IUBIREA - OGLINDITĂ ÎN LITERATURA

UNIVERSALĂ

Teodoriu Alexandra
Clasa a IX-a D
Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara
 IUBIREA - OGLINDITĂ ÎN LITERATURA
UNIVERSALĂ

Iubirea este una dintre cele mai vechi teme ale literaturii, o temă inepuizabilă, ce a
fost abordată din diferite unghiuri, fiind mereu vie și fascinantă. Scriitorii lumii au prezentat
iubirea ca fiind fulgerătoare, nebună, iresponsabilă sau platonică, ascunsă, gravă, răzbunătoare.
Iubirea are capacitatea de a schimba coordonatele lumii înconjurătoare, fiind supremul mijloc de
a aduce eternitatea pe pământ.
De-a lungul timpului, literatura și istoria ne-au reliefat povești de dragoste încărcate
de emoție, dar și de mult zbucium. Am devenit părtași la întâmplările pasionante trăite de perechi
de îndrăgostiți celebri, personaje mitologic, împărați, regi, regine. Atunci când legenda se
contopește cu istoria și iubirea, iau naștere unele dintre cele mai frumoase povești pe care ni le-
am putea imagina. 
Literatura universală consemnează cupluri celebre care au rămas întipărite în
memoria oamenilor: Romeo și Julieta, Hamlet și Ofelia, Lancelot și Guinevere, Abelard și
Heloise. Destinul acestor mari îndrăgostiți a stat sub semnul iubirii și al morții.
Cea mai frumoasă, dar și cea mai tragică poveste de dragoste din toate timpurile este
cea dintre Romeo și Julieta, poveste petrecută în secolul al XIV-lea. Shakespeare, în tragedia în
cinci acte, prezintă soarta celor doi îndrăgostiți care luptă împotriva prejudecăților sociale, a urii
ce stăpânește familiile lor, însă în toată această luptă ajung la un final tragic – moartea
amândurora.
Iubirea, în această tragedie, este surprinsă în mai multe ipostaze. La început ne este
înfățișată iubirea platonică a lui Romeo față de Rosalinda, o tânără devenită obsesie pentru
acesta. Romeo devine astfel o figură romantică tragică, un tânăr superficial care cunoaște iubirea
adevărată doar când o întâlnește pe Julieta. El se implică în această relație complexă, căreia i se
sacrifică. Iubirea e ca un val, nu mai poate fi propriul stăpân. Shakespeare surprinde aceasta fază
a dragostei: Romeo înlocuiește numele Julietei cu apelativele „stăpână'' și „sfântă''. Pentru
Romeo, Julieta e icoană și el este pelerinul care i se închină. Iubirea dintre cei doi este una
erotică pasională, care atinge momentul morții. Este atât de puternică, încât neputând să trăiască
unul fără altul, o eternizează prin moarte.
Povestea de dragoste dintre Romeo și Julieta, imposibilă și cu nuanțe tragice, a fost
trăită cu toată intensitaea, dorința și pasiunea iubirilor interzise. Această poveste a fost presărată
cu declarații romantice de dragoste, cu mesaje secrete, cu întâlniri ascunse. Sentimentele
puternice care îi uneau, i-a făcut să uite de rostul lor în familie, să treacă cu ușurință peste
obstacolul social și peste crâncena ură prezentă de mulți ani în familiile lor. Deși puternică,
iubirea lor nu va fi una împlinită pe pământ, întrucât un șir lung de confuzii, întâmplări,
coincidențe și neconcordanțe, duc la sinuciderea celor doi.
Dragostea dintre Romeo și Julieta rămâne un frumos exemplu de puritate, de
inocență, descrisă deosebit și cu multă măiestrie de către William Shakespeare.
Tema iubirii apare și într-o altă tragedie shakespeariană „Hamlet”, în care personajul
cu același nume, prinț al Danemarcei, trăiește o serie de experiențe încărcate de dramatism. El se
vede obligat de evenimentele petrecute să purceadă la răzbunarea tatălui său. Hamlet simulează
la un moment dat nebunia, nebunie ce este pusă pe seama dragostei. Înainte de moartea tatălui
său, Hamlet se îndrăgostește pătimaș de Ofelia, fiica primului sfetnic regal, Polonius. Tânăra
primește semne de dragoste din partea lui Hamlet, semne ce încetează după pierderea tatălui,
aducând un comportament aspru.
Totuși, iubirea puternică este descoperită în rândurile scrise Ofeliei: „O, scumpă
Ofelia! Sânt nepriceput la stihuri, eu nu cunosc meșteșugul de a-mi număra suspinele, dar te
iubesc nespus, mai mult decât orice pe lume! Crede-mă! Adio!”Aceasta, îndrăgostită la rându-i
de Hamlet, prinsă în răzbunarea lui, culminează cu pierderea sufletului. Purtată de povara
trecutului, compus din experiențele intens trăite (iubirea față de Hamlet, moartea tatălui său și
învinuirea lui Hamlet pentru aceasta), este condusă spre sinucidere. Însuși Hamlet se confruntă
cu problema sinuciderii în celebrul său monolog „a fi sau a nu fi”.
În această operă tragicul se îmbină de minune cu puținele secvențe romantice și
împreună dau o notă impunătoare acțiunii.
O altă poveste de iubire deosebit de impresionantă a fost cea care i-a legat pe
Lancelot și Guinevere, poveste din Evul Mediu, descrisă în poemul epic al lui Chretien de
