Cuprins:

Lista abrevierilor ......................................................................................................................

Întroducere ................................................................................................................................

Actualitatea și gradul de studiere a temei investigate .................................................................

Scopul și obiectivele tezei ..........................................................................................................

Importanța teoretică și valoare aplicativă a lucrării ....................................................................

1. Anatomia chirurgicală și clinică a sistemului venos

1.1 Generalități în anatomia clinică a sistemului venos. ............................................................

1.1.2 Embriologie, fiziologie și morfologie. ............................................................................

1.1.3 Proprietățile funcționale a sistemului venos: ...........................................................

1.1.4 Particularități de vîrstă și sex. .........................................................................................

1.2 Anatomia normală a sistemului venos periferic. .................................................................

1.2.1 Anatomia veleor membrului superior. ............................................................................

1.2.2 Anatomia venelor membului inferior. ..............................................................................

1.2.3 Anatomia venelor capului și gîtului. ................................................................................

1.3 Metode de diagnostic și examinare a sistemului venos. .......................................................

1.3.1. Puncția venoasă

1.3.2. Cateterizarea venoasă

1.3.3. Metoda ecografică

1.3.4. Particularități clinice de diagnostic în patologia venoasă. ............................................

1.3.4. Impactul metodelor de diagnostic și examinare asupra organismului ..........................

1.4 Abordul chirurgical în patologia venoasă. ...........................................................................

1.4.1 Abordul chirurgical venos al membrului superior

1.4.2 Abordul chirurgical venos al membrului inferior

1.4.3 Abordul chirurgical venos al capului și gîtului

 1.4.4 Abordul chirurgical în patologia venoasă viscerală

1.5 Aspectele clinice funcționale a sistemului venos în raport cu sistemul limfatic. ..................

1.6 Particularitățile de enervație a venelor în normă și patologie ...............................................

1.6 Aspecte contemporane a patologiei venoase. ........................................................................

2. Materiale și metode de cercetare

3. Rezultate proprii și discuții

4. Concluzii

1.1 Generalități în anatomia clinică a sistemului venos

1.1.2 Embriologie și morfologie

Sistemul cardiovascular este unul din sistemele de organe care se dezvoltă primul în
embrionul uman. Trei vene simetrice pereche stau la baza sistemului venos timpuriu în
embrionul și se dezvolă în a 4 săptămînă: venele umbilicale, venele cardinale și venele
viteline. Venele ombelicale drenează corionul, venele cardinale corpul galben și venele
cardinale corpul embrionului. În această etapă încep să se dezvolte și mugurii hepatici din
peretele endodermic ventral al foregutului. Țesutul mezenchimal este invadat de aceste celule
formînd țesutul conjunctiv al viitorului ficat.

Între săptămîna 4-6 apare complexul de creștere a vaselor, degenerarea asimetrică și

anastomozele. În apropierea ficatului în curs de dezvoltare sunt modificate sistemele venelor
viteline și ombelicale reprezentînd vasele venoase aferente ale ficatului.

În a 5-a săptămînă de dezvoltare, partea stîngă craniană a venelor viteline atrofiază și

dispare iar secțiunea proximală dreaptă rămasă dă naștere segmentului hepatocardiac al venei
cave inferioare. Secțiunile distale ale venelor viteline din dreapta și stînga împreună cu
anastomozele dintre ele formează vena portă, în timp ce unele segmente dispar.

Modificările la nivelul venelor viteline determină modificările venelor umbelicale. Întregul

segment cranian drept și stîng al venelor ombelicale se vor atrofia. În săptămîna 8 de
dezvoltare, porțiunea intraheptaică a venelor viteline, mai exact, ramura portală stîngă,
formează o anastomoză cu ductul venos și segmentul intrahepatic al venei umbilicale și se
scurge în segmentul hepatocardiac al venei cave inferioare.

