Sunteți pe pagina 1din 10

Tema.

Crescind spre maturitate Spirituală

Efeseni4.14-15

Subiectul. Portretul omului firesc

Întroducere

I. Depravare morală si spiritală Rom.1:18-32 (Ef.2:1-3)

Scopul lectiei: Să descoprim starea spirituala în care a ajuns omul fară de Dumnezeu, care au fost
cauzele ce au determinat acestă cadere spirituală si cosecinţele de care acestă cădere este umată.

Contextul lecţiei: După ce apostolul Pavel se prezintă pe sine, slujba la care a fost chemat şi
evanghelia pe care o propovăduieşte, marturii prin care descoperim portretul omului matur
spiritual, el îşi continua scrisoarea pe care o adresează celor din Roma, prezentând în contrast:
„portretul spiritual al omului fără de Dumnezeu”. Urmărind acest tablou, descoperim că din punct
de vedere spiritual, omul fară de Dumnezeu nu mai seamană cu chipul în care a fost creat.

La început, omul a fost creat într-o stare de inocenţă, fiind îmbrăcat cu demnitate şi slavă (Ps.8:4-9),
oglindind chipul şi asemanarea cu Dumnezeu (Gen.1:26-27). Acest exemplu de sfinţenie şi
desavarşire, ne-a fost arătat plenar, prin marturia vieţii Domnului Isus (Ioan 1:14; Evrei 1:3/a;2
Cor.4:4).

De la înălţimea acestei staturi spirituale, omul a căzut însă în cea mai adăncă stare de depravare
morală şi spirituală, în aşa fel încăt din punct de vedere spiritual a ajuns o hidoşenie. Nu mai
seamănă cu chipul Celui ce l-a creat, ci cu chipul veacului acestuia (Ef.2:1-3; Rom.12:2; Ef.4:17-19)

Conţinutul lecţiei: Tema pe care o subliniază apostolul Pavel începând cu Romani 1:18 până la
Romani 3:23, este: „universalitatea păcatului şi consecinţele stării de păcat”. În acestă porţiune a
epistolei sale, el ne arata că: „nu este nici un om neprihănit, niciunul măcar” (Rom.3:10), „căci toţi
au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Rom.3:23), iar faptele Legii nu ne pot asigura
neprihănirea pe care o asteaptă Dumnezeu. (Rom.3:23).

În textul pe care îl studiem (Rom 1:18-32), apostolul Pavel ne arată cum a ajuns omul în acestă stare
de păcat, care sunt evidenţele ce confirmă acestă stare de depravare moral spirituală şi consecinţele
suportate de fiinţa umană datorită acestei stări de păcat.

1. Cauzele ce au generat starea de depravare moral-spirituală


a fiinţei umane (Rom.1:18-21/a)

Pentru a ne arăta care au fost cauzele decăderii moral spirituale ale fiinţei umane, apostolul Pavel
face referire la trei căi ale revelaţiei lui Dumnezeu, menţionând: revelaţia progresivă a lui Dumnezeu
prin Cuvântul Adevărului (Rom.1:18), revelaţia lui Dumnezeu prin glasul conştiinţei (Rom.1:19) şi
revelaţia lui Dumnezeu prin natură (Rom.1:20).

Deşi a avut posibilitatea să cunoscă pe Dumnezeu şi să umble în voia lui Dumnezeu, omul a ajuns o
urâciune spirituală, datorită faptului că n-a ţinut cont de adevărul care i-a fost descoperit (a înăbuşit
adevărul, alegând să trăiască în nelegiuire Rom.1:18), n-a luat seama la înştiinţările şi lucrarea lui
Dumnezeu (Rom.1:19-20; Rom.1:28;2:14-15) şi nu L-a cinstit pe Dumnezeu, recunoscându-I
autoritatea, printr-o atitudine de respect, ascultare şi mulţumire (Rom.1:21).

