Sunteți pe pagina 1din 24

Şcoala Waldorf este o alternativă la învăţământul tradiţional, a cărei pedagogie se

bazează pe indicaţiile pedagogice ale lui Rudolf Steiner.

Rudolf Steiner (1861-1925)

Rudolf Steiner (1861-1925) s-a născut într-o localitate aflată la graniţa dintre
Austria şi Ungaria, ca fiu al unui funcţionar al căilor ferate austriece. După ce a absolvit
şcoala reală, şi-a luat bacalaureatul la Wiener Neustadt şi a studiat matematica şi ştiinţele
naturii la Universitatea Tehnică din Viena. Pe lângă acestea a mai audiat şi cursuri de
filosofie, literatură, psihologie şi medicină. În acelaşi timp a fost preocupat de
experimente şi observări ale naturii, care l-au familiarizat cu metodele de cercetare ale
ştiinţelor naturii practicate de Goethe.

În anul 1889 a fost chemat la arhiva Goethe-Schiller din Weimar, pentru a se îngriji de
editarea operei lui Goethe referitoare la ştiinţele naturii, în cadrul ediţiei patronate de
Marea ducesa Sophie din Weimar.

Ca rezultat al studiilor sale asupra operei lui Goethe şi a strădaniilor sale


filosofico-metodice, în scopul de a stabili o punte de legătură între gândirea modernă şi
perspectiva spirituală, scrie în 1886 „Linii fundamentale ale unei teorii a cunoaşterii în
concepţia despre lume a lui Goethe, cu referire îndeosebi la Schiller”. În 1891 apare
„Adevăr şi ştiinţă”, o extindere a lucrării sale de doctorat, având de asemenea o temă de
teoria cunoaşterii. În anul 1894 apare capodopera sa filosofică: „Filosofia libertăţii”.
Sfârşind munca la ediţiile Goethe, Steiner se mută la Berlin, pentru a redacta acolo revista
culturală ,,Magazin de literatura’’.

Participă intens la viaţa socială şi politică a vremii prin conferinţe, scrieri şi


initiaza diverse modalitati de lucru cu adultii.

Printre altele, este îndrumătorul unor iniţiative inovatoare în domeniul artei –


euritmia, arta vorbirii; al medicinei – medicina de orientare antroposofică; al arhitecturii
– arhitectura organică; al agriculturii – agricultura bio-dinamică; al pedagogiei –
pedagogia Waldorf, pedagogia curativă, terapia socială.

Prima şcoală

Steiner elaborează lucrări şi conferinţe despre „caracterul tripartit al organismului


social”: viaţa legislativă, viaţa economică şi viaţa culturală. Emil Molt, proprietarul
fabricii de ţigarete „Waldorf-Astoria” din Stuttgart, preia aceste idei şi instituie cursuri
pentru muncitori

Prin eforturile financiare ale lui E. Molt şi ale muncitorilor, în septembrie 1919 se
înfiinţează prima şcoală Waldorf la Stuttgart, şcoală unitară de doisprezece ani,
cuprinzând şcoala primară, gimnazială şi cea liceală, deschisă fiecărui om, indiferent de
condiţia sa socială. Doi ani mai târziu s-a înfiinţat şi o grădiniţă. Când a fost deschisă,
şcoala avea 8 clase şi număra aproximativ 300 de elevi. Purta numele fabricii la care
lucrau la inceput majoritatea parintilor:,,Scoala libera Waldorf’’
Emil Molt l-a convins pe Rudolf Steiner să preia conducerea pedagogică a şcolii.
Această şcoală s-a bucurat rapid de un larg interes public, astfel încât s-a dezvoltat
şi a atras după sine înfiinţarea altora asemănătoare în Europa şi America. În Germania
aceste şcoli au fost închise în perioada dominaţiei naţional-socialiste, dar şi-au continuat
activitatea în Elveţia şi Marea Britanie. După cel de-al doilea război mondial au fost
deschise numeroase şcoli Waldorf. Astăzi există şcoli Waldorf sau Rudolf Steiner pe
toate continentele.

Pedagogia Waldorf

Importanţa ritmului în Şcoala Waldorf

În Scoala Waldorf, ritmul are un rol important în educarea vointei, urmarindu-se ritmul
unei ore, al zilei, al lunii si al anului. Ritmul orei este reliefat de împartirea cursului
principal, ce se desfasoara la începutul cursurilor în primele doua ore, în trei parti:

* o partea ritmica, prin care este solicitata vointa copilului


* o partea cognitiva care se adreseaza intelectului si
* o partea de povestire care se adreseaza simtirii.

Utilizarea ritmului în educatie permite ca întreaga fiinta a persoanei educate sa fie


abordata si nu numai componenta sa intelectuala.

Ritmul zilei presupune studierea materiilor cu caracter cognitiv în prima parte a acesteia
si a celor artistice si practice în cea de a doua parte. Acest lucru face posibila adâncirea
subiectelor teoretice prin aplicarea lor în practica si prin însufletirea lor artistica.
Ritmul lunii se refera la existenta unor module de 2-4 saptamâni în care zilnic între orele
8 si 10 sunt studiate materiile principale (româna, matematica, fizica, chimie, geografie,
istorie, biologie etc.). Aceste module poarta denumirea de epoci.

