Tema: 6. Utilizarea microbiologiei industriale în medicină, farmaceutică.

1. Obținerea de vaccinuri.
2. Obținerea de antibiotice.
3. Obținerea de vitamine și alcaloizi.
4. Obținerea de polizaharide.
1.Obținerea de vaccinuri.
Tehnologiile microbiologice de obținere a diferitor preparate și-au găsit o largă aplicare în diferite domenii ale
biologiei și în primul rând în medicină. Medicina este practic de neânchipuit fără o serie de preparate foarte
efective. Unul din ele este vaccinul. Vaccinurile sunt preparate de origină biologică, care fiind întroduse în
organismul uman sau animal, pot crea imunitate la diferite bili infecțioase. Vaccinurile posedă proprietăți
antigenice.
Producerea de vaccinuri se realizează în două direcții și anume:
1. Obținerea de biopreparate vii (preparate inactivate de bacterii ori viruși, agenți cauzali ai diferitor
boli infecțioase):
- vaccinuri bacteriene – vaccinul contra tuberculozei, contra pestei;
- vaccinuri virotice – contra poliomielitei, variolei..
- vaccinuri complexe ce se utilizează pe larg la copii;
2. obținerea de biopreparate în baza toxinelor inactive:
- exotoxine de natură proteică (contra difteriei);
- celule inactivate;
- antigene.
Pentru obținerea anumitor vaccinuri sau toxine se utilizează culturile de bacterii și/sau virusuri, care provoacă
bolile infecțioase respective, contra cărora și sunt destinate aceste preparate.
O condiție obligatorie în cadrul obținerii vaccinurilor este controlul riguros al creșterii și multiplicării culturii,
păstrării virulenței și a proprietăților antigenice. Se ține cont și de condițiile de cultivare, deoarece culturile
utilizate, de regulă, sunt specifice față de substratul nutritiv. Pentru vaccinurile de origine bacteriană ,de exemplu
se poate de adăugat la mediile nutritive extracte de plante (porumb), autolizat de drojdii, diferite monozaharide.
Vaccinul contra tuberculozei se obține la cultivarea culturii de Micobacterium tuberculosis bovi pe mediul nutritiv
care conține: 7,5% zaharuri, 8% dextrină, 2% glutamat de natriu, 0,01% hidroxilamină.
Pentru vaccinurile de origine virotică în calitate de substrat nutritiv se folosesc celule, țesuturi vii sau organe
întregi de origine animală sau umană. De exemplu vaccinul contra variolei se obține din organe infectate a
animalelor domestice – splină, ganglioni limfatici. Din 500 ml de soluție bovină se poate de obținut 350 000 doze
de vaccinare. Vaccinul contra poliomielitei se obține în cultura de țesuturi de rinichi de maimuță (după metoda lui
Solck se obțin vaccinul inactive) etc.
La cultivarea diferitor sușe de bacterii se ține cont și de intensitatea aerației mediului nutritiv, de exemplu, la
prepararea vaccinului contra tetanosului bacteriile se cultivă în condiții anaerobe. Dar indiferent de grupa de
vaccinuri (biopreparate vii sau exotoxine), partea activă a lor are o natură lipoproteică sau reprezintă niște fracții

1
polizaharidice specifice (vaccinul contra pneumoniei). Deaceea, pentru obținerea preparatelor respective se
folosesc diferite metode care nu provoacă descompunerea lor (fermentația, centrufugarea, filtrarea, leofilizarea).

2.Obținerea de antibiotice.
Antibioticele sunt substanțe organice, care se sintetizează de organismele vii în procesul activității lor vitale și
provoacă reținerea dezvoltării sau peirea microorganosmelor (din greacă ,,anti”- împotriva, ,, bios ” – viață).
Termenul de ,,antibiotic” a fost propus de microbiologul american, laureat al premiului Nobel în domeniul
obținerii antibioticelor, Z. Vaksman, el a descoperit streptomicina (1943). Însă cu mult înainte de Vaksman,
bacteriologul scoţian Alexander Fleming în 1928 descoperă pinicilina. El a observat că   ciuperca Penicillinium
notatum a distrus coloniile de S. aureus. Însă aceasta a fost introdusă în terapia infecţiilor abia în 1942, când
farmacologul Howard Florey şi biochimistul Ernst Boris Chain au purificat şi au produs pe scară largă
penicilina – considerată medicamentul-miracol al secolului XX. Fleming, Florey şi Chain au fost răsplătiţi cu
premiul Nobel pentru Medicină.
