Sunteți pe pagina 1din 9

ACADEMIA DE POLIŢIE „ALEXANDRU IOAN CUZA”

FACULTATEA DE POLIŢIE

Master: MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢILOR DE ORDINE PUBLICĂ ŞI


SIGURANŢĂ NAŢIONALĂ

Disciplina: MANAGEMENT ORGANIZAŢIONAL ÎN DOMENIUL ORDINII


PUBLICE II

REFERAT
Managementul general în Poliție

-BUCUREŞTI-
2020

1
CUPRINS

1 Planificarea managerială...............................................................................................................3
1.1 Definiție.............................................................................................................................3
1.2 Elemente de bază ale planificării.......................................................................................3
1.3 Etapele procesului de planificare.......................................................................................4
1.4 Planificarea strategică și planificarea tactică.....................................................................4
1.4.1 Planificarea strategică..................................................................................................5
1.4.2 Planificarea tactică.......................................................................................................6
2 Problematica managerială.............................................................................................................7
3 Concluzii.......................................................................................................................................8
BIBLIOGRAFIE...............................................................................................................................9

2
1 Planificarea managerială

1.1 Definiție
Planificarea este o activitate orientată spre viitor şi reprezintă procesul de stabilire a
obiectivelor şi a ceea ce trebuie făcut pentru a atinge aceste obiective. Managerii decid ce trebuie
făcut, când trebuie făcut, cum trebuie făcut şi cine trebuie să o facă.1
Planificarea este funcţia principală a managementului general - una care precede şi care
constituie baza pentru funcţiile de organizare, conducere şi control. Numai după ce au fost
concepute planurile, managerii pot să stabilească modul în care îşi pot organiza oamenii, îi pot
influenţa sau controla. Este procesul stabilirii obiectivelor şi a măsurilor privind asigurarea
acestora.
Dacă planificarea lipsește, se instalează haosul. În aceste condiții se impune o atitudine
defensivă și oportunistă a manageriatului, fapt care scade probabilitatea succesului. De aici rezultă
necesitatea planificării.
Principalele coordonate ale planificării sunt:
- radiografierea şi analizarea situaţiei prezente - ce este acum?
- stabilirea obiectivelor, a sarcinilor şi misiunilor precum şi a standardelor aferente - spre ce mă
îndrept de aici?, ce rezultat vreau să obţin?
- modalităţi de implementare pentruatingerea obiectivelor, întocmirea planurilor de acţiune
– cum anume trebuie făcut?
1.2 Elemente de bază ale planificării
Planificarea este o activitate esenţială de management indiferent de tipul de organizaţie
care trebuie condusă. Managerii moderni se confruntă cu provocarea unor planuri solide atât în
organizaţiile mici şi relativ simple, cât şi în organizaţiile mari, mai complexe.
Planificarea este partea integrantă a procesului managerial, verigă a procesului complex
de dezvoltare, perfecţionare, ordonare şi reglementare a unei organizaţii (unitatea de poliţie,
şcoala, unitatea de jandarmi etc.), planificarea identifică, conturează şi stabileşte ce urmează să se
facă, având menirea de a orienta eforturile viitoare ale managerului şi organizaţiei.
Este o activitate strict managerială. Absolut toți managerii realizează planificări,
indiferent de nivelul la care sunt plasați. Totuși abordarea, maniera de planificare și complexitatea
planurilor este diferită de la un nivel la altul.
Necesitatea planificării este impusă de:
 complexitatea organizațiilor;
 dinamismul si incertitudinea mediului.
Cu cât dinamismul și incertitudinea mediului este mai pregnantă, cu atât necesitatea
planificării este mai mare. Amploarea obiectivelor este mai mare și crește intervalul de timp
necesar atingerii acestora. Managerul trebuie să găsească modalități de minimizare a incertitudinii
și riscurilor.

