Sunteți pe pagina 1din 2

Istoria Romaniei

Prin istoria României se înțelege, în mod convențional, istoria regiunii geografice românești precum
și a popoarelor care au locuit-o și care, pe lângă diferențele culturale specifice și transformările politice, au
dotat-o cu o identitate specifică, identitate care în timp a condus la recunoașterea României drept subiect
istoric de sine stătător.
Ca si pozitie georgrafica, Romania are o pozitie aproape centrala in cadrul continentului European.
Aceasta pozitie confera tarii noastre predominarea caracteristicilor central-europene de clima si vegetatie.
Teritoriul Romaniei este definit ca un spatiu geografic cu trei componente esetiale: Carpatii, Dunarea si
Marea Neagra.
Tarile vecine sunt: in nord-est Republica Moldova, in nordul tarii si in nordul Dobrogei Ucraina, in
sud Bulgaria, in sed-vest Serbia iar in nord-vest Ungaria. In partea de sud-est Romania este marginita de
Marea Neagra.
In decursul istoriei, teritoriul actual al Romaniei a fost necontenit in contact sau chiar inclus in
sferele de interese ale unor puteri mondiale sau regionale ale timpului.
Vechi urme de cultură materială, descoperite în diverse situri arheologice de pe teritoriul actual al
României, atestă faptul că spațiul din interiorul și exteriorul arcului carpatic a fost locuit din timpuri
imemoriale.
Formarea Romaniei isi are originile in neolitic, de unde s-au gasit urme în spațiul carpato-danubian.
Dupa neolitic În mileniile III-II î. Hr, în spațiul carpato-dunărean, are loc o migrație a unor populații indo-
europene de păstori nomazi.
Schimbări în organizarea sociala, inceperea folosirii bronzului au atras după sine formarea, în timp, a unor
blocuri etnice în spațiul sud-est european (grecii, ilirii, tracii).
Epoca fierului a consolidat apariția familiilor etno-lingvistice, în aria carpato-balcanică consolidându-se
blocul tracic, cu ramura sa nordică, geto-dacii.
Între secolele I î.Hr. și II d.Hr., în spațiul delimitat de Dunăre, Marea Neagră și Munții Carpați a existat statul
dac.
In vremea lui Burebista (82-44 i.Hr.), statul geto-dac avea ca hotare: in nord – Carpatii Padurosi, in
sud – muntii Haemus (Balcani), in vest – confluenta raului Morava cu Dunarea mijlocie, in est – raul Bug.
Dupa moartea lui Burebista, statul geto-dac se va destrama in patru apoi in cinci formatiuni politice.
Nucleul statal se mentine in zona muntilor Sureanu, unde domnesc succesiv Deceneu, Comosicus si
Coryllus.
Unitatea statului dac este refacuta de regele Decebal (87-106 d.Hr.). Noul stat avea resedinta la
Sarmizegetusa.
Datorita agravarii pericolului roman, care ajunsese la Dunarea de Jos, Decebal poarta doua razboaie cu
romanii condusi de imparatul Traian in anii: 101-102 respectiv 105-106. In urma acestor razboaie, Dacia
este cucerita si transformata in provincie romana. Incepe oficial procesul de romanizare al autohtonilor
geto-daci.

Imperiul Roman a cucerit parte din Dacia si a avut limita nord-estica.