Învăţarea în epoci

Materiile cognitive sunt studiate în epoci; o clasa studiaza, de exemplu fizica, zilnic,
primele doua ore fara pauza, timp de 2–4 saptamâni. Într-o astfel de epoca se poate
parcurge chiar si materia pe un an scolar, economia lucrului fiind deosebit de eficienta.

Urmeaza alte epoci, elevii reîntâlnindu-se cu fizica doar peste câteva luni, poate chiar
peste un an. Desigur ca între timp elevii uita ce au învatat, dar aceasta nu trebuie sa
îngrijoreze.

În Scoala Waldorf uitarea este considerata un aliat, din doua motive: în primul rând
pentru ca uitând fizica, elevul se va putea dedica cu toate capacitatile unui nou domeniu,
de exemplu literaturii, iar în al doilea rând pentru ca, dupa ce fizica a fost uitata aparent
complet, la reîntâlnirea cu aceasta stiinta, elevul îsi va reaminti mult mai intens cele
învatate.

Un alt avantaj al predarii în epoci este faptul ca informatiile si întrebarile primite peste zi
sunt prelucrate subconstient noaptea, iar a doua zi, atât elevii, cât si profesorii, gasesc mai
usor rezolvarea lor.

Însa nu toate materiile participa la acest carusel al epocilor. Se predau în sistem modular
limba materna si gramatica, matematica, fizica, chimia, istoria, geografia si stiintele
naturii. Aceste materii pot sa apara si în ore de exercitii care au rolul de a fixa cât mai
bine materia la cursul de baza. Celelalte materii, cum ar fi limbile straine, educatia fizica,
desenul si celelalte activitati artistice sau practice, apar ca si ore fixe dupa cursul de baza
si orele de exercitii.

O şcoală fără manuale

Absenta manualului unic contribuie la cresterea respectului fata de carti si la întarirea


autoritatii profesorului, care are astfel o legatura directa în comunicarea cu elevii.

Pe de alta parte, elevii se obisnuiesc sa se documenteze din cât mai multe surse în studiul
unei teme. De asemenea, profesorul poate astfel introduce în cadrul procesului de
învatamânt noi informatii sau materiale aparute în domeniul respectiv, si are posibilitatea
de a adapta nivelul predarii si al cerintelor la nivelul clasei.

Formarea unei pareri cât mai obiective, antrenamentul pentru facultate si viata de
autodidact sunt calitati evidente pe care le dobândesc elevii astfel scolarizati.

Ponderea deosebită a cursurilor artistice şi practice

Ponderea ridicata a cursurilor artistice si a celor practice iese în evidenta de la prima


privire asupra orarului obisnuit din Scoala Waldorf, întrucât aceasta îsi propune sa
realizeze o educatie echilibrata, oferind pe de o parte fiecarui copil ceea ce i se potriveste,
însa intervenind si cu preocupari în acele domenii spre care acesta nu are înclinatii, dar
care sunt necesare unei educatii complete.
Un argument în plus pentru acest principiu: de regula, educatia intelectului prin stiinte
cultiva distanta, individualismul, antipatia si concurenta iar, dimpotriva, educarea
sufletescului prin arte si mestesuguri cultiva simpatia, apropierea, lucrul în echipa si
colaborarea.

Ambele laturi ale educatiei sunt la fel de importante pentru un om echilibrat, dornic sa-si
controleze singur viata, fara a se lasa manipulat din exterior.

Indirect însa, la nivelul manualitatii, cursurile artistice sau practice sustin materiile
adresate intelectului. Iata doua exemple: o în clasele mici, atât fetele cât si baietii
tricoteaza, activitate care ajuta puternic la formarea vederii în spatiu, necesara îndeosebi
matematicii; o la începutul fiecarei zile, întreaga clasa parcurge o parte ritmica în care
cânta, recita sau danseaza (jocuri adecvate vârstei, însotite de batai din palme, jocuri
ritmice si gesturi sugestive).

Partea ritmica îi aduce pe toti la unison, le canalizeaza energia si îi pregateste pentru ora.
Importanta cursurilor artistice rezida si în faptul ca le educa starile sufletesti. Ele sunt
evidentiate în arte, iar elevul traieste, în procesul reprezentarii lor, caracteristicile propriei
personalitati, pe care astfel o cunoaste si o stapâneste bine. El îsi cultiva capacitatea de a
percepe starile sufletesti, dezvoltându-si abilitati de comunicare dincolo de calea verbala.
Conducerea clasei de către învăţător, dincolo de clasa a IV-a

Activitatea de îndrumare a clasei este realizata, de regula, de catre o personalitate, care îsi
asuma corelarea si coordonarea evolutiei scolare a elevilor pe parcursul unei trepte
scolare.

Particularitatile de vîrsta, antropologice, care sunt unitare în perioada de la 7 la 14 ani, cer


în mod obiectiv prezenta unei aceleiasi persoane în aceasta functie coordonatoare.

În sistemul clasic de învatamânt Waldorf, aceasta functie didactica este numita


„învatatorul clasei” si are ca si îndatoriri pedagogice predarea unui numar de discipline,
cuprinse în epoci, de-a lungul celor opt ani de studiu pâna la liceu.

