Sunteți pe pagina 1din 15

MANAGEMENTUL ACTIVITĂȚILOR DE ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚĂ

NAȚIONALĂ

REFERAT

la disciplina
POLITICI ȘI STRATEGII DE SECURITATE

Bucureşti
2019
CUPRINS

Introducere........................................................................................................................2

1. Strategii de securitate europene şi euroatlantice................................3

1.1. Strategii de securitate NATO..........................................................3


1.2. Strategia de securitate şi apărare europeană.................................7

Concluzii.............................................................................................................................13

Bibliografie.........................................................................................................................14

INTRODUCERE

1 din 14
Încheierea celui de-al doilea război mondial a făcut ca “harta perimată a lumii”1 să fie
nevoită să accepte cea mai profundă reaşezare a puterii globale în raport cu civilizaţia industrială.
Schimbarea masivă, parţial sau deloc controlată, în domeniul activităţilor interstatale, a
relaţiilor şi proceselor ce definesc structura sistemului internaţional (apariţia unor noi state si a altor
entitaţi, nivelurile fără precedent ale comerţului, investiţiilor, dezvoltării şi transferului de tehnologii,
fluxuri informaţionale, progresele rapide în ştiinţă şi tehnologie, interdependenţa economică, creşterea
presiunii pentru extinderea economiei de piaţă, accederea la putere a guvernelor reprezentative şi a
democraţiei în regimurile autoritare, creşterea permeabilităţii frontierelor naţionale sub impactul
revoluţiei tehnologice, difuzia puterii către un număr mai mare de actori ai politicii mondiale,
dezagregarea unor imperii şi a unor state concomitent cu acţiunile secesioniste sau revoluţionare,
evoluţia în plan politic a unor actori nostalgici, capacitatea limitată a unor actori globali de a decide,
încă, în viaţa internaţională) au dus, imediat după război, la polarizarea interesului unor state (grupuri
de state) pentru susţinerea unei anumite doctrine politice, economice şi militare, în raport de sfera de
influenţă dominatoare, situaţie în care statele Europei au fost divizate, între Est şi Vest, de aşa-zisă
“cortină de fier” cu scopul de a-şi “asigura securitatea”.
Demolarea acestui zid a dat un nou impuls diplomaţiei euro-atlantice pentru a redefini
“securitatea” şi a preciza noile strategii de securitate, încât să se asigure “o securitate egală” tuturor
naţiunilor. Punând accent pe modalităţile nonviolente pentru modelarea noii arhitecturi de securitate
europeană multidimensională, multe state neintegrate în structurile integrate de securitate europeană
acţionează, indiferent de costuri, pentru a se pune la adăpost de orice pericol, pentru lărgirea
cooperării şi reconstrucţia relaţiilor internaţionale, în care nu mai sunt posibile evoluţii autonome şi
izolaţioniste.
Integrarea europeană parcurge la acest final de secol o nouă fază calitativă care implică
modificarea relaţiilor economice dintre state până la crearea unui spaţiu unic economic şi social. În
domeniul politic se tinde spre statuarea unor structuri suprastatale, de nivel continental, cu puternice
valenţe integratoare, în care să fie redusă drastic libertatea de utilizare a forţei armate şi asigurate
inovaţii în modalitatea de intrebuinţare a forţei armate în relaţiile internaţionale, care să depăşească
îngrădirile la care este supusă aceasta, încât să se poată asigura reconfigurarea arhitecturii europene şi
euroatlantice de securitate prin restructurarea organismelor colective de securitate existente: OSCE,
NATO, UEO.

1. Strategii de securitate europene şi euroatlantice

1
Alvin, Toffler; Heidi, Toffler, Mapping Out a Trisected World, International Herald Tribune, 05.11.1993

2 din 14
Încă de la înfiinţare, NATO şi UE , şi-a stabilit ca obiectiv primordial perpetuarea şi
salvgardarea independenţei şi apărării tuturor membrilor prin intermediul mijloace politice şi
militare, potrivit Tratatului Atlanticului de Nord şi Carta ONU. Pe baza idealurilor comune
ale democraţiei, drepturilor individului şi statului de drept, Alianța a avut ca principal
obiectiv perpetuarea păcii în spaţiul de responsabilitate, mai concret, spațiul euroatlantic,
simultan cu garantarea şi susținerea evoluției pe plan economic şi social a statelor membre.
Se poate remarca o reafirmare a scopurilor Alianţei şi în concepţia de utilizare a
forţelor, care evident trebuie să fie aptă în orice moment să descurajeze şi să se apere în mod
eficient, să menţină sau, în cazul în care a fost afectată, să restabilească probitatea teritorială a
naţiunilor constitutive, iar, în situție de răzbel, să imobilizeze în timp scurt și eficient
adversarul punându-l în situația de revenire asupra deciziilor sale, să sisteze atacul şi să se
retragă; acestea trebuie să fie înzestrate cu capacități și capabilități adecvate pentru a induce
sentimentul de descurajare asupra inamicului şi a fi în măsură să reziste agresiunii declanșate
de potențialul inamic împotriva oricărui stat aliat.
Distribuţia geografică a forţelor pe timp de pace va asigura o prezenţă militară
suficientă pe spațiul ocupat de țările participante în cadrul Alianței, dar și staţionarea şi
participarea forţelor în exteriorul spațiului de responsabilitate şi apelor proprii, când este
necesar şi acolo unde este indispensabil/util.
Prin verificarea și reexaminarea noilor strategii de securitate, a fost scontată realizarea
de capacităţi eficiente în vederea autosusţinerii şi deplasării la mare distanţă, în ideea a
desfășura operațiuni şi în exterorul teritoriului Alianţei pentru gestionarea situațiilor de criză
tot mai ramificate.
Se prevede ca “structura de comandă a Alianţelor să se simplifice şi să se
eficientizeze astfel încât aceasta să fie în măsură să preia comanda şi controlul întregii game
de misiuni militare, încluzând folosirea statelor majore multinaţionale întrunite”.(Dr.Mirela
Atanasiu,2012:4)