Această atitudine a fost o decizie conştientă. Omul L-a respins pe Dumnezeu în mod voit, alegând în
mod deliberat calea deşertăciunii (Rom.1:21; 2 Împ.17:13-17), aşa că pentru el nu mai există nici un
motiv de desvinovăţire (Rom.1:20; Fapte. 17:24-34)

2. Confirmarea stării de depravare moral-spirituală în care a ajuns

fiinţa umană (Rom.1:21/b-31)

Starea de depravare moral spirituală este reală, deoarece este confirmată de fapte concrete. Printre
aceste evidenţe este menţionată: orbirea spirituală (Rom.1:21:b-22; Ef.4:17-18; 2 Cor.4:3-4;),
idolatria (Rom.1:23-25; Ps.106:19-22;Is.40:18-26;465-8), imoralitatea (cu cele mai oribile păcate:
homosexualitatea şi perversiunile sexuale Rom.1:26-28; Geneza 19; Levitic 18:22, 20:13;1 Corinteni
6:9-10;1 Timotei 1:9-10; Iuda 1:7) şi plinătatea deşertăciunii (Rom.1:29-31).

În aceste versete, apostolul Pavel prezinta o listă a celor mai grozave păcate care au ajuns să pună
stăpânire pe fiinţa umană. În decăderea lui moral-spirituală, omul nu numai că înfăptuieşte aceste
păcate, ci a ajuns să se şi mândrească cu ele, felicitându-i pe cei ce le săvârşesc (Rom.1:32). Acest
fapt ne arată că de la plinătatea slavei în care a fost creat, omul a ajuns la o plinătate a fărădelegii
(Rom.1:29; Gen.6:11).

3. Consecinţele suportate de fiinţa umană datorită stării de

dapravare moral- sprituală (Rom.1:32; Ef.2:1-3)


Starea de depravare moral-spirituală atrage mânia lui Dumnezeu (Rom.1:18), îl depărtează pe om
de Dumnezeu (de trei ori în acest pasaj este menţionată declaraţia: „Dumnezeu i-a lăsat ; (părăsit)!”
Rom.1:24;26;28) şi aduce judecata lui Dumnezeu (Rom.1:32; Ef.2:1-3).

Întrebări pentru discuţii:

1. Care este starea spirituală pe care omul a dobândit-o prin creaţie ?

2. De ce a pierdut omul acest statut spiritual ?

3. De ce omul nu se poate desvinovăţi pentru starea de depravare moral-spirituală în care a ajuns ?

4. Care sunt mărturiile ce confirmă starea de decădere moral-spirituală ?

5. Care dintre aceste evidenţe sunt mai frecvente astăzi ?

6. Care sunt consecinţele acestei stări de păcat ?

7. Care sunt lucrurile ce ar trebui sa fie corectate în viata ta, pentru ca portretul tău spiritual să se
asemene cu cel al omului matur spiritual ?

II. Insensibilitate spirituală


Rom.2:1-6 (2 Cor.5:10)

Scopul lectiei: Să înţelegem cum se manifestă acestă stare de nepăsare şi insensibilitate spirituală, de ce a ajuns
omul în acesta situaţie spirituală şi care este preţul ce trebuie plătit pentru acestă atitudine.

Contextul lecţiei: Atunci canând a descris portretul spiritual al omului firesc, apostolul Pavel  a prezentat mai întâi 
starea de decădere moral spirituala în care acesta a ajuns.

Din punct de vedere spiritual, omul firesc nu mai seamănă cu chipul Celui care l-a creat, ci cu chipul veacului
acestuia. Cu  o natură spirituală coruptă de păcat şi  părăsit de Dumnezeu, omul firesc a ajuns să înfaptuiasca cele
mai grozave păcate (Rom.1:21-32; Ef.2:1-3;4:17-19), aflandu-se sub judecata si pedeapsa lui Dumnezeu
( Rom.1:32;6:21-23).

După ce face această radiografie spirituală şi ne prezintă cu multe detalii cum arată omul firesc în identitatea lui
spirituală lăuntrucă, apostolul Pavel îşi continuă scrisoarea pe care o adreseză celor din Roma, descriind modul în
care omul firesc se exprimă în exterior, sau se relaţionează cu cei din jur ( Rom.2:1-16).

