DETALII INCREDIBILE PRIVIND DISTRUGEREA ȚĂRII NOASTRE

(de acum 10 ani)

Detalii despre prăbusirea economiei Romaniei
Vă aduc la cunoștință un e-mail pe care l-am primit recent și care sigur o
să vă tulbure. Citiți cu atenție.
În vreme ce românii sunt hipnotizați de campania electorală, se trag
sforile de către grupurile financiare care se pregătesc să cumpere activele
majore ale țării, în regim de solduri. O să vă invit să urmăriți o discuție
purtată de mine cu un bancher, pe tema scenariului pentru 2010, și o să
vă las să trageți concluziile.
Nu contează banca unde lucrează acest om, ci pur și simplu, strategia
amplă, pusă la cale peste capetele noastre, care par să nu se mai
dezlipească de manipulările și circul campaniei electorale.
Un fost șef de la CIA spunea: “Dacă știi cum și cu ce să manipulezi atenția
cetățeanului, și pui în stânga lui un spectacol de circ, nu o să observe
portavionul din dreapta lui”.
Notă. hgd - Fără a avea tupeul să-mi arog cunoștințele și pregătirea
necesară unei astfel de analize și prevedere a viitorului , eu am arătat
amicilor mei cum va arăta viitorul României, respectiv o coloniei
economică , la mână marii finanțe internaționale. Și iată că din păcate
toate acele gânduri s-au materializat...Evident că am fost catalogat în
multe feluri, de la ”nostalgic comunist” la un nebun aiurit..., dușman al
democrației și mai ales a deschiderii către occident! Din nefericire , la
acest rezultat au contribuit din plin și așa zișii politicieni, ai noii
democrații, indiferent din ce partid ar face parte, de fapt niște mârșavi
trădători de neam și țară, niște ariviști dornici de îmbogățire rapidă, cu
orice risc, cu orice mijloace...
După cum se va vedea, analiza este din anul 2010, dar definește clar ce s-
a făcut și în continuare...., inclusiv în acest an 2020 !!!!
În acest sens , vă propun să citiți cu răbdare și atenție materialul de mai
jos....
UI: Cum priveşte banca şi grupul financiar din care faceţi parte, ce se
întâmplă în România, în plan economic şi politic?
Bancher: Suntem încordaţi însă extrem de motivaţi, întrucât aşteptăm
producerea momentului la care lucram de circa 10 luni de zile. Banca
noastră şi-a redus extrem de mult expunerea în România, a închis
robinetul creditării, şi am trimis către headquarter-ul grupului cât de multă
monedă euro am putut. Repet, aşteptăm acum producerea rezultatului
muncii noastre, în cadrul unui plan la care participă extrem de multe
grupuri financiare şi bancare externe.
UI: Adică concret în ce constă acest rezultat pe care îl aşteptaţi? Speraţi în
revenirea economică a ţării? Veţi relua creditarea?
Bancher: Naivitatea este o slăbiciune de caracter a românilor. Mă întrebi
dacă sperăm în revenirea economică a ţării? Păi noi speculăm şi vom
câştiga enorm de mulţi bani, tocmai în momentul în care economia
naţională românească va atinge punctul cel mai de jos al graficului.
Himerele legate de creşterile economice din 2010 sunt lansate concertat
de analişti, pentru că aceasta este parte a strategiei noastre, pentru a ne
maximiza profitul pe care îl vom face, când balonul speculativ imobiliar şi
al cursului valutar ne va indica faptul că suntem pe trendul câştigului
maxim. Mă întrebi dacă vom relua creditarea? Creditarea în România s-a
făcut cu cap. Este adevărat că şi guvernarea din 2007-2008 ne-a ajutat
enorm, atunci când ne-am consolidat şi ne-am asigurat prin intermediul
creditului de consum, dependenţa totală a populaţiei active, a forţei de
muncă româneşti.
UI: În se sens v-aţi asigurat dependenţa lor totală?
Bancher: Simplu. Populaţia României (românul în general) are un singur
bun de preţ care ne interesează pe noi bancherii: activele imobiliare. Mai
există şi forţa de muncă a individului, însă aceasta, după ce l-ai prins în
mreje, este utilă de speculat, pentru că acel individ va munci perpetuu
pentru noi. Trebuia să ajungem cumva la aceste active imobiliare ale
românilor. Normele BNR şi legile nu ne permiteau să putem acorda în
masă credite ipotecare, plus că aceste credite ipotecare nu erau 100%
avantajoase pentru noi. Aşa că am profitat de lentoarea în decizie a BNR şi
am investit masiv în publicitate pe segmentul creditului de consum. Ştiam
încă de la bun început faptul că, cei cărora le acordam credite de consum,
nu vor avea resurse să le restituie, astfel încât, coroborat cu faptul că
ştiam încă din 2008 ca această criză financiară va lovi şi România, am
calculat totul extrem de bine. Nu trebuie să fii geniu bancar ca să îţi dai
seama că într-o ţară precum a voastră, pur şi simplu efectele crizei urmau
să fie devastatoare, pentru că:
[1] nu mai produceaţi nimic;
[2] pieţele emergente sunt dominate de multinaţionale, legate de
grupurile financiare şi bancare pe care noi le reprezentăm;
[3] urma să aveţi în 2009 un an electoral în care, pe fondul disputelor
politice, era de anticipat că vă veţi săpa singuri groapa.
La acest din urmă punct recunosc că a trebuit să ne implicăm, pentru că,
dacă în 2008 actualul preşedinte avea o cotă de popularitate de vreo 60%,
noi trebuia să încingem campania, pentru a împinge politicienii să ia
măsurile pe care noi le aşteptam.
UI: Ce măsuri aşteptaţi să ia politicienii? Spuneţi că aţi manipulat partidele
ca să vă atingeţi scopul economic?
Bancher: Hai să ne gândim puţin. Noi nu a trebuit decât să încingem
spiritele şi să creăm un cadru în care oponentul în alegeri al actualului
preşedinte, să recupereze handicapul de imagine, astfel încât să creăm
românilor şi politicienilor impresia unei lupte strânse. Iar de aici până la
luptele politice din Parlament care au întunecat minţile tuturor partidelor,
a fost doar un pas, însă decisiv a fost momentul în care ţara voastră a
rămas fără Guvern. Atunci, şi acum în acest moment, orice guvern se va
forma, este legat ombilical şi total la mâna noastră, întrucât are nevoie de
banii noştri pentru a plăti salariile, pensiile, etc. Voi v-aţi ales cu
spectacolul din presă, noi ne alegem cu banii şi câştigurile. Practic
România este a noastră, iar dependenţa voastră de noi va deveni totală.
Actualul preşedinte ne-a pus puţin în dificultate atunci când a venit cu
guvernul PSD-PDL, pentru că ceea ce noi ne doream era instabilitate
economică şi politică. A trebuit să presăm extrem de mult pentru ca
ruptura la nivel guvernamental să se producă, să cadă Guvernul, să se
amâne sosirea tranşei de bani de la FMI, însă până la urmă, cunoscând
mentalitatea colerică romanească, am reuşit.
UI: Nu îmi vine să cred. Este evident că suntem naivi şi stârnim furtuni în
paharul cu apă. Hai să revenim puţin la acea legatură între casele
românilor şi creditul de consum.
Bancher: Îţi spuneam că în 2008 am dat masiv credite de consum, atât
bugetarilor cât şi angajaţilor din sectorul privat. Atracţia era mare întrucât
nu trebuiau să prezinte garanţii, însă noi ştiam că în 2009 ne vom atinge
scopul. Şi, într-adevăr, pe fondul crizei economice, au explodat
restanţierii. Asta înseamnă că oamenii nu şi-au plătit ratele către bănci, iar
noi am trecut la executare silită. Aici am avut iar nevoie să ne concertam
eforturile astfel încât să nu existe grupuri financiare româneşti, companii
sau persoane private, care să ne strice planurile, întrucât riscam să ne
trezim că vin să cumpere activele imobiliare scoase la vânzare. Aşa că a
trebuit să lovim şi mediul de afaceri privat, pentru ca oamenii de afaceri
să se lupte pentru supravieţuire şi să nu aibă lichidităţi pentru a cumpăra
nimic. A trebuit să-i facem să devină preocupaţi de grija zilei de mâine, iar
sub teama falimentului ne-am eliminat competitorii.
