Liceul Tehnologic ”PAUL DIMO” GALAŢI

Modulul: Rețele electrice

Profesor: IVAN NICOLETA
Clasa: PL1B

3. Linii electrice aeriene

3.1. Elemente componente ale liniilor electrice aeriene: conductoare, stâlpi,

izolatoare, dispozitive de prindere şi de fixare (suporturi pentru izolatoare,
armături, cleme de legătură, console)

CONDUCTOARELE LEA

Caracteristici constructive
În mod obişnuit conductoarele LEA se fabricǎ din aluminiu, oţel sau aliaje de
aluminiu; mai rar şi numai în cazuri speciale din cupru sau din bronz.
Carcteristicile tehnice principale ale materialelor pentru conductoare LEA sunt date
în tabelul nr.1 din anexa I.
Forma conductoarelor
Conductoarele LEA pot fi:
- monofilare, dintr-o singurǎ sârmă cu secţiune rotundǎ, numai pentru secţiuni mici;
- multifilare sub formǎ de funie.
Conductoarele funie pot fi constituite din fire cu aceleaşi secţiuni sau din fire cu două
secţiuni diferite.
Conductoarele multifilare pot fi:
- monometalice;
- bimetalice, cum este cazul conductoarelor din aluminiu-oţel sau aliaj de aluminiu-oţel.
Se construiesc conductoare de formǎ tubularǎ, fie din mai multe fire circulare, fie din
profile segment.
Pentru linii de joasǎ tensiune se mai întrebuinţeazǎ conductoare torsadate, formate din
unul sau mai multe coductoare de aluminiu izolate cu PVC, rǎsucite în jurul unui conductor
din aluminiu – oţel de asemenea izolat cu PVC.
Conductoarele de aluminiu
 Conductoarele de aluminiu se executǎ din sârmă rotundǎ de aluminiu electrotehnic
(Al 99,7 E), trasǎ la rece, cu grad de ecruisare tare, tip C, având caracteristicile în tabelul nr.2
din Anexa I. Caracteristicile conductoarelor din aluminiu standardizate din Romania ( STAS
3032-80) sunt date în tabelul nr.3 din anexa II.
Conductoarele se ambaleazǎ şi se livreazǎ pe tambure de lemn, cu lungimi de tambur
de:
-1000 m sau multiplii de 1000 m, pentru secţiuni nominale de 16…50 mm2 ;
- 500 m sau multiplii de 500 m, pentru secţiuni nominale de 70…400mm2 ;
Conductoarele din oţel zincat se executǎ din sârma rotundǎ de oţel zincat, având
conform STAS 3732-80 rezistenţa minimǎ de rupere la tracţiune clasificatǎ în 3 categorii:
A,B,C.
Sârmele se acoperǎ pe cale electroliticǎ sau la cald cu un strat de zinc, care poate fi:
G - cu strat gros de zinc;
g - cu strat subţire de zinc;
Caracteristicile conductoarelor din oţel zincat standardizate în România sunt date în
tabelul nr. 4 din anexa II.
Conductoarele din aluminiu oţel
Sunt constituite dintr-o inima de oţel zincat, categoria C, peste care se înfaşoarǎ unul
sau mai multe straturi din fire de aluminiu cu grad de ecruisare tare.
Raportul între secţiunea firelor de aluminiu şi a celor din oţel poate fi diferit în funcţie
de calitǎţile electrice şi mecanice care se cer conductorului respectiv. Pentru construcţia
normalǎ, este folosit raportul de cca. 6/1, iar pentru rezistenţe mecanice mari sunt folosite
rapoarte variind între 1,7/1 şi 4,6/1.
Conductoare din cupru
Se utilizeazǎ rar, numai în cazuri cu totul speciale.
Conductoare din aliaj de aluminiu
S-au realizat în ţara noastrǎ conductoare din aliaj de aluminiu cu Si, Mg şi Fe,
denumite “alcoro”, însă nu sunt introduse în fabricaţie de serie.
Conductoare torsadate
La liniile de joasă tensiune 380/220V se pot folosi conductoare torsadate compuse
dintr-un conductor de aluminiu-oţel izolat cu policlorurǎ de vinil (PVC), plastifiantǎ,
rezistentǎ la intemperii, în jurul caruia sunt rǎsucite unul sau mai multe conductoare din
aluminu, izolate de asemenea cu PVC, formând în total un fascicul (toron).
 Conductorul de aluminiu-oţel are un rol mecanic de susţinere a conductoarelor de
aluminiu şi un rol electric, fiind folosit drept conductor de nul; de aceea se mai numeşte şi
“nul purtǎtor”.
Conductoarele torsadate sunt folosite la construcţia reţelelor de joasă tensiune pe
stâlpi, pe faţadele clǎdirilor şi la execuţia branşamentelor şi prezintǎ o serie de avantaje faţǎ
de conductoarele neizolate, prin eliminarea izolatoarelor, uşurarea execuţiei, creşterea
gradului de siguranţa în funcţionare, reducerea pericolelor de electrocutare.
Conductoarele torsadate pot fi utilizate la temperaturi între -300C şi +600C, şi la
altitudini de maximum 2000 m. Temperatură minimǎ de montaj: +50C.

