Sunteți pe pagina 1din 11

REFERAT

la disciplina
LEADERSHIP-UL SISTEMULUI DE ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚĂ
NAȚIONALĂ

Bucureşti
2019

1
CUPRINS

I. Considerații generale privind leadership-ul …..…3

II. Comportamentul…………………………..……5
Definiție
Clasificare

III. Concepte de bază şi obiectul de studiu al


psihologiei managerial………………….………7

IV. Evoluţia psihologiei manageriale ………..……..9

V. Bibliografie……………………………….…….11

I. Consideraţii generale privind leadership-ul

2
O componentă importantă a resurselor umane în organizaţii o reprezintă
conducatorii. Conducatorii sunt specialiştii care fac ca procesul de management, în
toate tipurile de organizaţii, să se desfăşoare fi resc, corespunzător cerinţelor
ştiinţei 1managementului. Ei sunt persoane din cadrul organizaţiei care exercită
atributele conducerii în virtutea obiectivelor, competenţelor şi responsabilităţilor
cuprinse în funcţia pe care o ocupă.
Conducatorii, indiferent de treapta ierarhică pe care se află, au cel puţin trei
răspunderi majore:
- profesională
- juridică şi
- morală.
Răspunderea profesională revine managerului în calitatea sa de specialist,
care trebuie să asigure realizarea obiectivelor propuse ale organizaţiei.
Răspunderea juridică decurge din necesitatea realizării procesului
managerial prin respectarea legalităţii existente în domeniul condus.
Răspunderea morală, faţă de organizaţie şi faţă de oamenii din subordine,
este determinată de statutul şi rolul managerului în realizarea cerinţelor
managementului resurselor umane.
Din punct de vedere psihologic, răspunderile ce revin managerilor constituie
un element stresant care, supraadăugându-se activităţii manageriale cotidiene,
grăbeşte instalarea fenomenului de oboseală. Aceasta deoarece managerul
răspunde atât de munca sa, de modul cum conduce, cât şi de tot ce se întâmplă în
compartimentul sau organizaţia respectivă. Indiferent că a ştiut sau nu, că a fost
implicat direct sau nu, în caz de abateri sau încălcări ale legalităţii răspunde solidar
cu autorul lor.
Aceste griji care îl însoţesc permanent pe manager constituie elementul
principal al stării de alertă, ea însăşi obositoare. De aceea, datorită acestor griji
permanente, a răspunderilor ce revin managerilor, fără să mai ţinem seama de
munca pe care aceştia o desfăşoară, activitatea managerială poate fi considerată ca
o muncă grea.
Din cauza naturii deschise şi fl exibile a muncii lor, conducatorii trebuie să
realizeze o mare varietate de sarcini într-un timp limitat. Cercetările întreprinse
asupra felului în care conducatorii îşi petrec timpul confirmă faptul că activităţile
1
Ovidiu Nicolescu (coord.) – Management, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

