CUPRINS

CAPITOLUL 4.

PIAȚA ASIGURĂRILOR
4.1. Actorii pieţei
asigurărilor1
4.1. Actorii pieţei asigurărilor 4.2. Analiza pieței
asigurărilor6
O piață poate fi descrisă printr-un set de aranjamente prin 4.3. Piața internațională a
care cumpărătorii și vânzătorii iau contact pentru a schimba asigurărilor8
bunuri sau servicii (Begg, et al., 1987). Din această perspectivă, 4.3.1. Similarităţi globale9
putem defini piața asigurărilor ca un ansamblu de relații care se 4.3.2. Diferențe locale12
stabilesc între cererea de asigurare și oferta de asigurare; cu alte 4.4. Piața asigurărilor în
cuvinte, piața asigurărilor este cadrul în care se desfășoară România14
operațiunile/tranzacțiile de asigurare pe baze contractuale, în 4.4.1. Caracterizare
virtutea reglementărilor legale. Piaţa asigurărilor , fiind dată de generală14
totalitatea operaţiilor de asigurare efectuate de către societăţile de
4.4.2. Reconfigurări ale pieței
asigurări, are două componente de bază:
asigurărilor în România după
· C e r e r
aderarea la UE18
diferite tipuri de asigurări;
· Oferta de asigurare.

NOTE
Cererea de asigurare provine de la persoanele fizice și
juridice expuse unor riscuri asigurabile, ea oferind o imagine
asupra dimensiunilor pieței. Cererea de asigurare se
materializează în contracte de asigurare, după confruntarea ei cu
oferta. Cuvinte cheie:
Oferta de asigurare vine din partea unor
societăţilor/organizații specializate, autorizate să funcţioneze în
acest domeniu şi capabile, din punct de vedere financiar, să
desfăşoare o astfel de activitate. Astfel, pe piața asigurărilor se Cerere de asigurare
pot întâlni mai multe categorii de „actori” (Constantinescu & Ofertă de asigurare
Dobrin, 1998). În calitate de ofertanţi operează societăţi Broker
specializate care pot fi grupate, în funcție de rolul pe care îl au în Agent
mecanismul specific asigurărilor, astfel: Companie de asigurări
· gestionarii riscului: asigurătorii şi r
· intermediarii: agenţii de asigurare
· fi r m e
evaluare, lichidare de daune, consultanţă în domeniul
managementului riscului etc.
Rolul de asigurători şi reasigurători pe piaţă îl pot avea mai multe
categorii de entități. (Negru T. , 2010, p. 216)
➢ Societăţile comerciale pe acţiuni şi cu răspundere limitată, care
îşi desfăşoară activitatea conform legii şi urmăresc realizarea
de profit şi care sunt obligate să respecte legislaţia în vigoare
cu privire la mărimea capitalului social minim subscris şi
vărsat, mărimea obligaţiilor pe care şi le pot asuma, rezervele
de prime şi/sau daune pe care trebuie să şi le constituie.

1
 ➢ Companiile mutuale de asigurări sunt o formă specială de afacere care oferă servicii de
asigurare. Acestea pot acoperi toate tipurile de proprietăţi şi riscuri şi pot fi active pe piaţa
asigurărilor de sănătate sau pot oferi scheme de pensii private (în principal, prin poliţe de
asigurări de viaţă). Companiile mutuale de asigurări sunt răspândite în majoritatea statelor
europene şi sunt în concurenţă cu alte tipuri de operatori economici comerciali privaţi.
(Lambru, 2013)
➢ Sindicatele Lloyd’s, care nu reprezintă o societate de asigurări, ci se comportă ca o piaţă.
Toate asigurările sunt subscrise în numele său de către anumiţi membri, fiind garantate cu
întreaga avere personală a acestora. Iniţial această piaţă a fost destinată asigurărilor
maritime, dar spre sfârşitul sec. al-XIX-lea, a început şi subscrierea riscurilor non-maritime
(Ciurel, 2000). Piaţa reasigurărilor reprezintă o mare parte a pieţei Lloyd’s, existând un
sindicat specializat în astfel de tranzacţii (Syndicate Reinsurance). Societatea şi-a creat un
fond special alcătuit din veniturile din prime ale fiecărui membru, pentru a asigura
securitate fiecărei poliţe subscrise pe piaţa Lloyd’s şi astfel societatea nu a fost pusă
niciodată în situaţia de a nu putea plăti. Nici un contract de pe piaţă nu se poate încheia
direct între părţi, ci numai prin intermediul brokerilor Lloyd’s. Activitatea pieţei Lloyd’s
rămâne un etalon pentru toate pieţele de asigurări şi reasigurări, prin continua perfecţionare
a reasigurării pe care a inventat-o“ excedent de daună“ dar şi prin publicaţiile periodice care
oferă informaţii precise şi la zi în cele mai diverse domenii de interes pentru celelalte pieţe
de asigurări şi reasigurări.
➢ Bursele de asigurări sunt bursele ce apar ca adevărate pieţe. Fiecare asigurare sau
reasigurare achiziţionată la bursă este subscrisă de către membrii acesteia, care pot fi

NOTE
indivizi, asociaţii sau corporaţii (Ciurel, 2000).
➢ Poolurile şi asociaţiile sunt constituite din câţiva asigurători independenţi, care cooperează
pentru a asigura riscuri pe care membrii nu sunt dispuşi să le acopere singuri. Poolurile pot
funcţiona ca sindicat, sau prin intermediul reasigurării. Când funcţionează ca sindicat, el
poate emite o poliţă mixtă, care include toţi membrii poolului şi specifică partea din
asigurare pentru care este responsabil fiecare membru, astfel asiguratul are o relaţie
contractuală cu fiecare membru al poolului. Când funcţionează pe baza reasigurării, un
membru al poolului emite poliţa, iar ceilalţi membri reasigură o anumită parte din riscul
asigurat, astfel asiguratul are o relaţie contractuală numai cu societatea care a emis poliţa.
În unele situaţii, asigurarea, respectiv reasigurarea, nu se încheie în mod direct între
părţile contractante, ci prin intermediari. Intermediarii în asigurări au un rol important pe piața
asigurărilor, ei mijlocind confruntarea cererii de asigurare cu oferta de asigurare; intermediarii
în asigurări pot activa fie ca agenți de asigurare (și alte categorii asimilate, respectiv subagenți,
agenți de asigurare subordonați, în funcție de prevederile legislative în vigoare), fie ca brokeri de
asigurare (respectiv asistenți în brokeraj). Agenții de asigurare reprezintă interesele companiei
de asigurări, oferă consultanță și promovează oferta acesteia, în timp ce brokerii de asigurare
intermediază/negociază contracte de asigurare în numele clienților lor, respectiv al persoanelor
fizice/juridice care doresc să încheie asigurări.
Potrivit condiţiilor legale, intermediarii în asigurări sunt agenţii de asigurare şi brokerii
de asigurare, iar intermediarii în reasigurări sunt brokerii de reasigurare.
În calitate de distribuitori, agenţii de asigurare sunt utilizaţi de către societăţile de
asigurare pentru vânzarea poliţelor lor, în special către persoane fizice, pentru asigurări de
viaţă, autovehicole şi bunuri. Dar pot fi implicaţi şi în activităţi legate de constatarea, evaluarea
şi lichidarea daunelor.
În dicţionarul elaborat de Department of Trade and Insurance din Marea Britanie,
brokerul este definit ca fiind „persoana sau firma care plasează riscuri la un asigurător şi
acţionează frecvent ca agent al asiguratului şi nu al asigurătorului, deşi primeşte comision de la

2
acesta din urmă”. Datorită cunoştinţelor lor şi accesului pe care îl au la pieţele mondiale ale
asigurărilor şi reasigurărilor, brokerii au un rol important în activitatea de subscriere în
asigurare pentru riscuri mari şi specializate.
Pentru serviciile prestate, brokerii primesc un comision, denumit taxă de brokeraj. De
exemplu, în cazul reasigurării, aceasta se calculează prin aplicarea unei cote procentuale asupra
primei de reasigurare plătite de client (companie cedentă sau reasigurător în cazul retrocedării)
care variază în funcţie de tipul de contract, de durată şi de piaţă între 1,5% şi 15%. Cota este mai
mică la contractele proporţionale şi mai mare la cele nepoporţionale (în special la cele „excedent
de daună”). În cazul asigurării, cota aplicată diferă în funcţie de tipul de asigurare.
În prezent, în lume, brokerii funcţionează fie ca filiale ale unor mari firme de
intermediere (şi care predomină piaţa), fie ca organizaţii independente. Deoarece, în cea mai
mare parte, brokerii îşi desfăşoară activitatea la scară internaţională, ei dispun de sucursale,
birouri sau reprezentanţe în toate marile centre de asigurări şi reasigurări din lume. În general,
firmele mari de asigurări şi reasigurări deţin birouri sau reprezentanţe prin care sunt în contact
permanent cu brokerii corespondenţi de pe alte pieţe.
Brokerii cunosc foarte bine situaţia tuturor pieţelor de asigurări şi reasigurări, au
legături permanente cu toate centrele mari şi deţin în orice moment informaţii referitoare la
cererea şi oferta de asigurări şi reasigurări pentru fiecare tip de risc şi pentru fiecare clasă de
asigurări. De asemenea, ei cunosc în permanenţă fiecare clasă de asigurări, precum şi datele
privind evidenţa şi evoluţia indicatorilor de piaţă.
Activitatea brokerilor de reasigurări diferă de cea a brokerilor de asigurări directe.
Brokerii de reasigurare nu se ocupă cu intermedierea sau încheierea de afaceri directe, ci de

NOTE
obţinerea celor mai bune contracte de reasigurare, prin stabilirea de contracte între părţile
contractante.
Brokerul de asigurare şi reasigurare are următoarele atribuţii (Negru T. , 2010, p. 219):
· acordă asistenţă clientului pentru elaborarea unui program adecvat de
asigurări/reasigurări şi pentru îmbunătăţirea programului existent;
· contactează asigurătorii/reasigurătorii potriviţi pentru obţinerea unor contracte
corespunzătoare pe termen lung;
· negociază termenii contractului de (re)asigurare şi pregăteşte textul acestuia sau verifică
dacă textul propus de companie cedentă răspunde unei protecţii optime;
· participă la plata primei de (re)asigurare şi la încasarea contravalorii corespunzătoare a
despăgubirii în cazul producerii daunelor;
· participă la reînoirea contractului de (re)asigurare;
· asistă (re)asigurătorul la respectarea clauzelor contractuale.
Sunt situaţii în care brokerii se ocupă chiar şi de unele activităţi administrative de
detaliu, cum ar fi: elaborarea proiectului de contract, întocmirea documentului final, urmărirea
derulării contractului şi a respectării obligaţiilor părţilor privind plata primelor datorate şi
regularizarea daunelor.
Între brokeri există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte dimensiunea, localizarea
geografică şi tipurile de afaceri pe care le intermediază. Există firme naţionale şi multinaţionale,
companii mici şi companii mari cu sute de angajaţi, experţi strict specializaţi în anumite tipuri
sau clase de afaceri ( de exemplu, în domeniul petrolului, în aviaţie sau în domeniul maritim),
precum există şi companii care se ocupă de toate categoriile de (re)asigurări.
Asigurătorii nu pot să exercite activităţi de asigurare prin intermediarii neautorizaţi
şi/sau neînregistraţi. Conform reglementărilor în vigoare, o persoană fizică sau juridică poate
desfăşura o activitate ca agent de asigurare dacă deţine o autorizaţie din partea unui asigurător,
denumită contract de agent, pentru a acţiona în numele acestuia.

