INTRODUCERE

Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor ºi a
mãsurilor dispuse de organele
judiciare în cursul procesului penal
Comentarii

I
 LEGEA NR. 275/2006 INTRODUCERE

Copyright © 2008
Editura Hamangiu SRL Petrache Zidaru

Editurã acreditatã CNCSIS - Consiliul Naþional

al Cercetãrii ªtiinþifice din Învãþãmântul Superior

Toate drepturile rezervate Editurii Hamangiu

Nicio parte din aceastã lucrare nu poate fi copiatã
fãrã acordul scris al Editurii Hamangiu
Legea nr. 275/2006
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României privind executarea pedepselor ºi a
ZIDARU, PETRACHE mãsurilor dispuse de organele
Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a
măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul judiciare în cursul procesului penal
procesului penal : comentarii / Petrache Zidaru. - Bucureşti :
Editura Hamangiu, 2008 Comentarii
ISBN 978-973-1836-69-0

I. Zidaru, Petrache
II. România. [Legislaţie]

343(498)(094)

Editura Hamangiu: Vânzãri:

Bucureºti, Str. Col. 021.336.01.25
Popeea 0788.854.348
nr. 43, sector 5 0788.724.564
O.P. 5, C.P. 91 0724.364.369
Tel./Fax: 0747.952.461
021.336.04.43 E-mail:
031.805.80.20 redactie@hamangiu.ro
031.805.80.21 distributie@hamangiu.ro