Anii 1940-1960 sunt anii de glorie, când au fost descoperite cele mai multe dintre antibioticele utilizate în prezent.
În anii 1980-1990 au fost conduse studii genetice pentru cunoaşterea genomului bacterian, a ţintelor de la nivelul
bacteriilor asupra cărora acţionează antibioticele. În prezent sunt cunoscute numeroase clase de antibiotice,
clasificate pe baza mecanismelor lor de acţiune. Astfel, antibioticele pot acţiona împotriva agenţilor bacterieni
prin diverse mecanisme disrtugându-le, precum:
● Antibiotice ce inhibă sinteza proteinelor la nivelul ribozomilor celulei bacteriene;
● Antibiotice ce interacţionează în sinteza ADN-ului şi ARN-ului, suprimând sinteza proteinelor la nivelui
transcripției;
● Antibiotice ce inhibă sinteza peretelui celular bacterian, datorită blocării sintezei mureinei;
● Antibiotice ce modifică metabolismul energetic al celulei microbiene;
● Antibiotice ce dereglează funcțiile membranei citoplasmatice a microorganismelor;
După provenență antibioticele se divizează în:
1.Antibiotice de provenență micotică - Penicilina (se obține din ciuperca de mucegai Penicillium chrysogenum)
Penicilina este unul din cele mai puțin toxice antibiotice. Ea se utilizează pe larg la tratarea pneumoniei,
tuberculozei,etc. Pentru obținerea penicilinei inițial se obțin pe medii agarizate la o T o de +25-27oC timp de 4-5
zile sporii acestei ciuperci, apoi mediul nutritiv din fermentatoare se inoculează cu acești spori. Peste 4-5 zile,
atunci când concentrația penicilinei în mediu este maximă, miceliul se înlătură prin filtrare, iar din soluție prim
metode specifice (cu ajutorul sărurilor de Al sau Fe, taninei, temperaturii de +65+70oC, butilacetatului) se extrage
preparatul de pinicilină (circa 86%) cu o activitate sporită (până la 50 000-70 000 un / ml)
2. Antibiotice de origine actinomicetică – Streptomicina (se obține din ciuperca radială Streptomyces griseus.)
Streptomicina are un spectru larg de acțiune antibacteriană. Acționează atât asupra microbilor grampozitivi,cât și
asupra celor gramnegativi. (Violetul de gențiană este o vopsea care a fost folosită ca și colorant în metoda
lui Gram pentru clasificarea bacteriilor. Metoda a fost inventată de bacteriologul danez Hans Christian Gram, în
anul 1884.) Se utilizează pe larg la tratarea pneumoniei, tuberculozei, tusei convulsive, pestei.
Tetraciclina - se obține din ciupercile din genul Actinomyces, sp Act. aurefaciens;
Eritromicina- - se obține din ciupercile sp. Actinomyces erythreus;
2
Actinomicina - - se obține din Streptomyces antibioticus;
3.Antibiotice de origine bacteriană –Gramicidina C (polipeptid) se obține bin bacrerii sporulate aerobe Bacillus
brevis. Se utilizează la tratarea diferitor răni, arsuri, infecții.
4. Antibiotice de origine animală – Lizocima - se obține din proteina oului de găină. Lizocima dizolvă anvelopa
celulară. Se utilizează în dermatologie, oftalmologie, chirurgie;
Ecmolina - se obține din ficatul de pește. Se utilizează în tratarea dizenteriei, tifosului...
5.Antibiotice de origine vegetală – aceste substanțe mai sunt numite fitoncide:
Tomatina – se obține din tomate, sativina - – se obține din usturoi, alina - – se obține din ceapă, imanina – se
obține din pojarniță.
În prezent în calitate de producenți principali ai antibioticelor sunt microorganismele, în special actinomicetele.
Actinomicetele (streptomicetele) sintetizează 70,3% din cantitatea de antibiotice produse, bacilii – 7%.
Descoperirea şi introducerea antibioticelor în secolul XX au revoluţionat medicina în multe privinţe şi au salvat
nenumărate vieţi, ceea ce a reprezentat un punct de cotitură în istoria omenirii. Antibioticele rămân unul dintre
cele mai importante instrumente farmacologice pentru controlul bolilor infecţioase. De asemenea, antibioticele
sunt utilizate pe scară largă, ca agenţi terapeutici sau profilactici, în practicile agricole. Din nefericire, utilizarea
acestor medicamente minunate a fost însoţită de apariţia rapidă a tulpinilor bacteriene rezistente şi de erodarea
utilităţii clinice.