Disciplinele predate în epoca sunt, de obicei, cele cognitive, iar predarea lor
interdisciplinara este un deziderat esential al acestei pedagogii. Cu totii cunoastem faptul
ca, la aceasta vârsta, elevii percep evenimentele, actiunile din realitate iar predarea
trebuie sa tina cont de acest fapt si sa mentina treaza aceasta capacitate de observare,
bazata pe interesul firesc al elevului.

Experimente, excursii, observatii minutioase sunt modalitati fundamentale de organizare


a învatamântului pâna la pubertate. Formele de lucru introduse în clasele primare sunt
baza pe care se aseaza munca de observare din clasele gimnaziale.

De aceea este esential ca una si aceeasi persoana sa însoteasca elevul pe parcursul acestor
opt ani, când îsi formeaza instrumentele de cunoastere.
Din punct de vedere psihologic, schimbarea învatatorului în clasa a cincea nu înseamna
doar despartirea de o persoana, adesea îndragita, ci si de un mod de lucru. În mod natural,
aceasta despartire se realizeaza la pubertate, când tânarul nu mai accepta prezenta unui
model de imitat, ci îsi cauta propria forma de exprimare. Aici este normal sa apara mai
multe personalitati în fata elevului, pentru a-i da posibilitatea sa aleaga elemente diverse
si de a-si exersa formele proprii, prin acceptare sau combatere sanatoasa.

Datorita formelor legislative si de pregatire existente, aceasta forma de organizare nu este


oficial acceptata în România, dar este încurajata de unele inspectorate si de cercetatori în
pedagogie si de psihologi.

Conducerea colegială

Rudolf Steiner a cerut corpului profesoral sa accepte ca fundament pedagogico-


organizatoric discutarea tuturor problemelor scolii, îndeosebi a celor pedagogice, în
consiliul profesoral.

Acesta este de fapt directorul scolii. Si pentru ca problemele curente se cer discutate pe
masura ce au loc, consiliul profesoral se întruneste saptamânal. Aici profesorii spun ce
predau, cum predau, daca au avut succes cu o tema sau esec cu alta. Aici sunt luate în
discutie clase de elevi sau elevi în parte, care trec printr-o situatie mai dificila sau mai
deosebita si au nevoie de atentia întregului corp profesoral pentru a depasi situatia creata.
Aici sunt dezbatute teme pedagogice generale, indiferent de specialitate, la care participa
toti profesorii si învatatorii, caci pe toti „membrii familiei” îi intereseaza drumul celuilalt.
Imaginea copilului ramâne însa mereu ca imagine centrala a preocuparii fiecarei teme, fie
ea si administrativa. Bineînteles ca mai exista si probleme delicate. Unul sau altul dintre
dascali are dificultati majore în stapânirea clasei; exista dascali noi în activitate, care
trebuie îndrumati; se cer organizate încadrarile cu personal pentru anul scolar urmator:
toate acestea sunt discutate într-un cerc mai restrâns, în consiliul de administratie.

La el participa acei pedagogi care au experienta pedagogica si în existenta scolii


respective, care îsi asuma de buna-voie viitorul scolii, ca viitor al propriei biografii.
Dintre toti colegii, unul este ales ca reprezentant al scolii în fata tertilor. Nu este de
confundat acesta cu functia obisnuita a directorului, caci nu are puteri decizionale
supreme, nu poate lua decizii singur si nici nu are toate responsabilitatile pe umerii sai.
Acestea sunt împartite între diferiti profesori sau învatatori. Purtarea responsabilitatii de
catre mai multi oameni duce la cresterea implicarii în „familie”.

Materii şi activităţi specifice

Prezentarea completa a tuturor materiilor Waldorf ar necesita un spatiu prea mare si de


aceea ne propunem doar o prezentare succinta, care sa ofere o imagine de ansamblu
asupra stilului de predare si a metodelor folosite.

Arta dramatică

Aceasta este o materie specifică pedagogiei Waldorf, prezentă apoape în fiecare an, chiar
dacă nu apare în planul de învăţământ.
Fiecare disciplină poate da ocazia unei dramatizări, fie că vorbim despre limbi străine sau
despre fizică.

La sfârşitul clasei a VIII-a, elevii pun în scenă o piesă de teatru mai amplă, pe care o vor
prezenta în faţa părinţilor şi a întregii şcoli. Această piesă de teatru este o încununare a
muncii lor ca şi colectiv de-a lungul celor opt ani petrecuţi împreună. Pentru realizarea
piesei de teatru, elevii sunt solicitaţi să participe activ la toate etapele de elaborare a
recuzitei şi de punere în scenă a textului, având astfel posibilitatea de a avea o experienţă
proprie foarte intensă privind munca artistică.

Munca la această piesă, care de obicei durează câteva luni, întăreşte şi uneşte foarte mult
colectivul clasei, îi face pe elevi să fie mai toleranţi unii cu alţii, îi face să se ajute mult
mai mult între ei. Prezentarea piesei de teatru de către clasa a VIII-a este un eveniment
deosebit pentru întreaga şcoală şi în special pentru clasele mai mici, aceştia urmărindu-i
cu foarte mare atenţie pe colegii lor mai mari. Acest eveniment se repetă la un nivel de
complexitate mult mai mare, la sfârşitul liceului, când piesa de teatru le oferă elevilor
posibilitatea de a se depăşi şi de a-şi consolida performanţele în exprimarea socială şi
artistică.