3
 Intermediarii în asigurări şi/sau reasigurări autorizaţi pot să desfăşoare activităţi de
intermediere pe teritoriul României sau pe teritoriul oricărui stat membru al UE, cu condiţia
informării prealabile a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în legătură cu:
a. structura sa organizatorică;
b. adresa sediului său din statul membru gazdă de la acre pot fi obţinute şi la care pot
fi transmise documente;
c. numele, calificarea şi experienţa conducătorului executiv, care are capacitatea să îl
reprezinte în relaţiile cu terţii pe teritoriul statului membru respectiv, inclusiv
dovada că aceasta nu are cazier judiciar pentru infracţiuni contra patrimoniului sau
pentru infracţiuni prevăzute de legislaţia financiar-fiscală.

Tabelul nr. 1 Comparaţie între agenţii de asigurare şi brokerii de asigurare

Agenţii de asigurare Brokerii de asigurare

vând poliţe de asigurare ale unuia sau ale mai reprezintă interesele asiguratului/reasigulatului
multor asigurători

persoane fizice care lucrează full-time sau part- cumpară asigurări/reasigurări pentru clientul său
time pentru asigurătorul pe care îl reprezintă pe numit principal
baza unui contract

nu sunt profesionişti în asigurări persoane juridice independente specializate în

intermediere în asigurări

NOTE
ca regulă nu pot fi daţi în judecată pentru pot fi daţi în judecată pentru neîndeplinirea sau
neglijenţă în executarea profesiei îndeplinirea defectuasă a sarcinilor lor

remunerat de către asigurător prin salariu, remunerat de către asigurător prin comision,
comision sau combinare a acestora numit brokeraj

uneori are atribuţii limitate, numai completarea atribuţii privind găsirea protecţiei optime pentru
cererii de asigurare, fără dreptul de a omite poliţe client, încheierea contractului de asigurare uneori
de asigurare şi administrarea daunei

Sursa: (Ciurel, 2000, p. 60)

4.2. Analiza pieței asigurărilor

Piaţa asigurărilor poate fi analizată din următoarele perspective: dimensiunea, cadrul

organizational și concurenţa.
· Dimensiunea pieţei este determinată de mărimea cererii de asigurare. Această
cerere de asigurare este influenţată de puterea economică a persoanelor fizice şi juridice
asigurabile şi de convingerea acestora faţă de utilitatea asigurării prin organizaţii
specializate. Dimensiunea pieţei se poate evalua prin indicatori precum:
- numărul contractelor încheiate într-o anumită perioadă;
- valoarea anuală a primelor de asigurare;
- cuantumul sumelor asigurate într-o anumită perioadă;
- valoarea totală a angajamentelor asumate de asigurator la un moment dat.
Nivelul de dezvoltare al pieţei asigurărilor poate fi reflectat, de asemenea, de numărul
societăţilor de profil existente, de gradul de concentrare a ofertei (respectiv de cota de piaţă
deţinută de companiile lider), de nivelul de capitalizare al ofertanţilor, de valoarea

4
despăgubirilor acordate, de gradul de cuprindere în asigurare (ponderea persoanelor sau
bunurilor asigurate, în total persoane sau bunuri asigurabile) etc.
O imagine mai clară asupra pieţei se poate obţine în urma analizei rezultatelor fiecărei
companii de asigurări. Determinarea numărului de companii profitabile, a rentabilităţii şi
solvabilităţii acestora sunt deosebit de utile întrucât indică în ce fază a ciclului economic se află
piaţa de profil, sugerând astfel strategiile oportune atât pentru asigurători, cât şi pentru
autorităţile de supraveghere.
În afara acestor indicatori, pot fi determinaţi şi alţii, care surprind impactul asigurărilor
asupra vieţii economico-sociale a unei ţări, cum ar fi (Ciurel, 2000):
- gradul de penetrare al asigurărilor (aportul sectorului asigurărilor la crearea PIB)1;
- densitatea asigurărilor (sumele cheltuite cu asigurările pe cap de locuitor ;
- eficiența în folosirea capitalului și a forţei de muncă;
- ponderea pe piaţa capitalului de împrumut etc.
· Cadrul organizatoric al pieţei
Ofertanţii sunt, de regulă, societăţi comerciale de asigurare-reasigurare sau banc-
assurance, organizaţii de asigurare de tip mutual, asociaţii de asigurare.
Societăţile de asigurare, potrivit legislaţiilor din fiecare ţară, pot avea capital de stat, privat
sau mixt şi pot funcţiona ca societăţi pe acţiuni sau SRL.
Organizaţiile de asigurare de tip mutual funcţionează pe principiul mutualităţii conform
statutelor efectuând operaţii de întrajutorare pentru membrii lor şi neavând ca scop obţinerea
de profit. Ca asiguraţi, membrii organizaţiilor mutuale contribuie la constituirea fondului
comun de asigurare cu o contribuţie stabilită, din aceste fonduri fiind acordate indemnizaţiile.

NOTE
Asociaţiile de asigurare sau tontine sunt constituite de un grup de persoane fizice pentru o
perioadă de timp determinată de 10-20 ani, membrii acestei organizaţii aducând o cotizaţie
anuală la fondul comun, cotizaţie care este variabilă în funcţie de vârstă. Aceste organizaţii sunt
constituite după caz pentru supravieţuire sau pentru deces, iar la sfârşitul perioadei suma
rezultată din cotizaţiile capitalizate, se împarte între supravieţuitori sau urmaşi.
· Concurența
Piaţa asigurărilor este „segmentată” în ceea ce privește oferta, în funcţie de tipul de
asigurare practicat, iar concurenţa perfectă se manifestă numai între societăţile de asigurare cu
portofoliul de asigurare omogen sub aspect structural.
Oferta de asigurare este variată, acoperind o gamă largă de riscuri; în practica
internațională oferta de asigurare include asigurări de viață și asigurări generale (non-viață). În
România, legislația care reglementează funcționarea societăţilor de asigurare şi supravegherea
asigurărilor, grupează de asemenea activitatea de asigurări în asigurări de viaţă și asigurări
generale (Galiceanu & Galiceanu, 2007), împărţire care ţine seama de trăsăturile riscurilor
asigurate pentru cele două grupe mari de asigurări.

1 Asigurările reprezintă o ramură creatoare de valoare adăugată, în aceasta fiind încadrate companiile de
asigurare, agenții de asigurare, brokerii de asigurare, serviciile auxiliare ale asigurătorilor, consiliile
asiguraților, organizațiile de expertiză și casele de pensii independente. În majoritatea țărilor dezvoltate
se realizează o valoare adăugată în asigurări mare (variază între 90 și 430$ pe locuitor), comparativ cu
țările în curs de dezvoltare, unde valoarea adăugată este mică (sub 20$ pe locuitor), astfel explicându-se
slaba dezvoltare a sectorului de asigurări ca o consecință a declinului economic și a nivelului scăzut de
trai în anumite țări. În aceste țări micșorarea cheltuielilor de consum a populației și scăderea drastică a
capacității de finanțare de către societățile comerciale a costurilor de producție și de circulație, a restrâns
la minimum protecția prin asigurare. Valoarea adăugată brută crește sau descrește de la an la an în
funcție de conjunctura economică și calamitățile naturale.

5
 Pe piaţa asigurărilor, ca pe orice piață, concurenţa este coordonata esenţială; din acest
punct de vedere se poate vorbi și în cazul pieței asigurărilor despre concurenţă perfectă şi
concurenţă imperfectă.
Piaţa cu concurenţă perfectă este caracterizată prin (Bodea, 2001):
✓ Atomizarea pieţei care se realizează atunci când piaţa reuneşte un număr mare de
ofertanţi şi de solicitanţi.
✓ Libertatea de intrare-ieşire a participanţilor pe şi de pe piaţă; cu alte cuvinte, piaţa este locul
unde poate să vină oricine doreşte să vândă sau să cumpere ceva şi să rămână acolo
atâta timp cât are interes să o facă şi la fel se petrec lucrurile şi pe piaţa asigurărilor.
✓ Descentralizarea deciziilor unde fiecare organizaţie de asigurare ia decizii în limitele
capacităţii sale financiare dar trebuie să ţină seama şi de prevederile legale în materie,
pentru a nu-şi prejudicia nici interesele proprii nici pe cele ale terţilor.
✓ Transparenţa pieţei are loc atunci când persoanele fizice nefamiliarizate cu problemele
asigurărilor, nu realizează avantajele pe care i le poate oferi un contract de asigurare,
deoarece pentru convingerea unui solicitant despre utilitatea şi oportunitatea
contractării unei asigurări este necesară adresarea la un agent de asigurare, aşadar piaţa
asigurărilor este aproape opacă pentru cei neavizaţi.
✓ Omogenitatea produsului de asigurare apare atât pe piaţa asigurărilor ca şi pe celelalte
pieţe, prin comercializarea unei palete largi de produse, constând în asigurări împotriva
diferitelor riscuri, dar cu excepţia câtorva produse, printre care asigurarea
autovehiculelor şi asigurarea locuinţelor, celelalte fiind lipsite de omogenitate.
Despre piaţa cu concurenţă imperfectă discutăm atunci când cel puţin una din trăsăturile

NOTE
prezentate mai sus, nu caracterizează acea piaţă. De aceea se consideră că piaţa asigurărilor de
persoane, de bunuri, de răspundere civilă este o piaţă impură, imperfectă.