Şeful BRD Soc. Gen. spunea într-un ziar românesc că este momentul să
ne eliminăm competitorii.Exact asta facem, vă eliminăm din jocurile
economice din propria voastră ţară.
UI: Aţi eliminat concurenţa autohtonă blocând creditarea pentru firme şi
blocând piaţa executărilor silite?
Bancher: Corect. Şi nu a fost greu. Pe o piaţă internă gâtuită de blocajul
financiar, firmele româneşti au fost sufocate de lipsa lichidităţilor, iar
guvernul din 2009 a fost lăsat fără nicio posibilitate de a asigura resursele
financiare. Dacă într-o ţară guvernul nu are bani pe care să-i injecteze în
economia naţională, iar noi bancherii vă blocăm accesul la credite, firmele
ajung fix ca o gradină de flori, expusă arşiţei zilnice, pe care nu o mai udă
nimeni şi care până la urma va muri. De aceea spuneam că a trebuit să ne
agităm puţin pentru a împiedica acest guvern din 2009 să pună în aplicare
măsurile economice, şi să abatem atenţia asupra luptei din campania
electorală. După ce ne-am asigurat că pur şi simplu nu va exista riscul să
apară intruşi care să cumpere activele imobiliare, case, terenuri, scoase la
vânzare de executorii noştri bancari, am început să trimitem pe bandă
rulantă dosarele celor care au luat credite de consum, către executori.
Nimeni nu a sesizat faptul că nu ne interesa de fapt să le vindem casele, ci
să manipulăm piaţa imobiliară, să o tragem în jos, asigurându-ne în
acelaşi timp că la momentul potrivit, când curba prăbuşirii imobiliare va
atinge cel mai de jos nivel, grupurile financiare din ţările noastre de
origine să cumpere masiv şi la preţuri de nimic aceste active. Te asigur că
în 2010 un apartament cu trei camere care în 2008 era evaluat la 150.000
euro, va fi scos la vânzare, la executare silită, la preţuri de sub 30.000 de
euro şi nu va veni nimeni să cumpere, pentru că în 2010 toţi vor fi
preocupaţi să ţină banii deoparte pentru ziua de mâine. Va fi momentul
perfect să cumpărăm totul pe nimic.
Românii vor deveni chiriaşi în propriile case, pentru că acesta a şi fost
obiectivul nostru primordial, şi anume achiziţiile la preţuri infime. Pentru
asta era obligatoriu să ducem piaţa imobiliară la un maxim, pentru ca pe
fondul prăbuşirii acesteia, noi să culegem caimacul. Şi la plan se adaugă şi
presiunea pe moneda voastră naţională.
UI: Ce presiune? Văd că acum leul se întăreşte, deşi, într-o ţară care nu
produce nimic, aflată în criză politică, lovită de criza financiară, nu îmi
explic care poate fi suportul de întărire a leului.
Bancher: Păi este vorba de aceeaşi reţetă, care se învaţă la orice curs de
MBA. Aşa cum piaţa imobiliară a fost dusă de noi la maximuri ireale,
pentru că trebuia să vă dăm credite la valori foarte mari, ca să aveţi pe
următorii 30-40 de ani de plătit rate uriaşe către noi, pentru a deveni în
acest interval de timp atât proprietarii caselor voastre, dar şi asigurându-
ne că veţi munci voi şi familiile voastre pentru noi, pentru a plăti aceste
rate ireale, tot aşa, bula speculativă a monedei naţionale trebuie
manipulată, însa în sens invers. În cazul speculaţiilor pe moneda
naţională, trebuie să ducem leul la un nivel minim, cât mai mic posibil,
lăsându-l apoi să explodeze, să urce la valori mari, valori reale, undeva
către peste 5 RON pentru un euro. Adică vom face euro atât de scump
încât să nu vă puteţi permite să cumpăraţi activele imobiliare scoase la
executare silită, nici când ele vor avea valori în euro relativ mici, dar şi
pentru ca micimea salariilor românilor, salarii plătite în lei, să facă din rata
către banca un coşmar al vieţii de zi cu zi. Totul legal, profitând de
naivitatea generală, de eternele lupte politice şi de tot acest context
românesc, care din 2006 lucrează pentru noi şi în interesul nostru. Iată ca
ieri euro era deja la 4,21 lei.
UI: Aşadar totul este componentă a unui plan. Când va fi detonat?
Bancher: În ciuda galopului înregistrat de alte active din aceeaşi clasa de
risc în ultimele zece luni, leul nu are cum să participe la această revenire,
fiind evident pentru orice începător că este totul o bulă speculativă.
“Investitorii urmăresc cu îngrijorare mai întâi derularea acordului cu
Fondul Monetar Internaţional, iar mai apoi turbulenţele de pe scena
politică”, spune Koon Chow, analist la Barclays Capital, una dintre cele mai
mari bănci de investiţii britanice. El consideră că euro ar putea să coboare
spre 4,1 lei. Balon de săpun, care este un element al şarjei finale de
cumpărare a României la OUTLET. Pentru că de fapt, prin încingerea
campaniei electorale, noi avem acoperirea perfectă că nimeni nu mai are
timp să ne strice planurile.
UI: Ce veţi face cu alte active, cu casele românilor?
Bancher: Păi este esenţial să controlăm aceste active, întrucât ele sunt o
monedă de tranzacţionare pe pieţele internaţionale. Uitaţi-vă la Dubai,
acolo unde expunerile băncilor noastre se lovesc de nevoia de a acoperi
pierderile. Pierderile se acoperă prin creşterea ritmului de exploatare a
muncii celor care au credite la bănci. Ei trebuie constrânşi să lucreze mai
mult şi să plătească rate mai mari către noi. Având în mână bunul cel mai
de preţ al unui om – locuinţa – acesta va munci pentru noi. Recreăm astfel
sistemul sclavagist perfect, o aparenta libertate în care mintea şi atenţia
cetăţeanului este atrasă de lupta politică, fără ca cineva să mai aibă timp
să se gândească la ce li se întâmplă cu adevărat. Iar când se vor trezi va fi
de fapt foarte târziu. Nouă ne trebuie să exploatăm forţa de muncă a
voastră, să vă împingem să munciţi mai mult ca să ne plătiţi nouă mai
mult.
UI: Mai am o singură întrebare. Spuneţi că aţi contribuit la încingerea
campaniei electorale, pentru că trebuia să sădiţi sămânţa unei confruntări
politice puternice, întrucât instabilitatea politică era necesară. Concret, aţi
plătit politicieni români să pună umărul la actuala criză politică?
Bancher: În mod evident, în 2007 şi 2008 am sprijinit şi susţinut politicieni
care aveau acces la frâiele guvernării, ca să fim lăsaţi să derulăm amplul
program de acordare masivă a creditelor de consum. În 2009, fiind an
electoral, grija noastră a fost să alimentam puternic apariţia unui
contracandidat puternic pentru actualul preşedinte, care avea o cotă mare
de popularitate, şi am reuşit. Mult mai uşor şi mai ieftin decât ne
imaginam. Să ne înţelegem: nouă nu ne pasă cine va ieşi preşedinte
pentru că oricum sunteţi la mâna noastră în plan guvernamental. A fost
mai uşor pentru că aveţi în România o pasiune extrem de mare să vă
consumaţi energiile fix în direcţiile care nu vă aduc avantaje, care vă
îngroapă şansele la un viitor mai bun. Suntem şi noi uimiţi de modul în
care marea masă a jurnaliştilor ne-au făcut misiunea mult mai uşoară,
implicându-se emoţional în această campanie electorală, doar pe fondul
ideii că actualul vostru preşedinte trebuie dat jos, fără să aibă niciun fel de
viziune economică asupra realităţii. Repet, noi doar am alimentat
ascensiunea unui oponent puternic pentru dl. Băsescu, iar restul l-a făcut
mass-media şi naivitatea voastră, de la sine. Anul 2010 va aduce şi
răsplata pentru munca depusă de noi în ultimii 4 ani, pentru că vom aduce
România la statutul de ţară total şi, cel mai important, ireversibil
dependenta de frâiele complicatului sistem financiar-bancar mondial. Nu
vreau să par cinic însă, în 1989 toate activele ţării erau ale clasei
proletare, adică de fapt ale nimănui, fiind controlate de o mână de oameni
care decideau în această ţară şi pentru a căror bunăstare muncea
întreaga naţiune. La 20 de ani veţi fi ajuns fix în aceeaşi situaţie, adică
nimic nu va mai fi în proprietatea voastră, dar în acelaşi timp veţi munci
să vă plătiţi datoriile. Iar economia naţională va fi dominată de
multinaţionalele controlate indirect tot de către noi, în vreme ce
falimentele firmelor româneşti, deţinute de români, vor continua şi în
2010, întrucât fără finanţare, fără credite şi cu un guvern care nu are
resurse financiare, nu există şanse de supravieţuire. Astfel încât tinerii
români vor avea doar două opţiuni: angajaţi la Stat sau angajaţi la
multinaţionalele străine. În ambele variante numai noi câştigăm.
