ANALELE ŞTIINŢIFICE ALE UNIVERSITĂŢII DE STAT ,,B.P.HASDEU” DIN CAHUL, VOL.

III, 2007

5. Bidu-Vrînceanu. A., 1986-Structura vocabularului limbii române contemporane, Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
6. Alinei, Mario, 1974-La struttura del lessico, Società Editrice, Bologna.
7. Tuţescu. M.,1979-Précis de sémantique française, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

Recenzent: conf.univ., dr. A.Gherasim

Prezentat la 16.10.2007

UNELE OBSERVAŢII PRIVIND NEOLOGISMELE IN LIMBA

ROMÂNĂ ŞI ORTOGRAFIA LOR

Valeriana PETCU,
Catedra de Filologie Română

Neologisms are new word appeared in a language. In out days we can obsewe that are a lot of
words wich came from English language.Neological borrowings in many caser are necessary. Acquiescence
or forbidding for a new word canthe impose, because the useing will decide to vse or not to use it. The using
of neologisms med a good philological training, a every day attention, a good and exact intention.
Neologisms contribute at the language development, at the diversification of speach and writing, thats why
we dont have to abuse of neologisms and to write it correctly according to their origins.

Pe parcursul dezvoltării istorice, limba se îmbogăţeşte permanent cu unităţi lexicale care denumesc
noţiuni noi. În limba română se cunosc două căi de îmbogăţire a vocabularului:
a) calea internă, care constă în formarea de cuvinte în baza materialului de limbă existent;
b) calea externă, se referă la împrumuturile din alte limbi.
În prezent calea externă de îmbogăţire a vocabularului este foarte activă. Cele mai frecvente sunt cazurile
de introducere a denumirilor de obiecte sau noţiuni împreună cu obiectul propriu-zis.
Actualmente sintagma împrumut lexical este utilizat ca sinonim pentru noţiunea de neologism.
Neologisme sunt considerate cuvintele noi împrumutate din alte limbi.
Pe parcursul evoluţiei limbii literare, oamenii de cultură au avut diverse poziţii în raport cu problema
neologismelor. De exemplu, reprezentanţii Şcolii ardelene considerau că principala sursă de îmbogăţire a
vocabularului trebuie să fie limba latină şi limbile romanice. Respectînd principiul respectiv, ei au încercat
să scoată din limbă, în mod forţat, unele cuvinte de altă origine şi, în special, slavonismele. I.H.Rădulescu,
considerat de M.Eminescu „ părinte al limbii literare române,” susţinea că limba română dispune de
posibilităţi de modernizare a limbii în spirit italian, limba romanică cea mai apropiată ca structură cu
limba română. Din şirul de variante neologice care circulau în limba română, în perioada respectivă,
I.H.Rădulescu le preferă pe cele cu specific fonetic italienesc. De aici se observă şi exagerările italiezante
ale autorului. Cu toate acestea uzul a demonstrat că orice încercare exagerată de impunere sau respingere a
anumitor neologisme este sortită eşecului. Limba singură îşi selectează elementele cele mai expresive care
corespund spiritului ei. Sextil Puşcariu menţiona că “introducerea neologismului se face din comoditate
… el e absolute necesar în epocile de mari prefaceri, dar pentru ca acest împrumut să devină cu adevărat
folositor, el trebuie să fie întrebuinţat înainte de toate spre punerea în valoare a bogăţiei naţionale”[1].
Vocabularul este compartimentul limbii cel mai penetrabil şi cel mai deschis la influenţele
externe, deoarece toate schimbările care au loc în societate se reflectă, în primul rînd, în
limbă. Elementele străine care pătrund în limba română contribuie la îmbogăţirea şi la modernizarea
lexicului românesc. În prezent se observă o puternică influenţă a anglicismelor
în limba română actuală. În legătură cu acest fapt, M. Avram menţiona că „ influenţa engleză nu este un
fenonen lingvistic legat de anumite structuri politice, ci un fenomen internaţional cu multiple semnificaţii
– or e, tot atît de adevărat, că şi atitudinea de respingere a influenţei engleze este tot un fenomen
internaţional”[2].
O caracteristică ce ar justifica prezenţa anglicismelor în limba română ar fi caracterul lor univoc.
De cele mai multe ori noţiunile pe care ele le exprimă sunt redate printr-un lexem şi nu prin analitisme
lexicale. De exemplu, noţiunea de „ mijloace de comunicare în masă”este redată prin mass-media;
noţiunea de „ persoană care cumpără şi vinde în nume propriu” este redat prin dealer; „ curs de echilibrare
a unei monede naţionale” este redat prin fixing. Noţiunile respective au o frecvenţă deosebită, deoarece se
face o economie a mijloacelor de expresie.