Abilităţile practice şi educaţia tehnologică

Aceste materii au o deosebită importanţă în formarea copiilor pentru viaţă.

Tricotând, sculptând, modelând lutul sau împletind nuiele, copiii îşi dezvoltă pe lângă
diferitele abilităţi şi voinţa.

Simţul artisitc, cel tactil, simţul echlibrului şi al armoniei sunt cultivate în fiecare lucrare
practică realizată.

De aceea este important ca aceste discipline să nu rămână doar la nivel de teorie, ci să


permită copilului să crească prin abilităţile manuale pe care le dobândeşte în lucrul
concret.
La nivel liceal, specializarea pe o anumită tehnică poate fi exersată în amănunţime, fără a
duce însă la o calificare certificată.

Muzica

Deşi şcoala Waldorf nu este o şcoală de muzică, această artă este omniprezentă în viaţa
copiilor. Prin muzică, realitatea poate pătrunde mai lesne în sufletul copiilor.

Deseori partea ritmică de la începutul cursului principal se bazează pe muzică, oricare


materie putând beneficia de sprijinul absolut benefic al muzicii. Dar cum evoluează
această materie în Şcoala Waldorf?

Din clasa I toţi elevii cântă la flaut. Pentru început se foloseşte flautul diatonic.

Până în clasa a III-a elevii cântă însă fără note, imitând învăţătoarea din faţa clasei.

De-abia la sfârşitul clasei a III-a se introduce portativul. Până la nouă ani, muzica este
trăită sub formă de ritm. Din acest moment apare măsura, iar cântecele încep să fie
trecute pe portativ.

În clasa a IV-a se învaţă canonul. Odată elevii trecuţi de momentul armoniei din clasa a
V-a, după 12 ani, apare studiul pe voci.

În continuare, studiul muzicii presupune diferenţierea percepţiei artistice şi a


posibilităţilor de exprimare. Orchestra şcolii şi a liceului sunt momente de studiu şi de
aplicare a noţiunilor studiate. Curentele muzicale sunt studiate de elevi în liceu, pentru a
percepe şi din această perspectivă evoluţia omenirii, care a fost însoţită de muzică prin
formele ei specifice.

Euritmia

Euritmia este o formă de mişcare frumoasă, care completează strădania metodicii


Waldorf de a introduce artistic fiecare conţinut, fie el noţional sau de formare a
deprinderilor.
Euritmia însăşi este o artă: vorbirea şi a cântatul reprezentate vizibil, folosind ca
instrument de redare corpul uman. Ea aduce în faţa ochilor intervale, tonuri muzicale,
sunete rostite printr-o curgătoare şi expresivă gestică a braţelor, a palmelor şi a corpului,
într-o unitate dinamică.

A doua latură a euritmiei este cea didactic-pedagogică, fortificând copilul întreg, aşa cum
este el privit în pedagogia Waldorf. În timpul orelor de euritmie, copiii mici interpretează
prin mişcări sugestive mici întâmplări sau povestiri. Pe măsură ce cresc, ei dobândesc
abilitatea de a-şi controla gesturile braţelor, formele de deplasare cu paşii şi reuşesc să
dea formă prin mişcarea braţelor şi a picioarelor unor ritmuri, unor sunete care cer gesturi
specifice.

Piesele muzicale sau poetice care sunt transpuse euritmic rezultă din translatarea tonurilor
sau a sunetelor în gesturi precise, de conotaţie specifică. Nu se cer posturi, ca în balet, nu
se cere un mimetism, ca la vârstele mici, ci se cere o înţelegere a mesajului, a sunetului
corelat cu mesajul şi cu gestul, a costumului şi culorilor acestuia cu întreaga semnificaţie
a gestului artistic.

Elevii sunt îndrumaţi să înţeleagă semnificaţia ritmurilor, să o aplice, odată cu


instrumentalizarea trupului pentru expresia artistică. Există şi un al treilea domeniu al
euritmiei – cel terapeutic – latură de sine stătătoare folosită în tratarea diferitelor
deficienţe.

Fizica şi chimia

Drumul natural în descoperirea acestor ştiinţe a fost: experimentul – observaţia –


concluzia – legitatea. Acest drum natural este respectat şi în predarea ştinţelor naturale în
şcoala Waldorf.

În prima zi a fiecărei teme noi, au loc o serie de experimente. Ca temă, elevii trebuie să
descrie cu acurateţe şi corectitudine cele văzute la fiecare experiment.
A doua zi sunt analizate aceste experimente, trăgându-se primele concluzii asupra
fenomenelor studiate.

În a treia zi sunt enunţate legităţile căutate cu o zi înainte. Beneficiind de predarea în


epoci, mintea copilului va prelucra inconştient şi în timpul nopţii cele văzute în ziua
precedentă, trăind la maximum primii paşi în fiecare domeniu studiat.

Acest mod de lucru, bazat pe observaţia individuală, susţine interdisciplinaritatea


permanent prezentă în pedagogia Waldorf. Exprimarea corectă, diferenţiată, nuanţată şi la
obiect este un mod de a exersa limba română, lucru care se petrece firesc şi la celelalte
materii de studiu din afara orelor de limbă. De aceea, profesorul de specialitate are
datoria să asimileze în predarea sa şi informaţiile care ţin de alte discipline.