Conţinutul lecţiei: Textul lecţiei biblice de astazi, ne descopere că în cazul omului firesc, păcatul i-a afectat nu
numai natura lui spirituală, ci şi relaţiile pe care ar trebui să le pastreze cu cei  din jur. De aceia în loc de dragoste,
apreciere, partăşie, colaborare, încurajare, termeni care descriu natura relaţiilor pe care omul duhovnicesc (matur
spiritual), le dezvoltă cu cei din jur, omul firesc are o atitudine de judecată, subapreciere, dispreţ, insensibilitate,
nepăsare,  împietrire şi indiferenţă (Rom.2:1-16).

Deşi titlul acestui pasaj este ”nepocăinţa iudeilor”, iar atunci când apostolul Pavel descrie aceste atitudini ce exprimă 
starea de nepocăinţă, îi are în atenţie în primul rând pe cei din Israel, aceste manifestări pot fi generalizate, deoarece
atât iudeii cat şi neamurile au ajuns sub aceiaşi stare de păcat.(Rom.2:1/a;3:9). Studiind acest pasaj descoperim că:

1.     Insesnsibilitatea spirituală este confirmată de atitudinea omului firesc


faţă de semeni (Rom.2:1-3)

Termenul ce defineşte atitudinea omului firesc faţă de semeni, este „judecată” (Rom.2:1). Această atitudine de
judecată exprimă fariseism şi ipocrizie, fiindcă faptele săvârşite de judecători nu sunt diferite de a celor judecaţi
(Rom.2:1; mat.7:1-5;), măresc măsura vinovăţiei, fiindcă cei ce judecă pe alţii, nu se pot desvinovăţi (Rom.2:1;
Rom.1:20), aduc autocondamnare , fiindcă cei ce judecă se osândesc singuri, (Rom.2:1) şi atrag judecata lui
Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu condamnă păcatul şi ipocrizia (Rom.2:2-3).

În contrast însă cu această atitudine de judecată a omului firesc, apostolul Pavel descrie judecata lui Dumnezeu,
care este : dreaptă ( Rom.2:2;5), sigură (Rom.3:3), severă (Rom.2:5), nepărtinitoare (Rom.2:11), specifică
(Rom.2:12-15), înfăptuită prin Hristos (Rom.2:16) şi va cuprinde toate lucrurile (Rom.2:16; 2 Cor.5:10).

2.    Insensibilitatea spirituală este confirmată  de atitudinea omului firesc


faţă de Dumnezeu (Rom.2:4)

Termenul care defineşte atitudinea omului firesc faţă de Dumnezeu este „dispreţ” (Rom.2:4). Această atitudine ce
arată aroganţă, desconsiderare şi obrăznicie,  este cu atât mai surprinzătoare, deoarece este exprimată faţă de
Dumnezeu, care şi faţă de aceşti oameni căzuţi, arată o măsură incomensurabilă (bogăţie) de bunătate, îngăduinţă şi
îndelungă răbdare (Rom.2:4; 2 Pet.3:9;15).

3.    Insensibilitatea spirituală este confirmată  de atitudinea omului firesc


faţă de mântuire (Rom.2:5-11)

Termenul care defineşte atitudinea omului firesc faţă de mântuire este ” respingere” (nu vrea să se pocăiască)
(Rom.2:5).  Deşi prin acţiunile Sale, Dumnezeu îi conduce pe cei căzuţi spre pocăinţă  (Rom.2:5), aceştia nu au ochi
să vadă acest lucru, inima le este împietrită, iar respingerea ofertei lui Dumnezeu este o decizie conştientă, care
îndreptăţeşte mânia şi judecata lui Dumnezeu (Rom.2:5-11).

4.    Insensibilitatea spirituală este confirmată de atitudinea omului firesc


faţă de revelaţia lui Dumnezeu (Rom.2:12-16)

Termenul care defineşte atitudinea omului firesc faţă de revelaţia lui Dumnezeu este „împotrivire” (Rom.2:8). 
Indiferent de forma în care a vorbit  Dumnezeu: prin conştiinţă (Rom.1:19;2:14-14), natură (Rom.1:20), Lege
(Rom.2:12-13) sau Evanghelie (Rom.2:16), atitudinea omului firesc (a iudeilor, pe care apostolul Pavel i-a menţionat
în mod specific  în acest caz) faţă de adevărul revelat este de: împotrivire (Rom.2:8), neascultare (Rom.2:8;13) şi
neâmplinire (Rom.2:13).