IZOLATOARE

Izolatoarele sunt elemente componente ale liniilor electrice aeriene, constituite dinrt-
un corp izolant solid, cu sau fǎrǎ armături metalice, cu ajutorul cǎrora se realizeazǎ atât
izolarea conductoarelor sub tensiune, cât şi fixarea lor.
Conturnarea este o descarcare exterioarǎ a izolatorului producându-se între pǎrţile ce
sunt supuse în mod obişnuit la o diferenţa de tensiune.
Străpungerea este o descǎrcare prin corpul solid al izolatorului.
Distanţa disruptivă exterioară a izolatorului este ditanţa cea mai micǎ între parţile
metalice sub tensiune şi cele puse la pamânt pe o cale care nu trece prin materialul
izolatorului.
Linia de fugă este distanţa cea mai micǎ pe suprafaţa izolatorului între parţile metalice
aflate la potenţiale elecrice diferite. În cazul izolatoarelor compuse din mai multe elemente se
considerǎ suma liniilor de fugǎ a elementelor componente.
Lanţul de izolatoare este ansamblul format din unul sau mai multe izolatoare şi
armǎturi necesare spre a se realiza un ansamblu articulat pentru susţinerea conductoarelor.
Lanţul de izolatoare este supus numai la eforturi de întindere.
Clasificararea LEA:
1 Din punct de vedere al materialului din care se confecţionează:
- izolatoare din materiale ceramice;
- izolatoare din sticlǎ;
- izolatoare din materiale sintetice.
 2 Din punct de vedere constructiv:
- izolatoare capǎ şi tije care au corpul izolant sub forma unui singur taler, având la
partea superioarǎ o capǎ de tip nucǎ, iar la partea inferioarǎ o tijǎ cu rotulǎ;
- izolatoare suport care se moteazǎ rigid pe stâlp, fiind formate dintr-un corp izolant,
cu una sau mai multe aripioare; corpul izolatorului poate fi strǎpungibil sau nestrǎpungibil;
fixarea izolatoarelor suport se face prin intermediul unor armături sau suporţi metalici;
izolatorul suport este supus în principal la eforturi de înconvoiere şi compresiune.
- izolatoare cu inimă plinǎ care au capul izolant masiv cu mai multe aripioare şi la un
capǎt sau la ambele capete au armături metalice;
- izolatoarele de tracţiune sunt izolatoarele suport de joasa tensiune (până la 1kV
inclusiv), la care conductorul se fixeazǎ prin înfǎşurare în jurul corpului izolant sub formǎ de
cilindru cu un gol în interior, având douǎ sau mai multe aripioare;
- izolatoare pentru siguranţe fuzibile utilizate numai la linii sub 1000V şi destinate
montǎrii siguranţelor fuzibile pentru racorduri şi branşamente.
3 Din punct de vedere al mediului în care funcţioneazǎ:
- izolatoare care funcţionează în atmosferǎ normală;
- izolatoare care funcţioneazǎ în atmosferă poluatǎ ;
4 Din punct de vedere al liniilor electrice pentru care sunt destinate:
- izolatoare de joasǎ tensiune, pânǎ la 1kV inclusiv;
- izolatoare de medie tensiune, peste 1kV, panǎ la 20kV inclusiv;
- izolatoare de înaltǎ şi foarte înaltǎ tensiune, peste 20kV.
5 Din punct de vedere electric:
- izolatoare strǎpungibile, sunt izolatoarele la care distanţa disruptivǎ prin corpul
izolant solid este mai micǎ decât jumatatea distanţei disruptive exterioare (prin aer );
- izolatoare nestrǎpungibile sunt izolatoarele la care distanţă disruptivǎ prin corpul
izolant solid este cel puţin egalǎ cu jumatatea distanţei disruptive exterioare.
6 Din punct de vedere mecanic:
- izolatoare sau lanţuri de izolatoare de întindere (sau tracţiune) care preiau în plus
şi eforturile din conductoare.
-izolatoare (sau lanţuri de izolatoare) de sustinere, care preiau greutatea
conductoarelor, a chiciurii şi sarcina provenind din acţiunea vântului pe conductoare şi
izolatoare.
 Fig. 1.1 - Izolatoare de tracţiune tip T şi TD din porţelan