3
lor se caracterizează prin fragmentare, concizie şi varietate . Aceasta se datorează
următoarelor motive:
- În general, conducatorii sunt preocupaţi de relaţiile cu oamenii. Totuşi
comportamentul uman este frecvent imprevizibil. Cerinţele şi reacţiile oamenilor
sunt condiţionate de circumstanţele mereu schimbătoare în care trăiesc ei, de
presiunile la care ei trebuie să răspundă şi de dorinţele şi necesităţile lor
individuale. Conflictele apar brusc şi trebuie abordate prompt.
- Conducatorii acţionează frecvent în condiţii de instabilităţi şi ambiguitate. Ei nu
ştiu clar ce anume se aşteaptă din partea lor când apar situaţii noi. De aceea ei tind
să reacţioneze faţă de situaţii, ocupându-se cu problemele imediate în loc să
încerce să le anticipeze.
- Conducatorii nu se găsesc întotdeauna într-o poziţie din care să controleze
evenimentele ce le afectează munca. 2Persoane din interiorul sau din exteriorul
organizaţiei pot să-i solicite în mod neaşteptat. - Se aşteaptă ca conducatorii să fi e
precişi şi să rezolve situaţiile pe măsură ce apar. De aceea, de cele mai multe ori,
planurile acestora sunt adesea bulversate şi priorităţile pe care ei le-au stabilit
trebuie să fi e abandonate sau amânate.
- Conducatorii răspund în faţa şefi lor lor, care trebuie, de asemenea, să răspundă
instantaneu la noile solicitări apărute.
Acţiunile managerilor vor depinde de funcţia lor, de nivelul, organizaţia
(tipul, structura, cultura, mărimea) şi în general de mediul lor de muncă (în ce
măsură este agitat, previzibil, liniştit, statornic etc.). Conducatorii individuali se
vor adapta acestor circumstanţe în moduri diferite şi vor opera cu mai mult sau mai
puţin succes, în conformitate cu felul în care percept comportamentul care se
aşteaptă din partea lor şi propriile lor caracteristici personale.
Managementul forţei de muncă ar fi mult mai uşor dacă toată lumea ar fi la
fel, dar cum oamenii se deosebesc între ei prin capacităţi, grad de inteligenţă,
personalitate, pregătire şi provenienţă culturală, managementul diferă de la o
organizaţie la alta. Toţi conducatorii au în obiectul de activitate infl uenţarea
comportamentului în direcţii care să ducă la satisfacerea necesităţilor organizaţiei.
Prin urmare, managerul trebuie să fi e capabil să înţeleagă modelele de
comportament observate, pentru a putea prevedea în ce direcţie se va deplasa
comportamentul şi să utilizeze această cunoaştere pentru a controla
2
D.A. Nadler, M.L.Tushman – A congruence model for diagnosing organizational behovior, in Resource Book in
Macro-Organizational Behavior, ed. R.H.Miles, California, 1980

4
comportamentul manifestat de-a lungul timpului. Acţiunea managerială efi cace
impune ca managerul să fi e capabil să diagnosticheze organizaţia în care
munceşte.
II Comportamentul constă în ansamblul modalităţilor de reacţie ale
organismului, în interacţiunea acestuia cu mediul înconjurător.
Când descriem comportamentul cuiva, putem face distincţia între ce face şi
cum face acea persoană şi consideraţiile despre de ce face persoana respectivă un
anume lucru. În timp ce întrebările ce şi cum aplicate unui anumit comportament,
au răspunsuri în general deschise verifi cării obiective, la întrebarea de ce
răspunsul nu poate fi niciodată cunoscut pe deplin, dat fi ind că ni se cere să
considerăm motivaţia din spatele comportamentului.
Sociologul american Mc Gregor descrie două ipoteze de comportament:
a) oamenii consideră munca necesară şi plăcută şi, între ei trebuie să existe relaţii
de colaborare;
b) oamenii ar manifesta o anumită aversiune faţă de muncă şi pentru a munci ei
trebuie constrânşi.
Din punct de vedere al comportamentului, se întâlnesc două tipuri de
manageri:
- unul tradiţional, care admonestează pe subaltern, dă ordine, pune preţ pe aspectul
formal;
- altul modern, caracterizat printr-o ţinută prietenoasă, apreciază competenţa
subalternilor, stabileşte sarcini şi obiective în loc de ordine.
Comportamentul managerului are o mare importanţă pentru formarea unei
atmosfere psihologice sănătoase în grupul de muncă.
Comportamentul tipic al unui manager este infl uenţat de numeroşi factori. Şi
anume:
1. Organizaţia. Comportamentul unui manager este deseori infl uenţat de
apartenenţa sa la o anumită organizaţie. Există organizaţii care au reguli sau
exigenţe atât de rigide, încât managerului îi este greu să-şi pună în practică stilul
propriu. În acest caz, stilul de management utilizat refl ectă mai puţin preferinţele
personale şi ia în considerare ceea ce organizaţia consideră a fi „un comportament
corect”.
2. Valorile personale. Managementul se bazează pe diverse valori, credinţe,
idealuri personale privind modul de a-i trata pe ceilalţi sau de a obţine rezultate.