1
George A. Steiner;

3
1.3 Etapele procesului de planificare
Procesul de planificare se realizează prin parcurgerea următoarelor etape:
- precizarea obiectivelor organizaţiei: întrucât planificarea se focalizează asupra
modului în care sistemul de management va îndeplini obiectivele organizaţiei, este necesară
precizarea clară a acestor obiective înainte de începutul procesului de planificare. În esenţă,
obiectivele specifică acele domenii în care trebuie să aibă loc procesul de planificare. Cei mai
mulţi teoreticieni consideră că elementul fundamental în realizarea unei eficienţe maxime prin
planificare constă în modul în care sunt alese obiectivele. Din acest punct de vedere ne vom
concentra asupra obiectivelor într-un subcapitol separat;
- listarea modalităţilor de realizare a obiectivelor: după ce obiectivele au fost
stabilite, managerul planificator trebuie să listeze cât mai multe alternative posibile pentru
îndeplinirea acestora;
- stabilirea premiselor pe care se bazează fiecare alternativă: într-o mare măsură,
eficacitatea folosirii unei alternative anume este influenţată de premise sau de supoziţii pe care se
fundamentează alternativele;
- alegerea celei mai bune alternative pentru îndeplinirea obiectivelor: evaluarea
alternativelor trebuie să cuprindă evaluarea premiselor pe care se bazează alternativele. În această
etapă managerul poate descoperi, de regulă, că o serie de premise sunt lipsite de raţiune şi, prin
urmare, acestea pot fi excluse. Acest proces de eliminare îl ajută pe manager să stabilească
alternativa care va contribui cel mai bine la îndeplinirea obiectivelor organizaţiei;
- conceperea planului de acţiune pentru a pune în aplicare modalitatea aleasă: după
ce a fost aleasă alternativa, managerul începe să conceapă planuri strategice - pe termen lung,
tactice - pe termen mediu şi operaţionale - pe termen scurt. În această temă veţi găsi capitole
separate despre metodologia întocmirii planurilor şi despre planificarea strategică;
- transpunerea planurilor în acţiune: după ce au fost stabilite planurile care stabilesc
direcţia de dezvoltare a organizaţiei atât pe termen lung cât şi pe termen scurt, ele trebuie
implementate. Organizaţia nu poate beneficia direct de procesul de planificare până ce nu este
parcursă această etapă.
După ce managerii cunosc amănunţit elementele de bază ale planificării, ei pot parcurge
etapele necesare pentru a implementa procesul de planificare în organizaţia lor. Implementarea
este elementul esenţial al unui proces de planificare eficient. Chiar dacă managerii pot fi experţi în
elaborarea planurilor sau în procesul de planificare, dacă nu vor putea să transforme cunoştinţele
de care dispun în acţiuni adecvate, ei nu vor fi capabili să dea naştere unor planuri utile
organizaţiei.2

1.4 Planificarea strategică și planificarea tactică


Cei mai mulţi teoreticieni consideră planificarea strategică ca fiind planificarea pe
termen lung care se focalizează asupra organizaţiei ca întreg, sau pe anumite activităţi
care se întind pe perioade mari de timp, de regulă peste un an de zile. Pentru a planifica
strategic, managerii privesc organizaţia ca pe o unitate complexă şi se întreabă ce trebuie
făcut pe termen lung pentru a atinge obiectivele organizaţiei. Prin termen lung sau
strategic înţelegem o perioadă de aproximativ 1-3 ani. Prin planificarea tactică înţelegem
planificarea pe termen scurt şi mediu, până la un an.
Planificarea tactică are două componente: operativă şi operaţională.
2
Costică Voicu, Ştefan Eugen Prună, „Managementul organizational al poliţiei: fundamente teoretice” - Bucureşti:
MediaUno. 2007, p. 94-95

4
Planificarea operativă se referă la planificarea urgenţelor sau a activităţilor
spontane care apar în dinamica instituţiei.
Planificarea operaţională se referă la planificarea permanentă de genul politicilor,
procedurilor, regulilor.

