NU are personaje

NU se petrece o actiune
Eul liric isi exprima sentimentele in mod direct
Textul este structurat in strofe,in versuri
Se folosesc foarte multe figuri de stil ex: personificare,epitete, metafore,
inversiuni, repetitii, hiperbole..etc
Definitie genul liric: Opera lirica este opera literara in care autorul is exprima
gandurile si sentimentele in mod direct, utilizand numeroase procedee artistice
(imagini artistice si figuri de stil).
Trasaturi
modurile de expunere tipice sunt descrierea si monologul lyric
in text sunt prezente marcile lexico-gramaticale ale eului liric (pronume si
verbe la persoana I sau a II-a, singular sau plural, interjectii, verbe la mod
imperativ)
utilizarea numeroaselor procedee artistice: imagini artistice (vizuale, auditive,
dinamice, olfactive) si figuri de stil (epitete, metafore, comparatii
etc.)
partil de vorbire predominante sunt substantivele si adjectivele (specifice
descrierii)

Plan de argumentare a apartenentei la genul liric – text la prima vedere

I. Definitia genului lyric
II. 1. Adaptarea definitiei operei lirice la texul dat, si formularea de opinie
2. Precizarea temei, a semnificatiei titlului si a structurii textului dat (numar de
strofe si tablouri poetice)
4. Evidentierea expresivitatii versurilor si analiza strofelor (sentimente, idei,
atmosfera, procedee artistice si rolul lor, rolul diverselor parti de vorbire, al
modurilor si timpurilor verbale, al diferitelor categorii gramaticale etc.)
5. Cuvinte-cheie
6. Relevanta campurilor lexicale
7. Extragerea marcilor lexico-gramaticale ale eului liric si precizarea rolului
acestora
8. Mentionarea modurilor de expunere caracteristice liricului, descrierea si
monologul liric, si mentionarea rolului acestora
9. Reliefarea elementelor de versificatie si a rolului lor
III. Concluzii
Speciiile genului liric
Elegia este un poem liric al cărui ton e adesea tandru, trist și melancolic. În secolul al XV-lea,
elegia tindea să dobândească un caracter filozofic. Exemple de autori de elegii: Tibul, Ovidiu,
Goethe, Aleksandr Pușkin etc.

Epigramă: este o specie a poeziei lirice, de proporții reduse, de obicei catren, care
satirizează elementele negative ale unui caracter omenesc, ale unei situații etc. și se
termină printr-o poantă ironică, mușcătoare, la adresa unui personaj, a unui fapt
etc. Autori: Grigore Alexandrescu.
Epistolă: specie literară, mai ales în versuri, aparținând poeziei didactice sau
satirice, în care se tratează un subiect filozofic, moral, artistic, etc. sub formă de
scrisoare adresată unei persoane reale sau imaginare. Autori: Grigore
Alexandrescu, exemplu ”Epistolă Dlui V.II”

