Sunteți pe pagina 1din 11

Tema.

Crescind spre maturitate Spirituală

Efeseni4.14-15

Subiectul. Soluția lui Dumnezeu pentru omul firesc și binecuvintarile oferite omului duhovnicesc

Întroducere

I. Neprihănirea oferită de Dumnezeu

Romani 3:21-31 (Filipeni 3:7-9)

Scopul lecţiei: Să cunoaştem care este soluţia lui Dumnezeu pentru starea de păcat a omenirii, ce înseamnă darul
neprihănirii şi cine sunt cei ce îl pot primi.

Contextul lecţiei: Dacă în pasajul din Rom.1:1-17 apostolul Pavel s-a prezentat pe sine, mărturie prin care
descoperim  trăsăturile spirituale ale unui om matur spiritual, în paragraful următor (Rom.1:18-3:20), el prezintă
starea de păcat a omenirii, arătându-ne trăsăturile prin care este identificat omul firesc.

În starea de păcat, omul este corupt din punct de vedere moral şi spiritual ( Rom.1:18-32), dezvoltă  relaţii nepotrivite
(Rom.2:1-16), are o religiozitate falsă (Rom.2:17-3:8) şi nu are nicio posibilitate de a se salva singur (Rom.3:1-20).
Subliniind grozăvia acestei stări, apostolul Pavel ne arată că păcatul este o boală spirituală generală, că realitatea ei
este confirmată de simptome evidente, că urmările sunt severe şi, din perspectivă umană, fără posibilitate de
vindecare.

În următoarea secţiune a epistolei pe care apostolul Pavel o scrie romanilor (Rom. 3:21-7:25), el ne prezintă soluţia
lui Dumnezeu la starea de păcat a omenirii şi ne arată  ce înseamnă acest dar spiritual (Rom. 3:21-31), cum putem
beneficia de aceasta ofertă a dragostei divine (Rom. 4:1-25) şi care sunt binecuvântările rezultate din această stare
de har (Rom. 5:1-7:25).

Conţinutul lecţiei:  Dacă în pasajul studiat anterior tema generală a fost „păcatul”, începând cu acest pasaj (Rom.
3:21-31), apostolul Pavel vorbeşte despre „neprihănire.”

Numai în acest pasaj, el repetă de nouă ori termenii „dikaiosine” care însemnă: dreptate, neprihănire, îndreptăţire, 
precum şi adjectivul „dikaios” care înseamnă: drept, neprihănit sau îndreptăţit.

Prin folosirea acestor termeni,  apostolul Pavel a dorit să sublinieze nu numai standardul moral pe care Dumnezeu îl
aşteaptă de la fiinţa umană (Isaia 26:7; Gen. 18:19; Mat. 5:48; Ezec. 18:9), sau acţiunea cu caracter juridic prin care
judecătorii pronunţau dreptatea pentru o persoană nevinovată (2 Sam. 15:4;Ps.82:1-3), ci mai degrabă actul de
bunătate şi îndurare a lui Dumnezeu, care îi socoteşte drepţi  pe aceia ce, deşi nu merită acest statut, beneficiază de
el pe baza credinţei lor în Hristos (Gen. 15:6; Hab. 2:4; Rom. 3:24-26; Gal. 3:11; 1 Cor. 1:30).

Ştiind că „neprihănirea” (dreptatea lui Dumnezeu), este soluţia lui Dumnezeu pentru rezolvarea starii de păcat a
omenirii, studiind acest pasaj descoperim că:

1.    Neprihănirea oferită de Dumnezeu este un dar promis (Rom. 3:21)

Deşi apostolul Pavel spune că neprihănirea a fost arătată  „acum” (Rom. 3:21;26), făcând referire la vremea lui
Hristos şi la timpul harului (Ioan 5:25; Ef. 2:11-18;Tit  2:11-14), această neprihănire a fost promisă de Dumnezeu cu
mult timp înainte, fiindcă a fost anunţată de Dumnezeu prin Lege şi  prooroci ( Rom. 1:2; 1 Pet. 1:10-12; Isaia 45:25;
Hab. 2:4; Ier. 23:5-6)