Fig.1.2 - Izolatoare de suspensie tip capǎ-tijǎ din porţelan

Fig. 1.3 - Lanţ de izolatoare dublu de susţinere

CLEME ŞI ARMĂTURI

Clemele şi armǎturile realizeazǎ legǎtura electricǎ şi mecanicǎ între conductoarele

liniei, izolatoare şi stâlpii LEA.
Prin cleme se înţeleg piesele care sunt în contact direct cu conductoarele şi asigurǎ
legǎtura electricǎ şi/sau mecanicǎ între conductoare sau între acestea şi izolatoare.
Armǎturile sunt piese sau dispozititve de legǎtura intermediarǎ între izloatoarele şi
consolele stâlpilor, sau între cleme şi izolatoare.
 Pentru a evita avariile pe linie, clemele şi armǎturile trebuie sǎ aibǎ o construcţie
robustǎ şi sǎ realizeze o fixare sigurǎ a conductoarelor şi izolatoarelor pe stâlpii liniei.
Din punct de vedere mecanic, armǎturile şi clemele trebuie sǎ reziste la sarcinile
mecanice, transmise de conductoare, care pot fi statice sau dinamice(de exemplu, ruperea
unui conductor).
Clemele şi armǎturile pentru LEA, cu Un≥ 1000 V, exclusiv clemele de întindere şi
înnadire, se aleg astfel încât sarcina lor minimǎ de rupere sǎ asigure, în raport cu sarcinile
care acţioneazǎ asupra lor în ipotezele de încǎrcare maximǎ (vânt simultan cu chiciurǎ pe
elementele liniei la temperatură de formare a chiciurii), ca forţele de calcul sǎ fie mai mici
sau cel mult egale cu sarcinile de calcul ale pieselor respective.
Pentru alte piese din oţel (tijele prelungitoare, piesele speciale, etc.) se au în vedere
rezistenţele de calcul folosite în cazul stâlpilor respectivi. Pentru joasǎ tensiune, se adoptǎ
pentru cleme şi armǎturi un coeficient de siguranţǎ egal cu 2 faţǎ de sarcina de rupere.
Cleme de înnǎdire şi cele de întindere trebuie sǎ aibǎ o rezistenţǎ mai mare, sau cel
puţin egalǎ cu rezistenţa de rupere a conductorului.
Clemele de legaturǎ electricǎ trebuie sǎ asigure o bunǎ conductanţǎ electricǎ, orice
contact defect sau imperfect putând duce la încalzirea, topirea şi ruperea conductorului.
Clemele şi armăturile lanţurilor de izolatoare ale LEA trebuie sǎ aibǎ muchiile
rotunjite, pentru a evita descarcǎrile şi pierderile prin efluvii. În plus, clemele şi armǎturile
trebuie sǎ reziste agenţilor corozivi, protecţia pieselor din oţel sau fontǎ fǎcându-se prin
zincare la cald.

