Analizatorul vizual

INFORMAȚII GENERALE DESPRE ANALIZATORI:

Analizatorii sunt sisteme morfofuncționale prin intermediul cărora, la
nivel cortical, se realizează analiza cantitativă și calitativă a stimulilor din
mediul extern și intern, care acționează asupra receptorilor
Fiecare analizator este alcătuit din trei segmente: periferic, intermediar și
central.
Segmentul periferic( receptorul) este o formațiune specializată, care
poate percepe o anumită formă de energie din mediul extern sau intern, sub
formă de stimuli.
Clasificarea receptorilor in funcție de topografie (localizare)
 exteroceptori, localizați in piele
 propioceptori, răspândiți in sistemul locomotor
 interoceptori (vișceroceptori), situați in peretele organelor interne
Clasificarea receptorilor după natura excitantului
 mecanoreceptori, stimulați de atingere, presiune si lovire
 termoreceptori, stimulați de diferențele de temperatura
 algoreceptori, stimulați de orice excitant care produce durere
 chemoreceptori, stimulați de modificarea concentrațiilor unor
substanțe
 receptori electromagnetici, stimulați de radiații electromagnetice
luminoase
Clasificarea receptorilor după distanta de la care acționează stimulul
 de contact (de exemplu: receptorii tactili)
 de distanta (de exemplu: receptorii auditivi)
Segmentul intermediar (de conducere) este format din căile nervoase
prin care impulsul nervos este transmis la scoarța cerebrală.
Segmentul intermediar este format din:
 căi directe-sunt căi nervoase specifice, cu sinapse puține, prin care
impulsurile nervoase sunt conduse rapid și se proiectează în ariile
corticale, în zone specifice;

Realizat de Shirazi Alexia

Clasa a XI-a B
  căi indirecte-sunt căi nervoase nespecifice, ce aparțin sistemului
reticular activator ascendent cu sinapse multe și prin care
impulsurile nervoase sunt conduse lent, în ariile corticale, unde se
proiectează difuz și nespecific.
Segmentul central este reprezentat de aria din scoarța cerebrală la care
ajunge calea de conducere și la nivelul căreia impulsurile sunt transformate în
senzații specifice. La nivelul ariilor corticale se realizează analiza și sinteza
informațiilor și se formează, în final senzațiile conștiente specifice.
FIZIOLOGIA ANALIZATORULUI VIZUAL
Rolul analizatorului vizual constă în: diferențierea luminozității, formei și
culorii obiectelor, orientarea în spațiu; menținerea
echilibrului și a tonusului cortical
Segmentul periferic se află în retină, tunica internă a
globului ocular(ca în figura alăturată). Celulele
fotoreceptoare cu conuri și bastonașe reprezintă al doilea
strat al retinei și conțin pigmenți vizuali diferiți.
Fiecare celulă cu con face sinapsă cu un singur neuron
bipolar si acesta cu un singur neuron multipolar. Mai multe
celule cu bastonașe fac sinapsă cu un singur neuron bipolar, iar mai mulți
neuroni bipolari fac sinapsă cu un singur neuron multipolar.
Segmentul de conducere( calea optică ) este format
din trei neuroni. Primii doi neuroni senzitivi, sunt
reprezentați de neuronul bipolar ( protoneuronul), respectiv
de neuronul multipolar (deutoneuronul) din retină. Axonii
deutoneuronului formează nervul optic, chiasma optică și
tractul optic(care face sinapsă în coliculii cvadrigemeni
superiori cu cel de-al treilea neuron). Nucleii protectali din
mezencefal reprezintă centrii reflexului fotomotor.
Nervii optici transmit informații din jumătatea nazală
și temporală a retinei de pe aceeași parte. La nivelul
chiasmei optice, fibrele din jumătatea nazală a retinei se
încrucișează. Drept urmare, tractul optic, de pe o parte,
aduce informații din jumătatea temporală a retinei de pe
aceeași parte și din jumătatea nazală a retinei din partea
opusă. Fibrele tractului optic fac sinapsă cu cel de-al treilea
neuron al căii optice în corpii geniculați laterali din
metatalamus.
Segmentul central este situat în lobul occipital, de o parte și de alta a
scizurii calcarine. Distrugerea acestuia determină orbirea( cecitatea centrală).

