Sunteți pe pagina 1din 10

REFERAT

la disciplina
ANALIZA DE RISC ÎN DOMNIUL ORDINII PUBLICE ȘI SECURITĂȚII NAȚIONALE

Bucureşti
2019

1
Sistemul forţelor de ordine din România

În România, ordinea publică este parte componentă a ordinii de drept,


reprezentând proiecţia acesteia în plan politico-economic şi social având, la rândul
ei, trei componente: menţinerea, asigurarea si restabilirea, care presupun măsuri si
acţiuni prin care se realizează un cadru adecvat pentru manifestarea democraţiei
constituţionale în baza prevederilor înscrise în Constituţia României, ca lege
fundamentală a statului român, şi în întreaga legislaţiei în vigoare. Cele trei
componente au, după cum se observă mai jos, elemente organizaţionale, de
reglementare sau care ţin de modul de acţiune atât comune, cât şi specifice.
Noţiunile de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii publice sunt des utilizate
dar uşor interpretabile în actualul context juridic românesc, de aceea vom încerca o
definire a acestora pentru a avea o viziune clară şi obiectivă asupra acţiunilor
forţelor de ordine destinate îndeplinirii acestora. Menţinerea ordinii publice
reprezintă ansamblul măsurilor, activităţilor şi acţiunilor organizate si desfăşurate
cotidian de către forţele de ordine publică, pentru funcţionarea normală a
instituţiilor statului, protejarea şi respectarea drepturilor fundamentale ale
cetăţenilor, a normelor de conduită civică, a regulilor de convieţuire socială, a
avutului public şi privat, a celorlalte valon supreme.
Asigurarea ordinii publice cuprinde ansamblul măsurilor ce se întreprind
pentru respectarea legalităţii, prevenirea şi descurajarea unor acţiuni care
generează tulburări sociale sau manifestări de violenţă pe timpul adunărilor şi
manifestaţiilor publice, activităţilor culturale şi sportive, precum şi altor
manifestări similare cu participare numeroasă şi se asigură de forţele principale şi
de sprijin, potrivit competenţelor.
Restabilirea ordinii publice reprezintă ansamblul măsurilor legale,
preponderent represive, bazate pe forţa de constrângere, inclusiv pe forţa fizică şi a
armelor albe sau de foc, aplicate de organele cu atribuţii legale pentru readucerea

2
la starea de legalitate a situaţiei create prin încălcări grave ale ordinii publice
generatoare de pericol pentru ordinea si siguranţa naţională.

Ordinea publică nu înseamnă nici pe departe doar ordinea constituţională,


legi, ordonanţe, forţe şi mijloace care să le impună şi să le gestioneze, care să
supravegheze, să monitorizeze, să asigure dominanţa puterii, perpetuarea
netulburată a sistemului şi oprirea procesului în parametrii convenabili celor care
conduc şi gestionează, care să asigure, cu alte cuvinte, liniştea publică. Scopul
ordinii publice nu este asigurarea liniştii publice, ci a condiţiilor care să crească
eficienţa angajamentului public, a efortului public, precum şi responsabilitatea
factorilor de decizie şi a fiecărui om în parte faţă de calitatea condiţiei umane.
Ordinea publică este o construcţie dinamică, după o arhitectură complicată, la care
participă, deopotrivă, toate componentele sistemului şi procesului, şi nu doar cei
ce-şi asumă sau cred că li se cuvine privilegiul şi condiţia benefică şi orgolioasă a
conducerii altora1 . Jean-Jacques Rousseau, în romanul L'Elite ou l'Education, arată
că, în realitate, nu cei care se află în procesul educaţiei se supun voinţei
conducătorului, ci, dimpotrivă, acesta se supune voinţei lor, pe care numai el,
mentorul, o poate sesiza, analiza, înţelege şi îndeplini.
Ordinea publică nu este, deci, şi nu trebuie înţeleasă ca un sistem de
constrângeri pentru binele şi securitatea instituţiilor şi al tuturor - pentru că nu
există aşa ceva decât în regimurile dictatoriale - ci, înainte de toate, ca o arhitectură
determinată de ceea ce Hegel numea necesitate înţeleasă, sau ca datorie a libertăţii.
„Sclavul nu poate avea nicio datorie şi numai omul liber are datorii. Dacă toate
drepturile s-ar afla într-o parte, şi toate datoriile în alta, atunci întregul s-ar dizolva,
căci singură identitatea constituie baza lui, pe care trebuie să o păstrăm aici
neclintită.2