2008
II III
 LEGEA NR. 275/2006
PETRACHE ZIDARU
– Autorul este licenþiat al Facultãþii de Drept Bucureºti, 1979
– A susþinut teza de doctorat în domeniul ºtiinþelor militare, 2003
– Lector la Academia de Poliþie, 1991-2002
– Lector la Universitatea Hyperion
A publicat:
– Drept execuþional penal, Editura All Beck, 2001
– Drept Penitenciar, Editura Universul Juridic, 2001
– Legi Anticrimã, Editura Didacticã ºi Pedagogicã R.A., 2003
– Tribunalele Militare, Editura Universul Juridic, 2006
Lucrarea de faþã trateazã:
• Conceptul teoretic privind cunoºtinþa comunã ºi dezvoltarea
metodologicã a executãrii pedepsei cu închisoarea;
• Controlul deþinuþilor pe bazã de lexicon penitenciar privind
executarea pedepsei cu închisoarea;
• Aprecierea procesului reeducativ care neagã cunoºtinþa
deþinuþilor ºi lumea materialã din închisori.
IV
INTRODUCERE
Introducere
1. Despre subordonarea opoziþionalã a legii executãrii pedepsei
închisorii cu practica penitenciarã. Dreptul execuþional penal nu
este o disciplinã nouã, în sensul cerinþelor de organizare modernã
a programei de curs (universitar) predate într-o facultate de drept.
În sine, lucrarea reuneºte un ansamblu de cercetãri privitoare la
deþinuþii care executã pedeapsa închisorii reglementatã prin Legea
nr. 275 din 4 iulie 2006. Acesta e motivul pentru care nu îmbrãþiºãm
denumirea de „Dreptul sancþiunilor penale”, pentru cã nu comentãm
detaliat amenda, pedepsele complementare, interzicerea exer-
ciþiului unor drepturi, degradarea militarã ºi pedeapsa accesorie,
ci doar pedeapsa principalã – închisoarea, în solitudinea ei parti-
cularã, de gen. În documentele cu vocaþie internaþionalã ºi
regionalã, dintre care amintim Ansamblul de reguli minime pentru
tratamentul deþinuþilor (ONU, 1955) ºi Regulile europene pentru
penitenciare (Consiliul Europei, 1987) este comentatã doar pedeapsa
închisorii. Aceasta, singurã cu suferinþa-i nesfârºitã a închiderii din
care se hrãneºte, creeazã probleme deosebite societãþii. Pedeapsa
închisorii nu acoperã nici „o reeducare în sine”, ci înfãºoarã cu
fraze lungi de poem inutil „cutia Pandorei în sine” care, prin desti-
naþie, aprinde rebeliunea disipatã împotriva regulilor de convieþuire
civicã, materialã.
Potrivit metodologiei de evaluare obiectivã a fenomenului
carceral, s-a încercat, pe de o parte, explicarea comportamentelor
mentale, umane ale deþinuþilor raportate la factorii de mediu
penitenciar, mediu concentraþionar neselectiv care înghite
nemestecat zile ºi ani de gudron ºi balast, iar, pe de altã parte, la
comentariul fazelor succesive prin care trec deþinuþii; dintr-o lume
sincopatã, într-o lume amoniacalã pânã la liberare.
Totodatã, abordarea aspectelor de mai sus, analiza lor a pornit
de la întreg, de la grupurile de condamnaþi, reuniþi cu forþa într-o
V
 LEGEA NR. 275/2006
colectivitate, pentru cã obiectivul principal a fost tocmai analiza
proceselor de grup, generatã în sensul direct de rezonanþa faptelor
condamnate, pe de o parte, proces concentraþionar în mijlocul
cãruia reeducarea nu se poate închega, pe de altã parte. De fapt,
prin lege, regimul de executare a pedepsei închisorii a fost indivi-
dualizat pe categorii de pedepse, ca urmare a gradului de pericol
social al infracþiunii sãvârºite ºi a gradului de pericol public pus
fãrã spirit prevãzãtor în spatele legii de epocã modernã. Fãrã a
intra în descrierea acestui mecanism, trebuie sã reþinem cã legea
a impus o perspectivã nouã, pe criterii de ordine inversã, dupã ce
vedem câte se întâmplã în societate, motiv pentru care, prin
evaluarea criticã a conþinutului legii, am ridicat o serie de probleme
dificile ale disciplinei, am combãtut o superficialã construcþie
legislativã – redactare imanentã în materie –, fãrã menajamente.
În ordine succesivã, prin lege s-au reglementat: judecãtorul delegat
pentru executarea pedepselor privative de libertate ºi regimurile
de executare a închisorii bazate pe sistemele progresiv ºi regresiv,
urmate de organizarea efectivã a executãrii pedepsei închisorii.
Dacã legãm una de alta, vom constata cã legiuitorul a introdus în
hohotul de râs ºi plâns al infernului de „norod” ºi turbare un factor
de autoritate, control ºi supraveghere, anume „judecãtorul delegat
pentru executarea pedepselor”, care, prin desfãºurarea argumen-
taþiei, platonicã ce-i drept, dar ºi a finalitãþii executãrii pe care o
