând cu anul 1995, ca
urmare a interesului manifestat faţă de uleiul de floarea - soarelui, pe piaţa internă şi la export.
Trebuie subliniat că suprafeţele de peste 850 mii ha cultivate cu floarea - soarelui în ultimii 5 ani,
justificate, fară îndoială, prin rentabilitatea ridicată a culturii, prezintă un pericol real, deoarece
nu se mai poate respecta intervalul de pauză de minimum 6 ani până la revenirea culturii pe
acelaşi teren, impus de regulile fitosanitare.
Floarea-soarelui a câştigat un loc de seamă în agricultura pe glob, după primul război
mondial, datorită avantajelor sale economice de necontestat: producţii mari de ulei pe unitatea de
suprafaţă, un raport favorabil de 3:2 între ulei şi şroturi, uşurinţa de extragere a uleiului şi
calitatea superioară a acestuia din punct de vedere nutritiv, precum şi al stabilităţii şi al
principalelor însuşiri fizice şi chimice (Vrâncianu, 2000).

4
 România a fost prima ţară care a introdus în cultură hibrizii de floarea-soarelui şi încă de
la început au fost cultivaţi pe suprafeţe însemnate. Primele scheme de menţinere a purităţii
biologice şi înmulţire a formelor parentale, precum şi tehnologia producerii seminţelor certificate
în loturile de hibridare au fost elaborate de Vrâncianu şi Stoenescu (1972, 1973).
Cultivarea hibrizilor de floarea-soarelui a deschis un mare viitor pentru cultura acestei
specii. Cu ajutorul selecţiei conservative a liniilor consangvinizate, forme parentale ale hibrizilor
aflaţi în cultură sau de perspectivă, se face menţinerea structurii genetice. Prin selecţie
stabilizatoare se elimină variaţiile disonante ale fenodeviantelor şi se conservă fenotipurile cu
capacitate certă de adaptare; din acest motiv, se mai numeşte şi selecţie conservativă (Ceapoiu,
1993).
Menţinerea purităţii biologice, a omogenităţii şi stabilităţii însuşirilor morfofiziologice
ale liniilor consangvinizate este importantă. Utilizarea androsterilităţii citoplasmatice creează o
serie de dificultăţi în ceea ce priveşte calitatea liniilor materne datorită apariţiei frecvente în
cadrul acestora a plantelor androfertile. (Vrânceanu, 1981)
Dintre factorii esenţiali care contribuie la creşterea producţiei agricole, cel mai eficace
este utilizarea unei seminţe de calitate, liberă de boli şi dăunători.
De la obţinerea primilor hibrizi de floarea-soarelui şi până în prezent, amelioratorii
români au creat un număr mare de hibrizi cu potenţial de producţie şi conţinut de ulei mult mai
mare decât al soiurilor şi varietăţilor locale, dar şi cu cerinţe sporite în ceea ce priveşte
respectarea tehnologiei de producere a seminţei.
Producerea de sămânţă este considerată etapa finală a creării de soiuri (hibrizi) şi etapa
iniţială a tehnologiei de cultură (Ceapoiu, 1993).
Menţinerea structurii genetice a genotipurilor aflate în cultură se realizează prin selecţia
conservativă. Spre deosebire de selecţia folosită în procesul de ameliorare, în cadrul procesului
de producere de sămânţă selecţia are un conţinut aparte şi un alt scop, urmărind menţinerea unei
structuri date.
La floarea-soarelui se utilizează în general hibrizi simpli creaţi pe bază de androsterilitate
citoplasmatică. Aceasta presupune obţinerea, menţinerea şi multiplicarea analogului androsteril,
analogului androfertil, a formei restauratoare de fertilitate a polenului şi obţinerea seminţei
hibride.

5
 CAPITOLUL I
CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND PRODUCEREA DE SĂMÂNŢĂ
LA FLOAREA-SOARELUI

1.1. Importanţa culturii florii-soarelui

Compoziţia chimică a florii-soarelui este complexă, predominând grăsimea şi substanțele
proteice (tabelul 1.1), la acestea adăugându-se în cantităţi mai mici: hidraţii de carbon, celuloza,
sărurile minerale şi vitaminele A, D, E, K (Tabără V., 2005, Solovăstru Cernea, 2008).
Tabelul nr. 1.1
Compoziţia chimică (%) a florii – soarelui
Componentele Ulei Proteină brută Extractive Celuloză Cenuşă
plantei
neazotate
Total achenă 43,1-52,5 15,9-21,9 14,6-14,8 17,1-19,5 3,1-3,3
Sămânţă (miez) 57,8-68,0 19,8-25,2 7,4-9,2 4,1-5,0 3,4-3,6
Pericarp (coji) 1,0-6,0 1,9-4,2 30,8-36,9 53,3-65,9 1,4-2,8
Turte 6,0-10,0 30,0-35,0 19,0-22,0 12,0-18,0 6,5-7,2
Calatidii 4,8 7,0-57,0 45,1-57,0 18,1 17,2
(după Marin Şt., Constantinescu E., 2011)

După datele FAO, la nivelul anului 2009, principalele 10 ţări mari cultivatoare de floarea-
soarelui pe plan mondial au fost Federaţia Rusă – 5,943 mil. ha, Ucraina – 3,915 mil. ha,
Argentina – 2,195 mil.ha, India – 2,130 mil. ha, China – 1,030 mil. ha, România – 0,982 mil. ha,
Bulgaria – 0,750 mil.ha, S.U.A. – 0,708 mil. ha, Franţa – 0,645 mil.ha, Spania – 0.633 mil.ha.
La nivelul Uniunii Europene, din cele 27 de ţări, floarea-soarelui se cultivă în 14 ţări,
România având suprafaţa cea mai mare cultivată cu floarea-soarelui, fiind urmată de Bulgaria,
Franţa, Spania, Ungaria, Italia, Slovacia, celelalte ţări (Cehia, Austria, Germania, Portugalia,
Grecia, Polonia, Slovenia) cultivând suprafeţe mai mici de 100 mii ha. Floarea-soarelui este o
plantă a continentului european, atât ca suprafaţă cultivată, cât şi ca nivel de producţie, producţii
medii mai mari de 2000 kg/ha realizându-se în Elveţia (2561 kg/ha), Grecia (2500 kg/ha),
Austria (2444 kg/ha), Croaţia (2311 kg/ha), Franţa (2232 kg/ha), Ungaria (2178 kg/ha), Cehia
(2145 kg/ha), Italia (2130 kg/ha). În România, floarea-soarelui a cunoscut un ritm de cultivare
ridicat, la nivelul anului 2009 deţinând locul al şaselea în lume ca suprafaţă şi primul loc la
nivelul Uniunii Europene, cu 981.856 ha, o producţie medie ceva mai mică – 1554 kg/ha şi o
producţie totală de ulei de 1.526.232 tone .

6
 Judeţele mari cultivatoare de floarea-soarelui sunt: Constanţa, Tulcea, Brăila, Călăraşi,
Ialomiţa, Teleorman, Timiş, Dolj, fiecare cultivând peste 50 000 ha, dar în ultimul timp, cultura
s-a extins şi în judeţele din Transilvania şi Moldova. (Marin Şt., Constantinescu E., 2011).

1.1.1. Importanţa alimentară

Floarea - soarelui este una dintre cele mai importante plante uleioase cultivate pe glob
(13% din producţia mondială de ulei) şi cea mai importantă plantă uleioasă pentru România.
Uleiul extras din achenele de floarea - soarelui este semisicativ şi se caracterizează prin culoare,
gust şi miros plăcute.
Uleiul de floarea - soarelui este unul dintre cele mai bine echilibrate sub aspectul acizilor
graşi pe care îi conţine. El este utilizabil atât "la rece"cât şi gătit şi este bogat în acid linoleic-
acid gras esenţial pentru alimentaţia umană.
Uleiul se extrage uşor prin presare, randamentul normal la extracţie fiind de circa 45%.
La un hectar cultivat cu floarea - soarelui se pot obţine, la nivelul producţiilor actuale, între 900
şi 950 kg ulei, planta fiind astfel foarte economică; ca urmare, floarea- soarelui poate asigura
necesităţile ţării în ulei alimentar (şi, parţial, industrial), putându- se realiza anual şi
disponibilităţi pentru export (Bârnaure V., 1991).
Turtele de floarea - soarelui se situează printre cele mai valoroase, având în vedere:
conţinutul ridicat în substanţe proteice (45-55%) şi bogaţia acestora în metionină; prezenţa în
cantitate mare a vitaminelor coplexului B; floarea - soarelui conţine mai multă riboflavină decât
soia sau arahidele; are un mai bun echilibru fosfo- calcic, comparativ cu turtele de altă
provenienţă. Conţinutul ridicat în celuloză limitează folosirea lor la furajarea monogastricelor;
turtele provenite din seminţe decorticate nu prezintă acest inconvenient.
Prin prelucrarea miezului de floarea - soarelui se pot obţine faină, concentrate şi izolate proteice.
încorporarea a 8-15% faină de floarea - soarelui în făina de grâu sporeşte densitatea aluatului şi reduce
volumul acestuia. în industria mezelurilor, concentratele de floarea-soarelui pot fi incluse în carne în
proporţie de până la 25%; acestea pot fi folosite şi în industria laptelui.
Seminţele de floarea - soarelui pot fi consumate direct, modalitate de consum mai larg
răspândită în SUA, ţările scandinave, unele ţări mediteraneene şi din Europa de Est. Soiurile
destinate acestui scop prezintă seminţe mai sărace în grăsimi (aproximativ 30%), coji mai groase
şi mai puţin aderente la miez; pe lângă aminoacizi esenţiali, bine reprezentaţi (triptofan,
izoleucină, lizină), floarea - soarelui de "ronţăit" conţine mai mult fier, glucide, săruri minerale,
vitamine (A, E, riboflavine şi thiamine) şi asigură în jur de 550 calorii/100 g seminţe consumate.
Calatidiile (resturile de inflorescenţe) pot fi folosite ca furaj, mai ales pantru oi (conţin
7% proteine şi până la 57% glucide), apreciidu-se că au o valoare nutritivă similară cu a unui fân

7
de calitate mijlocie (Vrânceanu Al., 1974). Din cojile măcinate (pericarp) se extrag alcool etilic,
furfurol, sau ele pot fi folosite pentru prepararea drojdiei furajere, un furaj proteic valoros pentru
animale şi păsări.
Tulpina este foarte bogată în potasiu, şi poate fi utilizată pentru obţinerea carbonatului
de potasiu sau a altor produse. Tulpinile sunt încă folosite ca sursă de căldură (local) sau în
industrie, pentru fabricarea de plăci antifonice.

1.1.2. Importanţa economică

În afară de folosirea directă în alimentaţie, uleiul de floarea-soarelui este întrebuinţat în
industria conservelor şi a margarinei. Uleiul mai poate fi folosit pentru obţinerea acidului oleic
necesar în industria lânii, a săpunurilor, ca, adjuvant în fabricarea pesticidelor, ca ulei fiert pentru
vopseluri.
Fosfatidele rezultate în timpului procesului de extragere a uleiului permit fabricarea pe
scară largă a lecitinei, mult apreciată în indusria alimentară: în panificaţie, la preparea ciocolatei,
a prăjiturilor, a mezelurilor.
Deşi preţul său este destul de ridicat, prin comparaţie cu uleiul de soia, ceea ce ar limita
utilizarea ca ulei industrial, proprietăţile sale îl fac apt pentru o gamă largă de aplicaţii
tehnologice (industriale). Astfel, are un indice linoleic, astfel că poate fi folosit pentru fabricarea
de vopsele albe. Poate servi pentru producerea de lacuri speciale, răşini şi pentru numeroase
utilizări în scopuri energetice.
Cheltuielile cu floarea - soarelui nu sunt prea ridicate: fertilizarea cu azot şi cu fosfor
moderată, cerinţe mari faţă de potasiu, dar restituiri abundente; costurile pentru sămânţă sunt
compatibile cu cele de la porumb. Floarea-soarelui se acomodează, adesea, mai bine decât
porumbul, pe terenuri cu soluri de calitate medie şi suportă mai bine stresul hidric.
Floarea-soarelui este şi o excelentă plantă meliferă: în ţara noastră asigură cel mai
important cules pentru familiile de albine (alături de salcâm şi tei). La un hectar de floarea-
soarelui se pot obţine 30-130 kg miere (sau 15-40 kg miere/familie de albine) (Hera Cr. şi
colab.,1989).
Floarea-soarelui poate avea şi întrebuinţări medicinale. Din florile ligulate (care conţin
quercitină, anticianină, colină, betaină, xantofilă, etc.), se obţine un extract alcoolic care se
foloseşte în combaterea malariei, iar tinctura în afecţiuni pulmonare. Din achene, dat fiind
conţinutul în fitină, lecitină, colesterină, se preparau produse indicate în profolaxia dizenteriei,
febrei tifoide şi pentru vindecarea rănilor supurate. Uleiul se foloseşte (în medicina populară)
pentru macerarea plantelor utilizate în tratarea unor răni şi arsuri.

