Tîrziu Dumitrel

ASE PIATRA NEAMŢ, ANUL I,MASTER

Ion Antonescu erou national sau criminal de razboi

Ion Antonescu, s-a născut la 2/14 iunie 1882, la Piteşti, într-o familie de
militari. Era de origine albaneză. A fost un militar şi om de stat român, ofiţer de
carieră, general, şeful Biroului Operaţiilor din Marele Cartier
General al Armatei în Primul Război Mondial, ataşat militar la Londra şi Paris,
comandant al şcolii Superioare de Război, şef al Marelui Stat Major şi ministru de
război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-
ministrual României şi Conducător al Statului.

Astăzi este un personaj controversat acuzat de antisemitism, de genocid contra

evreilor şi romilor dar şi de aruncarea României în război alături de Germania
nazistă. Cu toate acestea sunt istorici dar şi date biografice care arată că omul care
a condus România în anii grei ai celui de-al doilea război mondial şi a împins
armatele române pe frontul de est contra Rusiei sovietice, a avut o carieră militară
de excepţie. Istorici precum Gheorghe Buzatu, spun că ascensiunea lui Antonescu
la putere a fost meritorie şi justificată prin conduita sa ireproşabilă de militar.
Se ştiu puţine despre copilăria lui Ion Antonescu şi aspriaţiile sale din acea
perioadă. Este cunoscut doar faptul că locotenentul Ion Antonescu, veteran al
Războiului de Indenependenţă a divorţat de Liţa Baranga, recăsătorindu-se. Cu
alte cuvinte viitorul mareşal a rămas să locuiască cu tatăl şi cu o mamă vitregă. A
fost atras de mic de cariera armelor şi la 16 ani a fost înscris la Şcoala de fii de
militari din Craiova. Aici de fapt a început oficial cariera celui ce va deveni
mareşal şi şeful statului în România celui de-al doilea război mondial .

1
 Tîrziu Dumitrel
ASE PIATRA NEAMŢ, ANUL I,MASTER
Au urmat ani de şcoală militară, ascensiunea sa fiin rapidă şi marcată de
avansări. A urmat  Şcoala Militară de Infanterie şi Cavalerie timp de 2 ani, apoi  
Şcoala Specială de Cavalerie şi Şcoala Superioară de Război definitvându-şi
studiile militare în anul 1913.  În anul 1914 era deja comandant al escadronului
de elevi de la Şcoala Militară de Cavalerie. ” De remarcat , din vremea studiilor,
predilecţia tânărului Antonescu pentru arma cavaleriei a fost incontestabilă, cât în
privinţa pregătirii – toate şcolile şi cursurile au fost absolvite cu acelaşi calificativ:
foarte bine. Antonescu dedicându-se fără rezerve carierei militare, trebuie precizat
că a fost una de excepţie, presupunând saltul din grad în grad, de la acela de
sublocotenent la mareşal în răstimp de exact 40 de ani”, preciza Gheorghe Buzatu
în aceeaşi lucrare.  A fost un tânăr militar apreciat de superiorii săi, lucru dovedit
de rapoartele vremii în care este lăudat pentru inteligenţă, seriozitate şi talent.
”Antonescu a fost tot timpul exemplul camarazilor săi...Inteligent şi judecată
sănătoasă. Excepţional de bun instructor, îi prevăd un viitor strălucit în armă„,
scria la 1904 căpitanul Praporgescu în iunie 1904, citat şi de Ioan Dan în
„”Procesul” Mareşalului Ion Antonescu”. Totodată în aceeaşi lucrare este citat şi
comandatul şcolii militare locotenent colonelul Bassarabescu care spune despre
Antonescu că „A făcut cursurile şcoalei într-un mod cu totul distins. Posedând
inteligenţă, stăruinţă şi conştiinţă. Se desemenează ca un element excelent pentru
arma sa.  A fost clasificat întâiul din promoţia sa”.

În anul 1909 urmează o caracterizare asemănătoare din parte comandanţilor

săi. „Ofiţer eminent sub toate raporturile. Se distinge în toate acţiunile sale şi
desfăşoară o energie extraordinară. Excepţional de inteligent şi conştiincios.
Foarte bun instructor şi călăreţ îndrăzneţ. Iubeşte mult calul. Excelent camarad.
Conduită exemplară. În fine, este un ofiţer de mare valoare pe care se poate conta
în orice împrejurare. Îi prevăd un viitor strălucit”.