supravegheazã, poate pune în joc interpretarea oarbã a legii de
cãtre deþinuþi.
Drepturile deþinuþilor sunt interpretate în raport cu tendinþele
de a precumpãni litera peste spiritul legii, (individualizarea statu-
sului social), desigur, în raport cu inducþia unor principii de ansamblu
(indicatori subiectivi ai calitãþii vieþii!). Cu toate cã toþi condamnaþii
sunt într-o stare de vinovãþie permanentã, pentru ca totalitatea
reglementãrilor sã fie echilibratã, deþinuþii îºi dau acordul – art. 57
alin. (2) din lege – pentru a presta o anume muncã în cadrul atribu-
þiunilor de autofinanþare ale penitenciarului, aspect cu greutate
proprie în acordarea beneficiului liberãrii condiþionate.
În general, conþinutul lucrãrii este aºezat mai mult pe o privire
criticã, de spirit ºi corelaþie a unor aspecte pe care legea nu le
distribuie normativ sub conþinutul lor reflexiv, nu are preºtiinþa
VI
INTRODUCERE
reacþiilor ºi purtãrilor condamnaþilor într-un mediu închis, de
retroacþiune ºi morfogenezã spontanã. Într-un fel, dacã þinem seama
de statutul juridic al condamnatului, iar, în alt fel, de conºtienti-
zarea unor raporturi specifice ºcolilor de delincvenþã, a condiþiilor
ºi a tot ce îi diferenþiazã de alte medii închise, legãtura dintre
caracteristici face posibilã identificarea în cadrul oricãrui peniten-
ciar (clasificat a fi instituþie totalã) a unor tendinþe menite a
liberaliza caracterul pedepsei. Aici poate fi o rãscruce. În contra-
partidã, deþinuþii pot opune oricând raporturile lor de dominanþã la
care normele Comitetului european pentru prevenirea torturii ºi a
pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT) nu
dau nicio soluþie. De aceea, vom arãta cã Rapoartele Generale
ale CPT nu reflectã ponderea crescândã a periculozitãþii deþinuþilor;
unele dintre ele nu mai constituie cadrul oportun pentru discutarea
ºi coordonarea strategiilor de practicã penitenciarã. Planul de
reformare generalã a CPT-ului trebuie aritmetizat, algebrizat,
adaptat la nivelul condiþiilor ºi sfidãrilor excretoare din nãvodul
închisorii manevrat indirect în comiterea infracþiunilor specifice
întregii Europe.
Existã ºi o altã notã legatã de criticã. Se observã cu ochiul liber
cã Legea pentru executarea pedepselor nu are rigoarea strânsã a
normelor juridice incidente în planul conflictelor prezente ºi
viitoare, ci descrie o enumerare artizanalã de preocupãri la care
deþinuþii râd pe înfundate. Profesional, se impune o delimitare pentru
a nu idealiza ori subestima problemele fundamentale specifice
penitenciarelor, în ordinea:
Primo, dimensiunea crizei penitenciare;
Secundo, presiunea pe care o exercitã lumea infractorilor
încarceraþi asupra societãþii ºi, nu în ultimul rând, asupra personalului
lãsat pradã unor presiuni manifeste de-a dreptul distructive pentru
întreaga lui dezvoltare. Raþionamentul nu ascunde adevãrul simplu
ºi limpede cã se are în vedere prevenþia specialã, adicã timpul cât
infractorul condamnat definitiv va „sta” încarcerat în penitenciar.
Iatã motivul pentru care vom arãta cã dreptul execuþional penal
poartã lupta contra criminalitãþii. El se miºcã pe un teren practic,
are în coastã toþi solzii prejudecãþilor faþã de celelalte ºtiinþe relative
la criminalitate. Altfel spus, poate fi considerat teoria aplicatã în
VII
 LEGEA NR. 275/2006
domeniul combaterii infracþionalitãþii. Însuºit ºi aplicat numai de
practicieni calificaþi în domeniul executãrii pedepsei închisorii,
poate face profilaxia ºi terapia infracþiunilor judecate. Credem cã
este momentul sã considerãm cã nu este suficient ca studentul în
drept ºi chiar juristul sã cunoascã numai etichetele infracþiunilor,
ci trebuie, într-un fel, sã se familiarizeze cu adevãrul neplãcut
care i se impune peste interpretarea cadrului ºi a legalitãþii constitu-
þionale. Iar aplicarea pedepsei închisorii la mai mult de jumãtate
din numãrul de infracþiuni pedepsite prin Codul penal obligã
absolventul în drept la o perspectivã proprie, de familiarizare cu
ansamblul problemelor valabile doar prin sensul lor (smochinul
neroditor) privind executarea pedepsei închisorii.
Dacã nu înlãturãm tegumentul cornos al închipuirilor cu privire
la „universul penitenciar” (exprimare total neinspiratã), asistenþã,
reeducare, reclasare, reformare, consiliere – unii dintre aceºti termeni
impuºi pe calea oportunismului politic –, Legea nr. 275/2006 privind