Rezistenţa antimicrobiană este una dintre cele mai grave ameninţări la adresa sănătăţii umane, unii agenţi
patogeni devenind rezistenţi la mai multe clase de antibiotice (multidrug resistant = MDR). În momentul actual se
exprimă marea îngrijorare a revenirii la epoca preantibiotică. În SUA, CDC (Centrul pentru Controlul si
Prevenirea Bolilor ) estimează că aproximativ două milioane de persoane sunt infectate cu bacterii care nu pot fi
tratate cu antibiotice şi cel puţin 23 000 de persoane mor anual din cauza acestor infecţii. Pe tot globul se
înregistrează acum aproximativ 700 000 de decese în fiecare an cauzate de infecţii cu aceşti microbi rezistenţi la
antibiotice. Potrivit unui studiu riguros comandat de guvernul britanic, această cifră ar putea creşte la 10 milioane,
depăşind la nivel mondial chiar şi decesele cauzate de cancer.
Nevoia de noi terapii cu antibiotice este acută şi creşte în mare parte din cauza apariţiei agenţilor patogeni
rezistenţi la medicamente. Sunt enumerate în secvenţele genomului bacterian peste 20 000 de gene de rezistenţă
(gene r), de aproape 400 de tipuri diferite. Dovezile susţin existenţa unui rezistom bacterian mare. Indiferent de
originea lor, genele de rezistenţă se pot deplasa rapid prin populaţiile bacteriene şi pot apărea în bacteriile
patogene. Înţelegerea proceselor care contribuie la evoluţia şi selectarea rezistenţei este esenţială pentru
gestionarea stocurilor actuale de antibiotice şi pentru dezvoltarea unora noi.
Această problemă serioasă este recunoscută pe plan internaţional. În ciuda numeroaselor rapoarte şi
recomandări emise de diversele agenţii internaţionale şi naţionale, dezvoltarea rezistenţei la antibiotice continuă.
Se impun o serie de acţiuni agresive pentru a împiedica apariţia de noi rezistenţe şi pentru a preveni răspândirea
rezistenţelor deja existente.
Bacteriile au devenit rezistente la antibiotice prin diverse mecanisme, cum ar fi:
Schimbarea permeabilităţii peretelui celulei bacteriene cu restricţionarea accesului antibioticelor. Exemplu:
bacteriile Gram-negative au o membrană exterioară care le protejează şi pe care o pot utiliza pentru a restricţiona
selectiv pătrunderea antibioticelor.
3
Eflux activ al antibioticelor din celula microbiană – bacteriile rezistente pot folosi pompele din pereţii celulelor
lor pentru a elimina antibioticele care intră în celulă. Exemplu: Pseudomonas aeruginosa poate produce pompe
pentru a elimina mai multe antibiotice importante.
Modificarea/inactivarea enzimatică a antibioticului – unele bacterii rezistente utilizează enzime pentru a
modifica antibioticele, astfel încât acestea să îşi piardă eficacitatea. Exemplu: Staphylococcus aureus modifică
enzimatic streptomiina, gentomicina, neomicina prin adăugarea unor compuşi, schimbându-le astfel funcţia.
Degradarea agentului antimicrobian – unele bacterii rezistente utilizează enzime pentru a descompune
antibioticul şi a-l face ineficient.
Achiziţionarea de căi metabolice alternative pentru a evita acţiunea inhibitorie a antibioticului – unele bacterii
rezistente au dezvoltat diferite şi noi procese pentru a evita acţiunea antibioticului. Exemplu: Staphylococcus
aureus poate ocoli efectele trimetoprimului.
Modificarea ţintelor specifice antibioticelor – bacteriile rezistente pot modifica ţintele, astfel încât antibioticul să
nu le recunoască şi să nu se poată lega la acestea, permiţând bacteriilor să supravieţuiască. Exemplu:
Streptococcus pneumoniae îşi schimbă proteinele de legare a penicilinei (PLP), împiedicând ataşarea penicilinei la
celula bacteriană şi distrugerea acesteia de către antibiotic.
3.Obținerea de vitamine și alcaloizi.
Obținerea microbiologică a vitaminelor este determinată de o serie de necesități, și anume:
- Cantitatea redusă a vitaminelor în substratele naturale;
- Necesitățile sporite pentru economia națională;
- Preântâmpinarea hipo- și avitaminozelor...
Termenul de vitamină a fost folosit pentru prima dată de biochimistul polonez Casimir Funk în 1912. Vita,
în limba latină, înseamnă viață, iar sufixul -amină este pentru amine; la momentul respectiv se credea că toate
vitaminele sunt amine. Acum însă se știe că nu toate vitaminele sunt amine.