2
 Tîrziu Dumitrel
ASE PIATRA NEAMŢ, ANUL I,MASTER
A urmat o carieră fulminantă, fiind avansat în grad în mod excepţional în anul
1911 si recomandant pentru serviciu în Statul Major. După numai 7 ani, pentru
conduită şi merite deosebite este propus pentru avansarea în gradul de colonel, în
anul 1919.  „Ofiţer superior, distins din toate punctele de vedere, caracter hotărât,
voinţă de fier. Orice calificare i-aş face, ea nu va putea ilustra îndeajuns meritele
ce-i revin, graţie muncii rodnice şi fără preget ce a depus în postul de multă
încredere ce-l ocupă, ca şef al Biroului Operaţiilor. Ofiţer de Stat Major de mare
valoare. Interesele Armatei reclamă ca lt. – colonel Antonescu să ajungă cât mai
curând, repede, la înaltele comandamente la care are tot dreptul să aspire. Îl
propun pentru înaintare la gradul de colonel, în mod excepţional, atât în arma sa
cât şi pe Stat Major, precum şi la comanda de regiment”, scria în foaia calificativă
din 1919 semnată de locotenent colonelul Ion Sichitiu.  De altfel din 1927, Ion
Antonescu devine comandatul Şcolii Superioare de Război şi din 1933 şef al
Marelui Stat Major al Armatei. În scurt timp ajunge general, iar calificativele
elogioase continuă la adresa sa.” „Generalul Antonescu comandă Divizia 3-a de
Infanterie în mod remarcabil din toate punctele de vedere. Ofiţer General, care are
toate însuşirile, virtuţile şi capacitatea, recunoscute de întreaga oştire – ca un
strateg emerit, un fin tactician şi un organizator de forţă. Trecând prin faţa ochilor
mei toate Corpurile de Armată, în calitate de Inspector General de Armată (2 şi 3)
– nu am dat peste un statut de serviciu atât de strălucit, ca al Generalului
Antonescu. În timp de pace: în toate însărcinările şi comenzile avute, de la primul
grad până la cel de General, a fost întotdeauna  întâiul, ales dintre aleşi,
satisfăcând cu prisosinţă şi chiar peste aşteptări toate misiunile ce i s –au dat”,
scria în 1936 generalul Dumitrescu. În cele din urmă ajunge la gradul de mareşal
în 1941, acolo unde spre deosebire de toate celelalte distincţii şi avansări, s-a
autopromovat, semn pentru mulţi a începutului tendinţelor dictatoriale. 
Dincolo de cariera militară prodigioasă pe timp de pace, Ion Antonescu, ca
3
 Tîrziu Dumitrel
ASE PIATRA NEAMŢ, ANUL I,MASTER
tânăr ofiţer a fost remarcat şi în timpul marilor conficte armate care au marcat
începutului secolului al XX lea. Mai precis este vorba de Primul Război Mondial,
la care Antonescu a participat în calitate de ofiţer. Înainte de aceste evenimente
tânărul Antonescu a fost trimis contra contra ţăranilor răsculaţi în cadrul ultimei
mari revolte ţărăneşti, la 1907.

Sublocotenentul Ion Antonescu făcea parte din Regimentul 1 Roşiori şi se

spune că în fruntea unui mic detaşament care proteja intrarea în Galaţi a reuşit să-i
convingă pe răsculaţi să se retragă fără să tragă un foc de armă.  După acest
episod, Antonescu este din nou remarcat în războiul din Balcani din 1913, contra
Bulgariei. Aici tânărul ofiţer este şi decorat. „În 1913 cu gradul de căpitan, îl
găsim ca şef al biroului operaţii în statul major al Diviziei I de cavalerie, calitate
în care se distinge în operaţiunile din Bulgaria, ceea ce îi aduce cea mai înaltă
distincţie de atunci ”Virtutea Militară” de aur, acordată numai la doi ofiţeri, pe
întreaga armată”,scria Ioan Dan în „”Procesul” Mareşalului Ion Antonescu”.