2.    Neprihănirea oferită de Dumnezeu este un dar adus de Hristos (Rom. 3:22)

Cu toate că  în Vechiul Testament se vorbeşte despre o neprihănire dobândită prin fapte, fiindcă nici un om n-a ajus
s-o câştige prin eforturi personale (Ps. 49:6-8; Gal. 2:16; Evrei 7:18-19), apostolul Pavel ne prezintă o neprihănire
care este oferită ca dar de către  Dumnezeu ( Rom. 1:16-17; 3:21-22; Fil. 3:7-9) . Această neprihănire este oferită
prin Hristos (Rom. 3:22; 25-26), fără faptele Legii (Rom. 3:20;28; 8:2-4; Gal. 2:16), este pentru toţi (Rom. 3:22),
împărţită fără deosebire şi în aceeaşi măsură (Rom. 3:22; Col. 3:11; Rom.10:12; 1 Cor. 12:13) şi este dobândită prin
credinţă (Rom. 3:22).
3.    Neprihănirea oferită de Dumnezeu este un dar nemeritat (Rom. 3:23)

Darul neprihănirii este nemeritat fiindcă este oferit celor păcătoşi şi lipsiţi de slava lui Dumnezeu (Rom.3:23). A fi lipsit
de slava lui Dumnezeu însemnă a nu-I fi adus lui Dumnezeu slava pe care El o merită (Luca 17:18; Fapte 12:23; 1
Cor. 10:30-31), a nu avea parte de recunoaşterea şi aprecierea lui Dumnezeu (Ioan 5:41-44; Evrei 3:3; 2 Pet. 1:17),
a fi pierdut slava cu care omul a fost înzestrat prin creaţie (Ps. 8:4-6; 1Cor. 11:7) sau a fi descalificat de la a primi
slava pe care Hristos o va aduce la venirea Sa (Rom. 2:10; 5:2; 8:18; 1 Cor. 15:42-43; Col. 1:27; 2 Tes. 2:14; 1 Pet.
5:1;4).

4.    Neprihănirea oferită de Dumnezeu este un dar  preţios (Rom. 3:24-26)

Deşi acest dar al neprihănirii este fără plată (Rom. 3:24) şi ne este dat prin harul lui Dumnezeu ( Ef. 2:8-9),
neprihănirea este deosebit de preţioasă fiindcă ne este oferită de Dumnezeu, fiindcă a fost plătită cu preţul jertfei lui
Hristos şi ne aduce iertarea păcatelor, răscumpărarea, îndreptăţirea şi înfierea (Rom. 3:24-26; 8:15; Ps. 103:12; Mat.
20:28; Ef. 1:4-11; Gal. 4:5; Ap. 5:9)

5.    Neprihănirea oferită de Dumnezeu este un dar dobândit prin credinţă (Rom.3:27-31)

Pentru a ne arăta că neprihanirea se capătă prin credinţă, apostolul Pavel foloseşte afirmaţii foarte categorice. Astfel,
el exclude lucrarea Legii şi meritul faptelor, autorizând lucrarea Harului şi a credinţei, prin care sunt socotiţi fără vină
atât Iudeii cât şi Neamurile (Rom. 3:27-31; 10:12-13; Ef. 2:8-9; Gal. 2:16).

Întrebări pentru discuţii.

1.    Care este soluţia lui Dumnezeu pentru starea de păcat a omenirii ?
2.    Ce înţelegem prin „neprihănire”?
3.    De ce are nevoie omul de acest dar al neprihănirii ?
4.    Care este calea prin care ne oferă Dumnezeu darul neprihănirii ?
5.    De ce este neprihănirea un dar de mare preţ ?
6.    Cine poate primi acest dar al neprihănirii ?
7.    De ce Iudeii, care au beneficiat cu prioritate de oferta lui Dumnezeu, au pierdut acest dar ?

II. Neprihănirea dobândită prin credinţă

Rom.4:1-25 (Ef.2:8-9)

Scopul lecţiei: Să descoperim calea prin care se poate ajunge la neprihănire, cum a fost evidenţiată credinţa în viaţa
lui Avraam şi care sunt lucrările şi caracteristicile credinţei adevărate.

Contextul lecţiei: În pasajul cuprins între capitolele 3:21-7:25 din epistola pe care o scrie romanilor, apostolul  Pavel
arată soluţia lui Dumnezeu pentru starea de păcat a omenirii şi prezintă: neprihănirea oferită de Dumnezeu (Rom.
3:21-31),  condiţia ce trebuie îndeplinită pentru primirea acestui dar spiritual (Rom. 4:1-25) şi binecuvântările de care
au parte cei ce au intrat în această stare de har (Rom. 5:1-7:25).

După ce a prezentat autoneprihănirea sub care voiau să se ascundă cei din Israel printr-o falsă religiozitate (Rom.
2:17-24) şi neprihănirea  pe care aceştia se aşteptau să o câştige prin Lege (Rom. 3:20; Fil. 3;4-9), apostolul Pavel
descoperă neprihănirea oferită de Dumnezeu (Rom. 3:21-31), arătând că acest dar se capătă numai prin „credinţă”
(Rom. 3:27-30).