1
Marian Ţigănuş, Implicaţiile globalizării asupra ordinii publice în condiţiile integrării europene, Teza de doctorat,
Universitatea Naţională de Apărare Carol I, Bucureşti, 2007,pag 91.
2
Georg Wilhelm Frierdrich Hegel, Principiile filosofiei dreptului, traducere de Virgil Bogdan şi Constantin Floru,
Editura Academiei Române, Bucureşti, 1969, p.192

3
Determinarea Structurii Riscurilor Şi Ameninţărilor
La Adresa Ordinii Şi Siguranţei Publice

Analiza de risc cuprinde atât evaluarea riscurilor cât si managementul


riscului. Aceasta întrebuinţare este larga, deşi nu universal acceptata n rândul
comunitarii de analiza a riscului. Acest referat se axează pe componenta de
evaluare a riscurilor şi oferă o scurta prezentare pentru, managementul riscului.
Resursele sunt finite, acţiunile de protecţie sunt nenumărate, şi deciziile
pentru alocarea fondurilor pentru securitate naţionala, ordine publică sunt mai
dificil de luat datorita naturii multidimensionale şi nesigure a actelor de terorism.
Există mulţi potenţiali adversari şi avem informaţii limitate cu privire la
intenţiile, motivaţiile si capacităţile acestora. Teroriştii îşi pot îndrepta armele
asupra multor obiective, şi unele ameninţări reprezintă evenimente potenţial
catastrofale, în timp ce altele pot fi mai probabile.
Deciziile de securitate ale statelor au loc la mai multe nivele (persoane
fizice, companii, oraşe, judeţe, state şi naţiuni), pentru scopuri diferite (de
prevenire,protecţie, de avertizare, daune, reducere, precum şi de recuperare) şi cu
cadre de timp diferite (înainte, în timpul, şi după).
Exista de asemenea, dorinţa de a pune în aplicare soluţii mutuale (cele care
abordează alte pericole, în plus faţă de terorism), care sunt importante pentru
evenimente cu probabilitate redusa sau cu consecinţe reduse pentru care
cheltuielile de resurse nu ar primi altfel priorităţi adecvate.
În sfârşit, soluţiile trebuie să aibă un impact limitat asupra activităţilor legale
şi a libertăţilor civile.
Referitor la analize de risc sigure, cercetările din spatele acestei activităţi nu
au găsit nicio analiza a cadrului de munca. Probabil explicaţia este ca riscul (cum a
fost definit anterior) este prea multi - dimensional, de asemenea,credem că:3
- analizele de risc sunt întreprinderi analitice complexe care necesită diverse
domenii ale forţelor de expertize.
- necesitatea forţează aceste analize sa împartă în părţi uşor de gestionat, care
trebuie să fie în cele din urmă sincronizate.
3
Apud Katzenstein, Peter J. (ed.), The Culture of National Security: Norms and Identity in World Politics, Columbia
University Press, New York, 1996.

4
- relaţia dintre aceste părţi trebuie să fie clar înţeleasa.
Un proces non - colaborativ al analizei de risc, care suferă de o gestionare a
riscurilor dezechilibrată poate aduce risc inacceptabil rezidual sau transferul de
riscuri, fără creşterea securităţii.
Riscul rezidual se poate produce, atunci când comunicarea nu reuşeşte între
nivelurile de luare a deciziilor, cum ar fi atunci când un nivel de acte
guvernamentale, cu speranţa celuilalt nivel va adresa riscuri specifice.
Fără un proces de analiză a riscurilor de obicei înţeles, această aşteptare ar
putea fi în zadar.

Riscul şi ordinea publică


Analiza de securitate presupune folosirea unor concepte specifice.
Conceptele de vulnerabilitate, risc, pericol şi ameninţare au fost definite de diverse
teorii şi abordări doctrinare implicite şi explicite din domeniul securităţii, însă
consensul nu pare a fi realizat.