Ion Antonescu, se distinge însă şi în Primul Război Mondial când este prezent
atât pe front dar şi în delegaţii diplomatice. Mai precis Antonescu a elaborat
planurile de operaţiuni militare pentru diferite acţiuni ale armatei Române. A fost
decorat încă din anul 1916, deşi era doar căpitan şi şef al biroului de operaţii, al
armatei de nord.  ”Pentru modul strălucit al colaborării la pregătirea şi executarea
operaţiilor acestei armate, a fost decorat ”Proprio Moto” şi felicitat de către regele
Ferdinand”, scria Ioan Dan. Totodată ajunge în acelaşi an şef al statului major al
generalului  Constantin Prezan şi elaborează planurile de operaţiuni pentru
apărarea Moldovei. Ofiţerul Ion Antonescu este creditat ca fiind cel care a
instrumentat tactic victoria de la Mărăşeşti din 1917, şi automat salvarea frontului
românesc în Moldova. Pentru această colaborare tactică la victoria românească
primeşte din partea regelui Ferdinand, ordinul ”Mihai Viteazul”.  ”Antonescu,
4
 Tîrziu Dumitrel
ASE PIATRA NEAMŢ, ANUL I,MASTER
regele mai mult ca oricare altul din ţară, ştie cât îţi datorează România Mare”, i-a
spus monarhul la înmânarea disticnţiei. Au urmat şi alte misiuni diplomatice şi
operaţiuni.După terminarea războiului Antonescu este propus ataşat militar în
Franţa iar din 1922 în Anglia şi Franţa, fiind rechemat în ţară la 1925. Totodată
este însărcinat să discute Lloyd George situaţia din Balcani şi poziţia României.
Este trimis inclusiv la Geneva. Ion Antonescu, devenea o stea în devenire, cu o
notorietate deosebită în perioada interbelică. A fost de fapt rampa de lansare către
funcţia supremă.

