Sunt o frunza. Mi-am dat intalnire cu toamna.

A venit fara sa imi dau seama, mult mai repede decat

ma asteptam. Desi stiu ca fiecare toamna e un inceput de sfarsit, am acceptat intalnirea, nu am avut
de ales. A venit sa ma schimbe, sa ma trasforme, sa ma faca sa ma desprind, sa zbor in agonie apoi sa
cad. A venit invidioasa pe prietenia mea cu soarele. A venit sa ma trezeasca din visul de vara, sa imi
arate ca acelasi soare care ma mangaia cu raze calde astazi ma usuca. A venit sa imi arate ca desi eu
nu vedeam altceva decat soarele, dincolo de mine si el mai sunt multe… A venit sa imi arate ca desi
soarele pare la fel s-a schimbat, este mai rece, mai absent. Ca nici eu nu mai sunt aceeasi frunza, m-
am schimbat si oricat as vrea sa raman la inaltime sa ma bucur de soarele meu, va veni momentul sa
cad, sa ma alatur celorlalte frunze care au crezut in acelasi soare.

Caderea mea este un zbor lin… pentru ca am avut incredere in vant. L-am simtit de atatea ori in
serile de vara cand ma intrebam daca soarele se va intoarce, i-am simtit atingerea fina, i-am simtit
furia cand a fost furtuna. Am crezut ca este invidios pe soare, ca vrea sa ma alunge, sa ma desprinda,
sa ma duca in departare… Acum, ca a venit toamna, stiu ca singura mea sansa este sa ma las in grija
vantului. SI plutesc. Si cad lin pe o alee. Se apropie niste pasi care rascolesc alte frunze pe alee. Ii las
sa ma rascoleasca si pe mine. Aici este umbra. Stiu ca soarele este tot acolo, dar nu il mai pot vedea.
De la nivelul la care sunt acum vad alte frunze langa mine…care au iubit soarele si care au cazut. Dar
stau linistite alaturi de mine, se mai lasa plimbate de adieri usoare, rascolite de pasi pe alei…si
poarta in ele galbenul soarelui. Se agata de ultimele lui atingeri calde, dar nu dispera. Ele stiu ca
intotdeauna vine primavara, ca exista soare dincolo de nori. Acum incep sa cred ca au dreptate. Simt
o atingere…cineva ma ridica de pe alee. Ma admira. Ma intreaba cum este sa fii frunza. Imi
zambeste. Apoi ma atinge…cu o lacrima. O lacrima care poarta in ea caldura soarelui, furia furtunii,
puterea vantului, linistea noptii, curajul diminetii. Si stiu ca am primit un dar special…am fost culeasa
de pe alee…si am gasit caldura soarelui si tot ce imi oferea in fiecare zi de vara intr-o lacrima…o
lacrima a unei frunze care de crede frunza.