Analiza factorilor de risc


Pericolul ar putea fi definit drept caracteristică a unei acţiuni de a aduce
prejudicii valorilor unei societăţi, persoanelor sau bunurilor acestora. În cazul
pericolului, sursa, adresa, scopul, obiectivele şi efectele sunt probabile.4
Ameninţarea, în schimb, are indicatori mult mai concreţi, reprezentând o
declarare a unei intenţii de a pedepsi sau a răni o persoană, mai ales în cazul în care
aceasta nu doreşte să fie avertizată asupra unui posibil necaz, pericol etc.5
Analiza ameninţării poate avea în vedere procesul continuu de compilare şi
examinare a tuturor informaţiilor disponibile referitoare la, de exemplu, potenţiale
activităţi teroriste.
O astfel de analiză va evidenţia atât factorii existenţei grupărilor teroriste,
capacităţile, intenţiile, istoria şi ţintele acestora, cât şi mediul de securitate în care
operează forţele proprii.6 Cu cât ameninţarea este mai specifică, cu atât ţintele şi

4
Alexandrescu, Grigore, Ameninţări la adresa securităţii, Ed. UNAp, Bucureşti, 2004, p. 8 41
5
Oxford Dictionary of Current English, Oxford University Press, 1988, Second Edition by Christina Ruse

6
US Department of Defense, Joint Publication 1-02. DoD Dictionary of Military and Associated Terms, 12 aprilie
2001 (actualizat la 19 septembrie 2006), p. 542-543