8
 1.1.3. Importanţa agrotehnică
Agrotehnica, după Gh. Ionescu Siseşti, este ştiinţa factorilor de vegetaţie şi în primul rând
a celor legaţi de sol, a modului de dirijare a acestora în vederea obţinerii unor producţii mari şi
de calitate superioară sau ştiinţa despre sistemul sol - plantă.
Pornind de la faptul că Agrotehnica reprezintă ştiinţa despre sistemul sol- plantă,
înseamnă că numeroasele procese care au loc în cadrul acestui sistem vor fi influenţate pe
lucrările solului, acţiunea erbicidelor, rotaţia culturilor şi prin aplicarea diferenţiată a acestora în
funcţie de condiţiile pedoclimatice.
Agrotehnica oferă soluţii cu aplicaţii ştiinţifice precum şi metode practice pentru
exploatarea raţională a terenurilor arabile. (ONISIE T., ZAHARIA M., 2002)
Prin conţinutul său, agrotehnica se bazează pe noţiuni specifice disciplinelor de
pedologie, microbiologie, meteorologie, fizică, agrochimie, fiziologie etc., şi în acelaşi timp,
serveşte ca fundament pentru alte discipline ca fitotehnia, viticultura, legumicultura,
management. Pe baza rezultatelor ştiinţifice şi practice, agrotehnica elaborează metode strâns
legate între ele, în cadrul unor sisteme de agricultură, adică a unor complexe unitare de măsuri
care urmează a fi aplicate diferenţiat în funcţie de condiţiile naturale.
Condiţiiile variate de la o zonă la alta impun ca fiecare măsură agrotehnică să se aplice
diferenţiat, în funcţie de cerinţele agrobiologice ale pantelor, în raport cu însuşirile solului şi
condiţiile climatice. Ca urmare, tehnologiile aplicate plantelor de culură vor avea particularităţi
proprii pentru fiecare zonă pedoclimatică. Specificul climatic şi relieful zonelor agricole impune
zonarea culturilor urmată de adaptarea măsurilor agrotehnice pentru a reduce la minim acţiunile
limitative ale factorilor zonali (lipsa apei, eroziune, stagnări temporare de apă, salinitatea sau
aciditatea solului etc.).
Din punct de vedere agrotehnic, floarea-soarelui are o mare importanţă în alcătuirea
asolamentelor, prezentând următoarele avantaje:
 este prăşitoare, contribuind în felul acesta la reducerea gradului de îmburuienare
prin lucrările de îngrijire efectuate;
 se poate cultiva în zone mai secetoase, unde alte plante nu reuşesc;
 eliberează terenul relativ devreme (august-septembrie);
 calendarul lucrărilor agricole nu se suprapune peste cel al celorlalte culturi
agricole importante de la noi din ţară;

9
  starea structurală şi de fertilitate a solului după floarea-soarelui este bună, aceasta
fiind o plantă bună premergătoare pentru grâul de toamnă (este mai bună decât
porumbul);
 are cerinţe moderate faţă de fertilizarea cu azot şi fosfor, dar are cerinţe mari faţă
de potasiu;
 tehnologia de cultură este mecanizată în întregime şi nu pune probleme deosebite
cultivatorului.
Dintre inconvenientele culturii de floarea-soarelui pot fi menţionate următoarele:
 sensibilitatea la boli, ceea ce implică o rotaţie de cel puţin 5-6 ani, excluzând
monocultura;
 amplasarea după multe plante de cultură este restricţionată, datorită bolilor şi
dăunătorilor comuni (soia, rapiţa, cartof);
 lasă solul mai sărac în apă şi potasiu.
Se apreciază că în viitor suprafeţele cultivate cu floarea-soarelui vor creşte în continuare,
însă într-un ritm mai scăzut, tendinţa generală fiind de stabilizare a suprafeţelor, datorită
restricţiilor tehnologice (ponderea în structura culturilor, atacul agenţilor fitopatogeni) şi
performanţelor productive şi calitative ridicate ale hibrizilor nou introduşi în cultură.

1.2. Importanţa procesului de producere de sămânţă la floarea-soarelui

Procesul de producere a unei seminţe valoroase din punct de vedere fizic şi biologic
include mai multe etape, printre care cea mai importantă este alegerea soiului sau a hibridului
celui mai corespunzător pentru o anumită zonă.
Producerea de sămânţă trebuie să se execute in condiţii optime, respectând întregul
complex de reguli agrotehnice pentru ca plantele să se dezvolte normal, fară a fi împiedicate de
buruieni, boli sau dăunători.
Pentru a mări valoarea seminţei din punct de vedere fizic şi a-i menţine potenţialul
biologic sunt deosebit de importante lucrările ce se execută după recoltare, cum sunt
condiţionarea, tratarea şi depozitarea.
Producerea seminţei de floarea - soarelui ţine seama îndeosebi de faptul că la această
plantă polenizarea este mult ajutată de insecte şi în special de albine. Datorită acestui fapt,
contaminarea cu polen străin este foarte uşoară atunci când nu se respectă regulile de izolare în
spaţiu a culturilor.

10
 Producerea seminţei de floarea-soarelui începe din momentul în care un nou soi s-a
dovedit superior în experienţele de încercare. în scopul organizării producerii seminţelor dintr-un
nou soi se foloseşte sămânţa originală care se seamănă în câmpul de experienţă.
Răspândirea în producţie a uni soi sau a unui hibrid valoros, impune ca producerea şi
înmulţirea seminţei să nu influenţeze negativ asupra însuşirilor acestuia. Sistemul de producere şi
înmulţire a seminţelor este caracteristic diferitelor grupe de plante în funcţie de însuşirile lor
biologice.
S-a arătat pe bună dreptate câ sămânţa ocupă o poziţie cu totul aparte în cadrul tuturor
măsurilor ce pot fi luate pentru stimularea agriculturii. Dintre toate pârghiile utilizabile pentru
mărirea producţiei, sămânţa este singura realizată de agricultură pentru agricultură, In timp ce
toate celelalte (mecanizarea, fertilizarea, pesticidele etc) reprezintă contribuţia industriei la
ridicarea agriculturii.
În toate cazurile când s-a produs şi s-a utilizat sămânţă de calitate, din soiuri ameliorate,
corespunzătoare condiţiilor pedoclimatice respective şi cu indici de valoare ridicată în privinţa
purităţii genetice, fizice, a germinaţiei şi liberă de boli, s-au realizat sporuri de producţie
spectaculoase.
Prin producerea de sămânţă se urmăreşte: menţinerea la un nivel ridicat a capacităţii de
producţie şi a tuturor însuşirilor valoroase ale soiurilor; păstrarea sănătăţii materialului semincer;
asigurarea la timp a tuturor unităţilor agricole cu sămânţa de calitate superioară din soiurile aflate
în cultură.

1.2.1. Menţinerea la un nivel ridicat a capacităţii de producţie şi a însuşirilor

valoroase ale soiurilor şi hibrizilor.
Procesul de producere a seminţelor valoroase nu se încheie în momentul introducerii în
cultură a noilor cultivare. Dimpotrivă, abia de acum înainte producerea de seminţe din noul soi
sau hibrid, cunoaşte extinderea sa maximă şi capătă continuitatea şi ritmicitatea caracteristice
unei activităţi centralizate.
Principala sarcină prin sistemul de producere de sămânţă este asigurarea menţinerii
purităţii, tipicitaţii şi capacităţii de adaptare a soiurilor.
O sămânţă, oricât de valoroasă ar fi în ceea ce priveşte provenienţa, îşi poate pierde
capacitatea normală de producţie în decursul generaţiilor de înmulţire. Această scădere a
capacităţii de producţie poate fi produsă atât de schimbări interne, genotipice, datorită
impuriftcarilor biologice, cât şi de modificări externe, fenotipice, provocate de acţiunea mediului
înconjurător.

11
 Menţinerea la un nivel superior a indicilor de calitate a seminţelor (puritate şi tipicitate)
presupune folosirea unui sistem ştiinţific de înmulţire a acestora cu aplicarea unor metode care să
prevină toate cauzele care vor duce la scăderea capacităţii de producţie şi a calităţii soiurilor.
În scopul asigurării unor seminţe cu valoare genetică mare este necesar a se ţine seama de
structura genetică a soiurilor, de biologia înfloritului şi modul de fecundare a florilor.
Astfel, la soiurile cu structura geneticâ complexă, aşa-zise soiuri polimorfe, este
indispensabil să se cunoască temeinic aspectul şi frecvenţa biotipurilor preponderente.
Efectuarea selecţiei fără cunoaşterea acestor aspecte duce ia modificarea structurii genetice a
soiului.
Soiurile obţinute dintr-un material iniţial relativ omogen, aşa zise soiuri homomorfe sunt
mai uniforme decât cele care au fost create prin selecţia individuală dintr-o populaţie hibridă
complexă.
Aprecierea calităţii seminţelor în cursul înmulţirii lor se produce din mai multe cauze:
a) Polenizarea încrucişată pe cale naturală cu polen de la forme mai puţin valoroase din
cadrul soiului sau de la alte soiuri constituie una din cauzele principale ale impurificarii
biologice la soiurile de plante atât autogame, cât mai ales la cele alogame.
Distanţele de izolare se stabilesc în funcţie de biologia înfloritului şi fecundării fiecărei
culturi. Astfel, distanţa minimă de izolare a loturilor de hibridare faţă de orice alte câmpuri sau
parcele cu floarea-soarelui este de 1500 m.
Respectarea cu stricteţe a spaţiilor de izolare previn impurificarea culturilor pentru
seminţe, însă nu le înlătură în totalitate.
Din această cauză, în cadrul fiecărui câmp de producere de sămânţă trebuie în mod
obligatoriu să se facă purificarea biologică la înflorit şi la maturitatea biologică.
Purificările biologice constau în eliminarea din lan a tuturor plantelor netipice soiului
(hibridului).
b) Segregările întârziate.
În general vorbind, cu toate că indivizii care alcătuiesc în lan populaţia unui cultivar par
foarte asemănători, ei reprezintă în realitate un amestec mai mult sau mai puţin variat, de diferite
genotipuri. Cu cât genitorii utilizaţi pentru obţinerea populaţiei hibride au fost mai diferiţi
genetic, cu atât este mai mare posibilitatea apariţiei unor segregări îndepărtate. In acest caz, este
necesar să se aplice purificarea biologică înlăturându-se formele care nu sunt tipice soiului
(hibridului) respectiv.
c) Amestecurile mecanice.

12
 Pot deprecia sau compromite valoarea seminţei unui soi datorita impurificarii, prin
amestecul cu alte seminţe provenite de la alte soiuri sau chiar de la alte specii, Amestecurile
mecanice se pot produce din următoarele cauze:
-Amestecuri în timpul semănatului;
Pierderea etichetelor cu indicarea soiurilor (hibrizilor) sau simpla neglijenţă în
manipularea sacilor cu seminţe, poate duce la amestecuri grosolane a seminţelor din două sau
mai multe soiuri (hibrizi) care se seamănă în aceeaşi perioadă.
-Amestecuri cu ocazia recoltatului;
Asemenea amestecuri se pot produce atunci când se foloseşte o singură combină pentru
recoltatul mat multor soiuri sau specii diferite, fără să se ia măsuri de curăţire a combinei după
fiecare soi sau specie.
-Amestecuri în timpul păstrării;
Astfel de amestecuri se realizează atunci când seminţele se păstrează în vrac în magazii
necorespunzatoare şi necompartimentate, în cazul când în aceeaşi magazie se depozitează
seminţe din mai multe soiuri sau specii diferite.
d) Efectul selecţiei naturale şi artificiale.
După cum se ştie, soiurile aparţinând culturilor plantelor autogame se caracterizează
printr-o uniformitate pronunţată ca urmare a bazei genetice homozigote a indivizilor ce compun
soiul respectiv.
Un soi aparţinând unei specii autogame din punct de vedere teoretic ar trebui să fie o linie
pură, cu toate plantele homozigote şi asemănătoare nu numai fenotipic ci şi genotipic. Această
uniformitate caracteristică, trebuie menţinută în procesul producerii de sămânţă.
În acelaşi timp trebuie să se ţină cont şi de faptul că multe soiuri deşi uniforme din punct
de vedere fenotipic sunt alcătuite din numeroase biotipuri. În acest caz, din punct de vedere
genetic, soiul reprezintă de fapt o populaţie. Proporţia diferitelor biotipuri care intră în
componenţa unui soi se poate modifica sub influenţa condiţiilor de mediu şi sub influenţa
selecţiei naturale. Poate avea Ioc, deci, o schimbare în structura genetică a soiului, astfel sub
acţiunea selecţiei naturale în cursul generaţiei în structura populaţiei pot apare pe lângă unele
modificări utile (creşterea rezistenţei la condiţiile naturale nefavorabile, ger, seceta, prin
supravieţuirea indivizilor adaptaţi) şi altele nefavorabile cum ar fi: înrăutăţirea calităţii sau
scăderea capacităţii de producţie datorită supravieţuirii unui număr mai ridicat de forme
extensive. De aceea, în producerea de sămânţa cu valoare ridicată, un rol important trebuie să-l
aiba selecţia artificială.

13
 În procesul producerii de sămânţă este necesar să se aplice o alegere judicioasă a celor
mai corespunzătoare plante (elite), care să asigure menţinerea capacităţii de producţie a soiului,
şi chiar să îmbunătăţească unele însuşiri.
Aplicarea unei selecţii individuale unilaterale poate duce la îngustarea bazei ereditare a
soiului şi poate avea ca urmare o reducere substanţială a capacităţii de producţie datorită
adaptabilităţii soiului şi deci Ia scăderea valorii agroeconomice a acestuia.
De aceea odată cu păstrarea purităţii şi tipicitaţii în procesul producerii de sămânţă
trebuie să se menţină echilibrul genetic iniţial al biotipuriior valoroase componente.
e) Capacitatea de adaptare.
Aceasta depinde în primul rând de baza genetică a soiurilor. Menţinerea capacităţii de
adaptare a soiurilor trebuie să stea în atenţia producătorului de sămânţă.
Dereglarea echilibrului genetic în procesul producerii de sămânţă poate duce la scăderea
capacităţii de adaptare şi de producţie mai cu seama la soiurile formate din numeroase biotipuri.
f) Rolul condiţiilor de mediu în care se formează seminţele.
Necesitatea de a produce sămânţă numai în cele mai potrivite zone ecologice a fost
demonstrată de numeroase experienţe.
De exemplu, la amplasarea loturilor de seminţe, dacă nu se ţine seama de cerinţele
plantelor faţă de umiditate şi temperatură în anumite faze nu se poate realiza o dezvoltare a
organelor florale şi respectiv o bună polenizare şi legare a florilor.
Din relatările de mai sus rezultă că producerea de sămânţă trebuie amplasată numai în
zonele cele mai favorabile culturii speciilor sau soiurilor respective, unde condiţiile
pedoclimatice permit obţinerea unor recolte mari şi de calitate superioară.

1.2.2. Păstrarea sănătăţii materialului semincer

În procesul producerii de sămânţă, una din sarcinile mai importante o constituie obţinerea
unui material de semănat sănătos.
Începând încă din primele verigi ale procesului de producere de sămânţă trebuie luate
cele mai severe măsuri de eliminare a tuturor indivizilor atacaţi de diferite boli.
O atenţie deosebită trebuie să se acorde bolilor transmisibile prin seminţe. Prezenţa chiar
într-un proces foarte redus a unor boli constituie una din cauzele pentru care culturile respective
se resping la recunoaştere de către inspectorul aprobator.
Alegerea zonelor pedoclimatice cele mai favorabile, alegerea terenului, rotaţia culturilor
au de multe ori importanţă hotărâtoare în obţinerea unor seminţe sănătoase şi de calitate
superioară.

14
 O măsură obligatorie pentru evitarea infestărilor culturii de floarea-soareiui cu diferite
boli şi dăunători, în cazul loturilor de hibridare o constituie asigurarea unei rotaţii raţionale a
culturilor. Această măsură determină, aşa cum se ştie, prevenirea atacului unor boli şi dăunători
comuni.

1.2.3. Asigurarea tuturor unităţilor agricole cu sămânţă de calitate superioară.

Ţinând seama de necesitatea asigurării în fiecare an a cerinţelor interne şi a cantităţilor
cerute pentru export se planifică ce anume cantităţi de sămânţă trebuie să se producă precum şi
suprafeţele pe care trebuie sa le ocupe loturile semincere în unităţile producătoare de sămânţă.

