1.Obiectul , sarcinele şi metodele fiziopatologie.

Fiziopatologia - studiaza activitatea vitala a organismului bolnav-functionarea celulelor,

tesuturilor, organelor si sistemelor de organe in conditii de patologie.
Obiectul de studiu al fiziopatologiei este organismul bolnav.
Sarcinile principale sunt:
a) studierea legilor generale ale originii, evolutiei si sfarsitului proceselor patologice si ale
bolilor;
b) studierea modificarilor structurale si functionale la nivel celular, tisular, de organ, sisteme
de organe si organism integru pe parcursul evolutiei proceselor patologice si bolilor.
Metoda principala de studiu al fiziopatologiei este experimentul fiziopatologic cu
utilizarea tuturor metodelor de investigatie(clinice, paraclinice)

2.Noţiune de boală, sănătate, reacţie patologică, proces

patologic, stare patologică.
BOALA- reprezintă o stare calitativ nouă a organismului, care apare la acţiunea factorilor nocivi şi
se caracterizează prin dezechilibrul homeostatic (morfologic, funcţional, biochimic şi psihic),
dizadaptabilitate, dezechilibrul social, pierderea capacităţii de muncă şi valorii social-economice pe
o anumită
perioadă de timp.

SĂNĂTATEA – este o stare fizică, psihologică şi socială bună, dar nu numai lipsa bolilor sau a
defectelor fizice.

REACȚIA PATOLOGICĂ - cea mai simplă reacție neadecvată a organismului la acțiunea

factorului

PROCES PATOLOGIC - complexitate de reacții fiziologice ( adaptare, compensare) cat si

patologice la actiunea factorului nociv care modifica structura si functia organismului, stau la baza
bolii dar nu i determina denumirea bolii.

STAREA PATOLOGICĂ- proces patologic care decurge in timp

3.Boala. Notiune. Perioadele bolii, caracteristica.

Boala- reprezinta o stare calitativ noua a organismului, care apare la actiunea factorilor nocivisi se
caracterizeaza prin dezechilibru homeostatic (morfologic, functional, biochimic, si psihic),
dizadaptabilitate, dezechilibru social, pierderea capacitatii de munca si valorii social economice pe o
anumita perioada de timp.
Perioadele bolii
I. Perioada LATENTĂ
II. Perioada PRODROMALĂ
III. Perioada DESFĂŞURĂRII complete a bolii
IV. SFĂRŞITUL BOLII
-MOARTE
-COMPLICAŢII
-ÎNSĂNĂTOŞIRE COMPELTĂ SAU INCOMPLETĂ

4. Stările terminale. Moartea clinică şi biologică.

Moartea clinică- este o etapă încă reversibilă de murire a organismului, dincare acesta mai poate fi
reîntors la viaţă cu păstrarea integrităţii organismului şi valorii sociale a persoanei.Oprirea
contractiilor cardiace, respiratia.

Moartea biologică -reprezintă încetarea proceselor vitale la nivelul țesuturilor și organelor ,adică

decesul.

5.Noţiune de etiologie. Rolul cauzei şi condiţiilor în apariţia

bolilor. Principiile terapiei etiotrope.
Etiologia- este ştiinţa care studiază cauzele şi condiţiile apariţiei bolilor.
• Cauza bolii - orice substanţă, energie sau informaţie, care interacţionează cu organismul
omului şi provoacă modificări structurale şi dereglări funcţionale.
Condiția
• nefavorabila organismului- contribuie la aparitia bolii. Pot fi exogene si endogene
• Favorabile- impidica aparitia bolii
• Factor etiologic- complexitatea dintre cauza si conditiile nefovarabile
Condiţiile exogene sunt parte componentă a mediului ambiant
• (atmosfera, hidrosfera, tehnosfera, sociosfera, condiţiile de trai,
• condiţiile profesionale, alimentaţia ş.a)
Condiţiile endogene rezidă în însăşi organism, sunt proprietăţile
• organismului (ereditatea, constituţia, reactivitatea, metabolismul, particularităţile
• morfofuncţionale ale tuturor sistemelor şi organelor)

Terapia etiotropă este un tratament, sarcina principală este eliminarea sau slăbirea cauzei
principale a bolii. Pentru aceasta, se folosesc diverse medicamente de ex: antibioticele și
antidoturile, sulfonamidele și serurile hiperimune.
 Terapia etiotropă a bolilor infecțioase
Această metodă constă în administrarea de antibiotice, sulfonamidă, antiprotozoare sau antivirale.
Acestea pot fi atât agenți cu spectru larg, cât și medicamente specifice. Principiile principale ale
terapiei etiotrope în cazul unei boli infecțioase:

 izolarea și identificarea agentului patogen;

 determinarea sensibilității agentului patogen la antibiotice;
 selectarea adecvată a medicamentului pentru tratamentul pacientului.

6. Substanţele medicamentoase ca factor patogen.

Iatrogenia. Polipragmazia.
Iatrogenia- este o stare patologică de intoxicație, produsă sau agravată, prin folosirea unui
medicament în doze prea mari sau un timp prea îndelungat.

Polipragmazie- atunci cand i se scriu bolnavului prea multe medicamente.

7.Noţiune de patogenie. Întrebările principale ale patogeniei

generale. Principiile terapiei patogenetice.
Patogenia -este ştiinţa care studiază mecanismele apariţiei, dezvoltării şi sfîrșitului bolii.

Întrebările principale ale patogeniei generale:

-rolul factorului etiologic in aparitia si evolutia bolii.
-leziunea ca substrat material al bolii.
-interrelatiile dintre factorii patogenici; rolul factorilor patogenici in evolutia bolii.
–rolul reactivitatii organismului in aparitia si evolutia bolii.

Terapia patogenetică vizează - limitarea sau înlăturarea factorilor patogenetici şi este orientată spre
lichidarea verigii dominante.

Din preparatele care influenţează aceste mecanisme fac parte glicozidele cardiace,
antiinflamatoarele, antihistamincele şi altele. Către remediile care se utilizează în tratamentul
patogenetic se referă medicamentele cu acţiune substituitivă (fermenţi, preparate hormonale,
vitaminele) care substituie substanţele endogene. Acest grup de preparate nu au acţiune asupra
cauzei bolii, însă pot rupe lanţul cauzal care determina dezvoltarea bolii sau procesului patologic.
De exemplu, preparatele de insulină, administrate în cadrul diabetului zaharat, nu influienţează
secrecţia endocrină a pancreasului, dar normalizează metabolismul glucidic şi activitatea vitală a
organismului; acidul clorhidric, administrat per os, în caz de ahlorhidrie normalizează aciditatea
gastrică etc.

8.Rolul factorului etiologic în patogenie. Corelaţiile dintre

modificările structurale şi funcţionale.

După declansarea bolii ,factorul etiologic joacă rol diferit in evolutia ulterioara a acesteia.
În unele cazuri factorul etiologic are rol determinant pe tot parcursul bolii, iar mecanismul
dezvoltării bolii este în întregime, de la început şi până la sfârşit, susţinut de factorul etiologic. La
fel şi toate manifestările bolii sunt condiţionate de prezenţa şi acţiunea perpetuă a cauzei
provocatoare; respectiv, înlăturarea acesteia duce la dispariţia manifestărilor bolii, deci boala se în-
trerupe ( de ex., în infecţiile acute, intoxicaţiile acute);
În a doua categorie de boli factorul etiologic are rol variabil de la decisiv în debutul bolii şi în
acutizările (recidivele) bolilor cronice şi până la indiferent în perioada de remisie clinică (de ex., în
infecţiile cronice specifice, cum ar fi tuberculoza, factorul cauzal – micobacteria, are rol decisiv la
iniţierea bolii, însă persistă în organism şi după convalescenţă fără activitate aparentă, devenind
iarăşi decisiv în recidivele tuberculozei).
Există a treia categorie de boli, în care factorul cauzal joacă rol de impuls, fiind necesar doar în
faza iniţială de declanşare a leziunilor primare, iar ulterior boala se dezvoltă în virtutea
mecanismelor patogenetice intrinsece. De ex., în traumele mecanice, termice, radiaţionale cauza
acţionează un timp foarte scurt, pe când ulterior boala decurge îndelungat în lipsa cauzei declanşa-
toare. Aceste mecanisme imanente sunt prezente în toate bolile, însă în cazurile discutate aici ele se
manifestă cel mai elocvent.