Sunteți pe pagina 1din 18

FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE ŞI ŞTIINŢELE

COMUNICǍRII
ORADEA

MASTER POLITICI PUBLICE COMUNITARE


Etica funcţionarului public

Profesor: Masterand:
Conf. Univ. Dr. Sorin Borza Florina Hîrjău

An I Semestrul II
2008-2009

Corupţia – Principala abatere de la etică

2
Cuprins

I. Introducere................................................................................................................p. 4

II. Principalele fapte de coruptie.................................................................................p. 5

III. Cauzele fenomenului de corupţie. Măsuri necesare pentru prevenirea


şi combaterea acestora.................................................................................................p.13

IV. Concluzie.................................................................................................................p.17
V. Bibliografie...............................................................................................................p.18

3
I. Introducere

Definită ca fiind o stare de abatere de la normalitate, de la datorie, corupţia


înseamnă folosirea abuzivă de către o persoană a funcţiei de intermediar sau de decizie pe
care o îndeplineşte, pentru a acorda celui care corupe sau comunităţii de interese pe care
acesta o reprezintă, un avantaj economic sau administrativ, în schimbul unor sume de
bani, a unor cadouri, a unor deplasări, excursii, concedii, distracţii sau primirii unor
proprietăţi. Tot corupţie reprezintă şi folosirea de către o persoană a funcţiei sau poziţiei
sale publice, pentru a soluţiona sau evita îndeplinirea unor norme, baremuri sau proceduri
legale, la obţinerea în folosul ei a unor avantaje materiale sau a unor funcţii profesionale
sau administrative.
Corupţia reprezintă o ameninţare pentru democraţie, pentru supremaţia dreptului,
echităţii sociale şi a justiţiei, erodează principiile unei administraţii eficiente, subminează
economia de piaţă şi pune în pericol stabilitatea instituţiilor statale.1
Cu o istorie ce datează din antichitate, corupţia reprezintă unul dintre modelele
comportamentale cele mai rele, dar în acelaşi timp, extrem de răspândite în cadrul
funcţionarilor oficiali sau reprezentanţilor aleşi ai comunităţii.

Prin integritate publică inţelegem atât integritatea proceselor - de luare a


deciziilor, de implementare a deciziilor, de gestiune a banilor publici, cât şi integritatea
personalului - aleşi locali, funcţionari publici. Reprezentanţii entităţilor publice au
obligaţia să acorde un tratament imparţial si echitabil tuturor persoanelor care se
adresează acestora, cu respectarea unui termen rezonabil. În sprijinul acestuia vine insăşi
Constituţia României, care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a insituţiilor
publice, fără privilegii şi fără discriminări (art. 16) , precum şi dreptul de petiţionare al
cetăţeanului (art. 51), insituind în sarcina entităţilor publice obligaţia de a răspunde la
acestea în termenele şi condiţiile stabilite prin legi.

1
Programul naţional de prevenire a corupţiei, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1065/2001, publicată în
Monitorul Oficial nr. 728 din 15 noiembrie 2001.

4
O prima componentă a integrităţii publice o reprezintă transparenţa în desfăşurarea
activităţii instituţiilor publice, prin care inţelegem setul de instrumente prin care
administraţia (instituţiile şi autorităţile administraţiei publice locale) dă socoteală
cetăţenilor/contribuabililor cu privire la activitatea desfăşurată în serviciul acestora.
Modalităţile prin care se operaţionalizează transparenţa ţin de:
• asigurarea accesului cetăţenilor la informaţiile de interes public;
• participarea cetăţenilor la elaborarea de acte normative şi la şedinţele publice;
Transparenţa are rolul de a preveni acţiuni care ameninţă integritatea publică (acte
de corupţie) şi de a evalua performanţa administraţiei publice locale (capacitatea
administrativ).2

II. Principalele fapte de coruptie

1. Abuzul in serviciu

Art. 131 din Legea nr. 78/2000 stabileşte că sunt fapte de corupţie: infracţiunea de
abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin ingrădirea unor drepturi,
dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau
nepatrimonial.
a) Abuzul in serviciu contra intereselor persoanei (art. 246 din Codul Penal) este fapta
funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, cu stiinţă, nu
îndeplinşte un act sau îl indeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta produce o vătămare
intereselor legale ale unui persoane;
b) Abuzul în serviciu prin ingrădirea unor drepturi (art. 247 din Codul Penal) este fapta
funcţionarului public care ingrădeşte folosinţa sau exerciţiul drepturilor unui cetăţean, ori
creează pentru acesta situaţii de inferioritate pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau
religie;

2
http://integritate.resurse-pentru-democratie.org/generalitati_coruptie.php

5
c) Abuzul în serviciu contra intereselor publice (art. 248 din Codul Penal) constă în fapta
funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu
îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o
tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte
unităţi din cele la care se referă art.145 sau o pagubă patrimoniului acesteia.