executarea pedepselor va pierde în cele din urmã sensul propriei
sale afirmãri. Una e subtilitatea defensivã a normelor privind execu-
tarea pedepsei închisorii ºi alta e practica lor conjugatã, interpretatã
de-a curmeziºul, aºa cum procedeazã unele dintre organizaþiile
neguvernamentale (ONG-uri).
În sfârºit, dincolo de adevãrurile confirmate în camerele de
deþinere ale oricãrui penitenciar, nu putem sã nu fim impresionaþi
de caracterizarea folositã de Traian Pop în cursul „Drept penal
comparat (Penologie ºi ºtiinþã penitenciarã, Cluj, vol. III, 1924):
„Viaþa în comun în închisoare, departe de a corija, de a curãþa
sufletul condamnatului, pare destinatã a sfârºi cu pierderea sa. Ea
este ca o ºcoalã normalã a crimei, partidul rãului intrã în luptã cu
societatea ºi morala. El þine conferinþele sale publice; dã lecþiunile
sale particulare; predicã cu voce tare sau vorbeºte la ureche;
provoacã la nesupunere, la revoltã; îºi bate joc de tot ºi de toate,
ameninþã. ªi totul îi vine în ajutor: sentinþa care a fãcut sã nascã în
sufletul condamnatului mânia, ura sa în contra martorilor care au
depus, sentimentul oprobriului care va apãsa asupra-i la ieºirea din
închisoare, pierderea speranþelor sale (…) Toate acestea duc pe
om la pieire. Numai o mare iubire ar putea sã-l scape. Este greu ca
sufletul cel mai curat care a trecut prin aceastã atmosferã sã rãmânã
VIII
INTRODUCERE
neîntinat. Astfel, societatea, cu autoritatea legilor sale, cu poliþia
sa, cu jandarmii sãi, cu toatã puterea sa moralã ºi materialã, se va
vedea adesea nevoitã sã fie þinutã pe loc de o fiinþã slãbãnoagã ºi
ofilitã, instalatã în închisoare ca un pãianjen în mijlocul pânzei
lui. Ca ºi fructul stricat care stricã celelalte fructe, aceastã fiinþã
abjectã corupe tot de ce se apropie, infecteazã ºi putrezeºte urechea
care primeºte cuvintele sale, otrãveºte sufletul prin discursurile
sale. Închisoarea este cea care recruteazã armata rãului”.
Dar ceasul interpretãrilor nu se blocheazã la anul 1924. Nicolae
Steinhardt (Jurnalul fericirii, p. 254), personalitate culturalã care a
avut de-a face cu închisorile comuniste pentru cã nu a vrut sã fie
martor al acuzãrii, descrie atmosfera dintr-o încãpere a unui
penitenciar în care erau înghesuiþi „o sutã de oameni” în 20 mp.
Redãm o scurtã frazã:
„Adevãratul nume al acesteia este tortura prin balamuc, deoarece
omul în condiþii excepþionale de presiune se sminteºte (…) Bãtaia,
ranga, brutalitãþile cele mai grozave, chinurile fizice cele mai
studiate nu-s decât floare la ureche faþã de chinul prin nebunie”.
Am dat aceste douã citate cu scopul de a adânci legãtura dintre
dezideratul „asistãrii” placat cu antagonismele reeducãrii ºi efortul
de schimbare ori inovare totalã a sistemului educativ, de a-l face
mai eficient, de a-l pune pe baze prospective, pentru depãºirea
crizei pe care o traverseazã toate penitenciarele. Pentru cã ºtiinþa
dreptului execuþional penal este o ºtiinþã dominant atitudinalã,
valoarea citatelor de mai sus e dublã. În primul rând, revista
administraþiei penitenciare din România, publicaþie apãrutã în
câteva numere, editatã de Administraþia Naþionalã a Penitencia-
relor, nu a dezbãtut nici pe departe masa criticã de probleme ale
executãrii pedepsei închisorii, nu a publicat niciun comentariu
dependent de jocul intereselor deþinuþilor în ansamblul mediului
penitenciar. Din cuprinsul revistei, exagerat de festivist, nimeni nu
a luat la cunoºtinþã despre vreo contradicþie specificã lumii
infractorilor condamnaþi. Numai introducând contradicþia, în parte
poate fi negaþie în demersul continuu de a publica o revistã, opinia
publicã va înþelege cã închisoarea e un rãu, închisoarea e o sufe-
rinþã rezultatã exclusiv din sancþiuni legale [a se vedea infracþiunea
de torturã, din alin. (6): „Faptele prevãzute în alin. (1) nu constituie
IX
 LEGEA NR. 275/2006
infracþiunea de torturã dacã durerea sau suferinþele rezultã exclusiv
din sancþiuni legale ºi sunt inerente acestor sancþiuni sau ocazionate
de ele”]. Altfel spus, se va înþelege cã ofensiva legii produce
inevitabil aceste douã stãri de trãiri intense, aspect ce nu rezultã
din conþinutul revistei.
În al doilea rând, cuprinsul revistei nu i-a determinat pe autori
sã dezvolte teme cu relaþii dependente pentru instruirea ºi controlul