UN PLAN DIABOLIC: OCUPAREA ROMÂNIEI DE CĂTRE EVREI 7 iulie
2010
Surse din Serviciile Secrete româneşti au avertizat că, la reuşita loviturii
de Stat din decembrie 1989, un rol deosebit – l-au avut şi Serviciile
Secrete israeliene, în speţă Mossadul, care a acţionat în principal pe linia
războiului psihologic, respectiv crearea diversiunilor legate de numărul
mare al victimelor generate de aparatul de represiune, de atacul
teroriştilor în diferite puncte din ţară, de otrăvirea surselor de apă, de
iniţierea de incidente armate prin lansarea telefonică a unor ţinte false
chiar în unităţile militare ce aparţineau atît de Ministerul Apărării
Naţionale, cît şi de Ministerul de Interne etc.
În acest context, strategii evreimii mondiale au început să pună în aplicare
un plan, conceput anterior, de încetăţenire şi strămutare în România a
unui milion de evrei, fără ştirea şi fără acordul Poporului Român. Deja, în
momentul de faţă, peste 500.000 (cinci sute de mii) de evrei au devenit
cetăţeni români, cu toate drepturile acordate de acest statut, inclusiv
dreptul la proprietate. Planul intitulat “Israel în România” s-a făcut cu
concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de
informare în massă (ziare, posturi Radio-TV), care cenzurează toate ştirile
şi informaţiile tangente acestui subiect. Scopul final al planului “Israel în
România” este instituirea unui control deplin asupra ţării noastre şi
deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor naţional.
Pe baza acestor considerente putem afirma, fără teama de a greşi, că
scopul pentru care s-a produs răsturnarea regimului politic în decembrie
1989 a fost de a se obţine în acest mod condiţiile propice pentru
îndeplinirea acestui plan. Aşa se explică şi faptul că în fruntea loviturii de
stat şi a ceea ce a urmat s-au aflat Ion Iliescu (bunic evreu, soţie evreică),
Silviu Brucan (evreu), Petre Roman (evreu), iar ceilalţi doi presedinţi –
Emil Constantinescu şi Traian Băsescu – au, la rîndul lor, şi ei origine
evreiască. De asemenea, depopularea României (prin: plecarea în
străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; încurajarea tinerilor să
emigreze definitiv din România, guvernanţii noştri nefiind deloc preocupaţi
să le ofere vreo speranţă că s-ar putea realiza în această ţară;
descurajarea familiei şi a natalităţii, în mod vizibil cei vizaţi fiind românii
majoritari; prăbuşirea sistemului de sănătate, a asistenţei medicale pentru
copii în mod special; declinul sever al nivelului de trai; propaganda anti-
românească, antinaţională, la care este angrenată mass-media aservită,
urmărindu-se descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a
ataşamentului la valorile româneşti, la viitorul Neamului Românesc) –
toate acestea au făcut din România o ţară vulnerabilă, al cărei potenţial de
apărare se diminuează simţitor cu trecerea anilor, ducînd în acest mod la
reuşita deplină a planului sionismului mondial.
Un factor agravant a fost şi aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic
potenţialul economic al României prin distrugerea sau înstrăinarea
bunurilor. Privatizarea nu s-a făcut în beneficiul celor care, prin truda lor,
au acumulat imensele bogăţii deţinute de Statul Român în 1990, ci al unor
firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea, de facto, a unor evrei.
Împrumuturile externe înrobitoare pe care le-au făcut conducătorii actuali
ai României în numele Poporului Român, chipurile, pentru salvarea
acestuia, tocmai la acele organisme financiare care reprezintă sionismul
mondial, constituie un alt factor de distrugere a ţării. Scăderea dramatică
a populaţiei României, pe fondul migraţiei tot mai accentuate, al creşterii
mortalităţii şi al scăderii natalităţii, constituie argumentul cel mai puternic
cu privire la acţiunea deliberată de distrugerere a Poporului Român şi
înlocuirea acestuia cu elementele străine. Menţinerea valorilor actuale ale
fertilităţii şi ale duratei medii a vieţii va duce la o accelerare catastrofală a
declinului demografic. Acest declin s-a instalat în ultimii 15 ani şi nu are
perspective de a fi stopat în anii următori, astfel încît, după anul 2025,
viteza declinului ar putea deveni dezastruoasă, iar populaţia ar urma să fie
de aproximativ 14 milioane în 2050 (în condiţiile conservării actualelor
valori ale natalităţii şi mortalităţii).
Ilie Bădescu, preşedintele Asociaţiei Sociologilor din România, afirmă:
“După ştiinţa mea, nu există nici o ţară care, aflată în criză economică, să
fi reuşit relansarea cu ajutorul FMI şi Băncii Mondiale! În condiţiile în care
Guvernul va face, cum a anunţat, o privatizare prin vînzare necondiţionată
de întreprinderi, se va produce în momentul respectiv o foarte rapidă şi
primejdioasă înstrăinare a unei părţi din averea naţională, fără
posibilitatea ca vreodată să se mai poată interveni pentru recuperarea
acestei părţi înstrăinate. Noi vom fi debitori pentru că împrumutăm,
căutăm capitaluri şi şi al principalelor alţii vor fi creditorii noştri. Deci, se
creează o situaţie de dependenţă prin decalaj, sîntem din nou la periferia
metropolei”.
Profesorul Gheorghe Ciulbea, specialist în gîndire politică şi istorie a
gîndirii economice, afirma cu cîţiva ani în urmă: “FMI, Banca Mondială şi
BERD vor să transforme România într-o neocolonie. Actuala conducere a
ţării nu are habar de doctrinele economice, decide şi acţionează după cum
o taie capul, după interesul zilei şi al forţei sociale pe care o reprezintă.
USD-iştii lui Petre Roman şi UDMR-iştii aşteaptă ordinele străinătăţii
pentru a le aplica în România, iar România se îndreaptă irevocabil spre
economia de piaţă tipică unei ţări arabe sau africane. Cu alte cuvinte, o
neocolonie a Occidentului. Economia liberă de piaţă este astăzi un nonsens
în America şi aiurea, pentru că cei care grăbesc fără discernămînt
reîntoarcerea la piaţa liberă de tip Smith greşesc în aşa măsură, încît
starea lor mintală dovedeşte un caz clinic. Ei vor ceva ce nu mai există în
Occident, ceva ce nici nu ar putea fi tolerat şi care nu are puterea de a
supravieţui. Aceste orientări se transpun la noi în ţară în domeniul
privatizării, politicii industriale, agrare şi terminînd cu acelea ale inflaţiei şi
ale nivelului de trai. Este vorba de «reforma» românească!”.
Chiar şi Dinu Patriciu nu crede în politicile FMI şi ale Băncii Mondiale:
“Peste tot pe unde au fost aplicate, aceste politici au fost falimentare şi au
împiedicat dezvoltarea capitalului autohton. Ele nu sînt o soluţie pentru
România. Un program de guvernare bazat pe politicile impuse de aceste
organisme internaţionale nu poate da rezultate în România. Potenţialul
ţării, precum şi politica autohtonă orientată spre a deveni parteneră a
capitalului străin pot fi mult mai eficiente decît o astfel de abordare.
