Sunteți pe pagina 1din 8

Progresul înregistrat de societatea umană în evoluţia sa, în toate domeniile, face ca lumea în care

trăim să devină din ce în ce mai mică, iar spaţiul şi timpul par să se fi comprimat. În prezent, frontierele
între ţări nu mai sunt bariere de netrecut, ce cândva separau o populaţie de alta, iar tot ceea ce uşurează
viaţa cetăţenilor în mod pradoxal uşurează şi activitatea infractorilor. Dezvoltarea economică şi socială a
societăţii moderne a deschis noi oportunităţi şi posibilităţi criminalităţii internaţionale, care s-a extins,
depăşind greutăţile unui stat, iar infractorii se dovedesc a fi mai greu de identificat, localizat şi arestat.
Ca atare, măsurile întreprinse la nivel național nu sunt suficiente și trebuiesc extinse. Numai cooperarea
şi conlucrarea internaţională, schimbul de informaţii între autorităţile judiciare și de poliţie ale ţărilor
cointeresate pot contribui la conducerea infractorilor în faţa justiţiei, în vederea tragerii la răspundere și
realizării finalității judiciare.
Urmărirea judiciară este o instituție de drept, respectiv este instituție a dreptului procesual penal.
Este reglementată de mai mult timp în dreptul altor state, sub diferite denumiri, însă în dreptul românesc,
ca instituție, a fost introdusă și reglementată de curând. Luând în considerare punctul de vedere al
cercetătorilor istorici potrivit căruia statul a apărut o dată cu dreptul, iar urmărirea este o instituție de
drept, apreciem că și urmărirea judiciară, în forma ei arhaică, ar fi apărut o dată cu statul. Totodată,
aceiași cercetători au relevat faptul că, în evoluția lor istorică, oricare dintre societățile omenești și-a
dezvoltat propriile metode și structuri de apărare, de combatere sau de pedepsire a oricăror încălcări ale
unor obiceiuri, cutume sau reguli bine stabilite. Fiecare societate şi-a intensificat măsurile și intervențiile
instituțiilor specializate de control social împotriva faptelor de delicvență și criminalitate. Fiecare
orânduiere a avut propriul sistem sancționator al fărădelegilor comise de oameni, iar cei care încercau să
se sustragă sancțiunilor erau căutați, prinși și aspru pedepsiți.

Ca atare, istoria societăților umane se confundă practic cu istoria sistemelor de menținere a


ordinii sociale, mai exact, cu existența unor reguli de conduită și a sancțiunilor specifice, printre care și
pedeapsa capitală – ce a jucat un rol considerabil de-a lungul evoluției sistemelor penale. Noțiunea și
trăsăturile caracteristice ale urmăririi judiciare. Potrivit opiniilor exprimate de unii autori români3 ,
urmărirea reprezintă o activitate complexă, informativ-operativă, criminalistică şi de cercetare penală
care se organizează la nivelul tuturor unităţilor de poliţie pentru îndeplinirea unor dispoziţii 2 Termen
utilizat în special de justiția americană. 3 Bujor Florescu – Curs de investigaţii criminale, Editura
Concordia, Arad, 2007, pag. 349 10 procedurale legale.
În lumina noilor reglementări , pentru urmărire se prevede următoarea definiție: Darea in
urmarire se solicită şi se dispune pentru identificarea, căutarea, localizarea şi prinderea unei persoane în
scopul aducerii acesteia în fața organelor judiciare ori punerii în executare a anumitor hotărâri
judecătoreşti. Din aceasta se deduce că, urmărirea judiciară (sau darea în urmărire) este o activitate
(procedurală) care se solicită și se dispune pentru identificarea, căutarea, localizarea și prinderea unei
persoane. De asemenea, din această definiţie rezultă şi scopul urmăririi, respectiv aducerea persoanei -
împotriva căreia s-a dispus măsura dării în urmărire - în fața organelor judiciare ori punerii în executare
a anumitor hotărâri judecătorești. Analizând conţinutul acestor definiţii, am desprins următoarele
trăsături caracteristice ale activității de urmărire judiciară: - urmărirea este o activitate complexă; -
urmărirea este o activitate informativ – operativă; - urmărirea este o activitate criminalistică; - urmărirea
este o activitate procesual - penală

Managementul cooperării internaționale în domeniul activității de urmărire judiciară.

Urmărirea în baza mandatului de urmărire internațională. Urmărirea internaţională reprezintă o


măsură poliţienească având un caracter operativ, fiind dispusă de Biroul Central Naţional Interpol al
fiecărui stat membru OIPC - Interpol, în scopul localizării şi prinderii persoanelor solicitate în temeiul
unor mandate de urmărire internațională.