Oda este un poem cântat la vechii greci. La moderni, poem liric de înaltă
inspirație, compus din strofe simetrice. Asemenea cântecelor corului, oda avea o
compoziție triagică. (exemple Victor Hugo, Pușkin)
Pastelul este un termen provenit din limba germană semnificând pictura cu
creioane moi. De la pictura în pastel termenul s-a extins în literatură, definind
delicatețea unei descrieri lirice. (exemplu Vasile Alecsandri - creatorul acestei
specii prin ciclul "Pasteluri")-exista ca specie doar în literatura română
Meditația (filozofică) este o specie a genului liric în versuri în care e descris un
fenomen din natură ale cărui concluzii devin valabile și pentru oameni. (exemple
Grigore Alexandrescu, "Meditație", Mihai Eminescu)
Satira este o operă în general în versuri,(exemple Grigore Alexandrescu, "Satira.
Duhului meu")
Pamfletul este o specie a genului liric în care sunt criticate defectele unei
persoane, societății cu intenția îndreptării. Poate fi în proză sau în versuri.
(exemple Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu).
Sonetul este o piesă lirică alcătuită din paisprezece versuri cu aceeași măsură
dispusă în două catrene cu rimă îmbrățișată. Este o poezie cu formă fixă cea mai
frecventată. (exemple Dante, Petrarca, Leonardo da Vinci, Michelangelo etc.)
Rondelul este o poezie cu formă fixă alcătuită din trei catrene și un vers izolat.
Versurile unu și doi sunt identice cu versurile șapte și opt. (exemple Alexandru
Macedonski prin "Poema rondelurilor")
Gazelul este o poezie cu formă fixă alcătuită din strofe cu două versuri; originară
din literaturile orientale, ajunge în Europa la începutul secolului al XIX-lea.
(exemple George Coșbuc, Mihai Eminescu, Goethe)
Glosa s-a născut în Spania secolului al XV-lea. Este o specie a genului liric cu
formă fixă. Prima strofă este alcătuită din patru, șase, sau opt versuri ce conțin
tema de bază. Fiecare vers e comentat într-o strofă specială de aceeași mărime cu
prima. Ultima strofă o reproduce pe prima cu ordinea inversată a versurilor.
(exemple Mihai Eminescu, „Glossa”)
Romanța are un aspect erotic, sentimental, duios, melancolic . Este dedicat
celebrării faptelor istorice vitejești , sau conțin exclamații ori chemări.
Imnul este un cântec de preamărire a divinității, conține cuvinte de importanță
națională și are un caracter solemn.
Doina este o creație lirică specifică poporului român, în care se exprimă în mod
direct sentimentele de dor, de jale, de înstrăinare, de revoltă, de cătănie, de
haiducie, de tristețe, de iubire, de regret etc.
Idila este o specie a liricii peisagiste și erotice, din sfera poeziei bucolice, care
prezintă în chip optimist și idealizat iubirea, într-un cadru rustic, sentimentul de
dragoste fiind ilustrat prin imagini artistice și figuri de stil, cu tablouri din natură și
puternice trăiri interioare.

Haiku este un gen de poezie cu formă fixă, tradițional japoneză, alcătuită din 17
silabe repartizate pe 3 "versuri" formate din 5, 7, 5 silabe.

Genurile Dramatice

Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor scrise pentru a fi reprezentate pe scena

unui teatru. De aceea, operele dramatice presupun o limitare în timp și spațiu a
acțiunii reprezentate. În operele dramatice apare un conflict dramatic, care este axa
în jurul căreia se dezvoltă acțiunea, bazată pe împrejurări, pasiuni și caractere care
se ciocnesc. Personajele textului dramatic comunică prin intermediul dialogului și
al monologului, autorul intervenind doar în indicațiile scenice (regizorale).
Indicațiile scenice apar între paranteze sau în subsolul paginilor și se referă la
acțiunea personajelor, la gesturi, la decor, la mimică etc. Personajele iau cu totul
locul autorului, a cărui intervenție indirectă se manifestă prin indicațiile de regie,
care se numesc indicatii scenice-didascalii.

Operele aparținând genului dramatic au trăsături specifice:

acțiunea este declanșată de conflictul dramatic ce constă în confruntarea a două
personaje, idei, situații;
prezintă o structură specifică: replici, scene, acte (sau tablouri);
replicile sunt precedate de numele personajului care le rostește;
singura intervenție a autorului se face prin didascalii (indicații scenice);
modul de expunere predominant este dialogul sau monologul.

