Sunteți pe pagina 1din 7

Tema 3

Competenţa organelor administrativ fiscale

1. Competenţa generală a organului fiscal al statului

1. Orice dispoziţie procedurală trebuie dusă la îndeplinire de către acele organe ce au atribuţii
în acel sens. Competenţa1 unui organ poate fi stabilită numai prin lege.
În stabilirea competenţei unei autorităţi publice2, primul pas trebuie făcut în direcţia stabilirii
competenţei generale a acesteia. În ceea ce priveşte organele fiscale, competenţa generală se
referă la administrarea creanţelor fiscale, exercitarea controlului şi emiterea normelor de aplicare a
prevederilor legale în materie fiscală.
Competența generală a organului fiscal al statului este dată de prevederea legală potrivit
căreia administrarea creanțelor fiscale datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de
stat, bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și bugetului asigurărilor
pentru șomaj se realizează prin organul fiscal central, cu excepția cazului când prin lege se
prevede altfel. Dealtfel, organul fiscal central realizează activități de administrare și pentru alte
creanțe datorate bugetului general consolidat. De asemenea, organul fiscal al statului (A.N.A.F.),
este competent și pentru colectarea creanțelor bugetare stabilite în titluri executorii, cuvenite
bugetului de stat, indiferent de natura acestora, care au fost transmise acestuia în vederea
recuperării, potrivit legii.3

2.Competenţa materială a organului fiscal al statului

2. Această regulă cu caracter general deosebit de importantă capătă precizări legale specifice
cu ocazia stabilirii competenţei materiale4 a fiecărui organ fiscal, cum ar fi, de exemplu, faptul că
în vamă creanţele fiscale sunt administrate de către organele vamale sau faptul că anumite structuri
din cadrul organelor fiscale au în competenţă colectarea creanţelor fiscale prin plată, altele
efectuează numai activităţi de urmărire a creanţelor fiscale prin executare silită, aşa cum există
organe fiscale care au în atribuţii doar efectuarea de activităţii specifice inspecţiilor fiscale.
Doctrina dreptului administrativ conturează o serie de opinii referitoare la competenţa
organelor administrative, manifestându-se anumite constante în această materie, şi anume:
 competenţa este un ansamblu de atribuţii prevăzute de lege;
 competenţa este o obligaţie legală, exercitarea atribuţiilor nefiind lăsată în voia organelor
administraţiei publice;
1
Prin competenţă, în general, se desemnează capacitatea unei autorităţi publice sau a unei persoane fizice sau
juridice de a rezolva o anumită problemă. Conceptul de competenţă este de amplă utilizare în limbajul juridic, mai cu
seamă în domeniul procesual (I. Leş, Drept procesual civil, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p. 118).
2
În dreptul public, pentru a desemna capacitatea juridică specială conferită unor persoane colective, ca subiecte
ale raporturilor juridice specifice, sau pentru a o deosebi de capacitatea juridică civilă, se utilizează un concept propriu,
şi anume acela de competenţă. Competenţa persoanelor administrative este recunoscută acestora ca o capacitate
administrativă specială, în condiţiile şi în limitele căreia pot participa, în nume propriu şi în temeiul puterii publice, la
realizarea funcţiei executive a statului (D.M. Vesmaş, Drept administrativ, vol. I, Ed. Universităţii Lucian Blaga, Sibiu,
2005, pp. 362-363).
3
Art. 29 alin. (7) C. pr. fisc.
4
 competenţa unui organ concret al administraţiei publice este special determinată;
 competenţa organelor administrative nu poate fi înţeleasă fără explicarea capacităţii lor
juridice5.
Astfel, în literatura de specialitate au fost exprimate numeroase definiţii ale competenţei
organelor administraţiei publice, arătându-se că aceasta poate dobândi accepţiuni mai largi, sau mai
restrânse6.
În esenţă, prin competenţa organelor administraţiei publice înţelegem ansamblul atribuţiilor
stabilite de Constituţie sau lege, ce conferă drepturi şi obligaţii pentru a desfăşura, în nume propriu
şi în realizarea puterii publice, o anumită activitate administrativă7.
Pornind de la definiţiile de mai sus, dar şi de la cea dată în doctrina procesual-civilă
competenţei materiale a instanţelor judecătoreşti8, definim competenţa materială sau de
atribuţiune a organelor financiar-fiscale ca fiind ansamblul atribuţiilor stabilite prin
Constituţie şi/sau lege, ce le conferă acestora drepturi şi obligaţii menite a delimita cadrul de
desfăşurare a activităţilor lor specifice, precum şi ierarhizarea diferitelor categorii de organe
financiar-fiscale, pe linie verticală.

