I.

Romanitatea românilor în viziunea istoricilor

1. Dacii - de la Preistorie la cucerirea

romană 2. Etnogeneza românească
3. Teorii istoriografice
1. Dacii - de la Preistorie la cucerirea romană

A. Preistoria dacilor
 Aria de existenţă a poporului român de azi: locuită
din preistorie - paleolitic, mezolitic, neolitic; 
Culturi arheologice neolitice: Vădastra, Hamangia
(„Gânditorul”), Gumelniţa („Zeiţa de la Vidra”),
Cucuteni (ceramică pictată), Petreşti;
VECHEA CIVILIZAŢIE EUROPEANĂ (7500-3500)
„Gânditorul” de la Hamangia
şi perechea sa
Cultura Cucuteni

„Zeiţa de la

Vidra”- vas antropomorf

Cultura Petreşti
 De la Preistorie la cucerirea romană

 Indoeuropenizarea: sfârşitul mil. III î.Hr. ⚪ Proces

complex de asimilare a autohtonilor de populaţii ce îşi au
originea în Asia Centrală;
 ⚪ Formarea popoarelor și limbilor indoeuropene;

 Grupa centum: latina, greaca, celta, germana; 

Grupa satem: scita, persana, slava, ilira, limbile
baltice, traca;
De la Preistorie la cucerirea romană

 Tracii: „cei mai numeroşi după inzi” (Herodot); ⚪

Individualizarea tracilor: epoca bronzului ⚪ Tracii sudici:

ramura sud-dunăreană;
 Tracii nordici: geţi, daci;
o geţi – numiţi de greci; daci – numiţi de romani;

De la preistorie la cucerirea romană

 Individualizarea daco-geţilor: epoca fierului (850/800-
650/600 î.Hr.);
 Sec.I î.Hr. – I d.Hr.- perioada de apogeu a civilizaţiei geto

dacilor;  Strabon (istoric şi geograf antic grec): „Geţii şi

dacii reprezintă acelaşi popor deoarece vorbesc aceeaşi
limbă”;  Herodot: „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”;
 Trogus Pompeius: dacii, vlăstar al geţilor;
 Pliniu cel Bătrân: geţii, numiţi daci de romani; 
Societatea geto-dacilor: comati, tarabostes/pileati; 
Religie politeistă: Gebeleizis, Zalmoxis; „Muntele Sfânt”-
Kogaionon;
 Cunoştinţe de scriere, botanică, astronomie, medicină,
arhitectură, astronomie, medicină, artă;

De la Preistorie la
cucerirea romană Tarabostes /
 Pileati Comati
COMATI
 B.
Burebista (82-44 î.Hr.)
 Unificarea politico-religioasă a
triburilor geto-dacilor;
 Dacia: monarhie cu caracter militar; 
Extindere:
⚪N - Carpaţii Păduroşi
⚪ S - M. Haemus,
⚪ V - Dunărea mijlocie,
⚪ E - Gurile Bugului

 Rolul marelui preot Deceneu

 Sistem de fortificaţii: Costeşti,
Blidaru, Capâlna, Sarmizegetusa;
Cetăţi dacice
 Sarmisegetuza

Regia Cetatea Blidaru

Cetatea dacică Bâtca Doamnei

Dacia în timpul lui
 Burebista

Burebista (82-44 î.Hr.)