5
Practicarea unui stil de management refl ectă de fapt valorile personale la care
aderă o persoană.
3. Trecutul. Stilul dominant al unui manager se poate baza, în multe cazuri, pe
experienţa lui trecută. Cel mai probabil, într-o situaţie dată, el va fi atras de modele
comportamentale cu care s-a familiarizat, care i-au dat satisfacţie, care îi sunt la
îndemână.
4. Hazardul. Ipotezele care orientează comportamentul anumitor persoane pot fi
adoptate uneori fără a se proiecta toate consecinţele pe care ele le pot avea.3 Ca
urmare este posibil ca aceste persoane să nu fi avut niciodată ocazia de a descoperi
alte stiluri manageriale şi astfel să le înveţe şi să le aprecieze rezultatele.
Comportamentul poate fi infl uenţat şi de percepţiile managerului în
legătură cu situaţia care trebuie rezolvată. Termenul de climat psihologic a fost
avansat de James şi Sells2 (1981) pentru a descrie modul în care percepţiile
oamenilor asupra unei situaţii îi conferă acesteia importanţă şi semnifi caţie
psihologică. Cei doi autori sugerează că variabilele de mediu cele mai importante
sunt:
- caracteristicile rolului, cum ar fi ambiguitatea şi caracterul confl ictual între
angajaţi, astfel încât să se poată lua măsuri de reducere la minimum a stresului;
- caracteristicile postului, aşa cum ar fi autonomia şi gradul de difi cultate;
- comportamentul managerului, inclusiv concentrarea pe obiective şi facilitarea
muncii; - caracteristicile grupului de muncă, inclusiv cooperarea şi spiritul de
amiciţie;
- politicile organizaţionale, care îi afectează direct pe oameni, cum ar fi sistemul
de remunerare.
Până la un anumit nivel, conducatorii trebuie să accepte circumstanţele în
care ei muncesc, să acţioneze în condiţii de agitaţie, incertitudine şi ambiguitate.
De aceea una dintre caracteristicile managerilor efi cienţi este elasticitatea lor:
trebuie să fi e capabili să facă faţă acestor presiuni inevitabile. Depinde de ei să fi e
conştienţi de aceste cerinţe, de comportamentele care se aşteaptă din partea lor şi
de aptitudinile pe care le pot folosi pentru a-i ajuta în realizarea responsabilităţilor
adesea presante şi solicitante.
Activitatea de conducere este, aşadar, un complex fenomen psihosocial,
care implică acţionarea într-o asemenea manieră a psihicului individual sau
colectiv încât să se obţină efectele psihosociale dorite, favorabile, pozitive. Pentru
3
E.Mihuleac – Ştiinţa conducerii şi profi lul conducătorului, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977

6
aceasta este necesar ca managerul să manifeste grijă, în sensul însuşirii
cunoştinţelor şi tehnicilor psihosociale care l-ar putea ajuta în favoarea creării unei
ambianţe efi ciente.