1.2.4. Constituirea fondului de stat al seminţelor.

Pentru asigurarea în fiecare an a necesarului de sămânţă din soiurile cultivate se
constituie fondul de stat al seminţelor care se compune din fondul de producţie şi din fondul de
rezervă şi se calculează necesarul de sămânţa care trebuie produs.
Fondul de sămânţă pentru producţii se constituie din sămânţa Bază (elită) produsă de
Staţiunea experimentală şi Certificată (înmulţirea I şi înmulţirea a II-a) care se produce în ferme
specializate pentru producerea seminţelor.
Fondul de seminţe de rezervă se constituie pentru a se asigura acoperirea deficitului de
sămânţă care poate să apară ca urmare a unor calamităţi naturale (secetă, inundaţii, grindină,
îngheţ etc). Fondul de rezervă diferă de la o cultură la alta variind de la 20 % la 100%.
Pentru calcularea necesarului de sămânţă se ţine seama de următoarele elemente:
 -suprafaţa ocupată în producerea de sămânţă de soiui respectiv;
 -coeficientul de înmulţire;
 -perioada de înnoire a seminţei de către fiecare unitate producătoare în parte.

1.2.5. Organizarea producerii seminţelor.

Răspunderea pentru asigurarea cantitativă şi calitativă a seminţelor la toate plantele de
cultură revine, conform legii, Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.
Necesarul de sămânţă se calculează anual pe baza comunicării Direcţiei Agricole
judeţene. Pe baza acestui necesar se întocmesc planuri de perspectivă şi anuale de producere şi
înmulţire a seminţelor. Seminţele se produc pe bază de contract în institutele şi staţiunile
experimentale ale Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice şi în ferme specializate în cadrul
societăţilor comerciale cu capital de stat.
Contractarea şi valorificarea seminţelor se realizează prin întreprinderile specializate din
subordinea centrelor de profil ale Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.

15
 a) Sămânţa Prebază (superelită), Bază (elită şi formele parentale) se produce în cadrul
unităţilor Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (Institute şi Staţiuni de cercetare).
b) Certificată (înmulţirea I) se produce în principal în ferme specializate din societăţile
comerciale cu capital de stat. Fermele specializate sunt amplasate în zonele favorabile producerii
seminţelor şi au sarcina sa garanteze obţinerea cantităţilor necesare, autenticitatea, valoarea
biologica şi culturala a seminţelor produse.
c) Certificată (înmulţirea a ll-a) se produce în societăţi şi asociaţii agricole, în vederea
asigurării necesarului propriu de sămânţa.
În viitor se prevede ca anumite unităţi să se specializeze în producerea de sămânţă şi să le
aprovizioneze şi pe celelalte. Specialiştii din unităţile de producţie vor da toată atenţia cuvenita
loturilor semincere executând purificări biologice, recoltarea, condiţionarea şi păstrarea cu toată
grija, evitând orice amestec mecanic. Apoi din fiecare lot de seminţe se vor lua probe după reguli
tehnice în vigoare, se vor trimite laboratoarelor de controlul seminţelor pentru a se determina
valoarea culturală a acestora.

16
 CAPITOLUL II
CERINŢELE FLORII-SOARELUI FATĂ
DE FACTORII ECOLOGICI

Floarea-soarelui este în general pretenţioasă la temperatură, umiditate, lumină şi

fertilitatea solului, dar prezintă şi o mare plasticitate ecologică, datorită căreia se adaptează
relativ uşor la oscilaţii însemnate de temperatură, mai ales în prima parte a vegetaţiei. Deoarece
suportă destul de bine seceta, floarea-soarelui ocupă un mare areal, cultivându-se cu succes în
condiţii foarte diferite (în zona tropicală foarte călduroasă a Pakistanului, în Mexic, în Africa
foarte secetoasă, dar şi în Olanda, Franţa, Austria, Elveţia – ţări cu un regim al precipitaţiilor
foarte ridicat).

17
 2.1. Cerinţele faţă de temperatură
Floarea soarelui este una din plantele agricole cu un mare areal de cultură. Acest fapt se
datorează capacităţii ei de adaptare la oscilaţiile mari de temperatură, rezistenţei la temperaturi
joase, mai ales în prima parte a vegetaţiei, şi rezistenţei la secetă.
Cantitatea de căldură necesară parcurgerii perioadei de vegetaţie a florii soarelui, răsărit-
maturitate este în medie de 1707°C, cu limitele 1624°C chiar şi de 1736°C. Luând în considerare
pragul biologic de 7°C temperatura la care de fapt se seamănă floarea soarelui, suma
temperaturilor utile (grade zilnice utile pentru creştere) se situează pentru diferiţi hibrizi, pe
perioada semănat-maturitate între 1400-1700°C.
Recolte bune la floarea soarelui se obţin în acele regiuni unde temperatura medie zilnică
în faza de formare şi umplere a seminţelor ajunge la 18-22°C. Aceste date arată că floarea
soarelui este plantă pretenţioasă la căldură.
Analizând cerinţele florii soarelui faţă de căldură pe faze de vegetaţie, desprindem
capacitatea acestei plante de a suporta oscilaţii mari de temperatură.
Astfel, temperatura minimă de germinaţie este de 4°C. Plantele tinere (1-2 perechi de
frunze) suportă îngheţul până la -6°C şi chiar -8°C, dacă acesta nu este de lungă durată.
Temperaturile sub 0°C, de durată mai lungă, pot duce la distrugerea plantei. Temperaturile
scăzute devin cu atât mai dăunătoare, cu cât plantele sunt mai avansate în vegetaţie. În perioada
înfloritului, floarea soarelui pretinde temperaturi moderate, 20-22°C. Sunt foarte dăunătoare
temperaturile mai mari de 30°C, care duc la pierderea vitalităţii polenului şi la creşterea
procentului de seminţe seci.
Temperaturile ridicate sunt mult mai dăunătoare când se asociază cu vânturi uscate şi cu
umiditate relativă a aerului redusă. De asemenea, temperaturile ridicate determină reducerea
conţinutului de acid linoleic a uleiului.

18
 2.2. Cerinţele faţă de umiditate
Floarea-soarelui este una din plantele cu un consum ridicat de apă. În diferite condiţii de
mediu, coeficientul de transpiraţie variază între 290-705 l/kg.s.u. O singură plantă, pe întreaga
perioadă de vegetaţie consumă în medie 70-80 l apă. Cu toate acestea, floarea soarelui este una
din plantele rezistente la secetă, datorită sistemului ei radicular foarte puternic dezvoltat şi
faptului că plantele suportă dezhidratarea temporară a ţesuturilor (ofilirea frunzelor) provocată
de secetă. La rezistenţa la secetă, mai contribuie perozitatea plantei şi sistemul medular care
înmagazinează apa.
În condiţii normale de cultură, consumul de apă se situează la circa 425 părţi pentru o
parte de substanţă uscată. O cultură bine dezvoltată de floarea soarelui produce 7-8 t/ha
substanţă uscată totală, pentru care sunt necesari 300-400 mm apă.
Cerinţele plantelor de floarea soarelui faţă de umiditate variază cu fazele de vegetaţie. De
la răsărit până la formarea inflorescenţei (primele 30 de zile), floarea soarelui consumă numai
20-25% din cantitatea de apă totală necesară în timpul vegetaţiei. Consumul cel mai mare de apă
se înregistrează în perioada de formare a capitulului - umplerea seminţelor.
Se desprinde importanţa pe care o prezintă umiditatea ridicată a solului încă de la
începutul primei părţi a perioadei de vegetaţie. În cazul în care umiditatea solului este scăzută,
până la deschiderea inflorescenţei, producţia de seminţe se reduce simţitor, chiar dacă în
continuare umiditatea solului creşte. Umiditatea solului influenţează nu numai producţia de
seminţe ci şi procentul de ulei.
Pentru o producţie ridicată de floarea soarelui, prezintă importanţă atât rezerva de apă a
solului la data însămânţării, cât şi precipitaţiile din timpul perioadei de vegetaţie.
Precipitaţiile din timpul perioadei de vegetaţie contribuie cu atât mai mult la creşterea
producţiei, cu cât ele cad mai în preajma deschiderii inflorescenţelor, în timpul fecundării şi
umplerii seminţellor.

2.3. Cerinţele faţă de lumină

Floarea soarelui trebuie considerată o plantă cu cerinţe ridicate faţă de lumină. Planta
manifestă sensibilitate vădită la intensitatea luminii în perioada de la iniţierea primordiilor
inflorescenţelor până la formarea tetradelor polenului precum şi după formarea inflorescenţei.
Conţinutul de ulei din miez este sensibil influenţat de intensitatea şi calitatea luminii. Fenomenul
de heliotropism foarte accentuat la floarea soarelui, constituie un element esenţial care atestă
cerinţele mari ale acestei specii faţă de lumină şi intensitatea luminii. Floarea soarelui este
considerată o plantă neutră.
Nivelul de iluminare saturat pentru floarea soarelui este foarte ridicat (150.000 lucşi).

19
 2.4. Cerinţele faţă de sol
Din punct de vedere textural, sunt potrivite pentru floarea-soarelui solurile mijlocii,
lutoase, luto-nisipoase, profunde, fără hardpan, cu ridicată capacitate de reţinere a apei. Solurile
pentru cultura florii soarelui trebuie să fie bogate în substanţe nutritive. Dintre solurile aflate pe
teritoriul ţării noastre se pretează a fi cel mai bine cultivate cu floarea-soarelui, cernoziomurile,
solurile brune şi brun-roşcate, precum şi solurile aluviale. Totuşi, prin folosirea îngrăşămintelor
şi prin irigare, floarea-soarelui asigură o producţie ridicată pe nisipurile ameliorate din stânga
Siretului.
Plantele se dezvoltă normal la un pH cuprins în limitele 6,4-7,2. Este specie moderat
tolerantă la salinitate.
Tipul de sol influenţează atât producţia, cât şi conţinutul de ulei din seminţe.

2.5 Zonarea florii-soarelui în România

În România, floarea-soarelui se întâlneşte în diferite zone, pe suprafeţe întinse, cu condiţii
de vegetaţie cu grad mare de favorabilitate. Trebuie reţinut că potenţialul de producţie al
cultivărilor este frecvent diminuat din cauza umidităţii, care nu se asigură la cerinţele plantei
decât în condiţii de irigare şi din cauza însuşirilor fizice şi chimice ale unor soluri pe care
floarea-soarelui s-a extins în ultimii ani.
În ţara noastră s-au stabilit 6 zone de cultură pentru floarea-soarelui, în cadrul fiecărei
zone delimitându-se agroecosistemele în care se pot cultiva cu succes diferiţi hibrizi.(după
Axinte M., 2004)
Zona I
Se extinde pe terenurile irigate din Câmpia Română şi Dobrogea şi pe terenurile irigate
sau neirigate din Câmpia de Vest. În această zonă sunt asigurate în optim cerinţele florii-soarelui
faţă de temperatură (1600-1950°C). Cerinţele faţă de umiditate sunt acoperite numai în condiţii
de irigare. În Câmpia vestică, plantele beneficiază de un regim de precipitaţii mai favorabil şi pe
suprafeţe mari de aportul apei freatice. Solurile predominante în această zonă sunt
cernoziomurile profunde, cu textură lutoasă şi cu fertilitate ridicată.În Câmpia de Vest, trebuie
semnalate mari suprafeţe de lăcovişte. În Sud-Estul Câmpiei Române este extinsă lupoaia
(Orobanche cumana). Sunt condiţii care determină atacuri moderate ale putregaiului alb
(Sclerotinia sclerotiorum) şi pătării brune (Phomopsis helianthi).
În agroecosistemele din sud (Câmpia Română şi Dobrogea) s-ar putea cultiva cu floarea
soarelui 150-180 mii hectare, iar în agroecosistemul din Câmpia de Vest 60-70 mii hectare.
Hibrizi: Festiv, Florom 328, Select, Super, Fundulea 206, Decor, Favorit.

20
 Zona a II-a
Se extinde în Lunca şi Delta Dunării. În această zonă, condiţiile de vegetaţie pentru
floarea-soarelui sunt favorabile datorită fertilităţii solurilor aluviale, aportului apei freatice şi a
microclimatului specific. Secetele din unii ani, aduc totuşi importante depresiuni în recoltă.
Trebuie reţinute condiţiile de vegetaţie cu totul deosebite de pe aluviunile foste submerse. În
acest agroecosistem se pot cultiva cu floarea-soarelui 44-53 mii hectare.
Hibrizi: Felix, Select, Florom 328, Festiv.
Zona a III-a
Cuprinde terenurile neirigate din Câmpia Română şi Podişul Dobrogei. Este situată în
partea de nord a câmpiei irigate, în cea mai mare parte pe sol brun-roşcat şi cernoziom (în
Dobrogea), cu frecvente perioade de secetă. În perioada aprilie august se acumulează peste
1700°C. Deşi această zonă este apreciată cu condiţii mijlocii de favorabilitate, hibrizii actuali
asigură în această zonă producţii de peste 3 t/ha; zona este moderat favorabilă atacului de boli. În
cele două agroecosisteme se pot cultiva cu floarea-soarelui 74-83 mii hectare.
Hibrizi: Festiv, Florom 328, Select, Fundulea 206, Super.
Zona a IV-a
Se extinde în Câmpia Găvanu-Burdea (cu asociaţii de vertisoluri), Câmpia Leu-Rotunda
şi Câmpia Pleviţa (cu cernoziomuri levigate şi soluri brun roşcate) şi este foarte favorabilă din
punct de vedere termic (peste 1700°C), cu precipitaţii anuale de peste 450 mm. Se pot cultiva cu
floarea soarelui 14-17 mii hectare.
Hibrizi: Fundulea 206, Florom 328, Super, Select.
Zona a V-a Cuprinde Câmpia Jijiei, Podişul Bârladului şi Câmpia Transilvaniei. Se
acumulează în zonă în jur de 1500°C şi plouă anual 450-550 mm în Moldova şi 600 mm în
Transilvania. Zona se situează la limita inferioară de favorabilitate pentru floarea-soarelui.
Favorabilitatea este redusă în primul rând de gradul de eroziune al solului, îndeosebi în
Moldova, la care se adaogă şi deficitul de apă în perioada de vegetaţie, iar în Câmpia
Transilvaniei de excesul temporar de apă şi temperaturile mai scăzute. În Moldova se manifestă
atac puternic de putregai alb şi putregai cenuşiu. Se pot cultiva cu floarea soarelui 50-60 mii
hectare în Moldova şi maxim 10.000 hectare în Câmpia Transilvaniei.
Hibrizi: Florom 328, Super, Decor, Favorit, Select, Fundulea 206.
Zona a VI-a
Care se extinde în Podişul Moldovei, Piemonturile Vestice şi Piemontul Getic Sudic, este
calificată cu nota de bonitare de numai 31-40 puncte, din cauza temperaturilor mai scăzute şi din
cauza compoziţiei fizice şi chimice a solurilor. Fenomenele negative mai evidente ţin de sol şi

21
anume: aciditate ridicată, eroziune, exces de apă, compactare şi aprovizionare redusă cu humus
şi elemente nutritive.
Hibrizi: Felix, Select, Festiv, Florom 328.
Ţinând seama de condiţiile de vegetaţie ale zonelor prezentate mai sus, în România se pot
cultiva cu floarea soarelui 422-516 mii hectare.