Pentru că evreii luau în calcul şi alte căi pentru dobândirea neprihănirii, precum: alegerea lui Dumnezeu (Deut. 4:7-9;
7:6-8; Rom. 3:1;9:4-5), descendenţa fizică din Avraam (Mat. 3:9; Ioan 8:33-40; Rom. 4:1;11;16), actul circumciziei
(Rom. 2:25-29; Gal. 5:2-3) sau păzirea Legii (Rom. 2:17-23; Gal. 5:4), pentru a le dovedi că acest dar spiritual se
capătă numai prin credinţă, apostolul Pavel prezintă exemple ale Vechiului Testament şi încearcă să-i convingă de
acest adevăr, folosindu-se de propriile lor argumente.

Conţinutul lecţiei: Studiind acest pasaj (Rom. 4:1-25) descoperim cât de vastă era cunoştinţa apostolului Pavel cu
privire la relatările Vechiului Testament, ce adânci sunt adevărurile pe care Dumnezeu ni le transmite chiar la acest
nivel al revelaţiei şi cât este de uşor să prezinţi şi să aperi adevărul atunci când cunoşti şi interpretezi corect
Scripturile. Pentru a arăta că neprihănirea se capătă numai prin credinţă, apostolul Pavel se foloseşte de:
1.    Exemplificarea credinţei (Rom. 4:1-12)

Pentru a arăta că neprihănirea oferită de Dumnezeu se capătă numai prin credinţă, apostolul Pavel foloseşte mai
întâi exemplul lui Avraam (Rom. 4:1-3). Acest exemplu este deosebit de important fiindcă Avraam era considerat de
către evrei „strămoşul lor” (Rom. 4:1; Gen. 12:2; 14:13; Fapte 22:3), cel dintâi care a căpătat neprihănirea  (Gen.
15:6; Rom. 4:3; Gal. 3:6).  Apostolul Pavel arată însă că Avraam n-a dobândit această neprihănire prin eforturi
personale (Rom. 4:1) şi nici prin faptele Legii (fiindcă în vremea lui Avraam Legea încă nu fusese dată) (Rom. 4:2;
Ioan. 1:17), ci numai prin credinţă (Rom. 4:3).

După ce a prezentat exemplul lui Avraam, apostolul Pavel îşi continuă argumetarea faptului că neprihănirea se
capătă prin credinţă folosind exemplul unui muncitor (Rom. 4:3-4).  El arată că atunci când acest lucrător este
remunerat după ce a lucrat, plata este dreptul lui (ceea ce i se cuvine, Rom. 4:4). Pe când, dacă primeşte un dar fară
să fi lucrat, acesta este un har (Rom. 4:5). Potrivit acestui exemplu, neprihănirea nu este o plată care ni se cuvine
pentru ceea ce am făcut noi, ci un dar pe care îl primim prin credinţă (Rom. 4:4-5).

Pentru a întări acest adevăr, apostolul Pavel foloseşte apoi declaraţia lui David, care numeşte fericit pe omul iertat de
Dumnezeu fără ca el să fi săvârşit anumite fapte care să-i fi creat merite (Rom. 4:6-7; Ps. 32:1-2) şi îşi încheie lista
acestor exemple făcând  referire la actul tăierii împrejur (Rom. 4:9-12). El arată că nici chiar acest act al tăierii
împrejur nu ne crează merite pentru a ne câştiga neprihănirea, fiindcă Avraam a fost socotit neprihănit înainte de
împlinirea acestui act, iar Dumnezeu oferă neprihănirea tuturor, indiferent dacă au împlinit sau nu acest act al
circumciziei (Rom. 4:9; 2:25-29).

În toată această argumentare, apostolul Pavel repetă de 9 ori termenul „logizomai” care este tradus prin „a socoti” şi
înseamnă „a considera” sau „a declara”. Acest termen, folosit cel mai des în contabilitate, arată că Dumnezeu a
hotărât să ne ierte păcatele şi să ne declare (socotească) drepţi, sau fără de vină (neprihăniţi), doar prin credinţă
(Rom. 3:26). Iar  această acţiune este în exclusivitate lucrarea lui Dumnezeu .

