Sunteți pe pagina 1din 22

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII

TINERETULUI ŞI SPORTULUI
ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ .......

PROIECT DE ABSOLVIRE

Calificarea: Asistent Medical Generalist

COORDONATOR: ABSOLVENT:

2017
ÎNGRIJIREA PACIENTEI CU OVAR
POLICHISTIC
Cuprins

Argument

Capitolul I. Anatomia şi fiziologia aparatului genital feminin

Capitolul II. Prezentarea teoretică a bolii: Ovarul polichistic


2.1. Definiţie
2.2. Cauze
2.3. Semne şi simptome
2.4. Investigaţii
2.5. Diagnostic
2.6. Tratament
2.7. Evoluţie şi complicaţii

Capitolul III. Îngrijiri acordate de asistentul medical pacientelor care suferă de Ovar
polichistic

Capitolul IV. Prezentarea cazurilor de boală

Plan de îngrijire 1
Plan de îngrijire 2
Plan de îngrijire 3

Concluzii

Bibliografie

Anexe
Argument

Deși cauzele exacte ale acestui sindrom sunt încă necunoscute, cercetările arată că mai mulți
factori ar putea favoriza apariţia acestei afecţiuni, inclusiv factorul ereditar: femeile cu SOP
sunt mai susceptibile de a avea o mamă sau soră cu acest sindrom.

În cele mai multe cazuri însă, problema principală care stă la baza sindromului ovarului
polichistic este dezechilibrul hormonal. S-a constatat că la femeile cu acest sindrom, ovarele
produc mai mulți androgeni decât în mod normal. Nivelurile ridicate ale acestor hormoni
afectează dezvoltarea și eliberarea de ovule în timpul ovulației și mai pot provoca acnee,
creștere excesiva a parului sau creștere în greutate.

Ovarul polichistic este o afecţiune cu un spectru larg de acţiune şi cu un grad de agresivitate


variat.

Toate aceste date m-au motivate în alegerea temei pentru lucrarea de faţă,care încearcă să
sublinieze importantă examenului ginecologic şi efectuarea tratamentului corect.

Astfel, sper că această lucrare să-mi fie de mare ajutor în viitoarea mea profesie de asistent
medical generalist , pentru a opta în orice situaţie şi de a prveni recitivele bolii şi dacă este
posibil chiar să-i dezvolt pacientului capacităţile fiziologice şi psihologice.
Capitolul I. Anatomia și fiziologia aparatului genital feminin

1.1.Organele genital interne

Aparatele genitale de reproducere sunt formate de aparatul genital masculin si


feminin.Aparatul genital feminin prezintă organe genitale interne
-ovarele
-trompele uterine
-uterul
-vaginul

(fig.1) :Prezentarea organelor interne

Și organe genitale externe reprezentate de vulva (fig.2) și glandele mamare (fig.3).


- muntele pubisului
- formațiuni labiale (labii mari si mici)
- vestibul vaginal
- organe erectile (clitoris, bulbi vestibulari)
Fig.2 organele genital externe

A.ORGANELE GENITALE INTERNE


Ovarele (gonade feminine) sunt organe perche cu formă de migdală de aprox. 3 cm
lungime,1,5cm latime, 1cm grosime si greutate de 4-8 gr.La femeia adultă au culoare
roșiatică și pe suprafață prezintă cicatrici asemănătoare sâmburelui de piersica. Prezintă
doua fețe (medială si laterală),doua margini (liberă si mezoovariană )si doua extremitați
(tubară si uterină).Se dezvoltă in cavitatea abdominală de unde migrează in micul bazin
înainte de naștere.Este singurul organ intraperitoneal lipsit de seroasa viscerală a
peritoneului și acoperit cu epiteliu germinativ.Este așezat in micul bazin in loja ovariană.
Este menținut în poziție fiziologică de ligamentul tubaroovarian și ligamentul
uteroovarian.Ovarul este glandă mixta cu rol exocrin produce ovulul sau gametul feminin
și endocrin secreta hormonii sexuali foliculina si progesteronul.
Trompele uterine sau tubele sunt organe pereche tubulare întinse intre ovar si uter cu
o lungime aproximativă de 7-12 cm si prezinta 4 portiuni :intrauterină(care strabate peretii
uterului si se deschide in cavitatea acestuia),istmul trompei (parte mai strâmpta),ampula
trompei (parte mai dilatată care se afla mai lateral) si infundibulul (in forma de pâlnie)-
acesta prezintă o serie de franjuri 15-20 prin care se deschide in cavitatea abdomeno-
pelviana.
Trompele uterine au rol în captarea ovarului,fertilizare si transportul oului.