Imperiul Bizantin a avut aici limita nordica a influientei sale directe iar mai apoi Imperiul Otoman.
Imperiul Rus a cautat sa ajunga spre gurile de varsare a Dunarii si a impins sfera sa de influienta directa
pana la Nistru apoi pana la Prut. Imperiul Habsburgic a ajuns spre est pana in Oltenia si Bucovina.
Sfera de interese geopolitice directe a Germaniei s-a etins, in perioada dintre cele doua razboaie
mondiale, pana la gurile Dunarii si Marea Neagra.
Un punct de cotitură în istoria românilor l-a reprezentat domnia lui Mihai Viteazu (1593-1601),
perioadă în care a avut loc unirea celor trei provincii românești, Transilvania, Țara Românească și Moldova. 
Unirea din timpul domniei lui Mihai Viteazul, deși a fost de scurtă durată a reușit să trezească în conștiința
românească ideea de unitate, iar ecourile acestei înfăptuiri s-au făcut simțite în generațiile următoare
Secolul XVIII a stat sub semnul imperiilor care și-au disputat influența în spațiul est-european.
Imperiul otoman slăbește în putere și influență, alte două puteri fiind într-o permanentă înflorire și
expansiune, Rusia și Austria. După pacea de la Karlowitz (1699), Transilvania a trecut sub stăpânirea
Austriei. În Țara Românească și Moldova, Imperiul Otoman introduce domniile fanariote, în încercarea de
a-și întări poziția de suzeranitate. Cu toate că Țările Române nu erau posesiunea Imperiului, bucăți din
aceste provincii au fost înstrăinate. În 1718 după pacea de la Passarovitz, Oltenia este cedată Imperiului
Habsburgic, până în 1739 (pacea de la Belgrad). În 1775 este rândul Bucovinei să fie înstrăinată Imperiului
habsburgic.
Începând cu secolul al XVIII-lea se cristalizează conștiința națională, urmată mai apoi de formarea
națiunii moderne române.
După Tratatul de la Paris (1856), protectoratul rus a fost înlocuit prin garanția colectivă a statelor
europene, iar autonomia Principatelor Române a fost proclamată, fapt care a deschis drumul către
România modernă.
În 5 ianuarie 1859 au avut loc alegeri în Moldova, iar în 24 ianuarie 1859 în Țara Românească,
domnitor fiind ales, în ambele principate, Alexandru Ioan Cuza (1859-1866).
În februarie 1866, Cuza a abdicat, iar prințul Carol de Hohenzollern Sigmaringen a primit Coroana României
și a devenit fondatorul dinastiei regale române.
În anul 1878, puterile europene au recunoscut independența României, prin semnarea tratatelor de
la San Stefano și Berlin și a obținut a patra sa provincie, Dobrogea de Nord, cu județele Tulcea și Constanța
În deceniile ce au urmat, România și-a consolidat administrația statului așezându-l pe temeiuri
moderne. O schimbare majoră în istoria României și a statului român a avut loc în data de 14/26 martie
1881. Începând cu această zi, după ce parlamentul țării a votat, România a devenit Regat (pentru 66 de an),
domnitorul Carol încoronându-se Rege al României la 10/22 mai 1881.
Începutul secolului XX găsește popor român într-o luptă permanentă pentru unire. Dezvoltarea României și
progresul societății românești au permis românilor să spere la eliberarea ultimelor teritorii ocupate și la
refacerea unirii tuturor românilor din spațiul carpato-danubiano-pontic.
Desăvârșirea formării statului național român a găsit momentul prielnic la finalul primului război mondial.
După moarte regelui Carol I, în fruntea României vine la tron Ferdinand I, cel care a rămas în conștiința
românească ca “cel Loial” și ca Regele Ferdinand Întregitorul.
La 27 martie 1918 Sfatul Țarii, reunit la Chișinău, a decis unirea Basarabiei cu mama sa România,
“de-a pururi și pentru totdeauna”. La 28 noiembrie 1918, Bucovina votează în unanimitate unirea
necondiționată și pe vecie cu Regatul României. La 1 decembrie 1918, Marea Adunare Națională de la Alba
Iulia a hotărât unirea tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Romaneasca, cu România “pentru
toate veacurile”.
Al doilea război mondial întrerupe evoluția pozitivă a României și o aruncă într-un context
internațional din care iese cu mari sfârtecări teritoriale. În urma pactului Ribbentrop-Molotov (1939),
România pierde Basarabia și nordul Bucovinei, în favoarea URSS, iar în urma dictatului de la Viena (1940),
Transilvania a fost anexată Ungariei hortiste și Cadrilaterul anexat Bulgariei.
După război, România intră în sfera de influență sovietică și încep o serie de transformări, care de
care mai nefaste pentru destinul statului roman
Anii ‘80 ai secolul trecut au fost caracterizați de cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu
la finalul anul 1989, astfel încât regimul comunist a fost răsturnat prin forță, în cadrul evenimentelor
începute în ziua de 22 decembrie ale aceluiași an. După executarea cuplului Ceaușescu, la finalul anului
1989, România se întoarce la regimul democratic,
În anul 1993 România a fost primită în Consiliul Europei, iar în 1994 a încheiat cu NATO Parteneriatului
pentru Pace, fiind prima țară din Europa Centrală și de Est care aderă la acest pact. După ce obține statutul
de invitat în 2002, în 2004 aderă oficial la NATO. După summitul de la Copenhaga din 2002, în care
România a fost invitata să adere la UE, în 2007 a devenit oficial membru cu puteri depline a Uniunii
Europene, formate la acel moment din 27 de state.
*România va asuma președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene în primele șase luni ale anului 2019.