Armǎturi pentru fixarea lanţurilor de izolatoare.

Fixarea lanţurilor de izolatoare de suporţii liniei se face prin diferite piese de prindere,
care se aleg în funcţie de tipul lanţului şi de sarcinile mecanice la care sunt supuse.
Armǎtura tip A - Acest tip de armǎtură se întrebuinţează la fixarea lanţurilor de
susţinere mai puţin solicitate la sarcini transversale, datoritǎ deformaţiilor şi lipsei
posibilitǎţilor de oscilare, ceea ce poate conduce la avarii.
 Figura 1.4 – Armaturǎ tip A

Cârlig scobit tip CS - Material Ol 52, finisare: zincare la cald. Se execută prin forjare la cald
şi se foloseşte atât la lanţurile de susţinere cât şi la cele de întindere.

.
Figura 1.5 – Cârlig scoabǎ tip CS

Cârlig de articulaţie tip CAL - Are o bunǎ posibilitate de oscilaţie în ambele planuri, dar şi un
dezavantaj, constând din modul de execuţie prin sudura cap la cap a oţelului rotund, sudurǎ
mai greu controlabilǎ.

Figura 1.6 – Cârlig de articulaţie tip CAL

 STÂLPII LEA

STÂLPII LEA sunt construcţiile care prin intermediul izolatoarelor, clemelor şi

armǎturilor susţin conductoarele deasupra solului.
Stâlpii pot fi din metal, beton armat sau din lemn.
Stâlpii metalici sunt folosiţi pentru LEA de înaltǎ şi foarte înalta tensiune (mai rar
pentru medie tensiune) şi se executǎ din profile de oţel într-o construţie de forma zǎbrelitǎ.
Se mai folosesc stâlpii metalici din ţeava pentru linii de joasǎ tensiune (distribuţie sau
iluminat public) în oraşe mari şi mai rar, stâlpii din ţeava pentru linii de înalta tensiune.
Stâlpii din beton armat, se întrebuinţeazǎ în prezent la noi în ţarǎ, la majoritatea
liniilor de medie şi de joasa tensiune, precum şi la înalta tensiune (110 KV) ca stâlpi de
susţinere.
Stâlpii din lemn sunt în prezent folosiţi foarte rar în ţara noastrǎ; sunt admişi numai
pentru linii de joasa tensiune în cazuri speciale, în zone greu accesibile.
La un stâlp oarecare distingem corpul propriu-zis şi coronamentul, constituit din
ansamblul de console, traverse, suporţi, vârfare, montat la partea superioarǎ a corpului
stâlpului, de care sunt suspendate conductoarele active şi de protecţie. Printr-o formǎ judicios
aleasǎ a coronamentului se asigurǎ distanţele necesare între conductoare, precum şi între
acestea şi corpul stâlpului.
Stâlpii se fixeazǎ în sol prin intrermediul unor fundaţii.
Stâlpii LEA pot fi construiţi pentru unul, douǎ sau mai multe circuite şi pentru unul
sau două conductoare de protecţie.
În cazul luǎrii unor mǎsuri speciale, se pot monta LEA de joasǎ tensiune pe stâlpi
comuni cu LEA de medie tensiune sau cu linii de telecomunicaţii.
Din punct de vedere funcţional, stâlpii se impart în:
1. Stâlpii de susţinere, care au rolul ca în funcţionare normalǎ sǎ preia eforturile datorate
încǎrcǎrilor verticale (greutatea conductoarelor, a izolatoarelor, etc.), precum şi forţele
orizontale datorite acţiunii vântului. Stâlpii de susţinere constituie tipul cel mai
numeros de pe o linie (70-90% din numărul total al stâlpilor liniei). În funcţie de
modul de prindere a conductoarelor la lanţurile izolatoare, stâlpii pot fi de tip normal,
dacǎ se utilizeazǎ cleme cu eliberarea conductoarelor ori cleme cu tracţiune limitatǎ,
sau de tip întǎrit, când se utilizeazǎ cleme cu reţinerea conductoarelor.
2. Stâlpii de întindere: se fixeazǎ pe aliniamentul liniei la distanţe cuprinse în general
între 2 şi 10 km şi au rolul de a prelua unele eforturi în lungul liniei, în scopul
limitǎrii avariilor pe o porţiune limitatǎ a liniei.
Porţiunea de linie cuprinsǎ între doi stâlpi de întindere se numeşte panou de întindere.
În afără funcţiunii aratate mai sus, stâlpii de întindere constituie puncte de sprijin pentru
întindera conductoarelor în panou la construirea liniei sau la reparaţii.

