(Alt ton :) Şi, parcă mai era ceva...

(Alt ton :) Şi din ţâţe te-am strigat

Şi din călcâie

Şi din mijloc

Şi dintre degetele picioarelor... v

(După o pauză :) Nu, descântecul trebuie spus ca un des¬cântec. (îşi dă ochii peste cap. în transă :)

Şi din ghiocii ochilor te-am strigat Ai auzit şi-ai plecat. Te-am strigat din gene şi din sprâncene Ai auzit şi-
ai plecat Şi din zgîrciu nasului Şi din plămâni Şi din maiu Şi din irînză

Şi din măruntaie te-am strigat.:. LUPTĂTORUL : Hoo ! Ajunge ! M-ai strigat, am auzit

şi-am plecat.

ROMICA : Nu tu... Ceasul rău... Tu să rămîi, ceasul rău să se ducă. Mama era dintr-un oraş. Care era
dintr-un sat... fiindcă satul se făcuse oraş odată cu ipărinţii mei... care-işi mai aduceau amiimte de sat şi
mai ales de-un desoînitec de ceas rău... Că ceasul rău, zicea bu¬nica, e mal rău decât cancerul... E^ o
întîmpiare nu o necesitate... zicea străbunica —■ şi trebuie să fii înar¬mat c-un descântec anti-ceas rău
— asta n-no mai zi¬cea bunica, o zic eu... Şi descîntecul cel mai eficace cred c-ar fi ăsta : ,(în transa
descîntecului)

Ascultă strigarea mea :

Din coate

Din unghii

Din coaste te-am strigat