(după Axinte M., 2004)

Figura 2.1. – Aria răspândirii florii-soarelui pe teritoriul României

CAPITOLUL III
CADRUL NATURAL LA S.C. AGROCOMPLEX S.A.
LUNCA PAŞCANI

22
 3.1. Prezentarea unităţii - administrativă şi economică, structura culturilor
Locuitorii municipiului Paşcani s-au ocupat din cele mai vechi timpuri cu agricultura şi
creşterea animalelor. Unii dintre ei se ocupau şi cu prelucrarea lemnului din pădurile aflate în
lunca Siretului sau pe dealurile înconjurătoare.
Caracterul rural al localităţii s-a menţinut până la începutul sec. al XX-lea, chiar dacă
între timp aceasta a fost declarată târg (1825-1835) sau au fost construite căile ferate şi Atelierele
C.F.R. (1869). Primele lucrări de urbanizare datează de la începutul secolului nostru; localitatea
fiind declarată oraş în 1923, faţa acestuia se schimbă dupa al doilea război mondial, datorită
apariţiei de noi întreprinderi industriale şi creşterii populaţiei de aproape patru ori faţă de cea din
preajma războiului.
Dezvoltarea economică a oraşului se datorează în cea mai mare parte poziţiei geografice,
la întâlnirea mai multor căi de comunicaţii, şi mai puţin resurselor locale.
Agricultura, ramură de tradiţie, rămâne o ocupaţie importantă a locuitorilor, chiar şi după
transformarea localităţii în centru urban.
În 2005, 1,5% din forţa de muncă activă era salariată în agricultură, dar numărul celor
care lucrau în acest domeniu era mult mai mare. În momentul de faţă suprafaţa agricolă este de
5.274 ha.
În anul 2010, din suprafaţa totală a teritoriului administrativ de 6.028 ha, 754 ha
reprezentând intravilanul. Suprafaţa fondului funciar este următoarea:
 arabil-4041 ha
 fâneţe şi păşuni-1196 ha
 vii şi livezi-47 ha
 teren neagricol-1563 ha
Agricultura zonei Paşcani are tradiţii în cultura cerealelor, sfeclei de zahăr, cartofului şi
legumelor. În anul 2010 structura culturilor agricole a fost următoarea: grâu- 1124ha; orz-150ha;
orzoaică-50 ha; ovăz-47 ha; porumb-1361 ha; floarea-soarelui-90 ha; sfeclă de zahăr-345 ha;
fasole-10 ha; mazăre-50 ha; cartofi-167 ha; legume-106 ha.
Patrimoniul forestier se întinde în cea mai mare parte în jurul Paşcanilor; doar câteva
pâlcuri de luncă (zăvoaie) din Valea Siretului se află în arealul propriu-zis al oraşului.
În momentul de faţă pădurea Paşcanilor are o suprafaţă de 14.000 ha; având ca specie
dominantă fagul, alături de care mai cresc carpenul, stejarul, coniferele, iar în lunci plopul.

23
 (după A.P.I.A., Pașcani 2010, Panainte, 2011)
Figura 3.1. Situaţia cultivării terenurilor agricole la Paşcani, în anul 2010

3.2. Repere geografice şi relieful unităţii

Municipiul Paşcani, este situat în partea de Nord-Est a României, pe valea Siretului, la
marginea vestică a judeţului Iaşi. Comunele Mirosloveşti şi Stolniceni- Prăjescu mărginesc
oraşul la Sud, Ruginoasa şi Todireşti la Est, Vânători şi Lespezi la Nord, în timp ce la Vest
acesta este mărginit de comuna Valea Seacă.
În partea de jos a oraşului, în lunca Siretului sunt localităţile suburbane Lunca Paşcani şi
Blăgeşti, iar în partea din deal, pe versant localităţile suburbane Gâşteşti, Boşteni şi Sodomeni.
Suprafaţa municipiului Paşcani este de 75,49 km2.
Numele de Paşcani provine se pare de la un anume Oană Paşcă, stăpân al acestor locuri în
sec. al XV-lea.
Oraşul Paşcani este aşezat în sudul Podişului Sucevei, care ocupă partea de Nord-Vest a
Podişului Moldovei. Aici intră în contact cu mai multe unităţi cu trăsături şi resurse
complementare : Podişul Fălticenilor, Culoarul Siretului, Dealul Mare Hârlău şi şeaua
Ruginoasa. Relieful actual se datorează acţiunii apelor curgătoare şi celorlalţi agenţi care au
modelat depozitele cuaternare, alcătuite din argile, marne cu alternanţe de nisipuri, gresii, calcare
oolitice, prundişuri şi luturi loessoidice, prin eroziune şi acumulare. De menţionat prezenţa

24
înălţimilor, de o parte şi de alta a Siretului: Dealul Peter, Dealul Gura Bâdiliţei, Dealul Osoi şi
şeaua Ruginoasa din stânga Siretului şi Dealul Iorcani, Dealul Runcu sau Gâşteşti, Dealul
Parcului-pe dreapta Siretului.
Datorită poziţiei geografice, oraşul Paşcani are un climat continental destul de pronunţat,
integrându-se în ţinutul climatic al dealurilor înalte. în afară de poziţia geografică şi relief, clima
văii Siretului din sectorul Paşcani ţine şi de alţi factori, mai importanţi fiind radiaţia solară şi
circulaţia generală a maselor de aer anticiclonice atlantice-şi direcţia văii Siretului (N-S), care
canalizează curenţii de aer. Cantitatea de radiaţie solară, la nivelul solului este destul de ridicată,
având influenţă deosebită asupra temperaturii aerului, valoarea medie fiind de 8,3 °C.
Circulaţia generală a maselor de aer are impact asupra succesiunilor stărilor de vreme şi
asupra tipului de climat. Deasupra întregii Moldove predomină masele de aer temperat-
continental care vin dinspre Est şi care aduc uscăciune, apoi masele de aer polar aducând răcirea
bruscă a vremii, iar cele atlantice şi mediteraneene aducând precipitaţii.
Cantitatea medie de precipitaţii variază între 600-700 mm anual. într-un an cad
precipitaţii cam 100-110 zile, în cea mai mare parte sub formă de ploaie.
Vânturile dominante suflă dinspre N- NV, NV, NE înregistrând o frecvenţă de 28,7% şi o
viteză medie de 3,1 m/s.
Alte fenomene meteorologice, afectând agricultura, sunt: grindina-vara, iar toamna
burniţă de lungă durată, ceaţă, brumele timpurii şi târzii, şi fenomenele de îngheţ, între 11 -20
octombrie cel mai timpuriu şi între 10-25 aprilie cel mai târziu.
Datorită particularităţilor fizico-geografice, caracterul general al climatului în zona
Paşcani prezintă diferenţieri care permit cel puţin două concluzii:
 microclimatul de vale, localizat pe terasele inferioare ale râului Siret, caracterizat
prin salturi mari de temperatură de la vară la iarnă, dar şi diurne. De menţionat
frecvente inversiuni termice, ceţuri, brume, umezeală relativ accentuată.
 microclimatul de terasă şi versanţi însoriţi, implică temperaturi medii anuale în jur
de 8,5 °C, insolaţie mai accentuată vara şi umezeală relativ mai redusă decât în
Lunca Siretului.
Apele de suprafaţă sunt reprezentate de râul Siret, de afluenţii săi, de lacurile, iazurile şi
heleşteele amenajate de om. Siretul, la o altitudine de 209 m faţă de nivelul mării, se distinge
printr-o vale, cu direcţia N-S, cu un grad înalt de meandrare şi o pantă medie de 0,5 m la km.
Scurgerea medie anuală a Siretului la Lespezi este de 27,2 m/s. Pe partea dreaptă, Siretul
primeşte ca afluenţi pâraiele : Iermolia, Arini, Gâşteşti, Sodomeni, iar pe stânga pâraiele Gura
Bâdiliţei şi Hărmăneasa.

25
 Vegetaţia este caracteristică zonelor de podiş. Pădurea ocupă suprafeţe restrânse în Estul
şi Vestul municipiului, pe dealurile din apropiere, la Moţca, Mirosloveşti, Valea-Seacă,
Hărmăneşti. Domină fagul, carpenul, gorunul, teiul, mesteacănul.
Arbuştii au o dezvoltare restrânsă, fiind reprezentaţi prin alun, vornicel, corn, soc.
Pajiştile sunt dominate de păiuşcă, pieptănăriţă, ovăz, trifoi. în locurile mlăştinoase creşte
papura, rogozul, nufărul galben, lintiţa, săgeata apei.
Fauna este caracteristică pădurilor de fag din apropiere. întâlnim astfel căprioara,
mistreţul, vulpea, iepurele, la care se adaugă dihorul, popândăul, şoareci, etc. Dintre păsări:
vrabia, sturzul, mierla, porumbelul sălbatic, graurul, uliul. Bălţile din Lunca Siretului găzduiesc
raţa sălbatică, gâscă sălbatică, bâtlanul, pescăruşul albastru şi numeroşi batracieni.
În apă vieţuiesc crapul, cleanul, linul, şalăul, carasul, roşioara.
Factorii pedoclimatici au favorizat formarea solurilor argiloiluviale podzolite (Vest), iar
pe şesul Siretului, soluri aluviale şi lăcovişti. Acestea din urmă apar în jurul izvoarelor şi
meandrelor din albia majoră a Siretului. în stânga acestuia sunt soluri argiloiluviale cenuşii şi
cernoziomuri levigate slab şi moderat, care oferă condiţii bune pentru culturile de grâu, porumb,
sfeclă de zahăr, cartofi şi altele.
Vârsta reliefului. Pe formele de relief mai tinere (terase) se întâlnesc cernoziomuri slab
până la foarte puternic levigate în timp ce în partea de Vest, unde terenul a ieşit de multă vreme
de sub apă se întâlnesc soluri podzolice argilo-iluviale care reprezintă stadiile cele mai înaintate
de evoluţie ale solurilor.
În luncă solurile sunt abia la începutul evoluţiei lor. Cele 46 unităţi de sol identificate:
 cernoziomul levigat ocupă suprafaţa de 1921,9 ha (29,95 %). Se întâlneşte pe
terase şi unii versanţi diferit înclinaţi.
 solul cenuşiu de pădure ocupă suprafaţa de 1510,2 ha (23,62 %). Se întâlneşte atât
în partea de Vest a Siretului, cât şi în partea de Est pe terasele mai înalte şi pe unii
versanţi
 solul podzolic argilo-iluvial ocupă suprafaţa de 167,6 ha (2,61 %). Se întâlneşte
în partea de Vest a teritoriului pe formele de relief cele mai înalte.
 lăcoviştile de luncă ocupă suprafaţa de 167,6 ha (2,61 % din total).
 solurile coluviale, aluvio-coluviale şi aluviale ocupă suprafaţa de 2518,4 ha
(32,58 %). Aceste soluri se află în diferite stadii de evoluţie.
 solurile de pe terenurile degradate. Solurile foarte puternic erodate ocupă
suprafaţa de 9,6 ha (0,14 %).
 complexele de soluri cu eroziuni diferite ocupă suprafaţa de 229,4 ha (3,57 %).

26
  eroziunea de adâncime (ravene şi ogaşe). Ravenele ocupă suprafaţa de 54,2 ha
(0,84 %). Sunt răspândite pe versantul stâng al văii Siretului.

3.3. Condiţii de sol

Pe teritoriul Paşcani s-a determinat următoarele tipuri de soluri: cernoziomuri levigate,
soluri cenuşii de pădure şi soluri podzolice argilo-iluviale alături de care s-a mai determinat
lăcovişti de luncă, soluri aluviale şi soluri cu profilul modificat prin eroziune şi alunecări.
Principalele criterii care au stat la baza delimitării unităţilor taxonomice şi cartografice de
soluri au fost următoarele:
Relieful este unul din principalii factori care a contribuit la formarea solurilor şi păstrarea
lor, influienţând în mare măsura asupra repartiţiei spaţiale a precipitaţiilor, a temperaturii,
vegetaţiei, a rocilor de solificare, a eroziunii.
Datorită fragmentării şi diversităţii formelor de relief care se întâlnesc (platouri înguste,
versanţi cu diferite înclinări afectaţi de procese de pantă, terase şi lunci) atât microclima cât şi
solurile sunt diferite.
Solurile de pe versanţi au o evoluţie mai înceată decât cele de pe platouri şi terase din
cauza drenajului extern mai puternic şi cel intern mai redus. Datorită înclinării versanţilor, gradul
de eroziune este mai mare aici decât pe platouri şi terase unde solurile au profil normal. Se
disting următoarele tipuri de drenaj exern:
 solurile cu drenaj slab, unde apa din precipitaţii se adună în formele depresionare
formând bălţi cu caracter temporar.
 soluri cu drenaj foarte lent sunt întâlnite pe şesurile Şiretului, aici apa din
precipitaţii şi revărsări bălteşte mai multe zile.
 soluri cu drenaj lent se întâlnesc pe grinduri şi la baza versanţilor, pe roci de
solidificare cu textură luto-argiloasă de unde apa din precipitaţii este îndepărtată
după o întârziere apreciabilă.
 soluri cu drenaj moderat sunt situate pe podul traseelor fluviatile şi pe platourile
slab înclinate de unde apa se scurge într-un timp relativ scurt.
 soluri cu drenaj rapid şi foarte rapid sunt situate pe pante cu înclinare de până la
21 % de pe care apa din precipitaţii este repede îndepărtată prin scurgere
superficială.
 soluri cu drenaj împiedicat până la foarte rapid. Ocupă zonele de alunecări unde
eroziunea cât şi drenajul sunt foarte diferite. Aici alături de solurile foarte puternic
erodate întâlnim forme depresionare cu soluri coluviale şi mlaştini.