1. Competenţa teritorială a organului fiscal al statului

3. Ca în cazul tuturor organelor cu atribuţii de natură procedurală, şi în cazul organelor fiscale


se discută despre o competenţă teritorială distinctă de cea materială, mai sus enunţată.
Competenţa teritorială9 a organelor fiscale ale statului, se referă la teritoriul asupra căruia
acestea îşi exercită atribuţiile (competenţa materială) şi se stabileşte în funcţie de locul unde se află
domiciliul fiscal al contribuabiluluii, debitor fiscal.
Această regulă, în anumite situaţii, prezintă o serie de nuanţări, după cum urmează:10
a) în cazul contribuabililor nerezidenţi care desfăşoară activităţi pe teritoriul României
printr-un sediu permanent, competenţa revine organului fiscal pe al cărui teritoriu se află situat
sediul permanent desemnat potrivit Codului fiscal. .11
b) în cazul contribuabilului nerezident care nu are pe teritoriul României un sediu
permanent, competența revine organului fiscal al statului stabilit prin ordin al președintelui
ANAF;12
5
A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I, ed. a III-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001, pp. 271-277.
6
În sens larg, cuvântul competenţă se utilizează atunci când prin el se desemnează ansamblul atribuţiilor unui
organ al administraţiei de stat, chiar şi atunci când ele se înfăptuiesc prin acte fără semnificaţie juridică, în timp ce în
sens restrâns ea desemnează capacitatea acordată de lege, în limite determinate, unui organ al administraţiei de stat, de
a face anumite acte de drept administrativ (T. Drăganu, Formele de activitate ale organelor statului socialist român,
Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1968, p. 108).
Competenţa este ansamblul activităţilor, cu şi fără semnificaţie juridică, săvârşite de un organ în vederea realizării
atribuţiilor sale. În sens juridic larg, ea reprezintă numai activitatea – actele şi faptele – cu caracter juridic, iar în sens
restrâns, cuprinde numai ansamblul actelor juridice pe care le poate emite o autoritate în condiţiile şi cazurile prevăzute
de lege (I. Santai, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 1998, pp. 62-63)
7
A. Iorgovan, op. cit., p. 271.
8
I. Leş, op. cit., p. 120.
9
Prin intermediul normelor de competenţă teritorială se realizează o delimitare de atribuţii pe linie orizontală între
diferite organe fiscale de acelaşi rang şi având aceleaşi atribuţii sub aspectul competenţei materiale (a se vedea doctrina
dreptului procesual civil, I. Leş, op. cit., p. 135).
10
Art. 30 C. pr. fisc.
11
Conform art. 35 din C.pr.fisc.
12
Conform OPANAF nr. 3775/2015, art. 2, alin (1) Administraţia fiscală pentru contribuabili nerezidenţi
din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti este organul fiscal competent pentru
c) în cazul sediilor secundare înregistrate fiscal, competența pentru administrarea
impozitului pe venitul din salarii datorat de acestea revine organului fiscal competent pentru
administrarea obligațiilor datorate de contribuabilul care le-a înființat. Competența pentru
înregistrarea fiscală a sediilor secundare ca plătitoare de salarii și venituri asimilate salariilor,
potrivit legii, revine organului fiscal central în a cărui rază teritorială se află situate acestea.13
d) competența privind impozitul și contribuțiile aferente veniturilor din activități agricole
datorate de persoanele fizice,14 potrivit legii, stabilește faptul că ele se pot achita în numerar și
la organul fiscal local din localitatea în care își are domiciliul fiscal contribuabilul unde nu există
o unitate teritorială a A.N.A.F., dacă între autoritatea administrației publice locale și A.N.A.F. s-
a încheiat un protocol în acest scop.15
e) administrarea obligațiilor fiscale datorate de contribuabilii mijlocii,16 inclusiv de sediile
secundare ale acestora, se realizează de organul fiscal de la nivel județean sau al municipiului
București, după caz. Organul fiscal al statului competent notifică contribuabilul ori de câte ori
intervin modificări cu privire la calitatea de contribuabil mare sau, după caz, contribuabil
mijlociu.
administrarea obligaţiilor fiscale datorate de următoarele categorii de contribuabili: a) persoane impozabile
nestabilite în România care, potrivit titlului VII "Taxa pe valoarea adăugată" din Codul fiscal, au dreptul să se
înregistreze direct în România; b) contribuabili nerezidenţi care nu au pe teritoriul României un sediu permanent şi
care, conform regulamentelor comunitare, datorează în România contribuţiile către bugetul asigurărilor sociale de
stat, inclusiv pentru accidente de muncă şi boli profesionale, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetul Fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate, denumite în continuare contribuţii sociale, pentru salariaţii lor care
