Sunteți pe pagina 1din 3

Spiritism

● Pestalozzi, Rivail scotea la Paris, în 1858, primaj revistă spiritistă şi organiza.


● Felul în care ştiinţele naturii şi ocultismul se regăsesc într-unj
punct comun, o demonstrează o serie întreagă de oameni de ştiinţă] şi
inventatori din secolele XIX-XX, între care zoologul englez Alfred]
Russel Wallace (1823-1913), care a elaborat împreună cu Darwin
teoria evoluţionistă. De asemenea, inginerul american, Thomas Alva
Edison (1847-1931), inventatorul fonografului, era preocupat de
fenomenele paranormale, pretinzând că a descoperit un aparat, prin
intermediul căruia s-ar putea realiza un contact cu cei decedaţi.
● Fondatorul şi precursorul mişcării spiritiste în România este, în mod indubitabil,
academicianul Bogdan Petriceicu Haşdeu
● în ultimii ani de viaţă, moartea unicei sale fiice, geniala poetă, Iulia Haşdeu, avea să-i
schimbe, dacă nu destinul, cel puţin preocupările de până atunci. Fără a gândi că în
spiritism ar putea găsi vreo mângâiere, probabil chiar fără să-şi dorească acest lucru,
el pretinde că a primit o comunicare spiritistă, prin scriere automată, de la spiritul
propriei fiice decedate. Este, de fapt, momentul convertirii sale la spiritism.116
● spiritism vulgar, revelational, unul cu tenta religios-morala si spiritism stiintific.
● „spiritismul" trebuie privit mai mult ca o
● cercetare cu caracter empirico-sistematic a lumii de dincolo. Dincolo
● de toate, el îşi propune să demonstreze că există viaţă pe mai departe
● după moarte.
● Reprezentanţi de seamă ai spiritismului susţin că toate fenomenele supranaturale din
Biblie pot fi explicate doar dintr-o perspectivă spiritistă.
● De asemenea, „împărăţia lui Dumnezeu" trebuie înţeleasă ca o „lume a spiritelor lui
Dumnezeu". Iisus Hristos este socotit ca un „spin1 primar" şi apreciat ca unul dintre
mai mulţii fii ai lui Dumnezeu. Spiritiştii pretind că Hristos nu este altceva decât un
„mesager a lui Dumnezeu",
● Minunile săvârşite de El se explică prin faptul că stăpânea foarte bine vibraţiile sau
frecvenţele cosmice.
● spiritismul face parte din rândul mişcărilor oculte, apropiindu-se mai mult de magie
decât de religie.
● semnificaţia biblică a credinţei, ca încredere şi dăruire totală a omului în relaţia sa cu
un Dumnezeu viu, dispare totalmente. Nici nu mai poate fi vorba de vreo concepţie
creştină despre păcat, pocăinţă sau iertare.
● „Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci ispitiţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu,
fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume" (I Ioan 4,1).
● concepţia ei trihotomică (trup, perispirit şi spirit)

● În producțiile pe care le-am invocat, există o evidentă confuzie a valorilor. Magia și


● vrăjitoria sunt prezentate într-o lumină pozitivă, favorabilă, iar practicanții acesteia
sunt
● persoane care-i ajută pe cei din jur cu puterile lor speciale. Vrăjitoarea Lucinda din
desenul
● Prințesa Sofia are mustrări de conștiință pentru răul pe care l-a făcut, iar în final se
dovedește
● că iubește oamenii și la rândul ei este iubită de oameni, punând vrăjile în slujba lor și
spre binele
● lor. Se acreditează ideea falsă că ar putea exista o forță ocultă benefică, așa numita
„magie
● albă”, care nu se realizează nici cu puterea diavolului, nici cu puterea lui Dumnezeu,
ci cu cea
● a omului6
● .
● Ne întoarcem de fapt la distincția pe care unii semeni de-ai noștri o fac între „magia
● albă” și „magia neagra”, considerându-se că prima lucrează cu forțele binelui, iar
cealaltă cu
● forțele răului. Ori conform învățăturii Bisericii, nu există nuanțări când vorbim de
magie, nu
● există „magie albă” și „magie neagră”, ci doar magie neagră. Sigura formă de energie
pozitivă
● necreată, izvorâtă din ființa lui Dumnezeu, este harul divin. Mărturisesc

Shaja Yoga

● Sistemul sincretist promovat de ea, cu elemente hinduisto-creştine, se


numeşte „Sahaja (uşor) Yoga" şi pune accentul pe natura feminină a energiei
„îndumnezeitoare" a omului
● Această mişcare neoreligioasă încearcă să se fundamenteze pe o pretinsă
iluminare a „Mamei divine", conform căreia ea n-ar reprezenta doar o
reîncarnare umană, ci întruparea „Fiinţei Supreme", „întruparea" lui
Dumnezeu însuşi. Misiunea ei este de a-i conduce pe oameni spre mântuire
● n România, această mişcare şi-a făcut apariţia după 1990, în diferite oraşe
constituindu-se grupări mici, care se întâlnesc săptă- mânal în faţa fotografiei
„Mamei" timp de două ore. Organizaţia a fost înregistrată legal ca „Asociaţia
Sahaja-Yoga România" in ​1991.
● Sahaja î​ nseamnă „înnăscut, manifestat fără
● efort", în ideea că Sahaja Yoga a ​ r reprezenta o practică „fără eforturi sau
încordări, uşoară sau spontană
● adeptii spun ca practica reuşeşte să producă eliberarea sau mântuirea încă
din timpul vieţii celui ce apelează la ea.
● Nirmala Devi, care revarsă energia kundalini, c​ hipurile, ca pe
● un fel de „Duh Sfânt", pretinde propriilor adepţi o devoţiune totală faţă de
persoana ei. Deşi îşi finanţează toate călătoriile, întrunirile
● şi ritualurile spirituale (pujă) din banii discipolilor săi, ea nu
● încetează să avertizeze în privinţa existenţei unei mulţimi de „falşi"
● guru, c​ are „revendică bani în numele lui Dumnezeu". Ea susţine că
● Hristos ar fi doar treapta penultimă a mântuirii. Dacă Hristos n-a
● făcut altceva decât să ne îndemne să ne rugăm prin cererea „şi ne
● iartă nouă greşelile noastre", ea în schimb, Nirmala Devi, ne poate
● conduce spre acel loc al „autodesăvârşirii", al desăvârşirii prin noi
● înşine, spre locul unde se desfăşoară „lotusul cu o mie de frunze", acolo unde
omul poate mărturisi „eu nu am nici o vină". „Guru-ina"
● pretinde din partea adepţilor să o urmeze necondiţionat, să îndeplinească
mecanic tot ceea ce le cere şi să nu emită absolut nici
● un pun.

Satanism

● Prima biserica a lui Satan („First Church of Satan") şi Templul lui Set
(„Temple of Set")
● Orice satanist trebuie să accepte să fie torturat şi să tortureze, la rândul său

S-ar putea să vă placă și