Realizat de Shirazi Alexia

Clasa a XI-a B
 Simțul văzului permite omului să recunoască obiectele care-l înconjoară,
să aprecieze forma, culoarea, mărimea, luminozitatea, mișcarea și distanța la
care se află acestea. Alături de analizatorii acustico-vestibular și motor,
contribuie la menținerea echilibrului și la orientarea omului în spațiu. Deoarece
restricționează o multitudine de informației, determină creșterea tonusului
cortexului cerebral
Formarea imaginilor pe retină este
un proces asemănător formării imaginilor
în camera obscură a aparatului foto. În
realizarea acestui proces complex
concurează irisul, care se comportă ca o
diafragmă, și aparatul optic, alcătuit din
mediile refringente-cornee, cristalin,
umoare apoasă și corp vitros- care se
comportă ca un sistem dioptric.
Irisul dozează cantitatea de lumină care pătrunde până
la retină prin modificarea diametrului pupilei( prin
contracția sau prin relaxarea mușchilor circulari și radiari) .
Mioza
La lumina puternică se contractă fibrele circulare ale
irisului și pupila se micșorează, proces numit mioza
Midriaza
La lumina slaba se contractă fibrele radiare ale irisului
iar pupila se mărește, proces numit midriaza.
Sistemul optic funcționează ca o lentila convergentă
cu rolul de a proiecta razele de lumină direct pe retină. Razele de lumina suferă
la nivelul ochiului o triplă refracție:
1. Prima refracție: la interfața aer-cornee
2. A doua refracție: pe fața anterioară a cristalinului
3. A treia refracție: pe fața posterioară a cristalinului
Ca urmare a acestei triple refracții imaginea care se formează in pata
galbena a retinei este reală, mai mică si răsturnată.
Ochiul emetrop
In cazul ochiului normal (emetrop) există o concordanță perfectă între
lungimea axului anteroposterior și puterea de convergență a mediilor
transparente. Această concordanță permite vederea clară, fără acomodare, a
obiectelor situate la o distanță mai mare de 6 m. În cazul obiectelor situate între

Realizat de Shirazi Alexia

Clasa a XI-a B
punctum proximum (25 cm) si punctum remotum (6 m) vederea este clară, dar
cu acomodare.
Acomodarea este un proces automat de adaptare
a ochiului pentru vederea clară a obiectelor, situate
intre 25 cm si 6m.
Acomodarea presupune următoarele:
- mioza (micșorarea diametrului pupilelor) prin
contracția mușchilor circulari ai irisului
- creșterea convergentei cristalinului prin
contracția mușchilor circulari ciliari
- corectarea axelor oculare prin contracția
mușchilor externi ai globului ocular
In cazul in care puterea de convergenta a
mediilor transparente nu este in concordanta cu
lungimea axului anteroposterior, ochiul este ametrop,
prezentând diverse defecte optice: miopie,
hipermetropie si astigmatism.

Miopia este incapacitatea ochiului

de a vedea clar departe. Astfel, miopii nu
văd clar la depărtare, deoarece cristalinul
este prea bombat și nu-l pot turti (sau axul
optic este prea lung față de puterea de
refracție a cristalinului), deci imaginea se
formează înaintea retinei și de aceea nu văd clar. Se corectează prin apropierea
obiectului de ochi sau prin lentile biconcave (divergente)
Hipermetropia este incapacitatea
ochiului de a vedea clar aproape. Astfel,
hipermetropii nu văd clar obiectele
apropiate, deoarece cristalinul este prea
turtit sau axul optic este prea scurt față
de capacitatea de refracție a cristalinului,
deci imaginea se formează în spatele retinei(de aceea nu văd clar). Se
corectează prin îndepărtarea obiectului de ochi, sau prin lentile
biconvexe(convergente)

Realizat de Shirazi Alexia

Clasa a XI-a B