Mandatul de urmărire internațională constituie actul procedural prin care este continuată - și in
afara teritoriului national al unui stat, de către alți subiecți oficiali - executarea hotărârilor pronunțate de
instanțele judecătorești.6 Emiterea mandatului de urmărire internațională nu este unul și același lucru cu
cererea de extrădare. Totodată, mandatul de urmărire internațională nu trebuie asimilat și nici confundat
cu mandatul european de arestare. Mandatul de urmărire internațională are aplicabilitate la nivel 6
Decizia Înaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 30/2008 privind examinarea recursului in interesul legii,
declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, privind
aplicarea dispozitiilor art. 661 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in
materie penala, referitor la emiterea mandatului de urmarire internationala in vederea extradarii. 18
internațional și stă la baza extrădării, pe când mandatul european de arestare stă la baza predării și are
aplicabilitate numai la nivel European, în rândul țărilor membre ale Spațiului Schengen, inclusiv în
România și Bulgaria, care nu sunt încă membre Schengen.

1
În situația în care un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei nu poate fi adus
la îndeplinire întrucât inculpatul ori condamnatul nu se mai află pe teritoriul unui stat, instanţa care a
emis mandatul de arestare preventivă sau instanţa de executare, după caz, la propunerea procurorului
sesizat în acest scop de către organele de poliţie, emite un mandat de urmărire internaţională în vederea
extrădării, care se transmite Biroul Central Naţional Interpol în vederea difuzării la Secretariatul General
al OIPC – Interpol, prin canalele specifice . Mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării
trebuie să conţină toate elementele necesare identificării persoanei urmărite (incluzând fotografii,
impresiuni digitale, etc.), o expunere sumară a situaţiei de fapt şi date privind încadrarea juridică a
faptelor. Procedura urmăririi internaționale în legislația română.

Darea în urmărire internaţională se solicită şi se dispune pentru identificarea şi căutarea unei


persoane în scopul localizării şi arestării provizorii în vederea extrădării sau predării în România. În
înţelesul legii care reglementează această activitate, prin dare în urmărire internaţională se înţelege darea
în urmărire prin canalele Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - Interpol sau introducerea în
Sistemul de Informaţii Schengen a unei semnalări cu privire la o persoană căutată pentru a fi arestată în
vederea extrădării. Prin Decizia Consiliului nr. 2010/365/UE din 29 iunie 2010 privind aplicarea
dispozițiilor acquis-ului Schengen referitoare la Sistemul de Informații Schengen în Republica Bulgaria
și România s-a stabilit că începând cu data de 15.10.2010 României (și Bulgariei) i se aplică dispozițiile
acquis-ului Schengen referitoare la Sistemul de Informații Schengen, printre acestea fiind și art. 92 –
119 din Convenția Shengen. 8 Art. 65, alin. 1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internațională în materie penală, modificată și completată.

Darea în urmărire internaţională se solicită atunci când persoana menţionată, după caz, în
mandatul de arestare preventivă, mandatul de executare a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii
ori în hotărârea prin care s-a luat măsura privativă de libertate nu a fost găsită şi există presupunerea
rezonabilă că a părăsit teritoriul României. 9 Cu toate acestea, pentru ca o persoană să poată fi dată în
urmărire internațională este necesar a fi îndeplinite anumite condiții de pedeapsă. Astfel potrivit Legii
nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, condiţia esenţială referitoare
la pedeapsă dispune că extrădarea este acordată de România, în vederea urmăririi penale sau a judecăţii,
pentru fapte a căror săvârşire atrage, potrivit legislaţiei statului solicitant şi legii române, o pedeapsă
privativă de libertate de cel puţin un an, iar în vederea executării unei pedepse, numai dacă aceasta este
de cel puţin 4 luni, termen prevăzut şi de legislaţia internaţională. Darea în urmărire internaţională se

2
dispune de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al
Poliţiei Române la cererea instanţei care a emis mandatul de arestare preventivă sau a instanţei de
executare.

Elemente de drept comparat privind reglementarea urmăririi judiciare în legislaţia unor ţări.

Experiența profesională precum și numeroasele vizite de lucru și documentare realizate în ultimii ani
în diferite țări europene și nu numai, au permis efectuarea unor constatări directe și personale la fața
locului, cu privire la modul de lucru și unele tehnici utilizate de polițiști de profil în căutarea, localizarea
și depistarea infractorilor urmăriți. Astfel, am putut constata că, în ţările occidentale (Belgia, Franţa,
Germania, Austria, Spania, Italia ș.a.), activitatea de căutare şi urmărire a unor persoane care se sustrag
cercetărilor sau punerii în executare a unor hotărâri judecătoreşti (mandate, sentinţe penale etc.) era și
este reglementată de Codul de Procedură Penală al fiecăreia dintre aceste ţări. 9 Idem, alin. 2) 20 În
schimb, în fostele ţări comuniste (Bulgaria, Cehia, Polonia, Ungaria etc.) sau cu influenţă comunistă
(Serbia) activitatea de căutare şi urmărire era prevăzută în ordine şi instrucţiuni ale propriului Minister
de Interne, având diferite trepte de secretizare.