1.4.1 Planificarea strategică

Planificarea strategică este procesul prin care trece o organizaţie pentru a lua o serie de
decizii (strategice) cu privire la viitorul său şi la direcţiile pe care trebuie să îşi concentreze
eforturile astfel încât să maximizeze şansele de realizare a misiunii sale.
Sintetic spus, planificarea strategică este un proces prin care se iau decizii despre:  „Unde
vrem să ajungem?” pornind de la o serie de informaţii şi presupoziţii despre i) „Unde suntem
acum?” şi ii) „Ce ne-ar putea afecta evoluţia în viitor?”. Este un proces prin care încercăm să
descoperim cea mai bună cale posibilă pentru a atinge cel mai bun viitor posibil.
Planificarea strategică este, în primul rând, un proces de învăţare despre cum am putea
deveni mai buni, mai capabili şi mai perfomanţi pentru a produce un impact social cât mai mare şi
mai durabil.
Procesul de management strategic constă în cinci etape succesive şi continue:
analiza mediului; stabilirea direcţiei în care se va îndrepta organizaţia; conceperea
strategiei; implementarea strategiei; controlul strategic.
 analiza mediului reprezintă studiul mediului organizaţiei pentru a scoate în
evidenţă factorii de mediu care pot să influenţeze semnificativ operaţiunile organizaţiei.
Managerii efectuează în mod obişnuit analize de mediu pentru a putea să cunoască
evenimentele care se întâmplă atât în interiorul cât şi în exteriorul organizaţiei, precum şi
pentru a spori probabilitatea ca strategiile pe care le concep să reflecte în mod adecvat
mediul organizaţiei. Mediul este împărţit în: general sau social operaţional şi intern. De o
mare importanţă se bucură, în ultima perioadă analizele mediului internaţional. Integrarea
în Uniunea Europeană a determinat realizarea unor analize amănunţite ale mediului
european, care alături de condiţiile de aderare şi postaderare vor sta la baza alegerii
strategiei adecvate. Poliţia Naţională ca tip de organizaţie deschisă, orientată spre
acordarea unor servicii utilizează în mod constant aceste analize, la baza cărora stă
situaţia operativă.
 stabilirea direcţiei spre care se va îndrepta organizaţia se realizează prin
interpretarea informaţiilor culese pe parcursul analizei mediului. Aceasta include
stabilirea misiunii organizaţiei şi conceperea unei declaraţii privind misiunea. Declaraţia
privind misiunea este un document scris conceput de către management, care se bazează,
în mod normal, atât pe părerile celor care ocupă funcţii de conducere cât şi pe ale celor
care nu deţin asemenea funcţii, şi care descrie şi explică misiunea organizaţiei.
 conceperea strategiei este procesul de stabilire a unor modalităţi adecvate de
acţiune pentru îndeplinirea obiectivelor organizaţiei şi, prin urmare, pentru atingerea
scopului organizaţiei. Instrumentele pentru conceperea strategiei cuprind: analiza
întrebărilor esenţiale, analiza SWOT, analiza portofoliului de activităţi şi modelul lui
Porter pentru analiza sectorială.

5
 implementarea strategiei presupune transpunerea în acţiune a strategiei
concepute.
 controlul strategic constă în monitorizarea şi evaluarea procesului de
management strategic privit ca un întreg. Controlul strategic se concentrează asupra
activităţilor de analiza mediului, stabilirea direcţiei organizaţiei, conceperea şi
implementarea strategiei3.

1.4.2 Planificarea tactică

Planificarea tactică este procesul de planificare pe termen scurt şi mediu, care pune
accentul pe activităţile "prezente" ale diferitelor părţi ale organizaţiei. Termenul tactic este
definit drept perioada de timp din viitor care ţine până la un an. Managerii folosesc planificarea
tactică pentru a prezenta ce trebuie să facă organizaţia sau diversele departamente pentru ca
organizaţia să aibă succes. Planificarea tactică, atât cea permanentă cât şi cea cu o singură
utilizare, este mult mai tehnică şi mai specifică decât cea strategică.
Există câteva diferenţe notabile între planificarea tactică şi cea strategică, concretizate în
următoarele:
- întrucât managerii de la nivelul superior cunosc mai bine organizaţia privită ca un
întreg decât managerii de la nivelul inferior şi întrucât managerii de la nivelul inferior
cunosc mai bine operaţiunile de zi cu zi, planurile strategice sunt concepute de către
managerii din vârf iar cele tactice de către managerii intermediari;
- întrucât planurile strategice pun accentul pe analizarea generală a viitorului. sub
forma unor prognoze, iar planurile tactice pe analiza funcţionării operative şi operaţionale,
informaţiile pe care se bazează planurile strategice sunt mai greu de cules decât cele care
stau la baza planurilor tactice;
- deoarece planurile strategice se bazează pe previzionarea viitorului, iar cele tactice
pe circumstanţele cunoscute, planurile strategice sunt mai puţin detaliate decât cele tactice;
- deoarece planificarea strategică se focalizează pe termenul lung iar cea tactică pe
cel scurt şi mediu, planurile strategice acoperă o perioadă relativ lungă de timp, iar cele
tematice una relativ scurtă.
Planificarea tactică poate cuprinde planificarea operativă, pe termen scurt, zi sau
săptămâna - consemnarea urgenţelor (activităţi neprevăzute) şi planificarea operaţională, pe
termen mediu, lună, semestru, an - consemnarea activităţilor prevăzute.
În ciuda diferenţelor, cele două planificări se află într-o interdependenţă completă.
Planificarea tactică, care se centrează pe termen scurt şi mediu, ajută organizaţia să-şi
îndeplinească obiectivele pe termen lung stabilite de planificarea strategică.
Planificarea strategică are rolul de a identifica viitoare acţiuni care se pot transforma în
activităţi.

