Relaţia dintre Ion Pop al Glanetaşului şi Ana Baciu

Eugen Lovinescu, teoreticianul modernismului, îl consideră pe Liviu Rebreanu ,,creatorul

romanului românesc", deoarece acesta scrie primul roman obiectiv din literatura română, Ion apărut în
1920 şi primul roman de analiză psihologică, Pădurea spânzuraţilor în anul 1922.
Ovid S. Crohmălniceanu îl consideră reprezentant al ,,realismului dur ". Ion a necesitat o lungă
perioadă de elaborare, aşa cum însuşi autorul menţionează în finalul operei, între martie 1913 şi iulie
1920. Apariţia romanului a stârnit un adevărat entuziasm în epocă, mai ales că nimic din creaţia
nuvelistică de până atunci nu anunţa această evoluţie spectaculoasă. Alte opere reprezentative ale lui
Rebreanu sunt: ,,Răscoala", ,,Adam și Eva", ,,Amândoi", ,,Gorila", ,,Crăișorul", ,,Ciuleandra", ,,Jar".
Romanul prezintă spaţiul ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea, în mod realist şi are ca
punct de plecare câteva dintre nuvelele cu care debutase scriitorul. Astfel, una dintre acestea, ,,Volbura
dragostei”, sintetizează tema din cea de-a doua parte a operei, iar nuvela ,,Ofilire” reia tema fetei
seduse şi abandonate, care se va regăsi în Ion, în ipostaza cuplului Ion-Ana. În comparaţie cu romanul
,,Ion" care se validează ca HIPERTEXT, nuvelele publicate anterior sunt HIPOTEXTE.
Romanul Ion are ca temă condiţia ţăranului în raport cu pământul şi iubirea. Patima
pentru pământ a lui Ion Pop al Glanetaşului depăşeşte sfera normalului, intrând în domeniul
patologicului. Ion iubeşte pământul cu pasiune ca pe o ibovnică, iar sentimentul acesta îi dictează toate
acţiunile şi îi schimbă cursul destinului. O altă temă este cea socială, romanul reprezentând o
monografie a satului ardelenesc.
Ion este personajul principal al romanului şi, în acelaşi timp, un personaj eponim, autorul
subliniind în felul acesta importanţa personajului în cadrul romanului. Complexitatea şi ,,capacitatea de
a ne surprinde în mod convingător" sunt argumente pentru încadrarea protagonistului în categoria
personajelor rotunde (cf. E. M. Forster, Aspecte ale romanului) sau tridimensionale (cf. W. C. Booth,
Retorica romanului ). De asemenea, Ion este un personaj realist, exponenţial pentru categoria socială a
ţăranului român. Caracterizarea prin nume susţine această idee, Ion fiind un nume comun,
reprezentativ pentru lumea rurală, G. Calinescu afirmând că: ,,Toţi flăcăii din sat sunt varietăţi de
Ion.'' În schimb, Ana este un personaj secundar, deuteragonistul, personaj plat, cu o vocație tragică,
victimă a destinului sau se poate spune, valorificând o clasificare aparţinând lui Henry James, că tânăra
este ,,un personaj pacient”, cel care suferă consecinţele acţiunilor altor personaje.
Din perspectiva statutului social, Ion reprezintă tipul țăranului sărac, dar harnic și iubitor de
pământ, iar din punctul de vedere al statutului moral, personajul este capabil de orice pentru a-și
însuși pământurile lui Vasile Baciu . Nicolae Manolescu susţine că ,,Ion trăiește în preistoria moralei,
într-un paradis foarte crud, el e așa zicând bruta ingenuă.” Prin statutul său social, Ana este fiica unui
țăran înstărit, având o zestre importantă, dar, din perspectivă morală, este o ființă fragilă, supusă şi
timidă. Statutul psihologic dezvăluie faptul că trăiește un complex din cauza absenței iubirii părintești.