27
 Vegetaţia, acţionând combinat cu ceilalţi factori a influienţat în timp prin microclimatul
pe care 1-a creat precum şi prin directa ei prezenţă.
Vegetaţia sub toate formele ei micşorează considerabil efectul eroziunii, regularizează
scurgerea superficială, micşorează acţiunea insolaţiei şi a vânturilor, favorizează formarea
structurii solurilor şi stabilizează procesele de pantă.
Clima influienţează prin temperatura medie anuală, prin variaţiile de temperatură şi prin
cantitatea de precipitaţii ce cade.
Rocile de solidificare sunt reprezentate prin depozite sarmaţiene şi quaternare, cu un
conţinut ridicat de CaCO3, de natura depozitelor loessoide, marnelor, prundişurilor, nisipurilor şi
aluviunilor.
Podzolirea. Se întâlneşte în partea de Vest a teritoriului pe formele de relief cele mai
înalte cu precipitaţii ce depăşesc 600 mm unde procesul eluvial este mai intens decât cel
bioacumulativ.

3.4. Condiţiile de climă

Pentru caracterizarea climatica a teritoriului s-a folosit datele climatice de la staţiunile
Roman şi Paşcani, precum şi unele date extrase şi prelucrate din atlasul climatologic.
a. Temperatura aerului
Temperatura medie anuală este de 8,5 °C. Această temperatură este favorabilă
principalelor plante ce se cultivă aici ca: floarea-soarelui, grâul de toamnă, porumbul, sfecla de
zahăr, cartoful.
Temperatura medie a lunii celei mai reci (ianuarie) este de - 4,9 °C, iar a lunii celei mai
calde (iulie) este de 19,9 °C.
Temperatura medie a lunilor de vară este de 19 °C (temperatură suficientă pentru
culturile amintite mai sus).
Urmărind variaţia decadală se observă că temperatura scade sub 0 °C din prima decadă a
lunii decembrie apoi continuă să scadă până în a doua decadă a lunii ianuarie când ajunge la o
medie de -5,1 °C, iar din a doua decadă a lunii februarie începe să crească trecând din nou de 0
°C în prima decadă a lunii martie. Creşterea continuă mai repede în lunile de primăvară grăbind
perioada de vegetaţie a tuturor plantelor şi ajunge la maxim în ultima decadă a lunii iulie (20,3
°C) când începe din nou să scadă însă mai lent decât creşterea de primăvară încât toamna este
suficientă căldură pentru ca toate plantele cultivate aici să ajungă la maturitate.
Pornirea vegetaţiei la floarea-soarelui începe din ultima decadă a lunii aprilie.
Temperaturile minime absolute a căror valoare scade sub 0 °C se înregistrează din a doua decadă

28
a lunii septembrie (-5,3°C) cel mai timpuriu şi se pot prelungi până în ultima decadă a lunii mai
cel mai târziu.
Temperatura minimă absolută scade sub 0°C în lunile mai şi septembrie în mod cu totul
excepţional. Temperaturile minime absolute (-30°C se înregistrează în lunile ianuarie şi
februarie şi în lunile de vară se înregistrează temperaturi destul de coborâte).
În timpul vegetaţiei a plantelor cultivate temperaturile joase pot provocate pagube
importante şi chiar pierderea întregii recolte. În cazul florii-soarelui temperaturile sub + 6 °C
care pot avea loc în timpul nopţii, îi prelungesc perioada de vegetaţie.
Temperaturile maxime absolute > 30°C se produc din lunile aprilie până în octombrie.
Aceste temperaturi pot produce arsuri pe frunze, ramuri şi fructe la pomi. La peste 30°C îşi
încetează activitatea cartoful şi trifoiul. La peste 35°C îşi încetează activitatea lucerna, macul,
inul şi floarea+soarelui. Toate aceste daune se produc mai ales când temperaturile ridicate sunt
de durată şi în sol plantele nu găsesc umezeala necesară unei transpiraţii puternice.
Pentru culturile agricole interesează şi următoarele elemente: începutul, sfârşitul şi durata
medie în zile a intervalului cu medii zilnice > 5°C, 10°C şi 15°C care sunt redate mai jos
împreună cu suma temperaturilor din intervalele respective.
Regimul îngheţului prezintă interes practic în principal pentru agricultură. Numărul
zilelor fară îngheţ este de 167. Numărul zilelor de îngheţ este 127,8, iar a zilelor de iarnă de
73,3.
Brumele cele mai timpurii apar pe valea Şiretului din a doua decadă a lunii septembrie şi
se prelungesc uneori până în ultima decadă a lunii mai.
Suma gradelor de temperatură pentru perioada 1 martie- 31 octombrie este de 265,9 cu o
medie pe interval de 13,34°C, iar pentru 1 mai-30 octombrie este de 2930,7 cu o medie pe
interval de 15,93 °C.
b. Precipitaţiile.
Precipitaţiile influenţează direct şi hotărâtor producţia agricolă şi procesele de formare şi
evoluţie a solurilor. Suma medie a precipitaţiilor este de 529 mm.
Regimul pluviometric arată ploi mai puţine în anotimpul rece cu un minim în februarie.
în luna aprilie începe creşterea cantităţii de precipitaţii ajungând la un maxim în luna iulie după
care începe să scadă până iarna.
Numărul zilelor cu cantităţi de precipitaţii ce depăşesc lmm este de 78,2. Pentru culturile
de câmp sunt folositoare precipitaţiile care au mai mult de lmm.
Culturile de câmp folosesc numai ~ 80 % din precipitaţii (în cazul terenurilor plane fară
posibilităţi de scurgere).

29
 În perioada de vegetaţie cad 420,6 mm. Această cantitate de precipitaţii este favorabilă
mărului, cartofului, porumbului, florii-soarelui precum şi altor culturi în cazul când şi
temperatura este favorabilă.
Cantităţi mari de precipitaţii, căzute în intervale scurte de timp provoacă vara inundaţii şi
eroziunea solului, iar iarna înzăpeziri.
Grinda cade foarte rar şi în perioada caldă a anului. Ea reprezintă pericol pentru culturile
agricole.
Secetele apar obişnuit la sfârşitul lunii iulie şi începutul lunii august şi se prelungesc
până în septembrie. Perioade de secetă apar şi în lunile mai-iunie (în anii cu secete timpurii
culturile pot fi compromise).
Prima ninsoare se produce în medie la sfârşitul lunii noiembrie, iar ultima în medie la
sfârşitul lunii martie. Media zilelor cu ninsoare este de 24,6.
Durata medie a zilelor posibile cu ninsori este de 111. Numărul mediu al zilelor cu strat
de zăpadă este de 65,7. Grosimea medie a stratului de zăpadă atinge 36,9 cm.
Faţă de evapotranspiraţia potenţială care este de 636 mm se înregistrează un deficit de
apă în sol de 125 mm în lunile iulie, august şi septembrie. Acest deficit se înregistrează în
perioadele de secetă. În lunile martie, aprilie, octombrie şi noiembrie se înregistrează un
excedent de +20 mm.
c.Vânturile
După datele staţiunii Paşcani rezultă că 16 % din timp este calm. Restul timpului bat
vânturi mai frecvente din N, S, N-E şi N-V. Perioade mai scurte bat vânturile din S-E şi S-V.
Vânturile din această zonă se orientează în lungul văii Siretului. Prezenţa în această zonă
a culoarului larg al văii Siretului face ca vânturile de aici să sufere modificări mari atât în
direcţie cât şi în intensitate.
Vânturile arată direcţiile dominante de deplasare a maselor de aer. Astfel, vânturile de la
N, ce bat iarna, aduc mase de aer polar cu ger şi zăpadă. în iernile fără zăpadă vânturile de N
sunt dăunătoare culturilor de grâu de toamnă şi plantaţiilor de pomi tinere.
Vânturile ce bat dinspre N- V şi V aduc mase de aer atlantic, principala cauză a ploilor
din mai-iunie.
Vânturile dinspre S sunt legate, de asemenea, de deplasarea spre N a maselor de aer din
zona Mediteranei şi Eurassei. Aceste vânturi aduc moderarea temperaturilor în timpul iernii,
primăverii timpurii cu încălziri bruşte sau călduri uscate în timpul verii.
Încălzirile prea de timpuriu primăvara pot avea efecte negative asupra pomilor deoarece
grăbesc procesul de intrare în vegetaţie, iar eventualele îngheţuri târzii distug florile şi lăstarii.

30
 Vânturile cu intensitate mai mare, atunci când sunt însoţite de ploi, dăunează culturilor de
grâu când acestea sunt ajunse la maturitate şi plantaţiilor de pomi.
d. Nebulozitatea variază între 5,9 în luna mai şi 4,6 în luna august. Numărul mediu al
zilelor cu cer senin este de 89,9 (variază între 4,2 în luna decembrie şi 12,3 în luna august).
Numărul mediu al zilelor cu cer acoperit este de 152,6 (variază între 19,2 în decembrie şi 6,8 în
august).
e. Raionare microclimatică
• Microclimatul văii Siretului unde precipitaţiile sunt mai puţine ca în zonele vecine,
vânturile sunt mai frecvente şi au o viteză mai mare la aceasta contribuind larga deschidere a
văii, ca şi orientarea ei.
Înălţimea absolută mai mică pe care o are lunca şi cantitatea sporită de umezeală care
provine din evaporarea apei de aici fac ca temperatura aerului să aibă tot timpul anului valori mai
mici decât în zonele vecine, iar inversiunile termice produc ceţuri şi brume (timpurii toamna şi
târzii primăvara). Umezeala relativă a aerului este mai ridicată ca în zonele vecine.
• Microclimatul versanţilor cu expoziţie estică (versantul drept al văii Siretului) fac parte
din categoria versanţilor puţin însoriţi. În tot timpul anului temperatura este cea mai scăzută.
Aceasta ca urmare a insolaţiei mai reduse, a expunerii spre vânturi mai reci şi a persistenţei
zăpezii la topirile de primăvară.
• Microclimatul versanţilor cu expoziţie vestică (versantul stâng al văii Siretului) fac
parte din categoria versanţilor însoriţi unde zăpada se topeşte mai devreme datorită insolaţiei mai
puternice şi evapotranspiraţia este mai intensă.
• Microclimatul de platou unde vânturile au o intensitate mai mare, iar brumele şi
îngheţurile se produc mai târziu

3.5. Flora cultivată şi flora spontană

Flora lemnoasă e reprezentată printr-o suprafaţă de 311 ha din extremitatea S-E a
masivului păduros: Carpinus betulus în amestec cu Fagus silvatica în zonele mai înalte din
interior, iar spre margine întâlnim Quercus petraea, Tilia tomentosa şi Tilia cordata.
La marginea pădurii întâlnim un etaj de subarborete format din Crataegus monogyna,
Evonymus europea, Cornus sanguinea şi Corylus avellana.
Pădurea de pe teritoriul Paşcani e un şleau de deal cu Quercus petra, Carpinus betulus,
Fagus silvatica.

31
 Pajiştile din zona de pădure
În componenţa lor întâlnim ca asociaţie de bază Agrostis tenuis cu diverse specii
mezofile. Mai cresc o serie de graminee valoroase ca: Festuca pratensis, Phleum pratense, Poa
pratensis, Dactilys glomerata.
Foarte important pentru aceste pajişti este frecvenţa a numeroase specii de leguminoase,
precum şi procentul ridicat de paticipare a acestora în masa ierboasă dintre care răspândirea cea
mai mare o are Trifolium pratense, Trifolium campestre şi Lotus corniculatus. Pajiştile cu
Agrostis tenuis sunt folosite ca păşune.
În această pajişte, datorită păşunatului intens, se remarcă numărul mare de buruieni
adaptate condiţiilor de uscăciune, însă lipsite de valoare economică printre care mai frecvent
sunt: Carduus nutans, Eringium campestre. Euphorbia sp.
Pajiştile de luncă sunt răspândite în lunca Şiretului şi sunt constituite de asociaţii de:
• Agropyrum repens, pe locurile mai ridicate şi drenate
• Lolium perene, la contactul cu versanţii
• Alopecurus pratensis, pe terenurile joase şi umede
• Agrostis alba, pe locurile mai joase şi umede
• Poa pratensis, pe locurile târlite.
Pajişti umede cu rogozuri şi diverse specii higrofile
Dintre speciile mai importante sunt diverse specii de Carex, Juncus şi Scirpus precum şi
unele graminee ca: Agrostis canina, Phragmites communis, Calamangrostis pseudophragmites.
Măsuri de îmbunătăţire a pajiştilor
Pajiştile din luncă cu covorul încheiat se vor întreţine şi îmbunătăţi prin măsuri de
suprafaţă ca:
• Eliminarea excesului de apă
• Grăpări
• Combaterea buruienilor toxice
• Distrugerea muşuroaielor
Pe pajiştile din zone de pădure se vor executa numai lucrări de întreţinere, iar păşunatul
se va face în mod raţional.
Flora cultivată
Principalele plante de cultură care se cultivă pe teritoriul Paşcani sunt: grâul de
toamnă, porumbul, floarea-soarelui, sfecla de zahăr, lucerna, ovăzul, legumele, pomii
fructiferi.
În anii cu condiţii climatice normale se obţin următoarele producţii medii:

32
 • Grâu de toamnă....................................................2180 kg/ha;
• Porumb boabe......................................................3200 kg/ha;
• Floarea–soarelui……..………………………….1800 kg/ha;
• Sfeclă de zahăr……………………………….....38700 kg/ha;
• Cartof..................................................................11200 kg/ha;
• Lucernă fân..........................................................4400 kg/ha;
• Fructe...................................................................11 kg/pom;
• Ovăz.....................................................................1730 kg/ha;
• Mazăre..................................................................1440 kg/ha;
• Legume……………………………………….....20100 kg/ha.
Buruienile frecvente în culturi
În culturile de floarea-soarelui se regăsesc: Cirsium arvense, Rubus caesius, Hibiscus
trionum, Orobanche veticulatata.