65
ANALELE ŞTIINŢIFICE ALE UNIVERSITĂŢII DE STAT ,,B.P.HASDEU” DIN CAHUL, VOL.III, 2007

Un alt argument ce ar justifica prezenţa anglicismelor în limba română ar fi următorul:

echivalentele româneşti nu acoperă, întru totul, noţiunile exprimate de anglicismele respective. Astfel
killer nu desemnează un simplu ucigaş, ci un „ ucigaş de profesie, plătit”,
fan nu desemnează un simplu admirator, ci un „ admirator entuziasmat”.
Unele neologisme, de acest fel, au intrat în limbă împreună cu obiectul pe care îl desemnează de
exemplu: hot-dog, hamburger, Mc Donald s, xerox, site, DVD-player ş.a.
După cum am observat, aceste împrumuturi sunt necesare limbii române deoarece nu au echivalente
româneşti, ele nu vor avea soarta celor din trecut, nu vor fi eliminate după o perioadă de timp, deoarece
neologismele respective sunt fireşti şi prezenţa lor este necesară datorită evoluţiei societăţii.
Împrumuturile lexicale actuale pot fi clasificate în următoarele categorii: neologisme denotative [3]
sau necesare [1] şi neologisme conotative [3]. Categoria împrumuturilor denotative sau necesare
cuprinde unităţi lexicale care nu au echivalente româneşti, deoarece desemnează realităţi noi. Ele se
impun prin catacterul lor internaţional, facilitînd astfel schimbul de informaţii între specialişti. Din această
categorie fac parte următorii termeni: computer, card, software, management, pager, workflow, grant,
summit, scotch, lap-top, desktop ş. a.
Avînd doar funcţii denominative, neologismele din categoria respectivă, sunt lipsite de
expresivitate.
Împrumuturile conotative însă se caracterizează prin expresivitate sporită. Categoria dată este mult
mai bogată şi variată. În literatura de specialitate, împrumuturile respective sunt tratate diferenţiat. Pe
lîngă motivaţiile pozitive, aspiraţia vorbitorului spre o exprimare cît mai originală, au şi motivaţii de tip
negativ, una din motivaţiile respective a fost expusă şi de T. Maiorescu care considera că una din cauzele
de introducere abuzivă a neologismelor era necunoaşterea de către vorbitori a valorilor reale a limbii
noastre, o altă cauză ar fi comoditatea sau rapiditatea exprimării, care nu le permite să selecteze termenul
cel mai adecvat. În categoria respectivă ar putea fi incluse următoarele neologisme: sponsor, designer,
boss, puzzle, bodyguard, live, poster, blue-jeans, show. Show apare în presa periodică cu sensul de „
spectacol de varietăţi, muzică, dans susţinut de un actor, un cîntăreţ sau o formaţie”:
De aceea nu rataţi show-ul excepţional...de la Palatul Naţional (T.,15 februarie 2006, p.2).
Cu sensul de „spectacol” apare în următoarele îmbinări lexicale existente în limba engleză: show-business
cu semnificaţia de „industria spectacolului,” talk-show – „discuţie televizată pe o temă dată”, aceste
compuse apar şi în limba română:
... controversate personalităţi, care deţin puterea şi controlul în politică şi afaceri, media şi showbiz. (
T., 21 septembrie 2007, p. 20).
La 36 de ani este moderatorul unui talk-show ( T., 14 decembrie 2005, p. 18).
Show, în limba română, apare şi în următoarea combinaţie: Ea s-a născut într-o familie „regală”de show-
bussinesmani... (T., 7 decembrie 2007, p. 19).
Şirul de anglicisme ar putea fi continuat, dar credem că exemplele prezentate au reuşi să convingă că
ponderea împrumuturilor în limba română la etapa actuală este destul de mare. Acestea fiind spuse apare
întrebarea care ar trebui să fie atitudinea noastră faţă de avalanşa de anglicisme cu care se confruntă limba
română în prezent?
Acestea fiind spuse putem conchide următoarele: oamenii de cultură au sacra datorie de a interveni şi
de a selecta anglicismele strict necesare, deoarece, după anul 1989 , are loc un proces de neologizare
excesivă. Acest fapt face posibilă dublarea cuvintelor româneşti, intrînd în raport de sinonimie cu alte
cuvinte autohtone şi fiind utilizate nemotivat, aceste împrumuturi au fost numite de S. Puşcariu
„împrumuturi de lux” sau „superfluu” [1]. În această categorie pot fi incluşi următorii termeni de origine
engleză: shop, hit, top, snak-bar, job, juice. Termenii respectivi au o preferinţă mai mare, din partea
vorbitorilor, decît echivalentele lor româneşti: magazin, şlagăr, clasament, buffet, lucrare, suc unele din
ele atît de mult s-au încetăţenit încît s-ar părea că au existat în limbă de sute de ani, în presa periodică sunt
foarte frecvent utilizate, iar unele sunt chiar înscrise în dicţionarele neologice. Vom cita cîteva exemple
excerptate din mass-media:
... nu emite non-stop hiturile occidentale, nu realizează un top al şlagărelor, iar ascultătorul e mai
presus de rating. (T., 21 septembrie 2007, p. 21).
Topul numărului – cei mai tari animatori din Chişinău. (T., 14 septembrie 2007, p. 19).
Termenul top este prezent şi în combinaţii lexicale de tipul: top-model cu sensul de „manechin de
renume internaţional”:
În sfîrşit faimosul top-model Claudia Shifer îşi vede visul cu ochii, va deveni actriţă de seriale TV. (
T, 12 aprilie 2006, p.19).
De asemenea, nu este justificată şi nici nu este necesară prezenţa în limba română a următoarelor
cuvinte ca: training pentru antrenament, star pentru vedetă, lunch pentru masă de prînz, love story pentru