Pornind de la această necesitate, pedagogia Waldorf susţine prezenţa unui singur cadru
didactic în primele opt clase, pentru predarea disciplinelor din epocă. În personalitatea
unui astfel de om, elevul se poate regăsi cu strădania sa de a asimila conţinuturile mai
multor materii.

Geografia

Această materie apare prima dată în clasa a IV-a sub forma unei epoci despre ţinutul
natal.

În prima lecţie, elevul îşi desenează banca în care stă, cuprinsă în sala de clasă, respectiv
biroul de acasă în camera sa.

Urmează apoi planul şcolii şi al locuinţei, apoi curtea şcolii şi a locuinţei, apoi curtea
şcolii cu strada, respectiv blocul sau curtea de acasă cu strada.

Pasul următor îl reprezintă un plan parţial al oraşului, în care apare drumul de acasă până
la şcoală.
Planul general al oraşului, cu formele de relief şi apele principale, se poate face sub
forma unei machete tridimensionale. Aceasta se modelează din lut, apoi se acoperă cu
multe straturi de hârtie înmuiată şi lipici (mucava); după uscare se îndepărtează lutul, iar
macheta rezultată este pictată de elevi.

Urmează împrejurimile localităţii cu fauna şi flora, putându-se merge până la întreaga


regiune (judeţul şi judeţele învecinate).

Astfel se deprind elementele realizării unei hărţi, de la spaţiul concret, la simbol.

Din clasa a V-a se studiază geografia fizică a patriei, a ţărilor învecinate.

Pornind pe Dunăre în sus se poate trece în clasa a VI-a la cunoaşterea Europei. Spre
sfârşitul acestei clase se vor prezenta în linii mari şi celelalte continente. Geografia Asiei,
Africii şi a Americii, cu cele mai reprezentative ţări şi zone, va fi predată pornind de la
marile descoperiri geografice (Marco Polo, Vasco da Gama, Columb şi Magelan).

Important este ca, în studiul zonelor geografice, să fie percepute polarităţile, structurile
caracteristice. De aceea extremele, uscat-mare, frig-căldură, verdeaţă-deşert sunt
preferate în prezentările acestora.

În vederea examenului de capacitate, pentru clasa a VIII-a este rezervată Geografia


României, deşi programa Şcolii Waldorf ar cere pentru această clasă continuarea
studiului geografiei mondiale. Din ţările sau continentele studiate, elevii vor învăţa
cântece specifice, percepând cât mai mult din specificul şi temperamentul oamenilor din
zona respectivă. Studiul geologiei, al mişcărilor tectonice, al ritmurilor Pământului,
reprezintă în liceu o treaptă superioară de înţelegere a fenomelor de existenţă a acestei
fiinţe vii, care este Terra.

Matematica

În predarea matematicii, dascălul trebuie sa respecte câteva principii de bază.

Principiul analitic (de la întreg la o parte) este unul dintre cele mai importante.
Un alt principiu deosebit îl reprezintă mersul de la cazul particular spre general, spre
difiniţie.

Definiţiile sunt evitate pe cât posibil, preferându-se caracterizarea noţiunilor într-un mod
viu. Când sunt însă absolut necesare, acestea sunt cât mai accesibil prezentate, folosindu-
se din plin intuiţia elevilor.

Parcurgerea materiei cât mai aproape de mersul istoric este un principiu general pentru
şcoala Waldorf, deosebit de important în matematică. Predarea în mişcare aduce
matematica mai aproape de copil. De la jocuri ritmice de învăţare a tablei înmulţirii până
la forfecarea paralelogramului (translatarea unei laturi pe dreapta suport cu păstrarea
ariei), totul trebuie predat cât mai viu.

La geometrie se evită cu desăvârşire demonstrarea relaţiilor evidente, insistându-se


asupra afirmaţiile neevidente. Mersul de la problema practică la teorie este deseori mai
apropiat elevului decât prezentarea unei teorii fără legătură cu realitatea cunoscută de
elevi, urmată de aplicaţii ipotetice.

Desenul geometric cu mâna liberă

Predarea geometriei în Şcoala Waldorf începe în clasa a V-a, printr-un studiu activ al
principalelor figuri geometrice.

Elemente geometrice redau prin transformarea lor procesul de devenire ale unor forme
fixe, pe care apoi elevul învaţă să le denumească şi să le definească.

Pentru a crea un simţ cât mai solid al figurilor geometrice, acestea sunt desenate fără
instrumente geometrice.
Şcoala Waldorf în România

În ianuarie 1990, au avut loc la Bucureşti primele întâlniri între reprezentanţi ai


pedagogiei Waldorf din Germania şi oficialităţi ale Ministerului Învăţământului din
România, în prezenţa d-lui Ministru Mihai Şora.

Ca urmare a deschiderii sociale de atunci, s-au lansat diferite forme de pregătire pentru
cadre didactice şi nu numai, simpozioane internaţionale şi cursuri de perfecţionare.

