ANALIZA TEXTULUI LIRIC
Flori de mucigai, Tudor Arghezi
Elemente de analiză
I. INTRODUCERE
Date succcinte despre autor : perioada
literară, domeniu literar reprezentativ,
curent literar etc.
Date succinte despre text : data
scrierii/publicării, volumul din care face
parte etc.
Specia literară în care se încadrează
textul
Surse de inspiraţie; idei filozofice; teorii
care stau la baza textului; variante
II. CUPRINS
Tema textului
Motive (specifice unor curente literare
sau stilului individual); laitmotive
Răspunsuri
Considerat al doilea mare poet dupa Mihai Eminescu, T.Arghezi a fost una din
personalitatile cele mai controversate din istoria culturii romanesti,opera sa provocand
reactii contrarii inca de la inceput. Este un poet modernist prin inovatia la nivelul
limbajului poetic si al viziunii care a avut meritul de a depasi dilema apartenentei sale
la un curent literar sau la altul, poetul ramanand de fiecare data personal, fapt pentru
care a devenit un poet-emblema al literaturii romane, de valoare universala.
Volumul de poezii ”Flori de mucigai”, apărut în 1931 reeditează aceeaşi experienţă de
viaţă în variantă lirică, în care lumea interlopă a hoţilor, delincvenţilor este privită cu
înţelegere şi omenie de poet. Poezia “Flori de mucigai” se află în deschiderea volumului
omonim şi constituie arta poetică a lui Arghezi, concepţia lui despre efortul artistului
şi implicaţiile acestuia în actul creaţiei, constituind – aşadar – poezia programatică a
acestui volum, aşa cum Testament este arta poetică din volumul “Cuvinte potrivite”.
Opera literara “ Flori de mucigai ” apartine genului liric si este o arta poetica moderna.
Arta poetica este un crez literar, arta de a scrie, prin care poetul isi trasmite conceptia
sau viziunea asupra universului poeziei si procesului de creatie.Modernismul reprezinta
o orientare culturala manifestata la inceputul secolului 20, in care noul si inovatia
formelor se opuneau valorilor de tip traditional.
Tema poeziei este modernă şi exprimă efortul creator al artistului pentru un produs
spiritual şi consecinţele pe care le are acesta asupra stărilor interioare ale eului poetic,
chinuit de frământări şi de tulburări interioare. Versurile nu mai sunt produsul unei
revelaţii, al harului divin, ci al unei nelinişti artistice şi al setei creatoare.
Întunericul sugerează claustrarea, devenind laitmotiv al poeziei şi al volumului
Mâna, motiv central al textului poetic, prin semnificaţii, devine simbolul actului creator
şi al destinului artistului. „Neputincioasă”, mâna inspiraţiei angelice refuză sau nu
poate „să se strângă”
1
 Comentarea titlului :
(analitic/sintetic,
structură morfologică/sintactică)
semnificații,
relevanță prin raportare la mesajul
textului
Tip de l Tip de lirism/Prezenţa eului liric:
 eul liric obiectiv
 eul liric subiectiv
 eul liric ludic, parodic
Structură:
o Părți, secvențe poetice
o Incipit, final
formă Titlul poeziei Flori de mucigai este un oximoron,în care florile sugerează frumuseţea,
puritatea, lumina, iar mucigaiul semnifică urâtul, răul, descompunerea şi întunericul.
și Titlul este, în acelaşi timp, reprezentativ pentru inovaţia limbajului arghezian numită
estetica urâtului,o modalitate artistică întâlnită în lirica europeană la Baudelaire, care
scrisese Florile răului. Asocierea celor două categorii estetice contradictorii, frumosul –
reprezentat de floare – şi urâtul – sugerat de mucigai – oferă titlului o expresivitate
şocantă şi fascinantă totodată prin efectele estetice. Urâtul are rolul de a evidenţia
imperfecţiunile vieţii, senzaţiile de aversiune şi oroare care capătă valori noi, ele făcând
parte din existenţa umană.
Propriu oricărei arte poetice, lirismul subiectiv se manifestă şi în această poezie,
confirmând prezenţa eului liric prin mărcile lexico-gramaticale reprezentate de verbele
şi pronumele la persoana I – „am scris”, „am lăsat”, „am cunoscut”, „m-am silit”, „mi”,
„mă”.
Poezia Flori de mucigai este structurată în două secvenţe lirice inegale, prima ilustrând
crezul artistic arghezian, iar cealaltă neputinţa artistului de a crea în condiţii de
claustrare.
