Izotopi stabili
Izotopii stabili au o combinație stabilă proton-neutron și nu prezintă niciun semn
de descompunere. Această stabilitate provine din cantitatea de neutroni prezenți într-un
atom. Dacă un atom are prea mulți sau prea puțini neutroni, acesta este instabil și tinde
să se dezintegreze. Deoarece izotopii stabili nu se descompun, nu produc radiații sau
riscurile asociate acesteia pentru sănătate. Izotopii stabili ajută la identificarea rocilor și
mineralelor antice. Oamenii de știință care efectuează experimente ecologice și ecologice
folosesc izotopi stabili de oxigen, hidrogen, sulf, azot și carbon. De exemplu, în
geochimie, oamenii de știință studiază compoziția chimică a materialelor geologice
precum minerale și roci. Izotopii stabili sunt instrumente de încredere pentru
determinarea multor fapte despre materialele geologice, cum ar fi vârsta lor și locul de
proveniență.
Izotopi radioactivi
Izotopii radioactivi au o combinație instabilă de protoni și neutroni. Acești izotopi
se descompun, emițând radiații care includ razele alfa, beta și gamma. Oamenii de știință
clasifică izotopii radioactivi în funcție de procesul lor de creare: de lungă durată,
cosmogenic, antropic și radiogenic. Izotopii radioactivi de lungă durată au apărut în
timpul creării sistemului solar, în timp ce izotopii cosmogeni radioactivi apar ca reacție a
atmosferei la razele cosmice emise de stele. Izotopii antropici provin din activități
nucleare realizate de oameni, precum testarea armelor și producția de combustibil
nuclear, în timp ce izotopii radiogenici sunt rezultatul final al degradării radioactive.