Această atitudine arată că evreii care au avut binecuvântarea revelaţiei într-o măsură mai mare decât cei dintre
neamuri, au ajuns din punct de verede spiritual mai jost decât aceştia (Rom.2:14-15)

Întrebări pentru discuţii:

1.    Ce termeni descriu natura relaţiilor pe care un om matur spiritual le are cu cei din jur ?
2.    Cum puteţi dovedi că păcatul a afectat şi domeniul relaţiilor ?
3.    Ce atitudine are omul firesc faţă de semeni ?
4.    Ce diferenţă este între judecata omului firesc şi cea a lui Dumnezeu ?
5.    Care sunt semnele ce confirmă o împietrire a inimii ?
6.    Care este atitudinea omului firesc faţă de adevărul lui Dumnezeu ?
7.    Cum putem avea o atitudine bună faţă de semeni, Dumnezeu, mântuire, şi adevăr ?

III. Religiozitate falsă


Romani 2:17-3:8 (Filipeni 3:7-8)

Scopul lecţiei: Să descoperim care sunt lucrurile ce au caracterizat religia Iudeilor, în ce măsură sunt
întâlnite aceste practici şi în cazul omului firesc, care sunt urmările unei religii ceremoniale şi ce
defineşte o religie adevărată.
Contextul lecţiei: După ce în prima parte a capitolului întâi al epistolei pe care o studiem apostolul Pavel
se prezintă pe sine şi arată chemarea pe care a primit-o, slujba încredinţată şi Evanghelia pe care o
propovăduieşte, în pasajul următor (Rom.1:18-3:20) el prezintă starea de păcat a omenirii, arătând că,
din punct de vedere spiritual, toţi oamenii sunt păcătoşi (Rom.3:10). Înaintea lui Dumnezeu, atât Iudeii
cât şi Neamurile, sunt sub aceeaşi stare de vinovăţie şi merită aceeaşi pedeapsă (Rom. 3:9-10; 20; 23;
2:11-12).

Dacă urmărim felul în care apostolul Pavel se prezintă pe sine şi modul în care îşi împlineşte slujirea,
descoperim „exemplul unui om matur spiritual” (Rom. 1:1-17). Acest tablou ne este prezentat însă într-
un puternic contrast cu „portretul spiritual al omului firesc”, identificat prin starea de păcat în care au
ajuns atât Iudeii cât şi Neamurile (Rom. 1:18-3:20)

Pentru a arăta că omul firesc nu se mai aseamănă cu chipul în care a fost creat, apostolul Pavel face o
radiografie spirituală a omului păcătos şi ni-l prezintă aşa cum arată el din punct de vedere spiritual pe
dinăuntru, ”depravat moral şi spiritual” (Rom. 1:18-32).

În cazul omului firesc, păcatul nu i-a afectat doar natura sa spirituală, ci şi relaţiile pe care acesta le
dezvoltă. Aceste relaţii sunt marcate de insensibilitate spirituală, judecată, dispreţ, respingere,
împotrivire, nepăsare şi neascultare. Aceste atitudini sunt exprimate faţă de semeni, faţă de Dumnezeu,
de mântuire şi de Adevărul revelat (Rom. 2:1-16).

Conţinutul lecţiei: În pasajul pe care îl studiem, apostolul Pavel prezintă un contrast între religia
ceremonială şi adevărata religie, subliniind faptul că omul firesc pune accentul pe lucrurile exterioare,
având o falsă religiozitate şi numai o formă de evlavie (Rom. 2:17-24; 2 Tim. 3:1-5).

1. Lucrurile ce definesc o religie ceremonială (Rom. 2:17-20)

Prin modul de manifestare al Iudeilor înţelegem că omul firesc încearcă să-şi ascundă identitatea
spirituală printr-o religiozitate falsă. Dacă, măsurându-se cu Hristos, apostolul Pavel s-a văzut pe sine un
nimeni: „rob a lui Hristos” (Rom.1:1), „o stârpitură (1 Cor.15:8), sau unul nevrednic de cinstea ce i s-a
oferit (1 Cor.15:9-10), Iudeii despre care vorbeşte în acest pasaj se considerau a fi cineva!