agenþilor de supraveghere ori pazã, relaþii al cãror sens de regim
penitenciar aplicat pot avea valoare pozitiv-regulativã în virtutea
corespondenþei lor cu necesitãþile de instruire ºi cu cerinþele
generate de societate. Aceasta este definiþia regimului penitenciar,
pentru cã asprimea ºi severitatea legalã de aplicare se prezintã
sub douã feluri: experienþa ºi reflecþia celor rãspunzãtori cu aplicarea
legii de executare. Aceastã informare decosmetizatã în sine
aºteaptã opinia publicã. Altfel, echivocul luptei contra infracþio-
nalitãþii poate prilejui ideea nefastã, ºi anume ataºamentul
nemãsurat faþã de infractorul condamnat, pentru a justifica lipsa
de metode ºi mijloace specifice caracterului punitiv al pedepsei
închisorii. Interpretarea per a contrario a executãrii pedepsei închi-
sorii înseamnã sã oferi prin faptul instituþionalizãrii coerciþiei
satisfacþia platonicã oferitã prin textul legii, la care are dreptul,
pe lângã victimã, ºi opinia publicã.
2. De la materialitatea închisorii la subiectivitatea legii.
Reprezentanþii de ºcoalã juridicã din Ministerul Justiþiei au
reglementat atributele esenþiale ºi inalienabile ale actualului
sistemului penitenciar, arãtând cã: „Legea privind executarea
pedepselor ºi a mãsurilor dispuse de cãtre organele judiciare în
cursul procesului penal aduce, ca element de noutate, definirea
clarã a atribuþiilor ce revin judecãtorului delegat pentru executarea
pedepselor privative de libertate. Acesta este desemnat pe lângã
fiecare penitenciar (art. 6), dispoziþie menitã sã dea posibilitatea
judecãtorului sã supravegheze ºi sã controleze îndeaproape
asigurarea legalitãþii în executarea pedepselor, dar ºi a mãsurilor
preventive privative de libertate (reþinerea ºi arestarea preventivã),
care se executã în secþiile speciale ale penitenciarelor (art. 13)
sau în centrele de reþinere ºi/sau de arestare preventivã. Totodatã,
X XI
INTRODUCERE
pentru a asigura imparþialitatea judecãtorului delegat, legea prevede
cã, pe perioada exercitãrii atribuþiilor care îi revin în aceastã cali-
tate, nu poate desfãºura nici o altã activitate [art. 6 alin. (5)].
Un alt element de noutate se referã la regimurile de executare
a pedepselor privative de libertate. Conform noilor prevederi,
posibilitatea condamnatului de a trece dintr-un regim de executare
în altul (art. 26) nu este condiþionatã de executarea efectivã a unei
pãrþi din pedeapsã, ci exclusiv de conduita manifestatã de acesta
pe perioada detenþiei. Regimurile de executare a pedepselor priva-
tive de libertate sunt: regimul de maximã siguranþã (pentru deþinuþii
condamnaþi pe viaþã ºi cei cu pedepse mai mari de 15 ani); regimul
închis (pentru pedepse mai mari de 5 ani, dar care nu depãºesc 15
ani); regimul semideschis (pentru pedepse mai mari de un an, dar
care nu depãºesc 5 ani) ºi regimul deschis (pentru o pedeapsã de
cel mult un an). Legea prevede cã regimul de maximã siguranþã
nu se aplicã bãrbaþilor care au împlinit vârsta de 60 de ani ºi femeilor
care au împlinit 55 de ani, femeilor însãrcinate sau care au în
îngrijire copii de pânã la un an, minorilor ºi persoanelor încadrate
în gradul de invaliditate, precum ºi celor cu afecþiuni locomotorii
grave (art. 21).
Separaþiunea în concret a regimului de executare nu se mai
realizeazã în funcþie de natura infracþiunii sãvârºite ºi starea de
recidivã a condamnatului, acestea constituind elemente de
individualizare a pedepsei stabilite de cãtre instanþa de judecatã
cu ocazia pronunþãrii hotãrârii de condamnare, fãrã nici o relevanþã
pentru faza de executare a pedepsei.
Ca un element de noutate în legislaþia româneascã, legea
interzice transferarea în penitenciare, respectiv în alte peniten-
ciare decât cele pentru minori ºi tineri, pentru o perioadã mai mare
de 5 zile [art. 31 alin. (4) ºi (5)], a minorilor aflaþi în executarea
unor mãsuri educative sau pedepse privative de libertate. Aceastã
mãsurã urmãreºte, pe de o parte, sã împiedice introducerea minorilor
într-un mediu care poate afecta procesul de recuperare socialã a
acestora, iar, pe de altã parte, sã asigure continuitatea procesului
educativ al minorilor implicaþi în activitãþi de instruire ºcolarã ori
calificare profesionalã.
 LEGEA NR. 275/2006
De asemenea, legea renunþã la reglementarea din legea
abrogatã (Legea nr. 23/1969 privind executarea pedepselor) care îi