4.3. Piața internațională a asigurărilor

Piața asigurărilor a fost marcată de schimbări radicale și profunde în ultimele

decenii. Dereglementarea, globalizarea instituțiilor care operează în domeniul
asigurărilor, accentuarea concurenței, comerțul electronic, bancassurance etc. dar și
diversificarea și amplificarea riscurilor sunt printre cele mai notabile provocări cărora
piața asigurărilor trebuie să le răspundă acum. Aceste tendințe generează atât
provocăriglobale, cât și locale pentru companiile de asigurări.
Pe de o parte, este evident că unele dezvoltări/tendințe cheie pe piețele serviciilor
financiare și de asigurări influențează piețele globale de asigurări. Unele aspecte
comune/cunoscute au avut și vor exercita în continuare o influență globală
determinantă, și puține constrângeri la nivel local sau național. Spre exemplu,
dereglementarea pe piața serviciilor financiare, avansul în tehnologiile informatice și de
comunicații, precum și creșterea sofisticării peoduselor financiare de investiții au afectat
piețele din întreaga lume.
Pe de altă parte, se impune să evităm viziunea simplistă asupra pieței
asigurărilor. Într-adevăr, conotația cuvântului „global” poartă și o ipoteză implicită
privind manifestarea unei influențe omogene a unui anume factor în toate zonele, fără
limitări. Dimpotrivă însă, multe segmente ale pieței asigurărilor rămân localizate, chiar
și în cele mai dezvoltate țări, și diferite economii și regiuni prezintă caracteristici și

6
limitări specifice. Spre exemplu, deși conglomerate financiare globale au invadat piața
anuităților în afara țărilor lor de origine, prezența lor este destul de limitată pe alte
segmente ale pieței asigurărilor (exemplu: asigurările auto). Mai mult, volumul
comerțului electronic este supus unor constrângeri tehnice ce derivă din gradul de acces
la Internet în unele țări. De asemenea, îmbătrînirea populației este un trend demografic
ce nu a devenit încă o realitate la nivelul întregii lumi, multe țări în dezvoltare având
încă o pondere ridicată a populației tinere. Un alt exemplu de limitare la nivel național
este distribuția produselor financiare. Astfel, importanța relativă a canalelor de
distribuție variază destul de mult, chiar în rândul țărilor relativ omogene. Spre
exemplu, marketingul direct în asigurări a devenit foarte important pe unele piețe
naționale, precum Marea Britanie, dar rămâne încă limitat pe altele (ex. Franța).
Bancassurance a dobândit cote semnificative pe unele piețe, dar pe altele nu. Aceste
tendințe sugerează că aspectele culturale, legale, instituționale și demografice pot avea
un impact cel puțin la fel de puternic ca și trendurile apărute la nivel global. Nu în
ultimul rând, în timp ce integrarea serviciilor financiare s-a focusat pe piețe dezvoltate
precum cele din SUA, Europa și Japonia, largile piețe în dezvoltare ca cele din China și
India vor juca un rol mult mai important în viitor. În ciuda complexității care descrie
industria asigurărilor în prezent, atât cercetătorii, cât și practicienii recunosc
disponibilitatea limitată a informațiilor cu privire la diferite piețe naționale importante.
Multe discuții privind integrarea serviciilor financiare s-au axat inițial preponderent

NOTE
asupra piețelor dezvoltate, dată fiind și concentrarea serviciilor de asigurări la nivelul
câtorva piețe. Spre exemplu, OECD raportează că, la nivelul anului 1983, cea mai mare
parte din serviile de asigurări erau concentrate pe piața din SUA (respectiv 54,9% din
piața asigurărilor per totalul țărilor OECD), situație care se menține și în prezent 2. Date
fiind însă ratele de creștere din ultimii ani, piețele emergente își consolidează poziția în
industria internațională a asigurărilor; astfel, se estimează că până în anul 2025 cota lor
de piață va ajunge la circa 47%, comparativ cu doar 20% în anul 20163.

Figura 1. Distribuția regională a primelor de asigurare în anul 2016 și anticipări pentru

anul 2025 (%)

2 OECD (2017), National insurance market share (indicator). doi: 10.1787/b0d48d65-en (Accessed on 01 November
2017)
3 https://www.munichre.com

7
 Sursa: https://www.munichre.com/en/media-relations/publications/press-releases/2017/2017-04-
20-press-release/index.html

De-a lungul ultimelor decenii, globalizarea a devenit un subiect controversat și îndelung

dezbătut; în literatura de specialitate globalizarea este privită fie ca o amenințare fie ca o
oportunitate. Continua dezvoltare a tehnologiilor financiare, potențată de expansiunea
tehnologiilor informaționale la costuri tot mai mici și dereglementarea pe scară largă au permis

NOTE
sectorului financiar să devină internațional din perspectiva scopurilor (Cummings & Venard,
2007). Este evident că intermedierea financiară la scară globală a condus la o creștere a stocului
de capital disponibil şi a permis investitorilor o alocare mai eficientă a capitalurilor la nivel
global. Evidenţele empirice confirmă faptul că nivelul de deyvoltare financiară este puternic
corelat cu creşterea economică.
Pieţele asigurărilor din diferite ţări preyintă similarităţi globale importante cum ar fi
derglementarea, intensificarea concurenţei, creşterea rapidă a vânzărilor, apariţia unor noi
canale de distribuţie, dar şi tendinţa de convergenţă între sectorul asigurărilor, cel bancar şi alte
forme de servicii financiare. Cu toate acestea, rămân încă diferenţe locale importante între
peieţele de asigurări din diverse yone ale lumii.

4.3.1. Similarităţi globale

Folosirea termenului globalizare cu referire la piaţa asigurărilor implică prezumpția că se

fac simțite unele tendințe globale cheie care pot fi privite mai mult sau mai puțin la același ivel
în diferite țări ale lumii. Abordarea obișnuită a globalizării, fie din perspectiva scepticilor, fie
din cea a optimiștilor, induce ideea că lumea devine tot mai omogenă. Analiza diverselor piețe
de asigurări din lume pune în evidență o serie de trenduri oarecum omogene (Cummings &
Venard, 2007).
✓ În primul rând, procesul de dereglementare este vizibil în majoritatea zonelor lumii. Un
grad semnificativ de dereglementare la nivel național și regional se remarcă în Europa,
Japonia și SUA. Această dereglementare a facilitat integrarea unor segmente anterior
fragmentate ale pieței financiare, cu precădere asigurări, servicii bancare și tranzacționarea
titlurilor. Directivele privind activitatea bancară și cea a asigurărilor implementate în UE în
anii '80 și '90 au fost gândite pentru a susține crearea unei piețe unice a serviciilor financiare.
Aceste directive au condus la o consolidare a piețelor serviciilor financiare în Europa, cu un

8
 număr mare de fuziuni și achiziții intrasectoriale și transsectoriale. Directivele UE au
susținut, de asemenea, dereglementarea piețelor de asigurări, cu excepția reglementărilor
privind solvabilitatea. Aceasta pus bazele cadrului necesar pentru manifestarea unei
concurențe reale pe piețele europene de asigurări, unde prețurile erau anterior strict
reglementate la nivel național.
Similar, în Japonia reformele financiare Big Bang de la finele anilor '90 au fost concepute
pentru a face din Tokyo o piață financiară comparabilă ca dimensiune, varietate și sofisticare a
produselor cu piețe ca Londra, New York și alte piețe europene. Printre reformele care au
influențat industria asigurărilor s-a numărat eliminarea interdicțiilor asupra constituirii
holdingurilor financiare, care în prezent pot deține companii ce operează în sectoare financiare
diferite, inclusiv în asigurări. Reformele au eliminat restricțiile care reduceau posibilitatea
firmelor de servicii financiare de a concura unele pe piețele celorlalte, așa încât băncile și
companiile de asigurări pot oferi și alte produse decât cele care făceau parte în mod tradițional
din oferta lor. Reformele au fost de asemenea gândite pentru a accentua concurența pe piețele
financiare.
În SUA, nu au avut loc dereglementări semnificative în industria asigurărilor; oricum,
reglementările privind prețurile, produsele și localizarea asigurătorilor americani erau mai
puțin împovărătoare decât cele care afectau sistemul bancar. Cu toate acestea, dereglementările
privins sectorul bancar au influențat semnificativ industria asigurărilor. Începând cu anii '80,
băncilor li s-a permis să ofere anumite produse de asigurare, incluzând asigurări de viață și
anuități. Anterior, în temeiul unor reglementări specifice, anume National Banking Act (1916) și
Glass-Steagall Act (1933), băncile erau excluse de pe piețele de asigurări. Ca rezultat al acestei

NOTE
dereglementări, băncile au concentrat o cotă semnificativă din piața anuităților. La finele anilor
'90, Financial Services Modernization Act (1999) a abolit cele mai multe din barierele rămase care
restricționau concurența transsectorială în industria serviciilor financiare și a permis crearea
unor companii financiare de tip holding care, prin subsidiarele lor, se pot angaja atât în
operațiuni bancare, cât și în cele non-bancare. Aceasta a deschis calea fuziunilor și achizițiilor
între industria bancară și cea a asigurărilor, băncile și asigurătorii concurând intens pentru
vânzarea de anuități, asigurări de viață și fonduri mutuale (retail level), dar și pentru fonduri de
pensii și managementul activelor (whole sale level). SUA a fost mult timp un mediu de afaceri
ospitalier pentru asigurătorii străini din perspectiva posibilităților de a intra pe piață, în primul
rând prin achiziția companiilor de asigurări autohtone; companiile globale din sectorul
financiar au pătruns puternic în SUA, cu precădere pe piața anuităților.
✓ În al doilea rând, se remarcă faptul că diferite agenții/organizații cu vocație
supranațională (cum ar fi de exemplu, Banca Mondială, Organizația Mondială a
Comerțului, Banca Inter-Americană pentru Dezvoltare ș.a.) au devenit promotori cheie ai
globalizării în întreaga lume, dar cu un impact semnificativ notabil în Asia. De exemplu,
aderarea Chinei la OMC (2001) a atras o serie de angajamente asumate în direcția
liberalizării sectorului asigurărilor, ceea ce a a dus China către un alt stadiu de dezvoltare
caracterizat printr-o deschidere de ansamblu a pieței în locul anterioarei deschideri limitate
și restricționate. Reformele inițiate au ușurat pătrunderea companiilor financiare globale pe
piața asigurărilor din China și, prin urmare, companiile străine au început să concureze
intens pe această piață. Deși inițial concurența era preponderent în termeni de joint-
ventures, angajamentele Chinei în cadrul OMC sunt de natură să creeze un cadru de afaceri
mai favorabil pentru intrarea pe piață a firmelor străine. În afară de tendințele remarcate în
China, de reținut este și faptul că diferitele organisme internaționale cum ar fi Banca
Mondială, au influențat piața financiară și, implicit, cea a asigurărilor, și în alte regiuni din
Sudul și estul Asiei, prin intervențiile masive ca urmare a crizelor din anii '90.