Uterul este organul cel mai dezvoltat al aparatului genital feminin intern,așezat intre
tubele uterine si vagin.Este organ cavitar nepereche situat in cavitatea pelviana între vezica
urinara si rect.Are forma unui trunchi de con orientat cu baza mare superior si baza mica
înglobata in portiunea superioara a vaginului.Prezinta trei portiuni:

-corpul uterin-porțiunea suprioară mai lata;

-istmul uterin –porțiunea dintre corp si col;

-colul uterin-porțiune inferioară,mai strâmptă lungă de aproximativ 3 cm,de forma


cilindrică si care se învagineaza in extremitatea superioara a vaginului.Datorita inserției
vaginului prezintă un segment supravaginal si unul intravaginal.Orificiul extern al colului
are forma diferită la virgine,nulipare sau multipare.La virgine si nulipare este închis ,la
multipare este întredeschis.

Colul uterin are doua funcții importante : de barieră pentru mediul septic din vagin in
timpul nașterii,menstruației sau ovulației si de atracție si asigurare a
supraviețuiriispermatozoizilor prin glera cervicala(are ph alcalin).

In interiorul uterului se afla cavitatea uterină,mai largă la nivelul corpului uterin ,care se
îngusteaza progresiv spre col unde formează canalul cervical.Acesta se intinde între
orificiul intern al uterului si orificiul uterin extern creându-se o comunicare directă între
cavitatea peritoneală și exterior prin vagin.

Structura uterului -acesta prezintă trei tunici:

-tunica seroasa sau perimetru-reperezentatăde peritoneu ,sub care se afla țesut conjunctiv
lax;
-tunica musculara sau miometrul-formată din fibre musculare dispuse radiar,spiralat si
longitudinal,ceea ce permite uterului să se destindă in timpul sarcinii si totodată sa exercite
contracții ritmice,puternice necesare expulzării fătului;

-tunica mucoasa sau endometrul este diferită la nivelul corpului si colului uterin-
endometrul inveleste corpul uterin si este format din epiteliu cilindric ciliat cu multe
glande,este hormonodependenta si endocolul-înveleste colul uterin si este format din
epiteliu prismatic cu puține glande,dar mai dezvoltate.

Mucoasa uterină sufera transformari ciclice legate de ciclul menstrual.Daca fecundația nu


s-a produs transformările regresează,iar mucoasa se elimină constituind menstruația,dacă
fecundația este produsă,transformările continuă,mucoasa devine aptă pentru a hrani
oul,numindu-se deciduă.

Vascularizatia si inervația uterului :vascularizația este asigurată de artera uterină ce


provine din artera iliaca internă.Aceasta dă colaterale care irigă ovarele,trompele si
vaginul.Sângele venos dreneaza in venele uterine care se varsă in vena iliaca
internă.Limfaticele duc limfa catre ganglionii lobari ,inghinali si iliaci. Inervația este
asigurată de plexul uterin. În grosimea ligamentelor largi se gasește un țesut conjunctiv lax
continând fibre musculare netede,vase,nervi care constituie parametrii.