România nu se poate descurca fără infuzia de capital străin, dar se poate
descurca fără semnalul dat de FMI şi Banca Mondială”.
Este evident că se urmăreşte ca, prin condiţiile aberante impuse de FMI,
Banca Mondială, Uniunea Europeană şi NATO, să se creeze haos în această
ţară. Ne întrebăm: de ce sînt acceptate aceste condiţii de către cei care au
jurat că vor apăra interesele şi integritatea României? Pentru că trebuie
ştiut că acest scenariu apocaliptic pentru Poporul Român este cunoscut si
acceptat de marile cancelarii ale lumii, de guvernele din Uniunea
Europeană şi NATO, care, de 20 de ani, tolerează şi acceptă ca România
să fie guvernată alternativ de aceeaşi bandă, în fond, de indivizi taraţi
sufleteşte, cinici şi corupţi, vînzători de Neam şi Ţară, vinovaţi de uriaşe
delapidări şi chiar de crime propriu-zise, infractori uşor de şantajat şi de
manipulat de către cei care deţin probele acestor fărădelegi.
Cîrdăşia Occidentului “democratic” s-a văzut şi acum, recent, cînd nu a
avut nimic de obiectat faţă de felul scandalos şi neruşinat în care
guvernanţii de la Bucureşti au încălcat legile cele mai elementare ale
democraţiei, ale statului de drept, iar protestele românilor nu au avut nici
un ecou în Vest. De ani de zile, clasa noastră politică, indiferent de
“culoarea” care s-a succedat le guvernare, se află la ordinul celor care au
pus la cale acest program de de-românizare a României.
Aflat astăzi în plină desfăşurare, acest plan se apropie de momentul în
care nu va mai putea fi împiedicat, iar efectele catastrofale care vor
rezulta vor fi chiar cele dorite de iniţiatorii săi. În felul acesta, s-ar putea
ajunge iarăşi la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei alcătuiau
minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla comerţul, finanţele şi industria din ţară. Să ne
reamintim şi faptul că procedeele necinstite folosite de cei mai mulţi evrei
pentru a ajunge la acest statut privilegiat creaseră în rîndul populaţiei o
percepţie negativă, extinsă la adresa întregii minorităţi evreieşti,
considerată ca fiind cea mai antipatică, ba chiar cea mai primejdioasă
minoritate etnică din România.
Un plan ocult de strămutare a Israelului în… România?7 iulie 2010
Preşedintele iranian s-ar putea să nu fie atît de departe de adevăr. Un
apel lansat recent de prof. Ion Coja, în numele Uniunii Vatra Românească
şi al Ligii pentru Combaterea Antiromânismului (LICAR), denunţă existenţa
unui “proiect de încetăţenire şi strămutare în România a unui milion de
evrei, fără ştirea şi fără acordul Poporului Român”.
Apelul, adresat oamenilor de bună-credinţă din lumea întreagă, guvernelor
şi organizaţiilor internaţionale, dezvăluie şi strategia acestui proiect, care
ar urma să se desfăşoare potrivit următorului plan:
1) Cu concursul guvernelor de după 1990 mijloace de informare în massă
(ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel
mai mare secret.
2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în
România, dar au grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente,
case, terenuri, spaţii comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva
ani buni, piaţa imobiliară din România a devenit monopolul unor firme
evreieşti.
3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-
şi trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru
mulţi români naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii”
evreilor pe meleagurile noastre.
4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua
sau a treia cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor
publice de la noi va fi deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe
proprietăţile lor, fără să existe nici un temei legal pentru a li se interzice
să devină astfel o minoritate etnică suprapusă întregii societăţi româneşti.
Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor este perfect
legală.
5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de
evrei alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din
România, care domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la
noi. Procedeele necinstite folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la
acest statut de privilegiaţi îi făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai
primejdioasă şi mai greu de suportat, mai antipatizată pentru toţi ceilalţi
locuitori ai României.
6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui
control deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de
teritoriul lor naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina,
liderii evrei au adoptat pentru România o strategie diferită, mult mai
subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi ţel: uzurparea drepturilor pe care
românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990
au contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a
drepturilor românilor, afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între
acestea:
1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi
măsuri aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în
România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de
la Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că
s-ar putea realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt
românii majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în
mod special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată
toată mass-media, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului
naţional, a ataşamentului la valorile autohtone, la viitorul neamului
românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite
din grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din
Decembrie 1989.
3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat
imensele bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-
a privatizat în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în
proprietatea de facto a unor evrei.
4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic,
această acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul
comunitar, a unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei,
sentiment care să-i determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a
sute de mii de evrei ca pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile
trecutului, crimele săvîrşite de părinţii lor… Crime imaginate de strategii
sionismului, niciodată săvîrşite de români.
În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa)
acestui complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să
constatăm că multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se
potrivesc foarte bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20
ani…
Ce se ascunde în spatele crizei planetare 7 aprilie 2010 de de
Colonel (r) DAN ZAMFIRESCU
Coincidenţă sau nu, mai toate organismele financiare mondiale sînt
conduse de evrei. Dorinţa evreilor de a conduce finanţele lumii se poate
regăsi în ambiţia de a conduce finanţele fiecărui popor în parte, ale fiecărei
naţiuni sau ale fiecărui stat, astfel încît să se constituie într-o oligarhie
dominantă, într-o aristocraţie a banului sau, mai nou, a tuturor valorilor
mobile. Este un fapt cunoscut că Banca Federală a Statelor Unite ale
Americii, care are rolul de bancă de emisie a monedei naţionale, dolarul
american, este formată din bănci evreieşti, precum Băncile Rothschild din
Londra sau Paris.
Să fie oare atît de capabili aceşti fii ai lui Israel ca să îşi aroge rolul de
conducători mondiali? Pînă acum se pare că da, pentru că în lipsa unei
riposte ferme din partea celor care s-au aflat vremelnic la conducerea
unor ţări puternice din punct de vedere economic, precum SUA, Germania
sau Franţa, aceştia au reuşit, prin politici bine ticluite, să-şi strecoare
oamenii, astfel încît să ajungă ei la putere. Pentru acest lucru, serviciile lor
specializate în jocuri operative merg pe cel puţin două linii, astfel încît, la
final, să aibă cîştig de cauză cu una din ele. Iată numai un exemplu de
acest gen, pe care îl oferă chiar Franţa la alegerile prezidenţiale din anul
2007. În ianuarie, Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP) îl
desemnează pe Nicolas Sarkozy, pe numele său adevărat Nicolas Paul
Stéphane Sárközy Nagy Bócsa, evreu după mamă, drept candidat oficial la
alegerile prezidenţiale. Mama sa este Andrée Sárközy, născută Mallah,
fiica unui medic evreu sefard originar din Salonic. În Partidul Socialist, în
schimb, au loc lupte grele între franţuzoaica Segolene Royale şi Dominique
Strauss-Kahn. Acesta din urmă s-a născut pe 25 aprilie 1949 din părinţi
evrei – Gilbert Strauss-Kahn şi Jacqueline Fellus – în Neuilly-sur-Seine, o
suburbie bogată a Parisului. Aici, francezii din Partidul Socialist au fost
foarte bine orientaţi şi au dejucat un plan care se configura în perspectiva
alegerii noului şef al statului între doi evrei, numai că în final efortul
acestora s-a dovedit neeficient. Este foarte posibil ca victoria în alegerile
prezidenţiale din Franţa să fi fost substanţial influenţată de evreii stabiliţi
aici, pentru că aceştia, după cum se cunoaşte, răspund apelului serviciilor
lor de informaţii oriunde s-ar afla pe mapamond. În acest fel se explică şi
de ce, la puţin timp după confirmarea sa ca preşedinte al Franţei, Nicolas
Sarkozy l-a propus chiar pe rivalul său politic Dominique Stauss-Kahn să
preia conducerea uneia din cele mai importante instituţii ale Noii Ordini
Mondiale, şi anume Fondul Monetar Internaţional, începînd cu 1 noiembrie
2007. Şi astfel este numit în funcţia de director un militant al Noii Ordini
Mondiale, un propagandist al teoriilor Grupului Bilderberg de reformare a
lumii financiare mondiale după regulile stabilite de ei. Se completează
astfel, după caz, activitatea mondială a clanurilor evreieşti Rothschild şi
Rockefeller, implicate în tutelarea organismelor mondialiste, precum
Comisia Trilaterală şi Council on Foreign Relations (S.U.A.), precum şi în
The Round Table.