sunt supuşi legislaţiei de asigurări sociale din România şi au dreptul, potrivit legii, să se înregistreze direct în
România. (2) Pentru contribuabilii nerezidenţi prevăzuţi la alin. (1), Administraţia fiscală pentru contribuabili
nerezidenţi are competenţă de administrare pentru ansamblul obligaţiilor fiscale administrate, potrivit legii, de
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. (3) Prin excepţie de la alin. (2), Administraţia fiscală pentru
contribuabili nerezidenţi are competenţa de înregistrare fiscală şi, după caz, de executare silită a taxelor datorate -
potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare - de
contribuabilii nerezidenţi persoane juridice care nu au pe teritoriul României un sediu permanent şi care organizează
şi exploatează activitatea de jocuri de noroc în România. (4) Administraţia fiscală pentru contribuabili nerezidenţi
are competenţa de administrare atât pentru obligaţiile fiscale care rezultă potrivit legislaţiei fiscale în vigoare, cât şi
pentru soluţionarea cererilor de restituire prevăzute de Codul fiscal ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare
acreditate în România, precum şi ale reprezentanţelor organismelor internaţionale ori reprezentanţelor societăţilor şi
ale organizaţiilor economice străine, care au sediul în municipiul Bucureşti, autorizate potrivit legii să îşi desfăşoare
activitatea în România. (5) Administraţia fiscală pentru contribuabili nerezidenţi este organ fiscal competent pentru
administrarea regimului special pentru servicii electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau de televiziune
prevăzut de titlul VII "Taxa pe valoarea adăugată" din Codul fiscal, pentru persoanele impozabile care aleg România
ca stat membru de înregistrare. (6) Administraţia fiscală pentru contribuabili nerezidenţi este organ fiscal competent
pentru administrarea obligaţiilor fiscale reprezentând amenzi care se fac venit la bugetul de stat, aplicate persoanelor
fizice şi juridice nerezidente.
13
Conform art. 33 din C.pr.fisc.
14
Conform art. 34 din C.pr.fisc.
15
Sumele încasate în aceste condiții se depun de către organul fiscal local în cont distinct de disponibil, în
termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la încasare, împreună cu situația privind sumele încasate, care va cuprinde cel
puțin următoarele informații: numărul și data documentului prin care s-a efectuat încasarea în numerar, CUI/CNP
contribuabil, denumirea contribuabilului, tipul obligației achitate, suma achitată. Aceste sume se virează de unitățile
Trezoreriei Statului în conturile corespunzătoare de venituri ale bugetului de stat și ale bugetului Fondului național
unic de asigurări sociale de sănătate, în termen de două zile lucrătoare de la depunere.
16
În scopul administrării de către organul fiscal central a obligațiilor fiscale datorate de contribuabilii mari și
mijlocii, inclusiv de sediile secundare ale acestora, prin ordin al președintelui A.N.A.F. se poate stabili competența
de administrare în sarcina altor organe fiscale decât cele de la domiciliul debitorului fiscal, precum și criteriile de
selecție și listele contribuabililor care dobândesc calitatea de contribuabil mare sau, după caz, contribuabil mijlociu.
f) în cazul unui grup fiscal constituit potrivit prevederilor Codului fiscal, prin ordin al
președintelui A.N.A.F. se poate stabili competența de administrare în sarcina altor organe fiscale
decât cele stabilite după criterial domiciliului fiscal. Organul fiscal central desemnat este
competent să administreze obligațiile fiscale datorate de toți membrii grupului.
g) în situația în care se află în curs de derulare o procedură de administrare, cu excepția
procedurii de executare silită, organul fiscal al statului care a început procedura este competent
să o finalizeze.
h) în situația în care contribuabilul nu are un domiciliu fiscal cunoscut sau nu are domiciliu
fiscal în România, competența teritorială revine organului fiscal în raza căruia se face constatarea
actului sau faptului supus dispozițiilor legale fiscale. Tot așa se va proceda și pentru luarea de
urgență a măsurilor legale ce se impun în cazurile de dispariție a elementelor de identificare a
bazei de impozitare reale, precum și în caz de executare silită.17
Consecința juridică a modificării domiciului fiscal este schimbarea competenței care trece
la noul organ fiscal al statului de la data schimbării domiciliului fiscal. Această regulă se aplică
în mod corespunzător și contribuabililor mari și mijlocii, definiți potrivit legii, în cazul în care se
modifică această calitate.18