Vaginul este organul feminin al copulației.Este un canal cilindric musculo-


membranos,extensibil și elastic ,de aproximativ 8 cm la femeia adulta,și se întinde de-a
lungul diafragmei pelvine,formând cu orizontala un unghi de 60 0.Prezintă doi pereți
anterior și posterior care vin în contact unul cu celălalt,cel posterior este mai lung față de
cel anterior deoarece se insera pe colul uterin,formând fundul de sac vaginal(anterior și
posterior).Fundul de sac posterior este acoperit de peritoneul recto-uterin și formează
fundul de sac Douglas.Această parte reprezintă extremitatea superioară a vaginului,iar când
discutam de extremitatea inferioară a vaginului,ne referim la orificiul vaginal care se
deschide în vestibulul vaginal la virgine fiind acoperit parțial cu o membrană numita
himen.Inervația vaginului este dată de plexul vegetativ hipogastric.
1.2.Organele genital externe

B.ORGANELE GENITALE EXTERNE

Organele genitale externe sunt denumite generic si vulva.Este delimitată lateral de labiile
mari,inferior de comisura inferioară si superior de muntele lui Venus.

Labiile mari-sunt două pliuri cutanate având ambele fețe acoperite de tegument și conțin
foliculi piloși,glande sebacee și sudoripare.Ele se unesc anterior spre simfiza pubiană și
posterior formând comisura posterioară.

Labiile mici sau nimfele sunt două pliuri cutaneo-mucoase care nu conțin grăsime și
foliculi piloși.Anterior înainte de a se uni,labiile mici se dedublează în două pliuri-unul
care trece anterior de clitoris și formează prepuțul sau capișonul clitoridian-iar celălalt
trece posterior de clitoris și formeaza cu cel de pe partea opusa frâul clitoridian.Posterior
de clitoris,sub frâul clitoridian se deschide meatul exterior al uretrei.

Aparatul erectil al vulvei este format din :

Clitoris-organ erectil nepereche,format din doi corpi cavernoși ce se întind de pe fața


internă a ramurii ischino-pubiene formând corpul clitorisului și se termina cu o extremitate
proeminentă-glandul clitoridian.

Bulbii vaginali sunt formațiuni erectile,situați de o parte și de alta a vestibului vaginal,în


profunzimea labiilor mari și în imediata vecinatate a orificiului vaginal.

Glandele vulvei sunt : glandele vestibulare mici situate pe fața interna a labiilor mici ,care
secreta mucus,și glandele vestibulare mari (Bartholin) situate de o parte și de alta a
vestibului vaginal,în porțiunea posterioara a acestuia și în profunzimea labiilor mari-au rol
de a lubrefia vaginul în timpul actului sexual secretând un lichid vâscos și dens.

Glandele mamare sunt situate pe peretele toracic in regiunea cuprinsa între coastele a treia
și a șaptea,au forma hemisferica cu un relief numit mamelon.În porțiunea lor mijlocie
prezintă areola și mamelonul.

Areola este o regiune circulară de culoare brună ce conține glande sebacee si sudoripare
voluminoase ce predomina formând tuberculii Morgagni;în timpul sarcinii diametrul lor
crește,se pigmenteaza mai intens,iar tuberculii Morgagni devin glande mamare,care secreta
colostrul,luând numele de tuberculii Montgomery.

Mamelonuleste porțiunea proeminentă aflată în mijlocul areolei și în al carui vârf se


deschid15-20 de orificii ale canaleleor galactofere.Este formata din 12-20 de lobi separați
prin septuri conjunctive.Lobii se divid în lobuli,iar ultimele diviziuni se deschid în acinii
gladulari

care secretă laptele.

Fig.3. Glanda mamara


Capitolul II. Prezentarea teoretică a bolii: Ovarul polichistic

2.1. Definiţie

Ovarul polichistic, este este o afecţiune heterogenă, cu tulburări ale menstruaţiei (amenoree,
printre altele) şi prin mărirea volumului ovarelor, care devin fibroase (îşi pierd elasticitatea) şi
prezintă numeroase chisturi. Aceasta afectiune afeacteaza aproximativ 5-10% din femeile de
vârstă reproductivă.

2.2. Cauze

Cauza principala in aparitia afectiunii si a dezechilibrului hormonal care apare în sindromul


ovarului polichistic nu este pe deplin înţeleasă, dar par să fie implicaţi factori genetici. Fiicele
şi surorile femeilor cu acest sindrom au 50% risc de a dezvoltă boală.
Producţia anormală de insulină şi problemele metabolice pot contribui la dezvoltarea
sindromului ovarului polichistic. Dacă nu se produce ovulaţia normală pentru o perioada de
timp se pot dezvoltă multiplii chisti pe ovare (ovare polichistice).