9
✓ Ca un al treilea trend major, notabil este faptul că în multe țări care anterior se bazau pe
programe și companii de asigurări guvernamentale, actualmente operează companii private
de asigurări ca actori economici dominanți. Multe asemenea țări au experimentat valuri
masive de privatizare, numărul companiilor aflate în proprietatea statului reducându-se
considerabil, chiar până la eliminare totală. Acest trend este vizbil nu doar în țările
dezvoltate, cum ar fi Franța, și ci în economiile din fostul bloc comunist și în economiile
emergente din alte zone ale lumii. Spre exemplu, în India, care a avut mult timp o piață a
asigurărilor foarte protejată, a fost autorizată dezvoltarea sectorului privat începând cu anul
2000. De asemenea, în China este vizibilă o tendință de eliminare graduală a monopolului
statului asupra asigurărilor.
✓ În al patrulea rând, pe piața globală a asigurărilor este de remarcat sofisticarea tot mai
accentuată a tehnologiilor de asigurare, ceea ce face ca noile produse sunt lansate mult mai
rapid decât în trecut. Noile tehnologii au facilitat și introducerea unor produse de asigurare
mai sofisticate cum ar fi spre exemplu asigurările de viață universale, asigurările de tip
unit-linked etc. Produsele alternative pentru transferul riscurilor sunt un alt exemplu care
reflectă capacitatea sectorului asigurărilor de a dezvolta și implementa inovații; aceste
transformări sunt facilitate de avansul înregistrat în tehnologia informațiilor, dar și de
dezvoltările recente în teoria privind economia financiară.
✓ Piețele de asigurări au devenit mai internaționalizate, pe măsură ce asigurătorii care
anterior operau doar într-un cadru național și-au extins activitățile în afara acestui cadru, iar
asigurătorii străini și-au consolidat poziția pe alte piețe. În ultimele decenii s-au dezvoltat
adevărate companii globale de servicii financiare; globalizarea le oferă posibilitatea de a-și

NOTE
dispersa riscurile și de a-și diversifica activitatea. În acest context, ne putem aștepta ca astfel
companii să continue să intre pe piețele străine atât în țările dezvoltate, cât și în cele în
dezvoltare, mai ales dacă barierele regulatorii vor continua să se diminueze.
✓ Din punct de vedere structural, sectorul asigurărilor a devenit global prin mecanismul
reasigurării. Astfel, riscurile sunt dispersate în întreaga lume prin diferiți reasigurători
cheie, fiecare daună majoră care afectează piața reasigurărilor (exemplu: atacul de la 11
septembrie 2001, catastrofele naturale de amploare etc. ) au efect asupra pieței globale a
asigurărilor care este atenuat prin reasigurare. Deși piața privată a asigurărilor nu și-a
redobândit capacitatea de a acoperi riscul de terorism ca urmare a evenimentelor din
septembrie 2001, piața privată a reasigurărilor s-a dovedit a fi suficient de
rezistentă/flexibilă după catastrofele naturale. Cu toate că prețul reasigurărilor a crescut,
intrarea unor noi operatori pe piață este de natură să determine o scădere a acestor prețuri.
Oricum, reasigurătorii au început să exploreze soluții de securitizare pentru a-și mări
capacitatea în eventualitatea unor dezastre naturale mai ample.
✓ Multe țări s-au confruntat deja sau este de așteptat să se confrunte cu nevoia de a
reforma sistemele de pensii și cele de asigurări de sănătate. Sistemele de sănătate necesită
transformări majore, atât în țările dezvoltate, unde sunt prea costisitoare, cât și în țările
aflate în dezvoltare, unde aceste servicii se dovedesc a fi insuficiente. În plus, multe țări
trebuie să reformeze sistemele de pensii deoarece actualele sisteme sunt insuficiente pentru
a oferi generațiilor viitoare beneficiile promise; diminuarea raportului dintre populația
activă și pensionari a forțat multe țări să reconsidere rolul și capacitatea sistemelor publice
de pensii. Această situație creează oportunități de creștere pentru companiile financiare prin
exploatarea cererii în creștere pentru programele de pensii adiționale prin produse de
asigurări de viață și anuități.
✓ Continua evoluție a sistemelor de distribuție a produselor de asigurare este un al trend
comun multor piețe naționale de asigurări, deși, așa cum am punctat anterior, aceasta nu se
traduce printr- o similaritate a canalelor de distribuție în toată lumea. Cu precădere pe

10
 segmentul asigurărilor destinate consumatorilor, este de așteptat că marketingul direct și
bancassurance vor juca un rol important. Principalul avantaj al vânzării directe sau prin
intermediul băncilor este derivă din costurile de marketing mai reduse comparativ cu
canalele de distribuție tradiționale precum brokerii sau agenții; prin urmare, produsele
devine mai ieftine și mai rentabile. Pe alte segmente, destinate mai ales sectorului corporate,
este de așteptat ca brokerii și agenții vor continua să joace un rol important.

4.3.2. Diferențe locale

Având în vedere similaritățile globale descrise anterior, metafora global village

folosită încă din anii '60 pentru a anticipa stadiul la care va ajunge lumea ca urmare a
avansului în tehnologie și comunicații pare a descrie foarte bine realitățile create de
globalizare în multe dintre țările lumii. Deși globalizarea pare a ”omogeniza” lumea, se
mențin încă numeroase particularități locale. Convergența piețelor de asigurări din
întreaga lume dar și convergența între asigurări și alte segmente ale pieței financiare
este departe de a fi completă, numeroase diferențe între țări continuând să existe
(Cummings & Venard, 2007).
✓ În primul rând, un semn al existenței unor diferențe majore între diferite piețe de
asigurări este eterogenitatea semantică vizibilă în jargonul specific domeniului.
Având în vedere scopul actual al activităților de asigurări internaționale, am putea

NOTE
presupune că vocabularul englez pentru asigurări este relativ similar în toată lumea.
Supoziția este parțial adevărată. Spre exemplu, termenul premium este utilizat cu
aceeași conotație în toată lumea. Există însă și diferențe semnificative; spre exemplu,
termenul long-term insurance este folosit în Africa de Sud și Marea Britanie ca
sinonim pentru asigurările de viață, dar acest termen este necunoscut în multe alte
țări. De asemenea, pentru a desemna cumulativ celelalte asigurări decât asigurările
de viață în SUA se folosește termenul property-casualty insurance sau property-liability
insurance, în Marea Britanie și în unele dintre fostele țări Commonwealth se
utilizează termenul general insurance, în timp ce termenul non-life insurance este
frecvent întâlnit în numeroase alte țări. Asigurările pentru vehiculele motorizate
sunt numite automobile insurance în unele țări și motor insurance sau car insurance în
altele.
✓ În al doilea rând, fiecare țară are un cadru specific care reglementează industria
asigurărilor și serviciile financiare în general. Deși demersurile de dereglementare,
cum sunt și cele din cadrul UE, au generat un anumit grad de omogenitate, se
mențin încă diferențe între țări (chiar în cadrul UE) inclusiv cu privire la normele
prudențiale privind solvabilitatea (în această direcție se fac demersuri de armonizare
la nivel internațional sub auspiciile Comitetului de la Basel).
✓ În al treilea rând, rolul comerțului electronic în industria asigurărilor variază
considerabil de la o țară la alta. Importanța lui diferă în primul rând datorită
diferențelor care apar în ceea ce privește accesul la tehnologia comunicațiilor și
Internet. Spre exemplu, în multe țări cu economii în dezvoltare o parte largă a
populației nu are acces la serviciile de telefonie sau la cele bancare. Chiar și în țările
dezvoltate asigurările sunt vândute preponderent pirn agenții de asigurare sau prin

11
 funcționarii bancari, Internetul fiind utilizat în primul rând pentru a disemina
informații cu privire la produse și evoluția prețurilor. Ca excepție poate fi reținută
importanța crescândă a marketingului direct în industria asigurărilor din câteva țări
dezvoltate, printre care SUA și Marea Britanie.
✓ În al patrulea rând, diferite țări au diferite canale de distribuție dominante.
Astfel, spre exemplu, în Marea Britanie brokerii sunt foarte importanți în distribuția
asigurărilor, în timp ce în Franța au un rol limitat. Distribuția produselor de
asigurare prin canale bancare este limitată în Germania dar este foarte bine
dezvoltată în alte țări precum Franța și Spania.
✓ În al cincilea rând, fiecare țară are propriul sistem politic și această diversitate
are impact asupra industriei asigurărilor. Spre exemplu, la finalul regimului
apartheid în Africa de Sud (1994) a fost instituit programul Black Economic
Empowermentuna dintre ideile centrale ale acestui program era de a transfera
progresiv o parte din proprietatea asupra firmelor către comunitățile care au făcut
obiectul discriminării rasiale. Pe baza acestui program a fost dezvoltată ulterior
Financial Sector Charter (2004) cu obiective care acopereau ocuparea forței de muncă,
proprietatea asupra capitalului, guvernanța, achizițiile publice și finanțarea
întreprinderilor „negre”.4 Pe de altă parte, instabilitatea politică și corupția extinsă la
nivel guvernamental din multe țări în curs de dezvoltare afectează industria
asigurărilor. Schimbările radicale în politicile fiscale au efecte profunde asupra