2 Problematica managerială

Un prim pas în elaborarea unei strategii complete de pregătire şi perfecţionare a managerilor


este acela de a structura principalele activităţii pe care le desfăşoară un şef la nivelul de bază ale
3
C. Certo şi J. Peler, Strategic Management Concepts and Applications, Chicago, Austin press, 1995. p. 3
– 27;

6
pregătirii sale. Formarea deprinderilor şi abilităţilor de bază în profesia de manager trebuie
începută prin găsirea principalelor activităţi de tip managerial în care şeful are nevoie de pregătire.
Pentru a răspunde acestei preocupări schiţăm problematica managerială generală.
Poliţia Naţională, ca organizaţie, prezintă o serie de caracteristici ce merită a fi evidenţiate:
 nu toate unităţile de poliţie sunt la fel. Ele se diferenţiază prin: sfera responsabilităţilor lor
obişnuite cu privire la aplicarea legii, prin întindere teritorială, prin numărul locuitorilor din
jurisdicţia lor, componenţa populaţiei pe care o protejează, organizare internă;
 nu toţi ofiţerii şi agenţii de poliţie sunt la fel. Ei se deosebesc prin pregătire, personalitate,
experienţă, atitudini, comportament în timpul serviciului, calificare şi interese;
 deşi referirile la poliţie se fac la modul global, cerinţele profesionale ce revin cadrelor
diferă de la un caz la altul. Nu există un singur tip de activitate în munca de poliţie. O diviziune a
muncii sau o specializare profesională există şi în munca de Poliţie, asemenea majorităţii altor
domenii de activitate.
Activităţile manageriale se împart în cinci mari sectoare:
1. Sectorul legat de stabilitatea unităţii de poliţie - ce vizează activităţile operaţionale;
2. Sectorul legat de dinamica unităţii de poliţie - ce vizează activităţile inovaţionale;
3. Sectorul legat de orientarea către viitor a unităţii de poliţie - ce vizează activităţile
proiective;
4. Sectorul legat de calitatea umană a unităţii de poliţie - ce vizează activităţile de resurse
umane;
5. Sectorul legat de eficienţa unităţii de poliţie - ce vizează activităţile legate de rezolvarea
sarcinilor.
Problematica managerială necesită câteva lămuriri:
- prezentarea structurată a problemelor s-a făcut din necesităţi didacticometodologice. în
practică existând o mulţime de relaţii de tip feedback între aceste probleme sau între sectoarele
prezentate;
- toate sectoarele trebuie privite într-o continuă dinamică şi ca un tot, eficienţa unuia
contribuie la eficienţa întregii unităţi de Poliţie, desincronizările sau ineficiența unui sector
conduce la apariţia unor disfuncţionalităţi la nivel global;
- nu există sectoare importante şi sectoare mai puţin importante. Fiecare sector are
importanţa şi contribuţia sa la atingerea obiectivelor organizaţiei în condiţii de eficienţă;
- termenul de unitate de poliţie este generic, el desemnând o secţie de poliţie, o unitate de
poliţie orăşenească, municipala sau judeţeană, un serviciu, o direcţie sau instituţia Poliţiei, în
ansamblu.
Oricare ar fi nivelul de conducere, problematica managerială se menţine, modificându-se
forma problemei şi nu fondul acesteia. Obiectul fundamental este acelaşi: aplicarea legilor şi
menţinerea ordinii publice.4

4
Costică Voicu, Ştefan Eugen Prună, „Managementul organizational al poliţiei: fundamente teoretice” - Bucureşti:
MediaUno. 2007, p. 76-77;

7
3 Concluzii

În concluzie, managementul ca știință și practică în structurile de ordine şi siguranţă


publică are o importanţă deosebită având în vedere schimbările care au loc în societate, reflectând
dinamismul înregistrat de societatea contemporană şi, în acelaşi timp, el se adaptează tot mai
multor particularităţi naţionale determinate de tradiţii, cultură natională, obiceiuri etc.
Astfel, deşi managementul ca principiu, concept, obiectiv este unic, ca mod de realizare
în practică se diferenţiază de la ţară la ţară şi chiar de la organizaţie la organizaţie, în cadrul
aceleiaşi ţări.

8
BIBLIOGRAFIE

 https://www.rasfoiesc.com/business/management/Functia-de-planificare68.php ;
 Costică Voicu, Ştefan Eugen Prună, „Managementul organizational al poliţiei:
fundamente teoretice” - Bucureşti: MediaUno. 2007;
 https://sites.google.com/site/managementong/discussion/ceesteplanificareastrategica ;
 Burduş, E.; Căprescu, G. – Fundamentele managementului organizaţional, Editura
Economică, Bucureşti, 1999;
 Alexandru M.; Stoica, V. – Teoria conducerii militare, Editura Academiei de Înalte Studii
Militare, Bucureşti, 1998;
 www.wikipedia.com ;