Ovarele secretă hormonii sexuali feminini - estrogen şi progesteron- şi o cantitate mică de


hormoni masculini sau androgeni – testosteron şi dehidroepiandrosteron (DHEA).

În sindromul ovarului polichistic, organismul produce hormoni masculini în exces, iar


raportul LH/ FSH este anormal de mare. Prin urmare, eliberarea ovulelor de către ovare
(ovulaţia) se produce mai rar decât în mod normal (oligomenoree), sau ovarele nu mai
eliberează ovule (anovulatie). În absenţa ovulatiei, ciclului menstrual este neregulat sau
absent.

2.3. Semne şi simptome

Simptome precoce

- mai puţin de 5 cicluri menstruale într-un an, mai mult de 35 de zile între cicluri sau absenţa
menstruaţiei. Absenţa ovulatiei în fiecare luna apare la aproximativ 50% din femeile cu aceste
sindrom
- sângerări vaginale anormale.
- probleme ale tenului, cum ar fi acneea, tenul gras, mătreaţă, pete negricioase pe piele
(acantosis nigricans) pe gât, axilar sau în pliurile cutanate sau pliuri de piele în zona gâtului şi
axilar
- depresie sau modificări ale dispoziţiei.

Simptome tardive

- durere în partea de jos a abdomenului şi în pelvis


- creştere ponderală sau obezitate în partea superioară a corpului (mai mult ţesut adipos pe
abdomen decât pe şolduri).
- infertilitate
- tensiune arterială crescută (hipertensiune arterială)
- căderea părului de tip masculin şi subţierea firului de par (alopecie).

Majoritatea femeilor cu sindromul ovarului polichistic se prezintă la consult medical pentru


un simptom specific, neştiind că au acest sindrom. Cele mai frecvente motive pentru care
femeile se prezintă la medic sunt:
- probleme menstruale
- creştere în exces a părului (hirsutism)
- infertilitate
- creştere ponderală sau obezitate în partea superioară a corpului.
2.4. Investigaţii

- calcularea indexului de masă corporală, care se bazează pe înălţime şi greutate;


- teste de biochimie pentru determinarea funcţionarii rinichilor, ficatului şi a nivelului
glicemiei;
- gonadotropină corionica umană pentru a confirmă sau a exclude o sarcina

Alte teste pot include:


- testul de toleranţă la glucoză pentru a măsură abilitatea organismului de a folosi glucoză
- nivelul de insulină pentru a determina posibilitatea organismului de a produce insulină
- testarea nivelului de prolactină

O ecografie transvaginala poate fi făcută pentru a evalua simptome cum ar fi durerea în


pelvis, dar nu este necesară pentru diagnosticarea sindromului ovarului polichistic. Un ovăr cu
multiple chisturi (ovăr polichistic) este de obicei mărit şi are opt sau mai multe chisturi, care
apar la ecografie dispuse liniar, că într-un colier. Multe din femeile cu acest sindrom vor avea
chisturi pe ovare la un moment. Totuşi, unele femei fără sindromul ovarului polichistic pot
avea un aspect ecografic de ovare polichistice şi unele din femeile cu acest sindrom nu au
ovare polichistice. Astfel că ecografia nu este necesară pentru confirmarea diagnosticului.
Pot fi făcute şi teste adiţionale pentru a determina dacă nu sunt prezente alte condiţii, care au
simptome similare, cum ar fi tumorile de glanda suprarenală.

2.5. Diagnostic

Medicul va pune întrebări legate de antecedentele medicale, simptome şi despre ciclurile


menstruale şi va efectua un examen clinic ce include şi un control ginecologic.
Laparoscopia - constă în vizualizarea cavităţii abdominale cu ajutorul unui tub subţire
prevăzut cu un sistem optic. La explorarea laparoscopică, ovarele apar mărite, având un
aspect de porţelan şi sunt acoperite de o capsulă fibroasă ce conţine numeroase chisturi.

