ți-ai clădit un cuibușor în partea stângă a templului,

unde adie o briză ușoară ca într-un hotel exotic,

situat între spumă de mare bătută de albele valuri
ce se sparg în suflarea interioară a mării,

suflul zilei nu te oprește să scotocești în semnul sfintei treimi;

dimineața, la prânz și seara, ca un copil hiperactiv
cauți dulciurile ascunse de mama, în timp ce scotocești mă gândesc
”mai e cineva avid de dulciuri”

- și eu tare am mai scotocit prin patul cu prosoapele de nuntă,

fețe de masă,
broderii, covorașe în trei ițe,
îi mai ziceam patul cu bunătăți din casa mare,
de mama săraca se crucea
când găsea împrăștiat totul în mijlocul casei

ce crezi,
mare lucru nu am găsit,
tot ce găseam ascuns era; nafură, un mănunchi de busuioc,
mai într-un colț o sticluță cu aghiasmă
mama cu de-ale ei, - un piaptăn de os,
(”a fost a lui mămuța, nu se mai fac,
e tare bun pentru curățat păduchii”)

- mai găseam broderii de fețe de perne cu bujori roșii,

lebede plutitoare printre țesături albăstrii,
ce miroseau a cumințenie,
îmi treceam peste ele mânuța de copil curios până la enervare,
coloane de infinit răsăreau în tot felul de culori;
copaci de salcie fremătau, frunze de pelin, liliac, cocostârci în zbor,
porumbei albi îmi ciupeau nasul cârn, de mă râdeam cu gura până la urechi,

scuză-mă, m-am luat cu amintirile,

- tu scotocește mai departe,

nu te rușina, mergi și în casa mare,
chilerul, camera cu geamul de la drum
de-ți cad pietricele pe creștetul capului nu te speria,
tata a avut grijă de toate

- portretul,
ai uitat să atingi portretul,
- zici să nu-i spargi sticla,
or alte porniri de scotocitor,
mâzgălești coarne de drăcușori

- diplomele stau pe pervaz,

da acolo le țin,
nu mă impresionează,
cine nu știe azi,
toți știu (și ce folos)
mai degrabă m-ademenește zilnic
un miros de iarbă crudă,
chiar și atunci când ninge alb,
încerc să rup drumurile
cu sclipiciul din fulgi,
- soba, - atinge-o,
mama a curățat cenușa înainte să plece,
avea ea o taină, - scotocitoare în cenușă,
ne spăla părul în șase zări, cu leșie, făcea rufele albe,
turna cenușa-n pământ,
o presăra până și pe rană,
”soba e leacul casei” zicea mama,
- atinge cărămizile, mai sunt calde
și zama încă fierbe pe cotloane,

- te văd cum te îndrepți spre masa de lemn,

îți plimbi mâna peste hârtia stoarsă de vlagă,
îți amintești,
- am scris, vezi,
am scris,

bănuiesc că ai venit după scrisori.