2. Luarea de mită

Este fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau
alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o
respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a intârzia îndeplinirea unui act
privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor
îndatoriri.
Condiţiile ce se cer indeplinite pentru existenţa infracţiunii de luare de mită sunt
diverse:
• pretinderea, primirea, acceptarea, nerespingerea promisiunii trebuie să aibă ca
obiect bani sau alte foloase (folos patrimonial sau un avantaj nepatrimonial);
• banii sau alte foloase să nu fie datoraţi în mod legal funcţionarului sau unităţii
unde acesta işi îndeplineşte îndatoririle de serviciu;
• acţiunea de pretindere, acceptare ori primire sau inacţiunea de nerespingere a
promisiunii să aibă loc înainte sau să fie concomitentă neîndeplinirii ori
intârzierii efectuării unui act, ce intră în sfera atribuţiilor de serviciu ale
funcţionarului mituit (există luare de mită şi în situaţia în care acceptarea are
loc înainte de efectuarea actului, iar primirea efectivă după efectuarea unui
asemenea act);
• actul sa facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului.

6
3. Darea de mită

Constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase unui funcţionar
public, direct sau indirect, în scopul determinării acestuia să îndeplinească, să nu
îndeplinească un act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act
contrar acestor îndatoriri sau de a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de
serviciu.
Condiţiile ce se cer îndeplinite pentru existenţa infracţiunii de dare de mită:
• promisiunea, oferirea sau darea sa aibă ca obiect bani, bunuri sau alte foloase;
banii sau foloasele primite, oferite sau date să fie necuveniţi, să nu fie datoraţi
în mod legal funcţionarului sau unităţii, din care acesta face parte;
• promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase trebuie să aibă loc
inainte ca funcţionarul să îndeplinească sau să nu îndeplinească un act sau, cel
mai târziu, în timpul îndeplinirii acelui act;
• dacă infracţiunea s-a realizat în forma promisiunii sau oferirii, darea efectivă
de bani sau alte foloase, remiterea acestora se poate face şi după ce
funcţionarul a îndeplinit sau nu a îndeplinit atribuţiile de serviciu, a intârziat
îndeplinirea acestora sau a făcut un act contrar îndatoririlor de serviciu;
• actul în vederea căruia se dă mită poate fi unul licit sau ilicit.

4. Primirea de foloase necuvenite

Constă în primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori alte
foloase (aşa numitele "atenţii": cadouri, sacoşe cu diverse produse, plicuri cu bani
strecurate printre foi etc.), după ce a îndeplinit un act, în virtutea funcţiei sale şi la care
era obligat în temeiul acesteia.

7
5. Traficul de influenţă

Constă în primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea de
promisiuni de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de o
persoană, care are influenţa sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar,
pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act, ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

Cerinte ce se cer îndeplinite pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă:


• făptuitorul trebuie să aibă influenţa sau să lase să se creadă că are influenţa (a
avea influenţa înseamnă a fi în relaţie de prietenie, a se bucura în mod real de
încrederea acelui funcţionar, iar a lăsa să se creadă că are influenţă înseamnă a
crea cumpărătorului de influenţă falsa impresie că se bucură de trecere în faţa
acelui funcţionar). Important este ca influenţa faptuitorului să fi constituit
pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacţiei;

6. Infracţiuni asimilate celor de corupţie

Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie


a introdus sancţionarea unor fapte din sfera economică, fapte anterior neincriminate.
Sunt, astfel, pedepsite următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru
sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite:
a) stabilirea, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală, a
bunurilor aparţinând statului în cadrul procedurilor de privatizare;
b) acordarea de credite sau de subvenţii cu incălcarea legii;
c) utilizarea creditelor sau a subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost
acordate;
d) influenţarea operaţiunilor economice ale unui agent economic de către cel ce are
sarcina de a-l supraveghea, de a-l controla sau de a-l lichida;
e) efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia,
atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii

8
financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării
sale;
f) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate
publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii;
g) fapta persoanei, care indeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat
sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi
influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri
sau alte foloase necuvenite;
h) infracţiunea de şantaj, prevăzută la art. 194 din Codul Penal, în care este implicată o
persoană din cele prevăzute la art. 1 din Legea 78/2000 .