Ecografia – metodă de explorare a unui organ, ţesut sau a unei structuri anatomice cu ajutorul
ultrasunetelor – permite observarea ovarelor, care în cazul sindromului ovarului polichistic
sunt mărite şi prezintă numeroase chisturi.
2.6. Tratament

La femeile cu ovar polichistic care nu îşi doresc o sarcina, tratamentul poate constă în
administrarea de contraceptive orale care combină estrogen şi progesteron. Acestea scad
secreţia de hormoni masculini şi contribuie la combaterea efectelor provocate de
concentratiile permanente de estrogen. Astfel, se reduc riscurile de cancer endometrial şi de
sângerări anormale.

O altă posibilitate este administrarea de progesteron timp de 10 -14 zile pe luna. Acesta
reglează ciclul menstrual şi protejează împotriva cancerului endometrial, dar nu reduce
nivelul de hormoni androgeni.
aca tratamentul medicamentos nu ajută la obţinerea unei sarcini, medicul poate recomandă o
intervenţie numită drilling ovarian laparoscopic.

În cadrul acestei proceduri, chirurgul face o micaincizie în abdomen şi introduce un tub


subţire, dotat cu o camera video (laparoscop). Camera oferă imaginii detaliate ale ovarelor
siale organelor învecinate. Apoi, cu ajutorul electrocauterului sau alaserului, se distrug
foliculele mărite de pe suprafaţă ovarelor.

Scopul tratamentului chirurgical este acela de a stimula ovulaţia prin reducerea nivelurilor de
LH şi de hormoni androgeni.

2.7. Evoluţie şi complicaţii

Întrucât sindromul ovarului polichistic afectează ciclul menstrual şi expune uterul la


concentraţii permanente de estrogen, femeile cu acest sindrom prezintă un risc ridicat de
sângerări uterine anormale şi de cancer endometrial (al mucoasei uterine).

Tratarea sindromului ovarului polichistic poate reduce aceste riscuri. De asemenea, femeile cu
sindromul ovarului polichistic care îşi doresc copii pot avea nevoie de tratamente pentru
fertilitate. În timpul sarcinii, ele prezintă un risc crescut de avort spontan şi diabet gestational
(datorită nivelului ridicat de insulină).
Capitolul III. Îngrijiri acordate de asistentul medical pacientelor care
suferă de Ovar polichistic

Internarea pacientei în spital

Internarea bolnavei cu Ovar polichistic se face în clinica de obstretica si ginecologie când


acesta ia primul contact cu spitalul. Acest prim contact constituie un eveniment important în
viata bolnavei deoarece ea se desparte de mediul sau obisnuit si este nevoit sa recurga la
ajutorul oamenilor straini
Internarea în spital a bolnavei se face pe baza buletinului de identitate, a biletului de trimitere
eliberat de: cabinet medical individual care recomanda internarea sau de la medicul din
ambulatoriul sau pe baza biletului de ransfer eliberat

Dupa stabilirea diagnosticului înainte de a ajunge în sectia cu paturi, bolnava trece prin
serviciul de internare unde:
- va fi îmbaiata si - daca e cazul – deparazitata;
- hainele si obiectele persoanle vor fi înregistrate în vederea înmagazinarii pe perioada
internarii.
-bolnava va fi imbracata cu camasa de noapte sau pijamele ,capot, papuci;
Bolnava astfel pregatita va fi dirijata pe sectia unde se prezinta la asistanta sefa sau
registratorul medical în vederea internarii.
O primire adecvata în sectie diminueaza stresul suferit de bolnava la internare si
usureaza adaptarea ei la mediul spitalicesc. Asistenta de salon introduce bolnava în salonul
indicat, îi face cunostinta cu ceilalti bolnavi, o ajuta sa-si aranjeze obiectele în noptiera, o
conduce pentru a cunoaste sectia, prezentându-i cabinetul asistentelor, sala de mese, grupul
sanitar, ii aduce la cunstinta regulamentul de ordine intreioara.