1.1. Strategii de securitate NATO

Provocările mediului de securitate actual impun necesitatea transformării Alianţei,


concomitent cu menţinerea unui nivel ridicat de reacţie la stimulii externi în scopul
promovării intereselor şi valorilor fundamentale ale organizaţiei. Încă de la înfiinţare, NATO
a operat în primul rând în ideea de a pentru sprijini securitatea ţărilor membre, fiind mereu
pregătită pentru provocările ce le poate întâmpina în cadrul mediului de securitate.
Astfel, se poate afirma că obiectivele organizaţiei au fost relativ constante, cu
menţiunea că diferenţele s-au observat la modul de abordare a acestora, mai exact obiectivele
au fost distincte datorită perioadei în care au fost aplicate.
În prezent, în cadrul unei crize puternice și de lungă durată, axată pe plan economic,
NATO participă la noi riscuri şi pericole, care obligă/impulsionează, încă o analiză asupra
modului de apreciere și abordare a problemelor de securitate, a mecanismelor funcţionale şi
structurii responsabile. “Asigurarea capabilităţilor relevante, cooperarea cu alţi actori,
precum şi operaţiile Alianţei reprezintă priorităţi curente ale NATO, priorităţi care impun

3 din 14
identificarea şi dezvoltarea unor direcţii de acţiune pragmatice de perspectivă în raport cu
evoluţia mediului de securitate.” (Dr.Sorin Ioan,2012:9)
În conceptul strategic din anul 1999, viziunea NATO asupra mediului de securitate
este plurivalentă, definite de percepea mediul de securitate ca fiind deosebit de complex,
caracterizat de riscuri noi în care sunt cuprinse atât conflictele care vizează corelaţia cu un
popor, formele sale de cultură şi civilizaţie ale acestuia cât şi cele de asuprire, dezvoltarea
insuficientă pe plan economic, eliminarea sistemelor politice şi dezvoltarea armelor de
distrugere în masă. Din nefericire, anul 2001, avea să confirme temerile organizaţiei în
momentul în care SUA a fost atacată de gruparea teroristă al-Qaida, întărind ideea că
securitatea poate fi considerabil prejudiciată în contextul dezordinii sociale din unele zone
îndepărtate ale lumii, lăsându-şi amprenta asupra cetăţenilor Alianţei. Feedback-ul cetăţenilor
s-a remarcat în intervenţia militară desfăşurată în Afganistan, a unei alianţe organizate cu
ajutorul une serii de naţiuni din NATO.
Începând cu anul 2001, a luat amploare Operaţia Enduring Freedom care, iniţial, a
avut ca obiectiv eliminarea bazelor de operare şi desigur, mobilizarea liderilor al-Qaida.
Ulterior, din decembrie 2001, “O.N.U. mandatează Forţa Internaţională de Securitate şi
Asistenţă (ISAF) să sprijine stabilizarea Afganistanului şi să asigure condiţiile necesare
instaurării unei păci durabile în zonă, misiune care, începând cu anul 2003, este preluată de
NATO”. ( Dr.Sorin Ioan,2012:11)
Pentru a avea o continuitate în ceea ce priveşte strategia de securitate mondială,
NATO a conceput o nouă strategie de securitate prin care se asigură să ofere siguranţa şi
apararea statelor sale membre. Acest nou concept strategic va ghida evoluția NATO, astfel
încât ea continuă procesul de securitate pentru a fi eficientă într-o lume în schimbare,
împotriva amenințărilor noi, cu noi capabilități și noi parteneri.
Astfel prin noua strategie de securitate, NATO se angajează să reconfirme legăturile
dintre ţările membre NATO şi să protejeze fiecare stat mebru impotriva unui atac, inclusiv
noilor ameniţări nucleare ce pun în pericol siguranţa mondială, astfel NATO se angajează în
prevenirea crizelor şi gestionarea conflictelor împreună cu alte doua organizaţii importante în
asigurarea siguranţei mondiale, Organizația Națiunilor Unite și Uniunea Europeană.
Un punct strategic înaintat de NATO, îl reprezintă armele nucleare, astfel dorinţa
Alianţei este de a avea o lume lipsită de arme nucleare,însă cât timp lumea va dispune de
arme nucleara, NATO va rămâne şi ea o Alianţă dependentă de arme nucleare.
NATO va fi mereu cu braţele deschise pentru naţiunile cu o democraţie europeană
care să fie în măsură şă îndeplinescă standardele de aderare, deoarece contribuie şi urmăreşte
în totalitate realizarea unei Alianţe compacte în deplină libertate şi pace. Această dorinţă de
împlinire şi formare este datorată faptului că lumea este într-o continuă dezvoltare şi implicit
într-o continuă schimbare, iar misiunea NATO rămâne neschimbată, ea obligandu-se să
rămână mereu în picioare pentru sprijinirea independenţei, păcii, securităţii şi valorilor
commune statelor din NATO.
Scopul fundamental al NATO de lungă durată, este de a salvgarda libertatea și
securitatea tuturor membrilor săi atât prin mijloace politice cât și militare. Astfel Alianța
rămâne o sursă esențială de stabilitate într-o lume imprevizibilă. Totodată statele membre
NATO reprezintă o comunitate unică de valori, angajate la principiile de libertate individuale