România, din păcate, din cauza politicilor antinaţionale duse de actuala
putere, în frunte cu Traian Băsescu, a căzut şi ea în capcana acestei
oligarhii mondiale evreieşti, pierzîndu-şi astfel independenţa. De pe
vremea lui Cuza nu s-a mai întîmplat ca finanţele ţării să fie controlate aşa
cum sînt controlate în prezent de oamenii marii finanţe mondiale. În cazul
Ţărilor Române, crearea unei bănci centrale sub controlul “fiilor lui Israel”
a reprezentat o preocupare permanentă a organizaţiilor evreieşti. Începînd
cu anul 1866, la Bucureşti, în urma actului de concesiune semnat de
domnitorul Alexandru Ioan Cuza, s-a înfiinţat de către evreii englezi şi
francezi Banca României. Concesiunea era valabilă pînă în 1903, dar, din
raţiuni de stat, după cucerirea Independenţei, la 1877, românii au avut
curajul să creeze o alternativă, prin înfiinţarea unei bănci naţionale
centrale, care să sprijine efectiv dezvoltarea economică a ţării. Banca
României, creată la 1866, conform concesiunii acordate de Cuza, avea în
componenţa sa, ca principali acţionari, pe E. Grenfell, asociat al celebrului
bancher evreu londonez Morgan, precum şi pe evreul francez Isaac
Pereire, creatorul cartelului bancar francez Société Generale. Aceştia
ţineau sub control şi Banque Imperiale Ottomane din Istanbul, motiv
pentru care Banca României apărea ca afiliată (sau “filială”) a băncii de la
Istanbul. Obţinerea Independenţei României la 1877 şi ieşirea de sub
tutela Imperiului Otoman, constituirea sa ca stat modern s-au lovit de o
acerbă opoziţie a Alianţei Israelite, organizaţie evreiască mondială cu
sediul în Franţa. Alianţa Israelită invoca la toate Marile Puteri abuzurile la
care ar fi supuşi evreii de către români. Nu este lipsit de semnificaţie
faptul că tocmai un israelit francez, evreul Isaac Pereire, deţinea banca
centrală a României, instituţie ce avea atribuţii de bancă de emisiune şi de
scont, iar Independenţa României îl putea face să piardă privilegiul
emiterii de monedă românească, ceea ce s-a şi întîmplat, pînă la urmă,
românii văzînd cît de puţin le-au vrut binele evreii. Chiar după cîştigarea,
cu jertfe grele, a Independenţei de către români, evreii şi-au folosit toată
influenţa pentru a impune politicienilor noştri ideea că banca naţională,
avînd prerogativa de emitent al bancnotei, trebuie să fie creată de
instituţii financiare străine, iar capitalul său să rămînă preponderent sau
total străin. “Un punct de vedere total opus, care a triumfat, aparţine
oamenilor politici patrioţi şi constă în folosirea exclusivă a capitalului
autohton, pentru evitarea controlului străin asupra pivotului întregii
activităţi băneşti din ţară”, scrie Radu Negrea (“Banul şi Puterea”,
Bucureşti 1990, Ed. Humanitas). Astfel, Parlamentul Român a votat, la 17
aprilie 1880, Legea privind “instituirea unei bănci de scont şi circulaţiune,
sub denumirea de Banca Naţională a României, cu dreptul exclusiv de a
emite bilete de bancă la purtător”. Aceasta a fost o lovitură puternică dată
israeliţilor lui Morgan. Banca Naţională a României, deţinută de stat (33%)
şi de fruntaşii liberali (67%), a însemnat pasul emancipării financiare a
ţării, al obţinerii de credite neîmpovărătoare pentru români. Ea mai există
şi astăzi, avînd (încă!) un capital integral de stat, şi ar trebui să mai fie
(încă!) un simbol al suveranităţii naţionale. După 1989, însă, guvernator al
Băncii Naţionale a României a fost, aproape fără întrerupere, Mugur
Isărescu, un agent al mondialismului sionist.
Despre acesta s-a afirmat că are legătură cu comenzile ocultei financiare
internaţionale. Mugur Isărescu ar fi fost recrutat de către Council on
Foreign Relations (C.F.R.) în 1990, la New York. Recrutarea s-ar fi produs
la Institutul pentru Studiul Economiei Mondiale din New York, pe cînd
Isărescu se afla la post. Conducerea C.F.R. (organizaţie controlată de
familiile bancherilor evrei Rockefeller şi Rothschild, susţinuţi de J.P.
Morgan) a recrutat destui specialişti, potenţiali înlocuitori ai celor care
guvernau la vremea respectivă în ţările est-europene. Pasul cel mai
important făcut de Mugur Isărescu, în conformitate cu dispoziţiile C.F.R., a
fost devalorizarea masivă a monedei naţionale ca politică monetară şi
împrăştierea la o rată derizorie a tuturor creanţelor României (ex.: Egipt,
Irak), pas susţinut şi de prim-ministrul momentului, impus, de fapt, de
oculta financiară, Theodor Stolojan, răsplătit ulterior cu un post la Banca
Mondială. Pentru îndepărtarea eventualilor investitori necontrolaţi de
C.F.R., în 1991, Th. Stolojan a naţionalizat valuta aflată în bănci, ceea ce
a dus la un adevărat recul pentru investiţiile străine scăpate de sub
controlul şi manipularea ocultei de la New York. Un alt aspect demn de
menţionat l-au constituit jocurile interbancare “permise şi încurajate” de
Mugur Isărescu, derulate prin băncile aflate sub tutela C.F.R. (Chase
Manhattan Ro, ING Barings, ABN AMRO), prin intermediul cărora
importante fonduri valutare au părăsit România. Faptul că el este singurul
român membru al Comisiei Trilaterale, dar şi cea mai “longevivă”
personalitate într-o funcţie importantă din România dovedeşte multe în
acest sens. De altfel, el s-a şi pronunţat la sesiunea organizată de
Academia Română, în 2009, despre actuala criză cu care se confuntă SUA,
în sensul celor susţinute de stăpînii săi din America: “Există ceva ce va
schimba definitiv lumea în această criză”.
Da, aşa este, ELITELE au creat, de mai bine de 200 de ani, crize majore
de fiecare dată cînd doreau pentru ca mai apoi să vină cu “soluţii”
salvatoare. Şi de fiecare dată astfel de soluţii s-au dovedit a fi etape în
crearea GUVERNULUI MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE. Acum asistăm
la faza finală a planului lor şi, prin urmare, şi megacriza de curînd
declanşată va fi cea mai mare din istoria omenirii, reprezentînd un cumul
de crize: economică, foamete, ample mişcări de stradă, războaie cumplite.
Dacă se urmăreşte cu atenţie evoluţia economiei mondiale se va constata
că are o singură direcţie, spre dezastru, iar soluţia oferită este GUVERNUL
MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE, condus de MASONERIE.
Nivelul datoriei mondiale urmează să atingă 49.500 de miliarde de dolari
pînă la sfîrşitul acestui an, în creştere cu 45% faţă de anul 2007, fapt ce a
marcat începutul crizei, estimează agenţia de evaluare financiară Moody’s
Investors Service, citată de “Les Echos”. Potrivit Moody’s, creşterea
înregistrată de datoria mondială în acest an, de 15.300 de miliarde de
dolari, este de 100 de ori mai mare decît planul Marshall, ajustat la
inflaţie. Creşterea datoriei mondiale se explică prin planurile masive de
relansare aplicate de guvernele din întreaga lume, pentru a depăşi criza
financiară. “Fără nici o surpriză, ţările din cadrul G7 au contribuit cu 78%
la această creştere, bugetele lor fiind atinse cel mai grav de criza
financiară”, a precizat Jaime Reusche, analist în cadrul Moody’s. Datoria
mondială va reprezenta 80% din Produsul Intern Brut (PI mondial în 2010,
faţă de 63% în 2008. SUA sînt ţara cu cea mai mare datorie externă, de
13.454 miliarde de dolari, adică 94,3% din PIB. Ţara cu cea mai mare
datorie externă raportată la Produsul Intern Brut este, la ora actuală,
Irlanda, cu o datorie de peste 12 ori mai mare decît PIB-ul, adică 2.386 de
miliarde de dolari. După ce au creat-o, au început să lanseze semnale de
alarmă. Astfel, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI),
Dominique Strauss-Kahn, a avertizat la Davos, pe 30 ianuarie 2009, că
datoria publică va fi “una dintre cele mai mari probleme, poate cea mai
mare din anii următori”. Acesta a reafirmat pe 23 martie 2009, la Geneva,
că “dacă nu vor fi luate măsuri suplimentare, criza va duce milioane de
oameni în sărăcie, riscînd tulburări sociale şi chiar război”.