În aroganţa lor spirituală aceştia se mândreau cu numele lor (Rom. 2:17), se considerau privilegiaţi
fiindcă sunt poporul ales al lui Dumnezeu (Rom. 2:17; Ex. 19:5-6; Deut. 7:6;14:2), se lăudau cu
Dumnezeu şi cu meritele înaintaşilor (Rom 2 :17; Mat. 3:9;Ioan 8:33; 39-41), se bazau pe lucrarea Legii,
pe ajutorul lui Dumnezeu şi pe experienţele trecute (Rom. 9:4-5; Mica 3:11; Ier. 7:3-4), fălindu-se cu
măsura cunoştinţelor dobândite prin studierea Legii şi cu abilitatea lor de a deosebi lucrurile (Rom. 2:18;
Ioan 9:40-41).
Pe lângă privilegiile menţionate, apostolul Pavel enumeră şi prerogativele pe care aceştia şi le asumau.
Astfel ei se considerau a fi : călauză a orbilor, lumină pentru cei din întuneric, povăţuitori ai celor fără
minte şi învăţători petru cei neştiutori (Rom. 2:19-20).

Acest mod de gândire egocentric i-a condus însă spre mândrie spirituală şi spre o închinare ceremonială
care i-a făcut să se îndrepte spre o religie rituală, accentând mai mult partea de afară în detrimentul
schimbării lăuntrice (Isaia 1:1:10-17; Isaia 29:13; Mat. 15:8; Luca 18:10-14).

Deşi au respectat litera legii şi au purtat pe trup semnul legământului (tăierea împrejur), inima le-a
rămas împietrită şi plină de păcat. De aceea, Domnul Isus le-a adresat cele mai aspre cuvinte de
condamnare (Mat. 23:13-33).

2. Urmările unei religii ceremoniale (Rom. 2:21-24)

Deşi se lăudau cu privilegii deosebite şi îşi asumau prerogative majore, atunci când a fost vorba de
practică, iudeii au fost deficitari. În cazul lor a fost o mare deosebire între vorbe şi fapte, pretenţii şi
realitate. Ei, care se considerau învăţătorii altora, nu se puteau învăţa pe ei înşişi ( Rom. 2:20-21) şi,
ceea ce aşteptau de la alţii, nu puteau înfăptui ei mai întâi (Rom. 20:21;Luca 4:23;Fapte 1:1-2).

Deşi condamnau public păcate precum : hoţia, preacurvia şi idolatria, în ascuns le înfăptuiau fără nici un
fel de remuşcare. Ca să descopere ipocrizia lor, apostolul Pavel arată că, deşi pe faţă manifestau scârbă
faţă de idoli, în realitate le jefuiau templele, profitând de jertfele ce le erau închinate (Rom. 2:22; Isaia
44:9-20; Mica 1:6-14).

Acest fapt arată că practicarea unei religii ceremoniale nu aduce nicio schimbare lăuntrică, ci mai
degrabă măreşte măsura vinovăţiei (Rom. 2:21-22) şi Îl necinsteşte pe Dumnezeu (Rom. 2:23; Mica 1:6).
De aceea, evreii ce aveau pretenţia că sunt folosiţi de Dumnezeu pentru a conduce lumea într-o
închinare adevărată, au ajuns prin viaţa lor o pricină de poticnire şi un prilej de batjocură (Rom. 2:24;
Isaia 52:5; 2 Sam. 12:14; Ezec. 36:20-23).

3. Lucrurile ce confirmă o religie adevărată (Rom. 2:25-3:8)

După ce prezintă manifestările unei religii ceremoniale şi arată care sunt urmările acesteia, apostolul
Pavel subliniază faptul că lucrurile exterioare au valoare numai în măsura în care este împlinită Legea şi
lăuntrul inimii este bun (Rom. 2:25-26).
Într-o religie adevărată, mai important decât „slova” şi ceremonialul exterior este „duhul de viaţă”, care
aduce o transformare lăuntrică (Rom. 2:27-29; Deut. 10:16; Ier. 9:25-26; Ez. 11:19-21; Ier. 31:31-34; 2
Cor. 3:5-6). De aceea creştinismul nu este o religie bazată pe dogme şi ritualuri, ci o relaţie vie pe care
cei credincioşi o păstrează în Duhul, cu Dumnezeu (Col. 2:6-12; Fil. 3:1-8).