2.    Lucrarea credinţei  (Rom. 4:13-16; Ef. 2:8-9)

După ce, folosind exemple ale Vechiului Testament, apostolul Pavel a arătat că neprihănirea se capătă doar prin
credinţă, ca să întărească acest fapt, în continuarea acestui pasaj el prezintă şi lucrarea credinţei (Rom. 4:13-17/a).
Folosind o antiteză între lucrarea Legii şi lucrarea credinţei, el arată că prin credinţă avem parte de promisiunile lui
Dumnezeu (Rom. 4:13-15) şi dobândim moştenirea făgăduită (Rom. 4:16-17/a). Dacă Legea, care doar descoperă
păcatul, îndreptăţeşte mânia lui Dumnezeu, credinţa este calea prin care primesc iertarea de păcate şi dobândesc
binecuvântarea atât cei ce sunt sub Lege, cât şi cei ce sunt sub Har (Rom. 3:25; 4:14-117/a).

3.    Caracteristicile credinţei (Rom. 4:17-22)

Pentru a ne arăta care este credinţa care ne aduce această binecuvântare, apostolul Pavel descrie caracteristicile
credinţei lui Avraam. Urmărind exemplul lui Avraam descoperim că: credinţa adevărată contează pe ceea ce este
Dumnezeu (Rom. 4:17), trece dincolo de lucrurile obişnuite (Rom. 4:18/a), crede pe cuvânt pe Dumnezeu (Rom.
4:18/b; 20/a), nu se uită la obstacole (Rom. 4:19) şi slăveşte pe Dumnezeu pentru ceea ce va primi de la El, înainte
de a vedea lucrurile promise (Rom. 4:20/b-21).

4.    Garanţia credinţei (Rom. 4:23-25)

Dacă această credinţă a făcut ca Avraam să fie socotit neprihănit (Rom. 4:22), avem siguranţa că acelaşi fel de
credinţă ne va aduce şi nouă acelaşi dar (Rom. 4:23-24). Garanţia acestui fapt ne este dată prin moartea şi învierea
Domnului Isus (Rom. 4:24-25).

Întrebări pentru discuţii:

1.    De ce a trebuit apostolul Pavel să folosească atâtea exemple pentru a arăta că


neprihănirea vine doar prin credinţă ?
2.    Care sunt exemplele din Vechiul Testament folosite de apostolul Pavel pentru a arăta că              neprihănirea se
capătă numai prin credinţă?
3.    De ce exemplul lui Avraam avea o deosebită autoritate pentru evrei ?
4.    Ce alte căi spre neprihănire sunt promovate de oamenii zilelor noastre?
5.    De ce sunt aceste căi greşite ?
6.    Care sunt caracteristicile credinţei adevărate ?
7.    Ce anume ne dă garanţia că şi noi suntem socotiţi neprihăniţi doar prin credinţă ?
III. Împăcarea cu Dumnezeu
Romani 5:1-11 (Efeseni 2:13-18)

Scopul lecţiei: Să descoperim care sunt semnele însănătoşirii spirituale din viaţa omului neprihănit şi să
înţelegem de ce împăcarea cu Dumnezeu este o mare binecuvântare.

Contextul lecţiei: După ce ne-a arătat că omul fară de Dumnezeu a ajuns în cea mai severă boală
spirituală, iar simptomele manifestate descoperă o stare de „metastază spirituală” care conduce spre
moarte (Rom. 1:18-3:20), apostolul Pavel ne-a prezentat soluţia lui Dumnezeu la această stare de păcat
(Rom. 3:1-31) precum și modul în care putem ajunge să dobândim acest dar spiritual (Rom. 4:1-25). În
paragraful următor, (Rom. 5:1-7:25), el continuă să ne prezinte acestă stare de har, descoperindu-ne
binecuvântările neprihănirii.

Prin binecuvantarile pe care le menţionează, descoperim că neprihănirea oferită de Dumnezeu nu este


numai singura soluţie pentru rezolvarea stării de păcat a fiinţei umane, ci şi o stare spirituală urmată de
mari binecuvântări pentru viaţa de aici şi pentru veşnicie.

Urmărind aceste binecuvântari descoperim că Dumnezeu poate să îndepărteze stricăciunile spirituale


cauzate de păcat şi, prin meritele Domnului Isus, poate să-i ajute să ajungă la o stare spirituală şi la
binecuvântări chiar mult mai mari decât cele pe care omul le-a avut prin creaţie pe toţi cei ce cred.