 Politică externă activă;

 Întregul litoral pontic şi teritoriul până la munţii
 Haemus (Balcani) se afla sub stăpânirea lui Burebista.
 De aici, Burebista a organizat expediţii până în Macedonia
şi Illiria.
 Se implică în războiul dintre Cezar şi Pompei (49-48
î.Hr).;  Devine astfel „cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din
Tracia”, cum îl numeşte o inscripţie greacă contemporană de
la Dionysopolis.
 Dacia: „o mare împărăție(putere)”;
 Destrămarea statului dac după moartea lui Burebista: 4-5
formaţiuni politice;
 Continuitatea politico-statală în Munţii Șureanu/Orăştiei;
C. Decebal (87-106)

 Reface unitatea statului dac;

 Mai restrâns ca arie geografică decât teritoriul stăpânit de
Burebista cuprinzând Transilvania, Banatul, Oltenia,
 centrul şi sudul Moldovei;
 Noul stat era mai puternic şi mai bine organizat; 
Populaţie numeroasă şi grupată în jurul multor „dave” în
care pulsa o vie activitate economică, legături comerciale cu
lumea greco-romană, o cultură înfloritoare cu puternice
elemente originale;
 Conflictul militar cu Imperiul Roman;
 Campaniile militare din timpul lui Domitian (87,
88);  Pacea „de compromis” din 89;
Decebal - pe Columna lui Traian
Decebal (87-106)
 Istoricul roman Dio Cassius îi făcea următorul portret elogios:
Era foarte priceput în ale războiului şi iscusit la fapt ă, ştiind s ă aleag ă prilejul
pentru a-l ataca pe duşman şi a se retrage la timp. Abil în a intinde curse, era viteaz
în luptă, ştiind a se folosi cu dibacie de o victorie şi a sc ăpa cu bine dintr-o
înfrângere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al
romanilor.

 Pe un vas funerar descoperit la Sarmizegetusa Regia se poate citi

textul: „DECEBALUSPERSCORILO”.  Unele interpretări îl consideră în limba
dacă, posibilul sens fiind de Decebal fiul lui Scoryllo , altele în latină, ceea
ce ar conduce la traducerea Decebal prin Scoryllo.
Decebal (87-106)

 Decebal devine rege clientelar, iar Dacia regat

clientelar (regat din afara imperiului, care îi
recunoaşte autoritatea în schimbul protecţiei);
 Dacia: o confederaţie de neamuri, prima sinteză
autohtonă, „Regatul dacilor” (N. Iorga);  Războaiele
daco-romane: 101-102; 105-106;  Urmări:
⚪ Romanizarea oficială la N Dunării;
⚪ Dacia transformată în provincie imperială, condusă de un
„legatus Augusti”;
⚪ Integrarea în lumea romană: „Sigiliul Romei” (N. Iorga);

Războaiele daco-romane

 O mare parte a teritoriului statului dac (Transilvania, Banatul şi

Oltenia) a fost transformată în vara anului 106 în provincie romană. 
Muntenia şi Sudul Moldovei au fost încorporate în provincia Moesia
Inferior.
 După înfrângerea dacilor, Traian a organizat la Roma o mare şi
costisitoare festivitate, care a durat 123 de zile.
 Surse: istoricul roman Dio Cassius, basoreliefurile de pe Columna lui
Traian construită în Roma de Apolodor din Damasc (în 113) precum şi
monumentul triumfal de la Adamclisi, din Dobrogea.
 Cu ajutorul foarte bogatului tezaur al regatului dac şi cu aurul extras
din minele de aur de la Roşia Montana, Imperiul Roman se va redresa
 financiar.
 Capitala coloniei este Ulpia Traiana Sarmizegetusa;

2. ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ

 Problemă fundamentală a istoriei naţionale; 

Face parte din etnogeneza popoarelor romanice; 
CUM? CÂND? UNDE?
 Devine problemă politică din sec. XVIII, odată cu
intensificarea mişcării de emancipare naţională a
românilor din Transilvania (se încerca contestarea
vechimii, continuităţii, autohtoniei românilor din
Transilvania, pentru a justifica stăpânirea
maghiară);
A. Prima etapă: Romanizarea CARACTERISTICĂ:SINT
E Z Ă E T N O -L I N G V I S T I C Ă

Romanizarea

 Proces istoric complex, lingvistic şi cultural;