NOTE
dezvoltării sectorului asigurărilor și a piețelor financiare.
✓ În al șaselea rând, deși multe economii dezvoltate se confruntă cu problemele
generate de îmbătrânirea populației, este important de înțeles că tendințele
demografice sunt destul de eterogene la nivel mondial. Dinamica populației este
marcată de variații semnificative între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare,
în sensul că în țările în dezvoltare populația tânără deține încă ponderea majoritară.
Tendințele demografice prezintă importanță mai ales pentru piața pensiilor și, prin
urmare, pentru piața asigurărilor de viață și a celor de sănătate. Mai mult, diferențe
demografice apar și între țările dezvoltate; astfel, spre exemplu, proiecțiile arată că
Irlanda și Franța tendința de îmbătrânire a populației este mai redusă, în timp ce în
Germania și în alte țări europene această tendință se manifestă mai acut. Dacă nu
luăm în considerare migrația, diferențele intra-europene sunt și mai pregnante.
✓ În al șaptelea rând, portofoliul de produse de asigurare diferă, uneori
considerabil, de la o țară la alta. Unele țări au o piață a asigurărilor de viață
dinamică, cumulând uneori două treimi din piața asigurărilor. Pe piețele altor țări
asigurările auto continuă să fie principalul produs tranzacționat. În unele țări gradul
de penetrare a asigurărilor este redus, în timp ce în altele, mai ales în cele dezvoltate,
asigurările se bucură de o dezvoltare semnificativă. Fiscalitatea, care diferă
semnificativ de la o țară la alta, are un rol critic în dezvoltarea pieței asigurărilor, cu
precădere a pieței asigurărilor de viață. Cererea pentru asigurări de viață și alte
tipuri de anuități de natura depozitelor de econoomii, investițiilor și schemelor de
pensii depind substanțial de stimulentele de natură fiscală oferite de guvern. De
asemenea, țările diferă semnificativ și cu privire la mecanismele de finanțare a

4 http://som.yale.edu/case/2007/south-africa-s-financial-sector-charter

12
 riscurilor catastrofice; spre exemplu, în Franța și Spania există mecanisme de
acoperire obligatorie susținute prin reasigurare de către guvern, în timp ce în alte
țări finanțarea acestor riscuri se face oarecum ”ad-hoc”.

4.4. Piața asigurărilor în România

4.4.1. Caracterizare generală

Piața națională a asigurărilor, mai ales ca urmare a crizei economice mondiale, nu a atins
încă un nivel suficient de dezvoltare și este departe de a garanta la un nivel echivalent pieței
internaționale de asigurări, serviciile de asigurare, legate de protejarea intereselor patrimoniale
ale entităților economice.
Pentru piața națională de asigurări anul 1990 reprezintă începutul unor schimbări
deosebite. Astfel, Hotărârea de Guvern nr. 1279/1990, a desființat Administrația Asigurărilor de
Stat (ADAS) și a permis constituirea societăților de asigurare cu capital privat și a
intermediarilor în asigurări.
Perioada de după 1990 o putem împărți în două etape, și anume (Pintea, 2011):
Etapa 1990-2000, numită și etapa acumulărilor cantitative, este definită de: înființarea
primelor societăți private de asigurări, un cadru legislativ mai puțin corespunzător economiei

NOTE
de piață, lipsa personalului specializat în domeniul asigurărilor, precum, și de abordarea
proprie de către fiecare asigurător a problematicii folosirii prudente a resurselor atrase.
Etapa 2001-prezent, numită și etapa acumulărilor calitative, este definită prin: asigurarea
cadrului legislativ armonizat cu Normele Uniunii Europene, înființarea Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor (CSA) prin Legea nr. 32/11 aprillie 2000, preluarea de către marile
companii internaționale de asigurare a unor pachete semnificative de acțiuni de la principalele
companii de asigurări românești.
Anul 2005 a fost primul an din istoria asigurărilor românești când volumul de prime
brute subscrise a depășit pragul psihologic de 1 miliard de euro, trendul ascendent al primelor
atingând cifrele de 1,694 miliarde euro în anul 2006, respectiv, recordul de 2,18 miliarde euro în
anul 2008.
Însă, pentru a evidenția cât mai bine evoluția pieței românești de asigurări este necesară
prezentarea și analizarea anumitor indicatori, și anume: numărul societăților de asigurare,
capitalul social al acestora, primele brute subscrise, gradul de penetrare al asigurărilor,
densitatea asigurărilor, indemnizațiile brute plătite, rezervele brute constituite, activele totale și
solvabilitatea.
Numărul societăților de asigurare este un indicator aflat în strânsă legătură cu
dezvoltarea și stabilitatea economică a unei țări.

În cazul României, acesta a cunoscut variații importante redate în tabelul 4.1.

Tabelul 4.1 – Evoluția numărului societăților de asigurare în perioada 1991-2011

Anul 1991 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2009 2011

Nr.soc. 55 47 47 64 72 73 47 48 44 45 42 41 42 45 37

Sursa: Prelucrat după datele furnizate de OSSAR (1990-2001) și CSA (http://www.csa-isc.ro/)

13
 De la începuturile activității de asigurare numărul societăților a fost relativ constant în
perioada interbelică, redus la minim în perioada economiei centralizate și planificate și apoi
după anul 1990 se observă o dezvoltare accelerată până în anul 2000.
Caracteristica dominantă a pieței în momentul apariției Legii nr. 32/03 aprilie 2000
privind societățile de asigurare și reasigurare, era subcapitalizarea unui număr semnificativ din
companiile active. În aceste condiții, se anticipa în cadrul pieței că, odată cu noua legislație a
asigurărilor, o parte din acestea vor dispărea, iar o parte vor accepta, pentru a supraviețui,
fuziunea cu companii puternice interne sau internaționale. Așteptările au fost confirmate, dacă
analizăm numărul de societăți de asigurare existent la sfârșitul anului 2001, comparativ cu anul
precedent, observăm o restrângere cu circa 33%, adică de la 73 la 47. Cu toate acestea, reducerea
numărului de asigurători nu s-a reflectat în volumul de activitate, explicația constând în faptul
că, pe de o parte, firmele care au dispărut de pe piață erau înregistrate formal, fără a desfășura
activitate, fie au fuzionat cu companii care au îndeplinit noile criterii de autorizare.
Același efect, dar mult diminuat, s-a înregistrat și în anul 2003 ca urmare a Ordinului
Președintelui CSA nr. 6/2002 de punere în aplicare a Normelor privind limita minimă a
capitalului social vărsat, respectiv a fondului de rezervă liberă vărsată al asigurătorilor. Acest
proces de creștere a nivelului minim al capitalului social al societăților de asigurări a continuat
și în anii următori, determinând concentrarea pieței și, implicit reducerea numărului societăților
de asigurare autorizate la 37 în anul curent.
Capitalul social al societăților de asigurare a înregistrat creșteri semnificative atât pe
total, cât mai ales în structura acestuia, crescând ponderea deţinută de capitalurile în numerar

NOTE
faţă de cel în natură, determinat în principal de aportul investitorilor străini ca acţionari la
societăţile româneşti de asigurare şi de intrarea pe piaţa românească a unor societăţi cu capital
integral străin, astfel că la finele anului 2009 capitalul străin reprezenta 88,65%, din care
ponderea o deţine, Franţa cu 37,73%, Austria cu 24,39%, Olanda cu 15,03% și Marea Britanie cu
4,17%.

Tabelul 4.2 – Capitalul social subscris al societăților de asigurare în perioada 1997-2009

Capitalul social Creștere nominală Creștere reală față

Rata inflației
Anul subscris față de anul de anul anterior
(%)
(RON) anterior (%) (%)

1997 172.129 - - -

1998 395.864 129,98 40,6 63,57

1999 1.009.269 154,95 54,8 64,70

2000 1.605.164 59,04 40,7 13,03

2001 2.313.319 44,09 30,3 10,58

2002 3.879.170 67,69 17,8 42,35

2003 4.954.131.057 27,71 11,9 11,92

2004 3.267.789.920 11,50 9,0 2,02

2005 888.438.922 29,54 6,56 22,98

2006 1.406.287.079 58,28 4,8 50,94

14
 2007 1.997.184.554 40,59 6,67 31,92

2008 2.879.242.354 45,62 6,3 36,99

2009 3.970.678.526 37,90 4,74 31,66

Sursa: Prelucrat după datele furnizate de CSA (http://www.csa-isc.ro

Participaţiile străine au provenit în general de la societăţi de asigurare cu multă

experienţă, fapt ce a adus un plus de încredere în industria românească de asigurări,
contribuind astfel la consolidarea pieţei naţionale.
Volumul primelor brute subscrise în perioada 2000–2009, a cunoscut creşteri
semnificative, de la 673,8 milioane lei în anul 2000, la 8.936,2 milioane RON în anul 2008, trend
ascendent stopat în anul 2009, când criza economică a determinat o diminuare a subscrierilor cu
5,24%, respectiv o descreştere cu 16,8% la asigurările de viaţă. Pe fondul de creştere generală a
subscrierilor, s-a înregistrat şi o relansare a asigurărilor de viaţă, anul 2007 fiind primul an în
care ritmul de creştere la asigurări de viaţă de 19,45% a devansat pe cel al asigurării generale de
17,53%, astfel, de la 106,6 milioane lei în anul 2000, s-a ajuns la un volum de 1.868,1 milioane
RON, în 2008, cu o scădere în anul 2009 de 16,8%, situaţie prezentată în figura 4.3.

