Curente literare:

Literatura română veche și literatura română

premodernă
1. Umanismul
2. Iluminismul

Perioada pașoptistă
1. Perioada pașoptistă
2. Criticismul junimist
3. Clasicismul
4. Romantismul (pașoptist + eminescian)
5. Realismul

Perioada interbelică
1. Simbolismul
2. Modernismul
3. Orientări avangardiste/Avangardismul
4. Tradiționalismul

Perioada postbelică
1. Neomodernismul
2. Postmodernismul

Fiecăruia dintre aceste curente literare i-a fost dedicat câte un capitol, iar
citindu-l îți va fi mult mai ușor să te familiarizezi cu trăsăturile curentelor
literare.

Perioada Paşoptistă – „Dacia literară”

 specifică culturii româneşti
 cuprinsă între anii 1840- 1860
 reprezentanţi: Costache Negruzzi, V. Alecsandri, Alecu Russo, I. H. Rădulescu,
G. Alexandrescu, D. Bolintineanu, N. Bălcescu, M. Kogălniceanu
 programul estetic:
 1. M. Kogălniceanu în „ Introducţiune” ( Dacia literară) condamnă
traducerile şi încurajează literatura originală
  2. I. H. Rădulescu prin ziarul său, „ Curierul românesc” favorizează
publicarea operelor originale
 perioada de început a literaturii române
 până atunci nu existau decât scrierile religioase, scrierile istorice ( cronicarii) şi
traduceri
 termenul de literatură nu era clar definit la noi ( cuprindea texte istorice, de
geografie, filosofice etc.)
 se urmărea sincronizarea literaturii române cu cea europeană
 prin crearea de literatură originală
 prin încetarea traducerilor
 surse de inspiraţie :
 natura
 istoria naţională
 tradiţiile şi obiceiurile noastre
 stilul romantic era amestecat cu cel clasic

Romantism
 curent artistic și literar ce  apare la sfârşitul sec. al XVIII-lea în Franța, Anglia şi
Germania
 teoretician – V. Hugo în prefaţa de la drama „ Cromwell” – 1827
 reprezentanţi: Lamartine, Hugo, Vigny, Musset, Schiller, Heine, Grimm, Byron,
Shelley, Keats, Leopardi, Manzoni, Puşkin, Schiller,
 la noi apare cu o întârziere de câteva decenii, primele manifestări romantice fiind
evidente în perioada pașoptistă la Alecsandri, Gr. Alexandrescu, I. H. Rădulescu,
V. Cârlova, Bolintineanu, Gheorghe Asachi, C. Negruzzi, Alecu Russo, Gheorghe
Lazăr, Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Cezar Bolliac, Timotei Cipariu, Gheorghe
Barițiu, Andrei Mureșanu, continuându-se apoi cu Eminescu (considerat ultimul
mare romantic european). La toți aceștia spiritul romantic s-a amestecat cu
elemente ale esteticii clasice.
 sensul inițial al termenului romantic era de „pitoresc”
 cel care a introdus cuvântul în limba română a fost Daniil Scavinschi, poet și
traducător român (Voltaire, Lamartine etc.)
 apare ca reacţie la raţionalismul şi constrângerile impuse de clasicism
Trăsături:  
 romanticii își propuneau ca surse de inspirație realitățile naționale (elemente
patriotice, dorința de unitate națională), tradițiile folclorice, istoria, legendele și
miturile îndepărtate (vezi îndemnul lui Kogălniceanu pentru scriitorii pașoptiști în
„Dacia literară”)
 primează sentimentul, sensibilitatea umană aupra raţiunii
 există o strânsă legătură între individ și natură
 absolută libertate de creaţie, încercarea de a elibera actul creației de orice
convenții sau canoane clasice. De aici apare și amestecul speciilor, o trăsătură a
literaturii romantice.
 cultul eului, exagerare a personalităţii, tema omului de geniu
 predilecţia spre cosmic (motive astrale: stelele, luna soarele),  spre exotic
(insula), magic și fantastic, spre nocturn (motivul visului, al somnului), spre
acvatic (ape, izvoare, mare, fântână etc.)
 folosirea altor motive specifice :  demoniacul, mortul viu, copacul sacru, floarea
albastră, ruinele
 procedeu compoziţional specific: antiteza
  personaje romantice: geniul, demonul, îngerul, sentimentalul, visătorul,
răzvrătitul, însetatul după absolut. În general, romantismul surprinde personaje
din toate mediile sociale. Intenția este să se creeze personaje excepționale în
împrejurări excepționale.
 stări specifice:
 frenezia – beţia sufletească
 melancolia – tristeţe + plăcere

