Sunteți pe pagina 1din 4

CURSUL III

DATORIE MORALA/INTEGRITATE/COMUNITATE ACADEMICA

1. Termenul de datorie morală


Ca definiție „datoria” este una dintre categoriile fundamentale ale eticii şi desemnează
conceperea de către personalitate a necesităţii imperioase a indeplinirii a ceea ce porunceşte
idealul moral, a ceea ce reiese din idealul moral. Mai sumplu spus datoria este acel „trebuie” ce
există în fiecare , iar legea morală este redată prin „binele” în conştiinţa umană care exercită un
anume imperativ devenind acel „trebuie", redat de datorie, ce porunceşte conştiinţei să fie
împlinită.
Dicționarul explicativ al limbii române precizează că termenul de datorie exprimă o
obligație legală sau morală, o sarcină morală sau materială, îndatorre, angajament. 1 În acest sens,
se poate considera că datoria este expresia recunoaşterii obligaţiei legii în situații sau în cazuri
concrete, respectiv face trimitere către o obligaţie clară, fără nici o îndoială, cu un conținut precis
rezultat al unui/unor text/te de lege care ne dă dreptul să facem sau ne interzice să facem ceva.
Ceea ce face deosebirea dintre obligaţia morală şi datorie este faptul că prima constituie punctul
de plecare necesar pentru îndeplinirea oricărei datorii, în timp ce datoria este rezultatul
manifestării justificate a obligaţiei în contextul unor împrejurări/situații precise în care se află o
anumită persoană.
Datoria morală este cea care a fundamentat deontologia, ca și concept, de-a lungul
timpului, luând forme variate de interpretare corespunzător perioadei istorice luată în considerare
sau de percepția autorului/autorilor care au avut preocupări legate de acest subiect, încercând să
promoveze diferite teorii legate de acest aspect.
Teoriile legate de datoria morală au evoluat în spațiu și timp. Refertor la acest aspect
accepțiunea dată de Kant a devenit definitorie. Immanuel Kant2, unul dintre cei mai importanți
critici ai denaturării (alienării) morale, consideră morala ca pe o apreciere foarte favorabilă ce
trebuie adusă personalității, în perioada istorică pe care el a trăit și a reprezentat-o, ideea de
datorie se afla întro poziție centrală în structura moralei datorată une puternice accentuări a
imperativului categoric. Nu același lucru se întâmplă în ceea ce privește evoluționismul și
utilitarismul care pun acest concept în planul secund, după cum în contextul societății
contemporane, omul, ca ființă complexă, este pus în fața unui un sistem diversificat/variat de
datorii și drepturi, precum și a unui anume tip de raport ce se poate stabili între cei doi termeni.
Astfel, în condițiile nuanțării acestora, noțiunea de datorie morală este prezentată ca fiind
rezultatul unei finalități sociale, cu o însemnătate profund umană deoarece este puternic legată de
problematica sensului și valorilor date vieții omului - fundamentul sensului vieții omului este
format din ansamblul trebuințelor și valorilor sociale, reflecate/transformate în conștiința
acestuia.
Voicila A., 2010,3 pe baza interpretărilor ideilor lu Kant cu privire la conceptul de
datorie morală, ajunge la concluzia că datoria „o obligativitate în sine”, reprezintă „teoria despre
obligativitatea Legii Morale, care cere supunere” fără intervenții și finalitate exterioară. Așa
cum am mai precizat, pentru Kant datoria morală este în strânsă legătură cu conceptul de
1
https://dexonline.ro/definitie/datorie
2
Immanuel Kant (1724-1804) este considerat unul dintre cei mai imporatnți reprezentanți ai perioadei de
manifestare a iluminismului în Germania. Totodată, Kant este socotit unul din cei mai mari cei mai mari filozofi din
istoria culturii apusene. Acesta este cal care a fundamentat idealismul critic, ceea ce a influențat în mod vizibil
dezvoltarea filozofiei în timpurile moderne -https://ro.wikipedia.org/wiki/Immanuel_Kant
3
Vocila, A, (2010). Etică și deontologie. Pregătește-te din timp, cursul 6-https://andreivocila.wordpress.com/
imperativ categoric iar întruna dintre formulările sale legate de acset aspect afirmă că fiecare
trebuie să acționeze astfel încât să întrebuințeze „omenirea atât în persoana ta (n.n. proprie), cât
şi în persoana oricărui altuia, totdeauna în acelaşi timp ca scop, niciodată însă numai ca mijloc” 4.
Din și în perspectiva datoriei morale și a celei profesionale, a relației cadru didactic - student în
aboradarea problematicii etici universitare, se poate aprecia că această concepție exprimă în
modul cel mai sintetic un asemenea subiect.
Drept urmare, datoria morală ca rezultat al manifestării conștiinței poate fi proiectată în
perspectiva interpretării dialectice a trecerii de la nivelul psihologic (subiectiv) la nivelul social
(obiectiv). Astfel, prin asociere cu sensul vieții umane, datoria morală evidențiază ceea ce
reprezintă omul însuși, ceea ce conduce la înțelegerea principalei semnificații a datoriei, ca
valoare morală, care se manifestă sub dou forme considerate fundamentale: datoria față de alții
și datoria față de sine. În concluzie, este vorba de o expresie precisă a vieții ca rezultat al
amestecului/influenței reciproce dintre existență și valorii, deoarece face trimitere în mod direct
la comportamentul uman, la relațiile interumane, adică la dialogul constructiv al omului cu sine,
respectiv al acestuia cu societatea, rezultând de aici valabilitatea datoriei morale pentru o
persoană și colectivitatea din care acesta face parte.