5
sursele sale sunt mai clare. Conform analistului, Barry Buzan, modelul explicativ
ce relevă tipul şi intensitatea ameninţării.
Natura specifică a ameninţărilor şi ameninţarea, în sine, pot fi înţelese numai
în relaţie cu caracterul particular al obiectului de referinţă. Viaţa umană variază în
funcţie de cadrul în care se desfăşoară şi, din acest motiv, pe baza aceluiaşi criteriu,
se poate vorbi şi despre domenii diferite în care trebuie studiate tipurile de
ameninţări: politic, economic, social, militar, de mediu ş.a..
În domeniul politic, ameninţările sunt definite, în mod tradiţional, în
termeni de suveranitate, independenţă şi integritate teritorială. Obiectele de
referinţă pot fi entităţi politice atât naţionale, cât şi supranaţionale. De exemplu,
suveranitatea naţională este ameninţată de punerea la îndoială a recunoaşterii,
legitimităţii sau autorităţii guvernării, iar la nivel supranaţional, structurile
internaţionale sunt ameninţate de situaţii ce subminează regulile, normele şi
instituţiile ce le constituie.
Ameninţările la adresa domeniului economic sunt dificil de identificat,
fiind constituite de factori ce subminează regulile, normele şi instituţiile sale
componente, iar obiectele de referinţă sunt reprezentate, ca şi în cazul anterior, de
o gamă largă de entităţi: de la regimurile economice specifice la piaţa globală.
Ameninţările de natură economică sunt cu atât mai greu de determinat, cu cât
multe din manifestările lor aparţin competiţiei economice acceptate, realităţilor
economiei de piaţă, disproporţiilor economice fireşti şi nu sunt îndreptate în mod
direct împotriva instituţiei-stat. În acelaşi timp, economiile naţionale fac parte, într-
un anumit fel, din structura statului şi constituie fundamentul acestuia.
Obiectul de referinţă, în cazul domeniului social, este format din identităţi
colective la scară largă, ce pot funcţiona independent de stat (de exemplu:
naţiunile, religiile). Ele includ elemente ce se identifică, de obicei, cu componenta
psihosocială a puterii. Întrucât natura acestui obiect de referinţă este complexă şi
specială, ierarhizarea ameninţărilor în funcţie de importanţă şi intensitate
reprezintă o sarcină dificilă. Oricum, ele se întind de la gradul de acceptare socială
a obiectivelor politice, până la conştiinţa de sine a unui popor. Societatea şi
identităţile sociale se află în permanentă transformare, ca răspuns la dezvoltările
interne şi externe, astfel că unele dintre schimbări pot fi reprezentate de subiecţi
diferiţi, cu interese diferite, ca ameninţări sau ca evoluţii pozitive.
În domeniul militar, obiectul de referinţă este, de obicei, puterea militară a
statului, deşi se poate vorbi şi despre alte entităţi politice. Pentru multe dintre
6
democraţiile avansate, apărarea statului a devenit funcţia unică a forţelor armate,
iar studiile tradiţionale de securitate tind să considere toate problemele de natură
militară ca fiind ameninţări la adresa securităţii.
De asemenea, se poate vorbi şi despre ameninţări în domeniul mediului
înconjurător, unde gama obiectelor de referinţă variază de la entităţi relativ
concrete (supravieţuirea anumitor specii sau menţinerea anumitor tipuri de habitat)
la probleme generale ale planetei şi ale omenirii. Trebuie subliniat faptul că
majoritatea acestor obiecte de referinţă au la bază preocuparea referitoare la relaţia
dintre specia umană şi restul biosferei în contextul atingerii unui nivel înalt de
dezvoltare civilizaţională. Este tot mai evident, de asemenea, că marile ameninţări
de natură ecologică nu mai pot fi rezolvate de un singur actor, ele impunând o
colaborare internaţională mult mai strânsă.
Ameninţările, conform anumitor autori, pot fi definite şi în raport cu
riscurile, reprezentând factori de risc ce evoluează către concret, către existenţa
reală, iar într-un anumit context sau mediu favorabil capătă şi direcţie şi intenţie.
Strategia de securitate naţională a României, în vigoare în prezent, defineşte
factorii de risc drept „acele elemente, situaţii sau condiţii, interne sau externe, care
pot afecta, prin natura lor, securitatea ţării, generând efecte contrare sau de atingere
a intereselor noastre fundamentale7”. Acelaşi document identifică şi principalii
factori externi de risc la adresa ţării noastre: posibile evoluţii negative în plan
subregional; proliferarea armelor de distrugere în masă; proliferarea şi dezvoltarea
reţelelor teroriste, a crimei organizate transnaţionale, a traficului de droguri;
migraţia clandestină şi apariţia unor fluxuri masive de refugiaţi; acţiunile de
incitare la extremism, intoleranţă, separatism sau xenofobism; decalaje între
nivelurile de asigurare a securităţii şi gradul de stabilitate ale statelor din
proximitate; limitarea accesului statului român la unele resurse şi oportunităţi
regionale, importante pentru realizarea intereselor naţionale. Carta Albă a
securităţii şi apărării naţionale 8 completează seria factorilor de risc cu: acţiuni
individuale sau colective de accesare ilegală a sistemelor informaţionale, de
dezinformare şi manipulare a informaţiilor; riscuri generate de producerea unor
dezastre ecologice în regiune, precum şi de efectele potenţiale ale unor procese
naturale la nivel global.

7
Preşedinţia României, Strategia de securitate naţională a României, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2007
8
Guvernul României, Carta Albă a securităţii şi apărării naţionale, Bucureşti, 2004