4 din 14
prin democrație si prin exercitarea drepturilor omului. Alianța este angajată ferm de scopurile
și principiile Cartei Organizației Națiunilor Unite, ca în situaţia Tratatului de la Washington,
care sprijină responsabilitatea Consiliului de securitate pentru menținerea păcii și securităţii
internaționale.
Odată cu trecerea timpului obligaţiile militare şi politice dintre NATO şi America au
fost oarecum uitate însă Alianţa a rămas puternică, formând o strânsă legatură între cele două
state chiar cu o reală importanţă pentru conservarea euro-atlantică pe linie de pace și
securitate, formând astfel o nouă viziune membrilor NATO de pe ambele maluri ale
Atlanticului, scopul lor fiind neschimbat, să protejeze împreună cu solidaritatea-n sânge şi
gestionarea corectă şi echitabilă a sarcinilor.
Ţelul colectiv al NATO este de a edifica o arhitectură de securitate europeană pentru
care contribuţiile Alianţei la securitatea şi stabilitatea spaţiului euroatlantic şi a celorlalte
organizaţii internaţionale sunt complementare şi se susţin reciproc prin, atât prin formarea şi
întărirea şi solidificare legăturilor dintre ţările euroatlantice cât şi prin amenajarea şi
împărţirea crizelor. Alianţa tinde să consolideze apărarea şi stabilitatea euroatlantică prin:
menţinereapăstrarea relaţiei transatlantice, perpetuarea unor capabilităţi militare eficiente şi
necesareîn vederea descurajării şi protejării, pentru atingerea întregului evantai de misiuni ale
NATO, amplificarea Identităţii Europene de Securitate şi Apărare (ESDI) în cadrul Alianţei,
o capacitate completă pentru gestionarea crizelor cu un procentaj de 100%, prelungirea
procesului de deschidere faţă de noii membri şi supravegherea continuă a relaţiilor de
parteneriat, colaborarea cu celelalte ţări ca parte a tratării situaţiilor de securitate euroatlantică
prin cooperare, chiar şi pe linie de armament pentru verificarea şi dezarmare.
Mediterana este văzută de către NATO o zonă impotantă de interes deoarece apărarea
şi stabilitatea în Mediterana se află în stânsă legătură cu Securitatea în Europa. Procesul
Dialogului Mediteranean al NATO este parte integrantă a abordării NATO a securităţii prin
cooperare care furnizeazăcadrul pentru întărirea încrederii, promovarea transparenţei şi
cooperării în regiune.
NATO reprezintă legătura transatlantică prin intermediul căreia securitatea Americii
de Nord este în permanentă conexiune cu securitatea Europei pentru simplul fapt că aceasta
reprezintă afirmarea practică a strădaniei colective de către membri săi în idea de a sprijini
obiectivele comune în problema securităţii
Locul NATO în dinamica continentului European şi a sistemului mondial va fi unul
de echilibru, cooperare şi aport substanţial la securitate şi stabilitate.
Transformarea în curs de desfăşurare a NATO va avea de asemenea un impact asupra
relaţiilor UE – NATO, întrucât NATO îşi reformează şi reorganizează structurile şi politicile
pentru a combate noile pericole, precum terorismul international. Interesul Alianţei se va
reorienta gradual, acordând mai puţină atenţie gestionării crizelor de felul celor care fac
obiectul sarcinilor tip Petersberg asumate de Uniunea Europeană.
Drept urmare, Uniunea Europeană s-ar putea să fie nevoită să-şi extindă ambiţiile şi
să-şi dezvolte capabilităţi suplimentare. În plus, deoarece capacitatea Uniunii Europene de
gestionare a crizelor este în creştere, UE şi NATO vor fi nevoite să realizeze o diviziune a
sarcinilor mai sistematică, care va impune coordonarea mai strânsă a politicilor şi
priorităţilor de securitate ale celor două organizaţii.