Chiar dacă cei din Israel au avut prioritate în primirea acestor binecuvântări (Rom. 3:1-2;9:4-5),
necredinţa lor nu a zădărnicit planul lui Dumnezeu (Rom. 3:3-4; 11:28-32; 2 Tim. 2:13) şi nici nu ne
îndreptăţeşte să ne asemănăm lor (Rom. 3:5-7; 6:1-2; 15-16; Tit 2:11-13), ci, dimpotrivă, trebuie să ne
determine să trăim în aşa fel încât să nu mai păcătuim şi să scăpăm astfel de judecată şi osânda lui
Dumnezeu (Rom. 3:8;6:23).

Întrebări pentru discuţii:

1. Care sunt lucrurile ce definesc o religie ceremonială ?

2. Ce asemănări sunt între religia iudaică şi religiile tradiţionale de astăzi ?

3. De ce îmbracă omul firesc o haină a religiozităţii ?

4. Care sunt efectele unei religii ceremoniale ?

5. De ce s-au oprit Iudeii la „slovă” şi nu au acceptat o lucrare a „duhului”?

6. Ce înseamnă adevărata tăiere împrejur ?

7. Ce înseamnă să trăieşti având o relaţie cu Dumnezeu şi nu doar o religie ?

IV. Persistenţa în păcat şi fărădelege


Romani 3:9-20 (Psalm 14:2-3)

Scopul lecţiei: Să înţelegem care sunt concluziile apostolului Pavel cu privire la


starea de păcat a omenirii şi să descoperim ce motive ne arată că această stare de
păcat este o boală spirituală cronică.

Contextul lecţiei: După ce a a arătat cât de mare este stricăciunea păcatului asupra
naturii spirituale a fiinţei umane (Rom. 1:18-32) şi asupra relaţiilor pe care aceasta
ar fi trebuit să le dezvolte (Rom. 2:1-16) şi după ce ne-a prezentat haina
religiozităţii pe care cel păcătos este gata sa o îmbrace pentru a-şi ascunde
adevărata identitate (Rom. 2:17-3:8), apostolul Pavel îşi încheie această secţiune a
epistolei sale (Rom. 1:18-3:20) cu câteva concluzii cutremurătoare cu privire la ce
înseamnă starea de păcat a omenirii (Rom. 3:9-20).

Conţinutul lecţiei: Apostolul Pavel începe acest pasaj (Rom. 3:9-20) folosind două
întrebari majore. Cea dintâi dintre acestea sugerează o concluzie: ”ce urmează
atunci?” Sau, cu alte cuvinte: ”ce putem spune după cele menţionate până acum?”
Iar cea de-a doua, arată constatarea apostolului Pavel, un adevăr de care el a dorit
să-i facă conştienţi pe iudeii din vremea lui, pe credincioşii din Roma şi pe fiecare
dintre noi astăzi.

Răspunsurile pe care apostolul Pavel le dă acestor două întrebări arată că întrega


omenire, atât iudeii şi grecii (neamurile), se află sub păcat (Rom. 3:9-12).
Analizând aceste răspunsuri descoperim că pentru fiinţa umană păcatul nu este un
incident sau o situaţie vremelnică, ci o profundă cădere spirituală, o adevărata
robie ce indică o persistenţă în păcat şi fărădelege. Pentru a înţelege această
realitate, în cadrul acestei lecţii vom face o comparaţie între starea de păcat şi o
boală cronică.

1. Păcatul este o boală spirituală generală (Rom. 3:9-12)

Întrebării „Suntem noi mai buni decât ei?” apostolul Pavel îi răspunde cu un
răspicat „Nicidecum!” (Rom. 3:9/a). Acest răspuns, aşa cum explică el în
continuare, arată că atât iudeii cât şi grecii, au acelaşi statut spiritual înaintea lui
Dumnezeu: sunt „sub păcat”, declaraţie ce ilustrează o stare de robie, sau de
stăpânire a păcatului (Rom. 3:9/b; Rom. 6:12-14; Ef. 2:1-2; 1 Ioan 5:19).

