Nu ti-am mai scris demult.Iarta-ma.

Nici macar nu pot sa pretextez ca sunt ocupata,

sau poate ca sunt, numai ca nu am sentimentul ca fac ceva cu timpul meu.Imi castig
o viata modesta si nu stiu daca sa fiu trista si sa ma resemnez sau sa ma
razvratesc si sa incerc sa ma depasesc.
Nu-mi place viata pe care incep sa o traiesc sau pe care urmeaza sa o traiesc
daca nu-mi schimb gandurile, atitudinile etc.O viata de mediocre bucurii si poate
de inutile suferinte.

Ma chinui sa scriu aceste ganduri pt ca ma gandesc ca ai vrea sa mai primesti

vesti de la mine si cumva ti le datorez, dar nu dorec sa dezvalui nimic nimanui din
ce se petrece in mintea si sufletul meu.Imi doresc sa-mi pierd urma, sa nu ma mai
stie nimeni, sa nu mai astepte nimeni nimic de la mine.De fapt, cred ca iti dai
seama , sunt o egoista desavarsita.

M-ai intrebat daca sunt cu cineva sau indragostita etc.Ei bine sunt cu cineva dar
nu sunt indragostita.E bine sa fi indragostit dar trece repede si nu se trermina
intotdeauna bine si oricum se pierde si prea mult timp(sunt cinica).

Despre tine am inteles ca nu-mi vei dezvalui mai mult decat fapte marunte
,cotidiene si ca sufletul si gandurile tale imi vor scapa poate definitiv.Ma
exaspereaza soarta asta de afla dintr-un om numai aspectele efemere si lipsite de
importanta, ca sa nu mai zic ca nu stam niciodata suficient alaturi de ceilalalti
pt a le urmari schimbarile si metamorfozele.

Incep sa-mi inventariez esecurile si infrangerile si ma gandesc la Eliade care

dorea sa duca o viata eroica.De ce nu pot sa-mi doresc si eu acest lucru si sa
muncesc sa devin ce mi-am dorit.E greu...Si totusi nu mai greu decat sa te trezesti
dimineata cu gust de cenusa si sa-ti doresti sa nu fi apucat drumul in care te
afunzi acum.

Uneori simt ca ma scufund dar pana si suferinta aceasta mi se pare mediocra si

inutila pt ca nu ma ajuta sa cresc ci doar imi acopera vederea si-mi intuneca
luciditatea.Stii tu, o so duc pe picioare pana cand se va termina in mod
inevitabil.