Sunteți pe pagina 1din 2

Toader Elena-Cătălina

Drept, anul III, grupa 1

Schimbările produse în sistemul de învățământ în contextul


pandemiei
 Pandemia de coronavirus a produs niște schimbări majore la nivelul sistemului de
învățământ. Odată cu închiderea școlilor, cadrele didactice și-au mutat activitatea în
mediul online, în speranța că, în această manieră, se vor asigura că pot preda materia
la zi, în așa fel încât elevii să nu rămână cu lacune. Cu toate acestea, deși problemele
sistemului de învățământ românesc erau deja cunoscute, această perioadă extrem de
dificilă nu a făcut altceva decât să ne ajute să conștientizăm mult mai bine carențele
sale, care, din punctul meu de vedere, nu ar trebui să existe în niciun sistem
educațional al secolului XXI, adaptat la cerințele pedagogiei moderne. Împrejurări
precum slaba conexiune la Internet, pregătirea deficitară a anumitor dascăli,
analfabetismul digital atât în rândul elevilor, cât și al profesorilor sau chiar lipsa
accesului la tehnologie din motive evidente (situația financiară precară) nu fac altceva
decât să-i pună la grea încercare pe elevii cărora le este încălcat dreptul la educație și
să ne facă să realizăm că nu suntem toți egali în fața pandemiei, educația în astfel de
vremuri dificile fiind aproape o misiune imposibilă.
  Din punctul meu de vedere, pandemia de COVID-19 ne-a prins nepregătiți, motiv
pentru care modificările survenite la nivelul sistemului de învățământ îi afectează mai
ales pe elevi.
  În primul rând, relația dintre cadrele didactice și elevi a avut de suferit, întrucât nici
măcar comunicarea în mediul online nu poate suplini 100% comunicarea față în față.
În multe cazuri, nici nu se poate pune problema existenței unei astfel de comunicări,
în special în cazul copiilor ce provin din mediile defavorizate, care neavând curent în
locuințele lor, nu au nici acces la tehnologie. Mai mult, chiar și elevii care au
laptopuri, telefoane sau tablete conectate la Internet pot întâmpina dificultăți, mai ales
în situația în care profesorii limitează comunicarea la postarea anumitor materiale pe
platforma online pe care își desfășoară activitatea, fără să le ofere explicații clare
acestora și la încărcarea programului lor cu un număr considerabil mai mare de teme
și sarcini de lucru în comparație cu cel primit la școală, în condiții normale, ridicând
nivelul pretențiilor sub pretextul că elevii, stând acasă, au mai mult timp la dispoziție
pentru a le rezolva.
  În al doilea rând, au intervenit modificări și la nivelul statutului cadrului didactic.
Rolul decisiv pe care acesta îl joacă în formarea elevilor este un fapt bine cunoscut,
motiv pentru care, în contextul în care ne aflăm, responsabilitatea sa este mult mai
mare. În mediul online, de cele mai multe ori, este dificil pentru profesor să
coordoneze întregul proces educativ într-un mod eficient, în așa fel încât să-i mențină
pe elevi atenți și să-i determine să participe în mod activ la oră. Sarcinile profesorului
sunt cu atât mai greu de dus la capăt în condițiile în care printre elevii acestuia se
numără și copii ale căror familii nu au posibilitatea de a le asigura accesul la Internet.
  În al treilea rând, pandemia expune într-un mod fără precedent vulnerabilitățile
structurale ale societății în care trăim și prioritățile eronate în alocările bugetare și
ignorarea unor domenii esențiale cum ar fi sănătatea și sistemul de învățământ. Astfel,
inechitatea dintre elevii care dispun de accesul la tehnologie și cei care, neavând
posibilitatea de a participa la cursurile online, sunt discriminați și „excluși” din școala
românească, este vădită. Din păcate, costurile proastei gestionări a acestei situații sunt

1
suportate tot de copii, a căror șansă la un viitor mai bun este spulberată tocmai de
aceste lipsuri.
 În al patrulea rând, ținând cont atât de cele constatate la nivelul învățământului
preuniversitar, cât și de experiența mea ca studentă, pot spune că în această perioadă
s-a pus accentul, mai mult ca niciodată pe auto-învățare, predarea și învățarea
ocupând un loc secund. Educația în pandemie ne-a învățat un lucru important, și
anume să fim autodidacți. Având în vedere faptul că mulți profesori preferă să posteze
pe platformă materialele necesare, iar explicațiile oferite de aceștia sunt, de cele mai
multe ori, succinte sau, în cel mai rău caz, inexistente, „beneficiarii” învățământului
online sunt nevoiți să parcurgă singuri materia și să acorde mai mult timp pentru a o
înțelege.
  Consider că toate aceste probleme cu care se confruntă școala românească pot fi
rezolvate  prin alocarea de fonduri acestui domeniu, care, de foarte mulți ani, a fost
neglijat. Trebuie să fim conștienți de faptul că toate aceste obstacole nu pot fi depășite
peste noapte, fiind nevoie de timp și dedicație pentru a îmbunătăți sistemul de
învățământ. Nu poți îndrăzni să visezi la școli moderne, dotate cu aparatură de ultimă
generație, când în majoritatea școlilor din mediul rural nu există apă, curent sau
căldură, iar toaletele sunt amplasate în curte. Nu poți oferi unui copil un laptop, o
tabletă sau un telefon, știind că familia nu își permite să plătească factura la curent și
la internet. Nu poți pretinde ca profesorii și elevii să se descurce admirabil în mediul
online, când aceștia nici măcar nu au fost familiarizați cu tehnologia și nu au fost
pregătiți în acest sens. Și în final, nu poți îngrădi sau chiar încălca dreptul la educație
al copiilor, din considerente de ordin material.
  În concluzie, sunt de părere că singurul aspect pozitiv al pandemiei este reprezentat
de faptul că am putut vedea, cu această ocazie, unde se situează sistemul nostru de
învățământ. Problemele menționate anterior sunt reale, dar, cel mai important este ca,
odată ce le-am sesizat, să efectuăm demersuri pentru rezolvarea acestora.