Glucidele serice

Dintre glucidele serice cea mai investigata este glucoza. Ea este forma sub care
circula glucidele serice in organism. A jeun concentratia glucozei sanguine
variaza intre 70 si 120 mg/100mL iar in cazul unui post prelungit es poate scadea
la 60-70 mg/100 ml. Dupa o alimentatie bogata in hidrati de carbon glicemia poate
crete pana la 120-130bmh/1ooml
Sursele glucozei sanguine sunt reprezentate de aport exogen alimentar 200-300 g/zi;
glicogenoliza glicogenului hepatic; gluconeogeneza prin transformarea la nivelul
ficatului a celorlalte oze, inclusiv cele de provenienta alimentara in glucoza si
prin formarea glucozei din surse neglucidice. in principiu celulele animale gasesc
suficienta glucozadatorita alimentatiei nefiind nevoie sa o sintetizeze. Dar in
anumite circumstante cand glucidele din regimul alimentar nu sunt suficiente la
nivelul ficatului are loc sinteza glucidelor din acizii aminatoi proveniti din
proteine, si din glicerol provenit din grasimi. Alaturi de acesti compusi
organismul mai poate utiliza acidul lactic rezultat prin glicoliza in musculatura
scheletica si eritrocite si transportat prin sange la ficat si rinichi unde este
transformat in glucOZA. Ficatul asigura 90 % din gluconeogeneza iar rinichiul cu
10%. Prin gluconeogeneza se poate furniza pana la 300 g glucoza/zi. Reglarea
hormonala a glicemiei. Mentinerea glicemiei intre anumite limite este unul dintre
cele mai fin mecanismehomeostatice si la care participa ficatul, tesuturile
extrahepatice si o serie de glande endocrine. Ficatul este permeabil pentru
glucoza sanguina in timp ce tesuturile extrahepatice sunt relativ impermeabile in
lisa insulinei. Ficatul are un rol nu numai in captarea si metabolizarea glicemiei
ci si in stocarea si eliberarea acesteia. Patrunderea glucozei in celule si
eliberarea acesteia din depozitele de glicogen hepatic si deci nivelul glicemiei
sunt supuse unor influiente hormonale. Singurul hormon cu efecte hipoglicemiante
este insulina. In schimb efecte hiperglicemiante se obtin cu hormonul de crestere
ACTH si cortizon, adrenalina si glucagon. Secretia de insulina de catre celulele
beta ale insulelor Langerhans din pancreas este stimulata de nivelul glicemiei-
secretia de insulina creste cand creste si nivelul glicemiei, unii acizi aminati si
in special leucina si arginina. Interventia sistemului nervos in reglarea glicemiei
este evidenta cunoscandu se interventia mecanismelor nervoase in roate reactiile de
stres si in controlul glandelor cu secretie interna. Hiperglicemiile din cursul
emotiilor puternice sunt bine cunoscute.
Hipoglicemiile- activitatea sistemului nervos depinde in mare parte de glucoza din
sange intrucat celulele nervoase sunt lipsite de rezerva de glicogen si nu
utilizeaza alte principii alimentare decat in conditii exceptionale. Hipoglicemia
este definita ca o scadere a nivelului glucozei sub 60 mg/100dl. Cauzele
hipoglicemiei- poate fi produsa de insulina sau de preparate medicamentoase,
insulina a jeun prin deficit antiinsular- conditionata printr o insuficienta a
mecanismelor de mobilizare a glucozei din rezerve; hipoglicemie reactiva- ca
raspuns la ingestia unor substante iar atacurile de hipoglicemie pot fi pusa in
legatura cu alimentatia sau cu diferite alimente; glicogenoze- acumularea anormala
de glicogen in diverse tesuturi si sunt cauzate de un deficit genetic la enzimelor
cu rol in degradare glicogenului, in insuficienta suprarenala si in unele procese
neoplazice, dupa ingestie crescuta de alcool. Manifestari ale hipoglicemiei: pot
fi usoare medii si grave; Hipoglicemia usoara se manifesta prin foame dureroasa,
ameteala transpiratii reci, tremuraturi, vertij; cele medii prezinta aceleasi
manifestari doar in forme mai accentuate plus tulburari neuropsihice: crampe
parestezii, cefalee, migrene; hipo gl grave coma hipoglicemica poate fi precedata
de o perioada scurtacu manifestari de genul celor descrise mai sus- coma
hipoglicemicapoate fi de intensitate variabila dar de obicei este profunda cu
abolirea completa a cunostintei- bolnavul prezinta tahicardie si hipertensiune.
Hiperglicemiile reprezinta cresteri ale nivelului glucozei sanguine la valori peste
120 mg/100ml si sunt datorate unui deficit absolut sau relativ de insulina.
Hiperglicemii trecatoare pot fi observate in legaturi cu stari emotionale sau in
caz de stres chirurgical si in unele stari de soc ca urmare a unor descarcari de
cotecolamine si de glucocorticoizi dupa administrarea unor medicamente