Apostolul Pavel susţine această generalitate a păcatului prin lucrurile pe care le-a
dovedit anterior (Rom. 3:9/b ; 1:18-2:24), prin afirmaţiile Scripturii (Rom. 3:10;
Ps. 14:1-3; 53:1) şi prin folosirea repetată a afirmaţiei „toţi” sau „niciunul!” În
aceste patru versete afirmaţii acestea sunt repetate de opt ori (Rom. 3:9-12).

2. Păcatul este o boală spirituală reală (Rom. 3:12-18; Ps. 14:2-3)


Pentru a dovedi că această stare de păcat este reală, apostolul Pavel foloseşte multe
citate din Vechiul Testament, arătând că acest diagnostic a fost pus chiar de
Dumnezeu (Ps. 14:1-3; 53:1-3;), iar simptomele acestei boli sunt evidente.

Astfel, omul afectat de păcat şi-a pierdut curăţia spirituală (neprihănirea) (Rom.
3:10; Ps. 143:2; 130:3; Ecl.7:20; Isaia.59; 1-8; 1 Ioan 1:8), nu mai are pricepre
(Rom. 1:21-22; Ps. 14:1), nu mai caută pe Domnul (Rom. 1:23; Ier. 2:11-13), nu
mai urmează adevărul (Rom. 1:25) şi nu mai înfăptuieşte ceea ce este bine (Rom.
3:10-12; 1:26-32).

După ce apostolul Pavel a arătat că omul păcătos nu împlineşte ceea ce ar trebui să


facă, el îşi continuă lista simptomelor spirituale, arătând lucrurile pe care omul
păcătos le face şi nu ar trebui să le facă!

Cei păcătoşi beau nelegiuirea ca apa, au gâtlejul deschis gata să înghită tot ceea ce
duce la moarte (Rom. 3:13/a; Ps. 5:9; Iov 15:14-16), limba le este înşelătoare
(Rom. 3:13/b; Ps. 140:1-3), gura lor rosteşte blesteme (Rom. 3:14; Ps. 10:7),
picioarele aleargă spre rău (Rom. 3:15; Prov. 1:15-16; Is. 59:7-8; Ef. 6:15) şi merg
pe calea păcatului fără a avea frică de Dumnezeu (Rom. 3:16-18; Ps. 36:1-4: Prov.
1:7).

3. Păcatul este o boală spirituală severă (Rom. 3:19)

Apostolul Pavel ne face cunoscut faptul că păcatul nu este numai o boală generală
şi reală, ci şi una deosebit de severă. El subliniază acest fapt arătând că păcatul ne
face vinovaţi înaintea lui Dumnezeu (Rom. 3:19; 1:20; 2:1), atrăgând o dreaptă
judecata şi o pedeapsă care înseamnă moarte fizică şi moarte veşnică (Rom. 1:32;
2:2-12; 5:12; 6:23; Ap. 20:12-15).

4. Păcatul este o boală spirituală fără leac (din perspectivă umană) (Rom. 3:20)
Fiindcă nimeni nu poate să-şi câştige neprihănirea prin eforturi personale sau prin
lucrarea Legii, din perspectivă umană, boala spirituală cauzată de păcat este fără
leac (Rom. 3:20;8;3; Ps. 49:6-9; Gal. 2:16; 3:21-24).

Întrebări pentru discuţie:

1. Cum putem defini păcatul ?

2. De ce considerau iudeii că nu sunt la fel de păcătoşi ca oamenii dintre Neamuri


?

3. De ce au unii oameni din zilele noastre aceeaşi atitudine ?

4. Ce motivaţii a folosit apostolul Pavel ca să arate că păcatul este o boală


spirituală generală ?

5. Ce ne face să credem că păcatul este o boală spirituală reală ?

6. Ce lucruri descoperă grozăvia stării de păcat ?

7. De ce Legea nu ne poate asigura vindecarea spirituală ?