33
 CAPITOLUL IV
TEHNOLOGIA SPECIFICĂ LOTURILOR PENTRU PRODUCEREA DE
SĂMÂNŢĂ COMERCIALĂ LA HIBRIZII DE FLOAREA-SOARELUI ÎN
CADRUL S.C. „AGROCOMPLEX" S.A. LUNCA, PAŞCANI

4.1. Amplasarea loturilor cu formele parentale (şi suprafeţe)

Floarea-soarelui este una dintre speciile fitotehnice pretenţioase la rotaţie, datorită
sensibilităţii la boli şi dăunători şi consumului mare de apă şi elemnte nutritive.
Floarea-soarelui se va cultiva obligatoriu în asolamente de lungă durată (4 - 8 ani), în
care vor predomina cerealele păioase (grâul) şi porumbul, dându-se cu prioritate soluri fertile,
lutoase sau luto-nisipoase, profunde, cu capacitate ridicată de înmagazinare a apei, bogate în
humus şi elemente nutritive, cu un pH = 6,3 - 8,0.
Nu trebuie să revină pe acelaşi teren mai devreme de 6 ani (în cazul hibrizilor toleranţi la
mană şi lupoaie, intervalul de revenire pe acelaşi teren se poate reduce la 4-5 ani), iar
monocultura este exclusă din cauza atacului de boli (mană–Plasmopara helianthi, putregaiul
alb–Sclerotinia sclerotiorum, pătarea brună–Phomopsis/Diaporthe helianthi), a plantelor
parazitare (lupoaie–Orobanche cumana) şi dăunătorilor (gărgăriţa/răţişoara porumbului–
Tanymecus dilaticolis, viermilor sârmă–Agriotes sp.etc.).
Creşterea ponderii florii-soarelui în structura culturilor (adică reducerea numărului de ani
în care floarea-soarelui revine pe acelaşi teren) face să crească frecvenţa atacului de mană şi a
altor boli şi să scadă producţia de seminţe (după Pintilie C., şi Sin Gh., 1974, citaţi de Solovăstru
Cernea, 2008). După Bălteanu Gh., 2001, citat de Tabără V., 2005, în cadrul asolamentului,
ponderea florii-soarelui nu trebuie să depăşească 18 %.
Loturiie de hibridare se amplasează pe terenuri mediu-fertile, profunde, cu capacitate
ridicată de înmagazinare a apei. Loturile de hibridare nu se amplasează pe terenuri în pantă,
erodate sau pe terenuri joase, cu exces de umiditate, sarăturate, precum şi pe cele erbicidate în
anul anterior cu triazine. Se evită amplasarea în apropiere de vatra satelor sau pe terenurile
excesiv de fertile. Suprafaţa unui lot de hibridare sa nu depăşească 50 hectare. Aceasta mărime a
loturilor de hibridare corespunde cerinţelor specifice hibrizilor în această etapă, pentru
executarea la timp a lucrărilor speciale (purificat biologic înainte şi în timpul înfloritului,
polenizat suplimentar, eliminat plante bolnave etc).
Loturile de hibridare la floarea-soarelui din cadrul S.C. AGROCOMPLEX LUNCA SA.
Paşcani au fost amplasate pe sole plane, fertile, fară exces de umiditate, fară infestare cu

34
dăunători specifici şi cu posibilităţi de irigare. Locaţia şi suprafeţele efective ale acestor loturi de
hibridare a fost următoarea (tabelul 4.1):
Tabelul 4.1
Locaţia şi suprafeţele loturilor de hibridare la floarea-soarelui,
la S.C. AGROCOMPLEX LUNCA S.A. Paşcani, 2010
Provenienţa Locaţia Suprafaţa Obs.
hibrizilor (ha) '
Pioneer Hatie 50 -
Monsanto Frasin 15 -
SCA Deal Siret 5 -
TOTAL - 70 -
(după Panainte, 2011)

4.2. Rotatia în cadrul asolamentului

Premergătoarele favorabile pentru floarea-soarelui sunt culturile cu recoltare timpurie
(cerealele păioase de toamnă sau porumbul, cu condiţia să se facă tratamente contra răţişoarei;
rezultate bune se obţin şi după mazăre.
Sensibilitatea ridicată a florii-soarelui la diferite boli care sunt greu de combătut pe cale
chimică, manifestată prin pierderi mari de recoltă, cere luarea unor măsuri drastice pentru
reducerea frecvenţei şi intensităţii atacului. Prevenirea eficientă s bolilor se face prin evitarea
cultivării florii-soarelui pe acelaşi loc un număr cât mai mare de ani, interval de timp în care se
produce o epuizare a formelor de rezistenţă a patogenului în sol ( după Hera Cr. şi col., 1989).
Se va evita amplasarea florii-soarelui lângă culturi de grâu, in, mazăre, soia etc., la care
se aplică erbicidele pe bază de 2,4 D, MCPA, Bromoxinil, Bentozan sau alte erbicide la care
floarea-soarelui este sensibilă (particule fine de erbicide purtate de vânt în timpul tratării acestor
culturi odată ajunse pe frunzele de floarea-soarelui reduc considerabil producţia, chiar
compromiţând-o total).
Sunt contraindicate ca premergătoare pentru floarea-soarelui următoarele:
 culturile cu boli comune: soia, fasolea, rapiţa, care sunt atacate ca şi floarea-soarelui de
putregaiul alb (Sclerotina scleotiorum);
 culturile de lucernă, sorg şi iarbă de Sudan, plante cu înrădăcinare adâncă şi care
 consumă - mai ales în regiunile secetoase - mari cantităţi de apă din straturile mai adânci
ale solului;
 cânepa şi tutunul, din cauza atacului de lupoaie;
 porumbul – dacă în combaterea buruienilor din cultura acestuia s-au folosit erbicide pe
bază de atrazin;
35
  sfecla pentru zahăr, deoarece aceasta are un consum mare de apă, elemente nutritive şi
are dăunători comuni cu floarea-soarelui (gărgăriţa);
 cartoful şi inul, în cazul atacurilor puternice de putregai cenuşiu;
 culturile mixte (porumb + fasole sau porumb + floarea-soarelui), din cauza bolilor
comune;
 în monoculturile în care producţia este grav afectată de atacul bolilor (mană, putregai alb,
pătarea brună a tulpinilor etc.).
Floarea-soarelui este o foarte bună premergătoare pentru culturile de primăvară (cereale
păioase, porumb etc.), în general pentru toate culturile neafectate de boli comune, inclusiv pentru
grâu, cu condiţia recoltării până la 15 septembrie, tocării şi încorporării adânci a resturilor
vegetale şi aplicării unor doze ceva mai mari de îngrăşăminte cu azot.
În cadrul firmei S.C. AGROCOMPLEX S.A. Lunca, loturile semincere cu floarea
soarelui au urmat după porumb (Hatie, cu hibrid Pioneer), respectiv după grâu de toamnă
(Frasin, cu hibrizi Monsanto).

4.3. Fertilizarea
Floarea-soarelui este o mare consumatoare de elemente nutritive, producţii ridicate sub
aspect cantitativ şi calitativ obţinându-se în principal printr-o fertilizare corespunzătoare cu azot,
fosfor şi potasiu, iar acolo unde situaţia o impune şi prin folosirea microelementelor cu
magneziu, zinc şi bor (după Ştefan M., 2009)k, pentru 1000 kg seminţe, la care se adaugă
producţia secundară aferentă de rădăcini, tulpini şi inflorescenţe, floarea-soarelui extrage din sol
60 - 70 kg N, 25 kg P2O5 şi 120 - 150 kg K2O.
După Vrânceanu Al.V., – (1974, 2000), pentru o producţie de 1000 kg seminţe plus
producţia secundară aferentă, floarea-soarelui extrage din sol 40 - 60 kg azot, 15 - 23 kg P 2O5 şi
75 - 120 kg K2O), la acestea adăugându-se 17,6 kg calciu, 11 kg magneziu, 4,7 kg sulf, 1,7 kg
sodiu, 261 g fier, 55 - 155 g mangan, 42 - 99 g zinc, 15 - 19 g cupru, 65 - 135 g bor, 4- 29 g
molibden şi 287 g aluminiu (Hera Cr. şi colab., 1989).
Floarea-soarelui este aşadar foarte pretenţioasă la aprovizionarea solului cu potasiu,
pretenţioasă la azot şi mijlociu de pretenţioasă la fosfor. În tabelul 4.2 (după Vrânceanu Al.V.,
2000, Solovăstru Cernea, 2008) se prezintă consumul de elemente nutritive de către floarea-
soarelui, pentru o producţie de 3500 kg/ha, exportul cu sămânţa şi partea restituită solului.

Tabelul 4.2
Dozele de azot (kg/ha s.a.) la floarea-soarelui în funcţie de indicele de azot
(I :N) şi producţia estimată (Re)
36
 Recolta Indicele de azot
estimată 1,5 2,0 2,5 3,0 3,5 4,0 4,5
(Kg/ha)
2500 94 85 50 77 79 72 71
3000 107 98 93 89 87 85 84
3500 117 111 103 100 97 95 94
(du pă
Mogârzan Aglaia, 2004)

La floarea-soarelui se pot folosi toate formele de îngrăşăminte chimice simple sau

complexe cu azot. Epoca de aplicare a îngrăşămintelor cu azot la floarea-soarelui suscită păreri
diferite. Unii cercetători recomandă aplicarea fracţionată a dozei de azot, jumătate din doză la
pregătirea patului germinativ, cealaltă jumătate la prima sau a doua praşilă mecanică.
Azotul este deosebit de important în nutriţia florii-soarelui, deoarece atât deficitul cât şi
excesul, mai ales în fazele timpurii de creştere au repercusiuni negative asupra proceselor de
creştere şi dezvoltare şi implicit asupra producţiei de seminţe şi a conţinutului de ulei.
Insuficienţa azotului încetineşte sau opreşte creşterea plantelor, internodiile tulpinii se
alungesc dar rămân subţiri, cu frunze puţine şi cu suprafaţă de asimilaţie redusă, cele de la bază
se usucă şi cad prematur, calatidiile rămân mici, conţinutul în ulei al seminţelor este redus.
Excesul de azot determină manifestări diferite, în funcţie de faza de vegetaţie, când se
înregistrează. În primele 4 - 5 săptămâni de vegetaţie, excesul de azot duce la îngălbenirea şi
piticirea plantelor (plantele acumulează azot în cantităţi mari, ce nu poate fi transformat în
totalitate în azot organic, rămânând sub formă minerală, care este toxic). După această perioadă,
excesul de azot determină o creştere luxuriantă a tulpinilor şi frunzelor în detrimentul producţiei
de seminţe, prelungirea perioadei de vegetaţie a plantelor, mărirea sensibilităţii plantelor la
secetă, boli şi cădere, scăderea procentului de ulei din seminţe.
Dozele de îngrăşăminte cu azot pentru floarea-soarelui se stabilesc în funcţie de indicele
de azot (I : N) şi recolta estimată tabelul 4.2 (după Solovăstru Cernea, 2008).
Fosforul joacă un rol important în dezvoltarea plantelor, fiind componentul principal al
acizilor nucleici, fosfolipidelor, fosfoproteinelor şi a multor enzime implicate în sinteza şi
vehicularea glucidelor şi în metabolismul lipidelor. În raport optim cu azotul echilibrează
creşterea vegetativă şi generativă, stimulând fructificarea şi producţia de seminţe, influenţează
favorabil procentul de ulei în seminţe şi sporeşte rezistenţa plantei la boli şi secetă.

Floarea soarelui are cerinţe mari în ce priveşte fosforul, reacţionând pozitiv la fertilizarea
cu fosfor pe toate solurile din ţara noastă.

37
 Solul pe care se amplasează culturile de floarea-soarelui trebuie să conţină minimum 50
ppm, în funcţie de aprovizionarea solului cu acest element şi de producţia estimată stabilindu-se
dozele de îngrăşăminte cu fosfor, tabelul 4.3 (Cr.Hera şi colab.,1980, citat de Solovăstru
Cernea, 2008, citat de Axinte M., 2004).
Tabelul 4.3
Dozele de fosfor la floarea-soarelui în funcţie de conţinutul
solului în fosfor mobil (ppm) şi producţia estimată
Recolta Fosfor mobil (ppm) (d
estimată 15 20 25 3,0 35 40 45 50
up ă
(Kg/ha)
2000 89 67 57 46 37 29 20 -
3000 124 114 103 93 84 76 67 60
3500 146 135 124 114 105 97 89 81
Axinte M., 2004)
Potasiul
Floarea - soarelui absoarbe mult potasiu, pe care îl restituie în proporţie de 90% prin
resturile vegetale rămase după recoltare .
Potasiul are influenţe pozitive prin utilizarea mai bună a apei de către floarea-soarelui.
sporirea rezistenţei la frângere, la atacul diferitelor boli. La insuficienţa potasiului, plantele de
floarea-soarelui rămân mai mici şi capătă aspect de tufă (cu internoduri scurte şi frunze dese).
Suprafaţa foliară se reduce drastic la carenţa de potasiu.
Pe solurile cu mai puţin de 15 mg K2O/100 g sol (soluri brune, soluri podzolite şi
podzolice) trebuie folosite 60- 80 kg potasiu/ha. în cultură irigată, potasiul trebuie folosit în toate
condiţiile.
Ca îngrăşăminte cu potasiu, produse industrial, se recomandă sarea potasică, administrată
toamna (sub arătură), îngrăşăminte complexe de tip NPK (înainte sau concomitant cu
semănatul).
Gunoiul de grajd aduce sporuri de protecţie mai mari (700- 800 kg/ha) pe soluri
carbonate şi pe cele podzolite. Se realizează o mai bună valorificare a gunoiului de grajd pe
ansamblul rotaţiilor, dacă acesta se administrează la planta premergătoare (porumb, sfeclă, cartof
în condiţii de irigare) (Bârnaure V., 1991). Floarea-soarelui valorifică superior afectul remanent
al gunoiului de grajd.
Plantele de floarea-soarelui prezintă, uneori, semne de suferinţă specifice dezechilibrului
de nutriţie cu microelemente, mai frecventă carenţa de molibden (în primăverile răcoroase, pe
solurile acide) şi cea de bor (în anii cu primăveri secetoase), carenţe care se combat prin
încorporarea, o dată cu lucrările solului, a 0,55- 1,1 kg/ha molibdat de amoniu sau 0,75- 1,5
kg/ha molibdat de sodium.

38
 La S.C. AGROCOMPLEX LUNCA S.A. Paşcani, fertilizarea s-a realizat în primăvară,
concomitent cu pregătirea patului germinativ, cu un îngrăşământ complex in raportul 15:15:15,
în doză de 350 Kg substanţă brută/ha.