Conţinutul lecţiei: Studiind acest pasaj (Rom. 5:1-11) descoperim că era nevoie de o împăcare a omului
cu Dumnezeu, fiindcă păcatul a generat o stare de conflict şi vrăjmăşie (Rom. 5:10;Ef.2:11-18),
descoperim că această împăcare s-a realizat prin jertfa Domnului Isus (Rom. 5:6-8;11; 2 Cor. 5:17-21; Ef.
2:14-17; ) este dobândită prin credinţă (Rom. 5:1-2;3:21-22; Ef. 2.8-9) şi are urmări veşnice. Printre
aceste urmări ale neprihănirii, apostolul Pavel enumeră:

1. Împăcarea cu Dumnezeu asigură o nouă relaţie cu Dumnezeu (Rom. 5:1)

Dacă păcatul ne-a depărtat de Dumnezeu şi între omul păcătos şi Dumnezeu a fost generată o stare de
conflict şi vrăjmăşie (Rom. 5:6-10), în starea de neprihănire în care am intrat prin credinţă, relaţia cu
Dumnezeu este refăcută. Apostolul Pavel menţionează în mod concret acest fapt spunând: „fiindcă
suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu. ” (Rom. 5:1)
Pentru cei aflaţi în acestă stare de neprihănire nu numai că s-a îndepărtat conflictul şi că s-a realizat o
împăcare cu Dumnezeu, ci, mai mult, cei neprihăniţi au primit şi harul de a avea acces liber înaintea lui
Dumnezeu, având parte de toate binecuvântarile izvorâte din această părtăşie (Rom. 5:1-2;10-11; Ef.
2:13-18; 3:12).

2. Împăcarea cu Dumnezeu conferă un nou statut spiritual (Rom. 5:2; Ef. 2:13-18)

Continuând lista binecuvântărilor de care are parte omul izbăvit de păcat, apostolul Pavel arată că cel
neprihănit intră într-o stare de har (Rom. 5:2), dobândind statutul de „copil al lui Dumnezeu” , „cetăţean
al cerului” şi „moştenitor al Împărăţiei lui Dumnezeu (Rom. 5:10-11; Ioan 1:12; Ef. 2:19-22; Rom. 4:16;
8:17)

3. Împăcarea cu Dumnezeu generează o nouă condiţie a vieţii (Rom. 5:2/b-8)

În contrast cu cei aflaţi în starea de păcat, a căror viaţă este plină de teamă, nesiguranţă şi neîmplinire,
cei ce au dobândit neprihănirea au o viaţă plină de bucurie, de nădejde şi împlinire. În aceste versete,
apostolul Pavel vorbeşte despre o bucurie a nădejdii (Rom. 5:2/b; 5-8), o bucurie chiar și în necazuri
(Rom. 5:3-4) şi o bucurie a părtăşiei cu Dumnezeu (Rom. 5:11; Fil. 4:4).

4. Împăcarea cu Dumnezeu conduce spre un nou destin (Rom.5:9-11)

Dacă pe cei păcătoşi îi aşteaptă mânia lui Dumnezeu (Rom. 1:18; 32; 2:5; 9) cei neprihăniţi vor fi izbăviţi
de acestă pedeapsă (Rom. 5:9; 1Tes. 5:10), beneficiind de o mântuire deplină (Rom. 5:10; Ioan 5:25-29;
14:19).

Întrebări pentru discuţii:

1. De ce are nevoie omul de o împăcare cu Dumnezeu ?

2. Care este calea prin care omul poate dobândi împăcarea cu Dumnezeu?

3. Care sunt binecuvântările pe care le primesc cei împăcaţi cu Dumnezeu ?

4. Ce lucruri crezi că pot afecta astăzi relaţia cu Dumnezeu ?


5. Care sunt bucuriile pe care le trăiesc cei s-au împăcat cu Dumnezeu ?

6. De ce aşa de mulţi creştini nu mai trăiesc o bucurie deplină ?

7. Care este destinul celor ce au găsit pacea cu Dumnezeu?

IV. Izbăvirea de sub robia păcatului


Romani 5:12-6:23 (Romani 6:11)

Scopul lecţiei: Să descoperim cum putem dobândi izbăvirea de sub robia păcatului, cum trăiesc cei ce au
dobândit această eliberare şi care sunt binecuvântările pregătite de Dumnezeu pentru cei ce au ajuns în
această stare de libertate spirituală.

Contextul lecţiei: După ce a arătat că împăcarea cu Dumnezeu este primul rod al neprihănirii (Rom. 5:1-
11), apostolul Pavel adaugă pe lista binecuvântărilor primite prin această stare de har şi izbăvirea de sub
robia păcatului (Rom. 5:12-6:23). În paragraful anterior (Rom. 1:18-3:20), în care apostolul Pavel a
prezentat starea de păcat a omenirii, el ne-a arătat că atât evreii cât şi neamurile au ajuns sub păcat
(Rom. 3:9;23).