Prima secvenţă sugerează dorinţa devoratoare a artistului de a se exprima în versuri,
fiind dominat de setea de comunicare cu lumea. Poetul, într-o solitudine impusă şi
lipsindu-i uneltele scrisului, încearcă să zgârie „cu unghia pe tencuială /Pe un părete de
firidă goală, / Pe întuneric” versurile născute din nevoia comunicării.
Enumerarea prin negaţie a elementelor fabuloase ale evangheliştilor, „taurul”, „leul”,
„vulturul”, creează o imagine de mare forţă sugestivă privind starea de deprimare a
poetului nefericit în absenţa creaţiei, în raport direct cu scrierile religioase a căror
esenţă este Absolutul. Versurile sunt săpate în sufletul poetului, sunt „stihuri fără an”
ce nu pot fi exprimate în viaţa reală,dar sunt profund simţite de sensibilitatea artistului:
„Stihuri de groapă / De sete de apă / Şi de foame de scrum”.
Harul poetic, „unghia îngerească”, este tocit de efort, nu-i mai permite poetului
revelaţia, deoarece ea „nu a mai crescut” sau, altfel spus, artistul nu se mai poate regăsi
în sine, nu se mai percepe ca pe un creator de valori spirituale: „Sau nu o mai am
cunoscut”.
A doua secvenţă amplifică deznădejdea lui Arghezi, care este simbolizată de atmosfera
sumbră, e „întuneric”, iar ploaia se aude „departe afară”, ceea ce provoacă poetului o
durere simţită profund, „ca o ghiară”, din cauza neputinţei totale de a se exprima.
Nevoia de comunicare a poetului cu lumea, setea de a-şi dezvălui trăirile îl silesc să
scrie „cu unghiile de la mâna stângă”.O simbolistică străveche asociază mâna stângă
cu forţele demonice, în opoziţie totală cu puterea divină a creaţiei, închisoarea este
2

- Tehnici de compoziţie a textului
poetic:
o Recurenţa
o Simetria
o Opoziţia
- Modalităţi de realizare a
discursului poetic
- Limbajul operei lirice:
o Planul fonetic: sonoritate, armonie,
eufonie, muzicalitate; tropi specifici:
aliterație asonanță, repetiție, onomatopee
o Planul lexical:
 Inventar lexical ; câmpul
lexical dominant ; termeni ce denumesc
sentimente, trăiri / simțuri, cuvinte-cheie.
 Semnificaţia cuvintelor:
•Semnificaţie concretă
•Semnificaţie simbolică, abstractă
o Planul morfo-sintactic:
 Organizarea limbajului în
propoziţii şi fraze:
•Propoziţii lungi / scurte
•Propoziţii cu structură simplă / complexă
•Topică standard / atipică
 Construcţii morfo-sintactice
predominante:
 Verbale. Justificarea
utilizării unor moduri și
timpuri verbale
 Substantivale/adject
ivale
 Contribuţia de sens a unor
pentru Arghezi un fel de bolgie a Infernului lui Dante, însă, în acest cadru al ororilor,
frumosul nu este absent. Răul, urâtul sunt numai conjuncturi ale destinului, cărora
omul le opune aspiraţia spre frumos, care poate fi regăsit în sine, în vis sau în speranţa
împlinirii.
Având în vedere simetriile sintactice, se poate stabili o relaţie de echivalenţă între
florile de mucegai şi stihuri, ceea ce presupune metamorfoza artistică a unei realităţi
( florile de mucegai se transformă în stihuri )
Tipul de discurs: monolog liric, confesiune a eului poetic care se proiectează în
text prin indici ai persoanei I (caracteristic genului liric).
Sugestia textului liric este susţinută de estetica urâtului,în primul rând prin oximoronul
ilustrativ pentru reevaluarea limbajului poetic: cuvântul „mucigai” este regionalism cu
aspect, având sensul conotativ al degradării morale, al descompunerii spirituale, cu
trimitere sugestivă către om, deoarece el însoţeşte cuvântul „flori”, care poate semnifica
viaţa, lumea.
Expresivitatea poeziei este realizată la nivel morfosintactic prin topica inversată, „Sau
nu o mai am cunoscut”,prin folosirea timpului trecut al verbelor, care variază perfectul
compus cu imperfectul: „am scris”, „au lucrat”, „s-a tocit”, „am cunoscut” / „era”,
„bătea”, „mă durea”.
Verbele aflate la prezentul gnomic(care exprimă acţiunea fără a o raporta la un anumit
timp, prezent atemporal) permanentizează patima structurală de a scrie, freamătul
creator şi dorinţa de comunicare a sinelui poetic cu lumea, idei care conferă caracterul
pragmatic al poeziei.