2. Competenţa organului fiscal local

4. Competența generală a organului fiscal local se stabilește după reguli diferite decât cele
la care am făcut referire în cazul organelor fiscale ale statului (ANAF). Astefl administrarea
creanțelor fiscale datorate bugetului local, inclusiv a impozitului pe profit care se face venit la
bugetul local, potrivit Codului fiscal, se realizează prin organul fiscal local, cu excepția cazului
când prin lege se prevede altfel.19
În cee ace privește competența teritorială a organului fiscal local, administrarea creanțelor
fiscale datorate bugetului local al unei unități administrativ-teritoriale se realizează prin organul
fiscal local al respectivei unități administrativ-teritoriale, cu excepțiile prevăzute de lege. Astfel,
în scopul administrării de către organul fiscal local a obligațiilor fiscale datorate de contribuabilii
mari și mijlocii, prin hotărâre a autorității deliberative se pot stabili criteriile în funcție de care se
stabilesc contribuabilii mari sau, după caz, contribuabilii mijlocii, precum și listele cu respectivii
contribuabili. Organul fiscal local notifică contribuabilul ori de câte ori intervin modificări cu
privire la calitatea de contribuabil mare sau, după caz, contribuabil mijlociu. 20 În cazul creanțelor
fiscale administrate de organul fiscal local, prin domicile fiscal se înțelege domiciliul
reglementat potrivit dreptului comun sau sediul social înregistrat potrivit legii.21