Într-un interviu acordat ziarului “Financial Times”, un alt evreu, Lawrence
Henry (“Larry”) Summers, şeful National Economic Council al preşedintelui
Barack Obama, a sugerat liderilor Planetei să pompeze mult mai mulţi
bani publici în economie, în ceea ce zice el că ar fi un efort coordonat de
ieşire din recesiune. Acesta este economist şi a fost Secretarul Trezoreriei
şi economist şef la Banca Mondială între 1991-1993. Este membru al
Council on Foreign Relations şi participant la întruniri ale Bilderberg Group.
Gaşca este întregită de Paul Volcker, evreu, numit de preşedintele Barack
Obama în fruntea Economic Recovery Advisory Board, după ce acesta i-a
fost consilier economic în campania electorală. El a afirmat că economia
globală s-ar putea deterioara chiar mai rapid decît în cazul Marii
Depresiuni din anii ‘30. Volcker a remarcat că producţia industrială la nivel
mondial se află într-o scădere mai accelerată decît în SUA, care are,
oricum, probleme grave. “Nu ţin minte nici o perioadă, poate nici măcar în
timpul Marii Crize, în care economia scade într-un ritm atît de alert şi atît
de uniform în lume”, a declarat Volcker. Născut în 1927, Paul Adolph
Volcker a fost Chairman of the Federal Reserve sub Jimmy Carter şi
Ronald Reagan. A mai fost Director of Financial al U.S., Department
Treasury, unde a jucat un rol determinant pentru decizia de suspendare a
gold convertibility în 1971, vicepreşedinte şi Director of Planning la Chase
Manhattan Bank, preşedinte al Băncii de Investiţii J. Rothschild,
Wolfensohn & Co. (James D.Wolfensohn va deveni mai tîrziu preşedinte al
World Bank)” Chairman of the Board of Trustees, al Group of Thirty. L-a
ajutat pe David Rockefeller la crearea în 1973 a Trilateral Commission,
avînd o lungă asociere cu familia Rockefeller, inclusiv în calitate de
membership of the Trust Comic al Rockefeller Group Inc.
Un alt evreu component de frunte al finanţei mondiale este Robert
Zoellick, membru al Council on Foreign Relations şi Bohemian Grove,
numit pe 1 iulie 2007 de către George W. Bush preşedinte al Băncii
Mondiale, unde l-a înlocuit pe un alt evreu, Paul Wolfowitz. Într-un interviu
acordat “Daily Mail”, fiind în concordanţă cu cei menţionaţi anterior,
estimează că economia globală va suferi o contracţie de la 1% la 2% în
acest an, nivel nemaiîntîlnit din 1930, adăugînd că schimburile comerciale
internaţionale vor înregistra la rîndul lor o scădere dramatică. Acest
pronostic vine în completarea declaraţiei preşedintelui FMI, Dominique
Strauss-Kahn, care susţinea că economia globală va înregistra prima sa
contracţie după 60 de ani. “Prin urmare, acestea sînt timpuri grave şi
periculoase”, a spus la final preşedintele Băncii Mondiale.
Participant la Bilderberg Group, Robert Zoellick a fost Deputy (Adjunct)
Secretary of State, Senior International Advisor Goldman Sachs.
Provenind dintr-o familie de evrei din Germania, a fost membru Phi Beta
Kappa, reprezentantul personal al lui Bush-senior la G7 (1991, 1992), fost
şef al Center for Strategic and International Studies, fost membru al
German Marshall Fund, World Wildlife Fund, membru în Comisia
Trilaterală. A semnat în 1998, alături de Donald Rumsfeld, Paul Wolfowitz,
Richard Pearl, Elliot Abrams, Zalmay Khalilzad, John R. Bolton, Richard
Armitage şi Bill Kristol, documentul Projet for the New American Century
pentru înlăturarea de la putere a lui Saddam Hussein.
Lista este continuată de Ben Shalom Bernanke, născut în 1953, evreu,
preşedintele consiliului guvernatorilor, Federal Reserve, funcţie în care l-a
succedat pe Alan Greenspan. În cadrul unei Conferinţe de Presă ţinută la
Council on Foreign Relations, fiind în concordanţă cu colegii săi, a afirmat
referitor la Marea Depresiune următoarele: “Aveti dreptate, noi am făcut-
o”, adăugînd că în prea multe ţări există prea multe reguli şi pentru a
putea rezolva criza şi a evita o alta viitoare este nevoie de un set de reguli
unitare. Personajul figurează a fi un specialist în crize, scriind inclusiv
despre Great Depression.
Potrivit specialiştilor, cel mai tare dintre toţi este însă la ora actuală evreul
George Sörös. În vîrstă de 80 de ani, se afirmă că este principalul păpuşar
al preşedintelui Barack Obama. Potrivit “Wall Street Journal” (WSJ),
acesta este unul dintre marii opozanţi ai monedei unice europene,
împotriva acestuia mobilizîndu-se de cîteva săptămîni întreaga Uniune
Europeană, ambiţia sa şi a celorlalte fonduri care mizează pe căderea euro
fiind să aducă paritatea euro-dolar la 1:1, faţă de 1:1,36, cît este în
prezent. Decizia de a ataca moneda unică europeană s-ar fi luat în cadrul
unei cine de afaceri la sediul unei instituţii financiare din Manhattan. Tot
potrivit aceloraşi ziarişti, după “lovitura” dată monedei euro de criza din
Grecia, atacurile speculative adaugă presiuni suplimentare asupra
monedei unice, care trebuie să facă faţă celei mai mari crize din istoria sa.
Atacul asupra euro nu vine oricînd, ci vine, ca din întîmplare, la scurt timp
după ce miliardarul american şi-a făcut publice opiniile sale cu privire la
criza prin care trece spaţiul european, începînd cu Grecia. Sörös merge pe
aceeaşi idee cu cei menţionaţi mai sus, din care rezultă că zona euro are o
serie de lipsuri fundamentale: absenţa unor politici economice şi bugetare
comune şi a unor mecanisme instituţionale de răspuns la criză. Iată, de
exemplu, ce a afirmat şi directorul FMI cu ocazia vizitei de acum cîteve zile
în România: liderii UE nu fac eforturi suficiente pentru introducerea unor
măsuri de management şi rezolvare a viitoarelor crize financiare, fiind
necesară o autoritate europeană de intervenţie pentru bănci. “UE face
eforturi în domeniul reglementărilor trans-frontaliere şi de supraveghere,
dar nu în aceeaşi măsură şi în cazul managementului crizelor şi al
rezolvării acestora”, a declarat Strauss-Kahn. “Soluţiile actuale s-au
dovedit nepotrivite, iar UE ar trebui să analizeze crearea unei autorităţi
care să rezolve problema falimentului unei bănci, care poate avea impact
asupra mai multor ţări”, a mai spus şeful FMI. Obiectivul unui astfel de
sistem trebuie să fie eficienţa costului, minimizarea contagiunii, a daunelor
colaterale asupra economiei, a pierderilor deponenţilor şi a costurilor
bugetare, a arătat el. “Pentru a fi solid, un astfel de sistem are nevoie de
acces la finanţare şi de un mecanism de susţinere de la buget”, a adăugat
Strauss-Kahn. Potrivit acestuia, liderii UE trebuie să ajungă la timp la un
compromis referitor la propunerile de îmbunătăţire a reglementării şi
supravegherii, astfel încît să prevină declanşarea unor crize. De altfel,
Sörös este cunoscut pentru propunerile sale de “reformare” în economia
mondială. Similar celor pentru spaţiul european, propunerile sale merg
spre întărirea rolului FMI, cît mai multă reglementare şi cît mai strictă
supraveghere centrală şi chiar “stabilizarea fluctuaţiilor de preţ ale
mărfurilor”. Sînt de menţionat aici afirmaţiile de un cinism absolut, cu care
a şocat opinia publică în 2009: ” Actuala criză este punctul culminant al
muncii mele de o viaţă” şi “Am parte de o criză foarte bună (excelentă)”,
recunoscînd că a cîştigat 2,9 miliarde de dolari de la declanşarea
recesiunii. “Este finalul unei ere. Cei care se aşteaptă să îşi reia afacerile
ca pînă acum este clar că nu înţeleg ce se întîmplă”. În februarie 2009
declara pentru Reuters: “Sîntem martorii colapsului sistemului financiar şi
nu e nici un semn că s-ar vedea capătul acestei crize”. Aşadar, observăm
un model comun al acestor lovituri. Ele nu sînt luate într-un context de
“junglă” a pieţei, unde animalul mai şiret şi mai puternic îl doboară pe cel
mai slab. Ele sînt luate după “pîndirea” acelor decizii pe care vîrfurile
sistemului globalist financiar le iau, anticipîndu-se consecinţele induse în
pieţe de aceste decizii. Cu alte cuvinte, ceea ce nu putem obţine în condiţii
de libertate, adică certitudine şi predictibilitate a acţiunii umane, putem
obţine în condiţii de coerciţie, deoarece este evident că în condiţii de
libertate nu putem avea certitudinea viitorului, acesta depinzînd în
totalitate de acţiunile persoanelor, greu de prevăzut în mod normal.