Troyes, intitulat „Lancelot, le Chevalier de la Charrette”. Această dragoste curtenească este un
fenomen care s-a dezvoltat spre sfârșitul secolului al XI-lea și care era bazat pe un cod cavaleresc
de onoare. 
Guinevere era portretizată drept o femeie frumoasă, cu trăsături fine, păr negru, ochi
verzi. Căsătoria ei cu regele Arthur a fost impusă, bazată pe respect, dar lipsită de dragoste.
Cavalerul Lancelot, om de încredere al regelui, și regina Guinevere trăiesc o scurtă poveste de
iubire, ce se înscrie în tradiția „dragostei de curte”. Iubirea lor a fost considerată un act de trădare
față de regele Arthur. Dragostea ce a luat naștere între cei doi a fost fulgerătoare, le-a invadat
sufletul, fără a le da șansă de scăpare. Cei doi îndrăgostiți, conștienți de iubirea lor imposibilă, s-
au străduit din răsputeri să i se opună, însă toate eforturile lor de a respecta regulile societății s-au
dovedit a fi zadarnice. Ei își trăiesc foarte puțin pătimașa dragoste, fiind descoperiți. Lancelot
reușește să scape de furia regelui, însă regina este condamnată la ardere pe rug. În ziua execuției,
Lancelot revine și reușește să o salveze, însă dragostea lor nu îi aduce împreună, fiecare
urmându-și propriul drum. Sir Lancelot va sfârși ca pustnic, iar Guinevere se va retrage la
Mănăstirea Amesbury.
Dragostea dintre Lancelot și Guinevere a traversat timpul și a rămas o sursă
inepuizabilă de inspirație și credință nezdruncinată în iubire.
O puternică amprentă pe drumul iubirii au lăsat și Abelard și Heloise, un celebru
cuplu cunoscut pentru povestea unei iubiri tulburătoare, profunde și pentru tragedia care i-a
despărțit. Iubirea lor nu s-a lăsat învinsă nici de timpuri, nici de principii morale, nici de capricii
omenești.
Pierre Abelard, filosof francez, pasionat de lectură, este un seducător, un adevărat
rebel al secolului său, ce provoacă discuții, incită teme, un lider al mulțimilor. Eloise, nepoata
canonicului Fulbert, frumoasă și cultivată, este încredințată lui Abelard pentru a fi inițiată în
tainele dialecticii. Relația dintre cei doi prinde contur, la început mai timid, apoi evoluează în
admirație și seducție. Relația lor, descoperită, îi determină să fugă, iar Heloise va da naștere unui
copil. Unchiul a considerat plecarea tinerei la mănăstirea Argenteuil o formă de repudiere și se
răzbună pe Abelard prin castrarea acestuia. Abelard, retras la abația Saint – Denise, întreține cu
Heloise una dintre cele mai frumoase corespondențe din toată istoria. Adevărata poveste de
dragoste din acel moment a început și a durat până la sfârșitul vieții, fără ca protagoniștii să se
mai întâlnească.
Comparativ cu alte cupluri celebre, cei doi îndrăgostiți au acceptat durerea
despărțirii, suferințele implicite, fără a îmbrățișa gestul disperat al sinuciderii. Au trăit o poveste
de dragoste tulburătoare, fără posibilitate de izbândă, o iubire ca o joacă dialectică, bazată pe
angajament. Corespondența dintre ei, neînvinsă de forțele exterioare, a fost conturată în „Istoria
nefericirilor mele”, nefericire ce a decurs din imposibilitatea protagoniștilor de a se căsători într-
o lume în care căsătoria unui intelctual promițător era privită drept o condamnare a viitorului
scolastic. Într-o scrisoare către Abelard, Heloise a scris: „Știi, iubite, așa cum știe întreaga lume,
cât de mult am pierdut în tine, cum, dintr-o singură lovitură nenorocită de avere, acel act suprem
de trădare flagrantă mi-a răpit chiar sinele în care m-a răpit de tine; și cum întristarea mea pentru
pierderea mea nu este nimic în comparație cu ceea ce simt pentru modul în care te-am pierdut”.
Abelad este cel dintâi care părăsește lumea, iar Heloise, la rândul ei, este așezată alături de trupul
omului iubit.

Mulți autori ai lumii au pus iubirea în operele lor, i-au surprins esența, iar cititorii s-
au apropiat de eroi cu multă dragoste, tandrețe și înțelegere, transformându-i în adevărate
simboluri ale iubirii. Indiferent de perioada în care se desfășoară, poveștile de dragoste au un
farmec aparte, iar iubirea și relațiile pot fi privite și dintr-o altă perspectivă care dau speranța și
curajul de a lupta pentru lucrurile cu adevărat frumoase și importante pentru suflet.
 Bibliografie:

Shakespeare, William, Romeo și Julieta, Editura Herra, București, 2017

Shakespeare, William, Hamlet, Editura Wordsworth, București, 1992

https://ro.scribd.com/doc/220520638/Tema-Iubirii-in-Literatura-Universala

https://www.academia.edu/8452046/Iubirea_ca_tem%C4%83_literar%C4%83

https://www.didactic.ro/materiale-didactice/79322_tema-iubirii-in-doua-opere-
studiate

https://cupluri-celebre-in-literatura.weebly.com/

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/top-8-cele-mai-mari-povesti-de-
dragoste-din-istorie

https://luceafarul.net/cele-mai-frumoase-povesti-de-dragoste-din-literatura-si-istorie