5 din 14
Mediul modern de securitate conține un amplu set de provocări la adresa securității
NATO. În scopul de a asigura securitatea lor, Alianța trebuie să continue să se achite de
sarciniile sale, toate acestea contribuind la protejarea Membrilor Alianței, și totodata fiind în
conformitate cu dreptul internațional.
Potrivit Articolului 5 din Tratatul de la Washinghton prin care se vizează în primul
rând defensive colectivă, cea prin care membrii NATO oferă mereu suportul necesar altei ţări
mebre NATO în caz de atac, acest angajament rămânând pe poziţii si cu caracter obligatoriu.
Pentru gestionarea crizelor, NATO are un set robust de capacități politice și militare
pentru a aborda întregul spectru al crizelor, înainte, pe timpul conflictului și după. NATO
folosind astfel o combinaţie între politica şi structurile militare pentru a adduce îmbunătăţiri
la gestionarea crizelor care au potențialul de a influenţa securitatea alianţei, înainte ca acestea
să degenereze în conflicte.
Alianța poate afecta din punct de vedere politic și evoluțiile din domeniul securității
dincolo de granițele ei, astfel, Alianța se va angaja activ în sporirea apărării internaționale,
prin parteneriat cu țările din afara Alianţei și prin alte organizații internaționale, organizații
care participă activ la non-proliferarea și dezarmarea ţărilor aflate în situaţie de conflict.
Astăzi, zona euro-atlantică este în situaţie de pace și amenințarea unui atac împotriva
unui membru NATO este scăzută. Cu toate acestea, amenințarea convențională nu poate fi
ignorată deorece în prezent multe regiuni și țări participă ca martore la achiziționarea
substanțială de capabilități militare moderne, cu urmări pentru stabilitatea internaționala și
euro-atlantică; Aceasta include dezvoltarea de rachete balistice, ceea ce reprezintă un pericol
pentru zona euro-atlantică şi amplificarea armelor nucleare și a altor arme de distrugere în
masă.
Terorismul reprezintă o amenințare directă la adresa securității NATO, stabilităţii
internaţionale și a prosperității ţărilor în curs de evoluţie. Grupuri extremiste continuă să se
răspândească în zone de importanță strategică pentru Alianță, și prin procurarea de armament
modern ce va spori impactul atacurilor teroriste, în special în cazul în care teroriștii deţin
arme nucleare, chimice, biologice sau cu capabilități radiologice.
Instabilitatea şi conflictele de dincolo de frontierele NATO pot reprezenta în mod
direct o ameninţare la adresa securităţii Alianței, inclusiv prin activități ilegale, precum
contrabanda de arme, stupefiante și de ce nu de oameni. Totodată atacurile cibernetice sunt
din ce în ce mai frecvente, ele fiind din ce în ce mai organizate aducând prejudiciu major
ţărilor member şi atingând un nivel superior pragului de ameninţare a siguranţei naționale și
euro-atlantice.
Cea mai mare responsabilitate a Alianței persist în a fi protejarea și apărarea teritoriul
ţărilor membre NATO împotriva atacurilor, conform Articolului 5 din Tratatul de la
Washington. Organizaţia nu vizează orice ţară care atentează la statele member, însă nu
trebuie să ne îndoim că NATO nu va participa la soluţionarea problemelor.
NATO se va baza întotdeauna pe descurajarea fortelor inamice chiar şi atunci când
vor exista atacuri nucleare. Garanția este oferită de forțele strategice nucleare ale Alianței,
mai ales cele din Statele Unite continuând cu Marea Britanie şi Franţa.2
2
Biroul de Informare şi Presa NATO- 1110 Bruxelles- Belgia, Manualul Nato 2001

6 din 14
Astfel NATO se va asigura că va avea capacitatea de a răspunde oricărei amenințări
la adresa siguranței și securității proprii prin: perpetuarea capacităţii de a sprijinirii atacurile
majore, operațiuni comune și mai multe acţiuni cu caracter special ce vin în ideea asigurării
apărării colective; să realizeze pregătirea necesară, prin realizrea unor planuri de urgență și
exerciţii; să asigure participarea unui număr cât mai mare de aliaţi în planificarea apărării
colective; dezvoltarea capacităţilor de apărare împotriva rachetelor balistice, ameniţărilor
armelor chimice, biologice şi nucleare; să dezvolte în continuare programme în combaterea şi
detecţia atacurile cibernetice, aducând toate ţările aliate sub o protecţie cibernetică
centralizată.
Pe termen lung liderii NATO au adoptat o nouă formulă a conceptului strategic care
va îmbunătăți traiectoria politicilor NATO de securitate a spațiului Euro-Atlantic. Un nou
concept de securitate, funcțional pentru următorii zece ani, care actualizează angajamentul
Alianței pentru apărarea şi asistența mutuală. Acest concept, stabilește viziunea NATO
pentru o Alianță activă și evolutivă care va rămâne capabilă de a-și apăra membri împotriva
amenințărilor actuale, fapt care determină Alianța să devină mai agilă, mai capabilă și mai
eficientă.
Pentru NATO, este momentul potrivit de a dezvolta și îmbunătăți noi capacități și
noi parteneriate. Drept urmare, noul plan strategic deschide calea pentru Alianță, de a-și
moderniza abilitățile pentru efectuarea securității colective, iar în același timp să continue
promovarea stabilității internaționale. Noul plan strategic, îndeamnă aliații să investească în
segmentele primordiale, pentru a fi capabili de contracarareze orice potential atac cibernetic
(informațional) sau cu rachete balistice. Noua viziune strategică de securitate oferă statelor
partenere mai multe oportunități de cooperare și dialog, iar pe lângă asta, angajează NATO în
privința reconsolidării relațiilor și cooperării strânse cu Rusia.
În cadrul celui mai recent summit NATO, s-au stabilit obiectivele cât și pașii
potriviți, în vederea implementării noului sistem strategic de apărare comună. Factorul
periclitant al stabilității internaționale, în materie de siguranță și securitate, este reprezentat
de dezvoltarea rachetelor balistice, atât în rândul actorilor statali cât și non-statali, la nivel
global. În consecință, acest nou concept obligă Alianța să implementeze scuturi anti-rachetă
în spațiul euro-atlantic.
Pe lista obiectivelor, noilor strategii, s-au evidenţiat și câteva puncte cu privire la
cooperarea dintre NATO și Rusia. Unul din aceste obiective prezintă următorul lucru: „Noi,
alianța Nord-Atlantică, vom urmări în permanență colaborarea și cooperarea cu Rusia cât
și cu alte state partenere din spațiul Euro-Atlantic.”. În aceste condiții, pentru NATO, este
obligatoriu să urmărească consolidarea cooperării cu Rusia, în acest domeniu, ca parte a unei
politici flexibile pentru tranziţia relaţiei strategice SUA-Rusia.
NATO și Rusia au convenit să realizeze o evaluare a amenințărilor comune cu rachete
balistice și să dezvolte o analiză comună a viitorului cadru de cooperare în domeniul apărării
cu scuturi anti-rachetă, amplasate în puncte geo-strategice cheie, pe continentul european și
nu numai.3