2. Termenul de integritate
Termenul de integritate este de origine latină derivând din adjectival integer (întreg,
complet), și exprimă totalitatea însușirilor unei persoane, reprezentate de onestitatea și
consecvența caracterului, corespunzătoare unui sistem al valorilor, metodelor și elementelor de
măsură, cât și de raportare a acestora la principii și așteptări care pot fi verificate prin rezultate.
În condițiile în care o persoană face aluzie la lipsa de integritate a altei persoane, prima se
consideră că deține și manifestă aceste calitățile pe care le presupune integritatea devenind astfel
un judecător ale cărui demersuri reprezintă acte conforme propriilor convingeri, respective cu
valorile pe care pretinde că le deține și le aplică momentul respectiv. 5
Dicționarul explicative al limbii române în ceea ce privește termenul de integritate pune
la dispoziția celor interesați, și nu numai, cel puțin șase alți termini, care ar putea părea la fel de
greu de înțeles - însușirea de a fi integru; cinste, probitate; incoruptibilitate; însușirea de a fi sau
de a rămâne intact, întreg; (în sintagmă) integritate teritorială. 6 La rândul său nici din dicționarul
de sinonime nu aflăm prea multe sensuri concrete, în sensul că integritatea are ca sinonime:
cinste, probitate, cumsecădenie, onestitate; deplinătate, plenitudine. Analiza singulară a fiecăruia
dintre acești termini ar putea conduce la formularea unor întrebări cu același scop, precum: Ce
acțiuni îți dovedesc cinstea? Ce acțiuni probează onestitatea? Ce acțiuni fac dovada integrității pe
care susții că o ai?
Din punct de vedre etic integritatea răspunde idei de onestitate și corectitudine fiind
evaluată prin gradul de acuratețe a acțiunilor unei persoane. Drept urmare, atunci când abordăm
problematica integrității trebuie să avem în vedre faptul că acesta exprimă opusul unor patimi,
slăbiciuni, năravuri, ș.a.m.d., fâcând trimitere către virtuțile, trăirile și aplicarea convingerilor,
fără discrepanțe între afirmații și exemplul trăirii personale.7
Pentru o evaluare corectă a integrității unei persoane, a unui sistem social sau a unei
organizații/instituții, trebuie să existe un ansamblu de valori și principii de referință, formulate

4
Ibidem
5
https://ro.wikipedia.org/wiki/Integritate, vizitat la 01.12.2020, ora 2054
6
https://dexonline.ro/definitie/integritate, vizitat la 01.12..2020/ora 2048
7
Ibidem
întrun mod simplu, dar și obiectiv în același timp din punct de vedere al condițiilor/situațiilor.
Lipsa unui asemenea ansamblu de valori și principii poate conduce la formularea de concluzii
sau afirmații cu caracter abstract care, întrun mod simplu ajung să fie interpretate greșit de către
orice persoană. Sistemul de valori și principii rezultat al gândirii omului, are validitate temporală,
fiind supus unui proces de ajustare și revizuire generat de rezultatele obținute. Această afirmație
nu anulează sau exclude necesitatea existenței unui asemenea sistem de principii și valori,
deoarece absența acestuia nu face nimic altceva decât să promoveze inconsecvența și confuzia.8
Pornind de la cele afirmate se poate concluzionacă, integritate academic (n.n.
universitară) presupune respectarea în egală măsură de către profesori, studenți și personalul
administrative al instituției de în vățământ a unui set de valori și principii etice cum ar fi
libertatea academică, competența, integritatea morală, corectitudine intelectuală, onestitate,
colegialitate, loialitate, responsabilitate, transparență, respect și toleranță.