Conflictul de interese

Conflictul de interese constă în situaţia în care persoana ce exercită o demnitate


publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea
influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi
altor acte normative. Conflictul de interese poate să apară şi în forma "personală", în
sensul că un funcţionar poate avea competenţa legală de a realiza un anumit act, dar
datorită unei situaţii/circumstanţe personale nu poate fi obiectiv. În această situaţie, el
trebuie să invoce conflictul de interese şi să se abţină/retragă de la realizarea respectivului
act.

1) Conflictul de interese privind aleşii locali

Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti se


află în conflict de interese dacă:
a) emit un act administrativ
b) încheie un act juridic
c) emit o dispoziţie în exercitarea funcţiei care produce un folos material pentru sine,
pentru soţul său ori rudele sale de gradul I.

9
Consilierii locali se află în conflict de interese dacă fie personal, fie prin soţ, soţie,
afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, au un interes patrimonial în problema
supusă dezbaterilor consiliului local.
Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea
să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un
beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru:
a) soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv;
b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, indiferent de
natura acestuia;
c) o societate comercială la care deţin calitatea de asociat unic, funcţia de administrator
sau de la care obţin venituri;
d) o altă autoritate din care fac parte;
e) orice persoană fizică sau juridică, alta decât autoritatea din care fac parte, care a facut o
plată către aceştia sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestora;
f) o asociaţie sau fundaţie din care fac parte.

2) Conflictul de interese privind funcţionarii publici

Funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află într-una dintre


următoarele situaţii:
a) este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu
privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial;
b) participă în cadrul aceleiaşi comisii, constituite conform legii, cu funcţionari publici
care au calitatea de soţ sau rudă de gradul I;
c) interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa
deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice.

10
Legea nr. 278/2006, care modifică actualul Cod penal in vigoare, a completat
incriminarea faptelor de corupţie cu art. 2531, care prevede că fapta funcţionarului public
care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei
decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o
rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în
raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori
beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu inchisoare de la 6
luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durata maximă.3

Corupţia este un fenomen social grav, cu o amploare deosebită, cu forme variate şi


complexe, manifestate până la cele mai înalte niveluri ale societăţii. Ea reprezintă o
ameninţare majoră pentru democraţie, constituind o negare a drepturilor omului şi o
încălcare a principiilor democratice, pentru echitatea socială şi pentru justiţie, erodând
principiile unei administraţii eficiente, punând în pericol stabilitatea şi credibilitatea
instituţiilor statului şi a reprezentanţilor acestora, cât şi pentru dezvoltarea economică şi
socială.
La ora actuală corupţia constituie unul dintre subiectele principale de discuţie în
orice
domeniu şi la orice nivel, reprezentând una dintre cele mai mari provocări ale lumii
contemporane. Ea este prezentă atât în statele sărace şi în curs de dezvoltare, cât şi în cele
dezvoltate, iar lupta pentru combaterea ei a devenit o problemă serioasă, cu cât aceasta se
extinde foarte rapid, cuprinzând, mai întâi, câteva sectoare, câteva domenii şi apoi
întreaga societate, devenind un stil de viaţă, un labirint din care nu se mai poate ieşi, o
mentalitate4
În România fenomenul corupţiei sare peste orice bănuită rigiditate, dovedindu-se
expansiv în numeroase domenii, ceea ce a constituit un obstacol în calea aderării la

3
Anca Daniela Giurgiu, Adrian Baboi-Stroe, Simona Luca, Corupţia în administraţia publică locală,
Studiu realizat pentru dezvoltarea societăţii civile.
4
M Profiroiu, A Pârlagi, E Crai, Etică şi corupţie în administraţia publică, Bucureşti, Editura Economică,
1999, p 67