După căderea comunismului şi apariţia unor noi state, prin dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice
sau a altor entităţi federale, odată cu adoptarea propriilor Constituţii şi legi procesual-penale, aceste state
au prevăzut şi reglementat activitatea de urmărire în Codul de Procedură Penală, aliniindu-se astfel la
modelul occidental (Cehia, Slovacia, Moldova, Ucraina ş.a.)11. În prezent sunt ţări care încă se află în
curs de reglementare a activităţii de căutare şi urmărire prin prevederea acesteia în Codul de Procedură
Penală (Bulgaria, Serbia), cu menţiunea că şi România12 a soluţionat abia de curând această problemă.
În toate statele, atât cele occidentale cât şi cele foste comuniste, aspectele privind urmărirea
internaţională şi procedura extrădării sunt reglementate separat, în legi speciale. În Uniunea Europeană,
tendinţa este ca în toate domeniile (inclusiv cel al urmăririi judiciare) să fie adoptate reglementări
unitare pentru toate statele componente. Un astfel de exemplu îl constituie introducerea mandatului
european de arestare13, care simplifică actul de înfăptuire a justiţiei, respectiv procedura de extrădare,
între ţările membre.

Capitolul continuă cu prezentarea, pe scurt, a activității de urmărire din unele țări europene,
efectuarea unei comparații a sistemului german de urmărire - ținte cu cel american, desfășurat de U. S.
Marshall Service, respectiv a unor studii de caz 10 Ion Chipăilă, Adrian Dumitrescu, Cristian Eduard

3
Ștefan, Alexandra Chipăilă – Urmărirea Judiciară – curs universitar. Editura MIRA (Ministerului Inter
nelor și Reformei Administrative), București, 2007, pag. 24 11 Idem 12 Prin apariţia O.U.G. nr. 60 din
06.09.2006 de modificare şi completare a Vechiului Cod de Procedură Penală. 13 EAW (European
Arrest Warrant - Mandat European de Arestare). În România prevederile privind mandatul european de
arestare au fost introduse prin Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală. 21 referitoare la depistarea pe teritoriul României a unor urmăriți internațional la solicitarea altor
state, în cadrul cooperării prin intermediul OIPC – Interpol.

Managementul cooperării europene în domeniul activității de urmărire judiciară

În prima parte a acestui capitol sunt prezentate câteva aspecte referitoare la cooperarea judiciară
europeană în materie penală și preocupările pentru armonizarea dreptului penal în statele membre ale
UE. Principalul argument în favoarea armonizării legislative în acest domeniu al dreptului penal a fost
întotdeauna acela că infractorii pot profita de diferenţele dintre diferitele sisteme penale pentru a putea
scăpa de rigoarea legii, mai precis, se referă în special la dificultăţile întâmpinate de autorităţi atunci
când infractorii plănuiesc infracţiuni într-o ţară şi le comit în altă ţară sau când le comit într-o ţară şi
apoi se refugiază în altă ţară14. De asemenea, capitolul face referire la premisele care au stat la baza
creerii unui spațiu UE al justiției și libertății, în baza recomandărilor Parlamentului European adresate
Consiliului UE, la 7 mai 2009.

În continuare sunt prezentate aspecte ale cooperării în baza mandatului european de arestare,
precum și câteva date în legătură cu mandatul european de arestare, respectiv: definiție și aplicare,
emitere, difuzare și transmitere. 14 http://www.clr.ro/eBuletin/1_2009/Buletin_1_2009.pdf. 22 Cea de-a
treia parte a cestui capitol prezintă o analiză comparativă între extrădare și predarea în baza mandatului
european de arestare, respectiv rolul și importanța mandatului european de arestare. Ultima parte este
destinată unei analize a documentelor oficiale, respective a Raportul Comisiei Europene către
Parlamentul European şi Consiliu din 11 aprilie 2011 privind punerea în aplicare, începând cu anul
2007, a Deciziei-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi
procedurile de predare între statele membre, în care este prezentat modul de funcționare a sistemului
privind mandatul european de arestare și punerea în aplicare a acestuia, prezentarea unor date statistice,
iar în urma concluziilor rezultate, activitățile propuse pentru viitor.