7
În ceea ce priveşte riscul, în sens larg, se poate afirma că se concretizează în
discrepanţa dintre „aşteptarea pozitivă” şi „evenimentul negativ”, ce se poate
produce, şi prin probabilitatea sa de a se produce. Riscul este cauzat de
nedeterminare, de imposibilitatea de a cunoaşte cu certitudine evenimentele
viitoare, reprezentând o stare potenţială, care, în anumite condiţii, poate deveni
efectivă.
Sociologia defineşte riscul drept o expresie fie a nedeterminării structurale a
realităţii (caracterul probabilist obiectiv al evenimentelor), fie al incertitudinii, al
insuficienţei cunoştinţelor noastre despre procesele reale. În acelaşi timp,
psihologia socială accentuează latura subiectivă a riscului, definindu-l astfel:
fenomen psihologic complex, rezultând din raportul dintre probabilitatea reuşitei şi
cea a eşecului unei acţiuni îndreptate spre atingerea unui anumit obiectiv („câştig”)
cu semnificaţie individuală sau socială.9
Riscurile ce afectează securitatea naţională pot fi clasificate în funcţie de:
domenii de activitate; entităţi comunitare şi religioase; arie geografică; timp;
volum; importanţă (interes, gravitate); probabilitate.
Analiza de risc investighează, în principal, riscurile la adresa sistemelor
naturale sau tehnice şi are ca scop principal determinarea funcţiilor şi domeniilor
ce pot fi afectate de riscul respectiv. Întrebarea esenţială, ce se naşte de aici, se
referă la relaţia dintre riscuri şi vulnerabilităţi. În opinia noastră, vulnerabilitatea
poate fi definită, pe larg, drept rezultatul combinării riscurilor existente la adresa
unei societăţi cu capacitatea acesteia de a face faţă şi de a supravieţui situaţiilor de
urgenţă internă şi externă.
O definiţie specifică o oferă Strategia de securitate naţională a României:
10
vulnerabilităţile reprezintă stări de lucruri, procese sau fenomene din viaţa
internă, care diminuează capacitatea de reacţie la riscurile existente ori potenţiale
sau care favorizează apariţia şi dezvoltarea acestora.
În situaţia internă a României, sunt evidenţiate câteva tipuri de vulnerabilităţi
ce îşi găsesc sursele în tranziţia politică, economică şi socială prelungită pe care o
parcurge ţara noastră: persistenţa problemelor de natură economică, financiară şi
socială generate de întârzierea reformelor structurale; accentuarea fenomenelor de
corupţie şi de administrare deficitară a resurselor publice; reacţii ineficiente ale

9
Bogdan-Tucicov, Ana; Septimiu Chelcea; Mihai Golu; Pantelimon Golu; Cătălin Mamali şi Petru Pânzaru, Dicţionar
de psihologie socială, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981, pp. 215-216
10
Preşedinţia României, op. cit., 2007

8
instituţiilor statului în faţa acutizării fenomenelor de criminalitate economică şi de
perturbare a ordinii publice şi siguranţei cetăţeanului; menţinerea unor surse şi
cauze de potenţiale conflicte sociale punctuale; nerespectarea normelor de mediu
în funcţionarea unor obiective industriale; scăderea nivelului de încredere a
cetăţenilor în instituţiile statului; menţinerea unor disparităţi de dezvoltare între
regiunile ţării; menţinerea la un nivel scăzut a infrastructurii informaţionale şi
întârzieri în realizarea acesteia la standardele impuse de dinamica globalizării etc.
Analiza vulnerabilităţilor ia în considerare factorii de risc de toate tipurile,
atât din cadrul, cât şi din afara limitelor fizice ale sistemului, dar şi consecinţele
interne şi externe ale acestora. Mai mult, deşi este acoperită o perioadă lungă de
timp, analiza vulnerabilităţilor se centrează pe o anumită secvenţă a evenimentelor,
din momentul apariţiei situaţiei de urgenţă şi până când se ajunge la o nouă stare de
stabilitate.

9
BIBLIOGRAFIE

Marian Ţigănuş, Implicaţiile globalizării asupra ordinii publice în condiţiile


integrării europene, Teza de doctorat, Universitatea Naţională de Apărare Carol I,
Bucureşti, 2007,

Georg Wilhelm Frierdrich Hegel, Principiile filosofiei dreptului, traducere de


Virgil Bogdan şi Constantin Floru, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1969,

Apud Katzenstein, Peter J. (ed.), The Culture of National Security: Norms and
Identity in World Politics, Columbia University Press, New York, 1996.

Alexandrescu, Grigore, Ameninţări la adresa securităţii, Ed. UNAp, Bucureşti,


2004,

Oxford Dictionary of Current English, Oxford University Press, 1988, Second


Edition by Christina Ruse

US Department of Defense, Joint Publication 1-02. DoD Dictionary of Military


and Associated Terms, 12 aprilie 2001 (actualizat la 19 septembrie 2006), p. 542-
543

Preşedinţia României, Strategia de securitate naţională a României, Ed. Monitorul


Oficial, Bucureşti, 2007

Guvernul României, Carta Albă a securităţii şi apărării naţionale, Bucureşti, 2004

Bogdan-Tucicov, Ana; Septimiu Chelcea; Mihai Golu; Pantelimon Golu; Cătălin


Mamali şi Petru Pânzaru, Dicţionar de psihologie socială, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1981

10