Momentul nu s-a lăsat mult timp aşteptat. Prima apariţie a lui Antonescu la
guvernare a fost consemnată în anul 1937. După ce a fost avansat la gradul de
general de divizie, Antonescu este chemat să devină ministru al Apărării în
Guvernul lui Octavian Goga. Guvernul a rezistat doar 44 de zile, dar odată cu
căderea acestuia, Antonescu şi-a păstrat funcţia de ministru şi în timpul guvernării
Miron Cristea. Deşi iniţial un susţinător al controversatului Carol al II lea,
Antonescu intră în coflict cu regele. Motivele sunt de factură naţională dar şi
personală după cum arată istoricii. În primul rând aşa cum arată Gheorghe Buzatu,
Antonescu nu a fost de acord cu atitudinea supusă a regelui Carol al II lea în
privinţa rapturilor teritoriale în defavoarea României de la începutul anilor 40.
Mai mult decât atât l-a criticat făţiş pe monarh.  ”Pentru ca în 1940 să intervină,
pur şi simplu,divorţul(n.r. de Carol al II lea), categoric şi public, din cauza cedării
fără luptă către URSS a provinciilor noastre istorice”, scria Gheorghe Buzatu în
”Antonescu, Hitler, Stalin”. La nivel personal, se pare, Antonescu nu o suporta pe
Elena Lupescu. Mai mult decât atât arăta acest lucru public, făcând o serie de
remarci deranjante la adresa soţiei monarhului. În urma acestor neînţelegeri, Carol
al II lea îl demite pe Antonescu şi îi fixează domiciliu forţat în perioada iulie-
august 1940 la mănăstirea Bistriţa. Carol al II lea a pierdut însă situaţia de sub
control, iar România risca să fie divizată de Germania Nazistă şi URSS. În aceste
5
 Tîrziu Dumitrel
ASE PIATRA NEAMŢ, ANUL I,MASTER
condiţii, monarhul, depăşit de situaţie cere ajutorul lui Antonescu .
A fost momentul aşteptat de general. Într-o scurtă perioadă de timp a reuşit să
devină cel mai puternic om din România. ”Prin decretul din 5 septembrie 1940,
semnat de regele Carol al II lea se instituia funcţia de ”Preşedinte al Consiliului de
Miniştri, însărcinat cu depline puteri pentru conducerea statului român”. Această
funcţie a fost încredinţată generalului Ion Antonescu. Câteva ore mai târziu,
Antonescu l-a obligat pe Carol al II lea să abdice în favoarea fiului său Mihai.
(exista marturia maresalului din timpul procesului in care sustine ca” l-a amenintat
pe Carol cu revolverul”). După ce a depus jurământul în calitate de rege al
României, la 6 septembrie 1940, Mihai I a semnat decretul prin care Antonescu
era numit preşedintele Consiliului de Miniştri,investit cu depline puteri în
conducerea statului”, preciza Ioan Scurtu în ” Istoria Romanilor de la Carol I la
Nicolae Ceausescu”. Ion Antonescu pusese mâna pe puterea supremă în
România. Doar daca am analiza comportamentul si atitudinea lui Adof Hitler in
urma celor doua intalniri avute cu Carol al II-ea, relatat chiar de regele Mihai I:
„Drumul către ”Cuibul vulturilor” a fost foarte lung. Am ajuns la celebrele trepte pe
care le vedeți în filme. Tatăl meu a urcat în cabană împreună cu Hitler și cu ceilalți iar eu
am rămas jos”;deasemenea istoricul Matei Cazacu continuă și povestește în documentar
despre întrevederea dintre Regele Carol al II-lea și Adolf Hitler:După monologul de
două ore al lui Hitler, Carol, tensionat, și-a aprins un trabuc. Hitler i-a zis că, deși
fumatul este interzis, îi permite să fumeze. Ulterior, Regele Carol al II-lea și-a notat în
jurnal: ”Cum îndrăznește un caporal să-i reproșeze unui rege că fumează?”, aluzie la
faptul că în Primul Război Mondial, Hitler nu a depășit gradul de caporal deși își
însușise merite în Marele Război , respectiv cu maresalul Ion Antonescu (Cu ocazia
acestei întrevederi Hitler a manifestat o încredere totală în generalul Antonescu
căruia i-a dezvăluit intenţia Germaniei de a porni campania din Est. Încredinţarea
acestui mare secret se datora faptului că, contrar părerii multora, Hitler admira
6
 Tîrziu Dumitrel
ASE PIATRA NEAMŢ, ANUL I,MASTER
militarii şi în special, oamenii de acţiune. Şi, de la prima întrevedere a fost atras
de personalitatea generalului Antonescu, care trata de la egal la egal cu el. În
cadrul convorbirilor i se adresa deschis, fără complexe, abordând direct
problemele. Astfel, când Hitler a spus că de pe teritoriul României va porni
războiul fulger împotriva Uniunii Sovietice, fără a cere sprijinul Armatei Române,
care era slab instruită şi dotată necorespunzător cu armament şi tehnică de luptă
modernă, urmărind a recuceri singur Basarabia şi Nordul Bucovinei, pe care apoi
să le ofere României, generalul Antonescu a replicat: „Este de neconceput ca, în
timp ce o armată străină porneşte să lupte de pe teritoriul României pentru
recucerirea teritoriului ei pierdut, Armata română să stea cu arma la picior. S-ar
dezonora şi cu ea s-ar dezonora ţara. Are datoria sfântă de a lupta pentru
recâştigarea pământurilor româneşti luate sub ameninţarea forţei, pentru a-şi
afirma în faţa lumii drepturile inalienabile ale României asupra Basarabiei şi
Bucovinei mai întâi. După aceea va revendica la masa verde, cu toate dovezile,
drepturile integrale asupra întregului Ardeal. Dacă nu va obţine recunoaşterea la
masa verde, atunci îşi va cere drepturile cu arma în mână”.) Survenită în cel mai
greu moment din istoria României, urcarea pe tron a regelui Mihai I trebuia să îi
asigure generalului Ion Antonescu „liniştea”necesară conducerii ţării cu o „mână
forte“. Relaţiile dintre Regele Mihai şi Ion Antonescu îşi au rădăcina în
îndepărtarea Regelui Carol al II-de pe tronul României de către general .

