Colegiul de Medicină Ungheni

Subiectul: Importanta
observatiei
în medicina generalã
Observatia reprezintã, dupã cum arãta Claude
Bernard, una din etapele cele mai importante ale
cercetãrii stiintifice. De obicei, cercetãtorul face
mai întâi o observatie, adicã observã ceva. Apoi
emite o ipotezã si apoi, dacã poate, îsi verificã
ipoteza printr-un experiment. Si nu trebuie uitat
cã, datoritã variabilitãtii si complexitãtii
fenomenelor, practica medicalã este, de fapt, o
cercetare stiintificã aplicativã. Adicã pacientii se
deosebesc foarte mult între ei si ceea ce este
valabil la un pacient nu este neapãrat valabil si la
alt pacient. De aceea, dupã cum am arãtat în
repetate rânduri, desi prin descoperirea legilor
general valabile stiinta este a generalului,
medicina este o stiintã a individualului. De aceea,
medicul practician trebuie sã efectueze o
observatie foarte atentã a pacientului,sã descopere
particularitãtile sale, sã emitã o ipotezã de
diagnostic pe care sã o verifice, desigur, nu prin
experiment, ci prin investigatii clinice si
paraclinice corespunzãtoare.
Observatia face parte din comportamentul orientat
al fiintei umane, care solicitat de foarte multe
informatii din toate pãrtile, îsi îndreaptã atentia
spre anumite surse de informatii care îi atrage în
mod deosebit atentia. Observatia este, în acelasi
timp, un mijloc de apãrare, dar si mijloc de
recunoastere a valorii sursei respective. De aceea,
medicul acordã o atentie deosebitã pacientului si
mai ales particularitãtilor sale, care reprezintã o
inepuizabilã sursã de informatii pentru diagnostic
si tratament.
Observatia reprezintã forma cea mai elementarã a
cunoasterii, deoarece ea este foma cea mai simplã
si mai directã a contactului cu lumea
înconjurãtoare. De aceea, la baza simtului clinic,
despre care se vorbeste atât de mult în medicinã,
se aflã, de fapt, observatia atentã a bolnavului.