4. 4 Lucrările solului
Lucrările solului încep imediat după eliberarea terenului de plantele premergătoare, la
floarea-soarelui acestea fiind, în succesiune dezmiriştirea (discuirea prealabilă, dacă situaţia o
impune), arătura, pregătirea patului germinativ.
Arătura se efectuează imediat după recoltarea plantei premergătoare (dacă s-a făcut
dezmiriştirea, la cca. 2 - 3 săptămâni după aceasta), vara sau toamna, cât mai devreme posibil,
pentru a favoriza procesele de acumulare a azotului în sol. Arătura este definită de momentul
când se execută şi de adâncimea pe care se mobilizează solul.
Floarea-soarelui nu se seamănă în arătură de primăvară, deoarece pierderile de recoltă
scad cu 300 - 500 kg/ha, iar consumul de combustibil necesar lucrării solului este cu 11,2 litri /ha
mai ridicat în cazul arăturii de primăvară (Sin Gh. şi colab. 1986, citaţi de Ştefan V., 2008).
Adâncimea arăturii pentru floarea-soarelui se execută în funcţie de tipul de sol (20 - 25 cm pe
solurile normale, 25 - 30 cm pe solurile compacte, pe solurile uşoare sau pe cele cu strat arabil
subţire efectuându-se pe adâncimea stratului de sol).
Pregătirea patului germinativ se efectuează primăvara, imediat înainte de semănat, prin
lucrări care au ca deziderat realizarea unui sol fără buruieni, nivelat şi aşezat, mărunţit până la
adâncimea de aşezare a seminţelor şi care să conserve apa în stratul superficial de sol.
Ultima lucrare de pregătire a patului germinativ se va face perpendicular sau oblic pe
direcţia de semănat, pentru a evita în felul acesta îmburuienarea terenului înaintea răsăririi
culturii şi totodată pentru a încorpora în sol erbicidele specifice.
În cadrul fermei S.C. AGROCOMPLEX S.A. Lunca, Paşcani arătul tarlalelor s-a efectuat
încă din toamna la adâncimea de 25-28 cm si apoi s-a lucrat cu combinatorul.
Conservarea apei în sol constituie un obiectiv esenţial care trebuie avut în vedere la
pregătirea patului germinativ. Pentru aceasta, solul trebuie lucrat superficial, printr- un număr cât
mai redus de lucrări; se va evita afânarea excesivă, întoarcerea şi răscolirea energică a solului,
prin care se favorizează pierderea apei prin evaporare într-o perioadă în care este accelerată de
temperaturile în creştere şi vânturile care bat cu intensitate (Hera Cr. şi colab., 1989).
La ferma S.C. AGROCOMPLEX LUNCA S.A Paşcani pregătirea unui pat germinativ
corespunzător s-a realizat printr-o lucrare cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi
reglabili la desprimăvărare şi printr-o trecere cu combinatorul, la adâncimea de 10 cm,
perpendicular pe direcţia de semănat, în preziua semănatului.

39
 4.5. Semănatul
Sămânţa de floarea-soarelui destinată semănatului trebuie să fie din anul precedent, să fie
certificată F1 (în cazul hibrizilor), să aparţină unor categorii biologice superioare (în cazul
soiurilor) şi să îndeplinească condiţiile de calitate prevăzute de standardele STAS în vigoare
(seminţe mari, cu MMB 50 - 80 g, puritatea minimă 98 %, germinație minimă 85 %), să fie
uniformă, sănătoasă, să nu conţină seminţe seci sau sparte, scleroţi de Sclerotinia, seminţe de
lupoaie şi de alte buruieni, iar umiditatea să nu depăşească 10 -11 %.
Tratarea seminţei de floarea-soarelui înainte de semănat, contra bolilor şi dăunătorilor
este obligatoriu. Se recomandă să se efectueze tratamente contra manei Plasmopara helianthi) cu
metalaxil (Apron 35 SD, 4 kg/t de sămânţă) sau Axadixil (Wakil PTS, 2 kg/t de sămânţă), la
hibrizii nerezistenţi (Fundulea 206, Felix).
Calendaristic, semănatul se face, de regulă, între 25 martie (zone cu primăvara mai
timpurie) şi 15 aprilie. Durata optimă de semănat în fiecare an este de 5- 6 zile. Întârzierea
semănatului în a doua jumătate a lunii aprilie sau începutul lunii mai determină scăderi
importante de producţie.
Semănatul loturilor de hibridare la S.C. AGROCOMPLEX S.A. LUNCA, Paşcani s-a
realizat pe 10 aprilie 2010.
Desimea de semănat influenţează puternic producţia şi se diferenţiază în funcţie de
hibridul cultivat, tipul de cultură (irigat sau neirigat), rezerva de apă la începutul vegetaţiei,
rezerva de elemente nutritive din sol etc. În general pentru ţara noastră, pe terenuri neirigate se
asigură la recoltare, desimea de 40 - 50 000 plante /ha (40 - 50 000 plante recoltabile /ha pentru
hibrizii cu talia mare de 1,70 m şi 45 - 50 000 plante recoltabile /ha la hibrizii cu talia mai mică
de 1,70 m).
În loturile de hibridare de la S.C. AGROCOMPLEX LUNCA S.A. Paşcani, s-a respectat
o densitate minimă a liniei consangvinizate mamă de 40-50mii plante/ha, iar densitatea plantelor
de pe rândurile tată a fost mai mare cu 10% faţă de forma mamă.
Cantitatea de sămânţă necesară pentru semănat la hectar, corespunzătoare desimii
optime şi în funcţie de valoarea culturală a seminţei (puritate şi germinaţie) şi respectiv greutatea
a 1000 de boabe (MMB), oscilează între 3,5 - 5 kg/ha. Distanţa de semănat între rânduri, în
condiţii de cultură neirigată sau irigată prin aspersiune şi corespunzătoare dotării tehnice a
sistemei de maşini pentru întreţinere şi recoltare este generalizată la 70 cm. În cazul irigării prin
brazde, distanţa de semănat între rânduri este de 80 cm. Distanţa de semănat între rânduri de 45 -
105 cm la aceeaşi desime nu influenţează nivelul producţiei (Gh.Sin, 1981, citat de V.Tabără,
2004).

40
 Adâncimea de semănat se diferenţiază în funcţie de umiditatea din sol, textura solului şi
calitatea patului germinativ, momentul semănatului faţă de epoca optimă, caliatatea materialului
biologic utilizat, limitele de variaţie fiind între 4 - 8 cm.
La S.C. AGROCOMPLEX LUNCA S.A. Paşcani, s-a realizat semănatul interplanting, cu
un raport între formele materne şi cele parentale de 2:1. Distanţele între rândurile formei mamă
au fost de 70 cm, după fiecare 2 rânduri distanţa fiind de 80 cm. Pe interervalul respectiv, s-a
semănat câte un rând cu forma tată. Semănatul s-a realizat la o adâncime de 5 cm în sol agregatul
folosit fiind SPC-8. Viteza de deplasare a tractorului în momentul realizării semănatului a fost de
4km/oră.

4. 6. Lucrările de întretinere
Tabelul 4.4
Erbicide folosite pentru combaterea buruienilor din cultura florii-soarelui
Buruieni Substanţa Produsul Doză produs Recomandări de
prezente activă comercial comercial administrare
Administrate
primăvara, înainte
de semănat, cu
Buruieni Butilat Diizocab 80 EC 6,0-10,0 l/ha încorporare
monocotiledonate şi ETPC+antidon Eradicane 72 EC 5,0-8,0 l/ha imediată şi profundă
unele dicotiledonate în sol, prin lucrări cu
anuale Trifluralin Triflurom 48 EC 1,75-2,5 l/ha grapa cu discuri;
Pendimetalin Stomp 330 EC 6-8 l/ha solul trebuie să fie
reavăn, bine mărunţit
Prometrin Gesagard 50 WP 1-2,5 l/ha şi fară resturi vegetale
Buruieni
dicotiledonate şi Preemergent sau
unele Linuron Afalon 1-2,5 kg/ha postemergent
monocotiledonate
anuale
Dimetenamid Frontier 720 EC 1,5-2 l/ha Preemergent
Buruieni
Acetolaclor+ Guardin CE 1,75-2,5 l/ha Preemergent sau
monocotiledonate şi
antidon înainte de semănat
unele dicotiledonate
Cicloxidim Focus Ultra 3-4 l/ha
Haloxifop- Gallat Super 1,0 l/ha În perioada de
Buruieni Rmetil vegetaţie, când
monocotiledonate Propaquizafop Agil 100 EC 0,8-1 l/ha plantele de costrei
anuale şi perene, au 10-30 cm
inclusiv Sorghum Fenoxapropetil Furore Super 75 2,5 l/ha înălţime; 10-15 zile
halepense din EW după administrare
rizomi nu se prăşeşte

41
 Combaterea buruienilor, a bolilor şi dăunătorilor precum şi irigarea şi polenizarea
constituie principalele lucrări de îngrijire în cultura de floarea-soarelui.
Alegerea erbicidelor şi a asociaţiilor de erbicide depinde de buruienile prezente în parcela
în care se cultivă floarea - soarelui. Principalele variante de combatere a buruienilor din culturile
de floarea - soarelui cu ajutorul erbicidelor sunt prezentate în tabelul 4.4.
Combaterea buruienilor în loturile de hibridare la floarea-soarelui din cadrul S.C.
AGROCOMPLEX LUNCA S.A. Paşcani, s-a realizat astfel:
aplicarea preemergentă a erbicidul Dual Gold 1,5, în doză de 6 l/ha;
aplicarea postemergentă a erbicidului Fusilade;
aplicarea erbicidului Tiramet (9E) 2,5 kg;
efectuarea a două praşile mecanice şi o praşilă manuală.
Combaterea bolilor şi dăunătorilor este o altă lucrare de îngrijire, care contribuie la
obţinerea unor producţii ridicate la floarea-soarelui şi căreia trebuie să i se acorde o atenţie
deosebită. Combaterea integrată a bolilor şi dăunătorilor trebuie privită ca şi combaterea
buruienilor tot sub aspect complex, prin cultivarea hibrizilor toleranţi, tratarea seminţelor înainte
de semănat, pentru prevenirea atacului de mană şi putregai, respectiv rotaţiei culturii.
Combaterea bolilor şi dăunătorilor în loturile de hibridare la floarea-soarelui m cadrul
S.C. AGROCOMPLEX S.A. LUNCA, Paşcani s-a realizat îndeosebi prin respectarea măsurilor
agrofitotehnice corespunzătoare, respectiv rotaţie corespunzătoare, alegerea unor sole
neinfestate, s-a aplicat erbicidul Carbendazim 1,5 l/ha şi s-a reailizat un tratament foliar cu
Crompax – 0,5-2 l/ha.

4.7. Lucrări speciale

Purificarea biologică şi controlul culturilor
Începând cu momentul diferenţierii plantelor netipice şi până la iniţierea înfloritului este
obligatorie eliminarea tuturor plantelor netipice. Eliminarea acestora se face prin tăierea cu sapa
de la colet atât la rândurile mamă cât şi la rândurila tată. Eliminarea plantelor fertile de pe
rândurile mama este o alta lucrare obligatorie care se efectuează în perioada de la începutul
înfloritului şi până la terminarea acestuia.
Plantele bolnave, în special cele atacate de putregaiul alb, la colet, tulpină sau capitul,
sunt eliminate la apariţia primelor simptome.
Neexecutarea corectă şi la timp a purificărilor biologice duce la respingerea loturilor de
hibridare. Se controlează în permanenţă culturile învecinate, în zona spaţiului de izolare, în
scopul eliminării-plantelor de floarea-soarelui din samulastra.

42
 Capitulele cu polen se rup şi se pun pe sol cu faţa în jos. La ferma noastră controlul şi
eliminarea capitulelor fertile s-a făcut zilnic imediat dupa desfacerea florilor marginale şi s-a
încheiat odată cu terminarea înfloritului întregului lot.
Polenizarea suplimentară a florii-soarelui prin amplasarea de familii de albine (2 - 3
stupi/ha) înainte de înflorire aduce importante sporuri de producţie de cca 400 - 600 kg/ha, prin
reducerea numărului de seminţe seci din inflorescenţă, realizându-se de asemenea şi cca 30 - 50
kg/ha miere de albine de foarte bună calitate (culoare galbenă, miros specific şi gust dulce
delicat, cu acţiune hipolipermiantă (scade nivelul lipidelor sanguine), antiarteriosclerotică.

(după Panainte, 2010)

Figura 4.1 Polenizarea suplimentară efectuată la ferma S.C. AGROCOMPLEX S.A. Lunca, Paşcani

Irigarea
Deşi este o plantă rezistentă la secetă, floarea-soarelui reacționează la irigare prin
importante sporuri de producţie, irigarea influenţând pozitiv atât cantitatea cât şi calitatea
recoltei. Consumul cel mai mare de apă (faza critică) se înregistrează la floarea-soarelui în
perioada de la apariţia inflorescenţei până la formarea seminţelor, când se poate ridica la 5 mm/zi
şi chiar mai mult. Calendaristic, floarea-soarelui se găseşte în faza critică pentru apă pe tot
parcursul lunii iulie şi prima decadă din august.
În loturile de hibridare din ferma noastra s-a realizat o singura udare în jurul datei de
10 August 2010, cu norma de 500 m3/ha.
Eliminarea rândurilor tată
Această lucrare, executată imediat după terminarea înfloritului, prin tăierea plantelor de
la bază cu sapa, prezintă următoarele avantaje: plantele liniei mamă, dispunând de un spaţiu mai

43
mare de nutriţie şi lumină în perioada următoare, produc seminţe mai mari şi mai pline, fapt ce
duce la sporirea producţiei şi la creşterea energiei şi facultăţii germinative.

4. 8. Recoltare, producţii obţinute

Recoltarea mecanizată se face cu combina direct din lan la maturitatea tehnologică a
seminţelor, atunci când 70 - 85 % din calatidii au culoare brună, umiditatea seminţelor este de 12
- 14 % şi se încheie, când umiditatea acestora ajunge la 10 - 11 %.
Viteza optimă de lucru la care se înregistrează pierderi minime prin scuturare, este de 3 - 5 km/h.
La combina cu care se recoltează floarea-soarelui se vor efectua reglaje şi adaptări specifice
pentru a se evita pierderile seminţelor:
montarea echipamentului de recoltat floarea-soarelui (2,1 RIFS-O sau RIFS - 6M,
recoltându-se şi plantele căzute);
reglarea corespunzătoare a echipamentului şi a cabinei în funcţie de starea lanului
(înălţimea de tăiere va fi de 50 - 100 cm în lanurile cu plante necăzute şi 25 - 50 cm
în lanurile cu plante căzute, turaţia bătătorului va fi de 400 - 600 ture/minut, distanţa
dintre bătător şi contrabătător va fi de 25 - 30 mm la intrare şi 15 - 20 mm la ieşire);
sitele de la curăţirea I vor avea orificiile de 12 - 16 mm, iar cele de la curăţirea II a de
14 - 20 mm în partea superioară şi 2 - 3 mm în partea inferioară;
se vor monta sitele pentru floarea-soarelui şi scutul de protecţie sub ventilatorul
principal;
curentul de aer al ventilatorului va fi atent reglat şi dirijat spre faţa combinei astfel
încât să fie eliminate seminţele seci şi resturile de flori, dar fără a fi antrenate în
pleavă şi seminţe pline.
Înainte de începerea treieratului direct din lan, la ferma S.C. AGROCOMPLEX S.A.
LUNCA, Paşcani s-a făcut un control riguros al plantelor mamă pentru eliminarea capituielor şi
tulpinilor bolnave. Inspectorii au verificat dacă într-adevăr rândurile tată au fost recoltate în
prealabil. Umiditatea seminţelor în momentul recoltării a fost de 13%.
Recoltarea s-a realizat cu o combina Class la care s-au efectuat reglajele amintite mai sus.
Producţia obţinută a fost în medie de 2000 de kg/ha.
S-a demonstrat că la societatea S.C. AGROCOMPLEX S.A. LUNCA, Paşcani lotul
semincer a fost corespunzător atât din punct de vedere al purităţii biologice cât şi al stării
fitosanitare pentru categoria biologică Certificată (HS).