La 6 septembrie, noul rege al României, Mihai I depune jurământul, iar primul

decret semnat de acesta a fost cel privind învestirea generalului Antonescu cu
depline puteri pentru conducerea statului român. În şedinţa Consiliului de Miniştri
din 7 septembrie 1940,  Ion Antonescu declara: „Palatul nu se amestecă în nicio
problemă a statului şi acel ministru sau funcţionar al statului ce va fi prins de mine
(că întreţine legături cu regele) va fi destituit imediat şi sancţionat".  „Regele
Mihai I a rămas cu prerogative simbolice. El trebuia să confere ordine şi decoraţii
7
 Tîrziu Dumitrel
ASE PIATRA NEAMŢ, ANUL I,MASTER
soldaţilor să contrasemneze unele legi şi cam atât", a declarat istoricul Adrian
Cioroianu.
Chiar Regele Mihai avea să declare că Ion Antonescu „luase în mâinile lui
treburile ţării, iar eu devenisem un figurant". (...)„Nu mă duceam în Bucureşti
decât din raţiuni oficiale, atunci când mă convoca Antonescu. «Convoca», acesta
este cuvântul". Conducătorul statului îi trimitea pentru semnat unele decrete
regale, între care cel din 14 septembrie 1940, când România a fost proclamată Stat
Naţional-Legionar. Regele a ţinut să întărească semnătura sa printr-o telegramă
adresată lui Antonescu. Peste câteva luni, după înfrângerea rebeliunii legionare
din ianuarie 1941, regele a semnat decretul prin care se anula decretul din 14
septembrie 1940. „Relaţiile dintre Regele Mihai şi Ion Antonescu au fost reci şi au
rămas reci. Ion Antonescu era mulţumit că Regele Mihai nu se amesteca în
conducerea statului, iar ca recompensă, regele era invitat uneori pe front în vizitele
de serviciu", afirmă istoricul Alex Mihai Stoenescu .

Rebeliunea legionara-“Rebeliune pe cântece naționaliste”

In septembrie 1940 pierderile teritoriale ce au lovit ţara aruncă România într-o gravă
criză politică. După cedarea Basarabiei sovieticilor, a urmat Dictatul de la Viena care
rupea Transilvania de patria mamă. Pe fondul creşterii impresionante a popularităţii
Mişcării Legionare, se formează un guvern condus de generalul Ion Antonescu care
aduce şi Garda lui Horia Sima la putere. Astfel, Regatul României se transformase la 14
septembrie 1940, în Stat Naţional Legionar autoritar.

Însă această conducere bicefală nu va avea o viaţă lungă. După doar câteva luni de
guvernare comună pe 21 ianuarie 1941, legionarii s-au întors împotriva lui Ion
Antonescu, încercând să preia singuri întreaga puterea. Au fost trei zile de violenţe
extreme între Legiune şi armată. În cele din urmă, rebeliunea este înfântă iar Legiunea a
intrat într-un declin din care nu a mai ieşit niciodată.
8
 Tîrziu Dumitrel
ASE PIATRA NEAMŢ, ANUL I,MASTER
Rebeliunea legionară nu s-a manifestat la fel pe întregul teritoriu românesc. În ţară
rebeliunea i-a luat prin surprindere pe legionari, asta cu toate că Ion Antonescu acuza
Legiunea că a organizat cu câteva luni înainte întreaga lovitură. Adevăratele vărsări de
sânge au avut loc cu precădere în Capitală. Însă, chiar şi în Bucureşti foarte mulţi
legionari s-au alăturat luptei în mod spontan.

Legionarii puneau sub semnul întrebării loialitatea lui Antonescu faţă de România şi
cereau demisia câtorva miniştri din cabinetul său. Astfel, ei au ocupat sediul poliţiei şi a
postului naţional de radio. Mulţi alţi legionari au ocupat clădirile în care lucrau, s-au
baricadat, iar sub ameninţarea armelor au preluat controlul. Poetul Radu Gyr, de la
balconul Teatrului Naţional s-a adresat mulţimii cerând legionarilor să ocupe posturile
de telofonie îndemnându-i totodată să interpreteze cântece legionare. Răspunsul armatei
a fost cât se poate de prompt şi nu s-a lăsat deloc aşteptat.

Şase regimente şi un batalion au ocupat Piaţa Victoriei. Aceştia au deschis focul şi au

răscolit clădirile din apropiere. Oricine se apropia la mai mult de 500 de metri de soldaţi
era împuşcat iar tancurile armatei au tras fără încetare în clădirile ocupate de legionari.
Rebelii fideli Legiunii au continuat bătălia și nu de puţine ori s-a ajuns la lupe corp la
corp. Rebeliunea devenise un sângeros război deschis care se va încheia la 23 ianuarie
odată cu victoria, de altfel normală, a armatei. În doar trei zile armata a reuşit să îi
învingă pe legionari. Presa legionară însă scria că rebeliunea era un complot iudeo-
masonic şi susţinea cu înverşunare că armata a tras în protestatarii care în mod paşnic
intonau cântece legionare. După rebeliune, liderii Mişcării Legionare au decis să
suspende orice activitate.