3
Manualul Nato – Biroul de Informare şi Presa, 2001

7 din 14
Un alt plan ce are să vină în dezvoltarea securităţii o reprezintă cedarea puterii către
poporul afghan astfel încat aceştia să fie în măsură să înceapă reconstrucţia ţării.
Concluzii
Prin noul concept strategic NATO, se aduc întăriri și îmbunătățiri Articolului 5 din
Tratat și adoptă noi relații în care este inclusă și Uniunea Europeană, astfel de la an la an s-a
observant o creștere ridicată a standardelor de securitate indicând astfel puterea dată de către
noua strategie de securitate.

1.2. Strategia de securitate a Uniunii Europene

Violențele înregistrate la începutul sec. XXI a stins perioada de pace și stabilitate pe


care o avea întreaga lume, astfel, după creearea Uniunii Europene a apărut și necesitatea
creării unei noi strategii europene de securitate, astfel voi evidenţia în rândurile ce urmează
principalele strategii adoptate de către Uniunea Europeană şi realizările înregistrate până în
acest moment.
Europa încă se confruntă cu amenințări de securitate, conflictul din Balcani
reamintindu-ne că războiul de pe bătrânul continent încă nu a dispărut, rămânând astfel multe
semne de întrebare despre securitatea adoptată de către Uniunea Europeană.
Având în componență 25 de state cu o populație de 450 de milioane de locuitori ce
produc un sfert din produsul intern brut mondial, Uniunea Europeană a fost întodeauna un
partener global ce s-a implicat mereu în problemele internaționale precum Afghanistan, Irak
sau Republica Democrată Congo.
Strategia de securitate adoptată în noua eră mondială de către Uniunea Europeană este
mult influențată de economie, ultimele valuri de conflicte au adus mari pierderi economiei
Europene distrugând mai ales infrastructura socială, încurajând astfel criminalitatea și ducând
la imposibilitatea unei activități economice normale.
Se prevede astfel o concurență pentru resursele naturale care se împuținează pe zi ce
trece, totodată dependența energetică reprezintă o îngrijorare pentru Europa, deoarece aceasta
este în momentul de față cel mai mare importator mondial de petrol și gaze naturale.
Terorismul reprezintă cel mai important risc de care se leagă întreaga strategie, acesta
presupunând costuri foarte mari, cel mai recent caz de terorism îl reprezintă violențele
religioase pe care le întâlnim cu preponderență în cadrul țărilor arabe (Egipt, Siria, Libia,
Palestina).
O altă amenințare ce se adresează securității europene și mondiale o reprezintă
dezvoltarea armelor de distrugere în masă, evoluția înregistrată conduce la sporirea
potențialului armelor biologice prin atacuri cu materiale chimice și radiologice, totodată prin
răspândirea tehnologiei rachetelor se va ridica riscul instabilității pe continentul European.
Problemele apărute mai nou în peninsula Coreeană influențează în mod direct
interesele europene. Noile conflicte pot conduce la extremism, terorismul oferind noi
oportunități pentru crima organizată. Insecuritatea regională precum cea din Correa poate
alimenta cererea de producere a armelor de distrugere în masă.
Cea mai nouă problemă cu care se confrunta securitatea mondială o reprezintă eșecul
statal, astfel prin proasta guvernare prin care denumim corupția, abuzul de putere, instituțiile

