134

J.-P. Sartre: (…) Eu găsesc că nu e ceva ce ţine de intelectuali să

constituie grupuri.
M. Contat: Dar Castro ce altceva a făcut?
J.-P. S.: Care Castro?
M.C.: Fidel.
J.-P. S.: Dar… nu e un intelectual.
M.C.: Bine, nu în înţelesul comun, nu ca dvs., nu e un filozof, însă… era,
totuşi, de formaţie intelectuală, exercita o meserie intelectuală. La un
moment dat, urcă pe Gramma cu alţi cincisprezece oameni şi debarcă.
J.-P. S.: Da, dar nu era un intelectual. Am citit stenogramele de la
procesul său din acel moment, sub Batista, i-am văzut răspunsurile – care
erau foarte frumoase, de altfel, dar care nu erau răspunsurile unui
intelectual.
M.C.: Ci ale unui democrat moralist.
J.-P. S.: Întocmai. Şi tot aşa l-am cunoscut şi când ne-am văzut. Avea un
fel de discreţie în problemele intelectuale, spunând: bun, astea sunt
fleacuri…
M.C.: (…) Ce vreau să spun e că dvs. aţi rămas, în aceste împrejurări,
totdeauna un scriitor, şi anume un scriitor care vorbeşte, din situaţia lui de
scriitor, din spatele unor ecrane de netrecut puse între el şi mase.
J.-P. S.: Fiindcă eu găsesc că, dacă eşti scriitor, nu poţi înceta să fii scriitor
şi nu poţi acţiona altfel decât ca scriitor. Am mai spus, de altfel, că
intelectualul e o creaţie a secolului XIX şi care va dispărea la sfârşitul
secolului XX sau XXI, nu ştiu: în orice caz, e făcut pentru a dispărea. Omul
care gândeşte pentru ceilalţi e ceva lipsit de sens. Dacă revenim la ideea că
orice om e liber să nu fie comandat de nimeni decât de el însuşi, ideea de a
gândi pentru alţii este o idee absurdă. Asta e ceea ce îl condamnă pe
intelectual.