44
 4. 9. Condiţionare, ambalare, etichetare, depozitare
Condiţionarea seminţelor (precurăţirea şi curăţirea fină) are ca scop realizarea purităţii
fizice (tehnice), înlăturându-se din masa de seminţe toate impurităţile (seminţele altor plante de
cultură, seminţele de buruieni). Caracteristicile care stau la baza curăţirii seminţelor sunt
dimensiunea, forma, elasticitatea, rezistenţa mecanică, proprietăţile aerodinamice şi aspectul
componentelor masei de boabe.
Precurăţirea (curăţirea brută, preliminară) se realizează imediat după recoltare, măorându-
se impurităţile care se separă uşor. În acest scop se folosesc vânturătoarele, trioare, separatoare,
aspiratoare, care lucrează pe principiul diferenţei de dimensiune şi a proprietăţilor aerodinamice a
componentelor masei de boabe, folosindu-se sitele şi curentul de aer.
Curăţirea fină (de bază, selectarea) se face înaintea depozitării, sau în timpul păstrării
seminţelor, înlăturându-se prin aceasta şi impurităţile mai greu de separat. Se folosesc maşini care
întrunesc mai multe principii de curăţire a seminţelor (dimensiuni, formă, proprietăţi
aerodinamice) care sunt selectoarele, trioarele.
Sortarea se face concomitent cu curăţirea fină, sau separat, având ca scop realizarea unor
loturi de seminţe uniforme ca mărime, fapt ce permite realizarea unei însămânţări de precizie şi o
răsărire uniformă cu plante viguroase. În acest scop se folosesc diferite seturi de site şi
gravitatorul care sortează seminţele după densitatea lor.
Masa seminţelor are o influenţă hotărâtoare asupra valorii germinative: seminţele mici
prezentând o germinaţie scăzută, un număr mai mare de germeni anormali o sensibilitate ridicată
la boli, se dezvoltă plante firave cu o slabă capacitate de producţie.
În ultimul timp s-au realizat progrese însemnate cu privire la posibilităţile curăţirii şi
sortării seminţelor, astfel că, la majoritatea speciilor puritatea fizică este de peste 97% iar masa a
1000 de boabe este mare şi uniformă.
Depozitarea seminţelor şi materialului de plantare trebuie realizată în conformitate cu
prevederile STAS 1140-1979 şi cu ale organismelor internaţionale ca ISTA, OCDE.
Seminţele destinate însămânţărilor se depozitează ambalate sau în vrac. Spaţiile pentru
depozitarea seminţelor trebuie să fie acoperite, curate, uscate, aerisite şi să permită
individualizarea loturilor de seminţe. Înaintea depozitării seminţelor, spaţiile de depozitare se
repară, se dezinfectează, se deratizează.
La depozitarea seminţelor se are în vedere următoarele:
 Se depozitează separat pe specii, soiuri/hibrizi, categorii biologice;
 Se marchează cu etichete mari locurile depozitării fiecărei seminţe;
 Se urmăreşte starea de păstrare a seminţelor.

45
 Ambalajele pentru seminţe pot fi confecţionate din materiale textile, plastice, hârtie sau
metal, cu condiţia să fie rezistente la manipulările de pe timpul circulaţiei.
Marcarea ambalajelor cu seminţe se face cu două jumătăţi identice de etichetă care se
distribuie: una în interiorul ambalajului şi una în exteriorul ambalajului. Pe fiecare etichetă se
scrie: denumirea unităţii producătoare, specia, soiul, categoria biologică, anul recoltei, numărul
lotului, masa netă sau brută, tratat sau netratat.
Seminţele elită şi hibrizii simpli, formele parientale prezintă etichete albe, în timp ce
sămânţa comercială pentru hibrizii F1 şi înmulţirea I-a, au etichetele albastre. Restul înmulţirilor,
a II- a, a IlI-a, au etichetele roşii, iar sămânţa identificată prezintă etichetele verzi.
La S.C. AGROCOMPLEX LUNCA S.A. Paşcani, sămânţa hibridă de floarea-soarelui s-a
ambalat în saci textili de 40 Kg, care s-au păstrat aşezaţi pe loturi (greutatea maximă a unui lot =
40 tone) cu înălţime nu prea mare pentru evitarea distrugerii prin presare, cu spaţii pentru acces
în scopul prelevării de probe şi uşurării manipulării, în magazii aerisite şi ferite de umezeală,
dăunători şi rozătoare. S-au livrat 4 tone de sămânţă către firme comerciale iar 136 tone au fost
destinate necesarului propriu al unităţii.

(după Panainte, 2010)

Figura 4.2 Ambalarea seminţelor hibrid de floarea-soarelui la
S.C. AGROCOMPLEX S.A. LUNCA, PAŞCANI

46
 CAPITOLUL V
EFICIENŢA ECONOMICĂ A CULTURII DE FLOAREA
SOARELUI PENTRU SĂMÂNŢĂ

Determinarea efectului economic al culturii florii soarelui pentru sămânţă (loturi de

hibridare) s-a efectuat pe baza fişei tehnologice a culturii din cadrul unităţii S.C.
AGROCOMPLEX LUNCA S.A., Paşcani în anul 2010 (tabelul 5.1).
Pe baza elementelor cunoscute, respectiv:
 cheltuielile directe (RON/ha);
 cheltuielile indirecte (20% din cheltuielile directe, RON /ha);
 producţia medie de sămânţă/ha (kg/ha);
 preţul mediu de vânzare al seminţei hibride comerciale de floarea-soarelui la
nivelul anului 2010 (RON /kg),
S-au calculat (tabelul 5.1), conform relaţiilor din literatura de specialitate economică,
următorii indicatori economici (Chiran A., Gându Elena, 2007) ce reflectă eficienţa culturii:
 Cheltuielile totale:
Cheltuieli totale (RON/ha) = Cheltuieli directe + Cheltuieli indirecte
 Venitul total:
Venit total (RON/ha) = Prod. marfă(kg/ha) x Preţ mediu de vânzare (RON/kg)
 Profitul:
Profit (lei/ha) = Venit total (RON/ha) - Cheltuieli totale (RON/ha)
 Rata profitului:
Rata profit (%) = [Profit total (RON/ha)/Cheltuieli totale (RON/ha)] x 100
 CosturiIe de producţie:
Costurile de producţie (RON/ha) = Cheltuieli totale (RON/ha) /Producţia totală (kg/ha)
Din datele prezentate în tabelul 5.1 rezultă că, la o producţie medie de 2000 kg de
sămânţă hibridă de floarea-soarelui pe unitatea de suprafaţă (ha), cu un cost de producţie de 2,16
RON/kg şi la un preţ de vânzare de 8,0 RON/kg, unitatea poate obţine un profit de 5,84 RON/kg.
respectiv 11688 RON/ha, în cazul vânzării materialului semincer către agenţii economici
interesaţi.
Rezultatele respective sunt valabile în condiţii ideale, deoarece unitatea S.C.
AGROCOMPLEX LUNCA S.A. Paşcani nu a valorificat întreaga cantitate de sămânţă hibridă
de floarea-soarelui prin vânzare către agenţii economici interesaţi ci, ca şi în cazul seminţei
hibride obţinute din loturile de hibridare, o parte a fost reţinută pentru anul următor. în scopul

47
înfiinţării culturilor de producţie ale unităţii, iar o altă parte a fost livrată firmelor care au furnizat
sămânţa formelor parentale ale hibrizilor (valorile cantităţilor pe destinaţii nefiind puse la
dispoziţie de către unitate).
Tabelul 5.1
Indicatorii economici ai eficienţei producerii de sămânţă hibridă la floarea-soarelui în
cadrul, S.C. AGROCOMPLEX LUNCA S.A. Paşcani, 2010
(du
Nr. Crt. Denumire indicator U.M. Valoare
pă A. INDICATORI ECONOMICI CUNOSCUŢI
1 Cheltuieli directe RON/ha 2598,26
2 Cheltuieli indirecte RON/ha 519,65
3 Producţie medie sămânţă kg/ha 2000,00
4 Preţ mediu de vânzare la sămânţă RON/ha 8,00
B. INDICATORI ECONOMICI DETERMINAŢI
1 Cheltuieli totale RON/ha 4312
2 Venit total RON/ha 16000
3 Profit RON/ha 11688
4 Rata profitului % 271
5 Cost de producţie RON /kg 2,16
Panainte, 2011)
Chiar şi ţinându-se cont de acest ultim aspect, se poate aprecia că, după cum este deja
cunoscut, activitatea de producere de sămânţă la floarea-soarelui, ca şi la alte culturi agricole
cultivate, aduce profituri consistente şi evident mai mari faţă de activitatea de producţie pentru
consum.

48
CAPITOLUL VI

49
 CONCLUZII

Ca urmare a faptului că liniile consangvinizate mamă se caracterizează printr-o

capacitate de producţie mult mai mică comparativ cu hibrizii Fi, la care se manifestă efectul
heterozis maxim, apreciem că rezultatele de producţie obţinute în loturile de hibridare sunt
satisfăcătoare.
Activitatea de producere de sămânţă hibridă la floarea soarelui în cadrul S.C.
AGROCOMPLEX LUNCA S.A. Paşcani în anul 2010, a înregistrat o eficienţă economică
ridicată, relevată printr-o rată a profitului satisfăcătoare.
Se poate aprecia că producerea de sămânţă la floarea soarelui este o activitate care
poate fi mult mai rentabilă comparativ cu activitatea de producţie pentru consum, pe de o parte,
şi mult mai rentabilă comparativ cu producerea de sămânţă hibridă la porumb, pe de altă parte
Prin activitatea depusă societatea comercială AGROCOMPLEX S.A este profilată pe
culturi semincere şi pe culturi a căror producţie este destinată consumului.
Producţia obţinută de pe loturile semincere este destinată comercializării prin societăţile
şi persoanele interesate, precum şi folosirea ca necesar propriu pentru suprafeţele destinate
consumului.
Astfel în cadrul societăţii se cultivă: grâu-samânţâ, orz-samânţâ, porumb-consum,
floarea soarelui-samânţa, soia-sămânţâ, fasole-sâmânţa.
Au fost respectate tehnologiile specifice culturilor semincere fiind asigurată rotaţia,
distanţa de izolare şi s-au executat lucrările specifice pentru obţinerea purităţii biologice
conform normelor în vigoare.
Recomandările făcute de inspectorul aprobator privind umiditatea la recoltare,
transportul seminţei din câmp la spaţiile de depozitare, depozitarea corespunzătoare a seminţei în
magazii au fost respectate, deoarece în urma obţinerii buletinelor de analiză indicii de calitate au
fost corespunzători STAS 1087-90.
Obţinerea de hibrizii cu potenţial de producţie şi conţinut de ulei mai mare decât al soiurilor şi
varietăţilor locale reprezintă un obiectiv important pentru ameliorare şi producerea de sămânţă de
floarea-soarelui.

Menţinerea structurii genetice a genotipurilor aflate în cultură se realizează prin selecţia

conservativă.

50
 Calitatea formelor parentale influenţează puritatea biologică şi gradul de hibriditate al seminţei
certificate.
Producerea de seminţe cu valoare biologică, culturală şi stare fitosanitară ridicată se realizează
prin aplicarea riguroasă a întregului complex de măsuri tehnologice specifice procesului de producere a
seminţelor.

BIBLIOGRAFIE

51
1. Adrian I . , Cotea V., 1995 .- Tehnologia culturilor agricole, curs, Iaşi.
2. Axinte M., şi colab., 2004 – Fitotehnie partea a-II-a, “Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi
3. Bârlea V . , Segărceanu O . , 1987 - Contribuţii privind stabilirea efectului erbicidelor
în combaterea buruienilor din culturile de soia şi floarea- soarelui în condiţiile de la
Lovrin, Bucureşti.
4. CEAPOIU, N., 1993 – Coeziunea genetică. Edit. Academiei R.S.R., Bucureşti.
5. Chiran A., Gându Elena, 2007 - Zooeconomia. Ed. Pim, Iaşi.
6. Crăciun T . , Mureşan T. 2005- Metode de ameliorare şi producere a seminţelor, Ed.
Agro-Silvică, Bucureşti.
7. Creţu A. - Ameliorarea plantelor şi producere de sămânţă, curs partea a Il-a, Iaşi 1990.
8. Hera Cr. şi colab., 1989 - Cultura florii soarelui, Editura Ceres, Bucureşti.
9. Munteanu L. S . , Borcean I . , Axinte M . , Roman G. V., 2001 - Fitotehnie, Ed „Ion
Ionescu de la Brad", Iaşi.
10. Mureşan T., Pană N. P., Cseresnyes Z., 1986.- Producerea şi controlul calităţii
seminţelor agricole, Ed. Ceres, Bucureşti,
11. Onisie T . , Jităreanu G., 2000. - Agrotehnică, Ed. „Ion Ionescu de la Brad", Iaşi
12. Sin Gh. şi colab., 2000, - Tehnologii moderne pentru cultura plantelor de câmp.
EdituraCeres, Bucureşti.
13. Stanciu D., Stanciu M., 2007 – Cercetări privind producerea de seminţe la floarea –
soarelui, A.N. I.N.C.D.A. Fundulea, Vol. LXXV, Volum jubiliar
14. Ştefan M., 2009 - Fitotehnica florii soarelui şi rapiţei, Editura Universitaria, Craiova
15. Ştefan Marin şi Constantinescu Emilia 2011 - Fitotehnie III – IV(MANUAL
UNIVERSITAR pentru învăţământul la distanţă)
16. Tabǎrǎ V., 2005 - Fitotehnie,vol.I, Plante tehnico-oleaginoase şi textile, Editura Brumar,
Timişoara
17. Teodor ONISIE şi Marius ZAHARIA 2002 - Agrotehnica – Curs
18. VRÂNCEANU, A.V., 2000 – Floarea-soarelui hibridă. Edit. Ceres, Bucureşti.
19. VRÂNCEANU, A.V., STOENESCU, F., 1972 – Producerea seminţelor hibride de
floareasoarelui pe bază de androsterilitate genică. Probleme agricole: 69-81.
20. VRÂNCEANU, A.V., STOENESCU, F., 1973 – Surse de gene restauratoare a fertilităţii
polenului la floarea-soarelui. An. I.C.C.P.T. Fundulea, XXXIX, C: 39: 253-260.

52