Holocaustul romanesc

Termenul de Holocaust s-a referit inițial doar la exterminarea evreilor, dar

atrocitățile i-au inclus și pe romi, slavi sau persoane cu dizabilități fizice sau

9
 Tîrziu Dumitrel
ASE PIATRA NEAMŢ, ANUL I,MASTER
psihice, precum și pe membri ai unor secte religioase. Ion Antonescu este
considerat iniţiatorul politicii de purificare etnică şi reprezentantul Holocaustului
în România, prin deportarea şi exterminarea evreilor din teritoriile controlate de
statul român în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Mareşalul a dispus de
puteri depline, iar conducerea statului se făcea prin decrete legi. Presa era
cenzurată, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti reduse, instituţiile democratice
desfiinţate, iar naţional- extremismul şi rasismul au atins apogeul.

Ion Antonescu a trecut cu vederea abuzurile legionarilor, care au pus în

aplicare metode naziste de anihilare a populaţiei prin percheziţii, sechestrări,
arestări ilegale sau asasinate, cum este şi cazul masacrului de la Jilava din noaptea
de 26/27 septembrie 1940, în urma căruia au fost ucişi numeroşi oameni politici şi
ofiţeri de carieră ai vremii precum: Virgil Madgearu, Gheorghe Argeşanu, Victor
Iamandi, Gabriel Marinescu şi Mihail Moruzov. Tot atunci a fost executat de către
un comando legionar, în apropierea comunei Strejnic de lângă Ploieşti şi istoricul
şi academicianul Nicolae Iorga.

Pe teritoriul românesc, primele acţiuni antisemite vor avea loc însă înainte de
Antonescu. Între 1937 şi 1938, guvernul Goga-Cuza va adopta mai multe legi
anti-evreieşti, retrăgând cetăţenia română a peste 120 de mii de evrei, limitându-le
drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi interzicând căsătoriile acestora cu persoane de
religie creştin-ortodoxă. Aceste decrete erau o copie tristă în variantă românească
a Legilor antisemite de la Nurnberg.

„Înaintea alianţei dintre Antonescu şi Fuhrer-ul de la Berlin, recensământul din

1938 înregistra 756 930 de evrei, iar până la intrarea României în război în vara
lui 1941 si-au pierdut cetăţenia română aproximativ jumătate dintre aceştia, mai
exact 387 407 evrei, fie că le fusese retrasă de către guvernul Goga, fie că
deveniseră cetăţeni maghiari sau sovietici, prin cedarea Transilvaniei de Nord,
10
 Tîrziu Dumitrel
ASE PIATRA NEAMŢ, ANUL I,MASTER
Bucovinei de Nord, ţinutului Herţei şi Basarabiei" ne informează Matatias Carp în
lucrarea Cartea neagră. Suferinţele evreilor din România (1940-1944).

La 22 iunie 1941, trupele Armata Române treceau Prutul, atacând Uniunea

Sovietică a lui Stalin. La câteva zile după intrarea în război are loc în capitala
Moldovei, un incident declanşat de unii soldaţi dezertori care au deschis focul
asupra unei patrule militare. Sub acest pretext, Antonescu a declanşat cel mai
mare masacru a populaţiei evreieşti de pe teritoriul României. Pogromul de la Iaşi
din 27-29 iunie 1941 a fost iniţiat din ordinul mareșalului şi autorităţile locale,
împotriva cetăţenilor de etnie evreiască din oraşul de pe malurile Bahluiului. În
cele trei zile de teroare au fost ucişi peste 13 000 de evrei dintre care aproximativ
3 000 au murit afixiaţi în așa-numitele „trenuri ale morţii", scrie istoricul Radu
Ioanid în The Antonescu Era-The Tragedy of Roumanian Jewry.