Pentru fiinţa umană, această stare de păcat nu este doar un incident, sau o situaţie temporară, ci o
adevărată robie spirituală (Rom. 6:6; 12-16; 20; 7:22-23). Pentru a ilustra această robie spirituală
apostolul Pavel vorbeşte despre puterea păcatului (Rom. 3:20; 7:14-18), despre stăpânirea păcatului
(Rom. 6:12-14) şi despre urmările acestei stări de robie (Rom. 20-21;23). Păstrând în atenţie aceste
adevăruri, putem spune că stăpânirea păcatului a instaurat cea mai severă stare de robie spirituală,
urmată de cele mai grozave consecinţe (Rom. 5:21/a; 6:23/a).

Actul jertfei Domnului Isus ne-a adus însă izbăvirea din această robie (Rom. 6:18; 22; 7:24-25/a; 8:2;
Ioan 8:30-36).

Conţinutul lecţiei: În pasajul pe care îl studiem astăzi (Rom. 5:12-6:23), apostolul Pavel ne arată câţiva
factori care ne garanteză posibilitatea izbăvirii din păcat (Rom. 5:12-21), care trebuie să fie atitudinea
faţă de păcat a celor ce au dobândit acestă izbăvire (Rom. 6:1-21) şi ce binecuvântări sunt pregatite de
Dumnezeu pentru cei trăiesc în libertate spirituală (Rom. 6:22-23).

1. Posibilitatea izbăvirii de sub robia păcatului (Rom. 5:12-21)

Dacă în primele versete pe care le studiem apostolul Pavel ne arată cum a ajuns omul în robia păcatului
şi a morţii (Rom. 5:12-14), în versetele următoare el ne descoperă anumiţi factori care ne garantează
eliberarea din acestă robie. Pentru a ilustra acest fapt, el face o comparaţie între Adam şi Hristos, între
urmările păcatului şi cele ale neprihănirii şi între lucrarea harului şi cea a Legii. Pe lângă acest contrast el
foloseşte şi un joc de cuvinte, repetând în context diferit de 11 ori termenul „unul” sau „singur”, de 5
ori afirmaţia sau termenul „a domni” şi „domnie” şi tot de 5 ori afirmaţia „cu atât mai mult!”

Luând în considerare aceşti factori, descoperim că oferta darului lui Dumnezeu este mai mare decât
stricăciunea cauzată de păcatul lui Adam (Rom. 5:15), că urmările ascultării lui Hristos sunt mai mari
decât urmările neascultării lui Adam (Rom. 5:16;19) şi că urmările domniei lui Hristos sunt mai mari
decât efectele domniei păcatului (Rom. 5:17), precum şi că binecuvântările neprihănirii sunt mai mari
decât urmările păcatului (Rom. 5:18) iar lucrările Harului mai mari decât lucrările Legii (Rom. 5:20-21).

Toate acestea ne arătă că cei ce au primit darul neprihănirii prin credinţa în Hristos nu numai că au fost
izbăviţi din robia păcatului şi că au scăpat de consecinţele acestei stări, dar au primit binecuvântări mult
mai mari faţă de cele pe care le-a avut Adam.

2. Atitudinea faţă de păcat a celor ce au dobândit eliberarea de sub robia păcatului

(Rom. 6:1-21)

Pentru a arăta ce atitudine ar trebui să aibă faţă de păcat cei ce au găsit deja eliberarea, apostolul Pavel
ridică în acest paragraf două serii de întrebări concrete: Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se
înmulţească harul ? (Rom. 6:1) şi Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci
sub har? (Rom. 6:15). Răspunsul pe care îl dă Pavel celor două întrebări este un categoric „nicidecum”,
care arată că cel neprihănit nu trebuie să mai aibă nicio legătură cu păcatul.

El foloseşte acest „nu” hotărât pentru că cel neprihănit a murit faţă de păcat (Rom. 6:2-7). Pentru a
exemplifica acest fapt, apostolul Pavel se foloseşte de simbolul botezului, arătând că cei ce au murit
împreună cu Hristos (Rom. 6:3;6) şi-au răstignit firea (Rom. 6:6), au fost îngropaţi împreună cu Hristos
(Rom. 6:4) şi au înviat împreună cu Hristos la o viaţă nouă (Rom. 6:5-7)

Apoi El foloseşte acest „nu” hotărât pentru că cel neprihănit trebuie să trăiască o viaţă nouă (Rom. 6:8-
11). Cel ce a înviat împreună cu Hristos nu mai trăieşte pentru păcat (Rom. 6:10), ci pentru Dumnezeu
(Rom. 6:10), având acelaşi fel de viaţă ca al lui Hristos (Rom. 6:8-9; 2 Cor. 5:17).