III Concepte de bază şi obiectul de studiu al psihologiei managerial


Acolo unde oamenii sunt reuniţi în activităţi comune, ei dezvoltă structuri ale
conducerii chemate să asigure organizarea eforturilor şi direcţionarea lor spre
scopuri propuse. În grupurile umane există forme de conducere universale. De
asemenea, anumite structuri de autoritate, de dominare-supunere se întâlnesc şi în
lumea animală. Aici mai curând este vorba de moduri preprogramate de
comportament.
Obiectul psihologiei manageriale constă în studierea personalităţii
conducătorului din perspectiva realizării funcţiilor sale: prevederea, decizia,
organizarea, antrenarea (comanda), coordonarea şi controlul. Capacitatea
conducătorului se defineşte prin abilitatea sa de a influenţa colaboratorii
(subalternii) să obţină maximum de eficienţă şi maximum de satisfacţii socio-
umane. Principala funcţie a conducătorului constă în coordonarea eforturilor în
grup, în organizarea şi îndrumarea acestuia, astfel încât să se asigure realizarea
optimă a sarcinii propuse şi a obiectivelor.4
Activitatea managerială este procesul prin care o persoană sau un grup de
persoane identifică, organizează, activizează, influenţează resursele umane şi
tehnice ale organizaţiei, în scopul realizării obiectivelor stabilite. Cerinţele epocii
moderne, marcate de creşterea complexităţii tehnologice şi informaţionale, de
schimbările sociale cu efecte profunde asupra personalităţii individuale, de criza
sistemului de valori tradiţionale, cer abordarea conducerii ca un aspect vital al
funcţionării sistemelor organizaţionale şi sociale. Contextul actual impune
transferarea accentului de pe problemele conducerii în general pe cele ale
conducerii eficiente.
Prin conducere înţelegem un sistem care influenţează asupra unui alt sistem
cu scopul de a-l aduce într-o stare bine determinată.
Psihologia managerială este o direcţie a ştiinţei psihologice, ce elaborează
caracteristica psihologică a activităţii de conducere şi analizează calităţile necesare
pentru o realizare reuşită a acestei activităţii. Psihologia managerială era numită

4
E.Mihuleac – Ştiinţa conducerii şi profi lul conducătorului, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977

7
industrială. Apariţia sociologiei şi a psihologiei industriale a constituit unul din
factorii sporirii productivităţii muncii.
Psihologia managerială reprezintă acea ramură a ştiinţei psihologice care
studiază atât implicaţiile psihologice ale procesului managerial în întreaga sa
complexitate, cât şi persoana managerului în strânsă corelare cu procesul
managerial. Ea se referă la totalitatea stărilor psihice, a tendinţelor, mentalităţilor,
atitudinilor implicate în executarea funcţiilor de conducere.5 Cu alte cuvinte,
obiectul de studiu al psihologiei manageriale îl constituie caracteristicile
psihologice ale proceselor manageriale şi ale diferitor tipuri de activităţi în
colectivele de muncă.
Rezultatul final al cercetărilor în domeniul psihologiei manageriale trebuie
să fie creşterea eficienţei şi calităţii acţiunilor de conducere şi perfecţionarea
sistemului de conducere a instituţiei sau întreprinderii. În şcolile ştiinţifice
preocupate de problemele psihologice s-au cristalizat următoarele direcţii de
cercetare a aspectelor psihologice ale activităţii manageriale:
1) aspectele psihologice ale lucrului managerului ca subiect şi obiect al activităţii
manageriale;
2) particularităţile social-psihologice ale managerului ca subiect şi obiect al
conducerii;
3) trăsăturile psihologice ale personalităţii managerului, cerinţele faţă de el;
4) motivarea muncii colectivului şi a personalităţii;
5) particularităţile dezvoltării şi manifestării trăsăturilor psihologice individuale ale
personalităţii în colectivul de muncă: necesităţile, interesele, simţul, dispoziţia,
convingerea, pasiunile, caracterul, temperamentul etc.
Determinarea particularităţilor muncii de conducere, în general, şi a
managerilor, în parte, permite de a soluţiona corect problemele referitoare la
organizarea activităţii manageriale, de a lua în consideraţie aspectele
autoconducerii personalităţii, temperamentul, caracterul şi orientarea ei,
aptitudinile individuale, de a perfecţiona stilul şi metodele de conducere, sistemul
de motivare şi apreciere a calităţii muncii de conducere etc.
Psihologia managerială se dezvoltă pe baza mai multor ştiinţe, ce determină
utilizarea diferenţiată a cunoştinţelor obţinute în teoria şi practica managerială.
Studierea relaţiilor de conducere între membrii colectivului de muncă, în procesul
desfăşurării activităţii manageriale se efectuează la câteva niveluri, şi anume: la
5
ovidiu Nicolescu (coord. – Management, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