Evreii au fost acuzaţi că ar fi colaboratori ai bolşevicilor şi că îi ghidează pe

aviatorii ruşi prin intermediul radioului, a semnelor luminoase sau a pânzelor de
culoare roşie. Astfel, pe 27 iunie 1941, Antonescu ordona colonelului Constantin
Lupu să: „cureţe Iaşiul de evrei." Ceea ce s-a și întâmplat în zilele următoare.
Mulţi evrei au fost ucişi pe loc, acolo unde au fost găsiţi în oraş, de către patrulele
mixte compuse din soldaţi, poliţişti, gardieni, jandarmi români, dar şi militari
germani sau civili fideli ideologiei rasiste.

Au urmat trei zile în care populaţia evreiască a fost terorizată prin percheziţii,
jafuri, violuri şi asasinate iar cei care au supravieţuit masacrului din curtea
Chesturii de Poliţie, au fost înghesuiţi în vagoane de marfă închise ermetic pentru
a fi deportaţi spre Călăraşi sau Podul Iloaiei. Iată, de exemplu, mărturia unui
supravieţuitor evreu de atunci:

11
 Tîrziu Dumitrel
ASE PIATRA NEAMŢ, ANUL I,MASTER
„Am fost băgaţi în vagoane şi oamenii mureau ca muştele în primele zile. Când
trenul s-a oprit prima oară, pentru a grăbi moartea, m-am aruncat din vagon
crezând că soldaţii mă vor împuşca, dar când şi-au dat seama că vreau să mor
împuşcat au început să mă tortureze, lovindu-mă cu paturile armelor şi călcându-
mă în picioare până am leşinat şi m-au crezut mort...m-am trezit când doi oameni
m-au apucat de mâini şi de picioare, m-au dezbrăcat şi m-au aruncat într-un
camion cu cadavre ...apoi am fost dus din nou spre vagoane şi silit să calc peste
un morman de oameni morţi care au rămas înăuntru o zi şi o noapte şi care
fierbeau din cauza căldurii insuportabile, fără apă şi fără aer ceea ce a înmulţit
numărul cadavrelor."

Convoaiele cu deportați circulau cu viteză redusă, iar mulţi evrei au murit

asfixiaţi sau desidrataţi. În gări nimeni nu avea voie să se apropie de garniturile
morţii, pentru a nu deschide uşile vagoanelor şi a ajuta deţinuţii. Era interzis să li
se acorde apă, alimente sau ajutor medical, iar cadavrele au fost aruncate în gropi
comune din jurul gărilor unde au staţionat aceste „trenuri ale morţii". (Jean
Ancel,Preludiu la asasinat: pogromul de la Iaşi, 29 iunie 1941, Iaşi, 2005).

23 august 1944

Ruperea alianţei cu Hitler, prăbuşirea frontului de est şi intrarea armatei roşii pe

teritoriul României l-au determinat pe Regele Mihai I să întreprindă actul de la 23
de august 1944. Iată ce povesteşte Regele Mihai despre ziua de 23 august: „Când
m-am trezit în acea dimineaţă de 23 august am fost convins că nu voi apuca ziua
următoare. Dar eram hotărât să scot România din alianţa ei cu Hitler. Armata lui
Stalin era în apropierea României, frontul se rupsese, iar populaţia era sătulă de
12
 Tîrziu Dumitrel
ASE PIATRA NEAMŢ, ANUL I,MASTER
război. I-am chemat pe mareşal şi pe ministrul de Externe Mihai Antonescu la
Palat. Când au ajuns, le-am expus viziunea mea asupra situaţiei: România ar trebui
să solicite un armistiţiu din partea URSS, a Marii Britanii şi a Statelor Unite.
Antonescu a răspuns: „Mai întâi trebuie să mă consult cu Hitler". Şi atunci i-am
spus: „Asta e, nu-i nimic de făcut". (...)Hitler m-a detestat mereu, în general a
detestat ideea monarhiei, pentru că monarhul este simbolul legitimităţii şi
continuităţii puterii. Îndepărtarea lui Ion Antonescu din fruntea statului român
trebuia să consemne revenirea la un regim democratic, dar acest lucru nu avea să
se mai întâmple. „Regele Mihai a dat la 31 august 1944 un decret prin care a
reintrodus în vigoare Constituţia din 1923. Numai că el n-a avut nicio valoare
juridică. De ce? Pentru că statul român a anunţat la 23 august capitularea
necondiţionată a României. Iar din septembrie 1944, prin armistiţiul de la
Moscova, statul român a fost considerat stat învins, iar autoritatea supremă de
conducere în România a revenit Comisiei aliate de control (sovietic). Din acest
moment, România era condusă de Comisia aliată de control, şi nu de Constituţie.
Regele Mihai avea «mâinile» legate şi de Antonescu, şi de comunişti", susţine
Alex Mihai Stoenescu .