Fig.1.7 - Stâlp de întindere şi colţ, tip ICY 400.136

3. Stâlpii terminali se monteazǎ la capetele liniei şi trebuie sǎ preia în permanenţǎ forţele
de tracţiune orizontale ale tuturor conductoarelor de aceeaşi parte a stâlpului . Stâlpii
terminali au şi rolul de stâlpi de întindere, delimitând la câte un capǎt primul şi
ultimul panou de întindere al liniei. Se recomandǎ ca stâlpii terminali sǎ fie amplasaţi
în aliniamentul liniei, nu în colţ.
4. Stâlpii de colţ se monteazǎ la intersecţia a două aliniamente şi trebuie sǎ preia forţele
de tracţiune rezultante în conductoare. În funcţie de unghiul format de cele două
aliniamente, stâlpii de colţ pot fi calculaţi şi realizaţi ca stâlpi de susţinere sau ca
stâlpi de întindere. De obicei, la unghiuri apropiate de 1800(2000) se realizeazǎ ca
stâlpi de susţinere, iar la unghiuri mai pronunţate între aliniamente se utilizeazǎ stâlpi
de întindere şi de colt, delimitând în acelaşi timp şi un panou de întindere.
5. Stâlpii de traversare se utilizeazǎ în porţiunile de traseu la care linia trecere peste cǎi
ferate, şosele, canale navigabile, etc.
6. Stâlpii de subtraversare se folosesc în cazurile în care o linie electricǎ trece pe sub o
altǎ linie cu o tensiune egalǎ sau superioarǎ, fără ca cele două linii sǎ aibǎ vreun
punct comun.
7. Stâlpii de intersecţie (încrucişare) sunt stâlpii pe care se executǎ intersecţia a două
linii electrice; se utilizeazǎ în special la LEA de joasa tensiune.
8. Stâlpii de derivaţie sunt stâlpii pe care se efectueazǎ o derivaţie din linia respectivǎ.
9. Stâlpii de transpunere a fazelor se folosesc pentru rotirea fazelor în scopul
uniformizǎrii inducţiei şi capacitǎţii liniei. Transpunerile de faza se impun numai la
liniile cu lungimi mari şi cu tensiuni de la 110kV inclusiv în sus. De obicei, ca stâlpi
de transpunere se utilizeazǎ stâlpi de întindere, la care se monteaza echipament
suplimentar pentru a se putea face rotirea conductoarelor.