3. Incidente de procedură privind stabilirea competenţei organului fiscal

5. O ultimă problemă care poate să apară în materia competenţei teritoriale a organelor fiscale
se referă la ceea ce s-ar putea numi generic incidente de procedură similare celor bine-cunoscute
în doctrina dreptului procesual civil22.
17
Conform art. 40 din C.pr.fisc
18
Conform art. 36 din C.pr.fisc
19
Conform art. 37 din C.pr.fisc
20
Conform art. 38 din C.pr.fisc
21
Conform art. 39 din C.pr.fisc
22
În doctrina dreptului procesual civil sunt considerate incidente privind procedura de judecată următoarele:
incidente referitoare la compunerea instanţei (incompatibilitate, abţinere, recuzare), incidente privind competenţa
Când două sau mai multe organe fiscale se declară deopotrivă competente sau necompetente
să emită un act sau să desfășoare o procedură, se produce situația de conflict de competență.
Prin conflict de competență se înțelege conflictul apărut în legătură cu modul de aplicare a
regulilor de competență privind administrarea creanțelor fiscale.
Astfe, este conflict pozitiv de competență atunci când două sau mai multe organe fiscale se
declară competente să emită un act sau să efectueze o procedură și conflict negativ de
competență când niciun organ fiscal nu se recunoaște competent să emită un act ori să efectueze
o procedură.
În cazul în care apare un conflict de competență, organul fiscal care s-a învestit primul sau
care s-a declarat ultimul necompetent continuă procedura de administrare în derulare și solicită
organului fiscal superior comun să hotărască asupra conflictului. Acesta hotărăște de îndată
asupra conflictului, iar soluția adoptată se comunică organelor fiscale aflate în conflict, pentru a
fi dusă la îndeplinire, cu informarea, după caz, a persoanelor interesate.
În situația în care există conflict de competență între organul fiscal al statului și o instituție
publică ce administrează creanțe fiscale, conflictul de competență se soluționează de către
Comisia fiscală centrală.23

6. Conflictul de competență în cazul organelor fiscale centrale. În cazul în care există


conflict de competență între două sau mai multe organe fiscale centrale, conflictul se
soluționează de către organul ierarhic superior comun. În cazul în care în conflictul de
competență este implicată o structură de la nivelul central al A.N.A.F., conflictul se soluționează
de președintele A.N.A.F.24

7. Conflictul de competență în cazul organelor fiscale locale. În cazul în care există un


conflict de competență între organele fiscale locale sau între organul fiscal central și un organ
fiscal local, conflictul de competență ivit se poate soluționa amiabil, sub coordonarea
reprezentanților desemnați în acest scop de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul
Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. În cazul în care conflictul de competență nu se
poate soluționa pe cale amiabilă, conflictul se soluționează de către Comisia fiscală centrală. În
această situație, Comisia se completează cu 2 reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale
și Administrației Publice, precum și cu câte un reprezentant al fiecărei structuri asociative a
autorităților administrației publice locale.
În cazul creanțelor fiscale administrate de organele fiscale locale, conflictul de competență
nu vizează conflictul apărut în legătură cu modul de delimitare a teritoriului între unitățile
administrativ-teritoriale și/sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiilor. În cazul în
care se ivește un conflict cu privire la delimitarea teritorială între două sau mai multe unități
administrativ-teritoriale și/sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiilor, cu privire la
aceeași materie impozabilă, până la clarificarea conflictului, contribuabilul datorează impozitele
și taxele locale aferente materiei impozabile, la bugetul local al unității administrativ-teritoriale
sau subdiviziunii administrativ-teritoriale în a cărei evidență era înscrisă materia impozabilă până
la apariția conflictului. Celelalte organe fiscale locale nu au dreptul să perceapă impozite și taxe
locale până la soluționarea conflictului. Impozitele și taxele locale plătite de contribuabil rămân
(excepţia de necompetenţă), incidente privind probele administrate (verificarea de scripte, procedura falsului), incidente
privind nulitatea actelor de procedură, suspendarea judecăţii sau perimarea (V.M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de
procedură civilă. Teoria generală, vol. I, Ed. Naţional, Bucureşti, 1996, pp. 432-433).
23
Conform art. 41 din C.pr.fisc
24
Conform art. 42 din C.pr.fisc
venit al bugetului local la care au fost plătite chiar dacă după soluționarea conflictului dreptul de
impunere aparține altui organ fiscal local. În acest caz, dreptul de impunere revine noului organ
fiscal local competent, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a
soluționat conflictul.25

6. Competenţa funcţionarilor publici ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul organului


fiscal. Conflictul de interese.