Venele cardinale drenează la nivelul corpului embrionar, cele posterioare și anterioare

drenează la nivelul segmentelor caudale și craniene ale corpului. Ambele vene se varsă în
venele caudale comune reprezentînd al 3-lea sistem, parte componentă a sistemului venos
sinusal al inimii embrionare. În săptămîna 7-a de dezvoltare, ramurile posterioare ale venelor
cardinale sunt atrofiate persistînd doar partea cea mai caudală formînd vena iliacă comună și
segmentul sacral al venei cave inferioare. Ele fiind înlocuite de două perechi de vene: venele
supracardinale și subcardinale. În săptămîna a 9-a vena subcardinală stîngă proximală se
conectează cu ramura dreaptă formînd segmentul hepato-renal sau suprarenal al venei cave
inferioare. Porțiunea inferioară a venei supracardinale stîngi se conectează cu vena
subcardinală dreaptă și formează segmentul sacrorenal sau prerenal al venei cave inferioare.
Segmentul superior al venei supracardinale este reprezentat de ramura stîngă, numit și vena
hemiazygos și formînd o anastomoză încrucișată a ramurii drepte numite și vena azygos se
scurge în vena cavă superioară.

Vena cavă inferioară prin urmare este formată din 4 surse diferite: segmentul sacrocardinal,
segmentul sacrorenal, sgmentul hepato-renal și segmentul hepato-cardiac.

Primele trei își au originea din sistemul venelor cardinale posterior iar al patrulea provine
din venele vitiline.

Segmentul anterior proximal stîng al venelor cardinale regresează și se deconecteaă de la

sinusul venos formîndu un șunt la segmentul anterior drept al venelor cardinale astfel se
formează vena brahiocefalică stîngă. Segmentul anterior drept al venelor cardinale formează
vena brahiocefalică dreaptă. În urma joncțiunii venelor brahiocefalică dreaptă și stîngă și
atriul drept se formează vena cavă superioară. [8,9]

Venele sunt formate din trei tunici: internă,medie și externă. Expresivitatea tunicilor și
structura acestora la diferite vene se diferă esențial. Conform gradului de dezvoltare a
elementelor musculare din peretele venelor,acestea se clasifică în 2 grupuri: venele de tip
fibros (amuscular) și venele de tip muscular.Venele de tip muscular apoi se clasifică :cu
dezvoltare slabă,medie și intensă [12].

Venele se deosebesc mult față de artere:

o Peretele venelor este mai subțire,iar lumenul mai larg.

o Tunica medie a peretelui venos conține puține fibre elastice și celule musculare.
o Structura histologică a venei variază atât de la o venă la alta cât și de-a lungul
aceluiași vas la nivele diferite.
o Viteza de circulație a sângelui este mică,iar presiunea este joasă,deaceea pentru vene
este caracteristic prezența valvulelor semilunare,care pot fi atât duble simetrice cât și
unice [11].

1.1.3 Proprietăți funcționale ale sistemului venos

Ani la rând venele erau considerate simple conducte prin care se asigură întoarcerea
sângelui la cord. Cu timpul s-a determinat că ele au roluri importante în reglarea circulației.
Astfel venele sunt capabile de dilatare și contracție,de depozitarea cantităților mari de sânge,
pe care îl disponibilizează atunci când se cere.Ele influențează și reglarea debitului cardiac.
Peste 60% din volumul de sânge se află în venele circulației sistemice. Din acest motiv se
afirmă frecvent că sistemul venos reprezintă un rezervor se sânge pentru circulație. În cazul
unei hemoragii când presiunea arterială scade,sunt declanșate numeroase reflexe de la
nivelul sinusului carotidian și de la alte zone barosensibile. Astfel se transmit semnale
nervoase simpatice spre vene,cu o ulterioară contracție a acestora,determinând estomparea
fenomenelor încetinirii circulației arteriale sistemice consecutivă hemoragiei. Chiar și în
urma pierderii a 20% din volumul sângelui circulant ,sistemul circulator funcționează datorită
rezervorului venos variabil - aproape normal. [10]
Pentru vene este caracteristic prezența unor valvule formate din cute membranoase ale
intimei. Rolul acestora este de a preîntâmpina circulația retrogradă a sângelui. [11]

1.Lumenul venei

2.valvulele

Fig. Nr./ Valvulele venoase

1.2 Anatomia sistemului venos periferic

1.2.1 Anatomia veleor membrului superior.

1.2.2 Anatomia venelor membrului inferior

Venele membrelor inferioare în raport cu fascia superficială pot fi împărțite în 2 grupuri –

superficiale și profunde;

Venele profunde – sunt situate sub fascia profundă a membrului inferior și însoțesc arterele
majore

Venele superficiale – sunt prezente în țesutul subcutan care la rîndul lor colectează sîngele
din venele profunde.[]

Venele profunde ale membrului inferior:

 Venele membrului inferior sunt duble fiecărei artere cu excepția venei poplitee, femurală și
femurală profundă. Venele satelite ale arterelor comunică prin numeroase anastomoze
transversale între ele. Totodată, toate dispun de valvule ca și afluenții colaterali care
favorizează circulația venoasă între ele.[]

Sistemul de drenaj venos profund al membrului inferior este situat sub fascia profundă a
membrului inferior. De regulă, venele profunde, însoțesc și poartă numele arterelor principale
din membru inferior.