Tabel 4.3 – Volumul primelor brute subscrise în perioada 2000-2010

Din Ponderea Ponderea
Total prime Creştere Din asig de
asigurări asigurărilor asigurărilor

NOTE
Anul subscrise anuală reală viaţă (mil.
non-viață non-viaţă de viaţă
(mil. RON ) (%) RON)
(mil. RON) (%) (%)

2000 673,8 42,6 576,2 106,6 84,17 15,8

2001 1.025,4 52,1 789,8 211,4 79,27 20,8

2002 1.914,5 86,7 1450,4 439,4 77,8 25,2

2003 2.673,8 39,6 2021,7 619,9 76,1 23,9

2004 3.476,5 30,0 2697,6 746,0 78,5 21,5

2005 4.417,1 27,0 3347 1.038,0. 76,5 23,5

2006 5.729,3 29,7 4591 1.138,3 80,1 19,9

2007 7.175,8 25,2 5726,8 1.449,0 79,8 20,2

2008 8.936,3 24,5 7068,2 1.868,1 79,1 20,9

2009 8.869,75 -5,24 7241,6 1.628,2 81,64 18,36

2010 8.364,50 -5,70 6639,8 1.665,98 76,98 23,02

Sursa: Prelucrat după datele furnizate de CSA (http://www.csa-isc.ro)

Analiza primelor de asigurare subscrise pe total activitate de asigurări din tabelul 2.3,
evidenţiază următoarele (Pintea, 2011):
- ponderea în total subscrieri a asigurărilor de viaţă este mică, 20-23%, în timp ce în ţările
vest europene asigurările de viaţă se situează între 40-50% din total subscrieri;

15
 - volumul subscrierilor este diferit pe zone geografice şi reflectă dezvoltarea economică,
puterea de cumpărare şi gradul de informare a populaţiei, privind importanţa şi necesitatea
asigurărilor;
- persoanele juridice reprezintă pentru asigurători grupul ţintă, ce deţin în medie peste
70% din volumul subscrierilor cu toate efectele crizei, iar persoanele fizice, doar o pondere de
30%.
Gradul de penetrare al asigurărilor în economie este un indicator sintetic care arată
contribuția ramurii asigurărilor la crearea produsului intern brut, el calculându-se ca un raport între
volumul primelor de asigurare brute directe și Produsul Intern Brut.
Analiza evoluției gradului de penetrare a asigurărilor reflectă creșterea importanței
sectorului de asigurări în cadrul economiei naționale. Cu toate acestea, indicatorul se
situează la valori reduse comparativ cu țările dezvoltate (de exemplu, media acestui indicator în
țările UE-15 la nivelul anului 2003 era de 10,18%), ceea ce sugerează gradul redus de dezvoltare,
dar și potențialul ridicat pe care îl au asigurările românești) (Pintea, 2011).

Tabelul 4.4 – Gradul de penetrare al asigurărilor în PIB în perioada 2000-2010

Anul 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

Ponderea
asigurărilor în PIB 0,85 0,87 1,09 1,41 1,46 1,54 1,67 1,78 1,77 1,80 1,70
(%)

Evoluția PIB (%) 2,0 5,7 4,9 5,0 8,4 4,2 7,9 6,0 7,0 -7,1 1,3

NOTE
Sursa: Prelucrat după datele furnizate de CSA (http://www.csa-isc.ro/)

Densitatea asigurărilor se exprimă ca raport între totalul primelor de asigurate brute directe
încasate și numărul total al locuitorilor țării respective, exprimând astfel prima medie pe cap de locuitor. 5
Potrivit datelor din tabelul 2.5, densitatea asigurărilor, a crescut de la 13,9 euro/locuitor
în anul 2000 la 104,28 euro/locuitor în anul 2008, creșteri semnificative la nivel național, redate
în figura 2.5, dar departe de realizările țărilor europene (în anul 2003, densitatea asigurărilor era
de 217 euro în Ungaria, 1.001 euro în Spania, 1.642 euro în Austria, 3.478 euro în Anglia și
16.357 euro/locuitor în Luxemburg).

Tabelul 4.5 – Densitatea asigurărilor în perioada 2000-2010

Anul 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

Densitatea
asigurărilor 13,90 15,37 21,70 27,10 40,40 56,00 78,55 93,60 104,28 97,74 92,38
(Euro/locuitor)

Creșterea reală a
primelor brute 12,06 14,00 39,50 22,40 18,90 17,01 23,70 17,50 17,10 -5,24 -7,50
subscrise (%)

Sursa: Prelucrat după datele furnizate de CSA (http://www.csa-isc.ro/)

5http://www.reforma-asigurarilor.ro/docs/download/05-07-2010%2018-05-29%20introducere%20in
%20asigurari.pdf

16
 Indemnizațiile reprezintă sumele pe care asigurătorul le plăteşte ca despăgubiri, ca urmare a
producerii riscului asigurat.

În perioada analizată, societăţile de asigurare au plătit indemnizaţii brute pentru dosarele de

daună avizate aferente atât contractelor directe, cât şi primirilor în reasigurare.
Dinamica indemnizaţiilor plătite de asiguratori, este prezentată în tabelul 4.6.

Tabelul nr. 4.6 - Indemnizaţiile plătite pe piaţa românească de asigurări în perioada 2000-2009
Total
Indemnizații Creşterea Indemnizații Ponderea Creşterea
subscris Creşterea
Anul totale (mil. anuală plătite (mil. în anuală
(mil. reală (%)
RON) (%) RON) total(%) (%)
RON)

2000 567,2 42,6 249,3 - 216,3 86,8 -

2001 789,8 39,2 406,2 62,8 348,6 85,8 61,1

2002 1450,4 86,7 649,8 59,9 506,8 78,0 45,4

2003 2021,7 39,6 842,2 29,6 779,0 92,5 53,7

2004 2697,6 30,0 1311,8 55,7 1150,5 87,7 47,6

2005 3347,0 27,0 1.758,7 34,0 1660,2 94,4 44,3

2006 4591,0 29,7 2.622,7 49,1 2481,1 94,6 49,4

NOTE
2007 5726,8 25,2 3.278,7 25,0 3088,5 94,2 24,5

2008 7068,2 24,5 4.363,5 33,0 4145,3 95,0 34,2

2009 7.241,6 2,4 5.435,5 18,9 5.282,9 97,2 19,6

Sursa: Prelucrat după datele furnizate de CSA (http://www.csa-isc.ro/)

În ultimii ani indemnizaţiile au fost influenţate şi de creşterea valorii despăgubirilor pe

daună, ce a ajuns în anul 2009 la 4.486 RON, faţă de 3.730 RON în anul 2008, care au condus la
înregistrarea unor restanţe în plata daunelor, cu efecte asupra credibilităţii pe ansamblu a
activităţii de asigurare.
Creşterea economică şi manifestarea unor factori de avânt economic cum au fost: reforma
fiscală, rata investiţilor, scăderea ratei inflaţiei și fuziunea Bursei de Valori Bucureşti cu Bursa
Electronică Rasdaq, imediat după 2000, au avut efecte benefice şi asupra pieţei asigurărilor,
definite prin: volumul primelor subscrise, capitalizarea semnificativă a societăţilor de asigurare,
diversificarea serviciilor, perfecţionarea profesională a personalului conform cerinţelor Uniunii
Europene, caracteristici care s-au manifestat până la finele anului 2007 şi a reprezentat perioada
de consolidare a asigurărilor în piaţa naţională.
Criza economică mondială s-a resimţit şi în piaţa românească de asigurări, începând cu
ultimele trei luni ale anului 2008, chiar dacă pe ansamblu, anul a înregistrat creşteri comparabile
cu cele din anii precedenţi.
Stabilitatea pieţei româneşti din această perioadă, a făcut ca în anul 2008 să se organizeze
la Bucureşti primele seminarii internaţionale sub egida Comitetului European al
Supraveghetorilor în Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (CEIOPS) şi al Asociaţiei Internaţionale a
Supraveghetorilor în Asigurări (IAIS).

17
 Activitatea de reasigurare de pe piaţa naţională în perioada analizată, a fost practicată de
puţine societăţi româneşti, Allianz Ţiriac SA; Omniasig SA, Asirom, Astra Uniqa şi Asiban, care
în general au plasat riscurile preluate pe piaţa internaţională de reasigurare.
Cedarea în reasigurare, a reprezentat ponderea majoritară în reasigurare şi a fost bine
înţeleasă şi practicată de către societăţi ca Allianz Ţiriac, BCR Asigurări, Garanta și Generali
care au plasat în reasigurare peste 50% din subscrieri, iar ASIBAN şi UNITA, peste 30%
asigurându-şi o dispersie adecvată a riscurilor.6

4.4.2. Reconfigurări ale pieței asigurărilor în România după aderarea la UE

La intrarea în vigoare a Tratatului de la Roma – 1 ianuarie 1958 – piaţa asigurărilor din

fiecare ţară membră a Comunităţii Economice Europene funcţiona în conformitate cu
reglementările naţionale juridice şi administrative referitoare la contractul de asigurare. Acestea
prezentau disparităţi de la o ţară la alta determinate în mare măsură de concepţiile în materie
care prevalau în momentul în care fuseseră adoptate. Astfel, cele din Olanda, Belgia şi
Luxemburg datau din secolul al XIX-lea, în timp ce reglementările din Germania, Franţa şi Italia
datau din prima jumătate a secolului nostru. Este suficient de spus că de la adoptarea
dispoziţiilor olandeze privind contractul de asigurare, cuprinse în codul comercial (1838), şi
până la cele italiene, inserate în codul civil (1942), trecuseră peste 100 de ani. Deşi aceste din
urmă reglementări erau mai cuprinzătoare, mai moderne, mai bine adaptate cerinţelor vremii
decât primele, nici ele nu satisfăceau exigenţele funcţionării pieţei unice a asigurărilor în spaţiul
comunitar.

NOTE
Tratatul prin care se constituia Comunitatea Economică Europeană consacra patru
libertăţi fundamentale menite să asigure buna funcţionare a Pieţei Comune, şi anume: libera
circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor.
La nivel european tendinţa liberalizării pieţei asigurărilor este ilustrată cel mai bine de
preocupările Uniunii Europene pentru crearea pieţei unice a asigurărilor, considerându-se că acest
lucru este de natură să aducă beneficii importante ţărilor membre. În acest sens, Uniunea
Europeană a fost angrenată într-un proces de armonizare a legislaţiilor naţionale a statelor
membre, pentru a determina legea aplicabilă tuturor contractelor de asigurare. Din punct de
vedere al asiguraţilor, realizarea acestei armonizări înseamnă creşterea posibilităţilor de
cumpărare a produselor de asigurare de la societatea de asigurări care are sediul central în
oricare din ţările membre ale Uniunii Europene. În afara faptului că această piaţă unică creează
o ofertă mai mare de produse pentru asiguraţi, preţul produselor este mai mic, datorită unei
concurenţe mai mari.
Aderarea la Uniunea Europeană constituie o oportunitate şi un mijloc de a spori
calitatea serviciilor de asigurare. Capitalizarea pieţei, eficientizarea managementului
asigurărilor, profesionalizarea celor care vând practic produse de asigurare şi creşterea
încrederii consumatorilor au determinat întărirea capacităţii societăţilor şi brokerilor de a face
faţă concurenţei internaţionale la momentul aderării României la Uniunea Europeană.
La 1 ianuarie 2007, România a aderat la Uniunea Europeană ceea ce a făcut necesară
armonizarea legislaţiei ţării noastre în domeniul asigurărilor cu Directivele europene.
Apartenenţa României la Uniunea Europeană aduce schimbări şi creează oportunităţi atât
pentru piaţa asigurărilor, cât şi pentru beneficiarii serviciilor de asigurare.
De la data aderării ţării noastre la Uniunea Europeană, mai pot desfăşura activitate de
asigurare pe teritoriul României şi societăţile autorizate în alte state ale Uniunii Europene,