obliga pe condamnaþi sã poarte costum penitenciar, impunerea
unei astfel de þinute nefiind justificatã de nici un motiv rezonabil
ºi venind în contradicþie cu Regulile penitenciare ONU ºi europene,
conform cãrora condiþiile de detenþie trebuie sã fie cât mai apropiate
cu putinþã de modul de viaþã al oamenilor liberi. Legea stabileºte
cã persoanele condamnate vor purta o þinutã civilã (art. 34),
indiferent de regimul în care executã pedeapsa, ºi, în cazul în care
acestea nu dispun de o þinutã personalã, ea va fi asiguratã în mod
gratuit de administraþia penitenciarului.
Pentru situaþia refuzului de hranã (art. 36) din partea unui
condamnat, legea stabileºte obligaþia ascultãrii imediate a acestuia
de cãtre judecãtorul delegat pentru executarea pedepselor privative
de libertate, care va dispune mãsurile legale corespunzãtoare.
Directorul penitenciarului va avea obligaþia de a lua mãsurile
necesare pentru transferarea condamnatului sau arestatului preventiv
în infirmeria penitenciarului, unde va fi þinut sub supravegherea
atentã a personalului medical.
În acord cu standardele internaþionale în materie, legea interzice
imobilizarea cu lanþuri a oricãrei persoane condamnate [art. 37
alin. (2)], iar folosirea cãtuºelor este permisã doar în situaþii
excepþionale.
Noile prevederi ale legii recunosc persoanelor condamnate, pe
lângã drepturile menþionate în legea abrogatã, dreptul la consultarea
documentelor de interes personal. Persoana condamnatã, dar ºi
orice altã persoanã care are acordul celui condamnat, are acces la
dosarul individual, la dosarul medical ºi la rapoartele de incident
întocmite în cazul constatãrii unor abateri disciplinare ºi, de
asemenea, are dreptul de a obþine la cerere fotocopii de pe aceste
înscrisuri (art. 42).
În ceea ce priveºte dreptul la corespondenþã al persoanelor con-
damnate, legea prevede cã deschiderea ºi reþinerea corespondenþei
se pot dispune în cazul în care existã indicii temeinice cu privire
la sãvârºirea unei infracþiuni, numai pe baza dispoziþiei scrise ºi
motivate a judecãtorului delegat (art. 45), iar nu a comandantului
penitenciarului, aºa cum se prevedea în legea abrogatã. Aceastã
XII
INTRODUCERE
dispoziþie este menitã sã împiedice atitudini abuzive ºi discreþionare
din partea administraþiei penitenciarului.
Legea introduce ca element de noutate, în privinþa examenului
medical (art. 51), obligaþia medicului din penitenciar care consultã
condamnatul sau arestatul preventiv de a consemna în fiºa medicalã
nu doar propriile constatãri, dar ºi declaraþiile persoanei consultate
cu privire la orice act de agresiune.
Cu ocazia soluþionãrii oricãrei plângeri a persoanei condamnate
(art. 38), pe lângã ascultarea obligatorie a acesteia, judecãtorul
delegat are posibilitatea de a proceda la ascultarea oricãrei alte
persoane care poate furniza date ºi informaþii necesare aflãrii
adevãrului judiciar.
Ca element de noutate absolutã, în acord cu reglementãrile
internaþionale, legea stabileºte remunerarea condamnaþilor care
participã la activitãþi de instruire ºcolarã, de calificare sau recalifi-
care profesionalã, activitãþi care sunt asimilate astfel cu munca
prestatã [art. 57 alin. (10)]. Tot ca un element de noutate este
reglementarea potrivit cãreia participarea la cursuri de ºcolarizare
sau de calificare ori recalificare profesionalã este asimilatã muncii
prestate ºi dã dreptul la considerarea ca executatã a unei pãrþi din
pedeapsã. Aceastã reglementare este menitã sã stimuleze procesul
de reeducare ºi reinserþie socialã a persoanelor condamnate.
În materia liberãrii condiþionate, legea propune noi reguli
pentru echivalarea muncii prestate cu o parte din durata pedepsei,
muncã ce va include ºi elaborarea de lucrãri ºtiinþifice publicate
sau de invenþii ºi inovaþii brevetate [art. 76 lit. f)]. Aceste reguli
sunt diferenþiate în funcþie de vârsta condamnaþilor (majori sau
minori) ºi condiþiile concrete de muncã.
Persoanelor reþinute sau arestate preventiv, indiferent de locul
de deþinere a acestora, li se recunosc aceleaºi drepturi cu cele
reglementate în privinþa persoanelor condamnate, în sensul cã
acestea beneficiazã, între altele, de condiþii de cazare în confor-
mitate cu regulile stabilite prin lege, desigur, supuse principiilor
generale care garanteazã respectarea demnitãþii umane ºi interzic
tortura ºi tratamentele inumane sau degradante”.
XIII