3. Comunitatea universitară9
Comunitatea universitară este constituită din studenți, cursanți, personal didactic și de
cercetare, precum și din personal didactic și de cercetare auxiliar. Comunitatea academică a
unei universități este deschisă cetățenilor români și străini, fără discriminări, în conformitate cu
legislația în vigoare.
Personalul didactic și de cercetare care desfășoară activități didactice și/sau de cercetare
este format din personalul care deține, în mod legal, unul dintre titlurile universitare sau de
cercetare prevăzute de Legea nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare.
Corespunzător relațiilor de muncă stabilite cu universitatea, personalul didactic și de
cercetare poate fi: titular sau asociat.
În raport cu participarea la procesul didactic și cu gradul de pregătire profesională,
personalul didactic poate fi: personal didactic sau personal didactic auxiliar.
Prin personal didactic titular se înțelege personalul didactic care ocupă o funcție didactică
în universitate, obținută prin concurs pe o perioadă nedeterminată, conform legii și metodologiei
de ocupare a posturilor didactice și de cercetare din universitatea respectivă, aprobată de Senatul
universitar. Personalul didactic titular beneficiază de rezervare de post, în condițiile legii.
Prin personal de cercetare titular se înțelege personalul care desfășoară activități specifice
domeniului cercetării științifice și care ocupă o funcție de cercetare în universitate, obținută prin
concurs pe o perioadă nedeterminată, conform legii și metodologiei de ocupare a posturilor
didactice și de cercetare din universitatea respectivă, aprobată de Senatul universitar.
Cadrele didactice și de cercetare angajate pe perioadă determinată au statut de cadru
didactic asociat, respectiv cadru de cercetare asociat. Ocuparea acestor posturi se face conform
legii și reglementărilor universității de angajare pe perioadă determinată a personalului didactic
și de cercetare asociat aprobate de Senatul universitar.
Personalul didactic auxiliar din universitate este personalul care deservește procesul de
învățământ. Acesta este angajat prin concurs pe perioadă nedeterminată, pe un post din structura
universității, în condițiile legii și a metodologiei proprii pentru ocuparea posturilor didactice
auxiliare, aprobate de Senatul universitar.
Persoanele cărora li se conferă, prin hotărârea Senatului universitar, titlul de Doctor
Honoris Causa, Profesor Honorificus, Membru de onoare al Senatului universitar sau de Profesor
emerit fac parte din comunitatea academic.

8
Ibidem
9
Carta Universității Valahia din Târgoviște, ediția 2019, pg. 9-12, disponibilă pe www.valahia.ro
O persoană dobândește statutul de student (fără taxă/cu taxă) și devine membru al
comunității universitare în urma concursului de admitere și a înmatriculării. Calitatea de student
se poate dobândi și prin transfer de la alte instituții de învățământ superior, potrivit
reglementărilor în vigoare, conform Cartei universitare și Regulamentului de Activitate
Profesională a Studenților (R.A.P.S.). Calitatea de student încetează la terminarea studiilor sau
prin efectul exmatriculării. Studenții și cursanții care urmează orice formă și program de studii
din universitate sunt parteneri în demersul formării de specialiști pentru învățământ, știință,
cultură și activități socioeconomice. Reprezentanții studenților în consiliile facultăților, în
Consiliul de administrație și în Senatul universitar, în calitate de exponenți ai opiniei studenților,
sunt parteneri în luarea deciziilor. Hotărârile referitoare la problemele cu caracter studențesc se
iau numai în prezența reprezentanților studenților în Consiliile facultăților, în Consiliul de
administrație și în Senatul universitar.
Comunitatea universitară se situează, în ansamblul ei, în afara activităților și
confruntărilor politice. Procesul educațional și de cercetare, specific universității, este
incompatibil cu orice formă de manifestare a propagandei politice. Apartenența la comunitatea
universitară nu îngrădește activitățile politice ale membrilor săi, ca persoane particulare, în afara
spațiului universitar.
Normele care reglementează viața comunității universitare sunt cuprinse în coduri,
regulamente, metodologii, proceduri, aprobate, după caz, de Senatul universitar, de Consiliul de
administrație, de C.S.U.D, de consiliile facultăților și/sau ale departamentelor.

4. Spațiul universitar10
Spațiul universitar este inviolabil, cu excepția cazurilor de forță majoră și de flagrant
delict. Organele de ordine publică pot interveni în spațiul universitar numai cu permisiunea sau
la cererea Senatului ori, dacă nu există timpul necesar, a rectorului, dar numai cu respectarea
prevederilor legale. În spațiul universitar este interzisă periclitarea sub orice formă a dreptului la
exprimarea liberă a opiniilor științifice și artistice. Spațiul universitar, este constituit de regulă
din totalitatea edificiilor, terenurilor, stațiunilor didactice experimentale, institutelor de cercetare,
fermelor, caselor universitare, campusurilor universitare, dispensarelor și cabinetelor medicale,
centrelor de practică, precum și din dotările aferente utilizate de universitate, indiferent de titlul
pe baza căruia sunt deținute și folosite. Spațiul universitar nu poate fi utilizat pentru activități
care încalcă normele morale și care pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică sau psihică
a membrilor comunității academice și nici pentru activități de natură politică și prozelitism
religios. Libera circulație și accesul membrilor comunității academice în spațiul universitar nu
pot fi interzise sau limitate sub niciun motiv și în nicio situație, cu excepția cazurilor de forță
majoră.
Apărarea prestigiului și reprezentarea corectă a intereselor universității constituie
îndatoriri fundamentale pentru toți membrii comunității universitare.

10
Ibidem