Clasicism
 curent literar artistic ce apare în Franţa, între sec. al XVII-lea- sec. al XIX-lea
 reprezentanţi: Corneille, Racine, Mollire, Boileau, La Fontaine, La Bruyere
 în literatura română se manifestă în perioada veche la Dimitrie Cantemir și Miron
Costin (prin construcția frezelor specific latină) în perioada pașoptistă (în
simbioză cu romantismul) la  V. Alecsandri (pasteluri, Fântâna Blanduziei), Al.
Odobescu, Grigore Alexandrescu (meditații, satire, fabule), Bolintineanu,  B.P.
Mumuleanu, Asachi, Barițiu dar și mai târziu în operele lui  M. Eminescu
(Scrisori, perfecținea formei poeziei), I. Creanga, I.L. Caragiale, I. Slavici
(construcția personajelor), Titu Maiorescu, Ion Pillat, L. Blaga, Călinescu, Șt. A.
Doinaș. Majoritatea acestor scriitori dar și intelectualii contemporani lor s-au
format sub egida modelului clasic prezent în școlile din București, Iași, Blaj.
 programul estetic al clasicismului a fost exprimat de Boileau în „ Arta poetică”
inspirat din Aristotel
 clasicismul reînvie valorile literaturii antice (în special grecești), considerate
idealuri de echilibru și armonie și are ca scop modelarea individului astfel ca el
sa atingă idealul frumuseții morale
 la noi clasicii iau formele și modelele antice și le adaptează pentru a exprima
idealuri ale vremii lor ca de exemplu formarea statului național unitar român
Trăsături:
 accentul pus pe raţionalitate (chiar şi în artă) în dauna pasiunii
 cultivă legile armoniei, echilibrului, simetriei
 personajele sunt construite ca eroi ideali, funcționând ca modele pentru
societate
 ele sunt animate de principii morale ferme (cinste, prietenie, adevăr, patriotism
etc.)
 sunt strâns legate de stat, datoria cetățenească fiind mai presus de sentimentele
personale
 puritatea genurilor şi a speciilor ( neamestecul lor)
 speciile utilizate (imn, odă, poem epic, tragedie) erau socotite specii superioare
ale literaturii dar și poezii cu formă fixă (sonet, rondel, glosă etc.)
 în tragedie (specie dramatică specifică perioadei antice) se respectă regula celor
trei unităţi: (timp- 24 h, spaţiu – decor unic, acţiune – un singur conflict)
 stilul este caracterizat de simplitate și veridicitate
 are în prim planul reflectării aristocrația ca și clasă socială

Simbolism
 curent literar ce apare în ultimele 2 decenii ale sec. al XIX-lea în Franța
 reprezentanţi: Charles Baudelaire, Rimbaud, Mallarme, Rilke, Verlaine, Yeats,
Bacovia, Minulescu, Şt. Petică, D. Anghel
 Jean Moreas dă numele curentului într-un articol din 1886 – „ Le symbolisme”
  această mișcarea „decadentă” exprimă starea de spirit a unei generații
dezamăgite de limitarea spiritului de către o gândire materialistă și de adoptarea
unor principii utilitariste
 teoretician la noi – Macedonski în art. „ Poezia viitorului” – 1892
Trăsături:
 spirit neromantic, rupt de sentimental
 viziune: corespondenţa, legătura dintre lumea spirituală şi cea materială (ex.
plumb – greutate sufletească)
 sinestezia: amestec de senzaţii diferite ( vizuale, auditive, olfactive)
 folosirea sugestiei ( stările nu sunt numite direct, sunt sugerate)
 folosirea simbolurilor –
 stări sufleteşti sugerate: nevroza, spleenul (dezgust), disperarea, apăsarea
sufletească, oboseala psihică, spaima, dezolarea
 cromatica
 olfactivul accentuat
 muzicalitatea
 instrumente
 muzicalitatea versurilor (refrene)
 motive: oraşul sufocant, dezintegrarea materiei, descompunerea, natură
apocaliptică