Tragedia: - conflict puternic și deznodământ grav; - personaje excepționale,

exponente ale unei cauze mărețe în lupta cu puternice forțe adverse. De regulă,
acest conflict se sfârșește odată cu moartea eroului. Nu se știe cu exactitate care
sunt originile tragediei, dar în mod sigur, ea s-a dezvoltat în Grecia antică.[1]
Comedia: - maniera comică (satirică)în prezentarea personajelor, întâmplărilor,
moravurilor; - conflict relevant; - deznodământ vesel. Comedia este o specie a
genului dramatic care prezintă tipuri umane, situații și moravuri într-o viziune
jovial-satirică sau critic-ironică, construindu-și structurile textuale și limbajele
scenice pe categoria estetică a comicului. Comicul poate fi: de situație, de limbaj,
de nume, de moravuri și de caracter.
Marxismul

Marxismul este o teorie economică socială bazată pe lucrările lui Karl Marx.
(filozof, economist, revoluționar german de origine evreiască), Care a colaborat în
elaborarea terorieie Marcsismul cu Frederic Engels. Marks s-a inspirat din filozofia
lui Heghel, din politica/economia lui Adam Smith, din teorie pricardiana,
socialismul francez, pentru a dezvolta o cercetare critică a societății care se doarea
atât științifică cât și revoluționară. Lucrarea de căpătâi al lui Mark este "Capitalul"-
o cercetarea critică a economiei capitaliste. De la moartea lui Mark în 1883 s- a
apelat la marcsisim ca baza intelectuală pentru linia politică și tactica lor. Însă
există contradicții și apar mari sciziuni, prima apare între aparatorii social
democrației și comuniștii(prin revoluție voiau trecere la socialism), însă tactica era
diferită.
Trecerea se putea produce prin tactica violentă dar și prin mijloace pașnice. De
menționat că atât socila democrația și comuniștii pornesc de la un punct, însă între
timp social democrația abandonează rădăcinile marxiste. Apare partidul social
democrat german, a obținut puterea prin alegeri. Comunismul a format diverse
partide comuniste(în Rusia, China, Coreea, cuba) instaurat prin revoluții violente.
Pe teren politic pe baza marxismului s-au dezvoltat mișcările muncitorești.
Marxismul se opunea burghezie. Sec 19 este sec progresului științific unde apare
automobilul și telefonul,progres economic, apar mulți muncitori fiind neglijați de
către patroni.(salariu neplătite, ore multe de lucru, duc foame). S-au format
mișcările muncitorești pe baza marxismului, unde apar drepturile muncitorilor,
deoarece toți suntem egali in fața legii, însă nu în fața banilor. Proprietatea era
comună, adică a statului, pentru a împăca muncitorii. La baza pardidelor comuniste
era marxismul-leninist. Scrierile lui Mark și Engels au rămas foarte neuitate ,
deoarece în ceea ce privește modul de functionare ale societății viitoare fără clase,
fără proprietate privată, fata schimb comercial, fără stat, fără bani. Influenta lui
Marks a fost imensa în toate științele sociale, influențele fiind și azi centrale în
abordări materialiste istorice și filosofie.
Manifestul comunist

Manifestul comunist- este una dintre cele mai importante scrieri istorice. A fost
scrisă de Carl Marx și Frederic Angels.A fost publicat prima data la Londra În 21
februarie 1848. Este prima ligă comunistă din lume și prima organizație Marxistă
din lume.
Principalele puncte de manifest

"Manifestul"era cartea de căpătâi a comunismului. Începe cu o propoziție rămasă

celebra,, O nălucă umblă prin Europa- nălucă comunistă,, se încheie cu ,, proletar
din toate țările uniților,,

Care sunt schimbările sociale care le prevedea manifestul comunist.

-Exproprierea proprietății funciare și întrebuințarea rege funciare pentru acoperirea