Particularitățile vitaminelor:
- Sunt substanțe organice cu o masă moleculară mică;
- Cantitate mică în celule ( dar activitate mare);
- Componente ale sistemelor fermentative.
Clasificarea vitaminelor: (această clasificare este convențională)
1. Grupa A: Vitamina A este intilnită sub 4 forme : retinol, acid retinoic, retinal, beta caroten.
2. Grupa B : B1 (tiamina), B2 (riboflavina), B3 (PP / niacina), B5(acidul pantotenic), B6 (piridoxina), B9
(acidul folic) , B12 (cobalamina).
3. Grupa C : C (acidul ascorbic);
4. Grupa D : Vitamina D este intilnită sub doua forme : D2 (ergocalciferol) si D3 (colecalciferol);
5. Grupa E : Vitamina E include doua clase de substante biologic active : tocoferolii si tocotrienolii.
6. Grupa K : Vitamina K este intilnită sub doua forme naturale : vitamina K 1 (fitoquinona) care se gaseste in
plantele verzi si vitamina K2 (menaquinona) sintetizata de bacteriile din colon. 
7. Alte grupe.
Microorganismele conțin foarte multe vitamine, unele vitamine sunt sintetizate de ele, altele sunt asimilate din
mediul înconjurător. Deosebit de bogate în vitamine sunt drojdiile. În drojdia de panificație este prezentă vitamina
4
B1, În prezent sunt elaborate tehnologiile industriale de obținere a vitaminei B 2 din cultura ciupercii Eremothecium
ashbyii, a vit. B12 din bacteriile propionice și metanogene, a beta carotenului din ciuperca Blakeslea trispora și din
unele alge microscopice.
O serie de microorganisme se utilizază la obținerea alcaloizilor și hormonilor.
Alcaloizii sunt o grupă de substanțe biologice active, care servesc drept bază a multor preparate farmaceutice.
Inițial ei au fost descoperiți în plante, apoi și în microorganisme (ciuperci, actinomicete, bacterii). În calitate de
producenți sunt utilizate ascomicetele g. Claviceps, g.Penicillium care formează ergoalcaloizi și acid lizerginic,
din care mai apoi se obține dietilamidul acidului lizerginic (agent psihotrop).
Alcaloizii, obținuți pe cale microbiologică, se utilizează în profilaxia și tratarea bolilor nervoase, reglarea
presiunii sangvine, tratarea dereglărilor hormonale.
4.Obținerea de polizaharide.
Producerea microbiologică a polizaharidelor se bazează pe utilizatea lor largă în medicină. La întroducerea lor
în sânge polizaharidele sporesc rezistența organismului.
Pentru obținerea polizaharidelor mai frecvent sunt utilizate culturile de drojdii (g.Saccharomyces, g. Candida,
g. Cryptococcus). Peretele celular al drojdiilor conține până la 70% de polizaharide (manan și glucan) din masa
uscată. Formarea peretelui celular poate fi stimulată de unele elemente chimice (Co, Mn, Cu) care se adaugă la
mediul nutritiv. Soluția mai apoi se filtrează, iar extractul de drojdii se supune fermentării un anumit timp (16-20
zile), după care se centrifugheză. Ca rezultat, proteinele se denaturează, peretele celular se descompune, iar
polizaharidele se eliberează în mediu.
În medicină preparatele polizaharidice se utilizează în calitate de substituitor al plasmei sangvine (poliglucină).
Experimentele, efectuate asupra animalelor, au demonstrat, că poliglucina (dextranul clinic) poate substitui până
la 2/3 din sânge. Odată cu restabilirea cantității de sânge poliglucina se utilizează ca sursă energetică. Acest
preparat nu poate substitui complect sângele, deoarece nu poate asigura transportul de O2 în organism.

Bibliografie:
1. Albert Sasson. Biotehnologii și dezvoltare. Editura Tehnică, Copyright 1993
2. Andrei Palii. Genetica. Editura MUZEUM, Chișinău, 1998
3. Mihai Leșanu. Principii de biotehnologie (Curs de lecții)-Chișinău CE USM, 2003.-134p.
http://www.biotechnolog.ru/prombt/prombt1_6.htm
http://www.math.md/stireal/biologie/candidat/microbio_ind.pdf
http://www.biosafety.md/public/207/ro/SanatateBuclet3-72%20(04_02_08).pdf

5
 3. Centers for Disease Control and Prevention. Antibiotic Resistance Threats in the United States. 2013. Downloaded from
http://www.cdc.gov/drugresistance/threat-report-2013/index.html.