 Pătrunderea, impunerea civilizaţiei romane;
 Componenta lingvistică esenţială;  S-a extins
şi asupra dacilor liberi;
Romanizarea
 Etape:
⚪ Etapa preromană: I î.Hr.- începutul sec.II d.Hr.;
contacte între civilizaţia dacă şi cea romană; ⚪ Etapa
propriu-zisă: 106-271 d. Hr.;
⚪ Etapa postromană: după 271-275 d. Hr.;

Romanizarea - condiţii

 Ocuparea teritorială;
 Integrarea teritoriului în statul roman; 
Existenţa unei populaţii neromane numeroase; 
Evoluţie relativ paşnică în domeniul vieţii
materiale, spirituale;
 Convieţuirea autohtonilor cu noii veniţi prin
participarea la viaţa economică, politică, culturală; 
Adoptarea de către authtoni a modului de viaţă
roman;
Factorii romanizării

a. Administraţia:
 Dacia: din 106 devine provincie romană imperială; 
Capitala: Ulpia Traiana Augusta Dacica
Sarmizegetusa;
 Dacia condusă de un „legatus Augusti”; 
Reorganizări succesive: 117/118-Hadrian (Dacia
Inferior cu capitala la Drobeta; Dacia Superior cu
capitala la Ulpia Traiana);
 Administraţia

 123/124: Hadrian – Dacia Porolissensis;  168: Marcus

Aurelius – Dacia Porolissensis, Dacia Apulensis, Dacia
Malvensis; conduse de un „legatus Augusti pro
praetore Daciarum Trium”;
 În administraţie se vorbeşte latina populară;
DACIA ROMANĂ
Reorganizarea Daciei romane
b. Armata
 Efectiv în Dacia: 40 -50.000 militari; 
Legiuni (cetăţeni romani), trupe auxiliare
(provinciali);
 Trupe romane în castre;
 Legiunea XIII Gemina (Apulum),
 Legiunea V Macedonica (Potaissa);  Soldaţii
romani: latinofoni, disciplinaţi, cunosc legile
romane;
 Se construiesc limesuri, canabae (aşezări în
apropierea castrelor);
c. Veteranii
 Se bucurau de prestigiu;
 Latinofoni, disciplinaţi, instruiţi;
 Primesc funcţii, bani, pământ în proprietate, dreptul
la căsătorie;
d. Coloniştii

 Colonizarea: caracter oficial, organizat, masiv;  Sub

supravegherea autorităţii imperiale;  Colonişti aduşi
din „din toată lumea romană pentru
popularea oraşelor şi cultivarea ogoarelor”
(Eutropius, sec. IV d. Hr.);
 Rol în dezvoltarea meşteşugurilor, agriculturii,
urbanizării;
 Foloseau latina populară în relaţiile cu autohtonii;
COLONIZAREA

 Coloniştii au întemeiat aşezări rurale de tip: canabae

lângă castrele armatei romane), vicus lângă oraşe),
pagus (sate risipite),villa rustica (reşedinţele rurale
ale unor mari proprietari de latifundia- proprietate
funciară) precum şi aşezări urbane-( centre ale
administraţiei provinciale, cu rol cultural dar şi
meşteşugăresc şi comercial negustorii şi
meşteşugarii fiind grupaţi în asociaţii socio-
profesionale denumite collegia).
e. Urbanizarea
  Colonii (după modelul Romei): Ulpia Traiana,
Apulum, Drobeta, Napoca, Potaissa, Romula,
Tropeum Traiani;
 Municipia (autonomie administrativă, juridică):
Porolissum, Tibiscum, Dierna, Troesmis;  Forum,
amfiteatru, apeducte, terme, depozite, reţea de
drumuri;
 Prezenţa autohtonilor în oraşe;
In timpul domniei împaratului Hadrian oraşul primeste şi numele de Sarmizegetusa, purtat de capitala Regatului
Dac al lui Decebal, situata la 40 de km E de noua ctitorie, iar din 222, pâna la 235 va purta si

epitetul de metropolis.
 f.
Activitatea economică
 Dacia integrată în sistemul economic
roman;  Agricultura, meşteşugurile;
 Mineritul: exploatarea aurului la Alburnus
Maior/Roşia Montană;
 Meşteşugarii organizaţi în colegii;
g. Dreptul