Neomodernism
 se manifestă în perioada 1960-1980
 se produce o revigorare a poeziei:
 expresii metaforice
 reflecţii filosofice
 ironie
 intelectualism
 ambiguitatea limbajului
 imagini excentrice
 senzorialul accentuat
 concretizarea abstractului (avem ca exemplu sentimentul iubirii concretizat în
imaginea unei leoaice la N. Stănescu)
 reprezentanţi: N. Stănescu, Marin Sorescu, Leonid Dimov, Ana Blandiana, Ion
Alexandru, Şt. A. Doinaş, Geo Dumitrescu

Postmodernism
 1980-prezent
 deschiderea poeziei către real, cotidian, poezia care coboară în stradă totul a fost spus
deja, nu mai este nimic nou => se reia totul în mod ironic, critic, ludic (în joacă)
 tradiţia este şi ea recuperată ironic
 biografism
 livresc ( inspirat din alte cărţi)
 cotidian – viaţa reală
 joc de cuvinte, efecte lexicale
 intertextualitatea, metatextualitatea ( colaj, motto, parodie, parafrază)
 desolemnizează poezia
 distrugere şi refacere cu ironie
 ironie acidă, sarcasm
 relativizarea valorilor
  repr. Mircea Cărtărescu, Simona Popescu, Al. Muşina, Caius Dobrescu, Traian Coşovei,
Andrei Boiu, Mariana Marin

Tradiţionalism
 orientare culturală, literară ce se manifestă cu precădere în perioada interbelică
 s-a manifestat pentru prima dată în Franța, la sfârșitul sec. al XVII-lea dar a fost o
mișcare prezentă în toate literaturile europene în opoziție cu mișcările novatoare
 la noi apare pentru prima dată în „Introducția” lui Kogăniceanu la „Dacia literară” care
pleda pentru inspirația din specificul nostru național

 este reluat apoi în sec. al XX-lea prin următoarele orientări tradiţionaliste:
 „ Sămănătorul” – revistă culturală- 1902-1910- Bucureşti
 reprezentanţi: Iorga,Vlahuţă, Coşbuc, Şt. O. Iosif
 sămănătoriştii resping influenţele străine primejdioase
 creează un viguros tablou al naturii în care ființa umană e în plan secund
 Viaţa românească” – Iaşi – Garabet Ibrăileanu, Sadoveanu, G. Galaction, I.
Teodoreanu, Călinescu, Rebreanu, Goga, Arghezi, Blaga, Pillat, Philippide, H. P.
Bengescu
 poporaniştii
 => simpatie exagerată pentru ţăran
 „ Gândirea” – Cluj – Cezar Petrescu, I. D. Cucu, Blaga, Nichifor Crainic, Gib
Mihăiescu, Pamfil Şeicaru, Adrian Maniu
 ideolog- N. Crainic
 în plus față se sămănătoriști, gândiriştii susţin religia ortodoxă ca element
esenţial al sufletului ţărănesc
 Trăsături: 
 apără tradiţia
 valorile vechi sunt purtătoare de semnificație
 respingerea oricăror tendinţe de modernizare ce degradează
tradiţionalul
 simpatie exagerată pentru ţăran
 teme: rurală (satul)
 religia
 credinţe străvechi
 fluxul de arhaisme
 modalitatea artistică este evocarea, valorificarea trecutului

Modernism
Modernismul denumește curentele apărute la sfârșitul sec. al XIX-lea, începutul sec. al
XX-lea în câteva literaturi naționale precum și în domeniul artelor. Moderniștii sunt de
fapt doritorii de schimbare în opoziție cu adepții stărilor existente (tradiționaliști).

E. Lovinescu definește inițial termenul prin înglobarea simbolismului, a poeziei de după

război și a „curentelor extremiste” (vezi avangardismul) apoi aplică termenul doar
literaturii nontradiționaliste postbelice.

Modernismul este descris cel mai bine prin opera poeților din a doua jumătate a
secolului al XIX-lea și anume: Edgar Allan Poe, Charles Baudelaire (primul teoretician al
modernismului), Arthur Rimbaud, Stephane Mallarme, Paul Valery, Paul Eluard,
Eugenio Montale, T.S. Eliot etc.