Forma iniţială de pregătire de un an a cadrelor didactice, organizată de Centrul pentru


Pedagogie Waldorf din România, a aflat din 1996 o formă nouă prin înfiinţarea
Colegiului Universitar de Institutori Waldorf din Bucureşti. Acesta pregăteşte timp de trei
ani cadre didactice pentru învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial clasic şi Waldorf
cu specializările arte plastice şi educaţie fizică.

Primele grupe şi clase Waldorf au fost înfiinţate în 1990 în cadrul învăţământului de stat
prin Decizia Ministerului Învăţământului privind înfiinţarea claselor şi şcolilor Waldorf,
din 01.06.1990. Învăţământul Waldorf a cunoscut o extindere deosebită , iar organizarea
acestuia are loc prin Federaţia Waldorf din România, ce cuprinde asociaţiile Waldorf şi
reprezintă mişcarea Waldorf la nivel naţional şi internaţional.

.
Prezentare

În România, Şcoala Waldorf este o şcoală alternativă de stat, în cadrul


Ministerului Educaţiei Naţionale. Profesorii sunt plătiţi de către M.E.C. după normele în
vigoare pentru toţi profesorii. Elevii contribuie doar la fondul clasei şi al şcolii, obişnuit
în majoritatea şcolilor, Şcoala Waldorf nefiind o şcoală cu plată.
Şcoala Waldorf nu este o şcoală ajutătoare, ci se adresează copiilor obişnuiţi.
Sistemul este astfel conceput, încât să-i ajute deopotrivă pe cei slabi, în atingerea unui
nivel acceptabil, cât şi pe copiii dotaţi, în aspiraţia lor naturală spre performanţe cât mai
notabile. Mai presus de toate, însă, această şcoală îşi propune dezvoltarea copiilor din
toate punctele de vedere, într-un mod cât mai armonios.
Ca diferenţe cât mai evidente faţă de sistemul clasic de învăţământ, în Şcoala
Waldorf:

• nu se dau note sau calificative, elevii primind la sfârşitul clasei o caracterizare


completă scrisă de învăţător şi de profesorii săi;
• nu se folosesc manuale în clasele primare, elevii putând folosi, pe lângă caietul cu
notiţe, toată gama de cărţi existente în legătură cu domeniul studiat. Din gimnaziu
pot apărea cărţi de literatură primară, culegeri, în funcţie de cerinţele elevilor;
• materiile principale (limba română, respectiv maghiară, matematica, istoria,
biologia, geografia, fizica şi chimia) sunt predate în module (epoci) de câte 3-4
săptămâni. Elevul studiază câte o astfel de materie zilnic, primele două ore, timp
de 3-4 săptămâni, după care se trece la o altă materie. Abilităţile, adică limbile
străine, sportul, muzica, cursurile artistice, cât şi orele de exerciţiu la literatură,
gramatică şi matematică apar în orar după primele două ore;
• pe lângă preocuparea clasică pentru diferitele ştiinţe, există o preocupare
importantă şi pentru educaţia sufletească şi spirituală. Fără a impune o doctrină
religioasă, Şcoala Waldorf încearcă pur şi simplu să educe omul în ansamblul său;
• programele diferitelor materii, cât şi metodica, sunt mai mult sau mai puţin
diferite faţă de sistemul tradiţional. Astfel din clasa I sunt studiate două limbi
străine, pe când scrisul şi cititul sunt învăţate mai lent, pe parcursul primelor
două-trei clase. Cu toată această libertate, Şcoala Waldorf echivalează nivelul
cunoştinţelor, faţă de şcoala tradiţională, o dată la patru ani (clasa a IV-a,
examenul de capacitate şi bacalaureatul);
• faţă de materiile obişnuite, există şi alte discipline, cum ar fi: euritmia, desenul
formelor, astronomia sau geologia, care umplu anumite „goluri” în evoluţia
copilului.
• şcoala Waldorf susţine necesitatea ca învăţătorul să însoţească o clasă până în
clasa a VIII-a.
• în sistemul de învăţământ Waldorf, copiii lucrează foarte mult cu mâinile -
tricotat, modelat, sculptat etc. – ca şi contrapondere a teoriei.

Un alt aspect ce trebuie clarificat de la început este următorul: Şcoala Waldorf nu


este o şcoală ajutătoare. Dacă şcoala noastră este mai blândă decât cea tradiţională
românească, aceasta se datorează nevoilor copiilor. Şi aici nu vorbim de copii cu grad
redus de inteligenţă, ci de nevoile stabilite de psihologi pentru orice copil cu o dezvoltare
normala.

Din acest punct de vedere, în şcolile clasice se manifestă din anii ’80 încoace o
obsesie pentru un învăţământ dur, tare, de vârf. Profesorii sunt împinşi să facă totul
pentru a obţine rezultate la olimpiade. Cu timpul gradul de dificultate al materiei a
crescut atingând cote tot mai greu de suportat de către elevi. Efectele acestei politici
asupra elevilor constau în aceea că majoritatea elevilor trebuie ajutaţi acasă, în ciclul
primar de către părinţi, mai târziu de către profesori de specialitate,pentru ca scoala este
mult prea grea.

În Şcoala Waldorf dimpotrivă, exerciţiile şi cunoştinţele, materia în general nu


reprezintă un scop în sine, ci sunt privite ca modalităţi de a dezvolta în copil toate acele
capacitate necesare unui om complet.