Pe lîngă aceste argumente, apostolul Pavel foloseşte un „nu” hotărât şi pentru faptul că cel izbăvit de
păcat trebuie să devină rob al neprihănirii (Rom. 6:11-19). De aceea, păcatul nu trebuie să mai aibă
niciun fel de autoritate asupra noastră (Rom. 6:11-12), pentru că nu mai avem nicio obligaţie faţă de
păcat ca să mai ascultăm de poftele lui (Rom. 6:12), iar acum aparţinem altui stăpân şi ne-am dedicat
pentru a umbla în neprihănire (Rom. 6:13-14) printr-o ascultare deplină (Rom.6:15-21).

3. Binecuvântările primite de cei ce trăiesc ca robi ai neprihănirii (Rom. 6:22-23)

Dacă păcatul aduce robie spirituală, necurăţie, fărădelege, roade care aduc ruşine şi conduc spre moarte
(Rom. 6:19-20; 21; 23/a), cei ce umblă în neprihănire au parte de libertate spirituală, au ca rod sfinţirea
şi ca răsplată viaţa veşnică (Rom. 6:19/b; 22; 23/b)

Întrebări pentru discuţii:

1. Cum a ajuns omul în robia păcatului ?

2. De ce este robia păcatului cea mai grea robie ?

3. Care sunt factorii care ne garantează posibilitatea izbăvirii din robia păcatului ?

4. De ce nu trebuie să mai păcătuiască omul izbăvit de păcat?

5. De ce nu se poate compara robia neprihănirii cu robia păcatului ?

6. De ce mai sunt încă atât de mulţi oameni din zilele noastre în robia păcatului ?

7. Care sunt binecuvântările oferite celor ce sunt robi ai neprihănirii ?

V. Izbăvirea de sub repercusiunile Legii


Romani 7:1-25 (Galateni 2:16)

Scopul lecţiei: Să cunoaştem care este natura şi lucrarea Legii şi să înţelegem care este motivul pentru
care cei credincioşi nu mai au nicio răspundere faţă de Lege.

Contextul lecţiei: Pe lângă împăcarea cu Dumnezeu şi izbăvirea din păcat, cei neprihăniţi au parte şi de
binecuvântarea izbăvirii de sub autoritatea Legii.

Pentru a sublinia acest adevăr, apostolul Pavel repetă numai în acest capitol de 23 de ori termenul
„Lege”. În 19 dintre aceste menţionări acest termen identifică Legea lui Dumnezeu dată prin Moise, în 3
dintre ele scoate în evidenţă legea păcatului care încearcă să-i stăpânească viaţa, iar prin una dintre
referiri identifică legea minţii care cuprinde dorinţele bune.
Dacă în lecţia precedentă am învăţat că în viaţa celui credincios păcatul nu trebuie să mai domnească
fiindcă cel neprihănit a fost izbăvit de sub stăpânirea păcatului, în lecţia de astăzi apostolul Pavel ne
arată că cel neprihănit nu se mai află nici sub autoritatea Legii.

Întregul capitol (Rom. 7:1-25) este de fapt o explicaţie a declaraţiei pe care apostolul a făcut-o în Rom.
6:14. când a spus că: ” nu mai suntem sub Lege ci sub Har.”

Conţinutul lecţiei: După ce şi-a încheiat pledoaria prin care a arătat că cei ce au fost botezaţi în Hristos
au murit faţă de păcat şi trăiesc pentru neprihănire (Rom. 6:1-23), apostolul Pavel face un pas mai
departe şi arată că cei credincioşi au murit şi faţă de Lege şi trăiesc doar pentru Hristos. Pentru a dovedi
că cei credincioşi au fost izbăviţi de Lege, apostolul Pavel arată că:

1. Cei credincioşi nu mai au nicio răspundere în faţa Legii (Rom. 7:1-6)

Deşi la începutul acestei secţiuni apostolul Pavel a menţionat în mod clar că se adresează unor oameni
care cunoşteau Legea (Rom. 7:1), fiindcă atunci când îi numeşte foloseşte apelativul „fraţii mei” (Rom.
7:1 şi 4), putem spune că aceştia erau credincioşi care Îl întâlniseră pe Hristos şi care au dobândit
neprihănirea oferită de Dumnezeu prin credinţă.

Pentru a dovedi că cei credincioşi nu mai au nicio obligaţie faţă de Lege, apostolul Pavel

a folosit ilustraţia familiei, prin care a arătat că soţul şi soţia sunt sub autoritatea legământului făcut
atâta vreme cât sunt în viaţă. Când soţul moare, soţia este liberă, iar responsabilitatea ei faţă de
legământul familiei încetează (Rom. 7:2-3). Pentru că prin Hristos cei credincioşi au murit faţă de Lege,
(tot aşa cum au murit şi faţă de firea veche), Legea nu mai are nicio autoritate asupra lor (Rom. 6:1-
10;7:4).