Procesul lui Ion Antonescu, justiţie comunistă de mascaradă 

3 mai 1946. Rubrica „Ultima oră” găzduieşte articolul „Procesul marilor criminali
de război. Ion şi Mihai Antonescu vor fi judecaţi de Tribunalul Poporului ”,
începând cu data de 6 mai. Lotul „marilor criminali de război şi vinovaţi de
dezastrul ţării” cuprinde 34 de persoane, care vor fi judecate pe baza legii
312/1945.Actul de acuzare insumează 200 de pagini.
„Complexul de judecată va fi prezidat de d. Al. Voitinovici, magistrat, asistat de 
d. Bâlcu Constantin, magistrat, şi compus din următorii judecători populari: Niţă
Vasile, muncitor; Ioviţă Dumbravă, plugar; Nicolae Dinulescu, asistent
universitar; Dragomirescu Remus, avocat; Titulescu Constantin, muncitor;
13
 Tîrziu Dumitrel
ASE PIATRA NEAMŢ, ANUL I,MASTER
Lăpuşneanu Constantin, profesor. Acuzarea va fi susţinută de d-nii: Vasile Stoica
( avocat, n.n.), acuzator public şef, Dobrian Constantin, procuror şef, şi Dumitru
Săracu, acuzator public”. Ultimul era muncitor şi lucrase chelner la „Capşa”.
„Nu aveam nici o altă ieşire. România era total izolată. La toţi miniştrii străini la
care m-am adresat, toţi mi-au refuzat orice sprijin. Pe bază că nu pot să acorde, în
circumstanţele internaţionale de atunci, nici un sprijin României”, declara Ion
Antonescu la interogatoriul ce a avut loc la data de 6 mai 1946.
Procesul mareşalului Ion Antonescu şi a apropiaţilor săi a avut loc între 6 şi 17
mai 1946. La finalul procesului au fost condamnaţi la moarte Ion Antonescu,
Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu şi Constantin Vasiliu. Fostul conducător al
statului român a cerut să nu fie executat de gardienii închisorii de la Jilava, ci de
militari din Armata Română, însă ultima sa dorinţă a fost refuzată. Înainte de a fi
împuşcat, Ion Antonescu şi-a ridicat pălăria, iar apoi a căzut răpus de gloanţe.
Execuţia mareşalului a avut loc la ora 18.03. Deşi a fost lovit de mai multe
gloanţe, Antonescu nu a murit, astfel că şeful gardienilor i-a tras cu revolverul un
glonţ în cap, însă nici de această dată medicul închisorii cu a declarat decesul,
mareşalul mai primind un alţ în piept. Chiar dacă era plin de gloanţe, Ion
Antonescu încă nu îşi dăduse ultima suflare, astfel că şeful gardienilor a pus mâna
pe o puşcă şi a tras în corpul fostului conducător al statului român trei focuri.

Moartea mareşalului a fost declarată la ora 18.15.  Să nu uităm că istoria nu

va uita pe vinovaţi; şi vinovaţi suntem cu toţii: unii, pentru că am tăcut; alţii,
pentru că am greşit; cu toţii, pentru că am suportat.

Ion Antonescu (1 decembrie 1940)

14
 Tîrziu Dumitrel
ASE PIATRA NEAMŢ, ANUL I,MASTER

Bibliografie :

-Ioan Dan-,,” Procesul” Maresalului Ion Antonescu,,

-Gheorghe Buzatu-“Antonescu Hitler Stalin”

-Ioan Scurtu-“Istoria Romanilor de la Carol I la Nicolae Ceausescu”

-Matatias Carp-“Cartea Neagra-Suferintele evreilor din Romania 1940-1944”

-Jean Ancel-“Preludiu la asasinat”

-Adrian Cioroianu-Documentar “Regele Mihai”

-Regele Mihai I

-Ion Antonescu

-Rubrica-“Ultima ora”

-supravietuitor evreu

15