11
Uniunea Europeană. Corupţia pare să fie foarte extinsă, dacă nu chiar permanentă, în
administraţie, atât la nivel central, cât şi la nivel local, fiind accentuată de lipsa unei
definiri clare a responsabilităţilor, confuzie în separarea funcţiilor administrative de cele
politice şi o lipsă de transparenţă în procedurile administrative. La acestea se mai adaugă
lipsa unui cadru legal adecvat pentru eficienţa luptei împotriva corupţiei din administraţia
publică. În paralel, instituţiile implicate în combaterea acesteia îşi caută încă identitatea,
se supun reformărilor care survin în urma revizuirilor legislative şi manifestă încă acea
lentoare birocratică ce nu reuşeşte să facă faţă dezlănţuirilor inovative ale corupţiei.
În administraţia publică, subiecţii actelor de corupţie sunt funcţionarii publici,
cărora li se acordă permanent sau provizoriu, în virtutea legii, prin numire, prin alegere
sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii, în vederea exercitării
funcţiilor într-un serviciu public sau într-o altă instituţie. În ultimul timp, se pot observa
tot mai multe articole în diferite ziare care fac referiri la corupţia din rândul funcţionarilor
publici, ceea ce îl determină pe cetăţean să creadă că nu există standarde de conduită în
rândul acestei categorii. Sentimentul de nesiguranţă, dificultatea promovării şi nivelurile
scăzute ale compensaţiilor financiare, privatizarea unor servicii publice (care determină o
serie de probleme complexe, precum reducerea de personal, reorientarea profesională,
conflictele de interese şi găsirea unor noi locuri de muncă), reducerea dimensiunilor
aparatului birocratic, redefinirea în permanenţă a atribuţiilor ministerelor şi agenţiilor au
un impact adesea negativ asupra funcţionarilor publici şi, în cazurile cele mai grave, îi
determină să cedeze tentaţiilor corupţiei. Corupţia şi lipsa standardelor etice din cadrul
funcţiei publice ameninţă administraţia publică în ceea ce priveşte consolidarea
credibilităţii funcţiei publice şi a instituţiilor democratice în faţa propriilor cetăţeni şi
contribuie, de asemenea, la agravarea sărăciei şi la slăbirea sistemului de servicii prestate
cetăţenilor.

12
III. Cauzele fenomenului de corupţie. Măsuri necesare pentru prevenirea
şi combaterea acestora
Pentru ca prevenirea şi combaterea fenomenului de corupţie să fie eficientă, este
necesară concentrarea pe înţelegerea cauzelor profunde ale diferitelor manifestări ale
actelor de corupţie, precum şi pe găsirea unor metode de eliminare sau de diminuare a
acestui fenomen.

1.Un cadru legislativ incoerent şi insuficient, necorelat cu măsuri manageriale


eficiente care să reducă riscul de a ceda tentaţiilor corupţiei
Buna funcţionare a administraţiei publice este condiţionată şi de prevederile legale în
domeniu. Cu cât acestea sunt mai clare şi mai eficiente, cu atât arbitrariul şi ilegalitatea
vor fi mai puţin prezente în acţiunile acesteia. Adoptarea unei legislaţii specifice, menită
să pună capăt fenomenului de corupţie, prezintă o importanţă deosebită în prevenirea şi
combaterea corupţiei, dar simpla adoptare a unor legi anticorupţie este o condiţie
necesară, nu însă şi suficientă. Practica a demonstrat că modificarea sau dezvoltarea
cadrului legal nu a condus la rezultatul dorit, şi anume descurajarea fenomenelor de
corupţie. În acest sens se recomandă eliminarea lacunelor legislative şi a neclarităţilor ce
sunt interpretate ca fiind sursa potenţială de ineficienţă sau de limitare a efortului de
combatere a corupţiei, precum şi corelarea legislaţiei anticorupţie cu restul sistemului
actelor normative.

2.Condiţiile de muncă
Sentimentul de nesiguranţă a locului de muncă, promovarea în funcţie pe baza criteriilor
politice şi nu a celor profesionale sunt doar câteva din problemele care necesită o
soluţionare rapidă, astfel încât să se asigure un cadru de exercitare a funcţiei publice liber
de orice ingerinţe de ordin subiectiv - personal, ce ar favoriza fenomenul de corupţie.

13
3.Lipsa transparenţei şi a comunicării în sectorul public
Transparenţa, una dintre premisele necesare asigurării unei administraţii eficiente, derivă
din dreptul constituţional al cetăţeanului la informaţie. Legislaţia românească are câteva
reglementări menite să asigure această condiţie, dar acestea sunt incomplete sau
defectuos realizate, limitând accesul opiniei publice la informaţie. În Constituţie se
precizează că „dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu
poate fi îngrădit”. În acest sens, se recomandă ca funcţionarii publici, potrivit
competenţelor şi responsabilităţilor ce le revin, să promoveze un sistem mai transparent
de luare a deciziilor, precum şi o informare corectă a cetăţenilor asupra problemelor de
interes personal.