8
nivelul unei personalităţi în parte; la nivelul colectivului primar, colectivelor de
sectoare, secţii (servicii) şi la nivelul colectivului de producţie (nivelul
întreprinderii).
Obiectul de studiu la fiecare din aceste niveluri se caracterizează prin
specificul său psihologic, care se manifestă în relaţiile respective de conducere, ce
leagă subiectul şi obiectul conducerii. Specificul fiecărui tip de colective de
oameni, indicate mai sus, îşi lasă amprenta asupra particularităţilor relaţiilor de
conducere în cadrul acestor colective, ca obiecte de conducere.
Din cele indicate conchidem că psihologia managerială reprezintă o
totalitate de metode specifice de acţiune asupra relaţiilor personale şi asupra
legăturilor (relaţiilor) ce apar în colectivele de muncă în procesul desfăşurării
activităţii manageriale.

IV Evoluţia psihologiei manageriale


În termenii de filozofie şi de politică, managementul reprezintă o metodologie
de abordare globală (optimă-strategică) a activităţii de conducere, iar pe de altă
parte, un model de producţie aplicabil la nivelul organizaţiei.
Elaborarea conceptului de management presupune preluarea informaţiei
provenite din alte ştiinţe socio-umane, care analizează activitatea de conducere
exercitată la diferite niveluri. 6
Preluarea informaţiei despre management, dezvoltate de alte ştiinţe socio-
umane, solicită realizarea unor raţionamente analogice productive. Pot fi
raţionalizate, astfel, următoarele calităţi transferabile în psihologia managerială:
– calitatea valorificării eficiente a tuturor resurselor instituţiei respective (preluată
din managementul economiei);
– calitatea conducerii instituţiei respective la nivelul sistemului social global şi la
nivelul relaţiilor specifice comunităţii sau (micro)grupurilor existente (preluată din
managementul sociologic);
– calitatea dirijată intereselor cu grad ridicat de generalitate, exprimată în termeni
de „ştiinţă şi artă a conducerii” (preluată din managementul politologic);
– calitatea orientării depline a resurselor personalităţii angajate în plan intern şi în
planul relaţiilor interumane de (micro)grup (preluată din managementul
psihosocial).

6
ovidiu Nicolescu (coord. – Management, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

9
Practica managementului solicită valorificarea experienţei de conducere
exercitate de conducătorii la diferite niveluri.
Evoluţia managementului relevă importanţa proiectării şi realizării conducerii la
nivelul „triadei funcţionale”:
1) planificare-organizare;
2) orientare-îndrumare;
3) reglare-antrenare.
Această „triadă” constituie „o trilogie a calităţii” (quality trilogy), care – prin
raportare la modelul operabil în economia societăţii postindustriale, informatizate –
delimitează şi articulează trei procese complexe de conducere managerială:
– planificarea calităţii (quality planing);
– îmbunătăţirea continuă a calităţii (quality improvement);
– ţinerea sub control a calităţii (quality control).
Caracteristic ştiinţei managementului este situaţia în centrul investigaţiilor
sale a omului în toată complexitatea sa. Aceasta a şi condus la formarea psihologiei
manageriale, la evidenţierea ei din multiple ramuri ale psihologiei generale.

V.Bibliografie

10
- Corneliu Russu - Managers – determined component of human resources of the
organization, in “Managers and Human Resource Management”, Economic
Education, Bucharest, 2004.

- D.A. Nadler, M.L.Tushman – A congruence model for diagnosing organizational


behovior, in Resource Book in Macro-Organizational Behavior, ed. R.H.Miles,
California, 1980

- M. Armstrong - How to be a manager and better, Ed. Meteor Press, Bucharest,


2007

- Ovidiu Nicolescu (coord. – Management, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

.- R. James, S.B.Sells – Psychological climate: theoretical perspectives and


empirical research, in Towards a Psychology of Situations: An international
perspective, ed. D. Magnusson, Erlbaum, 1981.

11