Tocmai această imposibilitate a certitudinii, tocmai această
imprevizibilitate – relativă – a acţiunii umane este pusă în discuţie de
Sörös şi de susţinătorii structurilor globale de guvernare. Mai trebuie
amintit şi că tot el este cel care, încă de la Forumul Economic de la Davos
din ianuarie 1995, spunea: “Lumea are nevoie de o Nouă Ordine Mondială
şi vă avertizez că urmează o perioadă de puternică dezordine în întreaga
lume”. Sörös a făcut parte din boardul director al Council on Foreign
Relations şi este afiliat în continuare acestei structuri de maximă influenţă
asupra direcţiilor politicilor internaţionale.
Analizînd aceste date şi informaţii, este incredibil cît tupeu au cei ce au
băgat Planeta în criză şi nu se lasă pînă nu o afundă cu totul, cu un sigur
scop: să aducă omenirea în pragul disperării, pentru ca mai apoi să vină
cu “soluţia salvatoare”: Guvernul Mondial al Noii Ordini Mondiale.
Un fost senator vorbeşte: pentru cine este depopulată România !2
septembrie 2010
Arătam maideunăzi că aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-
românizare bazată pe 3 puncte:
1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante
luate (taxe de autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor
străine (UE/FMI/NATO), lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu
în ultimul rand, prin tolerarea corupţiei. Decât să îndure batjocură şi
foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe termen lung atât lor cât şi ţării e
altceva, dar rezultatul concret este de-popularea României de români.
2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu
condiţia să continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a
obişnuit, pentru a mai balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De
parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca să cerşească – ce rusine!
3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor,
având ca rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de
indivizi din Orientul Mijlociu.
Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de
depopulare a României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace.
Dacă-ar fi vorba numai de absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au
absolut nimic de-a face cu neamul, credinţa, valorile şi tradiţiile noastre,
anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că prin amploarea activităţii, e
vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute
de mii de euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi
contributori in societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ?
Aparţin ei în casa noastră ?
E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru
a trimite bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească
IARĂŞI, sau mai avem noi un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e
România pân’ la urmă domnilor guvernanţi, ei ?
E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de
când există ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-
viitori-stăpâni (sau poate prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi
putem blama că jinduiesc să pună mâna pe România, căci o ţară atât de
minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar dacă vrem să mai avem
ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către bănci, e
obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se
împiedică cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai
abjectă crimă: genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la
guvernarea României în decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a
fost oficial însușită, inclusiv la nivelul manualelor şcolare, teza că din
ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în conformitate cu legile emanate de
guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300 000 (trei sute de mii)
de evrei.
Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document
serios nu probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor.
Nici măcar pentru un singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis,
conform legilor sau uzanţelor româneşti, pentru motivul că era evreu!
Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că
în România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a
altor etnii. Nici „măcar” un pogrom, două… Documentele serioase,
autentice, dovedesc mereu ceea ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că
în România regimul mareşalului Ion Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei
pentru care România acelor ani a reprezentat „o oază de linişte” (apud
istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de salvare”(rabinul Moshe
Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a oferit-o recent
însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor că i-
am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând
astfel posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important
în edificarea statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres,
atât de conformă adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii
despre Holocaustul din România… Ce să înţelegem din această
neconcordanţă între preşedintele Israelului şi activiştii Holocaustului?
După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai
mulți, care îşi dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate
şi că singura şansă a evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului
este ca ei înşişi, evreii, să dea tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii
că vestitul săpun evreiesc nu are nici urmă de ADN uman în el! („Dar cine
susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice că ar fi exclamat un evreu
mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad Vashem…)
Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid
anti-românesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau
români, au fost persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini
cotropitori şi de minoritari colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-
1960) a încercat să împingă antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit.
Amintesc în acest sens unul din motivele pentru care Gheorghiu Dej a
desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune Autonomă Maghiară: deţinuţii
politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai etnici români. „Numai
românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat Gheorghiu-Dej.
Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru
omul de rând, pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la
guvernarea României s-a reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini
sunt scrise cu amărăciunea şi revolta pe care mi le provoacă conştiinţa că
avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi cu un astfel de program!…
De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem
acuzați pe nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între
oameni normali, crimă pentru care nu există în limbajul omenesc termenul
potrivit… Aşa cum mă aşteptam, cercetarea acestui subiect m-a dus
departe de evenimentele şi faptele din care este alcătuită istoria noastră,
a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce ne acuzau de
Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a
vă incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de
iresponsabilă.
În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată
şi înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de
evenimente pe care l-a produs apariția evreilor în număr mare pe
meleagurile noastre. În prezentul rezumat al contenciosului româno-
evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al colaborării dintre noi şi
evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură problemă, care i-
a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin
naţional, evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în
negura secolelor care s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes
tot mai mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi
pentru Moldova şi Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot
mai mare. Iar când spunem Moldova, în termeni mai expliciţi avem în
vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei
etape istorice:
Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi
târgurilor moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă,
jumătate evreiască. Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau
cârciumari. Prin tehnici comerciale oneroase şi acţionând în mod evident
„în haită”, după un program insidios, bazat pe tehnici de înşelăciune
ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale Moldovei,
evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede
pentru liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii.
Nu era vorba de o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci
totul avea o explicaţie, din păcate extrem de gravă: se derula astfel
proiectul de a instaura un stat evreiesc în Europa, la marginea imperiului
rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia, Maramureş şi Moldova.
Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară,
producând atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a
românismului. Puţini sunt intelectualii români de marcă şi politicienii cu
suprafaţă care să nu fi luat atitudine critică faţă de invazia evreiască. Îi
pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Vasile Conta,
Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Nicolae Paulescu etc.
Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale, atât de
bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii
diplomatice dintre România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca
reprezentant al intereselor americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii
mondiale a evreilor, Franklin Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu
al proiectului Israel în Estul României. Ce căuta un personaj politic atât de
impotant într-o funcţie diplomatică atât de măruntă, de consul?! Nu
funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea funcţie:
România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa
lui Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al
evreimii, este o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat
altfel, a insistenţei evreieşti, a unor lideri evrei bezmetici, pentru
realizarea acestui proiect paranoic: Israel în România!
Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România
cunoşteau acest proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de
români, trebuia să rămână secret şi pentru majoritatea evreilor…
Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de
evrei care în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi
şi-au afirmat loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă
normală, statornicită în acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de
normalitate în relaţiile dintre oameni şi popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi
numele de evrei pământeni, au avut şi un partid care a trimis
reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din …manualele
de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea
evreilor care îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un
Tudor Vianu, un Nicolae Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român
care le era gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses
Gaster, pe care autorităţile româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul
Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai proiectului Israel în România…
Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura înzestrării lor intelectuale
deosebite… Mare păcat!
Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o
parte şi de alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de
confruntare între naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii
români, prea grijulii să nu-şi compromită relaţiile sociale şi interesele
personale, întârzie să facă un inventar riguros al suferinţelor noastre. Nu
este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă informaţie orală, deseori
mai importantă decât toate arhivele.
Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza
teroarei impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să
reprime orice tentativă de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ,
povestea junei Haia Sanis nu a scris-o un evreu, la fel cum nici piesa
Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne reproşa faţă de evrei.
Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul proiect. Cu atât
mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia
ca republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul
primei ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul
„reprezentanţilor” poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub
preşedinţia evreului Lazar Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin
a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat definitiv orice discuţie în contradictoriu,
vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi criminală deopotrivă a
proiectului (de tip) sionist!
Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL
ÎN ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a
pretinde reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea
embargoului mediatic asupra acestui subiect, recunoaşterea publică a
vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor iresponsabile la adresa românilor,
deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a dobândi în numele
Adevărului!
Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat
în timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu
invocate de evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din
timpul Rebeliunii Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3)
Genocidul sau Holocaustul din Transnistria, din septembrie 1941-martie
1944.
În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de
important, decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti,
luată la începutul secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina,
pe locul Israelului biblic. Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a
tulburat cu nimic comunitatea internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat,
cu satisfacţie, faptul că întreaga comunitate internaţională a privit cu
înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a evreilor, oferindu-le
acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda sau
Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-
metropolă Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a
primului, în Africa, pentru a putea aduna la un loc un număr cât mai mare
de evrei.
Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la
realizarea Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte
voluntar să-şi părăsească casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a
constatat că evreii nu se prea înghesuiau. Reacţia lor la ciudatul proiect
sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era însă o reacţie cu totul
normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o duceau, uneori
de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut,
într-un climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin
de primejdii. Era de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se
grăbească să alerge spre misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla,
la care erau invitaţi: refacerea Israelului… Pentru acest proiect evreii au
fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu generozitate, dar când a fost vorba
să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al emigrării, la care erau
invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de răzgândire… Se pare că
primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost liderii sionişti,
autorii proiectului!
Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii,
MOMENTUL CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL
RECONSTITUIRII ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE
OFEREAU EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a
Europei în primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!…
Şi anume:
Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna
abandonarea proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune,
între oameni normali, că se născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat
însă cu evidenţa faptului că, în afară de câteva sute de tineri entuziaşti şi
săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul riscant al unei schimbări atât
de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în vârstă, Palestina
era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în pămîntul
străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur
idealism cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde
atâta idealism, la milioane de persoane?!…
Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a
proiectului, soluţia de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa
şi ţara pentru a se strămuta în Palestina, în Eretz Israel!
Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul
inospitalier al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe
ceilalţi evrei? Cu nimic! În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge
pe evrei erau …neevreii, autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar
instrumentul care i-a şi constrâns pe evrei să plece au fost …două:
holocaustul şi comunismul.
Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic,
decisiv, pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel.
Suferinţele evreieşti îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine,
chiar în exces şi cu exagerări fără precedent, au sensibilizat lumea
întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel că ideea de a se constitui
un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a impus aproape
de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel mai
important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale
acesteia a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în
Palestina, în viitorul Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a
început să beneficieze de sume impresionante percepute ca reparaţii
pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor,
deci până în 1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura
funcţionarea unui stat şi pentru a contra-balansa numărul relativ mare de
palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei, mult mai mulţi. Aceştia au venit
din ţările de curând intrate sub regim comunist. Evreii din aceste ţări au
luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce regimul
comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a
crescut brusc numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului
regim. S-a creat o adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de
propaganda occidentală. Dar o dată lăsată cortina de fier, s-a interzis
dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul de a părăsi ţara în
care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu o singură
excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se
lepede de comunism…
Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii,
inclusiv amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul
dramatic: aşadar, simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis,
avem motive să credem că instaurarea comunismului de către evreii
cominternişti în Europa de Est a avut drept scop să deterioreze condiţiile
generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i determine pe evrei
să emigreze în Palestina, în Israel.
Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul
comunist. Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei,
dorind să plece cu orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu
libertatea această încercare. Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist
nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi
ca indezirabili sau inadaptabili ideologici, mulţi arestaţi şi condamnaţi pe
nedrept, se poate spune că pentru majoritatea locuitorilor din aceste ţări
viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în multe privinţe.
Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a folosit
experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm
acum: în ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care
au afectat jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe
evrei să părăsească aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să
emigreze în Israel?
Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările
respective nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc
dispuşi să le părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea
plecării în Israel a fost în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-
politic în ţara de baştină… În privinţa asta nu poate exista nicio îndoială!
Cererea de plecare a evreilor din România a fost, sub comunişti, mult mai
mare ca pe vremea lui Ion Antonescu… Comunismul a fost mai greu de
suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom
identifica şi alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza
subordonării experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în
Israel a unui număr cât mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie
consacrată ca atare. Caz în care, în mod evident, avem datoria să ne
întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele suferinţe pricinuite de
instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să arătăm
acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul
să cerem liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să
dea socoteală în faţa tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi
distruse ori batjocorite! Zeci, sute de milioane de oameni care au suferit
ca niciodată în istorie! O mai spun o dată: eu şi oricare dintre cititorii
acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai frumoasă, mai
îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei
noastre ca români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut
niciun scrupul! Au recurs însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a
inversării rolurilor: noi, victimele, am devenit vinovaţi de crimele plănuite
şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii cominternişti!…
…Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din
istoria relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se
poate”. A spus-o de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae
Ceaușescu, ca după aceea să constate, cu perplexitate și amărăciune, că
se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba asta se potrivește și pentru
necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment, cât va fi fost el
de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea …moment,
încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…
Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe
guvernarea României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului
sovietic, după 1990 România a ajuns din nou sub controlul unor structuri
evreiești (tot cominterniste?), fără ca acestea să se bucure de un sprijin
extern brutal și prea evident. În mod semnficativ, principalii actori ai
evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre Roman și
Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în fruntea
evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca
agenți sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului
cominternist abătut asupra României după august 1944. Petre Roman și
Silviu Brucan evrei cu acte în regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva
mai …complexă, amestec de bulgar, evreu și, probabil, ceva român. Ion
Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește. De ceilalți doi, ce
să mai vorbim?!…
Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian
Băsescu, nu au o apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o
lămurească. După știința mea, mama lui Emil Constantinescu este evreică
și se trage dintr-o familie de evrei anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți
în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai exact. Despre Traian Băsescu
circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde ar mai fi și azi în
viață; mama evreică, tata evreu…
Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass
media. În mod semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut
public să-și arate bucuria pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau
televiziune liberă, necontrolată din umbră, ar fi găsit interesant pentru
noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan cel Mare a zilelor
noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public
cu propria lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet!
Ce au de ascuns?
Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia
celor trei președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot
oficială, a lui Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu
normal, care nu uneltește împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și
ascunde ascendenții. Nu există nicio legătură între originea sa evreiască și
politica pe care o duce ca președinte al Franței în folosul Franței, al
francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre președinții cu care
ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping
nicicum ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un
alogen. Am mai avut regi și domnitori străini. Toate popoarele europene
au cunoscut această situație și nu o blamăm sau incriminăm în vreun fel.
Dar în asemenea cazuri cred că starea de normalitate impune anumite
restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu poate fi trecută cu
vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de discriminare
etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:
Persoana în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine
să nu-și ascundă originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor,
dacă se poate. Exemplu de urmat, exemplu de normalitate, Varujan
Vozganian, mândru de stirpea sa armeneasca.
TOMOAICA EMIL,
auditor, expert contabil,
mobil: 0744.36.41.44