Poezia modernă se caracterizează prin:

  ermetism (limbaj încifrat)
 ambiguitate a exprimării
 utilizarea limbajului neologic și tehnic
 sintaxă contorsionată a propoziției și a frazei
 elitism
 sinceritate, coborârea poeziei în realitatea concretă, apropierea ei de contingent
 fragmentarism (discontinuitate – la nivelul expresiei şi limbajului)
 se face apel la funcția simbolică a limbajului, apar simboluri personale
 noutatea metaforei
 înnoiri prozodice: vers liber, măsură variabilă, ingambament
 îmbinarea în imagini a concretului cu abstractul
În proză modernismul se manifestă prin:
 negarea tradiţiei, contestarea, refuzul trecutului
 punerea accentului pe discontinuitatea eului și realității
 crearea romanului obiectiv și a romanului de analiza psihologică
 promovează intelectualismul, descrierea mediului citadin, urban, construcția
personajului intelectual în opoziție cu țăranul
La noi vezi „Sburătorul”.

Perioada interbelică – „Sburătorul”

Perioada interbelică este cea mai prolifică din punct de vedere literar din literatura
noastră. Nicolae Manolescu o numește epoca marilor scriitori (Sadoveanu, Rebreanu,
Pillat, Camil Petrescu, Ion Barbu, George Călinescu, V. Voiculescu, Ionel Teodoreanu,
Hortensia Papadat Bengescu etc.).

Lui Eugen Lovinescu îi revine meritul de a adapta modernismul la particularitățile și

specificul culturii românești. Prin intermediul revistei și a cenaclului „Sburătorul” el
teoretizează și pune bazele modernismului românesc. Spre deosebire de revistă (1919-
1922; 1926-1927) cenaclul are o existență mai lungă (1919-1943). Principalele lucrări
ale lui Lovinescu au fost: „Istoria civilizației române moderne” și „Istoria literaturii
române contemporane”.

Concepte și idei susținute:

 sincronismul (literaturii române cu cea europeană) susținut în „Istoria civilizației
române moderne”
 aspirația spre o artă modernă românească la nivelul celei europene
 aceasta era necesară pentru că formele sămănătorite și tradiționaliste
erau deja perimate
 este o teorie a trăirii în aceelași spațiu sufletesc cu celelalte popoare
 legea imitației va sta la baza progresului civilizației române
 potrivit acestei concepții, o societate înapoiată suportă o influență pozitivă
din partea uneia avansate
 împrumutând formele se creează contextul îmbogățirii fondului (idee
opusă concepției formelor fără fond a lui Titu Maiorescu)
 imitația nu va inhiba spiritul nostru național care nu este negat de către
Lovinescu planul fiind să se adopte mai întâi niște forme ale civilizației
superioare și apoi să se creeze un fond propriu, original.
Trăsături:
 trecerea de la o literatură cu specific rural la una cu specific urban
  intelectualizarea poeziei și a prozei
 cultivarea romanului obiectiv
 cultivarea romanului analitic și psihologic
„Sburătorul” este o publicație de prim rang dintre cele două războaie, apărând între
1919-1927 sub diferite formate.
Directorul ei este Eugen Lovinescu, Liviu Rebreanu- secretar de redacție. Prin
deschidere și judecăți de valoare asupra operelor, Lovinescu seduce o întreagă
generație de autori, reușind să grupeze în jurul său scriitori și intelectuali de primă
mărime: Liviu Rebreanu, Ion Barbu, Hortensia Papadat-Bengescu, Ion Pillat,
Perpessicius, T. Vianu, Ilarie Voronca, Camil Petrescu, G. Călinescu etc.

Revista nu pornește cu idei preconcepute ci îi invită pe scriitori să se manifeste după

talentul lor, ca personalități distincte. Revista își trasează sarcina în primul rând de a
descoperi talente tinere, neajustate la vechile concepte, iar prin această abordare
liberală și permisivă susține ideologia sincronismului, iar apoi să imprime o tendință
modernistă în literatura română.