4
Urmărirea judiciară a infractorilor necesită o analiză atentă, înainte ca numărul celor care se
sustrag tragerii la răspundere penală sau executării pedepselor să atingă proporţii alarmante, respectiv să
devină un fenomen. De aceea, angajarea eforturilor tuturor organismelor şi autorităţilor cu atribuţii în
aplicarea legii trebuie să constituie prima măsură pentru a stopa şi chiar diminua această tendinţă de
creştere a numărului de infractori urmăriţi, cu consecinţe imprevizibile. Astfel de cazuri sunt strâns
legate de producerea unor pagube însemnate, atât persoanelor fizice cât şi unor societăţi private, dar mai
ales economiilor naţionale ale statelor.

Menţinerea la cote mari a problematicii infractorilor urmăriţi evidenţiază, din punctul nostru
de vedere, două aspecte majore ale fenomenului: pe de o parte un aspect negativ de natură socio-
economică – faptul că multe familii şi mulţi indivizi sunt afectaţi de criza economico-financiară şi de
lipsa unor posibilităţi care să le asigure condițiile minime de trai (strictul necesar), dar şi tendinţa unor
indivizi sau grupări de indivizi, unele chiar bine organizate, de a obţine profituri importante pentru ei şi
apropiaţi ilor, prin nemuncă, prin mijloace ilegale. Pe de altă parte, și tot un aspect negativ, considerăm
că îl reprezintă sistemul sancţionator prevăzut de legislaţia penală.

Astfel, dacă în baza pedepselor prevăzute de vechiul Cod penal statisticile referitoare la
infractorii urmăriţi erau cele prezentate mai sus, ne întrebăm cum vor evolua ele în baza prevederilor
Noului Cod Penal în care najoritatea pedepselor prevăzute pentru diferite infracţiuni, inclusiv cele grave,
au fost reduse substanţial. De asemenea, trebuie luat în calcul și faptul că, la numărul mare de infractori
urmăriți de către autoritățile judiciare române se adaugă și cel al cetățenilor români care au comis
infracțiuni în străinătate și sunt urmăriți de către autoritățile din țările respective, acestea adresându-se,
în primul rând, cu cereri de 29 localizare și arestare, tot autorităților din țara noastră, ca țară de origine și
unde aceștia își au domiciliul. De aceea, când abordăm problematica infractorilor urmăriţi, nu trebuie să
înţelegem numai activitatea de căutare, localizare şi prindere a acestora.

Apreciem că organele judiciare de aplicare a legii şi înfăptuire a actului de justiţie trebuie să


acţioneze şi în direcţia găsirii unor soluţii sau modalităţi prin care să-i determine pe condamnaţi să nu
mai fugă ori să părăsească ţara cu puţin timp înainte de pronunţarea sentinţei definitive, respectiv să le
acorde unele circumstanţe (facilităţi) celor care se prezintă de bunăvoie să execute pedeapsa (exemplu –
reducerea unui procent din pedeapsa pronunţată etc). Asemenea situaţii de părăsire a ţării înainte de
pronunţarea sentinţelor sau chiar pe timpul cercetărilor au fost de natură să impresioneze profund opinia
publică ( a se vedea cazurile unor deputaţi sau alte persoane ce deţineau funcţii importante), fiind

5
puternic mediatizate în ultimii ani şi atrăgând atenţia în polifrerarea acestor practici. Sarcina poliţiei este
de a pune în executare, cu operativitate, toate hotărârile penale emise de organele judiciare şi a investiga
în mod judicios toate cazurile de infractori care se sustrag aducerii la îndeplinire a acestora. În cazurile
în care poliţia nu a reacţionat imediat, opinia publică, mass-media a acuzat instituţia de lipsă de reacţie
sau ineficienţă. Dar oare este vina ori responsabilitatea poliţiei (sau numai a poliţiei) că persoanele
respective părăsesc teritoriul naţional înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare, fără
ca poliţia să aibă la îndemână un instrument legal care să împiedice această fugă.

6
BIBLIOGRAFIE
 Abraham Pavel, Ștețcu Petru, Găitan Liviu – Curs de investigații private, Editura Concordia, Arad,
2013
 2) Abraham Pavel, Găitan Liviu, Ștețcu Petru – Manualul investigatorului privat, Editura Concordia,
Arad,
 ) Antoniu George, Activitatea normativă penală a Uniunii Europene (I), Revista de Drept Penal
nr.1/2007
 9) Bârsan Corneliu, Convenția europeană a drepturilor omului, vol. I, Editura All Beck, București,
2005
 Chipăilă Ion – Urmărirea şi identificarea unor categorii de persoane Editura Academica, Bucureşti,
2004 24)
 Chipăilă Ion, Adrian Dumitrescu, Cristian Eduard Ștefan, Alexandra Chipăilă – Urmărirea Judiciară
– curs universitar. Editura MIRA (Ministerului Inter nelor și Reformei Administrative), București,
2007