66
ANALELE ŞTIINŢIFICE ALE UNIVERSITĂŢII DE STAT ,,B.P.HASDEU” DIN CAHUL, VOL.III, 2007

o poveste de dragoste, parking pentru parcare, on line pentru la distanţă, glamour pentru frumuseţe,
vrajă, încîntare ş.a. După cum am observat, împrumuturile respective dublează valoarea semantică a
cuvintelor deja existente şi de aceea ele trebuie evitate. Vom cita cîteva exemple pentru a demonstra că
neologismele respective se utilizează în presa periodică:
… la mai puţin de jumătate de an de la lansarea volumului de debut “Despre lucruri simple” ajuns best
seller. (T., 14 septembrie 2007, p. 24).
Servicii de parking sau fast-food service se poate citi în avizele publicitare, iar în rubricile
specializate din presă, circulă numeroase anglicisme referitoare la domeniul artistic, ca de exemplu: quick-
step, jaif, blues, disc jockey, compact disc, dance, funk, hip-hop, country ş.a.
O altă problemă ce ţine de neologisme este ortografia lor. Vorbitorii, utilizînd în comunicarea orală
şi scrisă cuvinte străine, le pronunţă şi le scriu în funcţie de gradul de cunoaştere a limbii respective şi de
aceea se comit deseori greşeli de pronunţie şi de ortografie.Aceasta se întîmplă deoarece nu se respectă
aceleaşi criterii la ortografierea cuvintelor de altă origine. Unele cuvinte sunt scrise în conformitate cu
principiul fonologic, iar altele în baza principiului etimologic, de exemplu: week-end, management, lap-
top, summit, pizza, shaker, a capella, dayaca, dressing le scriem în bază principiului etimologic, iar lider,
meci, voiaj, patrulă, pavază ş.a - în conformitate cu principiul fonologic.
De aici apare întrebarea ce principiu acceptăm totuşi pentru ortografierea cuvintelor străine: fonologic
sau etimologic Pînă nu demult se scria conform principiului fonetic, iar acum, cînd limbile străine sunt
mai bine cunoscute de către vorbitori, se observă tendinţa de a scrie împrumuturile în baza principiului
etimologic. În legătură cu acest fapt, M. Avram susţinea că „ anglicismele furnizează cel mai mare procent
de abateri ... şi e greu de imaginat că generaţiile care stăpînesc din ce în ce mai bine engleza vor accepta
românizarea celor scrise cu ortografia etimologică originară”[4] .
În publicaţiile periodice de la noi se scrie apropo, vizavi, tocşou, lider, spicher într-un singur
cuvînt, dar şi în forma lor originară: a propos, vis-a-vis, talk-show, leader, speaker ş.a
fiind ortografiatea stfel, adică în două feluri, facem loc fluctuaţiilor. Pentru a demonstra acest fapt voi
ilustra cu exemple selectate din presa periodică:
O fac şi cei ce utilizează subterana ce se află vis-à-vis de hotelul “ Naţional”(T.M., 14.03.2006, p. 3).
S-a impus prin frecvenţa sa, termenul neologic, de origine engleză speaker, presa îl ortografiază, de
asemenea, în două moduri:
Speakerul propune să nu ne mai cheltuim cu alegerile şi a refuzat să discute vreo candidatură. ( S.,