Fiind însă înviaţi împreună cu Hristos, cei credincioşi nu mai sunt datori să intre iarăşi în vechiul
legământ ca să trăiască după slova Legii, ci, fiindcă sunt uniţi cu Hristos (precum femeia căsătorită cu un
alt bărbat), aceştia intră într-un nou legământ prin care sunt chemaţi să trăiască o viaţă nouă după
îndemnurile Duhului (Rom. 7:4-6; 8:1-4).

Pentru a ne prezenta această măreaţă binecuvântare, apostolul Pavel foloseşte în argumentarea sa : o


ilustraţie (legea relaţilor din căsnicie - Rom. 7:1-3), o experienţă (moartea şi învierea împreună cu Hristos
- Rom. 7:4-5) şi o chemare (responsabilitatea trăirii pentru Hristos, după îndemnurile Duhului - Rom.
7:6).
2. Cei credincioşi trebuie să cunoască natura şi lucrarea Legii (Rom. 7:7-13)

Deşi cei credincioşi nu mai au nicio responsabilitate pentru a păzi Legea, au totuşi datoria să cunoască
natura şi lucrarea Legii. Pentru a ne face cunoscute aceste adevăruri, apostolul Pavel arată că Legea nu
este ceva păcătos (Rom. 7:7) sau ceva rău (Rom. 7:13/a), ci dimpotrivă; în esenţa ei, Legea este
duhovnicească, sfântă, dreaptă şi bună (Rom. 7;12;14).

Legea nu ne-a adus neprihănirea aşteptată de Dumnezeu pentru că ar fi fost nedesăvârşită, ci


imposibilitatea ei de a aduce neprihănirea a stat în faptul că omul păcătos nu a putut să o împlinească
(Rom. 7:5; Mat. 5:17-20; Rom. 3:31; 10:4; Gal. 3:24).

Cu toate că nu ne-a ajutat să obţinem neprihănirea oferită de Dumnezeu, Legea şi-a împlinit lucrarea,
pentru că a descoperit păcatul (Rom. 7:7-8), a îndreptăţit pedeapsa lui Dumnezeu (Rom. 7:9-11) şi a
arătat neputinţa celor aflaţi în robia păcatului, accentuând necesitatea unui Salvator (Rom. 7:13-14; Gal.
3:19-25).

3. Cei credincioşi experimentează izbăvirea fără faptele Legii (Rom. 7:14-25)

Deşi Legea este duhovnicească (se adresează părţii spirituale a fiinţei umane), este fără putere, fiindcă
nu poate schimba natura noastră veche (Rom. 7:14), nu ne poate ajuta să facem binele pe care îl dorim
(Rom. 7:15-21) şi nici nu ne poate asigura biruinţa în lupta spirituală purtată împotriva legii păcatului
care guvernează viaţa celor ce trăiesc în firea pământească (Rom. 7:21-25).

Pentru a arăta această neputinţă a Legii, apostolul Pavel repetă de 3 ori faptul că păcatul locuieşte în
fiinţa sa (Rom. 7:17; 20; 23), subliniază faptul că nu are putere să înfăptuiască binele pe care şi-l doreşte
(Rom. 7:15- 21), că este într-o continuă luptă spirituală (Rom. 7:21-23), iar legea păcatului înscrisă în
natura sa veche este mai tare decât legea minţii (a dorinţelor bune) aflată în inima sa (Rom. 7:21-25).

Dacă lucrarea Legii nu i-a fost de niciun ajutor în lupta spirituală din fiinţa sa, el arată că această biruinţă
poate fi totuşi câştigată, dar numai prin Hristos (Rom. 7:24-25; 8:1-4).

Întrebări pentru discuţii:


1. Cum putem defini „Legea”, (termen repetat de 23 de ori în acest capitol) ?

2. Care sunt dovezile folosite de apostolul Pavel pentru a arăta că cei credincioşi nu mai au nicio
răspundere faţă de Lege ?

3. De ce unii oameni mai predică şi astăzi despre o neprihănire câştigată prin Lege?

4. Cum putem defini natura Legii ?

5. Care a fost lucrarea Legii ?

6. De ce Legea nu ne poate aduce izbăvirea din păcat ?

7. Care este calea prin care câştigăm biruinţa în lupta spirituală pe care o purtăm împotriva firii vechi?