Realismul
Este un curent literar care se manifestă în secolul XIX, începând din Franța și având ca
principiu de bază reflectarea credibilă, verosimilă a realității în datele ei esențiale,
obiective.
Reprezentanți
 în literatura universală: Balzac, Flaubert, Stendhal, Gogol, Tolstoi, Dostoievski,
Dickens, Lampedusa, Thomas Mann.
 în literatura română: Nicolae Filomon, Ioan Slavici, Ion Creangă, Liviu Rebreanu,
G. Călinescu, Marin Preda
Caracteristici:
 teme sociale: parvenitismul, avariția, imoralitatea, singuratatea etc.
 perspectivă obiectivă, narator omniscient și omniprezent
 ton impersonal, neutru
 personajele întruchipează mai multe categorii sociale, complex caracterizate
(țăranul, aristocratul etc.) și reprezintă tipuri umane– dominate de o trăsătură
principală de caracter (lacomul, avarul etc.)
 se utilizează tehnica detaliului pentru o redare cât mai fidelă a mediului
 se realizează o strânsă legătură între mediu și personaj
 prezentarea moravurilor unei epoci
 prin realizarea unor fresce ale epocilor, operele devin monografii ale lumii
prezentate
 romanul poate avea o geneză reprezentată de fapte reale
 elemente reale de cronotop (locuri care există în realitate)

Umanismul
Umanismul
Umanismul este o mişcare social-culturală care s-a dezvoltat în perioada Renaşterii (sec XIV –
XVI).  Renaşterea este perioada din istoria omenirii caracterizată printr-o dezvoltare sincronă,
fără precedent a ştiinţei, artelor şi a civilizaţiei în general.
Termenul de Umanism are două sensuri:
 unul mai lung: dragoste faţă de oameni.
 altul mai restrâns: dragoste faţă de valorile antichităţii greco-romane.
Mişcarea umanistă cumulează ambele sensuri.
Umanismul a apărut in Italia (Florenţa) de unde s-a răspândit în întreaga Europa.
Caracteristici:
 încrederea în libertatea, demnitatea şi perfectabilitatea omului;
 încrederea în raţiune;
 promovarea omului universal;
 armonia dintre om și natură;
 admiraţia faţă de valorile antichităţii greco-latine;
 în centrul preocupărilor umaniştilor se află omul;
Marii autori umaniști: F. Petrarca, G. Boccacio, L. Ariosto, F. Rebelais, P. Rosnard, T. Tasso,
Th. Morus, Erasmus din Rotterdam, William Shakespeare sau Dimitrie Cantemir.
Umanismul Românesc
Pe teritoriul ţării noastre, umanismul se dezvoltă destul de târziu (sec XVII) odată cu apariţia
primilor cărturari cunoscători ai culturii antichităţii, a limbilor latină, greacă şi slavonă.
Reprezentanţi:
 Moldova:

 Grigore Ureche („Letopiseţul Ţării Moldovei de la origini până la a doua
domnie a lui Aron Vodă – 1359”)
 Miron Costin („Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă
încoace” până la domnia lui Dabija Vodă)
 Ion Neculce (Letopiseţul Ţării Moldovei de la domnia lui Dabija Vodă
până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat – 1743”)
 Muntenia:

 Cronica Bălenilor (anonimă)
 Letopiseţul Cantacuzinesc (anonimă)
 Radu Greceanu
 Radu Popescu
Contribuţia cronicarilor la dezvoltarea culturii române
1) Contribuţia la dezvoltarea istoriei:

 au pus bazele istoriografiei româneşti (bazându-se pe document şi adevăr);
 transmit informaţii preţioase cu privire la istoria medievală (domnii &
evenimente);
 informaţii în legătură cu etnogeneza românilor (originea latină a limbii şi a
poporului român, unitatea românilor şi continuitatea existenţei pe acest teritoriu.);
2) Contribuţia în domeniul limbii:

 în cronici există primele dovezi ale limbii române în diferite perioade ale
evoluţiei;
 oglindesc eforturile de transformare a limbii dintr-un mijloc de comunicare într-
un mijloc de transmitere a culturii.
Grigore Ureche se bazează pe limba vorbită, stilul sobru.
Miron Costin se află sub influenţa limbii latine.
Ion Neculce: limba folosită în operele lui este imaginea scrisă a limbii vorbite în prima jumătate
a sec XVIII –lea (stilul oral).
3) Contribuţia în domeniul literaturii:

 cronicile reprezintă primele încercări ale unei literaturi româneşti originale.
 Grigore Ureche:

 Primul portret al lui Ştefan cel Mare.
 Portrete, tablouri, schiţe de nuvele.

