Cojocaru Adela Mihail

Omul în raport cu condiția lui existențială este ca un punct în centrul universului asupra căruia
acționează toate forțele existente-n infinit

De la naștere și până la Marea Trecere omul este substanța supusă unor experimente ale
hazardului, dar cu toate acestea, ființa umană este împuternicită de a-și crea singură condițiile
în care să acționeze după propriul plac, manevrând prin alegeri și decizii.
Literatura reflectă problema condiției umane din mai multe perspective, de fapt, din toate cele
existente și posibile, reliefând o definiție clară a acesteia și reflectând ce ne determină să
procedăm, să gândim într-un fel sau altul.
Analizând problema în ansamblu deducem că sentimentul demnității este baza condiției
umane, determinând personajul literar sau omul, în general, să acționeze, sau, dimpotrivă, să
stea nepăsător.
De la crearea universului până în prezent au existat numeroși factori de natură morală,
artistică, biologică, politică, economică, social-culturală, religioasă etc., care s-au impus și au
creat așa-numita condiție umană.
Dac-ar fi să-mi expun propria opinie asupra subiectului dat, aș spune că nu condiția umană
determină destinul uman și activitatea individului, ci circumstanțele create de acesta creează
altele și altele, trasează un destin, condiția umană-i devine subaltern, nu mai este punctul din
centrul universului, ci un creator care plasează fiecare forță acolo unde dorește pentru ca
acestea să-i aducă beneficiile râvnite.
Însă nu toate operele literare-mi susțin ideea, ca de exemplu ”Metamorfoza” de F. Kafka, în
care personajul principal se trezește într-o dimineață în trupul unei insecte monstruoase,
acesta nu a putut să-și schimbe traseul destinului, din cauza neputinței de a se mișca, a lucra, a
vorbi și a mânca, din cauza că societatea nu l-ar fi acceptat Gregor Samsa s-a uscat treptat,
fiind măturat și aruncat la gunoi ca pe un nimic.” Bătrânul și marea” de Ernest Hemingway
este povestea unui pescar, care, fiind în etate, a realizat că nu mai are succesul din tinerețe.
Ieșind în larg, a stat timp de mai multe zile acolo, îndurând arșița soarelui, reînvățând să
supraviețuiască. Bătrânul, fiind pe mare(simbol al destinului), era în neputința de a-și duce la
împlinire visul, sau, pur și simplu, să prindă ceva cu momeala pe care-o avea.
Romanele realiste prezintă un alt adevăr, cel care-mi susține ideea că totul poate fi dirijat de
”centrul universului”-om, totul afară de unele particularități esențiale ale vieții(moartea,
nașterea, părinții biologici, frații și surorile etc.). Un exemplu relevant în acest sens poate fi
Elizabeth Bennet din romanul ”Mândrie și prejudecată ” de Jane Austin, care, formându-și
mentalitatea pe baza lecturilor, a acționat conform rațiunii și a inimii, nu a sfaturilor familiei,
sau a principiilor societății, aceasta a refuzat cu demnitate cererea în căsătorie a verișorului ei
pe care nu-l iubea, fiind sigură că va avea parte de o dragoste adevărată, așa cum a receptat-o
ea din cărțile citite.
Religia a fost și este un factor care determină existența umană prin principiile și valorile pe
care le promovează, însă, din nefericire, pe parcursul istoriei, omul a denaturat starea inițială a
religiei formate de biserica primară(cea a Sfinților Apostoli), urmând cu totul alte direcții ca:
poziția socială avantajoasă, nivelul de trai mai înalt, surse de existență bogate, iar în cazul
când apărea cineva care intenționa să restabilească adevărul, în cel mai bun caz era ars pe rug.
Tânărul Julien din”Roșu și negru” de Stendhal își dorește să devină ori preot, ori ofițer,
Cojocaru Adela Mihail

ambele profesii fiind în contradictoriu cu principiile și normele de viață. Felul de a gândi al

tânărului și aventura lui cu doamna Renal, femeie căsătorită cu copii, denotă un
comportament total inadecvat și neexemplar, ceea ce n-ar trebui să fie caracteristic pentru un
viitor Părinte Spiritual. Cu acest exemplu am vrut să ating ideea că religia era denaturată și
incapabilă să transmită umanității o credință adevărată, care să îmbărbăteze și să dea puteri
pentru a atinge idealul râvnit. Din această cauză omul și-a schimbat poziția de punct
influențabil de o putere supranaturală și a tins spre a ieși din acest centru prin aducerea
dovezilor că Dumnezeu nu există, astfel umanitatea se absolvă de condiție umană fixată,
creată, preluând controlul asupra universului întreg.
Societatea este un alt factor ce determină parcursul destinului uman prin legi morale
răspândite, prin principii și moduri de viață etc..
Așadar, condiția umană nu este ceva fix, prestabilit, ci dimpotrivă, se deosebește prin
subiectivitatea și libertatea opiniei asupra ei. Pentru o personalitate formată sau una
neformată, pentru una cu demnitate sau fără, pentru un credincios sau ateu condiția umană
este cuprinsă de aspecte diverse, pentru că pe cât de unic este fiecare om în parte, pe atât de
complexă și diferită este totalitatea acestor factori care-l formează, pe care în două cuvinte îi
numim condiție umană.