8 din 14
slabe, și lipsa responsabilității slăbesc statele din interior conducând în cele mai multe cazuri
colapsul statului, printre care Liberia, Somalia, Afghanistan cea din urma ajungând sub
conducerea talibanilor.
Criminalitatea organizată a ajuns și ea o ținta a strategiei europene, aceasta
amenințare internă ce vine la adresa securitații care are o dimensiune externă semnificativă a
activităților grupărilor teroriste.
Cel mai adesea activitatea criminală este asociată cu statele cu o dezvoltare scăzută
sau care se află într-un declin total. Veniturile provenite din comercializarea drogurilor,
pietrelor prețioase, a cherestelei și a armelor alimentează în momentul de față conflictele din
întreaga lume. Astăzi mai mult de 90% din heroina ce se gasește pe teritoriul European
provine din macul cultivat în Afghanistan, astfel comerțul cu droguri alimentând cu arme
talibanii, iar în cea mai mare parte este distribuită prin intermediul rețelelor criminale din
Balcani ce sunt responsabili pentru victimele comerțului sexual la nivel mondial.
O altă amenințare tot mai importantă este criminalitatea cibernetică. Europa este o
țintă cheie pentru criminalitatea cibernetică din cauza infrastructurii sale avansate de internet,
a numărului mare de utilizatori, precum și a economiilor și a sistemelor sale de plată prin
intermediul internetului. Cetățenii, întreprinderile, guvernele și infrastructura critică trebuie
să beneficieze de o protecţie mai avansată împotriva infractorilor care abuzează de
tehnologiile moderne.
De asemenea, securitatea frontierelor necesită o acțiune mai coerentă. Având frontiere
externe comune, contrabanda și alte activități transfrontaliere ilegale trebuie să fie combătute
la nivel European. Prin urmare, controlul eficient al frontierelor externe ale UE este esențial
pentru spațiul de liberă circulație.
În plus, în ultimii ani, s-a observat o creștere a frecvenței și a intensității dezastrelor
naturale și a celor provocate de om în Europa și în vecinătatea sa imediată. Aceasta a
demonstrat necesitatea de a avea o capacitate europeană de răspuns în caz de crize și de
dezastre mai solidă, mai coerentă și mai bine integrată, precum și necesitatea de a pune în
aplicare politicile existente de prevenire a dezastrelor și legislației în materie.
Obiectivele stategice pe care Uniunea Europeană le dezvoltă încearcă să asigure
perspective de securitate întregii populații europene, în mare măsura viitorul va depinde și de
noi și de acțiunile noastre, astfel pentru a promova valorile sale Uniunea Europeană a
reconstruit strategia conlucrând astfel cu strategia de securitate NATO, strategie pusă în
aplicare după 11 septembrie în momentul în care s-au adoptat măsuri, precum alegerea unui
mandat european de arestare, idei îndreptate împotriva finanțării terorismului și un acord
privind asistența juridică reciprocă cu Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană
utilizează de mulți ani o politică de învingere a proliferării ajungându-se ca în ultimii ani la
un accord asupra unui program de acțiune ce vine să consolideze Agenția Europeană pentru
Energie Atomică, intenisficări a controalelor pentru combaterea transporturilor ilegale de
droguri, arme și produse chimice folosite pentru construirea de dispozitive explozive.
În decursul anilor Uniunea Europeană a promovat strategia și pe baza activitaților
interne ale altor alianțe precum NATO, OSCE ș.a , astfel încât a realizat că trebuie luat în
considerare şi restul lumii, prin urmare, este important să se asigure coerența și

9 din 14
complementaritatea între aspectele interne și externe ale securității UE. Valorile și prioritățile
strategiei de securitate internă, inclusiv angajamentul nostru de a promova drepturile omului,
democrația, pacea și stabilitatea în vecinătatea noastră și dincolo de aceasta, fac parte
integrantă din abordarea prevăzută în strategia europeană de securitate.
Astfel cum se recunoaște în strategia în cauză, relațiile cu partenerii noștri, în special
cu Statele Unite ale Americii, au o importanţă deosebită în combaterea infracțiunilor grave și
a criminalității organizate, precum și a terorismului.
Securitatea ar trebui integrată în parteneriatele strategice relevante și aceasta ar trebui
luată în considerare în dialogul cu partenerii noștri atunci când se programează finanțările
acordate de UE în cadrul acordurilor de parteneriat. În special prioritățile legate de securitatea
internă ar trebui să fie abordate în cadrul dialogurilor politice cu țări terțe și organizații
regionale, dacă este cazul, și al dialogurilor relevante pentru combaterea amenințărilor
multiple, cum ar fi traficul de persoane, traficul de droguri și terorismul. De asemenea, UE va
acorda o atenție specială țărilor și regiunilor terțe care ar putea avea nevoie de sprijin și de
expertiză din partea UE și a statelor membre, atât în interesul securității externe, cât și al
celei interne. Serviciul European de Acțiune Externă va permite integrarea în mai mare
măsură a acțiunii și a expertizei, utilizând competențele și cunoștințele statelor membre, ale
Consiliului și ale Comisiei. Experții în materie de securitate ar trebui să fie detașați pe lângă
delegațiile UE.
Până acum conceptul tradițional de autoapărare folosit până la sfarșitul războiului
rece era amenințarea bazată pe invazie, însă odată cu noile amenințări, apărarea va fi cel mai
adesea în afara granițelor, astfel cum noile amenințări sunt dinamice riscurile proliferării
sporesc în timp, de acest lucru profitând terorismul care poate deveni și mai periculoas. Un
alt lucru dăunator îl va reprezenta eșecul statal și criminalitatea ce se vor răspândi dacă vor fi
neglijate, prevenirea acestora ar fi singura modalitate din care întreaga lume va avea de
câștigat.
Diferența dintre fosta strategie și actuala strategie este una masivă deoarece acum
niciuna dintre amenințări nu este una pur militară, și totodată nu se poate face față printr-un
mijloc pur-militar, astfel amenințarea necesită o combinație sau un mix de instrumente prin
care să limiteze conflictul.
Proliferarea poate fi supravegheată prin controlul exporturilor și poate fi asaltată prin
exercitarea de presiuni politice și economice.
Una din marile probleme pe care ar trebui să se axexe securitatea o reprezintă rețelele
infracționale ce se bazează pe corupție pentru a-și investi profiturile în economia legală,
erodând încrederea în instituțiile publice și în sistemul economic. Este foarte important să se
susțină voința politică de combatere a corupției. Prin urmare, acțiunea la nivelul UE și
schimbul de bune practici sunt necesare, iar Comisia va înainta, în 2011, o propunere privind
măsuri de monitorizare și de susținere a eforturilor depuse de statele membre pentru
combaterea corupției.
Ar trebui să se elaboreze politici în vederea implicării organismelor guvernamentale
și de reglementare care sunt responsabile de acordarea licențelor, a autorizațiilor, a
contractelor de achiziții sau a subvențiilor pentru a proteja economia împotriva infiltrării de

