6.

Metode de instruire:

Definită în termeni praxiologici, acțiunea de instruire se prezintă ca relație procesuală și

actuală, practică, de transformare efectivă a naturii umane. Desfășurarea ei are loc însă în
condiții specifice în care intervenția precisă ( de predare) a învățătorului, îndreptată spre
obținerea unei schimbări ( delimitate) în formația elevului, provoacă sau este întâmpinată de
acțiunea proprie de învățare a acestuia din urmă.
Această activitate care aparține personal elevului constituie acea verigă principala prin
care cel care instruiește poate sa conducă procesul de dezvoltare , tocmai aici se deschid noi
posibilități de optimizare a procesului de instruire.
În procesul de învățământ, învățătorul, ca și elevii, acționează prin intermediul unor metode de
predare și învățare. Calitatea muncii lor este în funcție de aceste metode; ele condiționează o
sursă însemnată de creștere a eficacității și eficienței învățământului. Aplicându-se metode
diferite se obțin diferențe esențiale în pregătirea elevilor.
În practica școlară, metoda se definește drept cale de urmat în vederea atingerii unor obiective
instructiv-educative dinainte stabilite, ca cele de transmitere și însușire a unor cunoștințe de
formare a unor priceperi și deprinderi etc.
Metoda desemnează o cale proprie de parcurs în vederea aflării (redescoperirii) unor noi
adevăruri, consemnate în noi cunoștințe, în forme comportamentale etc. Ea este o cale eficientă
de organizare și dirijare a învățării, în mod comun de a proceda al învățătorului cu elevii săi.
După cum acțiunea de predare sau cea de învățare încorporează mai multe operații ( mentale și
fizice, ordonate într-o anumită logică) în mod corespunzător metodă include în structura ei o
suită echivalentă de procedee. Fiecărei operațiunii îi corespunde un procedeu. Aceasta înseamnă
ca procedeul reprezintă o tehnică mai limitată de acțiune, el reprezintă un simplu detaliu, o
particularitate sau o componentă a metodei.
Cu titlul informativ, fara intentii exhausive si definitive, se pot mentiona urmatoarele
tipuri (categorii sau grupe) de metode, astfel:
a) metode clasice (traditionale), cum ar fi: expunerea orala, conversatia demonstratia intuitiva,
lectura (studiul cu cartea) etc; acest tip de clasificare si-a diminuat mult caracterul, deoarece
toate aceste metode "vechi" si-au integrat elemente noi, moderne, cum ar fi: dialogul,
demonstratia cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale, experimentul etc;
b) metode moderne, cum ar fi: descoperirea si problematizarea, modelarea, simularea,
cooperarea, asaltul de idei, studiul de caz etc; acest tip de clasificare avea sens acum 3-4 decenii;
astazi nu mai pot fi considerate "moderne", caci s-au integrat ca metode normale, obisnuite in
realizarea procesului de predare-invatare; mai mult, unele dintre ele cum sunt: modelarea,
problematizarea etc se foloseau intr-o anumita pondere si in trecut, fara sa fie evidentiate in mod
expres;
c) metode de predare, care servesc mai mult actului comunicarii din partea profesorului, cum ar
fi expunerea orala sub forma de prelegere, demonstratia, conversatia, evaluarea etc;
d) metode de invatare, care servesc mai mult elevilor (studentilor) in actul asimilarii (dobandirii)
cunostintelor, cum ar fi: studiul cu cartea si studiul individual, descoperirea, exercitiul etc;
e) metode de predare-invatare, cum ar fi predarea si invatarea in echipa, experimentul, asaltul de
idei, simularea etc;
f) metode actionate: experimentul, exercitiul - prin rezolvari de probleme teoretice sau efectuarea
de lucrari practice in laborator si atelier, conversatia, instruirea asistata de calculator etc;
g) metode de cunoastere (explorare) directa: observatia, experimentul, studiul de caz;
h) metode de cunoastere (explorare) indirecta: demonstratia intuitiva de substitutie, modelarea,
simularea etc;
I) metode de evaluare - probele scrise, orale si practice, testele docimologice, examinarea de
către calculator etc;
j) metode cu caracter de cercetare: observația, experimentul, convorbirea, chestionarul, metoda
statistica - matematica, analogia, inducția, deducția, asaltul de idei, studiul de caz etc.