 Se introduce dreptul roman clasic;

 Constitutio Antoniniana (212 d. Hr.);  Împăratul
Carracalla acordă cetăţenia romană tuturor locuitorilor
liberi din Imperiu;
 Autohtonii preiau normele juridice romane;
 La baza dreptului românesc de mai târziu;

h. Viaţa culturală

 Folosirea limbii latine: 3.500 inscripţii;  Şcoli

(ludi literatti): cititul, scrisul în limba latină; 
Tăbliţe, instrumente de scris (stili) – la Alburnus
Maior;
i. Religia

 Varietatea cultelor: greceşti, orientale, romane,

dacice;
 Fenomenul Interpretatio romana (adorarea zeităţilor
 dacice sub nume romane);
 Sincretismul religios: contopirea divinităţilor
asemănătoare de origini diferite, în una singură; 
Creştinismul: începe să se răspândească în Moesia,
Dacia în sec. I d. Hr.;
 A fost liantul spiritual al comunităţilor după
retragerea aureliană;
B. A doua etapă: Creștinismul CARACTE

RISTICA:SINTEZĂSPIRITUAL Ă
 ROLUL CREŞTINISMULUI

 Rol în desăvârşirea etnogenezei româneşti;

 Primii creştini în Dacia: odată cu armatele, coloniştii aduşi de
Traian;
 Caracter popular: s-a răspândit fără o intervenţie, susţinere
politică a structurilor Bisericii;
 Esenţă latină: originea latină a termenilor de bază ai religiei
creştine: biserică, altar, a boteza, cruce, Dumnezeu, înger,
Paşte, Scriptură;
 Inscripţii: donariul de la Biertan, sec. IV; inelul de la Micia; 
Rolul unor misionari creştini: Teotim I (episcop de Tomis), Sf.
Ioan Cassian (organizarea vieţii monahale), Dionisie cel Mic
originar din Dobrogea- (a iniţiat cronologia creştină);  Basilici
creştine: Slăveni(sec. IV), Sucidava, Porolissum;
Donariul de la conţine textul latin Ego Zenovius votum posui (Eu, Zenovius am
oferit acest dar), sub care se află monograma lui Iisus Hristos.

ROLUL CREŞTINISMULUI
❑ÎMPĂRAŢICAREAUPERSECUTATPRIMIICREŞTINI :T
RAIAN,DIOCLETIANUS,GALERIUS;
❑DOVEZI:INSCRIPŢIILECUMARTIRI(HALMYRIS, AXIOPOLIS,NOVIODU
N U M, D I N O G E Ţ I A ) ;
❑CREŞTINISMULSUSŢINUTDECONSTANTINCELMARE (313),THEODOSIUS(39
1);

C. A treia etapă: Asimilarea slavilor

Caracteristica: sinteză etno-lingvistică

 Prezența unor migratori

▪ goţi, huni, gepizi, avari, slavi;