Asigurarea igienei personale, corporale si vestimentare a pacientei


Asigurarea igienei generale si corporale este importanta în evolutia unei boli, de aceea
asistenta medicala trebuie sa fie foarte atenta cu respectarea regulilor de igiena. De aceea,
asistenta medicala are misiunea delicata de a controla în mod discret, de a îndruma si la
nevoie, de a efectua, atunci când este cazul toaleta de
dimineata si seara. Astfel ea va îndemna bolnava sa se autoingrijeasca . Daca este cazul va
atrage atentia si asupra lenjeriei de corp sa fie tot timpul curata si îngrijita.
Observarea pozitiei pacientei în pat
Asistenta medicala trebuie sa urmareasca, sa supravegheze pozitia bolnavei în
pat,faciesul, pentru a sesiza eventualele modificari survenite în timpul tratamentului.
Pregatirea patului si accesoriile lui
Patul este mobilierul cel mai important din salon, aici petrecându-si bolnava
majoritatea timpului de boala si convalescenta. Patul trebuie sa fie comod, de dimensiuni
potrivite, usor de manipulat si usor de curatat, pentru ca îngrijirile, investigatiile si
tratamentele aplicate bolnavei sa fie usor de efectuat.
Accesoriile patului sunt: salteaua, perna, patura, lenjeria, cearsaful, cearsaful plic, fata de
perna.
Schimbarea lenjeriei de pat
Este o problema în asigurarea conditiilor de confort pentru odihna si îngrijirea
bolnavilor. La intrarea în salon bolnava gaseste patul pregatit cu lenjerie curata, salonul bine
aerisit. Schimbarea lenjeriei se face de câte ori este nevoie si pe parcursul internarii.
Supravegherea functiilor vitale si vegetative.
Urmarirea functiilor vitale este o sarcina foarte importanta pentru asistenta medicala,
atât pentru a urmari evolutia boli, cât si pentru a urmari evolutia tratamentului deoarece unele
medicamente pot influenta aceste functii. Ele vor fi masurate de doua ori pe zi (dimineata si
seara) si vor fi notate în foaia de observatie.
Alimentatia bolnavei cu boala inflamatorie pelvina este o alimentatie activa cu regim
alimentar normal.Se recomanda un consum suficient de lichide 1,5-2L\zi si o dieta bogata in
legume si fructe, care sa asigure un aport marit de vitamine. De asemenea se recomada
produse lactate in special iaurt care mentine
echilibrata balanta microorganismelor intravaginale si pentru cresterea rezistentei la infectii
acizi grasi omega3 care stopeaza procesul inflamator(ulei de in, nuci, peste)
Administrarea medicamentelor si hidratarea organismului
În spital medicamentele sunt prescrise de medicul curant fiind consemnate în rubrica
,,tratament,, din foaia de observatie, cu data calendaristica, forma de prezentare (fiola, tablete)
doza pe 24h, calea de administrare, doza unica si orarul.
Medicamentele sunt substante de origine minerala, animala, vegetala sau chimica de
sinteza, transformate prin operatii farmaceutice într-o forma de administrare ( comprimat,
fiola ) folosita pentru prevenirea, ameliorarea sau vindecarea bolilor. La indicatia medicului
asistenta medicala administreaza medicamentele, prescrise, tinând cont de regulile de
administrare a medicamentelor.

Fisa tegnica nr. 1. Spălătura vaginală

Spălătura vaginală înseamnă introducerea unui curent de lichid (apă sau soluţie
medicamentoasă) în vagin, curent de lichid care, după ce va spăla pereţii vaginali se va evacua
pe lângă canulă.
Scop: terapeutic, pentru îndepărtarea conţinutului vaginal, dezinfecţie locală, calmarea
durerilor, reducerea proceselor inflamatorii.

