CURSUL NR.

3 ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE PROFESIONALĂ

1. OMUL – TOTALITATE ŞI INDIVIDUALITATE

Omul = fiinţă bio-psiho-socială (fiinţă unică, cu nevoi biologice, psihologice, sociale şi

culturale, în continuă schimbare şi interacţiune cu mediul său înconjurător, o fiinţă liberă,
responsabilă şi capabilă de adaptare).
După Virginia Henderson, individul este: “o entitate bio-psiho- socială formând un TOT
indivizibil (noţiune privind globalitatea individului). El are necesităţi fundamentale (comune tuturor)
cu manifestări specifice pe care şi le satisface singur dacă se simte bine. El tinde spre autonomie în
satisfacerea necesităţilor sale. ”
Fiecare om deţine un set de date de identificare personale cum ar fi:
- CI/BI
- Stare civilă: căsătorit, necăsătorit, divorţat, văduv, etc
În sistemul de sănătate fiecare persoană dispune de asemenea de date personale consemnate în
foi de observaţie individuale, dosare medicale, registre de evidenţă a bolnavilor.

2. DEONTOLOGIA ACTULUI MEDICAL

Deontologia tratează toate problemele legate de practica medicală dar într-o sferă de cuprindere
mult mai largă decât problema responsabilităţii profesionale juridice. Cuvâtul deontologie derivă din 2
cuvinte deon=datorie şi logos=discurs.
Deontologia include răspunderea juridică şi răspunderea morală.
Răspunderea morală în timpul actului medical este veche de când lumea. Respectarea cu stricteţe
a normelor de comportament profesional ale eticii trebuie dublată de o pregătire profesională temeinică.
Este o sarcină deontologică de a ne pregăti profesional.
Asistentul medical a avut întotdeauna răspundere profesională consemnată în unele documente
istorice. La egipteni, o femeie condamnată la moarte pentru adulter nu era executată decât după ce moaşa
o consulta pentru a vedea dacă nu este gravidă. În Ţările Române, în pravilele lui Vasile Lupu şi Matei
Basarab, în sec. 17 se vorbeşte atât de răspunderea medicilor, vracilor, bărbierilor şi moaşelor care trebuie
să consulte şi să sesizeze judecătorul de existenţa unor leziuni violente, a unor otrăviri, a sarcinii atunci
când sunt solicitaţi. În Grecia moaşele se bucurau de o deosebită preţuire (mama filosofului Socrate a fost
moaşă).
Din cele mai vechi timpuri s-a vorbit despre răspunderea morală în practica actului medical şi doar
în puţine scrieri se fac trimiteri la legi care vorbesc despre răspunderea juridică a slujitorilor lui Esculap.
Prevenirea răspunderii juridice se face prin respectarea unor parametri deontologici şi anume
conştiinciozitate, studiul liber consimţit care asigură competenţa. Dorinţa de a face bine, renunţarea la
orgoliu în relaţiile cu bolnavii, confirmarea atitudinii protective faţă de bolnav, toate acestea sunt trăsături
deontologice.
Etica medicală are o parte medicală şi una filosofică.
Constituirea profesiei medicale precum şi specificul acestei practici au condus la necesitatea ca ea
să se desfăşoare după anumite principii, recomandări, norme şi chiar legi scrise, care să asigure rezultate
bune ale ciclului medical pe de o parte şi să se protejeze bolnavul pe de altă parte. La început aceste
cerinţe decurgeau din practică şi aveau doar caracter de recomandare. Cu timpul însă recomandările au
început să ţină seama şi de normele morale generale devenind astfel cutume cu caracter de obligativitate.
Principiile morale aplicabile în practica actului medical cuprind respectarea normelor de
conduită în relaţiile sociale. De la primii paşi copilului i se cere să respecte anumite norme referitoare la
comprtamentul în familie şi apoi în şcoală. Experienţa oamenilor a arătat că orice activitate, oricât de
simplă ar fi, se desfăşoară mai uşor dacă este organizată şi dacă respectă o anumită ordine păstrându-se o
anumită disciplină.
Dacă oamenii în societate ar acţiona după bunul plac, pasiunile şi interesele lor personale nu ar
avea nici o limită şi nici o răspundere, consecinţele acestor libertăţi ar fi îngrijorătoare pentru societate în
ansamblu dar şi pentru fiecare individ în parte. Fiecare persoană ar fi la bunul plac al celorlalţi.
Chiar la oamenii primitivi exista obligativitatea respectării unor norme de constituire pentru că
altfel era exclus ori singur, nu putea supravieţui. Mai târziu, după constituirea statului alături de legile
scrise, au funcţionat nişte reguli simple de comportament, transmise prin tradiţii şi obiceiuri de la o
generaţie la alta sau prin viu grai (proverbele). În afară de înţelepciunea multiseculară a omului de a
deosebi binele de rău, acesta a observat că trebuie să respecte ordinea şi disciplina. Multitudinea de reguli
disciplinează conduita fiecărui cetăţean, nu există o contradicţie între libertatea individului şi noţiunea de
ordine şi disciplină.
 Adevărata libertate a individului înseamnă înţelegerea necesităţii şi a exigenţelor sociale şi