25aprilie 2006, p.2).
Spicherul a fost şi primul cumpărător de carte din librăriile deschise… (T., 21 septembrie, 2007, p. 10).
Ca termen social-politic, cu semnificaţia de “preşedinte al parlamentului,” este atestat în
“Dicţionar de cuvinte recente” de F. Dimitrescu, în “Dicţionar politic” şi în “ Dicţionar ortografic,
ortoepic şi morfologic al limbii române” ortografiat ca în limba de origine. Fiind ortografiat diferit s-ar
părea ca este vorba de două cuvinte diferite, deşi în limba de origine este un singur cuvînt, prin urmare ar
trebui să-l ortografiem la fel.
M. Avram, referindu-se la problema ortografiei neolgismelor, propunea următoarea soluţie “să
unificăm scrierea împrumuturilor recente în baza principiului etimologic, cu atît mai mult că mulţi
lingvişti cer să se revină la scrierea etimologică şi în cazul unor cuvinte scrise acum fonetic, de tipul
aisberg (iceberg), lider (leader), meci (match).”[6]
Aşadar, la modul ideal s-ar cuveni să se aducă la numitor comun scrierea tuturor neologismelor,
ceea ce la moment pare irealizabil.
Deci, după cum am observat, limba nu este ceva static, ea se află în continuă transformare, de aceea
nu trebuie să neglijăm neologismele, deoarece ele contribuie la dezvoltarea limbii, dar nici nu trebuie să
abuzăm de ele, să le folosim la întîmplare, să le ortografiem sau să le pronunţăm greşit deoarece
neologismul “ e absolut necesar în epocile de mari prefaceri, dar pentru ca acest împrumut să devină cu
adevărat folositor, el trebuie să fie productiv, să fie întrebuinţat spre punerea în valoare a bogăţiei
naţionale.”[5]

Referinţe:

1. S. Puşcariu, Limba română, vol. I, Bucureşti, 1976, p.371.

2. M. Avram, Anglicismele în limba română actuală // Conferinţele Academiei Române, Bucureşti,
1997, p. 5.
3. A.Stoichiţoiu Ichim, Observaţii privind influenţa engleză în limbajul publicistic actual// Limbă şi
literatură, vol. II, Bucureşti, 1996, p.40.
4. M. Avram, Anglicismele în limba română actuală, Bucureşti, 1997, p. 14.

67
 ANALELE ŞTIINŢIFICE ALE UNIVERSITĂŢII DE STAT ,,B.P.HASDEU” DIN CAHUL, VOL.III, 2007

5. S. Puşcariu, Despre neologisme // Închinare lui N. Iorga, Cluj, 1931, p.360.

Recenzent: conf.univ., dr. V.Axenti

Prezentat la 16.10.2007

OBSERVAŢII PRIVIND TIPOLOGIA DETERMINATIVELOR SUBSTANTIVALE ÎN

LIMBA ROMÂNĂ

Natalia LUCHIANCIUC,
Catedra de Filologie Română

The determinative of noun represents a syntactic phenomenon very frequantly used in Romanian
languag. During the decades, this grammatical category has been the subject of numerous grammatical
reserches.
In the contemporary Romanian linguistics, the classification of attributive structures expressed by
noun have knoun a certain development theories, thus noun determinative have classified according
different criteria and from diverse perspectives.