8. Discutând despre competenţa organelor fiscale, nu trebuie să o confundăm cu aceea a


funcţionarilor publici26 care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestora şi care au, fiecare dintre ei,
o competenţă proprie. Cu toate acestea, considerăm important a face referiri la unele aspecte
privind competenţa funcţionarilor publici, respectiv la acele aspecte care pot să tulbure ducerea la
îndeplinire a atribuţiilor cu care ei sunt investiţi prin lege.
În acest sens, legiuitorul acordă o importanţă deosebită, aşa cum am mai arătat, conflictelor de
interese, abţinerii şi recuzării, ca fiind situaţii care îl vizează pe funcţionarul public (ce face parte
din organele fiscale competente) şi care îl împiedică pe acesta să efectueze acte şi operaţiuni
procedural-fiscale ce i-ar reveni, în mod normal, în atribuţiile sale de serviciu.

9. Potrivit legii, persoana din cadrul organului fiscal implicată într-o procedură de
administrare se află în conflict de interese, dacă:
a) în cadrul procedurii respective acesta este contribuabil/plătitor, este soț/soție al/a
contribuabilului/plătitorului, este rudă sau afin până la gradul al treilea inclusiv a/al
contribuabilului/plătitorului, este reprezentant sau împuternicit al contribuabilului/plătitorului;
b) în cadrul procedurii respective poate dobândi un avantaj ori poate suporta un dezavantaj,
direct sau indirect;
c) există un conflict de orice natură între el, soțul/soția, rudele sale sau afinii până la gradul
al treilea inclusiv și una dintre părți sau soțul/soția, rudele părții sau afinii până la gradul al
treilea inclusiv;
d) în alte cazuri prevăzute de lege.27
Funcţionarul public care cunoaşte faptul că se află într-una din situaţiile de conflict de interese
este obligat să înştiinţeze despre acest fapt pe conducătorul organului fiscal din care face parte şi să
se abţină de la îndeplinirea procedurii de administrare fiscală.
Abţinerea reprezintă obligaţia legală a funcţionarului public care cunoaşte faptul că există un
motiv de recuzare împotriva sa, de a se retrage de la efectuarea procedurii de administrare fiscală și
îl înștiințează despre aceasta pe conducătorul ierarhic.
Abținerea se propune de către funcționarul public și se decide de îndată de conducătorul
ierarhic.
În același timp, și contribuabilul/plătitorul implicat în procedura în derulare poate solicita
recuzarea persoanei aflate în conflict de interese. Cererea de recuzare nu suspendă procedura de
administrare în derulare și se soluționează de îndată de conducătorul organului fiscal din care
face parte persoana recuzată sau de organul fiscal ierarhic superior dacă persoana recuzată este

25
Conform art. 43 din C.pr.fisc
26
Aşa cum în doctrina dreptului procesual civil s-a arătat că trebuie făcută distincţia între competenţa instanţelor
judecătoreşti şi cea a judecătorilor (I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. I, Ed. Servo-Sat, Arad, 2001, p. 207),
tot aşa considerăm că trebuie făcută distincţia dintre competenţa organelor fiscale şi cea a funcţionarilor publici.
27
Conform art. 44 din C.pr.fisc
chiar conducătorul organului fiscal. În cazul persoanelor din cadrul structurii centrale a
A.N.A.F., recuzarea se decide de către președintele acestei instituții.
Prin recuzare se înţelege posibilitatea conferită de lege contribuabililor de a solicita, în cazurile
expres şi limitativ prevăzute de lege, îndepărtarea funcţionarului public de la efectuarea procedurii
de administrare fiscală.
Decizia prin care se respinge cererea de recuzare poate fi atacată la instanța judecătorească
competentă.