profesionale în raport cu care omul trebuie să-şi dirijeze conduita. Respectarea conştientă a ordinii şi
disciplineipune individul la adăpost de domnia bunului plac, îi crează condiţii de a trăi în demnitate.
Respectarea conştientă a normelor profesionale înseamnă responsabilitate.
Prin responsabilitate se înţelege faptul că o persoană are capacitatea psihică de a-şi da seama de
consecinţele acţiunilor sale şi de a-şi dirija voinţa în sensul dorit.
Respectarea disciplinei profesionale=responsabilitate
CINSTEA, CORECTITUDINEA ŞI PRINCIPIALITATEA
1. Cinstea În DEX cuvântul cinste are două înţelesuri care au legătură cu sfera eticului: este egalat
prima dată prin sinonimul onestitate iar a doua oara prin cuvântul onoare care este o calitate ce constă în
conştiinţa de sine morală a omului. Omul este conştient că este moral. Un om de onoare este şi cinstit.
Cinstea este un fenomen esenţialmente social. Onestitatea, onoarea, cinstea se pot manifesta numai
în colectivitatea umană şi se referă la relaţii concrete.
Seneca, un mare gânditor, predecesorul creştinismului a lăsat un aforism celebru: “ Trebuie să trăim
totdeauna ca şi cum am trăi în văzul lumii, trebuie să cugetăm mereu ca şi cum altul ar putea să privească
în adâncul inimii noastre.”
A fi cinstit înseamnă a-ţi îndeplini conştiincios îndatoririle faţă de societate, a-ţi practica profesiunea
conştiincios. Munca lipsită de conştiinciozitate sau de orizont, lipsa de preocupare şi interes pentru
ridicarea calificării profesionale sunt atitudini de înşelare a societăţii iar din punct de vedere al eticii sunt
atitudini de necinste.
Lipsa conştiinciozităţii şi carierismul au consecinţe negative în societate unde printr-o modificare a
valorilor prin substituirea unor valori reale se obţine o încălcare a normelor morale. Actul profund de
susţinere a unor nonvalori are repercursiuni asupra celui frustrat dar şi asupra societăţii.
Noţiunea de cinste se mai oglindeşte şi în respectul adevărului. Neadevărul practicat aduce o gravă
atingere valorilor sociale având consecinţe negative sociale şi profesionale.
Noţiunea de cinste este una din cele mai cuprinzătoare concepte morale înglobând noţiunile de
corectitudine şi principialitate.
2. Corectitudinea constă într-un comportament în conformitate cu normele morale mai ales în
domeniul relaţiilor cotidiene. Normele morale se schimbă de la o societate la altainfluenţate de necesităţi
materiale. O persoană care este disciplinată îşi respectă cuvântul dat, promisiunile şi se comportă conform
normelor societăţii.
 Formarea caracterului unui tânar este dependentă de felul în care cei din jur, societatea tratează
abaterile de la îndeplinirea corectă a obligaţiilor.
Probarea corectitudinii: ceea ce defineşte mai profund cinstea şi corectitudinea este deplina
concordanţă în toate actele făcute între scopul urmărit şi mijloacele utilizate.
Prin scop se înţelege anticiparea ideală în conştiinţa omului a rezultatului către care se îndreaptă
acţiunile sale. Scopul oglindeşte nevoile, interesele materiale şi spirituale ale individului şi societăţii şi-i
conferă un caracter creator deosebindu-l de animale. Scopurile se adaptează nevoilor de momentsau a
celor mai îndepărtate.
Mijloacele sunt modalităţi instrumental-comportamentale cu ajutorul cărora pot fi realizate anumite
scopuri. Un scop nu poate fi atins prin orice mijloace iar eforturile umane sunt direcţionate spre un anumit
scop. L. Blaga spunea “când caut comori nu sap în nori ci în pământ”.
Între scopuri şi mijloace trebuie să existe o concordanţă cantitativă şi calitativă.
Inchiziţia medievală a dat naştere unui dicton “scopul scuză mijloacele”. Mari gânditori au atras
atenţia asupra degradării etice care rezultă din acest dicton subliniind că valoarea morală este în strictă
relaţie cu calitatea umană a mijloacelor folosite şi că un scop oricât de nobil ar fi nu legitimează folosirea
unor mijloace imorale.
În viaţa de toate zilele natura mijloacelor defineşte calitatea morală a scopului. În relaţia
scop/mijloace un rol hotărâtor îl are voinţa omului; gradul de onestitate al fiecărui membru al colectivităţii
se măsoară nu numai prin scopurile urmărite ci şi prin calitatea etică a mijloacelor folosite.
3. Principialitatea - forma cea mai înaltă a cinstei, atât în relaţiile dintre indivizi dar mai ales în viaţa
socială. Ea reprezintă virtutea esenţială a omului, acel complex de comportamente şi atitudini care reflectă
autoconducerea după idei politice şi filosofice fundamentale precum şi consecvenţa în aplicarea unor
norme morale elevate.Principiile îşi afirmă autenticitatea şi valoarea exclusiv dacă sunt încorporate în
fapte de viaţă, în fapte reale. Principialitatea presupune înţelepciune şi consecvenţă, adaptarea la
necesităţile sociale, politice şi morale. Pentru o societate democratică principiile morale sunt obligatorii.
Pentru profesiunea de ajutorare a omului bolnav acestea devin imperative etice.