Relaţia de dependenţă nominală generează, atât în limbile romanice, cât şi în limbile slave, funcţia
sintactică de atribut, actualizare aleatorie a planului semantic al substantivului (pronumelui) regent.
Această actualizare este necesară, din perspectiva comunicării lingvistice, „întrucât substantivul,
denumind clase de obiecte, prin conţinutul său lexical noţional, rămâne în sfera generalului, opinează
D.Irimia”[1, 469]. Atributul particularizează sfera semantică a regentului, fie din perspectiva unor trăsături
interne distincte pentru obiectul către care trimite regentul (permanente sau momentane, obiective sau
subiective), fie din cea a unor conexiuni externe, în care obiectele se află „înscrise”. Astfel, dacă din punct
de vedere structural atributul este, în general, omisibil, atunci, din punct de vedere semantic el devine un
element necesar al actului de comunicare, omiterea lui generând modificări esenţiale în plan semantic.
La acelaşi lucru s-a referit şi acad. Iorgu Iordan când spunea că “Sintagma nominală constituită prin
determinare atributivă este o autonomie mai accentuată faţă de vecinătăţile contextuale şi faţă de domeniul
de referinţă decât numele nedeterminat de atribut”, “înlăturarea lui determină o schimbare evidentă a
conţinutului comunicării: una înseamnă “trece un tren” şi alta “ trece un tren de marfă” sau “un tren de
persoane”; “o fabrică” nu e acelaşi lucru cu “ o fabrică de zahăr, de sticlă, de confecţii, de pâine” [2, 608].
Cercetătoarea Elena Ungureanu afirmă: “Ce este nume concret, se spune mai concret numai printr-un
atribut” [3, 24] .
Dintre multiplele varietăţi de determinare nominală, atât în sistemul gramatical al limbii române,
cât şi în cel al limbii ruse, o frecvenţă destul de semnificativă o prezintă atributele exprimate prin
substantive, numite convenţional atribute substantivale datorită naturii morfologice ale acestora.
Pe parcursul mai multor decenii, fenomenul sintactic atribut substantival a constituit obiectul de
cercetare a numeroase studii şi tratate de gramatică, începând cu gramatica lui I.Iordan [4, 222] şi a
profesorilor Al. Rosetti şi Byck [5, 178], unde problemei determinării substantivale i se acordă un spaţiu
destul de redus: 8 rânduri la acad. I.Iordan şi 7 rânduri la Al. Rosetti – Buck. În acest sens poate fi
menţionată “Gramatica română” a lui H. Tiktin, care, deşi foarte veche (1889), este calificată de
cercetătoarea M.Grigorescu drept “singura gramatică în care sintaxa este mai adânc studiată, într-o
proporţie mai justă faţă de morfologie, şi în care tratarea atributului substantival nu are o întindere
concretă de 7 pagini, ci o serie întreagă de probleme. Observaţiile făcute de el asupra atributului
substantival, continuă cercetătoarea, sunt în mare parte valabile şi astăzi”, dovedindu-se a fi “cele mai
complete” [6, 100]
La ora actuală în majoritatea studiilor de gramatică este menţionată această varietate sintactică,
acordându-i-se un spaţiu destul de modest, însă un studiu mai complet asupra problemei atributului
substantival a încercat să-l facă M.Grigorescu în articolul său “Atributul substantival în limba română”
(SCL, nr. 1-2, 1954 p. 99-134), precum şi A.Dârul în articolul “Câteva observaţii despre atributul
prepoziţional” (LLM, nr.2, 1959, p. 45-52).
La cercetarea atributului substantival în limba română apar numeroase dificultăţi legate de
structura lor, de diferenţierea acestora de alte categorii gramaticale, de topică şi semnele de punctuaţie şi,

68