Materiale necesare :
1.De protecţie : - paravan, prosop
- muşama, traversă, cearşaf
- tăviţă renală
- pensă porttampon

2. Sterile : - mănuşi de cauciuc


- tampoane de vată
- canula vaginală
- irigator
- bazinet

Medicamente: 2 litri soluţie medicamentoasă, după caz : apă oxigenată, soluţie


cloramină, soluţie permanganat de potasiu 1:2000, oxicianură de mercur 1:4000.
Pregătirea psihică şi fizică a pacientei
Pregătirea psihică : Pacienta este informată asupra tehnicii şi a necesităţii efectuării
spălăturii vaginale.
Pregătirea fizică :Se izolează patul cu un paravan ; patul va fi protejat cu muşama şi
traversă. Pacienta va fi aşezată în poziţie ginecologică, apoi i se introduce bazinetul sub bazin.
Se spală organele genitale externe cu apă şi săpun. Spălarea organelor genitale externe se
poate face şi cu tampoane de vată montate pe pensa porttampon.
Spălarea organelor genitale externe se va face dinspre simfiza pubiană spre anus, pentru a
evita contaminarea regiunii genitale cu microorganisme din regiunea anală.
Tehnică:

Asistenta se spală pe mâini cu apă şi săpun, apoi îmbracă mănuşile sterile. Se adaptează
canula la tubul irigatorului. Verifică temperatura soluţiei, apoi scoate aerul din irigator. Cu
blândeţe, introduce canula în vagin şi deschide robinetul irigatorului. Scoate canula înainte ca
irigatorul să se golească şi pensează tubul irigatorului. Canula va fi pusă în tăviţa renală.
După terminarea spălării, asistenta scoate bazinetul şi examinează lichidul de spălătură ; la
indicaţia medicului, acesta va fi trimis la laborator.
După scoaterea bazinetului, asistenta va usca regiunea genitală şi cea anală.
Îngrijiri ulterioare :
Asistenta va îndepărta materialele folosite şi va aranja patul, apoi va îndepărta paravanul.
Pacienta va fi ajutată să se îmbrace şi va fi aşezată într-o poziţie comodă.
Se va nota în foaia de observaţie tehnica şi aspectul lichidului de spălătură.

Fişa tehnică nr. 2 Măsurarea temperaturii

Temperatura corporală - se defineşte că fiind echilibrul între procesele de termogeneză


(producerea de căldură de către organism) sitermoliza (cedarea de către organism , înspre
mediul înconjurător a excesului de căldură).
Febra = Hipertermia = Pirexie = creşterea temperaturii peste valorile fiziologice pentru vârstă,
sex şi status hormonal.
Subfebrilitate - temperatura peste 37,5 - 37,8oC.
Febra - temperatura centrală peste 38 grade Celsius.
Hiperpirexie -T > 39oC.
Scop
-evaluarea funcţiei de termoreglare şi termogeneză
Locuri de măsurare
- cavităţi semiînchise:
-axilă,
-plică inghinală,
-cavitatea bucală;
- cavităţi închise:
-rect,
-vagin.
Materiale necesare:
-termometru maximal,lectronic,auricular
-casoletă cu tampoane de vată şi comprese sterile,
-recipient cu soluţie dezinfectantă (cloramină 1-5 %),
-tăviţă renală,
-flacon cu alcool medicinal,
-ceas,
-foaie de observaţie,
-pix de culoare albastră,
-carneţel individual.
Intervenţiile asistenţei
- pregătirea materialelor lângă pacient
- pregătirea psihică a pacientului
- spălarea pe mâini
- se şterge cu o compresă cu alcool, se scutură
-pentru măsurarea în axilă
- se aşază pacientul în DD sau în poziţie şezând
- se ridică braţul pacientului
- se şterge axilă prin tamponare cu prosopul pacientului
- se aşează termometrul cu rezervorul de mercur în centrul axilei, paralel cu toracele
- se apropie braţul de trunchi, cu antebraţul flectat pe suprafaţă anterioară a toracelui
- dacă pacientul este slăbit, agitat, precum şi la copii, braţul va fi menţinut în această poziţie
de către asistentă
- termometrul se menţine timp de 10 min-pentru termometrul maximal
- temperatura axilară reprezintă temperatura externă a corpului, ea fiind cu 4-5 zecimi de grad
mai joasă decât cea centrală
-pentru măsurarea în cavitatea bucală
- se introduice termometrul în cavitatea bucală, sub limba sau pe latura externă a arcadei
dentare
- pacientul este rugat să închidă gură şi să respire pe nas
- se menţine termometrul timp de 5 min
- măsurarea temperaturii în cavitatea bucală este contraindicată la: copii, pacienţi agitaţi, la cei
cu afecţiuni în cavitatea bucală;
- pacientul nu va consumă lichide reci sau calde şi nici nu va fuma cu cel puţin 10 min înainte
de determinarea temperaturii
-pentru măsurarea rectală
- se lubrefiaza termometrul
- se aşează pacientul în DL, cu membrele inferioare în semiflexie, asigurându-i intimitatea
- se introduce bulbul termometrului în rect, prin mişcări de rotaţie şi înaintare
- termometrul va fi ţinut cu mâna tot timpul măsurării
- se menţine termometrul 3 min
- copiii mici sunt aşezaţi în DD, cu picioarele ridicate sau în DV
- temperatura măsurată rectal este mai mare decât cea măsurată axilar cu 0,4-0,5 grade
- măsurarea temperaturii în rect este contraindicată la pacienţii agitaţi şi la cei cu afecţiuni
rectale
Se notează valoarea obţinută pe foaia de temperatura:
- notarea unui punct pe verticală, corespunzător datei şi timpului zilei, socotind, pentru fiecare
linie orizontală a foii, 2 diviziuni de grad
- se uneşte valoarea prezenţa cu cea anterioară pentru obţinerea curbei termice
- în alte documente medicale se notează cifric
- interpretarea curbei termice