Vena și artera, des sunt localizate în aceeași teacă vasculară ceea ce determina întoarcerea
venoasă cauzată de pulsațiile arteriale.

Principala structură venoasă a piciorului este arcul venos plantar. Drept urmare a
confluențeii venelor digitale plantare se formează venele metatarsiene plantare terminundu-
se în arcul venos plantar. Unele vene din arc pătrund adânc în picior, formând vena tibială
anterioară.

La nivelul regiunii plantare a piciorului, apar vene plantare mediale și laterale. Aceste
vene se combină și formează venele tibiale posterioare și fibulare.

Vena tibială posterioară însoțește artera tibială posterioară, intrând în picior posterior la
maleola medială.

Vena tibială anterioară cu originea din rețeaua venoasă dorsală a piciorului, la nivelul feței
anterioare a membrane interosoase urcă ascendent și trecînd prin spațiul interosos tibio-
fibular pătrunde în regiunea posterioare a gambei. La nivelul regiunii posterioare a gambei,
venele tibiale anterioare confluează cu venele tibiale posterioare și formează vena poplitee.

Vena poplitee este characteristic că are pereții de diametru mai mare și în pachetul
vasculonervos în raport cu artera este poziționată posterolateral fiind în contact cu ea pe tot
traiectul și se întînde în limitele inelului femural

Vena femurală este o continuitate a venei poplitee și se întinde pe tot traiectul începînd de
la limita inferioară reprezentată de hiatul tendinous pînă la inelul femoral însoțind artera
femurală. În apropierea hiatului tendinous vena este poziționată anterior de artera femurală
după care luînd aspectul unei spirale pe tot traiectul pînă la limita superioară. Pe tot traiectul
ei prezintă 4 valvule. (se varsă vena safenă mare+ramuri commune ca artera femurala)

Vena femorală profundă apare în urma confluerii venelor perforante, venelor circumflexe
femurale mediale și venelor circumflexe femurale laterale și este cealaltă structură venoasă
principală la nivelul coapsei. Prin vene perforante, se scurge sânge din mușchii regiunii
coapsei după care se varsă în secțiunea distală a venei femurale.
3.2. Anatomia venelor membrului superior

Venele membrului superior, în raportul cu fascia superficială se clasifică în vene

superficiale și vene profunde. Sunt caracterizate de un număr mare de valve și sunt unite prin
multe anastomoze.[5]

Venele superficiale:

Bibliografie:

1. A History of the Arteies and Veins. Stanford.edu

2. Анатомия Человекаю. Е.С. Околокулака. 2008
3. Функционалная и прикладная анатомия венозной системы КАГАН И.И. 1969
4. Sapin
5. Stefanet vol3
6. ТОПОГРАФИЧЕСКАЯ АНАТОМИЯ И ОПЕРАТИВНАЯ ХИРУРГИЯ. ТОМ 1.
7. Оперативная хирургия и топографическая анатомия - Островерхов Г.Е., Бомаш
Ю.М., Лубоцкий Д.Н. - 1996 год
8. Bellotti M, Pennati G, De Gasperi C, Battaglia FC, Ferrazzi E. Role of ductus venosus in
distribution of umbilical blood flow in human fetuses during second half of pregnancy. Am J
Physiol Heart Circ Physiol 2000; 279: H1256– 1263.
 9. Kiserud T. Venous flow in intrauterine growth restriction and cardiac decompensation. In Fetal
Cardiology ( 2nd edn), S Yagel, NH Silverman, U Gembruch (eds). Informa Healthcare: New
York, 2009; 547– 560.

Articole:

https://obgyn.onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/uog.7618?
fbclid=IwAR20k0tkemnFOac87mnVYDKQP6TJEfo8AcUwjkb68x_iTiBDRFr92mG5Se8 – embriologie