În general, putem considera că şcoala clasică produce oameni incomplet educaţi,


deoarece se preocupă preponderent de educaţia intelectuală a copiilor. Educaţia artistică
este redusă la minim, la fel şi hrana spirituală şi sufletească oferită în anii de şcoală. A nu
se înţelege că Şcoala Waldorf fuge după mai mulţi iepuri deodată, ci doar că educă în
copii fiinţe complete şi echilibrate. Specializarea timpurie dă roade la puţini copii, la
majoritatea producând pagube ireparabile.

Etapele de dezvoltare ale copilului

Condiţia de bază pentru o pedagogie normală este cunoaşterea etapelor de


dezvoltare ale copiilor. Respectarea acestora în procesul de învăţământ presupune
acordarea necesarului educaţional pentru vârsta respectivă. Această regulă de bază este
adesea încălcată de către învăţământul tradiţional din ţara noastră (de exemplu studierea
ecuaţiilor şi mulţimilor din clasa I, chiar şi noţiunile primare).
Care sunt, deci, etapele prin care trece un copil în dezvoltarea sa?
De la naştere până la maturitatea deplină de la 21 de ani, omul parcurge trei etape de
câte 7 ani cu următoarele caractere specifice: până la 7 ani copilul trăieşte într-o lume
eminamente bună. Copilul are încredere absolută în adult, îl imită în vorbire, mers şi
gândire. După 5 ani, copilul poate şi să înveţe limbi străine, el stăpânind deja limba
maternă. Totodată copilul învaţă prin simpla imitaţie tot ceea ce este generic numit “Cei 7
ani de acasă”: ordinea, comportamentul şi limbajul civilizat,salutul etc.

Astfel îşi creează inconştient fundamentele de existenţă. Orice răutate din partea
anturajului (la copiii străzii sau la familii care practică duritatea în educaţie sau violenţa)
va lăsa urmări de neîndepărtat în comportamentul copilului. Violenţa din desenele
animate prezentate la televizor este şi ea un exemplu negativ în acest sens.
Capacitatea de a învăţa prin imitaţie rămâne însă activă până la 9 ani. Astfel, în
Şcoala Waldorf, se învaţă din clasa I două limbi străine prin imitaţie (cântecele şi
jocuri)fara a se apela la scriere.
Momentul de la 9 ani (9 ani şi 4 luni) este esenţial în dezvoltarea copilului. Putem spune
că până aici ţine copilăria cu poveştile ei, cu inocenţa specifică, cu frăţiorul adus de barză
şi cu Moş Crăciun. În acest moment, numit în pedagogia Waldorf RUBICON, copilul
face un pas fără de întoarcere, se detaşează de cei din jurul lui.
De acum înainte va fi el, pe de o parte şi ceilalţi, pe de altă parte. După momentul
Rubiconului, care apare mai mult sau mai puţin pregnant, ca o mică încăpăţânare, elevul
poate aborda altfel şcoala, începând scrierea la limba străină şi primele elemente de
gramatica.

Urmează în intervalul 9-12 ani o perioadă de armonizare a copilului. După 12 ani, copiii
încep să crească, ajungând într-o stare ciudată când parcă nu mai ştiu ce să facă cu
picioarele şi cu mâinile acestea mult prea lungi, cu vocea care o ia razna la băieţi şi cu
toată preocuparea pentru sexualitate ce-i năpădeşte. În spatele tuturor aparenţelor creşte
uneori insuportabil nesiguranţa, ajungând chiar la disperare.
Între 7 şi 14 ani, elevul trăieşte într-o lume frumoasă. Inconştient, acesta îşi
doreşte să cunoască frumuseţile lumii în care va trăi, să trăiască în armonie cu ele. Şcoala
are obligaţia sacră de a-i oferi această frumuseţe, apărându-l de duritatea şi realitatea
celor înconjurătoare.

Metode de genul “lasă să facă ecuaţii din clasa I, că-i prinde bine mai târziu”
distrug doar pofta de viaţă şi învăţătură a elevului. Teorii precum cele din fizică vor fi
prezentate prin ce oferă ele mai spectaculos şi nu numai prin formulele lor exacte dar
complicate.
Din punctul de vedere al educatorului, în primii şapte ani idealul este întruchipat
de bunica iubitoare. În perioada şcolii primare, 7-14 ani, elevul are nevoie de o autoritate
iubită. A-i lăsa pe copii în această perioadă să hotărască tot ce vor, nu îi va antrena pentru
a lua hotărâri în viaţă, ci va creşte nişte oameni dezorientaţi. Din contră, o autoritate care
le va arăta ce-i de făcut va fi un bun exemplu pentru viitorii adulţi.
Trecând de perioada de „turbulenţă”, după momentul de 14 ani, când tânărul îşi
întâmpină EUL, începe o perioadă de frământări sufleteşti adânci, când tânărul trebuie să
trăiască în lumea reală, cu suferinţele, rebeliunile, filozofiile şi teoriile ei.
După 14 ani, autoritatea trebuie înlocuită de o adevărată competenţă obiectivă.
Educatorul şipărintele vor fi nişte prieteni mai mari şi experimentaţi, care prin propriul
exemplu plin de personalitate vor fi bune modele, chiar ideale, pentru tânărul aflat într-o
puternică căutare de repere solide. Dacă aceste modele vor lipsi, tânărul le va găsi între
cei de aceeaşi vârstă sau între cântăreţi ori actori, idealurile acestuia scăpând de sub
controlul educatorilor (dascăli sau părinţi).
De la 16 ani spre terminarea liceului, tânărul este tot mai preocupat de filosofia
vieţii, de problemele sociale şi de viitorul lumii în care trăieşte. La 18 ani 7 luni şi 14 zile,
când situaţia zodiacală este aceeaşi cu cea de la naştere, tinerii pot avea o revelaţie despre
drumul ce trebuie să-l urmeze în viaţă.