4.Existenţa unui anumit grad de politizare a administraţiei


Într-o administraţie compusă din funcţionari subordonaţi unui partid poate apărea
tendinţa de nerespectare a libertăţilor publice şi de manifestare a unor acte de corupţie.
Numai o administraţie compusă din funcţionari recrutaţi pe criteriul valoric poate rezista
la diferitele influenţe ale grupurilor de presiune şi, implicit, fenomenului de corupţie.

5. Lipsa stimulentelor materiale şi morale


Există o corelaţie între nivelul salarizării unui funcţionar şi capacitatea acestuia de a
rezista tentaţiilor corupţiei. Salariile mici îi determină pe funcţionarii publici să caute
modalităţi prin care să le mărească. La aceasta se mai adaugă şi inexistenţa unui sistem de
recrutare şi promovare bazat în mod exclusiv pe merite şi performanţe, care ar contribui
la stabilitatea funcţionarului public şi la garantarea poziţiei acestuia. Atâta timp cât
nivelul salarizării din administraţia publică nu se aliniază unor standarde decente, care să
reflecte importanţa activităţii depuse şi să permită atragerea de funcţionari competenţi şi
atâta timp cât eforturile nu se vor concentra în sensul implementării unui sistem de
recrutare şi promovare în funcţia publică bazat pe merit, fenomenul corupţiei nu se va
diminua.

14
6. Atitudinea pasivă a cetăţenilor (lipsa unei societăţi civile active) în raport cu
administraţia publică
Neimplicarea cetăţenilor în mod direct în identificarea şi sesizarea cazurilor de corupţie
din administraţie favorizează perpetuarea acestui fenomen. Pentru asigurarea unei mai
mari receptivităţi a cetăţenilor privind semnalarea şi sesizarea cazurilor de corupţie, este
necesară realizarea unor contacte directe între aceştia şi instituţiile abilitate în combaterea
ei şi a eventualelor bariere administrative. Pe lângă acestea, este indispensabilă şi
asigurarea accesului cetăţenilor la informaţii, pentru a le permite acestora să observe
eventualele nereguli.

În scopul accelerării reformei în administraţia publică centrală şi locală, precum şi


stopării corupţiei în rândul funcţionarilor publici, Guvernul, prin Ministerul
Administraţiei şi Internelor, consideră că trebuie adoptate următoarele măsuri:
• Completarea şi armonizarea cadrului legislativ prin adoptarea legii salarizării
funcţionarilor publici.
• Crearea şi implementarea unui sistem de salarizare a funcţionarilor publici
motivant, simplu şi transparent, care să reflecte activitea executată de aceştia
şi care să poată fi susţinut financiar, prezintă la ora actuală o importanţă
majoră, contribuind în mod semnificativ şi la diminuarea actelor de corupţie.
• Restructurarea de fond a Corpului Funcţionarilor Publici prin dezvoltarea unui
corp profesionist de funcţionari publici, stabil şi neutru din punct de vedere
politic, care să elaboreze strategiile şi politicile privind managementul funcţiei
publice, prin care să contribuie la eficientizarea sistemului administrativ şi la
îmbunătăţirea relaţiilor dintre administraţie şi societatea civilă în concordanţă
cu cerinţele referitoare la implementarea acquis-ului comunitar şi integrarea în
Uniunea Europeană. Pe lângă acestea, mai sunt necesare şi reducerea
numărului de funcţionari publici cu funcţii de conducere, angajarea prioritară
în administraţia publică de personal cu studii superioare, întinerirea
personalului, precum şi descentralizarea serviciilor publice comunitare şi
desconcentrarea unor activităţi de la nivelul autorităţilor centrale.