 Sec. IV-VI : „topirea” migratorilor în masa
romanicilor;
 Romanitatea nord-dunăreană are legături cu romanitatea
sudică;
 Are loc ruralizarea societăţii;
 Obştea sătească: forma tradiţională de organizare social
economică;
 Uniunile de obşti săteşti („romanii populare”-N. Iorga): stau
la baza formaţiunilor prestatale;
Asimilarea slavilor
 Slavii trec masiv în sudul Dunării (602);
 Au determinat separarea latinităţii nord-dunărene de cea
sud-dunăreană;
 Romanicii din sudul Dunării împinşi spre Munţii Balcani
– aromânii, meglenoromânii;
 N Dunării: populaţia romanizată asimilează slavii;  S
Dunării: populaţia romanică asimilată de slavi;  De la
slavi: termeni referitori la instituţii, viaţa religioasă,
hidronime, toponime, viaţa economică (20% din
lexic);  Familie: maică, nevastă;
 Viaţa socială: voievod, boier, cneaz, rob, vornic, postelnic,
ispravnic;
 Religie: utrenie, vecernie, stareţ, rai, iad, duh; 
Armată: ceată, gloată, strajă, sabie, suliţă, praştie;
Concluzii
 Formarea poporului și a limbii române până la sf. sec. VIII;
 Poporul român: romanic
 Limba română: romanică/neolatină; s-a format concomitent
cu poporul român;
⚪ Substratul daco-moesic: 10%;
⚪ Stratul latin: 60% din lexic; structura gramatical ă latin ă; ⚪ Ad-stratul slav:
20%;
⚪ 10% alte influenţe;
 Dialecte:
⚪ dacoromân ( limba română literară)
⚪ aromân/macedoromân (N Greciei, Macedoniei)
⚪ meglenoromân (valea râului Vardar)
⚪ istroromân (P. Istria)

3. TEORII ISTORIOGRAFICE

 Teoria imigraţionistă / roesleriană

 Teoria autohtoniei / continuităţii
  Teorii comuniste
 Teorii actuale
A. Teoria imigraţionistă / roesleriană

 Ideea principală: poporul roman s-a format în P. Balcanică,

de unde a migrat la nord de Dunăre, în secolele XII-XIII; 
Precursorii lui Roesler: I. Szamoskösy, I. Ch. Engel, F. I. Sulzer
 Cauze:
⚪ Succesele românilor (1600, 1859, 1877)
⚪ Lupta de emancipare a românilor din Transilvania
⚪ Dualismul austro-maghiar (1867)
 Caracterul tendenţios al teoriei imigraţioniste
⚪ Apare în climatul politic existent în Transilvania;
⚪ Românii, deşi majoritari, erau consideraţi toleraţi;
⚪ Maghiarii, saşii, secuii contestă în mod eronat originea, vechimea
românilor;
Principalul reprezentant: Robert Roesler, Studii româneşti. Cercetări cu privire la
istoria veche a românilor, 1871

 Principalele idei:
⚪ exterminarea dacilor,

⚪ dispariţia toponimiei dacice,

⚪ Dacia nu putea fi romanizată în 165 ani,

⚪ locuitorii au părăsit Dacia în timpul retragerii aureliene, ⚪

poporul român şi lb. română s-au format la sud de Dunăre; ⚪
românii sunt un popor de păstori nomazi,
⚪ nu există dovezi care atestă prezenţa românilor la N de Dunăre
anterior sec. XIII, deci românii au venit după maghiari în
Transilvania.
B. Teoria autohtoniei / continuităţiiR O M A N I T A T E A R O M Â
 NILORÎNVIZIUNEAISTORICILOR

Romanitatea românilor

 De la numele lucrării lui Adolf Ambruster,

Romanitatea Românilor. Istoria unei idei, 1972  Idei
principale
⚪ Originea latină a limbii române

⚪ Descendența romană a românilor

⚪ Continuitatea dacilor după cucerirea roman ă și continuitatea daco-
romană după retragerea aureliană
⚪ Unitatea de neam

Românii în primul mileniu al erei creştine

 Vlahi, volohi, valahi, blachi, olah, walach – desemnează un
popor neslav, de origine romanică;
 Vlahii îşi spuneau români
 Izvoare istorice
⚪ Sec. VII, împăratul bizantin Mauricius, în tratatul militar
„Strategikon”, (populaţia de la N Dunării desemnată cu termenul
„romani”);
⚪ Sec. IX, geografia armeană a lui Moise Chorenati („ţara necunoscută
Balak” – Valahia);
⚪ sec. IX, cronica turcă Oguzname („ţara vlahilor – Ulak-ili”); ⚪
Sec. X, Constantintin VII Porfirogenetul, „Despre administrarea
imperiului” (populaţia neslavă, romanică din Balcani denumită
„romani”, spre deosebire de bizantini numiţi „romei”);
Evul Mediu