6 Raportul CSA pe anul 2009, pp. 27 (http://www.csa-isc.ro/)

18
conform principiilor europene privind libera circulaţie a serviciilor şi dreptul de stabilire, dar cu
notificarea prealabilă a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Includerea acquis-ului comunitar în Reglementările româneşti în domeniul asigurărilor
a urmărit: o mai bună definire a grupelor şi claselor de asigurări, reorganizarea autorităţii de
supraveghere a asigurărilor, reglementarea corespunzătoare a competenţei acestei autorităţi,
lărgirea sferei operatorilor care acţionează pe piaţa asigurărilor, stabilirea condiţiilor în care se
aprobă intrarea şi ieşirea asiguraţilor, reasigurătorilor şi a intermediarilor pe şi de pe piaţa
asiguratorilor, precum şi răspunderile operatorilor şi sancţiunile ce li se aplică dacă nu respectă
legislaţia asigurărilor (Bistriceanu, 2006).
Până în anul 2000 persoanele juridice străine nu puteau înfiinţa în România societăţi în
domeniul asigurărilor cu capital integral străin, ci numai în asociere cu persoane juridice sau
fizice române.
Sfera asigurărilor s-a extins treptat, iar la 1 ianuarie 2007 s-a reglementat dreptul
sucursalelor unor societăţi de asigurări din statele membre ale Uniunii Europene de a exercita
activităţi de asigurare în România, în conformitate cu dreptul de stabilire şi cu libertatea de a
presta servicii, practicate în Uniunea Europeană.
În baza dreptului de stabilire, 9 societăţi de asigurare din ţările membre ale Uniunii
Europene au deschis sucursale pe teritoriul României în vederea desfăşurării activităţii de
asigurare, din care o societate a deschis sucursală în anul 2009. Aceste sucursale aparţin unor
societăţi de asigurare din ţări precum: Franţa, Austria, Anglia, Germania, Suedia şi Ungaria.
Totodată, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană şi asigurătorii români
pot desfăşura activitate de asigurări pe teritoriul oricărui stat membru prin intermediul unei

NOTE
sucursale, cu notificarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
S-a iniţiat un proces de armonizare a legislaţiei naţionale ale statelor membre, care va
determina legislaţia tuturor contractelor de asigurare. Astfel, în anul 2008, aprobarea extinderii
desfăşurării activităţii de asigurare pe teritoriul Uniunii Europene, conform libertăţii de a presta
servicii, s-a făcut pentru următoarele societăţi:
▪ EUROINS ROMÂNIA ASIGURAREA REASIGURARE S.A. – Ungaria;
▪ SOCIETATEA DE ASIGURĂRI AIG ROMÂNIA S.A. – Austria, Belgia, Cipru,
Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia,
Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia
şi Marea Britanie;
▪ OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP S.A. – Austria, Belgia, Bulgaria,
Cehia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Italia,
Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia,
Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria;
▪ SOCIETATEA DE ASIGURARE ŞI REASIGURARE CITY INSURANCE S.A. –
Italia;
▪ IRASIG, ASIGURĂRI REASIGURĂRI S.A. – Italia;
▪ ASITO KAPITAL S.A. – Italia, Olanda, Grecia, Luxemburg, Spania, Bulgaria;
▪ AIG LIFE ASIGURĂRI ROMÂNIA S.A. – Slovenia, Ungaria, Republica Cehă,
Slovacia;
▪ AVIVA ASIGURĂRI DE VIAŢĂ S.A. – Spania şi Italia.
Conform Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în anul 2009, la volumul total de
prime brute subscrise, au contrubuit şi primele subscrise de 4 societăţi de asigurare în ţări
membre ale Uniunii Europene ca urmare a libertăţii de a presta servicii.
Raportarea efectuată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru anul 2009
prezintă intenţia de a desfășura activitate de asigurare pe teritoriul Uniunii Europene, conform
libertăţii de a presta servicii astfel:

19
 Societatea CREDIT EUROPE ASIGURĂRI – REASIGURĂRI S.A. și-a extins desfășurarea
activităţii de asigurare pe teritoriul Belgiei, Olandei și Germaniei, în baza libertăţii de a presta
servicii.
Societatea de Asigurare și Reasigurare CITY INSURANCE S.A. și-a extins desfășurarea
activităţii de asigurare pe teritoriul Italiei, iniţial în baza libertăţii de a presta servicii, iar ulterior
în baza dreptului de stabilire prin intermediul unei sucursale.
Volumul primelor brute subscrise în ţări membre ale Uniunii Europene - Italia, Belgia,
Bulgaria, Estonia, Letonia şi Lituania - a fost de 27.034.903 lei. Cea mai mare sumă este aferentă
primelor subscrise în Italia, de 24.872.471 lei7.
Efect al aderării României la Uniunea Europeană este cota de participare a investitorilor
străini la capitalul social subscris al societăţilor de asigurare care, la 31.12.2009, era de 88,65%,
iar cea aferentă capitalului românesc a fost de 11,35% din total 8. Astfel, cele mai mari ponderi
sunt deţinute de ţări europene ca: Franţa, Austria, Olanda, Marea Britanie.
Statele semnatare ale Tratatului de la Roma au convenit să înlăture în mod treptat, în
cursul perioadei de tranziţie, restricţiile referitoare la libertatea de stabilire a resortisanţilor unui
stat membru pe teritoriul altui stat membru, precum şi restricţiile privind crearea de agenţii,
sucursale sau filiale de către resortisanţii unui stat membru pe teritoriul altui stat membru. De
asemenea, au mai convenit să înlăture în mod treptat, în cursul perioadei de tranziţie, restricţiile
vizând libera prestare de servicii de către resortisanţii unui stat membru pe teritoriul altui stat
membru.
Art. 3 al Tratatului C.E.E. prevede abolirea între statele membre a obstacolelor liberei
circulaţii a mărfurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor. Acest art. 3 a fost prelungit prin

NOTE
dispoziţiile art. 8A ale Actului Unic European, potrivit căruia “piaţa interioară comportă un
spaţiu fără frontiere interioare în care libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi
capitalurilor este asigurată potrivit Tratatului de la Roma din 25 martie 1957”.
Aceste patru libertăţi fundamentale “se traduc” în activitatea de asigurare ca:
✓ libertatea de instalare;
✓ libertatea de prestare de servicii.
I. Prin libertatea de instalare se înţelege opţiunea pentru o persoană juridică - societate de
asigurare- de a-şi constitui şi stabili sedii - agenţie, filială sau sucursală - în oricare dintre statele
membre (art. 52, Tratatul de la Roma).
În ce priveşte legislaţia românească în domeniu, referitoare la libertatea de instalare, ea a
fost prohibitivă. Art. 2 din Legea 47-1991 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea
societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor prevedea: “constituirea societăţilor comerciale
din domeniul asigurărilor cu participare străină se face numai prin asociere cu persoane juridice
şi persoane fizice române”.
II. Libera circulaţie a persoanelor fizice, a mărfurilor, a serviciilor şi a capitalurilor a constituit şi
constituie premisa libertăţii prestaţiei serviciilor de asigurare, apreciată adesea ca subsidiară.
Libertatea prestaţiei de servicii reprezintă posibilitatea pentru o societate de asigurare de a
încheia în schimbul remunerării, operaţiuni de asigurare într-un alt stat al pieţei comunitare
fără să dispună în acel stat de sediu, agenţie sau sucursală, nici măcar de intermediere.
Potrivit legii nr. 32-2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor-
art.8, alin.1, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adoptă norme care reglementează
operaţiunile care pot fi efectuate de către intermediarii de asigurare. Odată cu intrarea în
vigoare a acestei legi, Legea 47-1991 se abrogă, în schimb restricţiile prevăzute în art. 6,
respective art. 7 din Legea 137-1995 rămân valabile.

7 Raport CSA 2009, www.csa.ro, , p. 11

8 Ibidem

20
 Extinderea UE oferă numeroase oportunităţi de afaceri, marile grupuri de servicii
financiare implicate în domeniul asigurărilor şi al fondurilor private de pensii arătându-şi deja
disponibilitatea de a se lansa, respectiv de a-şi majora cotele de piaţă deţinute pe pieţele de
profil din Europa de Est.
Nume precum ALLIANZ (Germania), AXA (Franţa), GENERALI (Italia), ING (Olanda)
şi AIG (SUA) încearcă să ocupe deja poziţii în aceste state care să le permită o ascensiune rapidă
în momentul creşterii puterii de cumpărare a populaţiei.
Toate aceste grupuri internaţionale sunt conştiente de faptul că, în ciuda nivelurilor
relativ scăzute ale PIB/cap de locuitor şi a celorlaţi indicatori macroeconomici (în comparaţie cu
vechii membri UE), lucrurile nu vor rămâne întotdeauna aşa.
Dintre cei 10 noi membri ai UE, cel mai mare nivel al PIB/cap de locuitor îl are Cipru, cu
puţin peste 12.000 euro, urmat de Malta şi Slovenia. În România, la nivelul anului 2003, PIB/cap
de locuitor a fost de circa 2.300 euro (faţă de 5.722,5 euro în Ungaria).
Altfel stau însă lucrurile din punct de vedere al gradului de penetrare a asigurărilor,
calculat ca raport între primele brute subscrise şi PIB: pe un prim loc se situează Slovenia, cu
circa 4,6%, urmată de Slovacia şi Cehia.
La finele anului 2003, în România, acest indicator se situa în jurul valorii de 1,5% (faţă de
2,9% în Ungaria).
Este evident faptul că ţările cu un nivel mai redus al indicelui dezvoltării umane tind să
aibă un nivel mai redus al gradului de penetrare, iar specialiştii accentuează asupra impactului
creşterii nivelului de trai în ceea ce priveşte evoluţia gradului de penetrare în PIB a asigurărilor.
Aşa cum afirmă şi specialiştii Băncii Mondiale, cererea de produse de asigurare este

