ORIENTUL MIJLOCIU: ISLAMUL

Deșertul înseamnă pe de o parte fatalitate. Deșertul este propria lui barieră

naturală, este ceea ce nu trebuie, nu merită dar nici nu poate fi cucerit. Deșertul este
astfel obstacolul prin excelență care poate oferi o frontieră politică. Deșertul înseamă
pe de altă parte și libertate. El asigură subzistența durabilă a unor triburi independente,
de beduini, nomazi liberi care pot fi propriii lor stăpâni. Arabii au fost ignorați și
subestimați de vecini atât religios cât și politic. Axiomele deșertului au fost modificate
abia de factorul tehnologic modern care a identificat în vidul deșertului resursa
fundamentală a civilizației mașinii, petrolul. Dar în sine, pur geografic, petrolul nu are
nici o semnificație în afara aparatului tehnologiei moderne și a civilizației industriale
grele.

Odata cu aparitia fulgeratoare lui Mahomed Profetul destinul arabilor se schimbă

radical. În Arabia existau atunci triburi nomade de beduini și triburi de arabi negustori.
Mecca era dominată de tribul arabilor quraișiți, negustori bogați. Revelațiile inițiale ale
lui Mahomed survin violent, în timpul retragerilor lui meditative în munții de lângă
Mecca. Această etapă are un caracter vizionar și ea constă în esență în negarea
politeismului și afirmarea exclusivă a unicității și suveranității lui Allah și în formularea
teologiei islamice fundamentale. Mahomed este primit cu scepticism, sarcasm și tot mai
mult cu ostilitate. Pe măsură ce revelația devine mai clară cu politeismul meccan, reacția
elitelor este tot mai dură.Profetul, familia și adepții lui sunt supuși unui boicot sever.
Ulterior este exclus din trib și amenințat cu moartea. La insistențele discipolilor și
chemat în Medina de triburile care îl doreau judecător în efortul lor de a constitui
comunitatea, Mahomed fuge din Mecca împreună cu primii adepți. Prin Hegira
înțelegem exodul sau migrația lui Mahomed din Mecca la Medina, ea reprezentând
începutul epocii islamice. Medina era un oraș la 300 de kilometri în nord, o oază, care
începea să rivalizeze cu Mecca. Acolo trăiau și trei triburi evreiești care contribuiseră la
dezvoltarea orașului. El a fost chemat datorită prestigiului său de profet pentru a media
ca arbitru între triburile din Medina. Spre deosebire de etapa vizionară a Mecca,
Mahomed avea un caracter pragmatic, în care Mahomed era conștient de organizarea
comunității islamice și a comunității care îl asculta pe Dumnezeu.
In ceea ce priveste Teologia politică a Islamului sunt amintite o sumedenie de
idei si conceptii. Respingerea politeismului se face în favoarea pactului etern făcut de
Dumnezeu cu omul. Avraam este „fidel” lui Dumnezeu. Mahomed s-a numit
purificatorul profețiilor corupției națiunii păgâne. El se numește o persoană care dă
revelație pură, finală și definitivă, adică închide trecutul. Este un păcat de moarte să
asociați alți idoli cu Allah. Prin urmare, Islamul a impus un monoteism neclintit.
Mahomed a cerut mai întâi adepților săi să se roage în direcția Ierusalimului, ceea ce a
fost tocmai o respingere a politeismului mecanic. Numai după ce evreii l-au respins ca
profet, a indreptat rugaciunea spre Mecca. Hegira este astfel identică simultan cu:
întemeierea politică a națiunii arabe dar și cu întemeierea teologică a comunității
islamice .Din punct de vedere politic trebuie înțeles faptul că Mahomed a fost simultan
profetul religios și șeful militar al Islamului, adică al statului islamic incipient din care a
apărut Califatul. Califatul este un stat islamic. Religia în Islam nu a fost deci niciodată
supusă politicului, ci ea este însăși politica: organizarea religioasă a vieții fondează și
controlează organizarea politică a cetății, a statului, a imperiului. Un stat islamic este în
sens metafizic un stat teocratic condus de Allah, fiind astfel totodată un stat mesianic.
Șiiții au protestat față de linia Califilor și au susținut că singurul succesor legitim a
fost Ali și linia lui succesorală a imamilor care ar fi primit daruri speciale din partea lui
Mahomed. Uciderea lui Ali reprezintă pentru șiiți moartea inocentului și deturnarea
Califatului, astfel că Allah continuă să conducă istoria prin imamii succesori ai lui Ali.
Sunniții care au acceptat linia Califilor (Abu Bakr, Omar, Othman și Ali). Ei au
fundamentat viața religioasă pe imitarea strictă a actelor lui Mahomed așa cum apare
ea în tradiție (sunna). Pe scurt sunniții reprezintă majoritatea care crede că primii califi
au fost legitimi Șiiți cred că Ali trebuia să fie adevăratul succesor, făcând parte din
familia profetului.

Sharia reprezintă dreptul religios islamic derivat din Coran. Ea se referă la legea
divină imuabilă a lui Allah Cercetările de istoria economiei care interoghează declinul
economic al Islamului sunt de acord că Sharia apare ca principalul obstacol în progres.
Indistincția public și privat, stat și religie, legal și morală favorizează regimuri centraliste
nu liberale. Economic, interdicția cametei, dreptul arbitrar al contractelor și dreptul
succesoral non-european descurajează investiții pe termen lung și împiedică apariția
băncilor și instituției creditului.
Iudaismul Creștinismul și Islamul: Islamul se definește în opoziție cu Iudaismul
ca o revelație restaurativă. Mahomed crede că Dumnezeul lui Avraam a trimis mai mulți
profeți mai multor națiuni, el fiind ultimul dintre profeți, trimis special națiunii arabe și
ca împlinire a făgăduinței date lui Agar cu privire la Ismail. Creștinismul se definește tot
în opoziție cu Iudaismul, dar invers, ca o revelație completivă . Isus mege spre viitor și
vrea să realizeze consecințele ultime ale Legii, adică împlinirea spiritului Legii, nu doar al
literei Legii. Isus afirmă că el nu este unul dintre profeți, ci este însuși Mesia despre care
au vorbit profeții, unsul lui Dumnezeu (Christos), Dumnezeu însuși. Diferența ontologică
între profet și Mesia este că dacă profeții revelează adevărul, Isus se revelează pe Sine.
 Declinul științific al Islamului. După epoca de aur a filosofiei arabe , reacția
religioasă dură a reușit să distrugă „filosofia islamică. Ceea ce a fost în esență respins era
aristotelismul dar implicit era prioritatea rațiunii asupra credinței, sau prioritatea lui
Aristotel asupra Coranului. Tratatul Distrugerea filosofiei reprezintă manifestul care
semnalează încheierea acestui ciclu și victoria Islamului pur împotriva pseudomorfozei
grecești a Islamului. În cadrul teologiei islamice viziunea dominantă îl vede pe Allah ca
absolut nelimitat, ca singura cauză permanentă a universului. Suveranitatea lui Allah
este absolută și nemijlocită.
Cercetările privind istoria economiei care interoghează declinul economic al
Islamului sunt de acord că Sharia ce apare ca principalul obstacol în progres.
Contradicția dintre public și privat, stat și religie, drept și moralitate favorizează toate
regimurile centralizate, mai degrabă decât liberalele. Din punct de vedere economic,
legile contractuale arbitrare și legile moștenirii non-europene împiedică cooperarea,
investițiile pe termen lung și împiedică apariția băncilor și a instituțiilor de credit.