 Sec. XI, Cronicarul bizantin Kekaumenos

 („poporul blachilor / românilor locuieşte în
apropierea Dunării, a râului Sava);
 Sec. XI, istoricul bizantin Ioan Kynnamos (vlahii
sunt „coloni de demult ai celor din Italia”);  Sec.
XIII, cronicarii maghiari Anonymus, „Gesta
Hungarorum”, Simon de Keza- „Gesta Hunnorum et
Hungarorum” admit prezenţa „vlahilor”, „păstorilor
şi colonilor romanilor” înainte de aşezarea
maghiarilor în Pannonia (sec. IX);
Umaniștii italieni și români

 Reprezentanţii umanismului italian: Enea Silvio

Piccolomini, Flavio Biondo, Antonio Bonfini (sec. XV-XVI):
ideea descendenţei românilor din „coloniile romanilor”,
ideea autohtoniei românilor, latinităţii limbii române; 
Umaniștii români (sec. XVI-XVIII)
⚪ Nicolaus Olahus, „Hungaria”;

⚪ Johannes Honterus – numeşte „Dacia” teritoriul locuit de

români (1524);
⚪ Grigore Ureche, „Letopiseţul Ţării Moldovei” ⚪ Miron
Costin („Letopisețul Țării Moldovei”, „De neamul
moldovenilor”), Ion Neculce, Constantin Cantacuzino;
Perioada modernă

❑ Preiluminiștii și Iluminiștii (sec. XVIII)

⚪ Dimitrie Cantemir, „Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor”,
„Descrierea Moldovei”
 ⚪ Reprezentanții „Şcolii Ardelene” (Petru Maior, Samuil Micu, Gh.
Șincai) afirmă originea romană pură a românilor, continuitatea
neîntreruptă a elementului romanic în Dacia
❑ Sec. XIX, B.P. Haşdeu: „vechimea doinei româneşti răstoarnă pe
Roesler”
❑ Sec. XIX, A.D. Xenopol, Teoria lui Roesler. Studiu asupra st ăruin ţei
românilor în Dacia Traiană, 1884; a sistematizat dovezile continuităţii
românilor la N. Dunării folosind argumente istorice, lingvistice, logice;
susţine că elementul tracic reprezintă baza etnică a poporului român;
peste această bază se suprapune elementul roman
Viziunea istoricilor în sec. XX (perioada interbelică)

⚪ N. Iorga, „Istoria Românilor”;

⚪ V. Pârvan, „Getica”;

⚪ Gh. Brătianu, Constantin C. Giurescu, David Prodan, C.

 Daicoviciu etc.
C. Teorii comuniste

⚪ Teoriile staliniste susţin caracterul „imperialist” al

stăpânirii sclavagiste romane şi importanţa civilizatoare a
slavilor în istoria Europei; cel mai important
reprezentant al acestei perioadei: Mihail Roller ⚪
Regimul N. Ceauşescu: reînvierea sentimentului naţional
al românilor; s-a reevaluat contribuţia civilizaţiei romane
la dezvoltarea civilizaţiei româneşti, dar s-a ajuns la teorii
care minimalizau aportul factorului roman şi exagerau
rolul civilizaţiei geto-dacilor;
⚪ Totuși, vor exista și istorici care s-au bazat pe argumente strict
științifice: David Prodan, Adolf Ambruster
 D. Viziunea actuală

⚪ După1989, în contextul extinderii valorilor Uniunii

Europene, disputa pe marginea subiectului este
desuetă.

⚪ Unul dintre cei mai importanți reprezentați ai acestei opinii

fiind istoricul Lucian Boia