10 din 14
către rețelele infracționale. Comisia va acorda un sprijin practic statelor membre, instituind,
în 2011, o rețea a punctelor de contact naționale în vederea dezvoltării celor mai bune
practici și sponsorizând proiecte-pilot privind aspecte practice.
Mărfurile contrafăcute generează profituri însemnate pentru grupurile de criminalitate
organizată, denaturează fluxurile comerciale ale pieței unice, subminează industria europeană
și pun în pericol sănătatea și siguranța cetățenilor europeni. Prin urmare, în contextul
viitorului său plan de acțiune împotriva contrafacerilor și a pirateriei, Comisia va lua toate
inițiativele corespunzătoare pentru a încuraja asigurarea respectării drepturilor de proprietate
intelectuală în mod mai eficient. Până atunci, pentru a combate vânzarea de mărfuri
contrafăcute pe internet, autoritățile vamale ale statelor membre și Comisia ar trebui să
adapteze legislația, dacă este cazul, să instituie puncte de contact în cadrul administrațiilor
vamale naționale și să facă schimb de bune practici.
O modalitate de a face faţă terorismului este aceea de a îmbina informaţiie de tip
secret, militare, judiciare sau de altă natură.
Pentru statele aflate în derivă pot fi necesare instrumente militare deoarece se
restabilește ordinea și se folosesc mijloace umanitare pentru a rezista crizelor apărute. În
cazul conflictelor regionale sunt utile soluțiile politice, o poliție eficientă pentru a face față în
faza post-conflictuală.
Uniunea Europeană este bine înzestrată astfel încât să răspundă unor situații cu
aspecte atât de complexe. Gestionarea civilă a crizelor ajută la refacerea guvernării civile, iar
instrumentele economice ajută pentru reconstrucția guvernării.
Chiar și înt-o eră a globalizării, geografia reprezintă încă un punct forte, țările de la
granițele noastre trebuie să fie bine guvernate deoarece acest lucru este în interesul european.
Problemele care stau la baza strategiei Uniunii Europene sunt: vecinii Uniunii Europene ce
sunt angajați în conflicte violente, statele slabe în care prosperă criminalitatea organizată,
societățile disfuncționale și creșterea explozivă a populației la granițele acesteia. 4
Statele candidate la aderarea în Uniunea Europeană ne măreşte gradul de securitate,
însă ca un punct negativ duce alianța mai aproape de regiunile conflictuale, astfel sarcina
noastră este de a promova un sistem de state bine guvernate și cu care să stabilim relaţii
apropiate și de cooperare, de exemplu, importanța acestui fapt este cel mai bine reprezentată
în Balcani.
Credibilitatea politicii noastre externe depinde în mare măsură de consolidarea
relizărilor în regiune, în urma eforturilor noastre cercertate cu SUA -Rusia –NATO dar și cu
alți parteneri internaționali, astfel stabilitatea în regiune nu mai este amenințată de apariția
unui nou conflict major. Orizontul European oferă noi obiective strategice dar și un stimulent
pentru reformă.
Nu este în interesul nostru ca țările noi aderate să creeze noi linii de separare în
Europa, căci pentru vecinii noștri din Est trebuie să dezvoltăm beneficiile cooperării
economice și politice, iar pentru problemele din Caucazul de Sud ar trebui să acordăm un
interes mai puternic deoarece în viitorul apropiat va deveni o regiune învecinată.

4
Carl von Clausewitz, Despre Război, Editura Militara, Bucuresti, 1982

11 din 14
Cu privire la soluționarea conflictului arabo-israelian, acesta a devenit o problemă
primordială pentru Europa deoarece vor exista mai puține șanse de rezolvare a altor probleme
din Orientul Mijlociu. Alianța europeană trebuie să respecte angajamentul și să pună la
dispoziție resursele necesare soluționării problemelor.
În prezent soluția celor două state pe care Europa a susținut-o este acceptată pe scară
largă, iar punerea în aplicare a acesteia va necesita eforturi unite din partea Uniunii
Europene, a Statelor Unite ale Americii a Oraganizației Națiunilor Unite și a Rusiei precum
și a statelor din regiune, dar cel mai important este din partea israelinilor și palestinienilor
înșiși.
Interesele Uniunii Europene necesită un angajament continuu față de partenerii
mediteraneeni, acestea au loc prin medierea unei cooperări economice, în materie de
securitate din cadrul Procesului de la Barcelona. În general regiunea Mediteraneeană continuă
să se confrunte cu serioase probleme de stagnare economică, tulburări sociale și conflicte
nerezolvate.
Noua strategie este structurată datorită unei noi ordine internaționale bazată pe
multilateralismul eficient, obiectivul alianței este de a constitui dezvoltarea unei societăți
internaţionale care să fie capabilă să ţină piept adversarilor, a unor instituții internaționale
funcționale și a unei ordini internaționale guvernate de legi. Securitatea și prosperitatea
alianței depind tot mai mult de un sistem multilateral eficient.
Carta Organizațiilor Naținilor Unite reprezintă fundamentul pentru relațiile
internaționale, responsabilitatea principală pentru Consiliul de Securitate al Organizației
Naţiunilor Unite este de menținerea păcii și a securității internaționale. Organizațiile,
regimurile şi tratatele internaționale trebuie să fie eficiente în ceea ce privește confruntarea
amenințărilor privind pacea și securitatea internațională.
Organizația Mondială a Comerțului (OMC) și instituțiile financiare internaționale
sunt instituțiile cheie din sistemul internațional. Acestea și-au extins numărul de mebrii, de
exemplu China s-a alăturat OMC iar Rusia încă își negociază aderarea în această organizație.
Un obiectiv principal pentru noi este reprezentat de creșterea numarului mebrilor
organizațiilor de acest fel. Relațiile transatlantice reprezintă unul dintre elementele centrale
ale sistemului internațional acest fapt consolidează comunitatea internațională ca întreg, dar
este și în interesul nostru bilateral, NATO desemnând o ilustrare semnificativă a acestei
relații.
Guvernanța globală se consolidează pe Organizațiile regionale astfel pentru Europa
rolul OSCE a Consiliului European are o semnificație aparte, iar celelalte organizații
importante ce aduc un nou suflu în interiorul Europei sunt MERCOSUR, ASEAN și Uniunea
Africană.
Totodată suntem interesați să susținem și să continuăm dezvoltarea instituțiilor
existente precum organizația mondială a comerțului iar pe cele noi precum curtea penală
internațională, să ne sprijinim, astfel din propria noastră experiență în Europa s-a dovedit că
securitatea a putut fi crescută prin consolidarea încrederii și prin regimul de control al
armelor.