În scena horei, din intervenţia directă a naratorului omniscient, se deduc componentele dramei
lui Ion: pământul şi iubirea: ,,Iubise pe Florica…dar Florica era mai săracă decât dânsul, iar Ana avea
locuri şi case şi vite multe…”. Tot acum se dezvăluie temperamentul impulsiv şi caracterul violent .
Vasile Baciu îl numeşte ,,sărăntoc”, ,,fleandură˝ şi ,,tâlhar”, iar reacţiile lui Ion denotă orgoliu rănit şi
impulsivitate: ,,Îi clocotea tot sângele (…) genunchii îi tremurau, în cerul gurii simţea o uscăciune.”
Bătaia de la cârciumă dezvaluie brutalitatea personajului: umilit de George, care îi cere să plătească
lăutarii, ,,Ion îl lovea aprig când în cap, când în burtă…”, iar după bătaie ,,se simţea răcorit şi
mulţumit”.

Numită de Nicolae Manolescu ,,o horă a soartei˝, scena aceasta sugerează atât conflictul
interior din sufletul lui Ion sfâşiat între patima pentru pământ şi dragostea pentru Florica, cât şi
conflictele exterioare ale lui Ion cu Vasile Baciu şi George Bulbuc. Atitudinea faţă de Ana în timpul
horei, dezvăluie intenţiile de a se apropia de fată: ,,Ion strânge la piept pe Ana cu mai multă gingăşie,
dar şi mai prelung…˝. Dacă în scena horei Ion i se adresează cu diminutivul Anuţă, impulsivitatea,
nepăsarea şi răceala iau locul falsei afecţiuni de la început. Urmând sfatul lui Titu Herdelea de a-l
obliga pe Vasile Baciu să i-o dea pe Ana de soţie, Ion o seduce şi o lasă însărcinată.

O altă secvenţă narativă semnificativă este cea a nunţii. Ion dansează cu Florica în timp ce
Ana, însărcinată, îi urmărește cu privirea: ,,Pe la miezul nopții urma să joace pe bani mireasa. Fiindcă
Ana, cu sarcina ei, s-ar fi ostenit prea tare, îi ținu locul drușca întâi, adică Florica.” Ion nu îşi
cenzurează pornirile nici acum: ,,O strânse năvalnic la piept, scrâșnind din dinți, încât fata se
spăimântă și se uită rușinată împrejur.” Ana are presentimentul că această căsnicie nu îi va adduce
fericirea mult dorită. Plânsul ei este însoţit de o replică, laitmotiv al operei: ,,— Norocul meu, norocul
meu! murmură Ana mai îndurerată.”

După nuntă, tatăl Anei nu respectă înţelegerea, nedorind să cedeze pământurile în favoarea
ginerelui său. În această perioadă, Ana este maltratată atât de tatăl ei, cât şi de Ion. Ultima speranţă a
personajului feminin este spulberată în momentul în care descoperă că naşterea băieţelului, pe care îl
numeşte Petrişor, nu schimbă comportamentul lui Ion. Sinuciderea Anei nu îi provoacă protagonistului
un sentiment de vinovăţie, deoarece el nu vede în Ana şi în copilul lor decât garanţia asupra
pământurilor.

De asemenea, pentru evidențierea relației dintre cele două personaje, este relevantă și
perspectiva narativă. Narațiunea se realizează la persoana a treia, naratorul ominiscient, auctorial,
heterodiegetic, extradiegetic, reconstituie în mod obiectiv realitatea începutului de secolul al XX-lea
din Ardeal. Viziunea este ,,din spate”, iar focalizarea neutră sau zero.

În concluzie, cuplul Ion-Ana evoluează previzibil. Naivitatea Anei, lipsa ei de experienţă,

sinceritatea şi intensitatea sentimentelor fac din ea un personaj tragic, iar Ion este definit de trăsături
sufleteşti precum lăcomia, orgoliul nemăsurat, sfidarea moralei lumii satului, impulsivitatea. Cuplul
cunoaşte o involuţie, proces încheiat prin sinuciderea Anei, iar uciderea lui Ion de către George cu
sapa, un instrument simbolic al pământului, reprezintă o pedeapsă binemeritată a protagonistului
caracterizat de egoism, senzualitate, ambiţie nemăsurată, violenţă, dar şi dragoste pătimaşă faţă de
pământ.