Registrele stilistice îmbină, în manieră modernă, limbajul popular cu iz arhaic cu cel
religios, din această combinaţie reieşind, de altfel, originalitatea, adesea controversată,
a expresivităţii artistice şi ambiguitatea poeziei:„mucigai”,„firidă”,,,„stihuri” / „taurul”,
„leul”, „vulturul”, simboluri ale evangheliilor lui Luca, Marcu şi Ioan.
Metaforele „unghia”, „puterile neajutate”, „stihuri de groapă”, „foame de scrum”,
„unghia îngerească” potenţează starea de disperare a omului claustrat, a artistului
care nu poate crea liber,fiind constrâns să-şi reprime setea de comunicare şi sintetizează
condiţiile vitrege la care este supusă fiinţa umană.
Epitetele „puterile neajutate” şi „unghia îngerească”, precum şi comparaţia „mâna ca
o ghiară” amplifică disperarea eului liric din cauza claustrării spirituale, care poartă în
ea stimatele răului şi acţionează negativ asupra naturii angelice a fiinţei umane,
împiedicând-o astfel să se exprime.
3
 construcţii gramaticale (forme În Flori de mucigai predomină registrele stilistice ale esteticii urâtului, pe de o parte ca
populare, arhaice, inversiuni ale inovaţie lingvistică, pe de altă parte ca substanţă a ideilor exprimate.
topicii, etc); Limbajul este caracterizat prin folosirea cuvintelor care şochează prin expresivitatea
 Paralelismul gramatical – fascinantă, cuvinte „urâte”, al căror sens capătă noi valori.De pildă, cuvântul „mucigai” este
mijloc de construire a un regionalism cu aspect arhaic, dar are aici sensul profund al degradării morale, al
semnificaţiei; descompunerii spirituale, cu trimitere sugestivă către om,deoarece el însoţeşte cuvântul
„flori”, care poate semnifica viaţa, lumea. Arghezi utilizează cuvinte din limbajul
o Rolul punctuației popular ori arhaisme, ca „firidă”, „stihuri”, din vocabularul religios, cum sunt numele
celor trei evanghelişti – Luca, Marcu, Ioan – pentru a sugera atemporalitatea stărilor
o Planul imaginilor artistice sufleteşti de tristeţe, dezamăgire şi deprimare ale poetului.
(perspectiva din care scriitorul abordează Oximoronul „flori de mucigai” transmite ideea complexă a imperfecţiunilor vieţii, a
conţinutul, folosindu-se de imaginaţie şi condiţiilor vitrege la care este supusă fiinţa umană, fapt care îi provoacă poetului
construind imagini artistice): vizuale, aversiune, repulsie. Metaforele argheziene potenţează starea de disperare a omului
auditive, alfactive, tactile gustative, claustrat, a artistului care nu poate crea liber, fiind constrâns să-şi reprime setea de
statice, dinamice comunicare. Neputinţa creatoare a artistului este sugestiv-relevată de metafora „cu
o Planul stylistic - figuri de stil/tropi: puterile neajutate”, deşi poetul avea resurse spirituale profunde. Lumea închisorii
epitet, comparație, metaforă, poartă în ea stigmatele răului care acţionează negativ asupra naturii angelice a fiinţei
personificare, hiperbolă umane, topeşte „unghia îngerească”, împiedicând-o astfel să se exprime.
o Caracteristicile limbajului poetic: Permanenta sete de comunicare cu lumea şi preocuparea pentru perfecţiunea stilistică
ambiguitate, expresivitate, sugestie definesc profunzimea spirituală a lui Tudor Arghezi, după cum însuşi mărturisea
„Întâia gravă preocupare, după ce ai învăţat să te îndoieşti de ceea ce scrii, este să cauţi
perfecţiunea, pe care n-ai s-o ajungi niciodată, dar pe care ai să o urmăreşti cât îţi
durează firul”.
- Prozodie: Prozodia modernă este susţinută de versurile cu metrică şi ritm variabile de lexicul
o Organizarea în pagină abrupt, colţuros, în consonanţă cu asprimea ideilor transmise.
o Rimă
o Ritm
o Măsură
III. ÎNCHEIERE
Susținerea unei opinii despre modul în Criticul literar Nicolae Balota afirma ca,odata cu publicarea acestui volum,Arghezi
care tema şi viziunea despre lume a devine ''un cronicar al infernaliilor'',scriind o poezie a damnarii;semnele coborarii in
scriitorului se reflectă în textul poetic infern pot fi recunoscute in ruptura cu aproape tot ce a insemnat,pentru poet,mai
studiat inainte,poezie.