12 din 14
Cea mai bună protecție pentru securitatea noastră este reprezentată de buna guvernare
a statelor democratice. Cele mai bune mijloace pentru consolidarea ordinii internaționale
sunt: susținerea reformelor sociale și politice, combaterea corupției, răspândirea bunei
guvernanțe, protecția drepturilor omului și stabilirea statului de drept.
Pentru promovarea reformei cele mai puternice instrumente pot fi politicile în materie
de comerț și de dezvoltare. Uniunea Europeană și statele sale membre au calitatea de a fi cel
mai mare furnizor mondial de asistență socială și totodată cea mai mare entitate comercială.
O caracteristică de o anvergură deosebită a politicii de securitate europene pe care ar
trebui să o formeze în continuare Uniunea Europeană este reprezentată prin contribuția sa la o
mai bună guvernanță prin intermediul programelor de asistență, prin condiționare și măsuri
comerciale punctuale.
Unele state s-au plasat chiar ele în afara hotarelor societății internaționale, dar în
schimb un alt număr de state au optat pentru izolare iar altele au încălcat de multe ori normele
internaționale. Aceste state ar trebui să se alăture din nou comunității internaționale iar
Uniunea Europeană ar trebui să le ofere asistență.
Statele care nu doresc să facă acest lucru trebuie să realizeze și să înțeleagă că există
un preț care trebuie plătit, inclusiv în relațiile lor cu Uniunea Europeană.

Concluzii

Lumea noastră este într-o continuă schimbare, la fel ca și amenințările și provocările


din jurul nostru. Răspunsul NATO și al Uniunii Europene ar trebui să evolueze în consecință.
Conlucrând pentru punerea în aplicare a acțiunilor evidențiate în prezenta strategie. Suntem
pe calea cea bună formând pe deplin cerințele pe care le cere întreaga Europă. În același
timp, este inevitabil ca, oricât de puternice și de pregătite sunt cele două formațiuni,
amenințările să nu fie eliminate în întregime. Din acest motiv, este cu atât mai important să se
intensifice eforturile de eliminare a posibilelor probleme apărute în viitor.
Odata cu aderarea la Tratat noii membri trebuie să se conformeze tuturor obligațiilor ce
rezultă din acesta şi din documentele, convențiile sau standardele ce statuează normele de funcționare
ale Alianței, în ideea de fi capabili să îndeplinească anumite criterii și să asigure într-o perioadă de
timp relativ scurtă interoperatibilitatea forțelor armate cu celelalte structuri.
Consider că la finele secolului XX s-au luat în calcul o serie de scenarii care să relateye
viitorul relațiilor internaționale din secolul următor. O parte aveau ochi doar pentru trofeul
comunității în problemele axate pe plan social, economic sau politic, pe când alții erau bântuiți de
sentimentul de frică în posibilitatea întâlnirii haosului datorat sistării sistemului de legături
internaționale. Însă nimeni nu a anticipat evenimentele dureroase petrecute la data de 11 septembrie și
desigur situațiile care au urmat și nici măsurile luate în vederea combaterii terorismului.
În concluzie, pot spune că indiferent de tipul de conflict adus la adresa cetățenilor, există
organizații formate în ideea de îndepărta sentimentul de teroare ce se dorește a fi implementat în

13 din 14
rândul oamenilor și numai timpul va demonstra dacă aceste organizații sunt în măsură să ofere
independeța și pacea ce se urmărește sau dacă scopul lor este altul decât cel cunoscut.

BIBLIOGRAFIE:

1. Alvin, Toffler; Heidi, Toffler; Mapping Out a Trisected World, International Herald Tribune;
05.11.1993
2. Biroul de Informare şi Presa NATO- 1110 Bruxelles- Belgia, Manualul Nato 2001
3. Carl von Clausewitz, Despre Război, Editura Militara, Bucuresti, 1982
4. Edward N.Luttwak, From Geopolitics to Geo-Economics..., “The National Interest”, vara 1990
5. Henk, Ves; James, Bilbray (Coraportori): Nato, in operatiunile ONU de mentinere a pacii, mai
1994
6. John Baret, Prevenirea conflictelor şi gestionarea crizelor: Abordarea NATO, in Arta prevenirii
conflictelor, Editura R.A. Monitorul Oficial, Bucuresti, 1996
7. Manualul Nato – Biroul de Informare şi Presa, 2001
8. R. Winkler, Viitorul NATO, in Europaische Sichererheit, RFG, an 44, nr.1, ian.1995
9. http://www.mae.ro

14 din 14