Grădiniţa Waldorf Simeria -


interior
Grădiniţa Waldorf reprezintă – la nivel preşcolar – una din alternativele
educaţionale din sistemul românesc de învăţământ. Ca urmare a dezvoltării diferitelor
alternative în învăţământul românesc (Waldorf, Montessori, Freinet, Planul Jena, Step by
Step etc.) a fost elaborat Regulamentul de organizare şi funcţionare a învăţământului de
stat şi particular din România, Nr. 4517/13.09.2000. Fondarea, organizarea şi
funcţionarea alternativei Waldorf se face prin legislaţia învăţământului românesc de stat
şi, în mod specific, prin Acordul General de Cooperare dintre Ministerul Învăţământului
şi Federaţia Waldorf din România, Nr. 113 04/7.11.1996. Educaţia promovată aici se
desfăşoară prin aplicarea pedagogiei întemeiate de Rudolf Steiner şi care îşi orientează
demersul după evoluţia copilului – fizică, sufletească şi spirituală.

Educaţia preşcolară Waldorf se distinge de cea clasică prin următoarele elemente


specifice:

• programul zilnic specific al grupelor;


• combinarea diferită a obiectivelor în activităţi;
• predarea în epoci (predare modulară, în etape de 2-4 săptămâni);
• viziunea antropologică asupra copilului;
• abordarea diferenţiată a posibilităţilor de iniţiativă ale copilului;
• conceptul ecologic asupra calităţii şi proprietăţii materialelor didactice folosite;
• conducerea colegială a instituţiei.

Pedagogia Waldorf cultivă creativitatea în profesia pedagogică, dar şi asumarea în egală


măsură de către pedagogi şi părinţi a responsabilităţii de a-i educa pe copii. Aşadar se
pune un accent deosebit pe formarea şi dezvoltarea comunităţii educaţionale formate din
copii, educatori şi părinţi. Educaţia oferită în această grădiniţă are în vedere finalităţile
educaţiei preşcolare în general şi ale pregătirii pentru şcoală în special. Pentru copiii care
urmează să treacă la nivel şcolar, sunt prevăzute activităţi individuale, sarcini care solicită
autonomia, perseverenţa şi folosirea motricităţii fine. Ei sunt îndemnaţi să folosească
creator şi sintetizator noţiunile dobândite, astfel încât să poată beneficia de egalitatea
şanselor pentru accederea la următoarea treaptă de învăţământ.

2. Principiile pedagogiei preşcolare Waldorf

La vârsta preşcolară, pedagogia Waldorf se orientează după următoarele principii:


1. Copilul este o unitate de voinţă - simţire - gândire.
2. Copilul este o fiinţă larg receptivă din punct de vedere senzorial.
3. Impresiile marchează fiinţa copilului până la nivelul formării organelor interne şi al
proceselor sufleteşti.
4. Imitaţia şi modelul caracterizează demersul educaţional necesar acestei vârste.
5. Procesele de creştere şi cele de învăţare au loc sub acţiunea aceloraşi forţe.
6. Dezvoltarea cere timp. În educaţie, o treaptă se clădeşte pe cea anterioară.
7. Ritmul şi repetiţia structurează activităţile în grădiniţa Waldorf.
8. Pentru a optimiza procesul educativ şi cognitiv, grupa de grădiniţă este compusă din
copii de vârste diferite.

3. Scopurile activităţilor în grădiniţa Waldorf

În întreaga activitate din grupa Waldorf se urmăreşte:


1. Dezvoltarea sănătoasă, armonioasă şi plenară – în voinţă, simţire, gândire – a copilului
văzut ca individualitate în formare, prin crearea posibilităţii de afirmare a forţelor
înnăscute din el.
2. Asigurarea premiselor dezvoltării pentru întreaga viaţă a copilului.
3. Crearea unui înveliş, protector prin ambianţa în care se desfăşoară activităţile, prin
oferirea unui mod de viaţă sănătos şi prin modelul demn de urmat al educatoarei.
4. Realizarea unei siguranţe interioare prin imprimarea obiceiurilor, ritmurilor şi prin
repetare.
5. Crearea unei comunităţi educaţionale complexe prin organizarea grupei cu copii de
vârste diferite.
6. Realizarea unui mediu de activităţi stimulatoare, cu sens, pornind de la nivelul realităţii
imediate.
7. Oferirea de modele comportamentale şi de gândire, pe care copiii să le poată imita pe
baza motivaţiei interioare, în funcţie de stadiul de dezvoltare la care se află.
8. Încurajarea cunoaşterii, prin crearea de situaţii pedagogice inedite.
9. Trezirea sentimentelor de iubire şi respect pentru om şi mediu.