15
• Selecţia riguroasă a funcţionarilor publici: Procesul de selecţie trebuie să
aibă ca finalitate atragerea în instituţiile publice a acelor funcţionari publici
care se află cel mai aproape de standardele de performanţă stabilite şi care au
cele mai multe şanse de a realiza obiectivele individuale şi organizaţionale. În
acest context, organizarea şi desfăşurarea concursurilor şi a examenelor pentru
ocuparea funcţiei publice trebuie să aibă drept caracteristică principală
transparenţa, pentru a înlătura astfel suspiciunile în privinţa unor presupuse
nereguli la încadrarea într-o funcţie publică.
• Profesionalizarea şi pregătirea funcţionarilor publici Procesele de
reorganizare a instituţiilor administraţiei publice, procesul de descentralizare
şi de consolidare a autonomiei locale, aplicarea principiului subsidiarităţii,
precum şi orizontul creat de noile roluri ale administraţiei se pot realiza numai
printr-o implicare crescută a funcţionarilor publici şi, nu în ultimul rând,
printr-o continuă perfecţionare a acestora. Pregătirea funcţionarilor publici din
administraţia centrală şi locală va fi realizată de către Institutul Naţional de
Administraţie, cât şi de cele opt Centre regionale de formare continuă, care
vor organiza cursuri de scurtă durată pentru instruirea în domeniile privind
funcţionarea autorităţilor publice.
• Schimbarea de fond a relaţiei cetăţean – funcţionar public prin accesul
cetăţenilor la informaţiile necesare şi prin acordarea posibilităţii de a sesiza
operativ disfuncţionalităţile.
• Corelarea salariilor cu responsabilităţile funcţionarilor publici Introducerea
unui sistem de salarizare individual, corelat cu complexitatea muncii depuse şi
cu capacitatea persoanei de a o îndeplini, precum şi creşterea reală a salariilor
funcţionarilor publici reprezintă un factor important care condiţionează
îndeplinirea cu profesionalism a sarcinilor şi atribuţiilor ce revin
funcţionarilor publici, având ca efect creşterea gradului de cointeresare a
funcţionarilor la realizarea obiectivelor stabilite şi diminuarea riscului ca
aceştia să cedeze tentaţiilor corupţiei.
• Actualizarea planurilor sectoriale de acţiune împotriva corupţiei prin
completarea Planului de acţiune al fiecărui minister, judeţ şi al municipiului

16
Bucureşti privind combaterea corupţiei în administraţia publică centrală şi
locală, potrivit Strategiei Planului Naţional al Guvernului României.

IV. Concluzie
Întelegerea conceptului de corupţie în sine este destul de complicată. Fiecare autor
prezintă acest fenomen din punctul său de vedere, astfel că acesta a fost tratat din
numeroase puncte de vedere: criminalistic, sociologic, psihologic. Indiferent de abordare,
putem spune că aceasta este considerată ca fiind o abatere de la morală, corectitudine,
cinste, dar mai ales de la lege. Sunt de părere că în România s-a format o mentalitate în
rândul populaţiei, cum că, doar prin mijloace ilicite se poate ajunge la nivelul de trai
dorit. Astfel, cetătenii preferă să folosească aceste mijloace pentru obţinerea serviciilor
dorite, iar cei care deţin funcţii publice au ajuns să creadă că totul le este permis.
În opinia cetăţeanului de rând s-a întipărit o definiţie a corupţiei şi anume că acest
fenomen este total antisocial, de o gravitate deosebită şi care favorizează diferite clase
sociale, în defavoarea societăţii, prin utilizarea funcţiei ce o deţin. Cei corupţi ocupă
funcţii prin acordarea preferenţială a acestora, folosesc resursele publice în interes
personal, incheie afaceri ilegale şi obţin tot felul de avantaje materiale. Cetăţeanul este
îndreptăţit să condamne aceste ilegalităţi, din moment ce administraţia ar trebui să fie
doar în folosul acestuia, şi fiecare cetăţean işi face în mod obligatoriu datoria fată de stat
prin taxele şi impozitele plătite acestuia. Din cauza corupţiei, cetătenii mai achită o dată
aceste taxe, dar de această dată nu în folosul lor, ci a altor persoane.
O mare problemă a timpurilor noastre este însă pasivitatea, indiferenţa cetăţenilor
care asistă sau iau la cunostinţă asupra faptelor de corupţie şi sunt total lipsiţi de reacţie.
Tocmai, opinia publică ar trebui să fie cea care să tragă un semnal de alarmă în ceea ce
priveşte depravarea societăţii şi să evite confortul propriu, iar dacă cetăţenii nu ar mai
avea teamă de represiuni şi ar reclama faptele de corupţie, poate altfel ar arăta lupta
împotriva acestui flagel.

17
V. Bibliografie

Giurgiu Anca Daniela, Adrian Baboi-Stroe, Simona Luca, Corupţia în administraţia


publică locală, Studiu realizat pentru dezvoltarea societăţii civile.
Profiroiu M, A Pârlagi, E Crai, Etică şi corupţie în administraţia publică, Bucureşti,
Editura Economică, 1999.
Programul naţional de prevenire a corupţiei, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.
1065/2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 728 din 15 noiembrie 2001

www.fdsc.ro
www.integritate.resurse-pentru-democratie.org
www.osf.ro

18