ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Secţia I civilă

Decizia nr. 1164/2020

Decizia nr. 1164

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2020

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, la data de 04.01.2017, sub nr. x/2017,
reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi cu intervenientul forţat C., obligarea pârâtei, în limita
poliţiei de asigurare, la repararea prejudiciului cauzat în urma producerii evenimentului rutier din data de 25.08.2016, în
jurul orei 08:27, pe str. x din Timişoara, având în vedere calitatea acesteia de asigurător al autoturismului condus de
intervenientul forţat C., prejudiciu pe care l-a evaluat astfel: daune materiale în cuantum de 858 RON şi daune morale în
cuantum de 50.000 euro.

La primul termen de judecată din data de 30.05.2017, reclamanta si-a precizat acţiunea, în sensul că a solicitat
obligarea pârâtei suplimentar şi la plata sumei de 374 RON, cu titlul de daune materiale, reprezentând contravaloarea
consultaţiei medicale, a tratamentului şi a transportului până la Centrul medical D. S.R.L.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 502/11.04.2018, pronunţată de Tribunalul Timiş, a fost admisă, în parte, acţiunea formulată şi
precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi cu intervenientul forţat C.; a fost obligată pârâta
S.C. B. S.A. să plătească reclamantei A. suma de 1.232 RON, cu titlul de daune materiale, precum şi suma de 5.000
euro, în echivalent în RON la data plăţii efective, cu titlul de daune morale pentru prejudiciul cauzat ca urmare a
accidentului rutier petrecut în data de 25.08.2016; a fost respinsă în rest acţiunea; a fost obligată pârâta S.C. B. S.A. să
plătească reclamantei suma de 3.496,15 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Prin decizia nr. 192 din 21 noiembrie 2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis apelul declarat reclamanta
A. şi a schimbat, în parte, hotărârea atacată, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7.840,36
RON, reprezentând cheltuielile de judecată; a menţinut, în rest, hotărârea atacată; a respins apelul declarat de pârâta
S.C. B. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe civile; a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată
efectuate în apel.

4.. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 192 din 21 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a declarat
recurs reclamanta A., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, iar, cu ocazia rejudecării,
admiterea în totalitate a apelului declarat de aceasta, invocând în drept motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art.
488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii, recurenta a arătat că suma de 5000 euro stabilită de instanţa de fond, cu titlu de daune morale, nu
reprezintă o justă despăgubire, fiind prea mică raportat la suferinţele pricinuite de fapta culpabilă a intervenientului forţat,
iar, cu privire la cheltuielile de judecată, instanţa de fond a dispus, în mod neîntemeiat, admiterea în parte a acestui
capăt de cerere.

În apel, instanţa a obligat pârâta la plata sumei de 7840,36 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate la fondul
cauzei, însă a respins solicitarea de majorare a cuantumului daunelor morale, precum şi solicitarea de obligare a pârâtei
la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru aferentă apelului, deşi, la dosarul cauzei, se afla
dovada efectuării acestora.

1/3 Detalii jurisprudență

 A conchis recurenta că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a depus întâmpinare la data de 20 iulie 2019, în termen legal, prin care a solicitat
respingerea recursului declarat în cauză şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a deciziei curţii de apel.

6. Încheierea de admitere în principiu:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind
comunicat părţilor, care nu au depus puncte de vedere la raport, iar, prin încheierea din 04 martie 2020, recursul
declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 192 din 21 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de
Apel Timişoara, secţia I civilă, a fost admis în principiu, stabilindu-se termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea
părţilor.

Membrii completului de filtru au apreciat că aspectele învederate prin memoriul de recurs de către recurenta-reclamantă
A. referitoare la cuantumul daunelor morale acordate şi la criteriile avute în vedere de către instanţă la acordarea
acestora, raportat la situaţia de fapt, reprezintă critici de netemeinicie, care nu pot fi subsumate niciunuia dintre motivele
de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Prin urmare, s-a reţinut că acestea nu pot fi
supuse cenzurii prin intermediul recursului.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei-reclamante referitoare la nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva
respingerii, de către instanţă, a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, reprezentate de taxa judiciară de timbru
aferentă soluţionării apelului, s-a apreciat de către completul de filtru că acestea nu pot fi încadrate în motivul de casare
invocat de recurenta-reclamantă, respectiv de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ci vizează încălcarea de către
curtea de apel a regulilor de procedură prevăzute de dispoziţiile art. 452 din C. proc. civ. şi pot fi subsumate motivului de
casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Prin urmare, s-a reţinut că singurul aspect de nelegalitate invocat prin memoriul de recurs şi care poate fi supus
controlului de legalitate, vizează soluţia de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, reprezentate de
taxa judiciară de timbru aferente soluţionării apelului, în considerarea argumentului că nu a fost făcută dovada efectuării
acestor cheltuieli.

7. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Examinând, cererea de recurs în limitele menţionate în încheierea de admitere în principiu a recursului şi vâzând
dispoziţiile art. 499 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat şi urmează a fi admis în limitele şi pentru
considerentele ce vor succeda:

Potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. (1) C. proc. civ.:

"Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale
specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de
necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli
necesare pentru buna desfăşurare a procesului."

De asemenea, conform art. 452 din C. proc. civ.:

"Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai
târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei."

În speţă, curtea de apel a respins cererea apelantei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel,
reţinând că nu a fost făcută proba acestora până la închiderea dezbaterilor.

Cercetând înscrisurile aflate în dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, Înalta Curte constată că la
fila x se află dovada achitării de către reclamanta A. a sumei de 1229 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru
aferentă soluţionării apelului exercitat împotriva sentinţei civile nr. 502 din din 11.04.2018, pronunţată de Tribunalul
Timiş, taxă de timbru care a fost depusă de către apelanta reclamantă la termenul din 21 noiembrie 2018.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 451 alin. (1) şi art. 452
din C. proc. civ., apreciind, în mod greşit, că apelanta-reclamantă nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată produse
pentru faza procesuală a apelului.

2/3 Detalii jurisprudență

 Pe cale de consecinţă, devin aplicabile dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care dispun în sensul că se poate
cere casarea unei hotărâri dacă, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare
atrage sancţiunea nulităţii.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi art. 497 C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 488 alin. (1)
pct. 5 din acelaşi act normativ, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza, spre
rejudecare, aceleiaşi curţi de apel pentru a se pronunţa cu privire la cererea apelantei-reclamante de acordare a
cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 192 din 21 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea
de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 iunie 2020.

3/3 Detalii jurisprudență