cheltuielilor de stat.
-Impozit cu puternic caracter progresiv.
-Desființarea dreptului la moștenire.
-Confiscarea proprietăților tuturor emigranților și rebelilor.
-Centralizarea creditului în mâinile statului cu ajutorul unei bănci naționale cu
capital de stat și monopol exclusiv.
-Centralizarea tuturor mijloacelor de transport în mâinile statului.
-Sporirea numărului de fabrici de stat, a uneltelor de producție, desțelenirea și
ameliorarea pământului după un plan general.
-Egală obligativitate a muncii pentru toți, organizarea de armate industriale in
deosebi pentru agricultură.
-Îmbunarea muncii agricole cu cea industriala având că scop înlăturarea treptată a
opoziției dintre sat și oraș.
-Învățământ public gratuit pentru toți copiii.
Ion Creangă (n. 1 martie sau 10 iunie 1837, Humulești; d. 31 decembrie 1889, Iași)
a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și
povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii
române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.
Data nașterii lui Ion Creangă este incertă. El însuși afirmă în Fragment de biografie
că s-ar fi născut la 1 martie 1837.[5] O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie
1839, conform unei mitrici (condici) de nou-născuți din Humulești, publicată de
Gh. Ungureanu.[6]
Creangă a mai avut încă șapte frați și surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana,
Teodor, Vasile și Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria și Ileana
în 1919.[7]
Tinerețea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale
capitale Amintiri din copilărie. În 1847 începe școala de pe lângă biserica din satul
natal. Fiu de țăran, este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa îl
încredințează bunicului matern ("tatăl mamei, bunicu-meu David Creangă din
Pipirig"), David Creangă, care-l duce pe valea Bistriței, la Broșteni, unde continuă
școala.[6] În 1853 este înscris la Școala Domnească de la Târgu Neamț sub numele
Ștefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu).
După dorința mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Școala catihetică din
Fălticeni ("fabrica de popi"). Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care
l-a păstrat tot restul vieții. După desființarea școlii din Fălticeni, este silit să plece
la Iași, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic "Veniamin Costachi" de la
Socola.[6]
S-a despărțit cu greu de viața țărănească, după cum mărturisește în Amintiri:
„Dragi mi-erau tata și mama, frații și surorile și băieții satului, tovarășii mei de
copilărie, cu cari, iarna, în zilele geroase, mă desfătam pe gheață și la săniuș, iar
vara în zile frumoase de sărbători, cântând și chiuind, cutreieram dumbrăvile și
luncile umbroase, țarinele cu holdele, câmpul cu florile și mândrele dealuri, de
după care îmi zâmbeau zorile, în zburdalnica vârstă a tinereții! Asemenea, dragi
mi-erau șezătorile, clăcile, horile și toate petrecerile din sat, la care luam parte cu
cea mai mare însuflețire.” Din 1855 până în 1859 urmează cursurile seminarului,
iar apoi, luându-și atestatul, revine în satul natal. Se însoară mai târziu la Iași cu
Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu de la biserica Patruzeci de sfinți din Iași,
devenind diacon al acesteia (26 decembrie 1859).
Literatura română
Pe categorii
Istoria literaturii române
Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 - Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană
Curente în literatura română
Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Parnasianism - Simbolism
Naturalism - Modernism
Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism
Scriitori români
Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii
Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
v•d•m
La 19 decembrie 1860 se naște fiul său Constantin.
În 1864, Creangă intră la Școala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a
avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult și l-a numit învățător
la Școala primară nr. 1 din Iași.
După ce timp de 12 ani este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, este exclus
definitiv din rândurile clerului (10 octombrie 1872), deoarece și-a părăsit nevasta, a
tras cu pușca în ciorile care murdăreau Biserica Golia și s-a tuns ca un mirean,
lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon. (În 1993, el a fost reprimit
post-mortem în rândurile clerului.) [8] Ca urmare a excluderii din cler, ministrul
Tell îl destituie și din postul de institutor, însă venirea lui Titu Maiorescu la
minister contribuie la renumirea sa pe acest post. A colaborat la elaborarea a patru
manuale școlare, între care și un „Abecedar” (1868).
În 1873 se încheie procesul său de divorț, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în
îngrijire. A căutat o casă în care să se mute, alegând o locuință în mahalaua Țicău
(bojdeuca).
În 1875, îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, cu
care se împrietenește. Între 1875 și 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai
importante opere ale sale.
Între 1883 și 1889 a fost bolnav de epilepsie[6] și a suferit foarte mult la aflarea
bolii și apoi a decesului lui Eminescu, și al Veronicăi Micle.
Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul Țicău.
Este înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.