Fisa tehnica nr. 3 Măsurarea greutăţii şi notarea în foaia de observaţie

Definiţie:
- Stabilirea greutăţii pacientului pentru aprecierea stării de nutriţie şi a
reţinerii apei în organism;
-Aprecierea raportului dintre înalţime şi greutate
Scop:
- aprecierea stării de nutriţie a bolnavului
- stabilirea necesităţilor calorice ale organismului
- stabilirea dozei terapeutice de medicamente şi urmărirea evoluţiei bolii
Pregătirea materialelor:
- Cântar pentru adulţi
- Antropometru (sau cântar antropometru)
- Carnet pentru notarea valorilor
Pregătirea pacientului:
a) psihică :
- se explică pacientului necesitatea măsurătorii şi se stabileşte ora
potrivită în cursul dimineţii.
- se asigură pacientul, dacă este cazul, că se respectă intimitatea
b) fizică :
- se ajută pacientul să se dezbrace de halat;
- se explică pacientului să nu mănânce, să urineze şi să elimine scaunul înainte
de cântarire
- se instruieşte pacientul să stea cu călcâiele lipite de tija antropometrului

Efectuarea procedurii:

Măsurarea greutăţii
- se aduce balanţa în echilibru şi se imobilizează acul indicatorului închizând braţul balanţei
- se verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile
- Bolnav nemâncat, vezică urinară golită, scaun eliminat
- se aduc cele două cursoare pentru kg. şi grame aproape de greutatea estimată a pacientului
- se roagă pacientul să urce pe cântar
- se deschide braţul (tija balanţei) şi se mişcă cele două cursoare până acul se stabileşte din
nou la zero;
- se fixează scara cursorului şi se roagă pacientul să coboare
Îngrijirea pacientului:
- se conduce pacientul la pat (dacă este nevoie)
- se ajută să se aşeze în pat

Notarea procedurii:
- se notează valorile înălţimii şi greutăţii
- se precizează dacă din diverse motive nu pot fi îndeplinite toate condiţiile
Incidente şi accidente:
-Valorile obţinute arată scăderea greutăţii la pacienţii slabiţi, denutriţi, creşterea greutăţii şi
reţinerea apei în organism.
Fisa tehnica nr. 4. Punctia venoasa

Definiţie:

Puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui
ac de puncţie.
Scopul:
- explorator - recoltarea sângelui pentru examene de laborator (biochimice,
hematologice, serologice şi bacterologice)
- terapeutic - administrarea unor medicamente sub forma injecţiei şi a perfuziei
intravenoase; executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui.
Locul puncţiei: orice vena ce poate fi puncționată
- venele de la plica cotului
- venele antebraţului
- venele de pe faţa dorsală a mâinilor
- venele subclaviculare
- venele femurale
- venele jugulare şi epicraniană

Pregătirea pacientului: