Romanul realist modern balzacian

George Călinescu—Enigma Otiliei

Trăsăturile romanului realist:

 reprezentarea veridică a realităţii contemporane scriitorului;
 observaţie socială şi psihologică;
 complexitatea personajelor;
 personaje tipice;
 tehnica detaliului, notarea amănuntului semnificativ; descrierile minuţioase;
 rolul expoziţiunii: fixarea exactă a acţiunii în timp şi spaţiu.

Publicat în 1938, romanul Enigma Otiliei de George Călinescu este un roman realist, modelul
literar al autorului fiind marele scriitor francez, Honoré de Balzac, părintele realismului. Romanul
conţine şi elemente moderniste (acţiunea se desfăşoară în mediu citadin, eroul este un intelectual,
relativismul, personajul martor—Felix, tehnica oglinzii în caracterizarea Otiliei, tema eredităţii, etc.).
Naraţiunea se realizează la persoana a III-a, de către un narator omniscient şi omniprezent,
detaşat şi obiectiv, care nu se implică în faptele prezentate. Naratorul se ascunde în spatele măştilor sale,
care sunt personajele.
Tema romanului urmăreşte formarea / maturizarea unui tânăr, care înainte de a-şi face carieră,
trăieşte experienţa iubirii şi a relaţiilor de familie. (character de bildungsroman )
Alte teme care apar în roman sunt: banul ca valoare într-o societate degradată mora, familia.
Roman al unei familii şi istorie a unei moşteniri, romanul este realist-balzacian prin motivul moştenirii şi
al paternităţii. Acţiunea se petrece în Bucureşti, la începutul secolului al XX-lea.
Titlul iniţial, Părinţii Otiliei, reflecta ideea balzaciană, pentru că fiecare dintre personaje a vrut să
fie într-un fel părintele Otiliei. Autorul schimbă titlul din motive editoriale, mutând accentul de la
aspectul realist, tradiţional, la un aspect modern al caracterizării personajului feminin.
Romanul este alcătuit din douăzeci de capitole şi este construit pe mai multe planuri paralele:
un plan urmăreşte destinul Otiliei, alt plan, destinul lui Felix Sima, care rămas orfan vine la Bucureşti
pentru a studia medicina, alt plan, lupta dusă de clanul Tulea pentru obţinerea moştenirii lui Costache
Giurgiuveanu.
Fixarea exactă a acţiunii în timp şi spaţiu în incipit, reflectă caracterul veridic al
romanului : »Într-o seară de la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele zece, un tânăr de vreo
optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean, intra în strada Antim, venind  dinspre strada Sfinţii
Apostoli cu un soi de valiză în mână.»
Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea străzii şi a casei lui moş Costache,
din perspectiva lui Felix. Finalul este închis prin rezolvarea conflictului şi este urmat de un epilog.
Acţiunea romanului începe cu venirea tânărului Felix Sima, orfan, de la Iaşi, la Bucureşti, în casa
unchiului său, Costache Giurgiuveanu, pentru a studia la Facultatea de Medicină. Otilia Mărculescu este
fata vitregă a lui Costache, a cărei înfiere o amână tot timpul, pentru că este avar şi de teama Aglaei, sora
lui.
Expoziţiunea este realizată în metoda realist-balzaciană: fixarea exactă a acţiunii în timp şi
spaţiu, caracterul veridic al romanului  susţinută prin detaliile topografice, descrierea străzii în manieră
realistă.
Strada şi casa lui moş Costache sugerează contrastul dintre pretenţia de confort a unor locatari
bogaţi, burghezi îmbogăţiţi cândva, şi realitate: inculţi (aspectul de kitsch , amestecul de stiluri
arhitectonice incompatibile), zgârciţi (case mici, cu ornamente din materiale ieftine), delăsători (urme
vizibile ale umezelii şi ale uscăciunii). Pătruns în locuinţa dărăpânată, Felix îl cunoaşte pe unchiul său, un
omuleţ straniu, care îi răspunde bâlbâit : » nu-nu stă nimeni aici, nu cunosc», pe verişoara Otilia şi asistă
la o scenă de familie : jocul de table. Sunt realizate portretele fizice ale personajelor, cu detalii
vestimentare, care sugerează trăsături de caracter.
Intriga se dezvoltă pe trei planuri :
  .Lupta clanului Tulea pentru moștenirea lui Costache Giurgiuveanu;
 Destinul tânărului Felix Sima, adolescentul orfan, care vrea să-și facă o carieră la
București
 Evoluția arivistului Stănică Rațiu, personaj tipic pentru epoca de ascensiune a burgheziei
bucureștene dintre cele două războaie mondiale.
Desfășurarea acțiunii
Costache Giurgiuveanu este un bătrân avar, proprietar de imobile, restaurante, acţiuni şi amână
mereu înfierea legală a Otiliei, pentru a nu cheltui. O iubea pe Otilia, dar la bani ţinea şi mai mult.
Clanul Tulea (Simion Tulea, Aglae şi copiii acestora: Olimpia, Aurica, Titi) urmăreşte obţinerea averii
lui Costache. Stănică Raţiu, partenerul Olimpiei Tulea, are acelaşi plan şi în final va reuşi, smulgând
banii bătrânului de sub saltea şi provocând moartea acestuia, ceea ce constituie punctul culminant al
operei. După aceea o părăseşte pe Olimpia şi se va căsători cu Georgeta, o femeie de moravuri uşoare.
Aurica este obsedată de ideea căsătoriei (vedea în fiecare bărbat un posibil partener), dar rămâne fată
bătrână. Titi are probleme comportamentale, este corigent la lb. latină, se leagănă tot timpul şi copiază
cărţi poştale, crezându-se un artist. Are o scurtă experienţă matrimonială (din cauza mamei sale). Deşi
Simion este tatăl copiilor, în această familie, Aglae are o autoritate mai mare. Soţul ei este senil, se crede
Isus Hristos, brodează, iar în final este închis într-un sanatoriu.
Tot în casa unchiului său, Felix îl cunoaşte pe Leonida Pascalopol, un moşier bogat, aristocrat, cam
de aceeaşi vârstă cu Aglae, (cinzeci de ani), care, dornic de a avea o familie, vine aproape în fiecare
seară în casa lui Costache. Felix e gelos pe Pascalopol. Se pare că el o înţelege cel mai bine pe Otilia,
deşi nu distinge „ce e viril şi ce e patern” în relaţia cu Otilia. Discret şi delicat, Pascalopol este pentru
Otilia un sprijin moral şi material.
Otilia îl părăsește pe Felix, lăsându-și să finaliyeye cariera de medic și se căsătorește cu
Pascalopol. După câţiva ani de căsătorie, când îşi dă seama că Otilia se plictiseşte lângă el, Pascalopol îi
redă libertatea, ca să poată deveni „nevasta unui conte”.
Deznodământul
Finalul este simetric cu incipitul, reluarea descrierii casei lui Costache Giurgiuveanu, prin ochii lui
Felix, fiind relevantă în această privință. „Casa lui moș Costache era leproasă, înnegrită. Poarta era
ținută cu un lanț...Nu mai părea să fie locuită. Felix își aduse aminte de seara când venise cu valiza în
mână...I se părea că țeasta lucioasă a lui Moș Costache apare la ușă și vechile vorbeîi răsunară
limpede în ureche:
- Aici nu stă nimeni!”

Finalul romanului ilustrează întâlnirea dintre Felix şi Pascalopol pe tren. Moşierul îi mărturiseşte
tânărului că Otilia l-a iubit foarte mult, şi că „a fost o fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o
enigmă”.

Caracterizarea Otiliei
Otilia Mărculescu este cel mai modern personaj al romanui “eroina mea lirică“, “tipizarea mea in
ipostaza feminină“ (G. Călinescu).
Studentă la Conservator, înzestrată cu un temperament de artistă, Otilia reprezintă tipul cochetei, dar
întruchipează, în egală măsură, misterul feminin.
Este fiica adoptivă a lui Costache Giurgiuveanu, o tânără de 18 ani, a cărei mamă murise , lăsând-o orfană
de mică. Costache o creşte ca pe fiica lui, dar avariţia (zgârcenia) îl impiedică s-o înfiieze oficial sau să-i asigure un
viitor.
 Autorul o caracterizează in mod direct prin ochii lui Felix sugerând prin portretul fizic trăsăturile
morale: inocentă, fermecătoare, delicată: “ Un cap prelung si tânăr de fată, încărcat de bucle cazând până la
umeri, faţa subtirică, imbrăcată intr-o rochie foarte largă pe poale, dar strânsă tare la mijloc … îi intinse cu
francheţe un braţ gol si delicat“.
Caracterizarea indirectă se realizează prin fapte, actiuni, gesturi vorbe, şi gânduri.
Otilia este un presonaj complex, cu un comportament derutant, fiind capabilă de emoţii puternice, apoi trecând
brusc de la o stare la alta, împrăştiată şi visătoare. Este un amestec ciudat de atitudine copilăroasă şi matură in
acelasi timp: aleargă desculţă prin iarba din curte, se urcă pe stogurile de fân din Bărăgan, stă ca un copil pe
genunchii lui Pascalopol, dar este profound lucidă si matură atunci când îi explică lui Felix motivele pentru care ei
doi nu se pot căsători.
Se autocaracterizează astfel : “Eu am un temperament nefericit: mă plictisesc repede, sufăr când sunt
contrariată“.
Firea ei imprevizibilă este oglindită prin descrierea detaliată a camerei: “o masă de toaletă cu trei oglinzi
mobile si cu multe sertar , un scaun rotativ pentru pian “.
In portretul ei autorul utilizează tehnici moderne : relativizarea imaginii prin reflectarea in “mai multe
oglinzi”. Otilia este văzută in mod diferit de către personajele romanului, ceea ce conferă ambiguitatea
personajului si sugerează enigma, misterul feminitatii .
Astfel ea are un portret complex si contradictoriu :
 Moş Costache o iubeste pe Otilia , “pe fe- fetiţa mea “ .
 Felix vede in ea “o fată admirabilă , superioară, pe care n-o inţeleg “ .
 Pascalopol o priveste pe Otilia ca pe femeia in devenire, are răbdare cu ea şi nu distinge “ ce e
patern şi ce e viril” in dragostea lui pentru tânără pe care o consideră “o artistă” .
 Pentru Stănică Raţiu, Otilia este o femeie cu spirit “practice”, care ştie ce vrea şi cum să se
descurce in viata “ deşteaptă fată !” .
 Aglae o considera “o dezmăţată” “o stricată “ care suceste capul băieţilor de familie deoarece chiar
şi pe Titi a reusit să-l cucerească.
 Aurica o urâşte pentru că are succes la bărbati.
Finalul romanului este deschis in privinta destinului Otiliei, modernismul personajului constând
şi în faptul că nimeni nu poate dezlega misterul ce s-a ţesut in jurul ei, Pascalopol însuşi afirmând că, dupş atâţia
ani, Otilia rămase pentru el “o enigmă”. Fotografia pe care i-o arată lui Felix dezvăluie “o femeie frumoasă, cu
linii fine, dar nu era Otilia, nu era fata nebunatică” , fiind măritată cu un conte exotic. Pascalopol mărturiseşte
că s-a despărţit de Otilia, deoarece era prea bătrân si vedea că ea se plictiseste, aşa că i-a redat libertatea .
Otilia intruchipează eternul feminin, plin de mister, tainic si cuceritor care fascinează prin amestecul de
sensibilitate inocentă si profundă maturitate.