Opera sadoveniană și druțiană mi-a relevat importanţa istoriei în afirmarea

calităţilor poporului nostru.

Personalitatea noastră este ca o casă, constituită din cărămizi numite valori și principii.
Ca această construcție să fie trainică, e nevoie ca materialul utilizat să fie pe potrivă, deci
apelăm la surse sigure, demne de încredere, recomandate de alți meșteri, care au utilizat
materialul dat și au avut succes. Oamenii care mă impresionează prin înțelepciune au la baza
vieții lor principii moștenite de la strămoși, dar culese din literatură.
Cele mai relevante opere în acest sens sunt cele ale lui M. Sadoveanu, care reflectă realități
istorice, ce denotă curajul, omenia, dragostea, vitejia strămoșilor, iar opera druțiană ne mai
vorbește înc-o dată că poporul român este harnic, bun la suflet, răbdător și blajin.
”Zodia cancerului”de M.Sadoveanu și ”Biserica albă” de I. Druță sunt romanele care îmi
oferă o mulțime de personaje cu tipologii umane relevante calităților poporului nostru, cum ar
fi Alecu Russet și Tudor Șoimaru, care m-au impresionat pentru curaj și vitejie, iar Ecaterina
cea mică este femeia harnică, omenoasă, iubitoare, credincioasă și, cel mai important, cu
suflet curat.
Românii dintotdeauna au avut de suferit de pe urma invadărilori păgânilor, domnitorii
Țărilor Românești au fost supuși la mari încercări, pierzând mulți viteji în lupte crâncene,
pentru a păstra credința neamului neatinsă, valorile nepătate. Însă”Zodia Cancerului” prezintă
pe unul dintre domnitorii care nu și-a iubit decât propriul egou și nu și-a apărat decât propriile
interese, în această situație vitejii noștri strămoși au rămas față-n față cu dușmanii, la care s-a
alăturat voievodul.
Tudor Șoimaru este bătrânul care a avut curajul de a pune problema pământurilor furate ale
răzeșilor. Din această faptă desprindem și dragostea pentru semeni, care nu l-a lăsat
indiferent, în pofida faptului că era în etate și ar fi putut să se retragă pentru a-și trăi ultimele
clipe în liniște, însă acesta a procedat eroic, cu intenția de a lăsa urmașilor pământ, simbol ce
semnifică putere , atât asupra dușmanului, cât și stăpânire asupra propriei țări, lucruri ce
asigură dăinuirea neamului ca entitate.
Lupta pentru ideal, dragoste și dreptate se manifestă acut în viața personajului Alecu
Russet, care tinde și spre restabilirea adevărului înăbușit de domnitor prin activitatea lui
dăunătoare țării, care a sporit furturile, omorurile chiar și seceta. Alecu dorește să-și răzbune
părintele, scop ce semnifică păstrarea adevăratelor origini aducătoare de pace, belșug și
credință. . Dumnezeu a îngăduit împăraţilor, foametei şi molimelor să-şi aducă aici cortegiul.
În altă perioadă de timp, dar tot în același spațiu geografic, aș spune și spiritual, poporul
român basarabean trece printr-o criză de credință, speranță și bunătate, cauzată de invazia
turcilor în țară, însă personajele care și-au asumat păstrarea valorilor esențiale pentru viață și
păstrarea identității de popor sunt Ecaterina, copilașii, Ioan și Paisie. Ecaterina cea mică
întrunește în sine calitățile unei sfinte, care înțelege nevoia albirii bisericii ca locaș interior,
dar și nevoia unei treziri. Hărnicia, dragostea și râvna ei o face să muncească pentru a
întreține orfanii care s-au adunat în jurul ei în timpul războiului, fapt ce semnifică perpetuarea
valorilor neamului și ,bineînțeles, cu sens direct, continuitatea acestuia.
Calitățile dominante ale neamului le putem despinde nu doar din faptele personajelor, ci și
prin felul lor de a vorbi și de a gândi. Iar pentru a reprezenta vocabularul cronotopului dat e
nevoie de o cunoaștere profundă a istoriei, a mentalității societății din perioada dată. Mihai
Sadoveanu este un maestru în această privință, căruia îi reușește să ne transcende în secolul
șaptesprezece prin arhaismele utilizate, prin descrierea spațiului și a personajelor.
Același lucru putem spune și despre arta narativă a lui I. Druță, căruia, ca autor popular, îi
reușește foarte bine să reprezinte limbajul țăranului muncit de probleme, deoarece
vocabularul personajelor nu conține cuvinte noi, noțiuni complicate și frazele formulate nu
pot fi numite ca făcând parte din limbajul literar, intelectual, ceea ce ilustrează perfect
săteanul basarabean. În ”Biserica Albă” descrierea nu este atât de detaliată ca în opera
sadoveniană, însă aceasta reușește să trezească sentimente de durere, bucurie, umor atunci
când e nevoie.
Sadoveanu e fost și rămâne un scriitor de elită în literatura română în domeniul romanului
istoric, în acest sens este apreciat și de Constantin Ciopraga în Natura: prezență multiplă în:
Mihail Sadoveanu
”Pe cât de mare povestitor, pe atât de vibrant poet al naturii, incomparabilul artist privește
lumea magistrală a clasicilor, când cu prospețimea de senzații a romanticilor, ridicându-se de
la emoția clipei la percepția infinitului...”
Eu consider că generația mea e obligată să lectureze, cel puțin, aceste două opere pentru a
sesiza riscul pe care l-au înfruntat strămoșii noștri pentru a ne transmite calități, fără de care
viața nu poate fi împlinită, deoarece doar dragostea de neam, credința și hărnicia hrănesc și
apără atât sufletul uman, cât și lăcașul acestuia.
Datorită romanului istoric am descoperit că zicala”Capul plecat sabia nu-l taie” este falsă, la
un moment dat, orice cap cade ,chiar și cel al cărui stăpân s-a revoltat , însă lupta pentru
atingerea idealului, pentru înfăptuirea dreptății a insuflat speranță urmașilor și dorința de a
ține piept nelegiuirilor în memoria strămoșilor căzuți.
Deci, romanul istoric sadovenian și cel druțian a reușit să releve calitățile neamului, m-a
făcut să iau decizia de a mă menține pe poziția de luptător chiar de voi cădea într-un final, am
înțeles că nu e important să învingi, ci să nu rămâi indiferent față de nedreptate. Am înțeles de
unde are mama atâta răbdare, de ce tata e atât de grijuliu față de mine și frații mei, de unde a
moștenit bunica arta frumosului, iar bunelul curajul de a-l pune la punct pe primar atunci când
n-are dreptate.