NOTE
influenţată într-o mare măsură de evoluţia nivelului PIB/locuitor, dar această dependenţă poate
fi redusă prin acordarea de stimulente celor care încheie o asigurare. Deductibilitatea este, deci,
un factor care poate implusiona, sau frâna, dezvoltarea unei pieţe, iar introducerea unei
deductibilităţi limitate pentru anumite tipuri de asigurări în noul Cod Fiscal este un prim pas în
această direcţie.
În ceea ce priveşte România, odată cu aderarea la Uniunea Europeană de la 1 ianuarie
2007, s-a observat o creştere a pieţei asigurărilor, în proporţii diferite faţă de celelalte state
membre ale Uniunii. În 2005, piaţa românească de asigurări a avut o creştere de 18,8%,
clasându-se astfel pe locul patru în topul pieţelor cu cea mai mare creştere din Europa. Piaţa
asigurărilor din România a avut în 2005 o creştere de 18,8%, fiind devansată la acest capitol doar
de trei ţări, Liechtenstein (în creştere cu 80,5%), Portugalia (cu 25,7%) şi Luxemburg (cu 23,1%).
Veniturile obţinute de asiguratorii europeni din primele încheiate anul trecut au depăşit,
potrivit raportului CEA, valoarea de 970 miliarde euro.
În România aceste venituri au totalizat 890 milioane euro, valoare care clasează România
pe locul 25 în Europa. Primele trei poziţii sunt ocupate de Marea Britanie cu venituri din prime
de peste 220 miliarde euro, Franţa cu venituri de peste 174 miliarde euro şi Germania cu peste
157,8 miliarde. În privinţa pieţelor de asigurări ale ţărilor membre ale Uniunii Europene,
creşterea înregistrată anul trecut a fost de 4,6%. Raportul subliniază că piaţa asigurărilor de
viaţă a cunoscut o creştere de 6,2% anul trecut, la distanţă considerabilă de piaţa asigurărilor
generale care a avansat doar cu 1,8%. Revenind la piaţa asigurărilor din România, în 2005
companiile au subscris prime brute a căror valoare a depăşit 1,23 miliarde euro, pentru acest an
fiind estimată o valoare din prime brute subscrise de circa 1,5 miliarde euro. Conform
publicaţiei ruseşti "The Insurer" , în anul 2006 piaţa de asigurări din România se clasează pe a
opta poziţie într-un top întocmit pe baza performanţelor în asigurări ale statelor CIS
(Comunitatea Statelor Independente) şi ale Europei Centrale şi de Est. Companiile româneşti
care se regăsesc în Top 100 asigurători de viaţă sunt ING Asigurări de Viaţă, pe locul 30, cu o
cotă de piaţă de 38,29%, în 2006, şi AIG Life, pe poziţia 77, cu o cotă de piaţă de 12,14%.

21
 De asemenea, între primele 100 companii de asigurări generale din statele Europei
Centrale şi de Est şi CIS, România îi are ca reprezentanţi pe Allianz-Ţiriac, pe locul 25, lider pe
piaţa naţională cu o cotă de 22,41%, Omniasig, pe poziţia 45, şi Asirom, pe locul 49. În a doua
jumătate a clasamentului se plasează companiile BCR Asigurări pe locul 59, Asiban, pe 71,
Astra-Uniqua pe poziţia 86, iar pe locul 100, Unita VIG. Generali Asigurări a subscris, în
perioada ianuarie - septembrie 2007, un volum total de prime brute de 281 milioane de lei, cu
34% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Primele brute subscrise la asigurările
generale au ajuns la 238,5 milioane de lei, cu circa 30% mai mult decât în aceeaşi perioadă a
anului anterior. Cele mai vândute tipuri de asigurări din portofoliul companiei au fost
asigurările auto, urmate de asigurările de clădiri şi conţinut, precum şi de asigurările de viaţă
individuale.
Compania de asigurări Unita a subscris, în primele nouă luni ale anului 2007, 336,9
milioane de lei, înregistrând o creştere cu 83% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului
precedent, când primele brute subscrise au totalizat 184,2 milioane de lei. Clasa de răspundere
civilă auto a consemnat o creştere de 108% faţă de perioada de referinţă din 2006, potrivit
reprezentanţilor Unita, cu prime brute subscrise de 145,4 milioane de lei, în timp ce subscrierile
aferente asigurărilor CASCO au înregistrat cea mai semnificativă evoluţie, de 138%, până la
143,4 milioane de lei. BCR Asigurări de Viaţă a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2007,
o valoare a primelor brute subscrise de 60,52 milioane de lei, depăşind cu 89,13% perioada
similară a anului anterior. Valoarea activelor companiei se ridică la 141,30 milioane de lei, în
creştere cu 41% comparativ cu perioada similară a anului precedent.Valoarea profitului brut
înregistrat în această perioadă este de 3,7 milioane de lei. Aviva România a avut de asemenea

NOTE
rezultate foarte bune în primele nouă luni ale anului 2007, grupul consemnând subscrieri de
puţin sub 59,13 milioane de lei, în creştere cu 26,88% comparativ cu perioada similară a anului
trecut. În ceea ce priveşte activele, evoluţia a fost de 44,11%, valoarea acestora ajungând la peste
180,93 milioane de lei la 30 septembrie 2007.
Piaţa asigurărilor de credit comercial din România este în creştere şi valoarea totală a
primelor subscrise de partenerii comerciali a atins 30 milioane euro la începutul anului 2006.
Asigurarea de credit comercial acoperă riscul de neîncasare a creanţelor, respectiv riscul ca un
debitor să nu poată sau să nu fie dispus să plătească. Contractele de asigurare de acest tip
acoperă în esenţă furnizorul sau creditorul împotriva pierderilor cauzate de insolvenţă sau de
incapacitatea de plată a unui client. Prin aceste poliţe se asigură şi neplata la scadenţă, iar suma
asigurată poate include în principal, taxe (cum este TVA), penalizări, dobânzi până la scadenţă,
costuri de asigurare şi de transport. Societatea de asigurare verifică bonitatea clientului şi emite
un raport de credit către furnizor, în baza căruia se acordă acestuia o limită de credit.
Asiguratorul poate stabili o limită de credit sau aceasta poate fi discreţionară, la alegerea
creditorului, dacă debitorul nu a avut restanţe în ultimele 12 luni. Pot fi asigurate şi riscuri în
perioada de pre-livrare şi chiar şi riscul politic. Pot fi încheiate poliţe de asigurare de credit
comercial fie pentru întregul portofoliu de afaceri, fie pentru 85% din activităţile care susţin
cifra de afaceri a unei companii sau pentru clienţii cei mai mari. Rata primei de asigurare este
media între 0,4% şi 0,8%. Prima minimă de asigurare se calculează prin înmulţirea ratei primei
de asigurare cu cifra de afaceri estimată pe un an.
Pe piaţa românească, răspunderea maximă este de aproximativ 300 de ori valoarea
primei minime sau o sumă fixă. Perioada de asigurare pe care pot fi încheiate poliţele pentru
credite comerciale este de un an, cu posibilitatea de reînnoire automată. Consiliul Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a hotărât să diminueze cotele de contribuţie a firmelor de
asigurare la Fondul de Garantare pentru anul 2007, de la 0,5% la 0,3% pentru asigurările de
viaţă şi de la 1% la 0,8% pentru asigurările generale. Procentele se referă la volumul de prime
brute încasate din activitatea de asigurare directă.

22
 Asigurările “trăsnite” prind şi în România. Sporturile extreme, operele de artă, maşinile
de epocă, chiar şi golful sunt doar câteva din “produsele” greu de asigurat. Riscul este plasat în
străinătate, la o companie din Londra, cu parteneri din România.

Bibliografie selectivă
Anghelache, G. (2004). Piața de capital. Caracteristici, evoluții, tranzacții. București: Editura
Economică.
Arkel, J. (2011). The Essential Role of Insurance Services for Trade Growth and Development.
The Geneva Association.
Begg, D., Fischer, S., & Dornbusch, R. (1987). Economics (ed. 2nd). McGraw Hill.
Bistriceanu, G. (2006). Asigurări și reasigurări în România. București: Universitaria.
Bistriceanu, G., Bercea, F., & Macovei, E. (1991). Dicționar de asigurări. București: Editura
Științifică.
Bodea, G. (2001). Teorie micro- și macroeconomică. Cluj Napoca: Editura Risoprint.
Ciurel, V. (2000). Asigurări și reasigurări: abordări teoretice și practici internaționale.
București: Editura All Beck.
Constantinescu, D., & Dobrin, M. (1998). Introducere în asigurări. București: Editura Tehnică.
Cummings, J., & Venard, B. (2007). Handbook of International Insurance Between Global
Dynamics and Local Contingency. Springer.
Galiceanu, M., & Galiceanu, I. (2007). Asigurările agenților economici-protecție și
proftabilitate. București: Editura tribuna Economică.
Haiss, P., & Sumegi, K. (2006). The Relationship of Insurance and Economic Growth. EcoMod

NOTE
Conference. Hong Kong.
Iosif, N., & Gherasim, A. (1997). Sistemul asigurărilor în România. București: Editura Tribuna
Economică.
Lambru, M. (2013). Societățile mutuale în Uniunea Europeană. Preluat de pe www.ies.org.ro
Luca, L. (2010). Ghid pentru asigurări și reasigurări în Uniunea Europeană. București: Editura
Tribuna Economică.
Merton, R. (2004). On financial innovation and economic growth. Harvard China Review.
Monea, M. (2008). Asigurări comerciale. Petroșani: Editura Universității Petroșani.
Negru, T. (2006). Asigurări: ghid practic. București: Editura C. H. Beck.
Negru, T. (2010). Practica asigurărilor comerciale. București: Wolters Kluwer.
Pintea, R. (2011). Contribuții privind perfecționarea managementului în societățile de asigurări
din România.Teză de doctorat. Cluj Napoca: Universitatea Babeș Bolyai.
Tănăsescu, P., Șerbănescu, C., Ionescu, R., Popa, M., & Novac, L. (2007). Asigurări comerciale
moderne. București: Editura C.H.Beck.
UN. (2002). Central Product Classification. Preluat de pe United Nations Statistics Division:
http://unstats.un.org/unsd/cr/registry/regcst.asp?Cl=16
UNCTAD. (2007). Trade and development aspects of insurance services and regulatory
framework. Preluat de pe www.unctad.org.
Văcărel, I., & Bercea, F. (1998). Asigurări și reasigurări. București: Editura Expert.
WTO. Services Sectoral Classification List. Preluat de pe World Trade Organization:
www.wto.org/.../mtn_gms_w_120_e_doc

23