 Iluminismul
 Iluminismul

 1. APARIȚIA

 A apărut în secolul 17 în Anglia constituindu-se într-o mișcare de idei care se

opunea ideologiei de tip feudal. Evenimentul care marchează începutul acestui
curent este revoluția burgheză din Anglia(1688). „Actul de naștere” al
iluminsmului poate fi considerat votarea de către parlamentul englez a “
Declarației Drepturilor Omului”.

 Pe plan social, iluminismului îi corespunde cristalizarea burgheziei, clasă care

găsește în ideile iluminste o exprimare a propriei filozofii.

 2. IDEILE ILUMINSMULUI

 a)RAȚIUNEA este considerată ca un dat specific omului.

 b)Definind astfel omul iluminismul proclama EGALITATEA tuturor oamenilor.

Monarhul nu mai este unsul lui Dumnezeu ci doar primul slujitor al statului
preocupat de siguranța supușilor săi.

 Negându-se ierarhia socială feudala, societatea va trebui structurată pe baza

unui contract social între om și semenii săi.

 c)MONARHUL ILUMINAT reprezintă idealul politic al epocii care înlocuia

perimatul monarh absolutist. Trebuia să fie un filozof înzestrat cu o capacitate de
a înțelege mecanismele societății și de a mediatiza și armoniaza relațiile dintre
clasele sociale.

 d)Orașul imaginat de iluminist ca sediu pentru “CETAȚEANUL UNIVERSAL” este

“CETATEA UNIVERSALĂ-COSMOPOLISUL”, loc în care razboiele ar dispărea
iar prejudecățile de ordin rasial sau religos ar fi excluse. Cercetătorii au plasat
apariția unui astfel de oraș în 2440.
 e)Idealul uman al acestei epoci este FILOZOFUL – figura care înlocuia cavalerul
și sfântul Evului Mediu.

 f) Reprezentanții iluminsmului au militat pentru REVPLUȚIONAREA

SISTEMULUI EDUCAȚIONAL și introducerea învățământului în limbile naționale.

 3. MANIFESTĂRI ILUMINISTE ÎN LITERATURA EUROPEANĂ

 ANGLIA -Robinson Crusoe-Daniel Defoe

 -Gulliver’s travels-Johantan Swift

 FRANTA -Scisori persane-Montesquieu

 -Operele lui Voltaire

 -Romanele Și eseurile lui Diderot

 GERMANIA-Laocoon si Nathan înțeleptul -Lessing

 ITALIA -Bădăranii și Hangița -Carlo Goldoni

 ROMÂNIA -Țiganiada-Ion Budai Deleanu

 Un rol deosebit de important în lupta pentru drepturile naționale și sociale ale

românilor din Transilvania indiferent de credința lor (catolică sau ortodoxă) l-a
avut Inochendie Micu Kelin, episcop al Bisericii Unite cu Roma, cu sediul la Blaj.
El va deschide aici două scoli în limba româna în care se vor forma intelectuali
de talie înaltă, atingând culmea prin coriferii acestei scoli: Samule Micu,
Gheorghe Sincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu. Aceștia au studiat la Roma și
la Viena, au cautat izvoarele originii poporului român și limbii române, scriind cu
acest prilej lucrări de o importanță covârșitoare “Istoria și lucrurile și întâmplarile
românilor” (Samuel Micu); “Hronica românilor și a mai multor neamuri” (26
volume manuscris, de Gheorghe Șincai); “Istoria pentru începuturile românilor în
Dachia” (Petru Maior). Pe lânga aceste domenii, istoric și filologic acești
reprezentanți au scris și cărți cu caracter didactic, manuale școlare, cărți
științifice (despre agricultură, superstiții, etc). Au înființat peste 300 școli
românești (Transilvania) în care s-au format o masă largă de intelectuali care vor
fi cunoscuți prin sintagma “Școala Ardeleană” (Samuel Micu, Gheorghe Șincai,
Petru Maior, Ion Budai-Deleanu, Vasile Aaron, Ion Barac, Augus Trebonium
Laurean, Radu Tempeia, Gheorghe Lazăr, Ion Maiorescu, Simion Bărnuțiu, Aron
Pumnul, Andrei Mureșan, Familia Bogdăneștilor, etc.)
 Pe plan literar, cel mai de seamă reprezetant este Ion Budai-Deleanu, autorul
poemului “eroi-comico-satiric”, “Țiganiada”, lucrare iluministă în adevăratul sens
al cuvântului.