Sunteți pe pagina 1din 6

ACADEMIA DE POLIȚIE “Alexandru Ioan Cuza”

Facultatea de Științe Juridice și Administrative

DREPTUL SOCIETĂŢILOR COMERCIALE ŞI A INSOLVENŢEI

“Insolvența”

Nume și prenume : Găujan Maria-Roxana

2019-2021

1
Insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin
insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Insolvenţa este
prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit
datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori. Insolvenţa este iminentă atunci când se
dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile
băneşti disponibile la data scadenţei.
Una dintre cele mai vechi activităţi umane o reprezintă comerţul, el prinzând contur o
dată cu apariţia ideii de proprietate 1, când omul a conştientizat că anumite bunuri sunt ale sale
şi că acestea se delimitează de cele care aparţin altor persoane.
Deşi iniţial comerţul a fost practicat sub forma schimbului (troc) doar pentru satisfacerea
necesităţilor existenţiale de zi cu zi ale oamenilor, odată cu apariţia banilor trocul a fost
înlocuit cu vânzarea-cumpărarea, comerţul devenind o profesie practicată de un anumit grup
specializat în această activitate, care nu mai urmărea realizarea propriilor trebuinţe, ci
satisfacerea nevoilor altora şi obţinerea de profit2.
Profitul fiind determinat de caracterul speculativ al comerţului, realizarea lui
presupune un anumit risc, asumat de comercianţi, fără ca prin aceasta activitatea comercială
să se transforme într-un joc al hazardului, în care aleatoriul să domine. Totuşi, este posibil ca
un comerciant, în decursul activităţii sale, ca o consecinţă a unor afaceri nereuşite, să ajungă
în situaţia de a nu mai putea face faţă datoriilor sale3.
Angrenarea unui comerciant în relaţii complexe şi continue cu diverşi furnizori
(creditori), pe de o parte, şi cu clienţii (debitori) pe de altă parte, implică funcţionarea
mecanismului de încasări şi plăţi dintre aceştia. Dacă mecanismul se întrerupe, se blochează
din cauza lipsei lichidităţilor la o verigă din acest circuit, activitatea mai multor comercianţi,
legaţi prin succesiunea operaţiilor lor, este ameninţată4.
Insolvenţa comercială, definită ca fiind incapacitatea unui debitor de a face faţă
datoriilor sale exigibile cu sumele de bani disponibile, produce în mediul economic aceleaşi
efecte devastatoare pe care o maladie gravă le induce unui organism uman.
Într-o economie aşezată pe principiile pieţei, eliminarea comercianţilor care nu mai pot
face faţă obligaţiilor scadente asumate are loc printr-o procedură denumită generic „faliment”,
organizată şi condusă după reguli juridice stricte5.

1
St. D. Cărpenaru, Drept comercial român, ediţia a VII-a revăzută şi adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007, pag. 9;
2
S. Angheni, Drept comercial, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997, pag. 7;
3
I. Schiau, Regimul juridic al insolvenţei comerciale, Ed. ALL Beck, Bucureşti, 2001, pag.V-VI;
4
R. Bufan, Drept falimentar român, Ed. Mirton, Timişoara, 1998, pag. 1;
5
R. Bufan, Reorganizarea judiciară şi falimentul, op. cit., pag. 13;

2
În doctrina recentă, aceasta a fost definită ca reprezentând un ansamblu de norme
juridice, prin care se urmăreşte obţinerea fondurilor băneşti pentru plata datoriilor debitorului
aflat în insolvenţă faţă de creditorii săi, în condiţiile stabilite diferenţiat pe categorii de
debitori, prin reorganizare judiciară bazată pe plan de reorganizare sau prin faliment6.
Din definiţia citată se poate deduce cu uşurinţă care sunt caracteristicile procedurii de
insolvenţă, ele fiind recunoscute ca atare de majoritatea doctrinarilor români7.
Apreciem că, în actuala reglementare, procedura insolvenţei are următoarele caractere:
este o procedură judiciară, colectivă şi concursuală, unitară şi generală, egalitară, precum şi de
remediu sau, după caz, de executare silită8.
Acest caracter al procedurii de insolvenţă este dat de faptul că întreaga procedură se
desfăşoară sub controlul direct sau indirect al instanţei judecătoreşti, prin judecătorul-sindic
desemnat să gestioneze respectivul dosar de insolvenţă.
1. Caracterul judiciar
Acest caracter al procedurii de insolvenţă este dat de faptul că întreaga procedură se
desfăşoară sub controlul direct sau indirect al instanţei judecătoreşti, prin judecătorul-sindic
desemnat să gestioneze respectivul dosar de insolvenţă.
2. Caracterul colectiv şi concursual
Caracterul colectiv constă în faptul că, în urma deschiderii procedurii, fie la iniţiativa
debitorului, fie la solicitarea creditorilor, fie la cererea oricărei alte persoane sau instituţii
prevăzute expres de lege (Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Banca Naţională a
României, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor), orice urmărire silită individuală
încetează, ea nemaiputând continua. Altfel spus, procedura insolvenţei este colectivă pentru
că îi obligă pe toţi creditorii debitorului faţă de care s-a dispus deschiderea acestei proceduri
să se reunească într-o singură procedură comună.
Procedura este concursuală pentru că interesul individual al fiecărui creditor intră în
concurenţă cu interesele celorlalţi.
3. Caracterul unitar şi general
În ceea ce priveşte acest caracter al procedurii de insolvenţă, unii autori apreciază că
cele două noţiuni desemnează aceeaşi caracteristică distinctă a procedurii – urmărirea tuturor

6
St. D. Cărpenaru, op.cit., pag. 620;
7
M. N. Costin, A. Miff, Falimentul. Evoluţie şi actualitate, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000,pag. 36-40; St. D. Cărpenaru, op.cit., pag.
621; S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, Drept comercial, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 247-248; Gh. Gheorghiu, Procedura
reorganizării judiciare şi a falimentului, C. Rotaru, Legea falimentului – doctrină, jurisprudenţă şi legislaţie,
8
9St. D. Cărpenaru, op.cit., pag. 621 ; S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, op. cit., pag. 248; B. Nasz, Principiile procedurii insolvenţei,
în R.D.C. nr. 10/2008, pag. 53-84;

3
bunurilor aflate în patrimoniul debitorului falit, atât cele existente la data declanşării
falimentului, cât şi cele ieşite în mod fraudulos şi readuse în patrimoniul său9.
Caracterul unitar al procedurii de insolvenţă se păstrează şi în ipoteza în care un
debitor este supus, succesiv, atât procedurii de reorganizare judiciară, cât şi procedurii de
faliment, fie în procedura simplificată, fie în cea generală, pentru că împotriva aceluiaşi
subiect nu pot fi deschise concomitent două sau mai multe proceduri, ci doar una singură.
4. Caracterul egalitar
Acest caracter al procedurii de insolvenţă decurge din caracterul colectiv şi
concursual, întrucât toţi creditorii interesaţi participă la procedura reglementată de Legea nr.
85/2006 constituidu-se în masa credală, urmând ca ei să fie satisfăcuţi deodată şi proporţional
cu mărimea creanţelor deţinute, în ordinea de prioritate stabilită de lege, indiferent de natura
creanţelor şi de interesul public sau privat reprezentat de creditori 10. Altfel spus, această
procedură reprezintă o apărare comună a intereselor şi drepturilor creditorilor prin intermediul
căreia se realizează acoperirea tuturor creanţelor direct proporţional cu ponderea pe care
fiecare creanţă o are asupra patrimoniului debitorului11.
5. Caracterul de remediu sau de executare silită
Procedura insolvenţei are un caracter de remediu sau, după caz, de executare silită
(chiar
dacă este o procedură execuţională colectivă), în sensul că Legea nr. 85/2006 pune la
îndemâna creditorilor un instrument eficace pentru a-şi putea recupera creanţele deţinute faţă
de debitorul aflat în stare de insolvenţă, fie prin procedura reorganizării judiciare, fie prin
procedura falimentului, adică executarea silită a bunurilor ce compun averea falitului prin
intermediul forţei coercitive a statului.
Procedura reorganizării judiciare are caracter de remediu deoarece urmăreşte plata
pasivului debitorului prin reorganizarea acestuia. Cu alte cuvinte, în faza de redresare
judiciară procedura este astfel organizată încât să confere comerciantului debitor posibilitatea
restructurării activităţii sale în scopul creşterii performanţelor economice şi, în special, a celor
financiare ale afacerii. De aceea, în această etapă se consideră că procedura are un caracter de
sprijin, de remediu, oferind termene de respiro, posibilitatea denunţării unor contracte
dezavantajoase etc.12.
În actuala reglementare, însă, credem noi, este evident că scopul principal al procedurii
9
Gh. Gheorghiu, Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, op. cit., pag. 9;
10
A. Avram , Procedura insolvenţei. Partea generală, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, pag.11;
11
I. Turcu , Tratat de insolvenţă, op. cit., pag. 4;
12
Ibidem , Drept falimentar român, op. cit., pag. 29;

4
insolvenţei îl reprezintă protecţia creditului şi apărarea intereselor creditorilor, pe bună
dreptate doctrina afirmând că, în concepţia noii legi, între menţinerea debitorului în circuitul
comercial şi plata creanţelor, primordială este aceasta din urmă, scopul legii reprezentând
acoperirea pasivului debitorului aflat în stare de insolvenţă, iar nu salvarea acestuia13.

13
St. D. Cărpenaru, V. Nemeş, M. A. Hotca, Noua lege a insolvenţei – Legea nr. 85/2006. Comentarii pe articole, Ed. Hamangiu, 2006,
pag. 25;

5
BIBLIOGRAFIE

 St. D. Cărpenaru, Drept comercial român, ediţia a VII-a revăzută şi adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007, pag. 9;
 S. Angheni, Drept comercial, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997, pag. 7;
 I. Schiau, Regimul juridic al insolvenţei comerciale, Ed. ALL Beck, Bucureşti, 2001, pag.V-VI;
 R. Bufan, Drept falimentar român, Ed. Mirton, Timişoara, 1998, pag. 1;
 R. Bufan, Reorganizarea judiciară şi falimentul, op. cit., pag. 13;
 St. D. Cărpenaru, op.cit., pag. 620;
 M. N. Costin, A. Miff, Falimentul. Evoluţie şi actualitate, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000,pag. 36-40; St. D. Cărpenaru,
op.cit., pag. 621; S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, Drept comercial, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 247-248; Gh.
Gheorghiu, Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, C. Rotaru, Legea falimentului – doctrină, jurisprudenţă şi
legislaţie,
 St. D. Cărpenaru, op.cit., pag. 621 ; S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, op. cit., pag. 248; B. Nasz, Principiile procedurii
insolvenţei, în R.D.C. nr. 10/2008, pag. 53-84;
 Gh. Gheorghiu, Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, op. cit., pag. 9;
 A. Avram , Procedura insolvenţei. Partea generală, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, pag.11;
 I. Turcu , Tratat de insolvenţă, op. cit., pag. 4;
 Ibidem , Drept falimentar român, op. cit., pag. 29;
 St. D. Cărpenaru, V. Nemeş, M. A. Hotca, Noua lege a insolvenţei – Legea nr. 85/2006. Comentarii pe articole, Ed. Hamangiu,
2006, pag. 25;